Bergman, in primul rind - The Seventh Seal, Cries & Whispers, apoi Nacho Cerda cu Aftermath/Genesis, My Life Without Me (Isabel Coixet), Der Todesking (Jörg Buttgereit), astea imi vin acum in minte...

Vroiam si eu sa-l subliniez pe Bergman...

Ikiru de Kurosawa, one of my favorites :D

Nici o selectie n-ar fi completä, färä...


Bye... bye... ... life!...

Bye byeee... ... ...happiness...!

Hel-looo... loneliness... ...

I think... I'm... gonna... die...

!!

I think I'm gonna... ... die...!

Desigur! Nu stiu cum de am uitat de All that jazz, inca unul din favoritele mele :D

As mai adauga Les invasions barbares si poate Jacob's Ladder, desi nu stiu cat de potrivit e pentru acest topic.

Le feu follet de Louis Malle

Christmas in August e exact pe tema asta.

All that jazz se axeaza pe etapele psihologice premergatoare mortii, de la negare pana la acceptare, prezentand reactiile lui Gideon, un tip care s-a bucurat din plin de viata sa.
Protagonistul din Ikiru este diferit, accepta si el moartea, dar el abia aflat in fata mortii incepe sa se bucure de viata.
As mai aminti Meet Joe Black, The Sixth Sense si The Others.

Son frere, al lui Chereau, despre cum moartea iminenta poate fi un minunat tonic pentru o relatie distrusa.

Wow. Aftermath e un exemplu excelent. Pentru cine poate trece dincolo de visceralitatea filmului, mesajul este - simplu spus - unul clar: dupa moarte nu suntem altceva decat o adunatura de carne, oase si organe, vulnerabila, stoarsa de viata sufleteasca, supusa unei transformari brutale.

Adaug si eu ca exemple:

Scurt-metrajul Danse macabre al lui Pedro Pires, un superb dans la mortii.

Things We Lost in the Fire sau cum incercam si in ce masura reusim sa ne refacem viata dupa moartea cuiva drag.

Cam in aceeasi zona cu The Bucket List amintesc Sweet November, trecand peste unele momente cheesy.

In cazul Nacho Cerda e vorba de un triptic. Prima parte, The Awakening, trateaza aspectul spiritual al mortii, cum este ea perceputa de cel caruia "i-a sunat ceasul" (ca fapt divers, aceasta prima parte a fost filmata in sala de clasa folosita de Carpenter in Prince of Darkness); partea a doua, Aftermath, trateaza aspectul fizic, material al mortii - ce se intimpla cu corpul dupa ce e parasit de spirit si ajunge doar o carcasa aflata la cheremul oricui; partea a treia, Genesis, arata modul in care moartea afecteaza pe cei dragi, pe cei ramasi in urma (in opinia mea, asta e si cea mai reusita parte).

Tot on topic, as mai aminti si Le temps qui reste al lui François Ozon, un film numai bun de trecut si la categoria "filme care v-au atins". Cei care l-au vazut stiu ce vreau sa zic...

Un motiv care apare destul de des in filme e trauma sau angoasa suferita de un personaj care se simte vinovat de moartea cuiva apropiat.
Ordinary people - un exemplu imi vine in minte.

Pe acelasi pivot tematic: Bonjour tristesse (1958), Otto Preminger

...sau care arunca vina pe altcineva pentru moartea cuiva

An Unfinished Life, acum pe Pro Cinema :D

Mar adentro, Alejandro Amenábar ~ a oferi lectii de viata cu dorinta de moarte pe buze
Le scaphandre et le papillon, Julian Schnabel ~ intoarcerea la inocenta, catharsisul oferit de iminenta mortii

Daca doriti, un subiect la extrema: Le premier cri, documentar emotionant realizat de Gilles de Maistre ~ despre aducerea pe lume a unui copil :)

I Hired a Contract Killer de Aki Kaurismaki, in care un ratat caruia ii e frica sa se sinucida angajeeaza un profesionist care sa "rezolve problema" in locul lui.
Numai ca, ulterior, victima se razgandeste, iar asasinul intampina si el probleme, in confruntarea cu propria-i moarte.

Uitasem de unul dintre cele mai impresionante (si, in acelasi timp socante) documentare care trateaza aceasta tema - The Bridge. Cautati-l, uitati-va la el, o sa va ramina pe creier multa vreme dupa vizionare. Cutremurator.

http://www.imdb.com/title/tt0799954/

Den brysomme mannen (2006), Jens Lien ~ o lectie in gri dorian despre existenta asemenea unui vis straniu in moarte clinica; vorba Adei: ~ Era oamenilor vineti vine... toata lumea-i doar o planeta vinetie, supravietuieste doar din inertie. Da, acum exista materiale, oricine isi poate construi un mormant, sa le construiasca din timp, ramane din ce in ce mai putin spatiu ~ :-S

Imi place cum gândesti, Soricico!
Apropo si de Jens, si de Ada.

Ce bine ca sunt soricica, de eram pisicuta, eram mancata ;) ~ Multam :) ~