Bubble - S. Soderbergh
 

Nu ma omor dupa Soderbergh, iar inainte sa vad filmul asta – Bubble – m-am gindit ca va fi inca unul damnat la Shift+Del, fiind luat intre altele 30. Mi s-a parut un film-constructie-de-personaje, in care actiunea in sine e mai putin importanta, chiar daca crima este punctul ultim de intersectie a celor trei muncitori la o fabrica de papusi. Fara pretentii de imagine sau alte flick-uri, ci cumintel, cu cadre largi si lungi inclusiv in momente in care, de la un film cu crime, te astepti la close-up-uri dramatice, cu singe, ochi holbati si picaturi de transpiratie. Actorii neprofesionisti si replicile improvzate (scrie pe imdb la trivia) subliniaza realismul filmului, contrar titlului. Eh, o alta experienta Soderbergh (tot pe imdb scrie) care, spre deosebire de altele, mi-a placut mult.

Si mie mi-a placut, cit am reusit sa vad din el. Joc in cheie minora, atmosfera de univers limitat si repetabil unde irumpe crima, ca o aluna pe trup, pe care nu o intelegi si care nu te deranjeaza pina nu incerci s-o alungi cu degetul. Sau cu degetele, in cazul muncitoarei ucigase, sorry pt spoiler. Incadraturi cuminti, fara sa pozeze, o coloana sonora extrem de retinuta, cu ceva ecouri grunge si, mai ales, o poveste modesta dpdv al desfasurarii fortelor epice, dar care nu plictiseste nici un moment. Parca as fi citit o nuvela de Salinger.

exact asta am remarcat si eu, simplitatea cadrelor filmate, si sunetele foarte discrete, insa elocvente.

o poveste simpla, simplu spusa si traita; o privire inedita asupra "small-town USA". a must-see.

A fost in seara asta la TVR 2 filmul asta, motiv cu care tocmai l-am bifat.

Nice, nice, de 2 ori. Poveste simpla, banala (ciudat, am ajuns sa consideram o poveste despre o crima banala, ca si cum noua ni s-ar intampla zilnic) precum viata personajelor: 3 indivizi din clasa muncitoare, usor alienati, fara viata persoanala, fara evenimente, cu legaturi de familie frante, fara prieteni prea multi si antrenanti, o viata in care nu prea se intampla mai nimic, niciodata. Decat o crima, din cand in cand, de la cine nu te astepti.


Cum ziceam, poveste simpla, atent aleasa atat de simpla, dar redata frumos, ingrijit, pe alocuri interesant. Curat, ca o teorie bine pusa in practica alaturi de o doza de plasticitate suficienta ca sa iasa din banalitate.

Mi-a placut la inceput, cand a fost pusa o lumina circulara albastra pe chipul personajului principal (femeia criminala), ca pentru a ne atrage atentia: ea este eroina acestui film, deci ea va pati ceva semnficativ!

Mi-au placut cadrele: camera e foarte fixa si sigura pe ea, totul e stabil, imuabil (asa cum e ritmul fiecarei zile in viata eroilor de aici), greu de urnit.

Desi dramatica, povestea asta m-a linistit. Datorita modului in care a fost spusa, desigur.