Pulp Fiction Cult
 

I like the idea that I’m taking a genre that already exists and reinventing it, like [Sergio] Leone reinvented the whole Western genre…I think I’ve taken on an established genre like the pulp thriller and made it challenging to myself and my audience.
(Quentin Tarantino)



Daca as fi un cenzor de genul celor descrisi de Ray Bradbury in ‘Fahrenheit 451’ si, in loc de carti, as arde filme, as proceda sistematic. As face o lista de filme care ard, as numi-o Iconoclast si as incepe s-o umplu: productii care incalca tabu-uri, sfideaza dogme si conventii si darima statui in templele cinematografiei din Hollywood sau Bollywood.



Din fericire, eu nu sint un astfel de cenzor. Ca atare, in aceasta rubrica nu numai ca n-o sa distrugem filme ratificate cu R si NC – 17 ci, dimpotriva, o sa le privim cu respect. Lista cu eretici este lunga : Kurosawa (Rashomon), John Boorman (Delivernace), Kubrick (Clockwork Orange), Godard (Bande a parte), Tom Tykwer (Lola Rennt). Roger Avery (Killing Zoe), Wong Kar-wai (Ashes of Time), Myrick & Sanchez (The Blair Witch Project). Nu-I putem ignora pe Truffaut (Les 400 cents coups), Stone (Natural Born Killers), Terry Gilliam (Brazil) sau Lars von Tier (Europa). Last, but not least, iconoclastul meu favorit, ereticul care mixeaza film noir cu black films, tatal lui ‘Kill Bill’, maestrul asasin – Quentin Tarantino.



Urmare a cistigarii unui ‘Palme d’Or’ la Cannes si a unui Best Original Screenplay la Oscar, ‘Pulp Fiction’ (US, 1994) intra in atentia criticilor de film, dornici de etichetari si catalogari. Filmul este, pe rind, crime thriller, gangster movie, modern noir sau arthouse action movie. De asemenea, ‘Pulp Fiction’ a devenit cel mai influent film al anilor ’90, ale carui surse de inspiratie se gasesc in dialogurile lui David Mamet, proza politista a lui Raymond Chandler, ‘Rashomon’ al lui Kurosawa si jocurile video. Cum respectivele etichetari si afiliatii culturale sint notiuni deja cunoscute multor consumatori de film, n-am sa insist pe acest aspect.



Tarantino a avut un debut underground exploziv cu ‘Reservoir Dogs’, a intrat in mainstream cu ‘Pulp Fiction’ si, odata statutul de film cult dobindit, va incerca probabil sa cistige si consumatorii de manga si arte martiale cu ‘Kill Bill’. ‘Pulp Fiction’ nu e prea avangardist din punct de vedere vizual : abunda medium shots-urile si close-up-urile, cadre care, in acceptiunea lui Tarantino, transmit cel mai bine emotiile actorilor. Felul in care DOP-ul Andrezj Sekula foloseste trunk shots si Mexican stand offs nu egaleaza ofensiva vizuala din ‘Reservoir Dogs’. Nu partea vizuala face din ‘Pulp Fiction’ un demolator de curente cinematografice, ci povestea in sine.



‘Pulp Fiction’ inseamna ‘three stories about one story’. Trei episoade isi intersecteaza firele in ceea ce initial pare un labirint narativ dar care, in final, se dovedeste a fi o poveste extreme de coerenta: ‘Vincent Vega and Marsellus Wallace’s Wife’ e prima poveste, in care intilnim gangsteri, discutii despre masaje la picior, hasis, supradoze de heroina si interventii divine. ‘The Gold Watch’ ne arata o poveste de dragoste intre un boxer si sotia lui frantuzoaica, sado-masochisti si o reglari de conturi. In ‘The Bonnie Situation’, filmul capata o structura circulara : toate intrigile capata deznodamint, iar destinele personajelor sint edificate : cine nu moare impuscat, se decide sa inceapa o noua viata. Elemente relativ disparate se integreaza coerent in textura filmului : parafrazari din Biblie, slang, anii ’50, criminali platiti, ‘incomfortable silences’, jafuri armate, o masina care sare un hop si un pistol care se descarca accidental intr-un individ care de abia fusese salvat, Vincent Vega citind ‘Modesty Blaise’ pe WC, cum sa scapi de un cadavru intr-un timp record, etc.



In concluzie, ‘Pulp Fiction’ este o tapiserie antologica, pe care, alaturi de Tarantino, mai decoreaza Uma Thurman, Harvey Keitel, John Travolta, Samuel Jackson si Philip Roth. Ar fi pacat sa n-o avem in casele noastre.

Tarantino e mai mult un artizan decat un artist,un regizor care si-a inteles perfect atuurile si slabaciunile si a reusit sa le foloseasca pt crea un nou tip de cinematograf,unul care isi trage esenta din modul inovator de a povesti.


Tarantino nu a reinventat scenariu ci a reinventat dialogul,dialog care oarecum sufoca filmul nelasandu-i telespectoturului timp de reflectie dar care in acelasi timp scuteste filmul de timpi morti.
Din pacate(sau fericire)acest nou tip de scenariu pierde anumite elemnte: crearea unuei atmosfere si relatiile dintre personaje,aici Tarantino a compensat prin crearea unor noi forme de povestire:retrospectiva(Reservoir Dogs),povestirea non-liniara(Pulp Fiction),povestirea "chapter"(Kill Bill).
Un alt atu pe care Tarantino il poseda este acela ca stie sa-si aleaga actorii si sa-i faca sa-si insuseasca personajele,a reusit astfel sa scoata in fata actori considerati "de mana a doua" Steve Buscemi,Tim Roth,John Travolta,Harvey Keitel,Samuel L.Jackson.

A inceput cu "Reservoir Dogs" in care se simte frenezia debutului(este de asemenea primul film a lui Andrzej Sekula).De aici si ofensiva vizuala de care pomenea Ambra Blu.Un film care practic marcheaza inceputul anilor '90 si scoaterea Hollywoodului din cinamatograful canonic al anilor '80.
In 94 ehipa Rezervoir Dogs(Tarantino,Sekula,Menke,Keitel,Roth) au creat probabil cea ce va fi vazut peste ani ca Citizen Kane al generatiei noastre,un film ce a produs mutatii importante in arta cinematografica.Tarantino a avut inspiratia de lasa povestirea sa curga fara a o complica cu miscari inovatoare de camera .
Poate fi comparat cu A Clockwork Orange,8 1/2 sau Andrei Rublev?Nu.In cel mai bun caz poate fi comparat cu filmele lui Hitchcock,ceea ce realiza Hitckcock cu ajutorul camerei si montajului Tarantino realizeaza prin dialog.Imandoi reusesc sa tina spectatorul pe scaun,nu iti trebuie o cultura generala fabuloasa sau cunostinte cinematografice ca sa iti placa Pulp Fiction.
Tarantino a reusit sa redea filmul de valoare spectatorului de rand si tocmai acest lucru transforma Pulp Fiction intr-o capodopera.


Din pacate Tarantino va lua uramatorul Oscar peste 40 de ani pt contributia adusa artei cinematografice.

P.S.Ambra Blu iti las adresa de mail Axl_13@hotmail,trimite-mi tot ce ai in format electronic.

Super tare Filmul. Antologic, un classic indiscutabil... Dialogul si actorii sunt geniali. Dovada ca Tarantino este un geniu...
Iubesc faza la inceput cand vb Samuel cu pustii aia care aveau droguri:

"Jules: What country are you from?
Brett: What?
Jules: What ain't no country I ever heard of. They speak English in What?
Brett: What? What?
Jules: ENGLISH, MOTHERFUCKER, do you speak it?"

Jules fiind Samuel si Brett fiin un dork care se pisa pe el de frica...

Ambrone, pune mana pe instrumentarul antropologiei si rastorna-ti un oki pe filmele lui Abel Ferrara(in special New Rose Hotel,Cat Chaser,Body Snatcher,Ms.45) si apoi mai vorbim de "ofensiva vizuala tip Tarantino".

Exact asta cred si eu ca o sa se intample... N-o sa ia nici un OSCAR pentru regie si o sa fie, ca si Hitchcock, cadorisit cu un Irving G. Thalberg Award... (asta pe langa Oscar-ul pentru scenariu pe care il are deja)

toate ca toate, filmele lui tarantino de pana acum au fost antologice, au facut cariera, inclusiv (dupa parerea mea) 'jackie brown'. dar 'kill bill' chiar mi-a lasat un gust de voma? ce dracu' a fost asta??

Las ca am citit scenariul si partea a doua era foarte faina. Cine stie? O fi si asta o tehnica: starnesti uimire si controverse cu prima parte si cu a doua te scoti considerabil din ambiguitatea creata anterior. It's possible.

O sa pun mina. Pina atunci, tu, cu experienta in domeniu' medicinei, zi-mi cum as putea caracteriza scena sectionarii unei urechi, asociata cu incendierea unui militian si o hemoragie abdominala altfel decit "offensive" - ofensatoare si ofensiva. Vizual vorbind. Tip Tarantino vorbind. Am vazut de la Abel Ferrara 'Bad Lieutenant', unde H. Keitel vorbea urit cu fetele de pe strada, si era niste scene dure cu niste fete care isi bagau niste crucifixe. Dar s-a vorbt deja de catre filmu' asta la Film & Tabu, asa ca tu, marx, o dai in categoria " a murit regina Ana!", ca sa il citam pe Joyce. Legat de Body Snatcher, ala e sloboz, nu film. Ce, acum crezi ca daca in Irreversible vedem cum ii rupe unul capul altuia cu un extinctor mi s-a patrut aia cea mai dura faza din film? Nu. Violul, pentru ca avea si o supradoza de incarcatura emotionala. In rest, afirmatia mea ramine asa cum e.

Ce dreq vrei sa zici cu asta? Ne intrei pe noi daca ti-a lasat un gust de voma? Cum adica "ce dracu a fost asta"? Clarificati potul ca nu inteleg nimic... :-?

ok, reformulez, ogto:

'kill bill chiar mi-a lasat un gust de voma!' (adica nu mi-a placut deloc). 'ce dracu' a fost asta?' (adica ce dracu' a fost cu filmul asta???). din virtutea intertiei, am grasit un semn.

De ce nu ti-a placut Kill Bill mai notorious?

pe scurt, pt ca nu e tarantino asa cum il stiam eu - ce e atat de interesant in a vedea pe unii care se taie tot filmul de parca ar fi la abator? e un film subtirel facut de un regizor care a revolutionat cinematografia si a formulat, prin doar 2 filme, un (sub)gen si care s-a clasicizat in mai putin de 10 ani. chiar daca actorii joaca senzational (de la thurman pana la neaparutul david carradine), e un tarantino care se joaca de-a copilul. chiar daca nu a fost niciodata un regizor matur (dar tocamai asta-i farmecul!), acum a facut un film haotic, degenerat, fara o tinta (desi nu fara ambitie) precisa, ezitant, oscilant, pe alocuri ridicol.

"Jules: Normally, both your asses would be dead as fucking fried chicken, but you happen to pull this shit while I'm in a transitional period so I don't wanna kill you, I wanna help you. But I can't give you this case, because it don't belong to me."

"Jimmie Dimmick: I don't need you to tell me how fucking good my coffee is, alright? I'm the one who buys it. I know how good it is. When Bonnie goes out shopping she buys SHIT. Me, I buy the expensive gourmet coffee because when I drink it I like to taste it. But you know what's on my mind right now? It AIN'T the expensive coffee in my kitchen, it's the dead nigger you have laying in my garage."

"Marsellus: No one needs to know about this except you, me and Mr. Soon-to-be-living-the-rest-of-his-short-ass-life-in-agonizing-pain-rapist here."

"Marsellus: I'm prepared to scour the the Earth for that motherfucker. If Butch goes to Indochina, I want a nigger waiting in a bowl of rice ready to pop a cap in his ass."

Genial ... :o

Io nu vreau sa ma iau de tine, ca dupa ce ne-am certat chiar mi-ai devenit simpatic, si ne-am si cunoscut personal.

Da' pe bune, asta nu e thread de citate, iar scenariul PF a fost citat in proportie de 90% pe un thread mai vechi de s-a plictisit lumea... va rog n-o luati de la capat.

Din cate am inteles eu Ambra a creat locu' asta de-i zice Iconoclast pentru chestii mai cu greutate, asa...

Eu, care sunt doar un spectator de cinema si n-am alte pretentii m-am tinut deoparte nici n-am prea indraznit sa postez aici.

Uneori imi dau seama cit pot fi de habotnic: ma aprind asa d emult dupa o chestie, incit nu mai realizez ca incalc anumite limite. Asa stau lucrurile cu cazul de fata - Pulp Fiction. Desi nu neg ca est un film foarte bun, chiar ma intreb da fanatismul meu nu m-a facut sa ignor alte filme care balieaza in - oarecum - acelasi registru, cu rezultate mult mai bune, sau el putin la fel de bune. Deci: ce parere aveti de Jarmusch vs. Tarantino?

din pacate, de la jim jarmush n-am vazut decat 'ghost dog', pe care, in ciuda faptului ca m-a doborat, nu l-as plasa mai sus de 'pulp fiction'. jarmush e (inca) regizor de film independent dc nu ma insel, oarecum out of line sa-l comparam cu tarantino.

Jarmusch
 

Dupa ce vei vedea filmele lui Jarmusch, vei fi de acord ca meciul e cam strans !

Si eu am vazut doar Ghost Dog de la Jarmusch si nu prea m-a impresionat :roll:

Jarmusch, in comparatie cu Tarantino, e mai putin violent, dar, la scenariu si originalitate il cam ia. Recomand Mystery Train din filmele lui Jarmusch, e cel mai relevant in comparatia cu Tarantino. Trei povesti diferite, personaje diferite (si, cel mai important: de nationalitati diferite), care au in comun faptul ca se intampla in acelasi timp si in acelasi hotel. Fara personaje principale (adica toate personajele au cam aceeasi pondere). Mai exista un fel de leitmotiv: o melodie de Elvis (Blue Moon) care e un fel de punte de legatura intre cele 3 intamplari. Ultima povestire (cea cu Steve Buscemi) se aseamana cel mai mult cu stilul lui Tarantino ca actiune si impact vizual (incluzand violenta).
Ce am mai observat este obiectivitatea mult mai mare la Jarmusch in comparatie cu Tarantino caruia ii simti contributia, el face caterinca, comenteaza, aflandu-se in mijlocul celor pe care ii omagiaza/parodiaza. Jarmusch parca ar fi undeva deasupra intamplarilor pe care le prezinta, nu se implica, prezinta totul asa cum e, fara sa comenteze.
Alt film de Jarmusch pe care il recomand: Night On Earth: 5 povestiri... mai mult nu spun.

Dar ce spuneti de Kieslowski, nu vi se pare si el pe aceeasi linie cu Tarantino si Jarmusch in privinta scenariilor? El mi se pare cel mai subiectiv dintre acestia, dar in esenta sunt apropiati.

Kieslowski nu mi se pare apropiat deloc de astia. In nici un caz ca violenta (desi parca asta avea intr-un film cea mai lunga scena de omor din istoria filmului - de vreo noua minute - in 'Decalog'). Si chiar daca amesteca si el destinele in 'Rouge', tot nu mi se pare ca se apropie nici de spiritul, nici de maniera celorlalti doi.