Turneu Iconoclast IV - Fill the Void (2012)
 

Al 6-lea film din turneu este Fill the Void (2012) de Rama Burshtein , un film propus de rvn.



Saptamanal se va trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un thread propriu. Thread-ul ramane deschis pentru votare doua saptamani. Oricine poate participa la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu. La sfarsitul turneului va fi ales prin vot si premiat cel mai bun comentator.

Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 stele.

si poza? ma asteptam la o prefata la fel ca si celelalte de pana acum.

nu meriti! :P
:))

dar binenteles ca are poza. nu se vede?
la mine se vede si logat si nelogat. daca nu se vede la voi, o voi schimba.

ramane de vazut chestia asta. pana atunci imi autocadorisesc topicul:
Attachment 2681
imi pare rau, eu nu vad decat afisul filmului de pe imbd.

rvn, am schimbat poza. se vede?

da, acum se vede si daca nu-i cu suparare, as vrea sa ramana si poza pusa de mine. din poza ta, lipseste chiar accesoriul vestimentar impozant, pe care, eu am vrut musai sa-l remarcati, oarecum, sa-l considerati un impuls pentru vizionare.
sper sa nu considerati o corvoada propunerea mea de film, dar daca este sa primesc boscorodeli (indirect, prin aprecierea negativa a filmului), promit sa le inghit cu stoicism. pacifismul este traducerea zicalei care suna cam asa: "capul plecat, nici sabia..."

nu-l ocolește? :D

Un film destul de dificil de notat acest Fill the Void, dar mie mi-a plăcut pentru că Rama Burshtein nu alege calea facilă de a povesti despre modul în care tradițiile religioase vin în directă contradicție cu conceptul de individ în interiorul unei comunități de evrei. Ar fi fost foarte ușor să polarizezi acest film dacă voiai să faci asta, adică să transformi anumite personaje în nenoriciți, iar pe altele în sfinți, pentru a implica privitorul, dar filmul e suficient de matur și de inteligent să nu facă asta. Asta mi-a plăcut mult de tot, pentru că deși poate pare o detașare din partea regizorului în legătură cu povestea pe care ne-o prezintă, de fapt această detașare îi oferă coerență, echilibru și relevanță.

Personal, am avut senzația unui film frumos filmat, poate un pic cam plat în ceea ce privește emoția transmisă, în sensul că personajele preferă mai degrabă să interiorizeze sentimentele în loc să le dea frâu liber. Ziceam mai devreme că Fill the Void nu își propune să ne spună ce trebuie să credem despre fiecare personaj și revin la ideea asta pentru că mi se pare importantă. Asta îl separă de majoritatea dramelor Hollywoodiene care au alături de conținut și un fel de comentariu care-ți arată cum să interpretezi filmul. Fill the Void e diferit. Nu face judecăți de valoare și nu oferă privitorului personaje pe care să le urască. Pot să simpatizez până și cu mama Shirei, pe care am fi tentați să o numim villain-ul filmului (de fapt, nu există villaini și eroi aici, pentru că în viață -- nu neapărat doar între evrei -- lucrurile depind foarte mult de unghiul din care le privești).

3.5/4

intr-un film sarac in imagini spectaculoase, din cauza lipsei de spatialitate, singura modalitate prin care se poate castiga substanta este jocul actorilor, reusita lor de a transmite ceea ce simt personajele. in cazul acesta, personajele, sunt puse in fata unei situatii exceptionale, iar reprimarea sentimentelor devine chinuitoare, un supliciu la care sunt supuse in numele unor cutume. concentrarea unor ganduri, emotii, in interior, devine atat de insuportabila, incat, pana la urma, vulcanul tot a erupt. cred ca a meritat un plic de platitudine, macar pentru a urmari un joc erotic delicat, dar nu lipsit total de sexualitate.

De acord, nu era neapărat o critică, ci mai mult o constatare -- deși pentru mulți s-ar putea să fie un defect . Mie mi-a plăcut cât de calm și încrezător în forțele proprii e filmul.

vom vedea cand isi vor exprima parerea. depinde foarte mult de cat sunt de dispusi sa vada pana unde poate ajunge habotnicia.

Un film care m-a cucerit inca de la prima rasuflare, la propriu. Vorbesc de acea prima scena in care tanara Hadas Yaron isi vede pentru prima oara viitorul sot. Acea respiratie intretaiata, acea emotie care ti se opreste in gat, totul atat de bine jucat, totul atat de real. Sublim! Nu degeaba a fost recompensat filmul cu premuil pentru cea mai buna actrita la festivalul de la Venetia. Fara doar si poate, la acest succes de interpretare a contribuit foarte mult si faptul ca avem de a face cu o femeie in postura de regizor. Intrebarea e, de ce nu a dorit sa participe si la celelalte festivaluri mari, unde, cel putin la Cannes ar fi avut sanse la unele premii dupa parerea mea. In fine!
De la scena pomenita mai sus, marturisesc, filmul m-a avut la degetul cel mic.
Totusi, senzatia permanenta pe toata durata vizionarii a fost aceea de film ce nu poate sa nu fie macar interesant pentru orice iubitor de cinematografie, asta in cazul in care, sa presupunem, filmul nu te cucereste.
Prezentand o lume inchisa, inaccesibila profanilor, o societatea milenara a carei reguli nu s-au schimbat prea mult in ultimul secol, adica pe intelesul nostru, nu s-a emancipat asa cum sunt tendintele, filmul nu poate sa nu fie o provocare pentru orice spectator. Doar pentru a asista la aceste obiceiuri si tot il vei urmari pana la capat.
Iata deci marele plus al acestei pelicule. Este provocator si/sau placut.
Subiectul filmului, atat de vechi la origini, este atat de actual, incat nu pot sa nu imi pun intrebarea: cine ar avea dreptul sa ridiculizeze, chiar si pentru amorul artei, un mod de viata ca acesta? Oameni dedicati total unui mod de a fi. De ce anume sa le terfelesti lucrurile cele mai de pret? E doar o intrebare retorica.
Revenind la film, interesant este modul in care dialogul cade pe planul secund. Privirile, ciocnirile intre personaje, punerile lor fata in fata, toate au ca scop crearea de emotii. Dialogurile, in putinele momente cand au consistenta nu fac decat sa transmita acele emotii sau sa le amplifice. O maniera de a conduce, regizoral vorbind, proiectul acesta ciudata, dar cu un efect superb in cazul de fata.
Situatia conflictuala din film poate parea la prima vedere o anomalie intalnita doar in societatile patriarhale, unde femeia nu are alt rost decat de a se supune deciziilor luate de barbatii din viata lor. Asta e doar o privire "moderna" a unei civilizatii milenare, dintr-un spatiu geografic total diferit de cel inteles de noi. Este practic o proiectare a valorilor noastre intr-o cultura diferita, pe care nu doar ca nu o intelegem, dar mai mult ca sigur nici nu o cunoastem.
In fond, normalitatea de aici este poate mult mai fireasca decat ceea ce se intampla in civilizatia moderna.
Asa cum spune un proverb crestin, preluat din iudaism, "prima e frica, cu frica vine respectul, iar respectul duce la dragoste". Privita din acest unghi povestea imbraca noi nuante de perceptie.
Un film plin de tinerete, (Shira - Hadas Yaron, la doar 20 de ani in momentul filmarii), zbuciumat chiar daca la suprafata filmul pare ca lancezeste, frumos prin actori si normal ca o casnicie, casnicie atat de discreditata in filmele hollywood-iene. 4 stele din partea mea¡

Stiu ca nu pot surprinde printr-un stop cadru tata acea emotie, totusi am doua capturi care m-au fascinat.

Fill the Void e pe de o parte un film de personaje si pe de alta parte isi propune sa prezinte comunitatea evreilor ortodocsi. Si rateaza in ambele aspecte.

Cam fiecare persoana din Fill the Void, inclusiv protagonista Shira exista doar in conexiune cu o casatorie. Si uneori mai canta ceva la cate o sarbatoare, dar pana la urma si acolo ajung de obicei tot sa discute de casatorie. Aia nu sunt oameni, sunt automate de maritis. Ce stim despre Shira in afara de "dilema" ei mareata legata de alegerea unui partener de viata. Pai... canta la acordeon. Si cam atat. N-are nicio parere despre ceva in afara casatoriei, n-are niciun trecut care sa ne fie prezentat, n-are nimic... Actrita face o treaba buna si e foarte draguta. I-ar sta bine intr-o poza, dar asta e un film. In rest, ca sa vorbim de maretul subiect matrimonial, o vedem cum sare ca o gasculita proasta dupa ce vede de la distanta pentru prima data un mascul care i-ar putea fi partener. Apoi, dupa moartea surorii sale, e intr-o perpetua ceata abulica in care nu stie pe cine sa faca fericit(a): pe ea, pe mama ei, pe pretendent, pe Dumnezeu si pe deasupra nici nu stie nici cum sa ofere aceasta fericire oricarui din cei mentionati. Dar are ochi mari si expresivi de caprioara, asa ca by default nu trebuie sa aiba si altceva in cap. :-?

Cat despre comunitatea evreilor religiosi, din care regizoarea face parte, avem o prezentare superficiala, facuta totusi cu afectiune, dar si stangacie in a o face cunoscuta spectatorilor care nu cunosc deja in detaliu obiceiurile si principiile. Filmul se concentreaza mai ales pe doua aspecte: ritualul exterior din care rateaza complet sa transmita semnificatia adanca si rolul rabinului ca un centru si binefacator spiritual si uneori si financiar al comunitatii. Cei care cauta o declaratie bombastica despre tratamentul incorect fata de femei, n-o sa o gaseasca aici. Burshtein sugereaza subtil ca femeile pot avea uneori de suferit prin subordonarea la autoritatea tatalui, sotului sau rabinului - dar in acelasi timp in general barbatii sunt prezentati ca fiind mai intelepti si capabili de a judeca corect decat femeile.

Aveam intentia sa zic ceva si despre mirele Yochay, dar in afara de faptul ca priveste grav si e un barbat bine, din pacate nu se prea poate adauga mare lucru. Finalul e la fel de vacant ca tot filmul - absenta unei concluzii in dulcele stil de "film de Arta" functioneaza in cazul in care ai prezentat niste probleme dificile a caror raspuns nu le ai. Burshtein nu are raspunsul, dar nu are nici macar intrebarea.

1/4

stilul tau de a comenta este inconfundabil. asta pe de-o parte. pe de alta, T., am o intrebare: daca ti s-ar fi povestit copilaria si adolescenta Shirei, intr-o jumatate de ora, la inceput, ai fi avut o alta parere? ai o fixatie vizavi de trecut. istoria nu inseamna totul, mai ales cand vine vorba de viata unui personaj. daca ne gandim la cea a unei comunitati, a unui grup social mai mare, da, as intelege, dar aici? prezentul conteaza, in sensul ca de-aici, practic, incepe filmul. iar, mie, una, mi-a placut ce am vazut. se pare ca pe tine te-a plictisit, dar, nu da vina pe faptul ca nu ai aflat la cate luni au inceput sa creasca dintii Shirei.

Mda, citind raspunsu tau, rvn, mi-am dat seama ca stilul meu nu e ok. De asemenea m-am mai gandit si am revaluat filmul. Revin cu o noua opinie.

Fill the Void este un film extraordinar care ne introduce adanc in intimitatea unei comunitati fascinante. Sensibilitatea sa poate fi inteleasa doar de oameni deosebiti pentru ca nu este un film pentru cei care doresc explozii sau scene fierbinti de sex. Cei care iubesc subtilitatea vor fi rasplatiti pe deplin pentru ca desi personajele nu spun ceea ce gandesc si deseori semnificatia unei scene mi-a scapat, emotia care se revarsa din fiecare clipa este de neuitat. Si asta se datoreaza mai ales actritei care o interpreteaza pe Shira, care e EXCEPTIONALA si merita toate premiile pe care le-a primit si unele in plus. Figura sa e o oglinda a preaplinului sufletesc, o simpla clipire a genelor sale iti frange inima prin drama crunta a destinului ei cu totul deosebit. Pentru ca Shira traieste intr-o comunitate a trecutului, intr-o lume a barbatilor care isi impun dorintele asupra ei. Se vede clar cum barbatii au voie sa cante tot timpul, sa se bucure si sa aleaga in timp ce femeile stau mereu in umbra lor. Supuse unei astfel de presiuni unele dintre ele au sufletul atat de amarat si tulburat, precum mama Shirei, incat devin niste persoane rele. Desi fiind vorba de un film foarte subtil, nu putem sa spunem ca sunt rele, pentru ca in primul rand sunt asuprite si in al doilea rand i-a murit fiica, deci e de inteles. Shira insa e o dragutica, ti se rupe inima sa vezi cum visul ei de a-si gasi un sot potrivit a fost frant de niste idei invechite si neintelgerea celor din jur (chiar mama ei!!!). Sper din tot sufletul ca ea sa fie fericita pana la urma chiar si cu Yochay (care nu o merita) si ca nicio femeie in viitor sa nu mai treaca prin astfel de experiente groaznice.

Nota: 4/4 stele cu felicitari

nu am spus ca stilul tau nu este "ok", probabil,prin "ok", intelegandu-se ca trebuie sa-mi lauzi alegerea. nici gand. prin inconfundabil, inteleg cu totul altceva, mai ales atunci cand vine vorba de tine. recunosc, ma depasesti cand critici cu eleganta.

Twins....>:D< Ce dor imi era de posturile tale...:x Bine ai revenit printre cei vii.

Acum revenind la primul post, ma chinui sa inteleg ce anume te-a suparat atat de tare la acest film de ai facut un asa review. Cunoscandu-te cat de cat, dupa posturile tale, desfiintezi un film doar daca intr-adevar nu iti place. Iar aici asa ai facut.

Vorba lui rvn, nici eu nu as fi vazut logica aici a creionarii personajului mai mult decat o face filmul. Nu ar fi avut nicio relevanta pentru situatia data. Momentele incluse in film isi au propriile emotii, propriile trairi. Sinceritatea Shirei este superb redata, chiar daca ar fi vrut sa impace si capra si varza; dar nu poate. Trebuie sa spuna ce are pe suflet (scena intalnirii la rabin - totala).

Apoi sa spui ca nu reuseste sa redea deloc personajul si sa il limitezi doar la o marfa ce trebuie sa se casatoreasca la comanda si din cand in cand mai canta la acordeon, e nedrept. Totusi, are un premiu la berlin pentru acest rol. Nu e la indemana oricui. Sa nu uitam ca Berlinada nu premiaza pe motive comerciale.

E amuzant sa vad cat de tare te-a suparat acea situatie in care e pusa femeia. Acea constrangere, acea impunere. Esti un militant inrait pentru egalitate imi dau seama. Totusi, egalitatea absoluta este iarasi o utopie. Eu vad in acest tip de societate o ordine si o normalitate care duce la un viitor. Al speciei, al comunitatii, al orice vrei tu. In timp ce toate celelalte comunitati se autodistrug. Mor pe mana lor. Religia viitorului, musulmana. Populatia viitorului, musulmana. Comunitati importante cam in orice tara importanta, cu o rata de crestere ametitoare.

Si ca sa inchei, marturisesc ca oricat mi-ar placea posturile tale, nu iti impartasesc fatalismul situatiei. Totusi, nu era o impunere totala. Fata avea dreptul de a alege. Avea acel vot de veto nu? :) Intr-o mare masura era si impinsa, dar nu obligata. Ceea ce e mare lucru. Cate casatorii in lumea "deschisa si emancipata" nu sunt pe motive materiale aranjate, premeditate, etc? Pe cand acolo nici nu se pune problema. Interesele sunt mult mai umane.

Ps. De asemenea, nu iti inteleg nici ironiile ultimului post. Nu vroia nimeni sa auda o anumita parere de la tine. Ci o parere a ta. Atat! De asta esti Twinsen si nu X!

Twinsen, n-am citit comentariul, pentru ca n-am vazut filmul, doar am vrut sa-ti spun: pliz, pliz, pliz, te rog sa vezi si filmul propus de mine, chiar daca eu inca sint la 1.45/7 din seria ta :)