Defendor
 

Un film cu un star international, Woodie Harrelson, cu un regizor debutant, Peter Stebbings, low-budget, si cu o distributie restransa in unele sali din SUA si Canada. Asadar, la noi e un direct-to-DVD, nu-l vom vedea pe marile ecrane. (Sper ca e ok ca l-am baga in sectiunea asta)

E despre un individ obisnuit, dar... mai special, Arthur Poppington, care practic e un copil de 12 ani in trupul unui barbat de 40, si care datorita unei drame din copilarie, isi gaseste refugiul in rolul de super-erou ce lupta impotriva nedreptatii intruchipate de imaginarul Captain Industry.
E imposibil sa nu compari filmul asta cu Kick-Ass. Nu pentru ca nu ar fi la fel de bun, sau pentru ca ar fi o copie, sau sa simti o redundanta vizionandu-l dupa ce ai vazut mult mai comercialul Bate-Cur, chiar nu e cazul. Nu, acest film functioneaza perfect de unul singur. Dar, ambele filme au fost produse si lansate in aceeasi perioada, ambele au ca protagonist un om fara nici o putere speciala ce se hotaraste sa-si ajute semenii impotriva criminalilor si mafiotilor, ambele prezinta ciocnirea dureroasa si amuzanta intre intentie si realitate, si ambele, desi au abordari diametral opuse in privinta formei, au acelasi fond, acelasi mesaj de implicare, de altruism, de curaj. Asocierea asta functioneaza in ambele sensuri, adica putem sa comparam Sparge-Anus cu Defendor, e vorba doar de ordinea in care le vezi.

Dar spre deosebire de bombasticul Rupe-Funduri (cred ca incep sa inteleg de ce nici n-au incercat sa-i traduca titlul), care are look-ul si feeling-ul unui comic-book film, Defendor nu e un comic-book. Nu e cool, nu e ha-ha funny, nu e exagerat. Atmosfera e mai intunecata, mai reala, mai necaricaturala. Kick-Ass se petrece intr-o lume ireala, o lume din benzi desenate, desi are niste mesaje ce transcend in realitate. Defendor, pe de alta parte, e real, e in lumea nostra, e de-al nostru. E mai donquixotian.
Are si umor, dar e tipul de umor naiv. Razi de naivitatea si inocenta personajului principal. Nu e ha-ha, ci mai mult un awww, si un zambet de compasiune. Cam ca la Forrest Gump. E in primul rand o drama.

Spuneam mai sus despre mesaj. El exista in ambele filme, dar in Loveste-Recturi (??) poate fi usor neglijat, sau uitat din cauza exploziei de violenta, sange, si overall badass. In Defendor totul e despre acel mesaj. Vrea sa spuna atat de mult ca totul se reduce la puterea din inima fiecaruia, incat se scoate din ecuatie creierul. E puternic emotional, si Woody se achita cu brio de rol, reusind sa ti se strecoare sub piele. Ca sa vedeti cat de diferit e fata de Paleste-Magarul (ok, e ultimul), personajul principal nu foloseste niciodata o arma de foc. Armele sale se rezuma la bile din alea mici pentru copii, albine, sirop de lamaie, si alte astfel de lucruri din arsenalul parca al unui Dennis the Menace.
Finalul e excelent pentru ce se vrea a fi filmul. Mi s-a parut mult mai bun decat in Kick-Ass care e conceput sa fie clar ca va exista un sequel. Partea amuzanta e ca finalul din Defendor e atat de bun, incat nici el nu exclude un sequel (putin probabil, a avut incasari foarte mici), dar doar daca te gandesti putin, nu e asa "in your face". Chiar e un final perfect.

Dar, e uneori cliseic. Si cu siguranta n-are adrenalina si imprevizibilul filmului lui Vaughn. Cred ca daca s-ar lua cele doua filme, si s-ar pune ce-i mai bun din fiecare, ar iesi un film perfect.

Nota: 7/10
Recomandare: De vazut, pe DVD, sau, de unde stiti...

bun; motorizat de cativa actori excelenti (elias koteas din nou mesmeric), cu dialoguri bine scrise si de o intelepciune neasteptata la un regizor debutant.

Nu o buna realizare cinematografica.

Nu este unul din cele mai bune, dar merita vazut...!