Remember 13-15 iunie 1990
 

În aceste trei zile ale fiecärui an, reträiesc aberatia celei de-a III-a Mineriade, prin care Tätuka Ilici si-a pus definitiv amprenta pe istoria acestei täri.
Multi dintre voi erati prea tineri, sau încä nici nu existati pe-atunci, altii vä aflati în alte orase, asa cä n-ati putut cunoaste acest cosmar decât prin intermediari. Dar unii dintre noi am fost acolo, am väzut, am träit...
Pästrez si acum ecusonul cu "GOLAN regisor", si pe cel de "Golänel manipulat" al lui fiu-meu, care a fäcut Golania la un an si jumätate, cälare pe umerii mei. Era perioada pasnicä, din aprilie-mai...
Dar a sosit si Duminica Orbului - si, trei säptämâni mai târziu, dimineata de 13 iunie.
Îmi rämâne bucuria cä m-am nimerit la locul potrivit si momentul potrivit ca sä-i smulg din mâinile minerilor pe actrita Manuela Häräbor si fotograful Horia Baciu, de la I.A.T.C.-ul de-atunci.
Eram atât de entuziast si naiv, încât de câteva ori am fost la un pas ca ploaia de bâte sä se abatä si peste mine, urmatä fireste de infernul din Mägurele. Acum, când mä uit în urmä, nu-mi vine sä cred. Numai Dumnezeu m-a salvat.
Ar fi atât de multe de spus - dar, în fond, atât de putine. Stim ce au însemnat Mineriadele pentru România, pe toate planurile - politic, istoric, intern si international, moral, karmic...

Asa cä nu ne rämâne, deocamdatä, decât sä încercäm amara multumire de a vedea cä "postasul sunä întotdeauna de douä ori", si se pare cä Emanatul face în sfârsit primii pasi spre celula unde-i e locul - sau spre dezertarea timpurie prin vreun infarct, ceea ce ar fi nedrept sub toate aspectele.
Topicul de fatä va träi doar câteva zile (pe an, eventual), însä mäcar în acest interval se cuvine sä ne reamintim trecutul - pentru a nu fi condamnati sä-l repetäm - si versurile de o frumusete naivä si o stângäcie entuziastä din cele douä Imnuri ale Golanilor:

Noi de-aicea nu plecäm, nu plecäm acasä,
Pânä nu vom câstiga libertatea noasträ!

* * *

Mai bine haimana, decât trädätor,
Mai bine huligan, decât dictator,
Mai bine Golan, decât activist,
Mai bine MORT, decât comunist!

* * *

Si, desigur, filmul "Piata Universitätii".

Minerii rulz, ai dreacu' de studenti ... :lol:

Tardiv "efortul" justitiei romane.

aplauze pentru topic.

Iliescu este, probabil, singura fiinta pe care am urat-o cu adevarat in acesti ani de dupa 89. este un criminal care trebuie sa raspunda pentru ce a facut: a instigat o parte a populatiei impotriva celeilalte, a organizat un mini razboi civil, soldat cu sute de morti, trimitand Romania in pestera… as vrea sa dispara, nu inainte de a fi condamnat de justitie, impreuna cu toti emanatii din echipa sa jegoasa, KGBisto-securista…

multumesc, Pitbull, pentru topic…
ca martor, cred ca trebuie sa scrii mai mult despre acele evenimente.

Iliescu e cel mai tare, ne-a spart pe toti. Ne-a tras-o in rect 16 ani. Iliescu e omu' care tine cel mai mult.

nu m-am gandit la asta. si nici n-am simtit nimic in acest sens...
oricum, e interesanta interpretarea ta.
tie ti-a placut?...

Frate nu stiu daca mi-a placut, intreaba alti forumisti de pe aici, dar sa tii 16 ani fara sa-ti dai drumu' , trebuie sa recunosti ca e performanta notabila. Moshu' e tare si cred ca o sa vina tare din urma la fel de erect. Aaaa ... era sa uit, a tinut vreo 22 de milioane in organ.

adica a pooolit Romania?
nu se poate... macar unii dintre noi, mai sensibili, am fi simtit violul.
pai atunci trebuie judecat si pentru viol de natiune.
mama lui de bolsevik!
si spune ca ca se simte de doar 45 de ani...
vai de kuru nostru...

ASA E!!! Nu cred c-am auzit-o vreodatä spusä mai ADEVARAT!

O.K., Herbie, voi spicui câte ceva din amintirile personale ale acelor zile, si postez în noaptea asta. Mâine e 14 iunie - ziua ororii...

Astora ca tine le-a tras-o cel mai tare, v-a durut cel mai mult, ati strans din rozeta si ati inghitit. Restu' a primit violul cu placere, l-a cerut si in '96 si in 2000. Era si bancu' ala cu baba si cu hotul : "Da cu violu' cum ramane maica ? " Intre timp in Romania gainile nasteau pui vii.

sincer, n-am simtit nimic, eram in Germania atunci si mai apoi tot acolo...
dar simt asa la tine un fel de jubilatie neagra. adica ce, ai refuza sa faci pipi pe mormantul lui Ilici din respect pentru monstruozitatile pe care le-a facut?

Diaspora ? Oral ? La greu ...

Nu, n-am de ce sa urinez pe nea' Nelu. In cel mai rau caz mi-e indiferent.
Peste 40 de ani o sa aiba statui peste tot in Romania. Parca vad .... "in vremuri tulburi ... un reformator "; "calauza"; "un mare roman"; "un pol de stabilitate regionala" (asta parca era tzapu'- ce gluma proasta faza cu generatia de sacrificiu. Btw, la o filmare l-am calcat pe picior, nu mi-am cerut scuze, nu merita); ''un lider!!!" ... etc

Dosarele astea o sa se caseze curand.;)

hai ca-i la tema. nu e Cartianu chiar publicistul care trebuie citat, dar aici schiteaza "biografia" criminala a lui Ilici Iliescu.

Spovedania pe care Ion Iliescu n-o va face niciodata

de Grigore Cartianu
Marti, 14 Iunie 2005

E ora 19.00, incep telejurnalele. Toate posturile din Romania transmit in direct mesajul fostului presedinte al Romaniei, Ion Iliescu. Se anunta un discurs istoric.
Stimati concetateni,
Sint Ion Iliescu si m-am prezentat in fata dumneavoastra pentru a face o marturisire. Pentru mine, poporul roman este preotul in fata caruia ma voi spovedi.
Am intrat in viata dv., in casele dv., prin efractie, in zilele fierbinti din decembrie 1989. De atunci au trecut mai bine de 15 ani. De citeva ori v-am cerut sa ma votati. Si m-ati votat, altfel nu v-as fi fost presedinte trei mandate. Probabil prea mult, dat fiind ca pentru asta am siluit Constitutia.
Am trait impreuna si bune, si rele. Cu cele bune v-am agasat, poate, prea mult in acesti ani. In aceasta seara ingaduiti-mi sa vorbesc doar despre raul pe care vi l-am facut. Si sa-mi cer iertare, chiar daca stiu ca pacatele mele sint de neiertat.
Voi incepe cu zilele Revolutiei. Il uram pe Ceausescu. Il uram de moarte. Sigur, aveam motive diferite: pe dv. v-a infometat, pe mine m-a marginalizat. Decenii de-a rindul am fost un las: cind pe dv. va terorizau calaii Securitatii, eu ma numaram printre beneficiarii statutului de nomenclaturist.
Au murit multi oameni la Revolutie. O mie si ceva. Pe majoritatea ii am pe constiinta. Ei voiau libertate, eu putere. Fara singele lor nu i-as fi putut lua locul niciodata tiranului Ceausescu. Iar aceasta perspectiva, va rog sa ma credeti, era de nesuportat!
Pe Ceausesti nu-i voiam neaparat impuscati. Dar altfel nu se putea! Nu aveai cu cine sa te intelegi. Nu acceptau un exil linistit, nici macar o batrinete discreta in Cartierul Primaverii. Nu, erau slobozi la gura si mi-ar fi distrus cariera politica. Pe a mea, dar si pe a altor tovarasi de complot anticeausist. Cu toate astea, va rog sa ma credeti: uneori am remuscari insuportabile. Nu trebuia sa-l impuscam... pardon... nu trebuia impuscat in sfinta zi de Craciun!
Anul 1990 a fost extrem de agitat. Din negura istoriei au aparut alte personaje care pretindeau puterea: Corneliu Coposu, Ion Ratiu, Radu Campeanu, Sergiu Cunescu. Plus colegii din Frontul Salvarii Nationale care au simtit miros de singe. Amintiti-va episodul cu Dumitru Mazilu urcat pe tanc...
Imi cer iertare si pentru confiscarea Revolutiei, prin intrarea FSN in competitia electorala. Setea de putere m-a orbit insa inca o data. N-a fost nici corect, nici moral!
Erorile istorice, pentru care vin acum smerit si va cer iertare, au continuat cu evenimentele singeroase de la Tirgu-Mures si cu nesfirsita serie de mineriade. Sigur ca n-a fost nimic spontan. Sigur ca baietii nostri s-au ocupat de tot. Si Magureanu... Si Gelu Voican... si Dan Iosif... si Bebe Ivanovici... Au creat diversiuni. Au aprins fitilul. Au produs explozia. La sfirsit, au numarat mortii.
Mi-e rusine sa constat ca toti acesti oameni, care m-au mentinut atita timp la putere, s-au imbogatit fara masura. Cadavrele Revolutiei si ale mineriadelor au fost trambulina lor spre averi indecente.
Privesc in urma si-mi vine sa intru in pamint: multe faradelegi am mai facut! Cu ochii spre Moscova, am izolat Romania de lumea civilizata. Am alungat investitiile care v-ar fi facut si pe dv. sa traiti mai bine. Am incilcit proprietatile, casele, paminturile pina am mutat toata tara-n tribunale. Am raspuns Proclamatiei de la Timisoara cu Proclamatia de la Podu Inalt. L-am fugarit pe autostrada pe Regele Mihai. M-am inhaitat cu Miron Cozma. Si cu Vadim Tudor. Si cu Regele Cioaba. Am deschis portile Cotrocenilor pentru tot felul de mafioti. I-am plimbat cu avionul pe Munaf si Hayssam. Am siluit justitia. Am vindut tara pe nimic!
Nu pot incheia fara sa cer scuze unor persoane carora le-am facut mult rau: Doina Cornea, Regele Mihai, Marian Munteanu, Ana Blandiana. Sper ca, din lumea celor drepti, ma vor ierta Corneliu Coposu si Ion Ratiu.
Dar, mai ales, sper ca ma veti intelege si ierta dumneavoastra, poporul roman!
Acesta este un discurs absolut necesar, dar pe care nu-l vom auzi niciodata. Un personaj care a calcat pe cadavre nu e in stare de spovedanie!

Ce s-a întâmplat atunci, stiti. Vi s-a povestit, ati citit, ati väzut (atât cât s-a putut) pe la televiziuni. Cunoastem si dedesubturile. Le stiam de pe atunci încä - dar acum, în sfârsit, încep sä iasä la ivealä DOVEZILE pe care le asteptam. Ziarele din aceste zile confirmä, cu probe concludente, cä într-adevär totul a fost o înscenare sângeroasä si ucigasä a lui Iliescu si a bandei lui, folosind agonia Golaniei pentru a încerca sä lichideze orice formä de opozitie realä. A sperat sä desfiinteze P.N.L. si P.N.T.C.D., dupä modelul proceselor staliniste de la sfârsitul anilor '40, sä spulbere presa independentä, sä compromitä si sä decimeze clasa intelectualä care nu se läsase amägitä de circul "democratiei originale", sä striveascä sub talpä studentii - cel mai redutabil vector opozant în acele momente. Si, în delirul lui paranoic, de conditionare bolsevicä, si-a închipuit, dobitocul, c-o sä-i si meargä! Noroc cä lumea se schimbase, si reactia a fost promptä: încä din lunea urmätoare, 18 iunie, reactiile interne si internationale au fost virulente. Sandramaua s-a näruit la fel de prompt ca fostul regim al lui Ceausescu. Din acel moment, Iliescu îsi semnase singur, definitiv, condamnarea la groapa de gunoi a istoriei. Ce importantä are cä a fost nevoie de cincisprezece ani? Ba chiar, poate cä e mai bine asa: facturile neplätite la timp acumuleazä dobânzi... Pe-atunci, fostul aparat al nomenklaturii avea încä aproape intacte structurile de putere mostenite. Presupunând, prin absurd, cä se fäcea cumva dreptate, i-ar fi fost molcut si cäldicel infractorului nostru. Avea cine sä-l apere. Pe când acum... numai suturi în cur, de la propriii lui complici, cärora le zboarä covorul de sub picioare. P.S.D.-ul se destramä, mâncat de propria-i putreziciune, sobolanii abandoneazä corabia, unii vor înfunda puscäriile, altii, desigur, vor sti sä cadä în picioare, aciuindu-se pe ici pe colo, c-asa-i viata... Dar nimänui n-o sä-i mai pese de vechea mumie stricatä pânä-n mäduva osemintelor. Tätuka Ilici va avea sfârsitul pe care singur si l-a prescris: un puscärias abject, pe care numai hazardul l-a purtat, o vreme, peste tronul uzurpat al României.
Asa cä, nefiind nimic nou în asta, sä ne amintim...

* * *

14 iunie 1990 - Vânätoarea de oameni

Gloatä de mineri escortând cu brânciuri o doamnä, prin fatä pe la "Havana", spre Universitate. Are vreo 45-50 de ani, e distinsä, îmbräcatä bine. Prin jacheta sfâsiatä i se vede sutienul si pieptul. Tipä disperatä: "Sunt fesenistä, sunt fesenistä!" Degeaba. Pumni în cap, suturi în fund.

Ajung în Piatä, unde voi reveni aproape toatä ziua, din hotelul "Negoiu" unde aveam o treabä în sediul unei firme. De dimineata pânä seara, aceleasi scene incredibile se reiau la nesfârsit. Tipicul e aproape invariabil:

(Notä: APROAPE NIMIC DINTRE ACESTE VIOLENTE SUPREME N-A APÄRUT VREODATÄ LA TELEVIZIUNE. Ani de zile le-am tot asteptat. Cele câteva imagini standard pe care le-am väzut de-atâtea ori cu totii nu erau decât CELE MAI BLÂNDE).

În câte un loc din multime, dintr-o datä, izbucnesc altercatii. Sau...
Väd brusc câte un om alergând, cu gloata dupä el. Sau...
Grup de mineri abordeazä pe câte cineva, schimbä douä vorbe, perchezitie - si începe...
...iar ceea ce urmeazä e mereu la fel:
Nefericitul e cäsäpit de ZECI DE MINERI ÎN ACELASI TIMP, cu bâtele si târnäcoapele, lanturile si cablurile, rängile si topoarele. Loviturile nu sunt simbolice, nu sunt "de intimidare" - sunt BESTIALE. De regulä, omul dispare sub musuroi. De multe ori, nu-l mai väd - doar cä, de la un moment dat, un grup FOARTE COMPACT de mineri porneste cärând ceva...
Am auzit de zeci de ori trosnete de oase rupte si cranii sparte.
Am väzut membre fracturate, îndoite nefiresc.
Am väzut jerbe de sânge tâsnind.
Am auzit urlete neomenesti, de disperare, groazä, durere, agonie.
Am väzut trupuri cäzute, inerte, mutilate, încä lovite si scuipate în timp ce erau luate pe sus si duse spre masini.
Îmi amintesc chipul desfigurat de groazä al unui tânär tigan, cäzut pe spate, chircit în pozitie de apärare, înainte de a dispärea sub lovituri. Urla ascutit, prelung, ca un câine la lunä...

Într-o asemenea dezläntuire de violentä, sävârsitä de o asemenea masä de mii de indivizi, cu toate acele obiecte, încontinuu, timp de douä zile la rând, e practic imposibil sä nu fi existat morti.
Sträulesti II... Mormintele "neidentificatilor".
În lunile urmätoare, ziarele semnalau multe cazuri de dispäruti în acele zile. Îmi amintesc clar de un elev de liceu pe care-l cäuta familia.
Pe urmä, s-a asternut linistea...

Cifra vehiculatä neoficial, de aproximativ patruzeci de morti (inclusiv sau exclusiv cei sase "oficiali" împuscati în noaptea precedentä) este ABSOLUT REZONABILÄ. S-o reducem ar fi neverosimil, s-o umfläm ar fi inutil si indecent.


Manuela Häräbor

Din fereastra hotelului "Negoiu", väd în fata postei de vizavi un grup de mineri în jurul unei blonde înalte, pusä la zid. Contrariat, mä gräbesc sä cobor.
O recunosc imediat: Manuela Häräbor, pe-atunci studentä la actorie. (Desigur, ne cunosteam din Buftea.) Nefericita se isterizase complet: socatä de tot ce se întâmpla în jur, se apucase sä protesteze, iar când s-au repezit la ea, a început sä tipe si mai tare, cä n-au nici un drept, cä e ilegal... Îi provoca färä sä stie, nu mai avea habar pe ce lume era... Se uita spre mine, cu ochi holbati si plini de lacrimi, prin ochelari, nu mä distingea, nu mä recunostea... Numai printr-o minune încä nu începuserä s-o loveascä, dar plutea în aer...
Evident, n-am putut sä stau. Cred cä mai mult instinctul m-a învätat. Am luat de umeri doi mineri, amical, încep: "Stati putin, mäi bäieti, cä domnisoara nu-i d-alea ce credeti voi... E actritä, a jucat în filmele alea cu mineri, nu le-ati väzut? «Iacob», «Fläcäri pe comori»..." (Aiurea, nu jucase-n ele, da' improvizam.) "Nu le-am väzut, dom'le!" "Ei, nu-i nimic, o sä le vedeti voi... Haideti, uite cä s-a speriat, nu mai stie ce vorbeste, i-e fricä... N-aveti voi treabä cu ea, stati asa, s-o duc eu de-aici..." Cä câr, cä mâr, am reusit sä mä strecor printre ei, numai amabilitäti si zâmbete, bätäi pe umär, "Bravo, bäieti, da' stati putin...", ajung la ea, o iau de mânä - "Fatä, HAI!" O scot dintre mineri... Nici nu iese bine, se reazemä de o masinä, la doi pasi: "Da' cum se poate, cum se poate-asa ceva...!" "E uite cä se poate, lasä, hai MISCÄ!" Aproape cu forta, am târât-o pânä-n hotel, i-am luat o apä mineralä, am linistit-o... Abia când m-am convins cä n-avea sä mai facä nici o prostie, am trimis-o acasä cu un taxi.


Horia Baciu

Pe trotuarul de vizavi de Dalles, sub copaci, grup de mineri grämadä pe unu': avea aparat foto la gât. Îl recunosc: Horia Baciu, fotograful de la I.A.T.C. - om la vreo cincizeci de ani, scund, släbut, firav, cu o fatä slabä si emaciatä, a si jucat prin câteva filme, mai ales la Cornel Diaconu. Alb la fatä de fricä, tremura, încerca sä se apere... Mä vede: "Uite, dumnealui mä cunoaste! Jur cä n-am nici o vinä, întrebati!" Intervin imediat: "Da, mäi bäieti, stati linistiti (bâra-bâra-bâra, texte, improvizatie)..." Ästia erau mult mai agresivi, s-au läsat greu, vreo doi au fost gata sä sarä pe mine: "Ce te bagi, bä, esti cu el? Acu' o iei si tu!" Încep sä râd: "Ete, na, päi cum, mä bäieti, cä doar sunt cu voi, uitati-vä la mine cum arät, am eu fatä de legionar...?" (La drept vorbind, aveam o fatä TIPICÄ de preot legionar, pe-atunci purtam barbä, lungä si neagrä - ca sä nu mai spun cä maicä-mea a si fost legionarä, a fäcut Gherla, Sighetul, Aiudul... În fine.) "Uite, luati-i aparatul, duceti-l la politie, o sä vedeti, n-are nici o pozä de pe stradä, domnul e fotograf de meserie, umblä mereu cu aparatul la el." Pânä la urmä, l-am scos pe nea Horia dintre ei, färä aparat - avea sä-mi spunä mai târziu cä nu si l-a mai recuperat niciodatä; nu-i bai, era de la baza aparaturii, iar rector era Rebengiuc, asa cä nu i l-a imputat.


Douä urechi ale acului

La traversarea de la Dalles, mä opreste un miner:
"Ia sä väd ce-ai în geantä!"
Aveam UN SINGUR lucru, si BUN: "România liberä"!
Se uitä chiorâs la mine:
"«România liberä»? Ästa-i un ziar cam..."
Râd glumet:
"E, p-ästa l-am gäsit azi la chiosc, si-mi place sä mä distrez cu minciunile lor."
"Mda... Bine."
Si s-a dus.
Noroc cä era doar unul singur si, evident, în clipa aia n-avea poftä de sânge.

Mä întâlnesc cu un coleg de liceu, Cälin Cristescu (acum e prin state), si începem sä comentäm.
Pe la fântânä, buluc de "oameni de bine" dupä o fatä de vreo douäzeci de ani, purtând-o în suturi, palme si pumni, spre minerii gräbiti s-o ia în primire. Nu stiu ce-mi vine, si din treacät îl întreb pe unul de-aläturi:
"Da' ce-a zis? Ce-a zis?"
Individul (tip de pensionar proaspät, încä vioi, nivel de functionar), percuteazä incredibil - deja complet isterizat:
"Cum ce-a zis, dom'le? Cum ce-a zis? Ce te interezeazä ce-a zis? Ce vrei dom'le? CE VREI DOM'LE???" - acum rägea de-a binelea.
Au fost de-ajuns douä urlete de "Ce vrei dom'le", si s-au si adunat vreo cinci în jurul meu. (Între timp, ajunseseräm la coltul universitätii, lângä scara pasajului. Pe marginea trotuarului, stäteau aliniati soldati din trupele de jandarmi.)
Un bosorog înalt si cärnos, cu pärul alb si niste pete rosii pe fatä, mä apucä de barbä, chiräind: "Ästia ca voi... ...!" (Nu stiu ce-i fäcuserä lu' ta-su' "ästia ca noi".) Între timp, Cälin Cristescu ajunge si el lângä mine, pe fazä, cam nehotärât...
Opreste la bordurä un camion cu mineri. Unul, de pe scara cabinei (tânär, blond, pletos, ochi albastri, topor la centurä), mä cheamä.
Calm, binevoitor, cu o expresie întrebätoare, pornesc spre el. Când sä cobor pe carosabil, un soldat, întinde usor bratul în fata mea si-mi sopteste:
"Nu vä duceti, nu vä duceti."
Îi zâmbesc minerului, ridic din umeri si arät spre soldat:
"Scuzä-mä, da' uite, nu-mi dä voie..."
Camionul pleacä, minerul mä lasä-n plata Domnului... babalâcii se împrästiaserä si ei, probabil atrasi de präzi mai excitante, cä altii se pierdeau cu firea, tipau, o luau la fugä...
Am coborât cu Cälin, calmi, în pasaj, continuând conversatia... Mai tin minte cä foloseam pseudonime improvizate pentru Iliescu si Roman... si mai tin minte cä abia acum, când pericolul trecuse, începeau sä mi se taie picioarele, si simteam cum pompa prin mine adrenalina...

E clar cä m-au salvat, partial, sângele rece, diplomatia, instinctul, improvizatia... Dar, cum spuneam: privesc acum în urmä si nu am nici o îndoialä: dincolo de toate a fost mâna lui Dumnezeu.

Si oare mâna cui îi întinde acum nota de platä "liber-cugetätorului" emanat?...

Luceafarul trebuia eliberat, 18 ani e prea mult chiar si pt. el, o simpla unealta.

Sleahta de slinosi din Universitatea trebuia starpita. Printre ei multi coate goale dornici de anarhie si taiat frunza la caini. Atmosfera emana infectie, in vremuri tulburi trebuie sa vina baietii sa puna panselute.

Iliescu este cel care a pornit astea.Oricum,imi pare rau de ce s-a petrecut in zilele alea.

merci, Pitbull, pentru fragmentele de jurnal. cred ca ai putea scrie pagini interesante & pretioase la un "Jurnal al Golaniadei". chiar merita...
respectul meu.

"Cinste lor, cinste lor, cinste lor minerilor !!!"

Scoaterea cadravului de sub pres e o noua mascarada pusa la punct de noua putere si de potentatii psd care se tem de Iliescu si care vor sa-i tempereze dorintele de vesnic lider. Si au de ce sa se teama de el. Sunteti naivi daca visati ca batranul va pati ceva. Ganditi-va numai cate lucruri stie. Faptele incriminate atunci s-au prescris, redeschiderea anchetei e un rahat scos pe fundul gaunos al unui justitii aflate vesnic in genunchi si cu un penis in gura (de obicei al celor de la carma) :sick: .
Acelasi lucru se aplica si interminabilelor procese ale revolutie. Lucrurile astea nu vor depasi granita celor '50 de ani. Trebuie inchise si lasate asa.

XXX

aici a fost un post manios, dur, pe care l-am sters.
nu merita nici macar dispretul...