Portrete de scriitori in filme
 

Am furat ideea de pe alt site de filme (strain) si vin cu ea aici, sa ne jucam.

Filme care ii portretizeaza pe scriitori, care vbesc despre viata si personalitatea lor. Biografii sau nu.

De exemplu:

1. Charlie Kaufman & Susan Orlean in Adaptation
2. Henry Miller & Anais Nin in Henry & June
3. Truman Capote in Capote
4. Kafka in Kafka lui Soderbergh
5. Virginia Wolf in The hours
6. Oscar Wilde in Wilde
7. William Shakespeare in Shakespeare in Love

Si sa le analizam. Sa ne bucuram de ele.

Lilian Hellman si Dashiel Hammett, în "Julia"
Creangä, în "Amintiri din copilärie"
Creangä si Eminescu, în "Un bulgäre de humä"
Mihail Solohov, as himself, în "Soarta unui om".
Truman Capote (din nou), Harper Lee, Gore Vidal (si altii) în "Infamous".

eu l-am văzut pe tot acum ceva ani; fapt ce m-a făcut să o iubesc şi pe mult pe strania şi nefericita poetă. :">

şi unde evident că nu mă pot abţine, una dintre preferatele mele:


Lalele



Lalele sunt din cale afară de vii şi aici e iarnă.
Totul e atât de alb, de tăcut, şi-ngropat în zăpadă.
Singură zăcând în tăcere mă deprind cu liniştea
În timp ce lumina se odihneşte pe albii pereţi, pe pat şi pe mâini.
Sunt nimeni ; nu mai am de-a face cu nici o explozie.
Numele şi veşmintele mele le-am cedat infirmierelor.
Legenda mea le-am dăruit-o celor ce mă anesteziază, iar trupul, chirurgilor.

Ei mi-au proptit capul între cearşaf şi pernă
Ca pe un ochi între două albe pleoape care refuză să se-nchidă
Elev oropsit care trebuie să o ia de la început cu toate.
Surorile se perindă întruna fără să mă tulbure,
Trec lin ca pescăruşii, prin salon, cu bonetele lor albe
Făcând aceleaşi lucruri cu mâinile, una aidoma celeilalte
Şi nu-i cu putinţă să ştii câte sunt.

Trupul meu e o pietricică pentru ele şi-au grijă de el ca apa
De pietrişul peste care curge şi-l lustruieşte blând.
În siringile lor strălucitoare mi-aduc toropeala şi somnul.
M-am rătăcit cu totul şi mi-e lehamite de ale mele…
Trusa mea de toaletă, lăcuită, e-un flacon cu pilule,
Bărbatul şi copilul îmi surâd dintr-o fotografie de familie ;
Zâmbetele lor îmi intră în carne ca nişte surâzătoare croşete.


Am lăsat lucrurile să plutească în voie, o corabie încărcată în vârstă de treizeci de ani
Atârnându-se cu încăpăţânare de numele şi adresa mea.
Mi-au măturat mintea de toate amintirile dragi.
Cu cicatrice pe piele, goală pe căruciorul cu perne verzi din plastic
Am văzut cum serviciul de ceai, sertarele cu rufe, cărţile mele
Se topeau din privire, iar apa îmi trecea peste creştet.
Iată-mă dar călugăriţă, nicicând n-am fost atât de pură.

Nici nu-mi dorisem flori, dorisem numai
Să stau întinsă cu palmele către tavan, să uit de toate
Ce libertate, doamne, n-aveţi habar ce libertate…
E-atât de-adâncă această pace încât te ameţeşte
Şi nu-ţi cere nimic, o plăcuţă cu numele şi câteva mărunţişuri.
Aceasta e, probabil, pacea pe care o poartă morţii cu ei în clipa din urmă ; mi-i închipui
Pecetluind-o cu buzele ca pe ultimul strop de-mpărtăşanie.

Lalelele, înainte de toate, sunt prea roşii şi dor.
Le-aud respiraţia chiar prin hârtia în care sunt înfăşurate,
Le-aud cum respiră uşor prin albele scutece, ca pe un prunc hain.
Roşul lor vorbeşte rănii mele şi pe-nţelesul ei.
Sunt rafinate : par să plutească deşi mă doboară sub greutatea lor
Apoi cu limbi tăioase îmi şfichiuiesc ochii iar culoarea mi-apasă grumazul
Ca o salbă de greutăţi de plumb roşu.

Nimeni nu mă pândea înainte, acum sunt pândită.
Lalelele se uită la mine, fereastra mă vede din spate,
Fereastra prin care o dată pe zi lumina pătrunde încet şi-apoi încet dispare
Când eu sunt o nimica toată, neroadă, decupată umbră
Între ochii soarelui şi ochii lalelelor,
Şi nu mai am nici urmă de chip şi-aş fi vrut să apun.
Lalelele vorace îmi mănâncă tot oxigenul.

Înainte de zori era o atmosferă calmă.
Un simplu du-te-vino, învălmăşite respiraţii, fără zarvă.
Lalelele-au adus o larmă asurzitoare.
Acum aerul se poticneşte de ele şi se-nvolburează în jurul lor
Cum se poticneşte şi se-nvolburează râul în jurul unei maşinării ruginite căzute la fund
Ele îmi captează toată atenţia, odinioară fericită
Să se zbenguie cum îi plăcea mai bine.

Pereţii înşişi par de-acum încinşi.
Lalelele ar trebui zăvorâte după gratii ca primejdioasele fiare ;
Cască spre mine nişte guri ca de uriaşe pisici africane.
Şi-mi simt bătăile inimii : potir cu flori roşii
Care se-nchide şi deschide numai de dragul meu.
Apa pe care o beau e caldă şi sălcie ca apa de mare,
Şi vine dintr-un tărâm pe unde sănătatea n-a călcat niciodată.


(Sylvia Plath)

l.e. a fost acum câteva luni pe HBO un film despre un scriitor englez, pe care din păcate nu l-am citit, care printre altele se căsătoreşte cu o admiratoare americancă divorţată şi cu un copil... iar actorul este nimeni altul decât Sir Anthony Hopkins. frate, da' ce lapsus am... :((

Are o anume prospetime Plath, in limbajul ei nesofisticat, de copila, limbaj simplu, curat, insa nu-mi place vaicareala ei, nu stiu, e o depresie de o tristete prea.....simpla....parca nu ascunde nimic in spatele acestei tristeti, e o tristete goala, asta e feeling-ul pe care mi-l da. Genul de depresie din plictiseala.

Sau altfel spus, nu e credibila.

ba mie tocmai asta-mi place, sinceritatea, şi totodată simplitatea care dă profunzime trăirilor.
cât despre plictiseală nu cred să existe ceva mai dureros ca plictiseala unui sufleţel bolnav.:(

Eu aştept cu nerăbdare să văd The Last Station ( http://www.imdb.com/title/tt0824758/ ).
Va apărea în acest an şi îl are pe Christopher Plummer în rolul lui Leo Tolstoi.

Ah, am uitat să zic că mi-a plăcut foarte mult de DiCaprio în rolul lui Rimbaud în Total Eclipse ( http://www.imdb.com/title/tt0114702/ ).

De fapt, la cât de extaziat am fost să găsesc un film despre poetul meu preferat, ar fi putut să-l joace oricine că tot mi-ar fi plăcut.

Excelente completari, nu stiam ca este film si despre Rimbaud, frumos, abia astept sa-l vad mai ales ca di Caprio este senzational, orice ar face, orice rol ar juca.

nici eu nu stiam de Total Eclipse si faptul ca di Caprio il joaca pe Rimbaud, pe mine una ma ingrozeste. Tot asa cum ma ingrozeste si ideea ca un actor sa joace mai multe personaje care au existat in realitate (desi trebuie sa recunosc ca uneori groaza mea s-a dovedit nefondata). Si in general cam tot ce-a facut omul asta dupa Titanic, m-a ingrozit (exceptand poate the Departed).


Revenind insa la subiect eu as aminti si filmul Iris care se ocupa de Iris Murdoch. M-a impresionat foarte tare modul in care e cosntruita paralele trecut-prezent. N-am citit insa nimic de ea asa ca nu prea pot sa judec daca se reflecta cumva si opera ei in film.

Pe mine Becoming Jane m-a dezamagit. Mi s-a parut destul de superficial facut. Jane Austen construieste destul de marfa atmosfera in cartile ei si e foarte atenta la detalii. Si exact asta mi s-a parut ca lipseste personajului Jane si filmului in general.

Mi-a venit acum in minte si filmul Dolce Far Ninete care il are ca protagonist pe Stendhal. Nu stiu cat de biografic este, dar mie mi se pare ca reflecta foarte bine stilul scriitorului asa cum mi-l imaginam eu luptandu-ma cu Rosu si Negru.

Am vazut si eu Becoming Jane, e atat de slab ca nu am retinut mare lucru din el.....personalitatea scriitoarei apare total informa, lipsita de forma adica, e stearsa saraca de ea, iar filmul la capitolul scenariu e lame. Legaturi prost dezvoltate intre personaje, conflict neidentificabil sau prea slab ca sa fie perceput, o labareala totala.

Am senzatia ca si eu tot pe bucati l-am vazut, dar de mai multe ori. Din contra insa, pe mine ma impresionat foarte mult si mi s-a parut foarte sumbru. N-am citit mai nimic de Plath dar la cat de depresiv mi s-a parut filmul, nu stiu daca o sa citesc.

Mie The Hours mi se pare ca are o constructie geniala. Adica imi fac o idee si despre viata Virginiei Wolf, imi fac o idee si despre cum scrie si inteleg si ce-a insemnat pentru perioada ei. Din pacate insa, asta e exclusiv meritul cartii. Din fericire, filmul a reusit sa fie o ecranizare excelenta.

Da, si mie mi-a placut mult The hours, desi sunt persoane care zic ca e un film de snobi cu pretentii intelectuale. Nu mi se pare nimic chiar atat de "intelectual" in filmul asta incat sa zici ca e pur snobism (cum poate fi, dpdv al unora, Godard).

Vorba unei legende urbane despre Gheorghe Dinica:
Amicul: De ce bei asa, mai Gigi?
GhD: Din snobism.
:))

On topic: nu stiu sa se fi facut la noi vreun film despre generatia scriitorilor interbelici, dar tare mi-as dori sa se faca. :x

ecranizarea perfecta a unei carti Jane Austen este pentru mine varianta BBC de la Pride and Prejudice cu Colin Firth.

Il Postino cred ca l-am vazut mai de mult dar nu prea mai tin minte nimic din el. Trebuie sa-l revad.

mie una nu-mi place deloc Nicole Kidman, mă rog, ca femeie, însă ca actriţă de cele mai multe ori e de milioane, cum a fost şi în Orele, unul dintre filmele mele preferate.
abia aştept să-l revăd, ca să nu mai zic că sunt totally addicted Meryl Streep.

Holy Mother Of God! Cum sa nu-ti placa de Nicole, chiar si gagica fiind tu? :-O

scuze, dar chiar nu-mi place. printre puţinele blonde pe care le agreez se numără Meryl, Charlize şi Marilyn.