Credeti in ecranizari?
 

Va salut din mers si trec direct la subiect.

Am o problema.Imi pare-se c-am dobandit o prejudecata toxica iar in ultimul timp imi repugna total cam orice film de tipul "based on the novell by".A zis cineva candva ca literatura si filmul nu ar avea nimic in comun,in sensul ca dintr-o carte poti sa imprumuta cel mult situatii(nesemnificative eventual) si mi-a intrat in sange.Nu sunt sigur daca pot sa exprim ceea ce simt cand vizionez un film bazat pe un roman dar am senzatia ca o sumedenie de scene sunt pline de...vid, si absolut dispensabile.O alta impresie pe care mi-o lasa unii cineasti e ca,parasiti de inspiartie sau doar ca sa se afle-n treaba(neavand nimic de spus),se refugiaza miseleste in sanul literaturii.
Desi am sentimentul ca ma insel-amarnic-,prejudecatile mele se sprijina probabil pe stalpi din ignoranta masiva si,intrucat nu ma pot scutura singur de ele, propun aceasta tema de discutie cu scopul de a reveni-eu-pe drumul cel bun si a-mi arata unde gresesc.

Pe curand!

Pot sa-ti dau exemple de nenumarate ecranizari bune, deci da. Credem.

prima intrebare: inainte de a vedea ecranizarile ai citit inainte (sau dupa) cartea pe care se bazeaza ?

Da!
 

raspund si eu, da' depinde de ...

Poate fi nu numai "roman", ci si nuvela, povestire, schita, piesa de teatru, orice. Si-un poem, la urma urmei, au incercat unii cu … E.A. Poe (jalnic, I guess).
Dupa cum opera literara poate fi si un simplu pretext pentru o creatie inedita, dar atunci nu-i mai atribuie haina de “adaptare cinematografica”, ci e botezata “bazata pe o idee sau inspirata dupa romanul x” (sau cum i-o mai zice).

In fond, “romanul” asta e un text pe care scenaristul il adapteaza pentru film ... de-aici incolo pornesc in lant, etapele si contributiile: regizor, actori, operator imagine etc. – pentru ca in final sa rezulte o opera complexa (cea mai!).

Nu atat "sursa" conteaza - cel putin in opinia mea - cat transpunerea intr-o opera originala si adecvata mijloacelor de expresie proprii artei cinematografice: fie ca respectiva ecranizare urmeaza aidoma firul narativ (riscand uneori sa esueze intr-o penibila “literalitate”), fie ca preia, selectiv si fragmentar, ceea ce este necesar pentru "ilustrarea vizuala" (desi nu poti face abstractie de rolul celorlalte componente inglobate in opera, in integralitatea ei: muzica, de exemplu, nu-i un simplu accesoriu ori fundal sonor pentru actiune).

Scenariul prefigureaza, sta la baza unui gen diferit de discurs, esentialmente vizual (a se citi “spunere” prin imagine). Iar reusita operei depinde, desigur, si de modul in care scenariul a “tradus” acest literal in vizual (nu stiu daca nu gresesc facand analogie cu “literaturitate” vs. “teatralitate”). Oricand discutia poate purta insa si inspre creativitate.

Ce-ar mai fi ? una e sa-ti alegi, pentru re-creare / transcriere, opera unui geniu, arhicunoscuta pe toate meridianele lumii, alta e sa-ti alegi un autor mai putin cunoscut ori apartinand unei culturi minore. Desi e atat de riscant sa provoci comparatia cu un autor consacrat, tentatia va exista intotdeauna. Un daimon.

Poate ca ar fi utile si niste exemple, bune si rele.

Deocamdata ma opresc aici: unu, le las locul altora; doi, cred ca – fiind “under probation” in cel mai strict sens – nu vreau sa agasez.

Sunt sigur ca poti.Cunosc si eu de altfel.Dar e de ajuns sa fie bune?Mie mi se pare ca stacheta trebuie ridicata la adevaratul film de arta,a carui expresie e unica si neinlocuibila.

Cinemania,pot sa-ti spun ca vizionarea dupa lectura operei respective mi-a lasat intotdeauna un gust amar;amar de tot.

Deleted,asa cred si eu, ca telul unei ecranizari poate fi cel mult reconstituirea atmosferei si sugerarea temelor propuse in opera.Dar eu nu tin minte sa fi vazut un film care sa ajunga la aceeasi destinatie ca si cartea,dar pe alt drum.Eu am vazut selectii de episoade din opera literara ,considerate relevante,si transpuse in film;ori intr-o carte fiecare situatie isi are rostul ei si nu poate fi neglijata,iar daca o faci o iei si putin pe aratura.
Si ar mai fi si ideea de complementaritate.Adica filmul sa aduca ceva nou,in plus.caci altfel cand ajungi sa-ti pui intrebari de tipul de ce sa vad filmul si sa nu citesc cartea inseamna ca nu mai ai de a face cu arta.
De pilda am vazut mai devreme un Kurosawa la TV si pot spune cu mana pe inima ca imaginile acelea nu pot fi echivalate nici intr-un milion de pagini intr-un milion de ani.Despre asta e vorba.

Federico,
 

da, si complementaritate.

poate ca-i pacatul meu, prea putin ma intereseza fidelitatea, acuratetea de copiere a detaliului. Scenariu-adaptare sau idee originala, m-a fascinat intotdeauna ce iese, ce a vazut altul, cinematografic :)
Nu stiu daca ai revazut acum Tronul insangerat - apropo de cum l-a citit Kurosawa pe Shakespeare. Poate fi si asa - dar nu numai.
Indraznesc sa spun ca aici nu va exista niciodata o exclusivitate.

p.s. si eu il ador pe Lorca :) , a fost si scenarist: Viaje a la luna ("Trip to the Moon", 1929)

Fidelitatea,pentru mine ,e mai mult decat imposibila.Chiar si daca te intinzi cu filmul pe doua saptamani incercand sa respecti si virgula din carte tot nu obtii acelasi efect, pentru ca cinematografia si literatura lucreaza prin mijloace diferite,sunt ca doua sine ale aceleiasi cai ferate;paralele.

Cred ca e gresit sa punem asa problema dintr-un motiv cat se poate de simplu: textul literar te face sa creezi imaginile in mintea ta, in timp ce filmul le pune pe ecran, si atunci ei o dezamagire inconstienta ca nu se pupa imaginea din film cu cea pe care mintea ta a creat-o in momentul in care ai citit textul.

Pe de alta parte nimeni nu va incerca sa redea un roman de 300 de pagini in fil INTEGRAL. Oameni buni este o aberatie, nu realizati ce lungime ar trebuii sa aiba un asemenea film, pentru a avea si o oarecare cooerenta? Daca vreti putem sa discutam de seriale, dar aici nu s-au prea aventurat scenaristii.

singing: "Then I saw her face
Now I'm a believer!"

M-a obsedat cantecul asta de cand am citit titlul subiectului ieri seara. Deci da, eu cred in ecranizari cu toata convingerea. Unele sunt bune si inspirate, altele nu... dupa talentul si creativitatea fiecarui regizor.
Cert e ca daca am exclude toate filmele care sunt ecranizari sau inspirate de: romane, nuvele, jurnale, povestiri, poezii, benzi desenate sau interviuri, n-ar ramane prea multe. Nu zic ca nu exista filme cu scenariul original. Nu zic ca nu sunt bune (desi clar nu toate!). Zic doar ca nu sunt prea multe.

Asa ca eu incerc sa evit dramele de genul: "cartea a fost mai buna" desi nici mie nu-mi reuseste de fiecare data. Oricum e mult mai placut sa citesc cartile dupa ce vad filmele. Si pot sa spun ca de fiecare data cand gasesc o carte dupa care stiu ca s-a facut un film, sunt extrem de tentata sa o cumpar. Si de cele mai multe ori, nu regret.

pai cred ca nu s-a spus aici ca asta ar fi conditia sine qua non pentru succesul unei ecranizari!

Ricutza,stii vorba aia,"Prosti,da' multi"!Faptul ca sunt mai numeroase ecranizarile decat scenariile originale e un argument in favoarea primelor cat se poate de nesemnificativ(ba chiar pueril).Si,cum adica "Nu zic ca nu exista filme cu scenatii originale"?Adica stai cumva pe ganduri mai mult de o nanosecunda inainte de a afirma cu surle si trambite ca scenariile originale sunt... "CALEA".

Cat despre cititul cartilor dupa vizionarea filmului,nu mi se pare in regula sa-ti limitezi imaginatia si creativitatea personala la viziunea nu stiu carui cineast.Cred ca placerea pe care o experimentezi in aceste cazuri e prea comoda;e chiar lenesa.Tre' sa-ti pui mintea la contributie la maxim.

Ok, ai citit vreodata vreo carte dupa ce ai vazut un film? Caci daca da, ar trebui sa stii cam cat din film ramane in carte. Cartea are alte durate, alti timpi, alt spatiu. Nici nu stiu cum ai putea sa-ti imaginezi ca citind o carte care a fost ecranizata ramai la viziunea regizorului. Asta ca sa nu mai vorbesc ca mi-e foarte greu sa-mi controlez ce vizualizez cand citesc ceva.
Iti zic sincer ca de cele mai multe ori preiau doar castingul. Uneori se potriveste, alteori nu. De exemplu citind Dosarul Pelican am descoperit ca personajul jucat de Denzel Washington era de fapt alb. Ok, mi-am schimbat imediat imaginea. Citind the Northern Lights mi-am dat seama ca Daniel Craig n-a fost o alegere buna de casting pentru Golden Compass. Ok, mi-am imaginat eu alt tip si cu asta basta.
Cand am un actor in minte ii vizualizez caracteristicile din carte mai in detaliu. Sau mi le imaginez mai in detaliu. Deci in nici un caz nu avem de-a face cu o restrictie a imaginatiei (sunt inca socata de reactia ta).

Boon, si acum trecem la chestia cu scenariile originale. Ideea dragul meu, este ca extrem de multe filme se pot reduce la niste sceme foarte simplute despre care niste profesori de scenaristica au scris niste carti. E un drum clasic pe care-l parcurge un erou, cu niste obstacole, cam ca schema basmului din liceu. Deci da ideea de originalitate la filmele care sunt considerate a avea scenarii originale, este mai mult decat discutabila.

Plus ca mai sunt si parerile ca de la Shakespeare (sper ca asta sa fie autorul) incocoace, nu s-a mai scris (care poate fi extinst si la filmat) nimic original.
Sunt convinsa ca daca e sa luam multe din filmele care aparent au scenarii originale, si ne uitam atent la ele, gasim o multime de chestii care in literatura au fost prezentate mai inainte.
Si sunt convinsa si ca discutia asta poate deveni mult mai complexa si complicata de atat.

Deci atitudinea asta cu "vai, nu pot sa vad decat filme cu scenarii originale" e mai mult decat aiuristica. Parerea mea e ca daca te bazezi pe principiul asta ratezi foarte multe filme excelente (ca sa nu mai mentionez ca nu vezi chestii cu adevarat originale). De-asta am si zis ca sunt mult mai numeroase filmele inspirate de ceva scris care merita vazute fata de cele cu scnearii originale (ma refeream evident la filmele bune).

Da. Cred. De ce nu? Atat timp cat sunt bine facute. Daca nu merita, asta e.

Acest thread nu se vroia a fi un chestionar propriu-zis.Ideea era sa gasim argumente pro si contra referitor la compatibilitatea film-literatura si sa intelegem aceasta relatie.
O mare deosebire dintre cele doua,din punctul meu de vedere, este rolul realismului si naturalismului in cadrul celor doua arte, in sensul ca acestea-realismul si naturalismul- primeaza in proportie covarsitoare in literatura fata de cinematografie.Intr-o carte e admisa descrierea a numeroase aspecte doar pentru a da senzatia de credibilitate pe cand intr-un film(utopic vorbind) fiecare imagine trebuie sa spuna ceva iar aceasta odata inlaturata sa se pierda din esenta filmului.
Deci,Ricutza,atitudinea asta a mea o deplangeam si eu in primul post si nicidecum cautam sa o impun.

Eu cred ca nu esti constient cate filme considerate 'esentiale' in cinematografie sunt ecranizari. Uita-te un pic la filmografia lui Tarkovsi sau a lui Kurosawa, Visconti, Antonioni, Kubrick, Felini etc.
Discutia mi se pare inutila, iar elitismul tau mi se pare penibil.

De curiozitate, poti sa-mi dai si mie niste exemple de filme pe care tu le consideri pure (adica nelegate de literatura)? Nu zic asta neaparat ca sa-ti demonstrez ca gresesti in consideratiile tale fata de ele, ci ca sa-mi dau seama care e idealul tau. Ca daca ma uit la ce zici despre filme, as crede ca e Greenaway. Dar daca daca ma ghidez dupa conceptia ta despre carti, nu mai sunt asa de sigura.

regret ca nu exista ca la Facebook buton de "Like" si ca trebuie sa consum un post ca sa zic cat imi place aceasta reactie. geniala!

Pai orice film este in esenta o 'ecranizare', mai Federico! De scenariu ai auzit? :))

Sunteti rautaciosi si nepoliticosi.Aceasta discutie se incheie aici.Ma scuzati pentru deranj!

mama cum a sunat raspunsul asta... brusc mi s-a facut frica de Federico....