Turneu Iconoclast IV - Harry and Tonto (1974) Paul Mazursky
 

Debutam noua editie a Turneului Iconclast cu un film prosus de alali:

Harry and Tonto (1974) de Paul Mazursky




Saptamanal se va trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un thread propriu. Thread-ul ramane deschis pentru votare doua saptamani. Oricine poate participa la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu. La sfarsitul turneului va fi ales prin vot si premiat cel mai bun comentator.

Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 stele.

Destul de bun , cu toate ca nu m-a impresionat foarte tare (din aceeasi categorie prefer The Straight Story) . Exista un aer placut de libertate si spontaneitate intr-un film esential despre batrenete si trecerea timpului. Harry calatoreste din oras in oras, vizitandu-si copiii, parca negasindu-si locul nicaieri, Isi indrageste pisica mai mult ca oricine (asta mi-a adus aminte de Moartea Domnului Lazarescu ) Totusi, nu pot sa zic ca am empatizat prea mult cu el, mi s-a parut un pic cam sters/simplistic , si filmul capata o doza usoara de sentimentalitate uneori.

Sunt cateva scene destul de amuzante si altele emotionante (intalnirea cu dragostea din tinerete ) , altere par putin fortate (arestarea) . Mi-ar fi placut sa vad mai mult timp petrecut cu copiii lui, in special cu Ellen Burstyn, care are un rol scurt dar memorabil. Sfarsitul e frumos, Harry, Stupid (Tonto) reuniti si o fetita construind un castel de nisip, sugerand fragilitatea si ciclul vietii.

Un film simplu, dar uman.

2,75 stele.

E un film foarte profesionist facut, avand ca si audienta tinta principala persoanele de varsta a treia. oneflyride il caracteriza ca "simplu, dar uman": sunt de acord cu prima parte, dar nu si cu a doua. Nu am vazut niciun om in filmul asta, toate personajele sunt doar niste schite din cateva linii. E pur si simplu un "feel good" movie in care realitatea e ajustata pe placul audientei, care in acest caz asa cum ziceam e formata majoritar din pensionari. Prin urmare nu avem vulgaritate, nu avem intensitate, nu avem nimic care ar putea sa provoace vreo indigestie stimabililor privitori.

Personajul principal, Harry, e simpatic, se comporta mereu ireprosabil, nu are nici un defect, nu are nici o pata in trecut. Cu o interpretare mai proasta risca sa iasa o caricatura, dar actorul face treaba foarte buna. Animalutul e simpatic, joaca si el bine... Nici nu stiu ce sa mai zic: turn your brain off and enjoy... E un film total inofensiv si la urma urmei nu pot sa-i reprosez ca incearca sa faca placere unor oameni. Doar ca nu fac parte din acea audienta tinta.

2 stele

Imaginile de la inceputul filmului pe care se deruleaza genericul, cele cu batrini in diferite ipostaze, anunta deja tema filmului, batranetea, si ne avertizeaza, s-ar zice, sa nu ne asteptam la istorii spectaculoase, ritm alert, personaje dinamice. Filmul are atribute batranesti, ca sa zic asa, la fel ca acelea pe care le regasesti la o persoana de varsta a treia. Lent, stangaci pe alocuri, dar si plin de vorbe de duh, umor, lectii de viata, inspirandu-ti compasiune, amuzament, tristete, respect, toate puse la un loc.
Insa latura care m-a atras cel mai mult e cea de road movie. Un road movie e mereu captivant, la fel cum o calatorie e captivanta: locuri vechi, locuri noi, regasiri si mai ales intalniri. Cateva personaje extravagante asezoneaza in mod interesant calatoria lui Harry.
Vreau sa mai mentionez doar valoare de documentar a filmului - redand destul de fidel imaginea Americii anilor '70, atat geografic cat si social - si nu in ultimul rand interpretarea de Oscar, pe merit, a actorului Art Carney.

2.5 stele

Nu a fost rea de loc, dar totusi, a castigat in fata lui Jack Nicholson in Chinatown si Al Pacino in Godfather Part 2 .

interesanta informatia, nu stiam. cine crezi ca ar fi trebuit sa ia?
cred ca e mai mult o perspectiva actuala, tinant cont de performantele ulterioare ale celor doi, Nicholson si Pacino, care la vremea respectiva erau mai putin cunoscuti.
desi Pacino fusese nominat pentru Godfather.

Well, review-ul lui Twinsen m-a facut sa ma simt cu cateva decenii mai batran, eu chiar nu m-am simtit in afara publicului tinta nici un moment al filmului:)) Desi trebuie sa recunosc ca am interpretat complet gresit directia in care se indreapta acesta. Aveam senzatia ca, dupa ce doua din ultimele legaturi care il mai tin ancorat in prezent pe Harry sunt retezate cu brutalitate (daramarea blocului in care locuia si moartea prietenului polonez) acesta intreprinde calatoria de pe o coasta a Americii inspre cealalta ca o ultima “reglare de conturi” si nu ca pe o incercare de regasire. Guess I was wrong.
Dincolo de “amanuntul” asta eu chiar am fost total imersat in film si nu m-a deranjat prea tare faptul ca aproape toate personajele par ireal de binevoitoare. Cred ca tocmai in asta consta “umanitatea” lui, in faptul ca exprima o anumita incredere (poate naiva) in relatiile interumane si nu neaparat in faptul ca creaza (scuze) personaje deosebit de complexe.

3 stele

"Iubesc naivitatea, dar nu la barbosi"

Leon Daudet via Nicolae Steinhardt

Desi cam dezlanat asa (de ex. eu nu am inteles de unde pana unde s-a iscat cearta de la cina), filmul a avut cateva puncte bune pe care le-am apreciat (durata nu a fost unul dintre ele):

-are la inceput o scena care de multe ori e la sfarsitul unui film;
-combinatia de comedie cu drama e greu de scos cum trebuie si aici s-a facut o treaba decenta;
-un road movie la pensie nu se gaseste chiar pe toate drumurile;
-este construit fara personaje negative;
-glumele de almanah -au iesit amuzante, ce mai;
-actorul principal a jucat bine un rol mai curand simplist;
-fata cu o claie de par, sepcuta sovietica si ochelari imensi;
-indianul din puscarie.

Dupa "Amour" si un film deprimant de-al lui Siedl pe care m-ati pus sa-l vad la unul din turneele trecute, numai pentru sentimentalismul de varsta a treia din filmul acesta nu am avut eu dispozitia in week-end (si dupa parerea mea matza a jucat prost).
Voiam sa ii dau 2, dar dupa ce a aparut JR in film, ii dau

2.5 :D

Excelent film.

Da... ce pot să spun... îmi plac și filmele mai neagitate, mai așezate, care transmit mult tocmai prin ceea ce nu este spus. Harry and Tonto e o dramă de fapt, cu accente hazlii presarate ici și colo, dar care nu schimba impresia ca în viața lui Harry (jos pălăria pentru Art Carney, dacă n-aș ști că e film artistic, aș zice că-și joacă propria viață într-un documentar) e o anumita amaraciune, care vine din realizarea unui fapt dureros și până la urmă perfect normal. De la o anumita varsta, când lumea și-a pierdut răbdarea cu tine, când poate modernitatea te-a lăsat în urmă și tu ai încetat să mai ții pasul, iar copiii tăi sunt prea ocupati cu problemele din propria lor viață ca să se mai intereseze de a ta, trebuie să cauți bucuria în lucrurile mici. În relația cu un animal de companie (apropo, motanul e absolut adorabil), în scurta conversație pe care o ai cu un străin, poate în revederea, fie și pentru câteva minute, a unei persoane cu care n-ai mai vorbit de mult. Sau -- de ce nu? -- poate în plăcerea călătoriei.

Dacă avem un Harry care pare înțelegător și bun la suflet, asta se întâmplă pentru că știe cum merg lucrurile, știe că bătrânețea nu e despre vinovați, ci despre victime și atât.

E un film uman (cum bine a spus cineva mai sus) și e important de precizat că nu e o umanitate falsă, care ascunde scopuri comerciale, ci una reală, bine înțeleasă și, cel mai important, bine pusă în valoare. Ar fi câte ceva de spus și despre calitatea de road movie, care deschide practic filmul -- un film ce părea a fi ușor stagnant la un moment dat –, oferind noi peisaje, noi personaje și acea doză de imprevizibil care parcă a mai diversificat puțin acțiunea. Pentru mine însă, aspectul de road movie nu e definitoriu pentru calitatea filmului. Eu aș fi apreciat pelicula, fie și dacă s-ar fi rezumat la a ne prezenta o simplă dramă socială.

Nu mă interesează câte pelicule s-au mai făcut pe subiectul bătrâneții, aici avem deja două elemente care probabil lipsesc din majoritatea – o interpretare superbă a actorului principal și o regie aproape ireproșabilă a lui Mazurski. Și apropo de regie, mi-a plăcut și cum s-a mișcat camera, deși n-am avut lucruri ieșite din comun – n-aș zice că-i tocmai filmul potrivit pentru asemenea fantezisme. Am descoperit în schimb unghiuri diverse și o disciplină a cadrajului în acord cu cinemaul american, destul de consecvent și rezistent la schimbare.

3.5 stele.

Banuiesc ca filmul tinteste putin dincolo de problema batranetii.Respectabilul Harry Combes e un fel de ochelar ce ni se pune la ochi pentru corectii de perceptie : copii ajunsi adulti fara o camera in casa parinteasca, adolescente nostime ce o tulesc in lumea larga,prostituate frumoase in excitatii instant si domni cu pene ajunsi la zdup pentru practicarea medicinii fara permis - trebuie sa ne induioseze si sa ne reaminteasca de pitorescul irepetabil al fiecarui exemplar uman si al fiecarei clipe.
Intentiile nobile ale acestui film au esuat insa lamentabil in cazul meu,in zidul unei insensibilitati de care nu ma credeam in stare.Monologurile filozofic sentimentaliste ale lui Harry imi par astazi false ca niste mantre NLP-iste :” ai putea descrie cum te simti?” (oh,my God !)/ ” suferinta e mai grea decat moartea “(of course !)/”cel mai ciudat lucru in a fi batran este ca prietenii tai sunt morti” ( de necrezut !) .Ele se deruleaza plat si obositor, iar cand simpaticul personaj mai interactioneaza cu piese conexe,rezulta ceva in genul stand-up comedy.

Am totusi de consemnat si doua aspecte pozitive : nimic de reprosat bietului Tonto,singurul care mai invioreaza toata aceasta textura flasca,de material uzat.
Si scena in care Jessie,iubirea idealizata a tineretii, il ia pe sus pe Harry la un vals in sala de vizite din azil: poezia atinge aici cote insuportabile,dar eu am scrasnit din dinti si am suportat ! Ceva mai grav decat asta nu cred ca mi se mai poate intampla in acest turneu,asa ca privesc inainte cu speranta.

1,5/ 4

inca nu am citit niciun review din cele postate aici, pentru simplu motiv ca nu vroiam sa fiu influentat in ceea ce aveam eu in minte sa exprim. O voi face dupa postare si ... eventual daca am intrebari, toate la timpul lor.


Harry and Tonto (1974)

Film propus in memoriam Paul Mazursky, decedat anul acesta.

Inca de la inceput trebuie apreciat ceea ce s-a realizat cu nici un milion de dolari. Cel mai prost finantat film al anului din asa zisa elita participanta la Oscar. Un Godfather II, concurentul la titlul de Cel Mai Bun Film si castigatorul din acel an a avut un buget de 13 milioane.
Filmul de fata putem usor sa il incadram in categoria filmelor de autor. Un Mazursky care a avut atatea filme oarecum revolutionare la timpul lor, si asta pe toata durata carierei sale. De mentionat un: An Unmarried Woman, A Star Is Born, Bob & Carol & Ted & Alice, Enemies: A Love Story sau Bulworth.
Un regizor care a fost privit in prima jumatate a carierei doar ca un creator de seriale, a reusit aceste bijuterii simple dar pline de atatea sentimente incat fiecare spectator american se regasea in cel putin o scena a vreunei productii a sa.
Simplitate, naturalete, atata suflet transpus in intruchiparea lui Harry, toate acestea au dus la aceasta alegere, normala, a lui Art Carney sa primeasca trofeul pentru Cel Mai Bun Actor In Rol Principal.
Se vorbea de replici memorabile din Apocalypse Now sau de ce nu, din Godfather, ca tot l-am pomenit mai sus. Acel "Iubesc mirosul de napalm dimineata", nu cred ca se poate compara cu replicile atat de naturale si de cotidiene ale vietii in America acelor ani. Acel dialog de "cine te-a jefuit? Alb sau negru?" cu precizarea din final, "daca te face fericit, ala dinainte era Portorican" sau si mai amuzant, "anul asta am fost talharit de 4 ori... Inseamna ca locuiti intr-un cartier bun"
sunt atat de firesti si de normale pentru oamenii acelor ani si transpun atat de real viata de atunci, ca nu poate sa te lase indiferent ceea ce experimenteaza personajul principal pas cu pas. Sa fim seriosi, cati din spectatorii de rand au experimentat "mirosul de napalm" si cati au trait in aceste cartiere aflate in continua schimbare?
Si sa revin la actiunea filmului.
Un film al cautarilor. Toate personajele sunt intr-un tranzit al starii lor, al vietii per total. Indiferent de varsta, de la adolescenti, tineri, oameni in floarea varstei sau batrani, toti inca isi cauta locul lor in aceasta lume. Emblematic pentru anii 70! Nu? Impresionant este si aceasta atasare de orice suflet uman care iti iese in cale. Vedem legatura dintre Harry si prietenul lui pe care trebuie sa il identifice la morga. Desi nu stia mai nimic despre el, decat numele si ca era polonez, se simte atat de legat de acest suflet incat nu se poate abtine sa nu planga din tot sufletul pentru pierderea lui.
O superba creatie marca Paul Mazursky ce incearca sa reinventeze interactiunea dintre oameni si care nici un moment nu isi propune sa starneasca compasiunea pentru varstnici. Optimist, itinerant si emotionat, un superb manifest la intelegere, sinceritate, toleranta si umanitate.

Ps. superb rolul de "psiholog" pe care il joaca batranul Harry. El nu consiliaza pe nimeni, nu da sfaturi, nu critica ci tolereaza si asculta orire "deviatie" comportamentala, oricat de excentrica ar fi ea, a celor cu care intra in contact. Desi nu se schimba deloc, pare permanent dornic de a asculta si a intelege pe oricine.

Nota 3,5!

Twins. Daca faceai consideratii de natura personala, de gust, de starea creata, nu as fi intervenit. Dar prin afirmatiile tale ai contrazis orice critic recunoscut de film. Parsonajele sunt extrem de profunde. Chiar daca par naive. Este o imagine de suprafata, superficiala.
Realitatea ajustata pt audienta??!! Inseamna ca nu ai vazut, sau ca sa ma exprim mai bine, inseamna ca nu ai inteles stilul unic al lui Mazursky.

iata cum il priveste Ebert: "Mazursky has established himself as the master of a kind of cinema he calls “serious comedy” -- movies that make us laugh and yet have a special attitude toward their material and American society."

iar legat de personajele schitate: "...a sort of farewell voyage by a warm and good old man who is still, at seventy-two, capable of being thankful for the small astonishments offered by life. The achievement is partly Mazursky’s, partly Carney’s."
Am vazut ca ai citat putin mai jos din Steinhardt. Ai citat tendentios, dar o sa revin la citat. Ce vroiam aici sa punctez, e: ca un om ce ai citit sau poate doar spicuit din filosofia de viata si de comportament a marelui Steinhardt, nu cred ca poti sa afirmi ca un personaj superficial, are capacitatea de a vedea acele lucruri marunte care dau sens vietii. Sau?


Chestia cu audienta... este cea mai superficiala remarca. Un Driving miss Daissy sau Pe helesteul auriu, sau un Totally fucked up se adreseaza doar batranilor respectiv putoilor? Nicidecum!
Chestia cu rosu subliniata nu o sa o comentez pentru ca nu o gasesc normala intr-un review al unui film in care personajul catalogat astfel ia Oscarul si Globul de aur pentru interpretare.
Comportamentul iresponsabil, de ce nu il poti privi cu alti ochi? Iresponsabil era si Mario din Il Postino. Naiv si ... nestiutor. Dar... dar... E un mare dar. E o linie atat de subtire intre genial si prost....
Spuneam despre citatul tau care este tendentios, rauvoitor si rup din context. Ceea ce ataci tu, prin cuvantul naivitate, Steinhardt incerca sa separe prostia de starea pura a naivitatii. Nu era vorba de inocenta ceea ce dezaproba el la cei cu varste inaintate.
Dar astea sunt probleme prea filosofice... eventual cadem in Staniloae si in atributele omului... ceea ce nu e locul potrivit :P

de la un film ca asta poti invata multe. trebuie doar putina rabdare si disponibilitatea de a lasa povestea sa-ti atinga sufletul. dincolo de stereotipie, descoperi lucruri extraordinar de sensibile, relatii familiale absolut banale care capata tente dramatico-comice putin cam exagerate, dar, care, se armonizeaza excelent cu ceea ce iese in evidenta ca fiind tematica filmului.este interesant cum un film de acum patruzeci de ani este inca atat de viu. cel putin, asta a fost senzatia mea, poate si pentru ca, dintotdeauna, batranetea, ca stare fizica umana, starneste compasiune in jurul ei. instinctual, iti iubesti parintii si-ti pasa de ceea ce se intampla cu ei cand ajung in aceasta etapa a vietii si nu cred ca exista personae, dintre cele care au vazut filmul, care sa nu fi gasit o cat de mica asemanare intre Harry Combs si proprii parinti, si chestia asta nu i-a pus un pic pe ganduri.
Evident, nu se poate vorbi despre Harry and Tonto, fara sa remarci personajul principal, dar, la prima vedere, citind titlul, ai impresia ca ai de-a face cu doi protagonisti. desigur, putem aprecia prestatia artistica a motanului ca fiind una buna sau mai putin buna, dar rolul lui, acela de a umple golul imens al singuratatii, a fost cat de poate de potrivit, aproape induiosator.
este imposibil sa nu-l indragesti pe Harry. faptul ca scenaristul l-a inzestrat cu umor si multa bunavointa, il face automat, simpatic pentru toata lumea. asta nu-l scuteste de singuratate, ca pe majoritatea celor de varsta lui si nici de izolare in universul apartamentului/cartierului in care a trait o viata si din care este brusc,evacuat. tavalugul unei noi generatii de constructii urbane, mult mai mari si moderne, distruge definitiv, acest univers al lui Harry si din acest moment, eliberat, incepe marea aventura, o calatorie in cautarea unui loc al sau. treptat, descoperim un Harry-tata, apoi unul dornic de a retrai momente de dragoste din tinerete si nu in ultimul rand, un Harry care traieste cu intensitate maxima, clipele prezente.in toate aceste ipostaze, mai mult sau mai putin romantate, apar pe rand, la fiecare oprire, personajele secundare, spre care el se apleaca cu bucurie, o bucurie simpla si mare, aceea ca traieste fiecare secunda din plin.
Efectul de road-movie si-a atins scopul, dealtfel ce poate fi mai potrivit pentru a redescoperi locuri, pentru a reintalni oameni, sau pentru a face cunostinta cu altii, cuprinsi de acelasi spirit aventurier?
Nu am inteles de ce unii cred ca “Harry and Tonto” se adreseaza numai batranilor. mi se pare un film cu destula incarcatura “moralizatoare”, sub masca aceasta, a comediei. tinta este clar generatia tanara, in viata careia, cum bine zicea si Robert, nu mai au loc si batranii. la vremea aceea, tinerii erau mult prea animati de spiritul independentei, nu numai fata de familie ci si fata de societate, in general, si-atunci ar fi usor de inteles cum poate un personaj atat de subtire in substanta, sa atraga atentia asupra lui. desigur, meritul revine in principal lui Art Carney si regizorului, care a crezut in el.

mi-au placut doua lucruri in mod special la "Harry and Tonto" : genericul, cu camera care observa diverse chpuri de batrani si poanta asta:
Attachment 2596
Attachment 2597
Attachment 2598
asadar, de la mine un 3.

A, si mi-a mai placut ceva, ca regizorul si-a respectat audienta. Aici se vede ca nu e totusi un film de mainstream, de Hollywood comercial, pentru ca filmele mai comerciale simt nevoia sa-ti dea cu lingurita, gata mestecat, intelesul, dubland ce se poate interpreta deja pe imagine (cu atentie si ceva efort de gandire, ce-i drept) cu un comentariu venit de la vreo forma de narator sau cel mai des de la personaje. In Harry and Tonto se pastreaza importanta tacerii si se aloca un respect deosebit interiorizarii unor stari, nu neaparat exprimarea lor intr-un fel spectaculos sau ostentativ. Asta mi-a placut in mod deosebit. Era genul de film in care, daca voiai in mod expres, puteai foarte usor sa strecori cateva personaje antipatice, ca sa angajezi privitorul intr-o stare de ura sau antipatie, dar nu s-a facut asta tocmai pentru ca regizorul considera subiectul ca fiind o lege a firii, a ceea ce inseamna sa fii om pana la urma, mai mult decat o vina a cuiva.

Woe is me. :-S

Lasand gluma la o parte, daca m-ai cunoaste mai bine si sunt sigur ca ne vom cunoaste mai bine, ai stii ca nu ma da pe spate parerea criticilor si nici Oscarurile, Palme D'Or etc. Ma intereseaza sa citesc critica, dar o iau pur si simplu ca parerea unor oameni, nu ca cine stie ce revelatie despre cum ar trebui sa interpretez filmul. Oricum ipoteza ta e gresita din start: uite aici un exemplu de critic recunoscut de film care caracterizeaza filmul drept "Far too cutesy, calculated and whiny for my taste.". Sa lasam insa criticii deoparte si sa vorbim despre propriile noastre opinii.
Nu exista lucruri marunte care sa dea sens vietii. Exista lucruri marunte care fac viata suportabila: cafeaua de dimineata, discutii despre nimic cu colegi la servici, fotoliul preferat in care se asezi sa urmaresti filme. Cand descoperi ceva care da sens vietii te izbeste cu capul de toti peretii, te extaziaza, te mistuie, te ingrozeste, se insinueaza in mii de moduri in tine, in sira spinarii, in esenta ta. Uneori binele si raul absolut devin tangibile, alteori descoperi ca in timpul celui mai violent vartej in care te-a trezit vreodata poti sa judeci cu o claritate perfecta. Poate fi momentul in care toate converg, mii de experiente si dorinte si idei se cristalizezaza intr-o directie care straluceste cu magia a tot ce e nou si neintinat inca. Asta da sens vietii, in acele momente rare cand il intalnesti direct fata in fata si pe care le experimentezi mult mai des pe ocolite, luptand continuu ca sa te mai apropii, sau dimpotriva sa te tii cat mai departe de el. Si n-are legatura cu mai nimic din Harry & Tonto.
Ca sa vezi, exact asta era si intentia mea.
Inainte sa faci astfel de aprecieri poate ar fi bine sa intelegi diferenta intre "ireprosabil" si "ïresponsabil". Sau macar o propozitie elementara precum "actorul face treaba foarte buna".

Bineinteles ca nu se comporta mereu ireprosabil si bineinteles ca are defecte. Ti se pare normal sa tii pe loc un intreg autobuz sau sa bati la cap un sofer in timp ce conduce? Sau sa conduci o masina fara sa ai carnet de sofer valabil? Sau sa urinezi in public?

Astea nu sunt lucruri pe care un film e musai sa le vizeze. Sunt atribute legate de stil sau de continut, nu legate de calitatea unui film.

Pentru cei care considera ca audienta tinta a filmului nu sunt persoanele de varsta a treia, iata o statistica a varstei persoanelor care au votat pentru Harry & Tonto pe imdb:

Aged under 18 = 8 voters
Aged 18-29 = 489 voters
Aged 45+ = 1236 voters

Chiar luand in considerare ca vorbim de un film mai vechi si sunt in general mai putine persoane sub 18 ani care voteaza pe imdb, diferenta e zdrobitoare. Iata pentru comparatie distributia voturilor la un alt clasic, chiar mai vechi, care se adereseaza cu adevarat generatiei tinere: Bambi (1942)

Aged under 18 = 1077 voters
Aged 18-29 = 33905 voters
Aged 45+ = 5833 voters
Batranetea e in buna masura despre ce ai fost ca om, nu ca functie, in viata de pana acum. Nu e ca si cand devenind batran ti-ai schimba brusc personalitatea. Mie nu mi se pare de exemplu ca Andrei Plesu e o victima. Daca esti genul de om care sa fie o victima, sau daca ai pur si simplu ghinion, atunci devii o victima. Altfel poti sa fii de exemplu presedintele tarii, sau seful unui serviciu secret, cunoastem niste exemple. :) Imaginea aia teary-eyed despre batranete e jalnica, vai saracii de ei... Saracii de ei au avut o viata intreaga sa realizeze ceva, macar in ceea ce priveste capacitatea de a intelege lumea. Si nu, daca intelegi lumea, asta nu te face tolerant la orice si ever benevolent. Fiecare varsta e cu problemele si avantajele sale, discutam ieri cu o cunostiinta care da Capacitatea anul asta si imi zicea ca luni de zile nu poate sa doarma noaptea din cauza presiunii. Dar deh, tineretea e mereu vesela nu-i asa? Eh, pe naiba. Sa trecem peste stereotipurile astea cu tineri voiosi si batrani binevoitori si sa vedem ca in spatele fiecaruia e o personalitate. Bine, in realitatate, nu in filmul asta unde nu e nicio personalitate reala.

Da, sunt sigur ca nimeni dintre noi nu a tinut vreodata de vorba un sofer in timp ce conducea. Sau n-a urinat vreodata, in alt loc decat in toaleta. Astea da defecte! Iar faptul ca nu avea carnetul stampilat recent era strict o chestie birocratica, chiar zice in film ca "ma duc maine sa rezolv".