Elephant.Exitus Letalis
 

sau arta iesirii din decor.
"So foul and fair a day I have not seen."
probabil ar fi trebuit sa inscriu subiectul asta la categoria celui mai recent film vizionat, dar pentru ca nu il pot incadra intr-o simpla notare si nu il pot trece sub o simpla bifare a inca unui act cinematografic la care sa fi asistat, am decis subiect nou.
pentru ca avem de a face cu un fel de fictiune tradata. timpul de aici nu mai este circular, asa cum stim noi timpul in arta, nu mai este nici cursiv.
e sincopat.
e un film pe care nu il poti nota. ce sa notezi? perfect, miscarile de camera, urmaririle lungi, descrierile de personaj genial facute, filtrul, faptul ca tensiunea maxima nu a fost punctata prin corecturi frenetice, ci tocmai, potentata printr-o miscare de camera aproape indiferenta, calma, care mangaia imaginea. ca si cum ai mangaia un gat decapitat cu o manusa.
nu e un documentar, desi stim cu totii ce zace in spate. un act sinistru, aberant, contemporan suta la suta, un fel de cruciada a copiilor incestuoasa, de intoarcere a armelor.
gus van sant nu face melodrame. nu "spurca" precum o precupeata belicoasa "societatea" si influentele, nu da vina pe nimeni, pentru ca nici nu e nevoie de vreun deget dezaprobator din afara. e destul acel "this is my plan" "for what?" "you'll see" din cafeteria, la inceput.
si mai e ceva. remarcati un film in care nu conteaza replicile? tot ce se spune, jocul de doku-style, totul te lasa la sfarsit un pic fara respiratie, nu speriat, nu dezgustat, nu nervos. un pic extenuat . "cum se numesc parintii ai caror copii au murit?"
nu exista nume pentru asa ceva.
gus van sant spune o poveste, tacut, MERGE alaturi de personaje, le urmareste din spate, le intretaie, le aduna si le desparte, sunt copii frumosi. si mor.si filmul intreg e de fapt unghiul nostru subiectiv.ce am fi vrut sa vedem. ce explicatie am fi vrut sa ne dam. cum am fi vrut sa intelegem povestea tacut.
si personajele gen benny. un spate care se deplaseaza. care nu reactioneaza. nu apuca decat sa moara.
si de aici nu-mi mai vine sa zic nimic.

Re: Elephant.Exitus Letalis
 

imi permiti sa fluier admirativ?

da.
...

da.
"dar uneori tristetea ne incearca"
de ce ai fluiera admirativ?...
oricum. da

Elefantul, un animal lent care este.

Prima oara cand am vazut filmul asta, un soi de jena perplexa m-a insotit la iesirea din sala. "Asta e?"; "atat?","asta e ala care a luat premiu la Cannes?" Reactie de spectator frustrat caruia i se promisese o versiune integrala la bowling for columbine si care primise pe partea asta the finger.

Caci pe cat de politically incorrect, dar eficient fusese bfc in abordarea subiectului (cred ca orice spectator, nu neaparat crestin, i-o fi iertat lui moore in acel caz partizanatul), pe atat de calofil si distant, - exact: neangajat - era elefantul care mi se plimbase vreo doua ore in fata ochilor.

Acum, nu ma intelegeti gresit: am vazut, lucruri interesante stilistic in 'elephant' - un trav halucinant in sala de mese, rampingurile furand secunde frumoase unei normalitati altfel banale pana la saturatie, intretaieri 'meseriase' de traiectorii sarind de la un ax al povestii la altul, 'establishing' prelung, circular, al unei camere in jurul personajului care-o locuieste, etc.

La drept vorbind, primele doua treimi din film sunt un enervant de lung plan de situare.

In treacat fie zis, as fi preferat sa vad personajele din fata, daca tot trebuia sa petrec jumatate din film obisnuindu-ma cu environmentul lor. In felul asta macar mi-ar fi devenit cunoscute, as fi empatizat cu ele, n-ar fi ramas o colectie de fantome realiste bantuind pe coridoare. Dar probabil sunt doar eu, avand the short attention span syndrome.

Apoi incepe drama.

Curios insa, desfasurarea ei cinematica are aceeasi curgere real-monotona ca si pregatirea ei. Si probabil aici e planul perfid al batranului van sant. Daca expozitia e acceptata ca normalitate, atunci conflictul relatat asa va fi perceput la fel. Mijloacele stabilite si acceptate de audienta devin acum functionale in noul context al povestii.

Si finalizarea nu poate merge decat pe acelasi registru. Crimele nu sunt revoltatoare, nu sunt maniacale, nu sunt teribiliste, nu sunt patologice, nu sunt absurde; ele sunt. Si in consecinta, drama noastra ESTE.

:)
then comes opinion number two.
imi place sa ascult.

bravo airlight.
pacat de care este. nu-si are locul.
nu mai cer permisiune, asa ca va aplaud pe amandoua/amandoi.

cred ca daca airlight ar fi mai activ pe cinemagia, ar putea sa revigoreze forumul asta amortit. :) simt ca orice completare ar fi de prisos.

@obvious

frumosi ? are you crazy ?? toti ? :shock:

Doam'lor, dom'lor, multumesc mult pentru aprecieri. Scriu cat de des pot, dat fiind programul meu zilnic. In plus v-am descoperit de curand, poate si asta justifica.

Imi place sa cred ca impartasim procente prea putin diferite din aceeasi pasiune. Si sper sa fiu in stare sa va furnizez in curand surprize placute.

Respectfully yours.

frumosi pentru ca tineri.intentionata absenta verbului.
fara oboseala respectiva.mica obsesie prim-planistica a mea.
adepta a expunerii calme si logice ma aflu.

and more.
reverenta airlight.

E o treaba curioasa cu strategia stilistica a filmului, pe care obvious si airlight au surprins-o foarte bine, si anume: cred ca Van Sant a conceput si a filmat astfel pentru a contraria subiectul, sau pentru a-i contracara mesajul politic (school shooting et al) si a face din el (subiect & mesaj) un obiect estetic. Fiind si scriitor, Van Sant e hirshit in dexteritati stilistice (doar a indraznit sa filmeze din nou, aproape cadru cu cadru, Psycho; doar a dat-o rau in bara cu un alt exercitiu - steril - in Gerry), si in Elephant a creat cu mare subtilitate ceea ce s-ar putea numi periferia unei tragedii, marginile ei haotice, itele ei care duc cu insuportabila lentoare spre violenta de neinteles, al carei sens total nu poate fi cuprins nici in imagine, nici in dialog. Ceea ce sugereaza chiar titlul, "elefantul" din mijlocul camerei, despre care nimeni nu vrea sa vorbeasca, sau, poate mai bine, nimeni nu poate vorbi. Van Sant marturisea ca a crezut multa vreme ca titlul scenariului se referea insa la parabola budista cu orbii si elefantul: orbii examineaza elefantul, pipaindu-l, si intelegind doar o parte din el. Si filmul pipaie catastrofa, ii palpeaza partile fara a pretinde insa (spre deosebire de orbii din parabola) ca o intelege cu adevarat. Dinamica filmului e aceea a urmaririi, a urmarii "din spate" (unghiul predilect de filmare), a lui a merge pe urmele unor intimplari care conduc inevitabil spre o dezlantuire, care ramine fara morala. Etica filmului, minimala, nu vrea sa moralizeze, sa traga semnale de alarma, sa scuture trist din cap in fata unei lumi infernale, inconstiente fata de ceea ce se pregateste in mijlocul ei, sa dea solutii; de aceea filmul e mult mai zguduitor de orice docu-drama. Cinismul sau subliminal dezvaluie oroarea cu o luciditate si detasare tacuta, pe care o stie fara ecou; chiar si gloantele suna scurt, infundat, parca in surdina. Violenta e doar atit, actul uciderii, ca in jocul video lipsit de texturi si detalii pe care-l joaca unul dintre ucigasi: you see you shoot.
Si inaintea tragediei, pe culoarele intunecate care duc spre ea, se plimba un tricou galben cu un taur negru, ca un semn de avertizare pe care nimeni nu-l ia in seama.

Partial incorect: orbii citesc elefantul gresit, asta daca ar fi sa existe un canon gnoseologic care sa valideze pozitiv sau negativ lecturile. Unul din ei crede ca ce a atins - trompa, e sarpe, altul ca piciorul e trunchi de copac si ultimul ca a pus mina pe fringhie, desi il tragea de coada.

sunt de acord cu ce s-a scris mai sus (bravo obvious, airlight si tailgunner)...
insa vad ca ati vazut in acest film numai lucruriile frumoase. exista insa si lucruri care raman nefondate, lucruri care in cele 2 ore n-au fost explicate exact. scena din dus intre cei doi 'ciminali' m-i se pare asa un un exemplu'. este o scena nefondata, care ce vrea sa arate? singuratate? tristete? debusolare?
nu stiu.
desi mi-a placut filmulul mult de tot, suspansul aratat in cel mai crud si real fel, stilul documentaristic, si duritatea cu care sunt aratate personajele, mi-a lipsit suspansul psihologic, care nu este de gasit. adica stii crima care se va intampla, cunosti oamenii care vor murii, iti pare rau de ei (pentru ca sunt frumosi, cum a scris si obvious), dar nu ai nici o speranta ca cei din cladire vor scapa, sau ca cei doi 'criminali' se vor razgandii. din punctul asta de vedere, filmul este monoton, linear.

partea incredibil de frumoasa a filmului este insa linistea... sunetul real, fara muzica tragica, ci numai cu zgomotele din scoala. pasi pe culoare. dialoguri simple, adevarate, de copii.

filmat aproape integral cu steady-cam, efectul vizual este cel de participant subiectiv. te simti ca un student la scoala aia, esti cu ei, ii cunosti, le stii visele, si le cunosti fricile. imaginea este simpla, fara artificii, insa calda.

all in all, a good movie, desi nu cred ca au ajuns cele 2 ore pentru a a arata cu adevarat 'drama' intamplata acolo. s-a vazut ca van sant este scriitor... intr-o carte o putea face mai bine, presupun.

Si tot el marturisea, pentru cunoscatori, originea titlului - un film irlandez pe care nu l-ati vazut: 'Elephant', de Alan Clarke.

E printre putinele scrieri de pe acest forum, ce nu se autozidesc (ca sa folosesc eufemisme mai putin ultragiante), adica nu se rigidizeaza la citire (in contraex.: airlight descrie impresiile lui printr-un filtru tehnic ceea ce plictiseste, devenind un produs banal si sec, dar nu si nelecturabil precum "pretiosul critic no. uno").
Deplorabil e ca asemenea placeri livresti nu provin din partea criticaretilor petrecareti pe la festivaluri care apoi mazgalesc pagini intr-o ultraofensiva stilistica de balci.

Ma tem ca trebuie sa spun 'nu'. Descrierile tehnice ale lui Airlight nu ma plictisesc, asta pt ca stiu, in mare, despre ce vorbeste.

Cand citesti o carte esti atat de curios sa stii cum a fost manufacturiata?

first things first: vreau sa-i multumesc lui Ambra, singurul care ma majusculeaza :D

marx, cu scuzele de rigoare. if you want to sell the texture, you have to know to make the fabric..

numai de bine.

Nu, dar cind ma uit la un film, nu imi ascund curiozitatile specifice ghildei. E ceva care tine mai degraba de cineasti decit de cinefili, necontind gradul de implicare/ initiere al acestora.