L'Enfer
 

Infernul

un film de Denis Tanovic (No man's land)
facut in Franta cu o Emanuelle Beart in forma(e) de zile mari

foerte putin i-a lipsit filmului astuia sa fie mare mare. uneori regizorul gaseste niste solutii formidabile spre a exprima furia sau deznadejdea (vezi rupere frunzelor plantei de la geam), fara sa fie nevoie sa filosofeze (precum TG in LB :P) - deloc artificial in ceea ce spune!
totusi ceva i lipseste. si cred ca lipsa cevaului asta se datoreaza francezilor. au ei un stil de a complica, de a se invarti in jurul cozii pentru a exprima ceva cat mai clar, desi clarul e deja acolo... in cateva momente filmul treneaza fiindca povestile sint inegale valorico-emotionalo-filmic...

trei surori. trei povesti. infernul fiecareia.
Sophie: doi copii, sot fotograf. e inselata de acesta. cea mai puternica poveste a filmului si, spre bucuria mea, si cea mai dificil de tratat, ii reuseste regizorului de minune! o superba scena in hotel, ea aflata in urmarirea sotului infidel, etajele hotelului, precum cercurile infernului lui Dante...
Celine: singura, is ajuta mama cu handicap.
Anne: iubeste un prof de literatura clasica.
astazi oameni au pierdut latura comunicarii cu divinitatea, asa ca tragedia nu mai e posibila. numai cate o mare drama. cine sufera? intotdeauna copiii!

Miki Manojlovic, remarcabil!

Un film superb! Poveste, joc actoricesc, imagine, muzica...

Scena cu casa scarilor din hotelul impricinat, cit se poate de sugestiva. Cine stie... cunoaste!

Iar inegalitatea pe care o remarca gionloc, cred ca mai curind are de a face cu portretizarea personalitatiilor diferite ale surorilor si a situatiilor in care acestea intra.

Ca sa-i dau o nota cit de cit obiectiva ar trebui sa mai treaca ceva timp. Dar, risc si dau un 9,7/10