Critica de film
 

Desi mergea postata la topicul lui Prospero, paranteza "(de subsemnatul)" m-a determinat sa deschid altul. Ma gandeam la un titlu: "Cum se scrie o cronica de film?" ...titlul poate fi modificat pana la urma. Mai jos este tot ce am putut face la momentul iunie 2007 pt un concurs de jurnalistica dedicat tinerilor, am ales analiza unor filme ca Babel si Amores Perros. Acum sper sa-mi spuneti unde gresesc / greseam, sigur gresesc pe undeva, insa imi e cam neclara toata treaba:

Amores Perros,
(2000) regia: Alejandro Gonzales Inarritu

“Iubire predata din Iad”

1) Lectia
Un film ce trateaza fata neagra a iubirii, consecintele nefaste ale alegerilor facute din impulsuri umane dornice de afirmare, fericire si faima. Trei povesti, trei destine intoarse pe celalalt sens printr-un accident, trei alegeri, si bune si rele, dar umane…
Amores perros este un film dur unde semnul cu “16” ar trebui sa fie de sine statator. Dar cu toate aceasta parte intunecata a Lun(m)ii creata de autori, necenzurata, reala, impinsa spre extrem filigran si delicat, filmul este o lectie educativa in modul experientei fortificante, rezistentei dobandite intr-o aventura de cersetas. Iar aceasta indrumare spre meditatie nu ne scuteste de nimic dar ne scuteste. Cum? Tocmai prin acest paradox Alejandro Gonzales Inarritu isi pune in valoare distinctia si viziunea unei povesti ce s-ar fi putut prabusi usor in comercial, post-modernism, horror sau telenovela ori riscabilul bizar. Insa regizorul scapa pentru ca el tuseaza alert, filmul alearga printre jaloanele amintite avand un unic scop in minte: mesajul didactic.


2) Iadul
Lung-metrajul de debut al lui Inarritu si a scenaristului Guillermo Arriaga, ce a stat la baza inspiratiei celor 21 de grame, pare ca ne poarta prin lectia de cinematografie desavarsita, cu ajutorul unui avion ce zboara pe drept deasupra Iadului si a unei fel de cutii pandoriene dezlantuite in plan napastic, prapastios.
Un accident de masina – da -ce schimba vietile, destinele, tuturor celor implicati; pana si aparentul Cersetor simte si vede moartea in fata ochilor, instinctul ucigas din el fiind substituit de omenie, nostalgie si ratiune – povestea lui El Chivose vrea a fi cea mai emotionanta (si poate este!) desi dupa ce te infiori cum Valeriei ii este amputat un picior, crezi ca nimic din ce va urma nu te va mai lasa perplex, ca prima poveste (dintre Octavio si Susana) din “trilogie” sa dea impresia ca ar fi cea mai promitatoare.
Asta face filmul: te surprinde de fiecare data – in stilul Pulp Fiction sau daca suntem patrioti (si corecti!), E pericoloso sporgersi al lui Caranfil – la inceput crezi ca ai gustat tot ce se poate mai dur cu un “Telenovelas-The Movie”, ca apoi sa-si faca intrarea miezul Iubirii cainilor, un adevarat Se7en extins pe mandrie: Valeria este un fotomodel celebru iar accidentul ii elimina calitatea ei cea mai de pret: piciorul, cand in scaunul cu rotile e “invitata” la caderea statului ei (coborarea afisului “Enchant”) iar in tot acest timp suspansul e sustinut cu ajutorul catelului ei Richie, disparut sub parchet si ros de sobolani, asa cum cangrena ii roade din picior, la fel cum orgoliul ei moare, mandria zdruncinata din temelii si cazuta, dovedindu-se subtire, insignifianta, formala, penetrabila, failibila, vulnerabila, ca un imens poster deteriorabil cu un fotomodel candva celebru.
Si daca Octavio nu si-ar fi pierdut capul dupa sotia fratelui sau Ramiro, si daca acel caine ari fi fost rapus in lupta cu Pancho (cainele lui Jarocho), si daca?...Filmul te trimite pe acest tinut al probabilitatilor falselor sperante, al desertaciunilor, amagirilor inlantuite: cum ar fi fost? Ce se afla in spatele acestui accident declansator de multiple intrigi nefaste? Un caine. Care nici nume nu are, iar Inarritu nu arunca nici un cadru concludent in privirea lui, asta pana la sfarsit! Tinandu-ne intr-un fel de mister metaforic, in ochii devenitului Negro, citim atunci: macabru si afectiune, moarte si iubire deopotriva. Deci Negro nu este nici bun (sfasie cainii lui El Chivo), nici rau (transferat intre doi stapani e loial de fiecare data). Deoarece aici nu jonglam cu termeni categorici de “omenie” sau “malefic” pentru ca in fiecare din noi (si din termeni) se afla amandoua, privite din perspectiva altora, suntem doar oameni si ne iubim precum cainii, blanzi, calzi, aducand shimbarea in bine, speranta, lumina (El Chivo), deopotriva cu “adversarii” pe care-I sfasiem nemilos, teleportandu-I in spital, in scaunul cu rotile, in cimitir.
Amores perros este intr-adevar dur, dar o duritate surprinsa detasat ca si cum am fi straini de personaje iar cineva ne-ar plimba (didactic) printr-un reality-show: “vezi ce se poate intampla daca?...”, patos, temperament latin si clocotitor de resentimente si totul da afara in secvente pe cat de socante, pe atat de umane si necesare in structura drmaturgica (scena de sex dintre Octavio si Susana in timp ce Ramiro – sotul Susanei si fratele lui Octavio - este lovit cu brutalitate, catelul Richie mancat de sobolani vis-�*-vis de suferinta Valeriei, injunghierea lui Jarocho, accidentul surprins din diferite unghiuri si faze temporale, lupta fratilor pentru pistolul izbavitor, etc.). Si nu stam relaxati la fereastra avionului ce zboara deasupra Iadului, Alejandro Inarritu ne suspenda undeva sub el, fixati, in timp ce aparatul “de zbor” ne aduce tangential spre flacarile implacabilelor destine.

3) Iubirea
Amores perros, aceasta epopee in caracatita, reuseste prin regie sa depaseasca insesi intentia scenariului, care la randu-I intrece insesi conexiunea celor trei povesti prin mesajul subliminal didactic al cadrului suprem iar regia insesi e respectata de o strictete actoriceasca memorabila spargand barierele diagramelor si arzandu-ne prin detasarea abrupt de sincera, toate aceste elemente converg catre o drama aflata la granita dintre spiritual si mercantil dar redata cu o maiestrie fina ce nu lasa sa scape nici un ingredient de o parte sau de alta. Ce face Alejandro Gonzales Inarritu este sa expozeze exponential in meditatie o tensiune si o suferinta din ce in ce mai empatica: daca raportul principal-secundar al interesului autorului pentru cele 6 personaje (axul filmului) este la inceput 2:1 (Octavio interesandu-ne prin ambitiile sale mai mult decat sarmana Susana resemnata si confuza), se detaseaza intr-un 4:1 (Valeria : Daniel – drama ireversibila, traumatizanta, comparativ cu simplele probleme conjugale ale barbatului aflat in dilema specifica varstei a doua) ca in actul al III-lea sa se piarda intr-un 16:1 (El Chivo puternic, consistent tusat in paralel cu schitarea firava a fiicei lui Maru).
Totusi, echilibrul dramelor este scanat cu ajutorul motivatiilor, instrumentelor “pedagogice” si necesarului impus de trecutul, prezentul si viitorul celor trei protagonisti: 1) Octavio, pe cat de teafar in urma accidentului, pe atat de curat sufleteste initial si mai pe atat de nenecesar in viata Susanei de dupa Ramiro, rezultanta a drumului gresit pe care calca (cutitul in abdomenul lui Jarocho, tradarea fata de frate, pariurile ilegale, exploatand intriga in modul cel mai periculor); 2) Valeria, pe cat de zdruncinata psihic si terminata in urma accidentului, pe atat de murdara sufleteste initial (mandria, o unda timida de aroganta, desfraul descris in vernisaj si intuitiv, raceala alimentata cu falimia ei – tatal ei ar fi zis ca merita totul), si mai pe atat de neinteresanta in viata lui Daniel, a ei insesi (resemnata, imbatranita peste noapte in urma amputarii; Inarritu a “pedepsit-o” meritat pe eroina: afisul Enchant va fi inlocuit, viata ei ce va urma o stim: un handicapat in carucior demn de compasiune dara fara pretentia unor indatoriri, cu un trecut faimos, stralucitor, poate prea stralucitor – ironie absoluta); 3) El Chivo (Magnificul), pe cat de mangaiat de Dumnezeu (isi pune ochelarii si vede chiar daca ochii sai nu mai distingeau realul, imbatraniti de trecut) si protejat de destin (se trezeste la profesorul de liceu de odinioara), pe atat de neintentionat destructiv in tinerete (isi lasase familia poate pentru cea mai nobila cauza a vremii aceleia in discernamantu-I naiv, energic si revolutionar – intra in Guerilla parasind-o pe Maru la doi ani), si mai pe atat de util si pedagogic in finalul trist aducand o pata de lumina in desertul amaraciunilor, in viata ce va urma a lui Maru (ramasa fara mama) ce are nevoie poate (inocenta ei e protejata de autorul specializat in hidos) de umbrela paterna asigurandu-i (oare?) iubirea de la capatul Iadului cangrenic: Amores perros.

Nota: Evidentiata este si paleta clasico-monocroma de culori fundamentale (rosu, galben, albastru), de nonculori (alb, negru) cu care Inarritu opereaza impreuna cu imaginea semnata de Rodrigo Prieto:
Rosu – dragoste, risc, clocot, orgoliu;
Galben - gelozie, tradare, mandrie, adulter;
Albastru – protectie, crutare, profunzime, liniste, izbavire prin suferinta;
Alb – inocenta, nevinovatie, speranta, liniste;
Negru – moarte, amaraciuni, regrete, caine.

Glumesti, nu? :lol:

Nu.

Te-ai gandit vreodata ca, pentru cineva care acuza lumea de intelectualism inutil si care se revolta la formularile pe care le numesti "triplodocte" (urasc din toata inima chestia asta cu pretentie de cuvant), scrii un pic cam ermetic?
Nu am nimic cu scrisul complex. Am insa ceva cu vartejurile de cuvinte insiruite irational si care ajung inevitabil sa nu mai transmita nici o idee. Am ceva cu formularile melodramatice precum "cadru suprem" sau "sa depaseasca insesi intentia scenariului, care la randu-I intrece insesi conexiunea celor trei povesti". Asta nu mai e scriitura sofisticata, asta e betie de cuvinte.
PS: "insasi intentia", nu "insesi intentia"; la fel si mai jos. Evident, stilul alambicat nu e la fel de minunat daca nu e condimentat si cu greseli de genul asta. Tichie de margaritar indeed.

Dumnezeule. Daca te pregatesti sa devii jurnalist, scriitor sau orice are legatura stransa cu exprimarea in limba romana, atunci gandeste-te la niste alternative ca e de rau. Textul e un dezastru din toate punctele de vedere.

Ma aflam inca in "Era Pretentiozitatii" cand am scris aceasta "cronica"; am vazut si eu, pe la unii, pe la altii, ideea e ca nimeni nu m-a invatat secretul, a trebuit sa il descopar intr-o carte de Stephen King, "On Writing", desi banuiam inca dinainte ca a folosi cuvinte "grele" nu inseamna neaparat SI un TEXT GREU. In loc sa aruncati cu injuraturi triplodocte (acum nu ma mai refer si la tine!) mi-ati putea spune asta! :hmm: Am si precizat mai sus in mesaj! Vreau sa invatz! Nu sa arat ca sunt No.1 in cronici sau scenarii! Daca eram No.1, probabil eram undeva acum cu o clujeanca eleganta si delicata pe un yacht in Marea Egee, nu mai stam pe forum!

Ma refeream la ultima secventa din Amores Perros...acum nu insinuez subtilitati de genul: "daca nu ai vazut filmul..." , doar revezi ultima scena cu El Chivo mergand cu al sau caine negru pe pamantul acela negru la culoare, la culoare! Apoi reciteste in contextul scris de mine.

Am citit, nu am descoperit. Doar ca nu am folosit expresia cum trebuie, face parte din Era mentionata.

Pe-aproape! Altfel eram publicat.

Sa zic ca DA! Desi, nush de ce am senzatia ca am citit "insesi" intr-o scriere cu valente mult mai pretentioase vis-a-vis de ce mi-am dorit eu.

Scenarist. Asta vrea sa devina. Poti gasi nenumarate mostre de scrieri de-ale lui pe aici.
Paradoxul e ca, ori de cate ori apare o opozitie intre filme de arta si filme comerciale, intre exprimare sofisticata si exprimare simplista sau alte asemenea, el e contra chestiilor mai pretentioase (chiar si cand sunt in mod clar superioare calitativ). And then he writes something like this.

Nu stiu ce secret crezi tu ca ai descoperit, dar mie problema mi se pare extrem de simpla. Ar trebui sa te prinzi singur cand ai incetat sa mai scrii inteligibil si asta ar trebui sa se intample instinctiv, nu sa inveti de la Stephen King.

Pai exista "insesi", dar nu se aplica aici, ci doar cand e la genitiv sau dativ.
Insasi autoarea a vorbit.
sau
Am vorbit cu autoarea insasi.
apoi:
Premiul a fost acordat insesi autoarei
sau
S-a respectat intentia autoarei insesi.
DAR
S-a respectat insasi intentia autoarei.

Motivele optiunilor nu ti le zic. Te prinzi tu ce si cum.

N-am sa uit. Am sa replic la una din intalnirile CineMagiei cand se va mai tine, pe viitor, in real-life deci. Si va fi o razbunare inteligenta.
;) Merci de explicatii, totusi!

ASTA te-a jignit? Ca ti-am zis ca te prinzi tu ce si cum? Daca stiam ca e asa usor sa te insult in felul asta, incepeam mai demult.

Si marx, mai usor cu atacurile ca-s slab de inima si la doctorii ce-i avem in Romania azi, e bine sa ne mentinem sanatosi, nu de alta, da'-i mai sigur. 8)

"consecintele nefaste ale alegerilor facute din impulsuri umane dornice de afirmare, fericire si faima"
Impulsurile umane nu pot fi dornice de fericire si faima. Eroare de clasa a cincea.

Trei povesti, trei destine intoarse pe celalalt sens printr-un accident,
Sa intelegem ca exista doar doua sensuri pentru un destin? Chiar admitand aceasta ipoteza aiurea, trebuia "in celalalt sens" nu "pe celalalt sens".

Dar cu toate aceasta parte intunecata a Lun(m)ii creata de autori, necenzurata, reala, impinsa spre extrem filigran si delicat, filmul este o lectie educativa in modul experientei fortificante, rezistentei dobandite intr-o aventura de cersetas
"Extrem delicat" suna ca dracu'. De obicei extremul implica o intensitate care nu se impaca cu delicatetea. Delicatetea e mai aprope de echilibru decat de extreme, de aceea "echilibru delicat" suna bine. Experientele cercetasilor n-au nici in clin nici in maneca cu extremele sau cu delicatetea. Cand construiesti o fraza trebuie sa fii atent la modul in care fiecare element se leaga de celelalte.

Iar aceasta indrumare spre meditatie nu ne scuteste de nimic dar ne scuteste.
Pe tine cine te-a scutit de la orele de logica?

Valeria este un fotomodel celebru iar accidentul ii elimina calitatea ei cea mai de pret: piciorul
Piciorul nu e o calitate, amice. Poate frumusetea lui, dar oricum fraza e atat de stupida incat nu mai conteaza.

cand in scaunul cu rotile e “invitata” la caderea statului ei (coborarea afisului “Enchant”)
E o lovitura de stat? Ce-i cu afisul ala, ai impresia ca stie cineva despre "Enchant"?

Ce se afla in spatele acestui accident declansator de multiple intrigi nefaste? Un caine. Care nici nume nu are, iar Inarritu nu arunca nici un cadru concludent in privirea lui, asta pana la sfarsit!
Priceless!! :lol:

P.S.
Sa creezi o cronica sau un scenariu de calitate e mult mai dificil decat pare. Stiu ca am fost cam rau, dar e clar ca nu ai calitatile necesare, la fel ca 99% din oameni. Cand esti tanar incerci diverse lucruri si asta e foarte bine, dar ai grija sa gasest la timp ceva care sa ti se potriveasca. Stiu ca nu mi-ai cerut sfatul, dar ti-l dau oricum. :P

What the fuck?!? S-o incheiem, oricum e o "cronica" veche ce probabil nu merita postata, am uitat de nivelul forumului...
Ma gandesc ca de constructivitate nu putem vorbi...sau

exista un om:

Pitbull, repede! Un Amores Perros! Doar tu poti sa vezi limpede si sa descurci nodurile frazelor scrise de mine. Alea 3 randuri de la Blow-up m-au ajutat nitel. Si de ce mi-ai zis la 300 am tinut cont. Banuiesc ca n-am mai scris de atunci chiar asa, no?

Bine. Ma las de scris! O sa spun pe forum la ce ma pricep, in curand. Imi vei spune daca mi se potriveste.

Vine tata, vine tata! Il iau de pe torente, noaptea asta.

Sa fie oare metalurgia neferoasa? Saparea de santuri? Munca de gigolo?
Care este oare ocupatia la care se pricepe Neuptolem?
Raspunsul, IN CURAND PE FORUMUL CINEMAGIA. Nu ratati momentul adevarului!

Tocmai va scriam pe privat, ce fuck?!? Si s-a eclipsiticlicatdelibertonat mesajul cand in timp ce-l scriam. Urma sa spun ca ma sinucid in dimineatza asta daca nu-mi spune si mie careva CONSTRUCTIV unde gresesc! :lol: :lol: :lol:
Se lasa cu temperaturi grele! 8) Nu-i nimic, facem audienta! Poa' castigam forumisti noi! :P :love: :D

Pa' alegetzi o scumpetze cu care sa impartasesti la bine si la rau si voi fi gigollo gratuit pentru ea. :D

Rog a fi schimbat titlul topicului din: Critica de film, in "Critica" de film. E mai potrivit. 8)

Test de Barbatzie in Critica de Film sau Iubire predata din Iad

Poti sä ti-l schimbi singur - cä e topicul täu. Edit la primul mesaj.

Eh, io ma gandeam la ceva general, sa mai posteze si altii (incepatori mai ales) dar se pare ca intra in scena DISANPF, Directiva Inceperii Sub Auspicii Nu Prea Faine :) , nu are rost, seamana cu IMM desi eu-s cam nestatornic, ma plictisesc repede. Sa ramana asa!

Acum, toti maestrii spadei scrisului daca-mi puteti lasa aici o lista de carti avand nuanta de critica, analiza de film. Nu stiu cand le voi citi si daca pe toate dar e bine sa fie acolo notate pe un carnetzel decat deloc. Va asigur ca odata metamorfozata teleportarea de la feedback-ul de cartier triplodoct la oferta indrumarii pedagogice, serioase, topicul nu se se va evapora in nevizitari uitate de actualitatea forumistica.

PS: Chestia de la Blow-up cu compunerea la limba romana chiar mi-a folosit.

Inutil sa cauti norme si studii despre - cum sa scrii critica (de film) -.
Critica (de film) =/= - cum sa repari automobile -.

Prin critica multi pricep un manual de instructiuni de utilizare (a filmului), sau un prospect de medicament.

Eu impart critica in 2 ramuri:

a. practica -- aia care-l ajuta pe cititor.
b. artistica -- aia care-l ajuta pe autor.

Cert e ca-i greu sa le combini. Mereu i-am stimat pe cei capabili de b., si-aici ai nevoie de vocatie si subiectivism; cat despre a., piata e suprasaturata.

E ok sa fii deschis la propuneri, sa incerci, sa scrii si e ok sa faci betie de cuvinte. Ultima nu-i indicata, da' e ok.

Nu e ok sa fii ironic cu umor ieftin. bleah.

L-am väzut azi-noapte. M-a dat pe spate. Am multe de criticat (Iñarr�*tu e foarte inegal si lacunar), dar dincolo de toate astea, e uluitor. Peste "Babel" ca valoare artisticä, desi B. e mai ambitios, mai dificil si mai îngrijit lucrat. Revin cu detalii curând.