"În derivă"
 

"În derivă"... pe un drum drept
Inteligent, profesionist... dar cam sec

Slavă Domnului, titlul nu e predestinat - şi orice asocieri răutăcioase ar fi complet neavenite. Noul serial H.B.O. (şi cel dintâi produs în România de filiala Central Europe a trustului) navighează pe o direcţie destul de sigură, şi reprezintă indiscutabil o promisiune cu şanse apreciabile de împlinire. Neajunsurile sale sunt minore şi remediabile, iar calităţile, importante - începând cu materialul uman: o echipă de realizatori cărora ne-ar fi greu să le preconizăm rateuri.
Ca să fim cinstiţi din capul locului, prezenţa destul de insistentă a termenului "original" în campania promoţională e doar parţial justificată. "În derivă" are la origini serialul israelian "Be Tipul" al lui Hagai Levi, achiziţionat între timp de alte cinci ţări, ca "format" - adică un fel de paradigmă dramaturgică ajustabilă la specificul local al fiecărui client; cea mai notorie adaptare a seriei rămâne, deocamdată, varianta americană, "In Treatment", cu Gabriel Byrne - rol principal premiat cu Globul de Aur.
În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, principala problemă de fond, cu valenţe pozitive şi negative, se referă la sensul central al serialului - necesitatea psihoterapiei în civilizaţia umană. Apare aici o dihotomie interesantă: pe de o parte, americanii, cu stilul lor de viaţă stresant-obsesiv şi perturbarea tot mai schismatică a valorilor perene, au depăşit de mult nivelul unei necesităţi legitime a terapiei, transformând celebra "canapea" într-o combinaţie de refugiu maşinal şi "must do" de-a dreptul trendy. La polul opus, multe societăţi ca a noastră sunt încă nepregătite pentru a o accepta, aflându-se încă sub dominaţia prejudecăţilor desuete conform căreia psiahiatria, psihoterapia şi psihologia ar fi doar cele trei pălării ale aceleiaşi Mării (cu psihanaliza pe post de joben), iar a apela la serviciile unui psiholog sau ale unui terapeut e totuna cu a fi "nebun" - adică ceva de mai mare ruşinea, de parcă un ticălos întreg la minte ar fi mai onorabil decât un om cu probleme clinice, iar hemoroizii ar fi mai decenţi decât tendinţele maniaco-depresive. Câţi românaşi de-ai noştri ştiu că psihiatrul lucrează cu pacienţi, iar psihologul, cu clienţi (deosebire cât se poate de semnificativă!)? Foarte recent, observând disfuncţiile compotamentale şi de atitudine ale unui interlocutor care, la treizeci şi opt de ani, e şocant de imatur, inhibat, inadaptat, mărginit şi impulsiv, i-am recomandat căutarea unui ajutor de specialitate - şi nici nu mai e nevoie să vă descriu crizele de isterie care au urmat! Pe scurt, noi, românii, încă nu suntem pregătiţi pentru a asimila în condiţii echilibrate psihoterapia, ceea ce plasează serialul, în raport cu publicul, sub semnul unor pronosticuri duale: fie va contribui, mai mult sau mai puţin, la o deschidere a ochilor şi o lărgire a perspectivelor, fie se va închista doar în perimetrul unui public ţintă mai educat şi, ca atare, capabil să-l aprecieze cu justeţe.
Categoric, totul depinde în primul rând de calitatea filmului - pe care aş plasa-o actualmente, cel puţin sub aspectul acestei balanţe delicate, undeva la mijloc; mai exact spus: este, categoric, un serial bun - dar am unele îndoieli cu privire la cârligele sale de popularitate.
"Formatul" menţionat la început, cel preluat de la israelieni şi adaptat la realităţile româneşti, e eficient şi simplu (Atenţie! Încă nu e exclus riscul căderii în simplism!): cinci episoade pe săptămână, aplicând mereu aceeaşi formulă: de luni până joi, câte o şedinţă de terapie cu clientul din ziua respectivă, iar vineri, întâlnirea terapeutului cu propriul său mentor. Cele nouă săptămâni ale primului sezon prefigurează o evoluţie prin care interacţiunile cu clienţii vor ajunge să influenţeze, treptat, viaţa expertului, deja înscrisă pe panta unei crize familiale de care încearcă să scape cu ajutorul unei instanţe profesionale superioare. Pe acest calapod, scenariştii Anca Grădinaru şi Augustin Cupşa, sub coordonarea lui Andy Lupu, au construit cele patru poveşti umane cu reverberaţie în cea de-a cincea, fiecare dintre ele exprimându-se eminamente verbal, în cabinetul de tratament, pe parcursul celor treizeci de minute ale şedinţei terapeutice. E o formulă pe cât de eficace, pe atât de riscantă, căci mizează pe impactul exclusiv al dialogului inteligent şi, în cea mai mare parte, calm, într-un context de imobilitate virtualmente totală. În timp ce urmăream episoadele, mă domina tot mai mult senzaţia de teatru filmat (ba chiar, în cazul celui de-al cincilea, ipoteza unei piese radiofonice) - ceea ce nu e deloc rău în sine, câtă vreme filmul nu înseamnă neapărat dezvoltare spectaculară, ci şi lucru în filigran, cu condiţia ca măiestria artistului să tindă spre desăvârşire.
Încă din aceste cinci episoade se simte că scenariştii au început prin a-şi construi nişte personaje complexe şi solide, cu back-story-uri consistente (inclusiv la nivel de fond, nu doar enunţiativ), ceea ce asigură din start fundamentul uman al întregului serial. Unele mici incertitudini, pasagere sper, s-ar remarca la nivelul dramatismului. Serialul îşi propune ca fiecare episod să urmeze reţeta unei piese de teatru scurt - soluţie firească şi generoasă, dar deloc uşoară, cunoscută fiind dificultatea de a fi percutant cu mijloace minime. În acest sens, primele două episoade sunt extrem de liniare, constând în primul rând din dialoguri (cam prea încărcate sexual, la un pas de vulgaritatea inestetică, în cazul celui dintâi - şi punctate de câte o dezvăluire verbală spre final). Mai simplu spus, nu m-au captivat deloc - lipseşte kick-start-ul, cu atât mai necesar în cazul unui serial (la cinema, de bine de rău, ai dat banii, deci rămâi în sală). Noroc că următoarele două episoadele patru reuşesc să se desprindă de palierul staţionar (al treilea surprinzând plăcut prin apariţia personajului Diana, iar al patrulea fiind pe departe cel mai dramatic), iar ultimul coboară din nou tensiunea: dincolo de etalarea crizei care se prefigurează şi în viaţa personajului principal şi substanţa intelectuală a discuţiei, replicile curg totuşi cu o lentoare pe cât de explicabilă, pe atât de periculoasă pentru un final de săptămână care ar trebui să amorseze grupajul viitor. Totodată, nu pot trece foarte uşor peste premisa facilă de tip "naş care-şi găseşte naşul": stropitorul stropit, păcălicul păcălit, psihoterapeutul psihoterapeutizat - ţin minte că, prin 1978, o colegă de generaţie, dintr-un alt liceu, scrisese un roman despre o redactoră de televiziune care se ocupa de problemele sociale ale unor tineri în derivă (voila!), fără să-şi poată rezolva problemele cu propria fiică (adică, alte măşti, aceeaşi piesă)... În aceste condiţii, tot ce pot aştepta e ca evoluţia în continuare a personajului Andrei Poenaru să fi putut evita capcanele clişeelor, oferind nişte surprize cu adevărat insolite şi interesante - adică, definiţia originalităţii: a spune lucruri vechi în moduri cât mai noi.
Un alt aspect extrem de important, cu care am stârnit controverse la conferinţa de presă, este cel al dialogurilor. Replicile tuturor personajelor au toate calităţile importante (naturaleţe, cursivitate, substanţă, diversitate - de la înalta ţinută intelectuală a personajelor elevate, până la automatismele adolescentei sau accentele rudimentare ale "grăjdarului") - cu o excepţie (crucială): scânteia. Nu sunt destul de scăpărătoare, de sclipitoare, de "snappy" şi "catchy" - nu propulsează poveştile înainte atât de dinamic pe cât ar fi necesar în cazul unui film de dialog prin excelenţă (de unde şi starea relativ trenantă, la care m-am referit deja, a primelor două episoade - noroc că, o dată cu intrarea pe platou a Dianei, lucrurile încep să se învioreze). Dat fiind că serialul original e israelian, iar evreii excelează în materie de umor verbal (mi-e greu să imaginez un dramaturg mai cuceritor ca Neil Simon!), putem doar să presupunem cum arătau dialogurile originale (şi, eventual, cele din varianta americană - scrisă de o galerie numărând nu mai puţin de douăzeci şi unu de scenarişti, inlusiv, pe lângă Hagai Levi, nume ca Nir Bergman, Ori Sivan, Amy Lippman, Asaf Tzipor, Daphna Levin, Jacquelin Reingold, Anya Epstein, Dan Futterman sau Yael Hedya)
Ce-i drept, aici lucrurile nu sunt deloc simple. Verbiajul psihoterapiei este foarte precis calibrat, presupunând reguli normative şi expresii standard, astfel încât libertatea dialoghistului e limitată drastic - însă tot de aici poate proveni şi marea provocare: să respecţi rigorile lexicale ale profesiunii, şi totodată să pui în gura actorilor nişte replici la fel de captivante ca la Ben Hecht, Charles MacArthur, Peter Shaffer, Peter Hacks sau Aldo Nicolaj (în fond, şi Itek Domnici, ala I.A.L. Diamond, s-a născut la Ungheni - nu?).
Ajungem, însă, la compartimentul regie, unde serialul înregistrează un salt impetuos, în doi timpi alternativi - timpi numiţi Adrian Sitaru şi Titus Muntean. Aici, surpriza e totală. Cei doi tineri regisori ne-au obişnuit cu stilurile lor creative şi mereu surprinzătoare, dacă ar fi să ne amintim doar experimentul unghiurilor subiective filmate din mână, şi atât de savant orchestrate, din "Pescuit sportiv", sau poezia densă a concepţiei vizuale din reconstituirea retro-rustică a "Caravanei cinematografice". În schimb, cu "În derivă", Sitaru şi Muntean îşi relevă capacitatea de a stăpâni cu fecunditate concepţia ingrată a kammerspiel-ului static, construit după principiile decupajului tip ping-pong de replici. Deşi atât de diferiţi ca personalitate artistică, cei doi se acordă stilistic în totalitate, fiecare dintre ei reuşind să dinamizeze mizanscena aproape imobilă la care-i obligă setup-ul dramaturgic, în primul rând prin ritmul interior al personajelor (un ochi format va decela fără întârziere semnele unei cooperări laborioase cu actorii - iar la conferinţa de presă s-a povestit despre orele îndelungate petrecute în echipă, pe platou, unde ajunseseră efectiv să aibă o a doua familie şi casă). Se simte rodul repetiţiilor insistente, cu atât mai mult cu cât nu s-a filmat ca pentru televiziune, cu şnururi în faţa mai multor camere, decupate apoi la pupitrul de montaj (unde oricum s-au aflat doi maeştri recunoscuţi: Dan Nanoveanu şi Cătălin F. Cristuţiu, capabili să fuzioneze într-un tot unitar chiar şi cele mai disjuncte cadre - ceea ce aici nu era cazul), ci aproape numai cadru cu cadru, după sistemul cinematografic clasic - şi nu se simte absolut nici o ruptură! (Ca să fim drepţi, în episodul doi există o săritură peste ax vizibilă - dar revendicată de la producător, care n-a vrut să priceapă ce căuta acolo acel plan general cu rol de tampon şi, până la urmă, l-a scos la montaj peste capul lui Titus Muntean.) Într-adevăr, sub acest aspect filmul mai are şi valenţele unui complex studiu portretistic, făcându-ne foarte curioşi să vedem cum se vor completa în continuare profilurile celor şapte personaje principale pe care le-am cunoscut în prima săptămână.
Şi iată-ne, în sfârşit, şi la adevăratul tezaur al serialului: actorii.
Ar fi părut improbabil să se mai poată spune ceva semnificativ despre Marcel Iureş, care nu refuză roluri decât atunci când constrângerile de timp îl împiedică să le accepte - iar în rest, are resurse de a valorifica până şi cele mai sărace partituri. Aici, însă, i se oferă un Andrei Poenaru robust şi fragil în acelaşi timp, puternic şi vulnerabil, material şi evanescent. Desigur, potenţialul de complexitate al personajului subzistă în relaţia paradoxală dintre autoritatea sa în raport cu clienţii, neputinţa faţă de propriile probleme familiale, şi consultaţiile primite de la propria lui formatoare şi terapeută, Maria - în rolul căreia Tamara Creţulescu, o actriţă de tip cerebral prin excelenţă, îşi aduce vasta experienţă de teatru (iar de film, mai restrânsă dar şi mai concetrat-selectivă) pentru a pedala fin pe un joc atent dozat al subtilităţilor şi nuanţelor. Dintre clienţi, Maria Dinulescu, cu a ei Nora, se vădeşte a fi adevărată şi puternică precum o ştim, iar în comparaţie cu personajele sale de până acum, aduce un element novator de instabilitate frivolă cu tendinţe agresive (foarte interesantă comparaţia cu Ana-Violeta, construită tot cu ajutorul lui Adrian Sitaru, unde jocurile erotic-manipulatoare se orchestrau într-un cu totul alt registru - perversitatea de acolo fiind acum convertită într-un complex de inferioritate). Mult mai surprinzător se relevă Victor, un Vlad Zamfirescu care după şaptesprezece ani de roluri niciodată prea semnificative (chiar şi în filme importante, ca ale lui Nae Caranfil), construieşte acum un ofiţer din trupele speciale a cărui duritate fabricată începe să se fisureze sub efectul insidios al remuşcărilor nemărturisite. Proporţia de forţă şi slăbiciune e foarte atent echilibrată, iar mijloacele expresive sobre ale actorului mă poartă cu gândul spre Tom Hanks. Aşa cum am spus şi când am ierarhizat primele cinci episoade sub aspectul dramatismului, cel mai interesant se manifestă Andreea Bibiri şi Bogdan Dumitrache, în Ruxandra şi Tudor - un cuplu incompatibil/complementar, ale cărui tensiuni interioare nu pot duce decât fie spre dezastrul familial, fie spre o coeziune rară (deşi fortificată inevitabil de permanentele tensiuni proprii relaţiei love-hate-love); cei doi se completează şi în plan actoricesc, temperamentul volatil al Andreei, cultivat cu precădere pe scena teatrului, conjugându-se cu curenţii de adâncime ai taciturnului şi introvertitului Bogdan - capabil ca, în rol, să propună un cu totul alt sistem de repere, mult mai impetuos proiectat în exterior.
Se impune, însă, un spaţiu aparte pentru marea descoperire a serialului, Maria Mitu - interpreta adolescentei rebele Diana. Personajul în sine promite o evoluţie imprevizibilă: pare să fie absolut normală şi echilibrată, şi doar o conjunctură nefericită, asociată cu un accident rutier, i-a atras suspiciuni de tendinţe suicidare, pe care încearcă să le alunge cu ajutorul unui atestat de normalitate de la psiholog - însă ceva-ceva se strecoară insidios şi prin comportamentul ei. Actriţa, încă în clasa a XII-a la Sfântul Sava, a ajuns în distribuţie printr-un concurs de împrejurări parţial fortuit, numai pentru a-şi descoperi o vocaţie până acum nebănuită. Dincolo de o dezinvoltură surprinzătoare pentru o neprofesionistă de optsprezece ani, Maria vădeşte o paletă bogată de mijloace expresive, din care se disting umorul, forţa, spiritul independent, fatalul mariaj între nonconformism şi stereotipie propriu întotdeauna acelei vârste, şi capacitatea de a sugera mistere incitante. În prezent se pregăteşte pentru admiterea la actorie, şi nu pot decât să sper că măcar în cazul ei comisiile de la U.N.A.T.C. să-şi găsească puterea de a privi prin albeaţa de pe ochi, recunoscându-i valoarea (nu de alta, dar la sesiunea de anul ăsta iar s-au ilustrat prin nişte gafe cât măgăoaia din Matei Voevod; restul e tăcere - deocamdată...)
Ar fi, aşadar, momentul concluziilor - dar cum serialul abia a început, iar realizatorii ne-au oferit, în avanpremieră, doar primele cinci episoade, suntem nevoiţi să ne rezumăm doar la pronosticuri. Sunt pline de făgăduieli, precum am spus, iar un lucru e deja sigur: avem un serial inteligent şi sobru, bine lucrat, pentru publicul de o anumită ţinută intelectuală. N-ar strica, totuşi, ca audienţa să i se extindă - căci sunt lucruri de învăţat din el. Pot numai să sper că cele patruzeci şi cinci de episoade ale primului sezon vor onora semnele bune ale începutului, ba chiar vor vădi resurse de popularitate îndestulătoare pentru a motiva şi continuarea.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
29 noiembrie, 2010, h. 05:30-09:16
Bucureşti, România

Ehe, deci nu degeaba am tot asteptat serialu' asta. Si-am sa-l tot astept pan' ce-am sa-l vad iar cand am sa-l vad, am sa revin aici. Yay!

Si eu o sa incep sa ma uit la el .....
Pare foarte interesant

Am vazut primul episod, niceee! Chiar daca stiam, oarecum, ce urma sa zica fiecare, m-a captivat, imi place.

da, pare destul de interesant. sa vedem ce va urma... >:)

(nu stiu de ce dar ma asteptam in fiecare moment sa sara unul pe altul... :)) bine ca nu au facut-o... =D> )

....bine ca n-ai vazut In Treatment :"> .

ce e in Treatment?:)

Ahaaa, deci ASA citesti tu articolele mele - libelula lu' peste! X(

Am vazut si eu aseara primul episod. Nu-i rau dar parca ma asteptam la ceva mai mult. Astept cu interes episoadele viitoare, mai ales ca imi place,ca actor, Vlad Zamfirescu... Sper sa am timp sa le vad pe toate.

n-am timp nici sa mor, Pitbullache... dar hai ca citesc articolul. e cumva "cronicutza" de mai sus?

no, ca vazui si al doilea episod... hmmm... a fost mai bun decat primul, asta e clar. Parca incepe sa se intrevada si putina actiune. daca in primul episod Marcel Iures abia daca a vorbit, acum il vad mult mai activ. Bine, avea si de ce sa fie... pacientul de azi... fuckin' crazy... :))

^ Ma bate pacatu' si-mi vine sa spoilaresc :"> . Oricum, fi sigura ca la episoadele cu psihoterapeutul lui Anrei va fi multa vorbarie din partea lui :).

spoilareste numa scrie mare "spoilere"...>:)

am vazut primul (?) episod, ala cu avortul. groaznicccccccc, e ca o scena din The Room lungita la 30 minute. s-ar preta la niste drinking games :)

nope... ;)

eu am pierdut ultimele doua episoade. atat de mult ma bucur incat imi vine sa ma dau cu capul de pereti. in fine, azi sper sa vad serialul. asta in cazul in care chiar nu ma dau de toti peretii pana atunci. X(

(nu are nimeni un link in care pot vedea TOT serialul? defapt ce tot mai intreb... e productie romaneasca deci intreb degeaba... X( )

aibi răbdare că se găseşte...

acuma, io unu' fiind mai cârcotaş de felu' meu, nu poci să nu mă abţin să comentez p'aci pe colo:
1. dom'le neşte lecţii dă dicţie nu le dă nimeni la actorii ăştia tineri când îs la facultă? că uneori (mai tot timpu') zici că vorbesc la foc automat.
2. niţică atenţie la detalii nu ar strica, mai ales când detaliile astea sar în ochi. ca de exemplu ghipsu' de pe mâinile Dianei...

ai dreptate Paul. am reusit sa descarc episodul 4. al treilea nu l-am gasit inca dar sper sa il gasesc in curand.

macar pot sa ii raspund lui prow, ca defapt el vorbeste despre episodul 4 si nu primul.

si acum... nu stiu de ce, dar pe zi ce trece parca pacientii is tot mai tampiti. din cate stiu eu, un om, cand se duce la terapeut, indiferent de natura lui, nu se duce sa il critice, ci sa discute cu el. nu stiu, poate exista cazuri de persoane care se revolta pe modalitatea de lucru al acestuia, insa nu am mai gasit astfel de persoane. in primul si primul rand pentru ca inainte sa mergi la terapeut, te interesezi de niste chestii. sa luam de exemplu episodul asta de care zicea prow cu tudor si ruxandra. deci, ei se duc la terapeut pentru ca au o problema. bun, insa trebuia si tudor sa stie ca un psiholog, terapeut, orice, nu poate sa iti spuna, nu are voie sa iti spuna ce sa faci cu viata ta. nu e o baba care iti da sfaturi. rolul lui e sa te faca pe tine sa intelegi ce e mai bine pentru tine. am observat chestia asta la fiecare episod in parte. si nu prea pare logic din cate stiu eu.


oare, lumea chiar nu se uita la serialul asta? :-s

mmmmmmmmm... :">
in sfarsit... ce asteptam inca de la inceput. terapeutul a devenit pacient... >:)
dar, daca eram in locul Mariei, il dadeam afara pe Andrei inca de cand mi-ar fi spus ca spera ca romanul sa nu fie atat de penibil. intr-un fel, are si el dreptate insa greseala cea mai mare pe care a facut-o a fost ca s-a dus la maria dar a uitat sa isi opreasca gandirea psihologica. a analizat fiecare cuvant al mariei in loc sa se lase analizat. poate daca nu ar fi facut asta, ar fi fost o conversatie mai placuta. oricum, cred ca se va intoarce. cum se spune opusurile intotdeauna se atrag. este o atractie intre cei doi, atractie pe care ei nu o percep inca. nu e fizica, e altceva. poate, e ceva ce i-a legat in urma cu 8 ani.

Vai, chiar ca e ca si cum as revedea In Treatment :)) . Cu toate astea, imi place mult, tocmai ce-am terminat de vizionat episodul cu Maria. :-? Ah, si presimt ca am s-o dispretuiesc pe Maria (asta, desigur, dupa ce voi incepe sa o plac).

yup, maria e cea mai interesanta... e ceva de genul, daca nu ai reusit sa te uiti la primele episoade, nu-i nimic ca primesti o recapitulare bonus... =))
(just jokin')

Pai, Andrei trebuie sa fie monoton pentru a putea lasa celelalte personaje sa isi spuna povestea.

sa il vezi in primul episod, abia daca a scos ceva pe gura.
la faza cu regia ai dreptate... bine, nici sa se invarta camera de sa ametesti, dar totusi...

aaa... dar, e minimalist, nu?

nu, nu e o scuza... ;)

deap. treaba asta era credibila in sopranos, si acolo a evoluat oricum
mmnu vad de ce un om normal s-ar uita la el

poate pentru a putea vedea ce e anormal in jurul lui?... :-?

Ba, eu astept episodul 9. Vreau sa vad cum personajul lui Marcel Iures tipa la nevasta-sa. :D

Imi place foarte mult acest serial. E o inovatie in piesajul romanesc. Actorii joaca foarte bine. Abia astept sa vad ce se mai intampla. Precizez ca nu am vazut IN TREATMENT, dar era in plan sa vad.
Replicile sunt punctul forte al serialului pt ca sunt foarte realiste, chiar neasteptat de realiste.

Desi pe mine tocmai replicile nu m-au prea convins (vezi mai sus), în rest m-am atasat mult de serial, si mä bucur cä-ti place.
Welcome to Cinemagia! :)

încă nu-s la zi cu serialul (că de, până se găseşte vreun suflet milos să facă toată treaba aia trece ceva), aşa că am ajuns doar la episodul 7. şi nu ştiu de ce, deja după două episoade, Victor îmi pare că a devenit un stereotip. iar după ce am văzut cinciul, m-am întrebat: ăştia-ş bat joc de noi? adică io înţeleg, bun, orice psiholog poate să acumuleze mult stres din discuţiile alea cu pacienţii lui (întrebare: e corect spus pacienţi?) şi să aibă nevoie să discute cu cineva, ca să defuleze. dar când reacţionează exact ca şi pacienţii lui (recte Victor şi Diana), atunci cum, naiba poate el să înţeleagă ceva din problemele pacienţilor lui? se mai numeşte el psiholog? mai e el cel mai bun. mie îmi pare că asta au exagerat-o.

am zis eu că trebuie să te placă psihologul? n-am zis.
stereotip? desigur!
victor - e doar un individ care nu vrea să îşi asume nicio responsabilitate. comandanţii decid ce şi unde să se ducă, pe cine şi când; a venit cu o idee gata la psiholog (aia cu divorţul) dar psihologul e cel care a "zis" ca să divorţeze. îşi urăşte tatăl pentru că el e de fapt doar o copie a lui, dusă la extrem prin natura muncii lui.
diana - a provocat accidentul intenţionat, tocmai ca să nu participe la concurs. de fapt toată povestea cu banii de la asigurări cu care să plătească fizio-terapeutul e doar acoperire. chiar dacă primeşte banii, va găsi alte motive (a primit banii prea târziu şi n-a mai fost timp sau n-a mai găsit fizioterapeut)
singura povreste interesantă e cea a lui Tudor şi a Ruxandrei. asta chiar că nu pot să "ghicesc" înspre ce evoluează. poate şi pentru că dacă cele două personaje luate separat sunt uşor de "citit", puse împreună...

LE la LE: păi eu ce ziceam?

serialul asta nu a reusit sa ma prinda. m-am uitat la primul episod, pt ca reclamele mi-au starnit curiozitatea, dar nu l-am vazut pana la capat din motivele ca replicile erau slabe (prea incarcate cu vulgaritate sexuala debusolata si debusolanta - ceea ce m-a facut sa gandesc: hopa, un serial otv la hbo!) . motivatiile personajelor neinteresante, iar jocul actorilor SLAB, ceea ce la iures este o imensa surpriza.

de ce slab, jocul? simplu, din cauza unui defect care "rupe" orice demers actoricesc. falsitatea. personajele erau jucate fals, ceea ce era un fel de colac peste pupaza la faptul ca personajele nu erau interesante. tot tabloul asta a contribuit la senzatia de deraiere totala.

sigur, un serial poate fluctua in valoare, dar sa trantesti asemenea gafe in episodul pilot e un set-back idiot pt un demers artistic de anvergura, asa cum se pretinde serialul

m-am mai uitat si la episodul cu gimnasta , de la jumatea episodului si pana la capat. ceva mai bine de data asta, nu insa suficient sa compenseze dezamagirea initiala. e primul rol jucat de iures despre care consider a a fost semi-ratat. (cel putin in secventele vazute de mine).


cred ca o sa ii mai acord o sansa , o a treia incercare de vizionare

PS: si trebuie sa recunosc ca m-a mai dezumflat o chestiune, o mare gafa in promovarea serialului. este de-a dreptul neprofesionist ca in campania de publicitate sa lansezi ideea originalitatii serialului, ca in acelasi timp , sau putin dupa, sa spui stiti de fapt ca nu ne-a dus pe noi capul, l-am luat de la altii , mai destepti care au creat "un concept". dezamagitoare ideea, cu atat mai mult cu cat "conceptul" este intr-adevar foarte interesant. afland de prostia asta inainte de primul episod, mi s-a mai sters din entuziasmul intial. una e sa zici eu am inventat ciorba de burta si alta e sa zici eu am inventat ciorba de burta cu doua boabe de piper in plus si mai putin ardei gras , dar e originala!

Cele mai interesante episoade mi se par cele care sunt difuzate vinerea. Atunci el isi arata adevaratele sentimente pt ca in fata pacientilor trebuie sa disimuleze ceea ce simte.

Un alt episod care a fost destul de interesant, as zice chiar intens, a fost cel de joi cu Tudor si Ruxandra.

Multumesc Pitbull pentru primire :)

Ce nemernic si Marcel Iures asta sa se indragosteasca de zvapaiata aia mica.In locul lui o preferam pe Andreea Bibiri (Ruxandra ) a real MILF .

îîîîîî SPOILER!!:((

Sorry for the spoiler .Pai asta era secretul lui Polichinelle .Inca de acum doua luni citisem prin nu stiu ce revista ca o sa indragosteasca Marcelica de juna .

Dincolo de rezervele mele initiale, serialul ma cucereste tot mai mult. Nu e doar bine lucrat, e si foarte inteligent. Si din ce în ce mai captivant.

N-am vazut toate episoadele dar am vizionat destule cat sa-mi fac o parere. Cele mai interesante mi s-au parut cele in care apare personajul intruchipat de Vlad Zamfirescu. In episodul 22 Marcel Iures ofera o veritabila lectie de actorie, in final e absolut fabulos...

V-am citit posturile (mai putin "cearshaful" lui Pitt care-mi sterpezeshte ochii) si declar ca partial aveti dreptate in ceea ce priveste serialul. Ca sa-mi pot exprima obiectivitatea (atit cit se poate), declar ca am vazut primele 20 de episoade.
La fel de adevarat ca primele trei episoade m-au disperat de-a dreptul. Dupa mine, incepind cu episodul patru, serialul incepe sa-si dea drumul.
Am inteles,ok, ca ideea serialului nu e originala, ca regia lasa de dorit, ca,camerele e putine si se misca - static (sic!), dar dincolo de toate acestea, ideea de baza imi pare axata chiar pe realitatea romaneasca. Ok,poate ca la psihoterapeut nu te ratoiesti ca la precupete in piata (si acest aspect recunosc ca nu m-a prea incintat), dar in rest etapele analizei psihoterapeutice imi par ca decurg normal. Ni se dezvalui treptat, ierarhic chiar, simtamintele si problemele fiecarui personaj (pacient). Evolutia este una naturala,dupa parerea mea. Contextele care genereaza referiri la sexualitate nu mi se par nici ele deplasate. Sa nu uitam totusi ca unele personaje (pacienti) si-au inceput psihoterapia de un an si altele mai de curind. Astfel ca e normal ca Nora sa aiba unele afecte vis-a vis de psihoterapeut. Transferul erotic e destul de cunoscut in cadrul terapiilor de durata.
Momentele care mie imi plac cel mai mult sunt episoadele cu Nora si Maria. Victor e un personaj bun fiindca l-am urit inca de la inceput. Tipul de tzaran coclit, ajuns la psihoterapeut fiindca auzise ca era cel mai scump si deci a tras concluzia ca e si cel mai bun. Bine,aici recunosc ca in mod normal nu-ti alegi asa psihoterapeutul.
Personajul Diana ma scoate si el din minti, dar la modul negativ. Chestia asta cu tratarea problemelor la adolescenti, ma depaseste.
Iar cuplul cu probleme,ce sa spun..................pare destul de real,dar ii lipseste ceva.El e o laba trista cu aere de metafizician, iar ea pare credibila doar daca ti-o imaginezi femeie.
Cam atit deocamdata.

In deriva, serial HBO
 

In deriva, serialul HBO il puteti download a cu un pic de rabdare de aici:

stie cineva cum se numeste tema muzicala a serialului? cea cu chitara. se da aproape integral la trailer-ul de pe hbo. e absolut superba.

Unul dintre cele mai interesante seriale romanesti postrevolutionare se apropie de final. In aceasta saptamana sunt programate ultimele episoade,e vremea concluziilor. Care vor fi destinele personajelor dupa ce au trecut pe la psihoterapie? Un bob zabava si vom afla... Am vazut mare parte dintre episoade si, la finalul fiecarei zile, voi incerca sa trag niste concluzii. Azi e luni, deci e Nora...

Lunea a fost ziua dedicata Norei, pacienta care ii creaza lui Andrei o problema sentimentala. Tanara doctorita anestezista nu are prea multa pudoare in a marturisi faptul ca s-a indragostit de psihoterapeutul ei dupa ce anterior a bifat momente fierbinti cu prietenul Claudiu, cu un necunoscut dar si cu pacientul Victor. Andrei face serioase eforturi sa nu cedeze ispitei mai ales ca nevasta tocmai l-a inselat iar relatia cu proprii sai copii nu-i deloc reusita. Ultimul episod al serilor de luni a fost pe baza de flash-back iar Andrei da senzatia ca a cedat, a sunat-o pe Nora, ramane de vazut finalizarea intalnirii propuse... Maria Dinulescu bifeaza un rol important in cariera ei, un rol la inaltimea celor din "California dreamin' " si "Pescuit sportiv". E un rol care i se potriveste daca stam sa ne amintim ce scriau tabloidele despre relatia cu cel sugestiv poreclit Poponet. Are fata asta nevoie de "caldura" ceva de speriat...

Am vazut doua episoade in treacat, unul cu un cuplu, el dresor de cai, si ea, nu mai stiu, si un episod in care era psihoterapeutul la un alt psihoterapeut si discutau despre... psihoterapie, anume daca e bine ca un psihoterapeut sa se implice emotional in problemele pacientilor, sau sa-si pastreze raceala profesionala.

Dar, doar faptul ca stiu ca e o copie, ca nu are nimic original, doar asta ma face sa vad acest serial ca pe un produs kitch. Nu conteaza ce e, sau despre ce e serialul, tot ce vad e un tipar, si mintea mea imi este ocupata cu faptul ca ala din Israel s-a imbogatit vanzand un serial cu costuri de productie infime. O matrita de facut bani. Si nu e vorba de faptul ca ala face bani, dar ca eu m-as incadra in acel tipar.
Si apoi, spunea cineva mai sus ca e adaptat la realitatea romaneasca. Din ce am vazut eu, dimpotriva, e prea teatral pentru a fi realist, si e prea american pentru a fi romanesc.

Ziua de marti i-a fost rezervata lui Victor, ofiterul care a ucis mai multi copii in Afganistan. Victor nu stia ca la locul bombardamentului vor fi copii dar acestia sunt victime colaterale,asa a fost si in Serbia, imperiile n-au scrupule niciodata... Victor are despre sine impresia ca e perfect(mai stim noi pe unul care nenoroceste o tara avand aceeasi parere buna despre sine!) si e crescut de un tata foarte dur care l-a invatat ca sentimentele trebuie cenzurate. Andrei ii scoate lui Victor sentimentele la suprafata dar, din pacate, pacientul se intoarce la locul faptei si moare in conditii neclare. Evident ca Andrei isi pune problema esecului profesional... Victor e de departe cel mai complex si mai interesant dintre pacienti si ii ofera lui Vlad Zamfirescu ocazia sa se desfasoare si sa ne arate ca rolul din "Restul e tacere" n-a fost o intamplare si ca e un demn urmas al tatalui sau. De altfel si Florin Zamfirescu apare intr-un episod al serialului, cel mai reusit pe care l-am vazut. Confruntarea dintre Andrei si tatal lui Victor e memorabila,e lectie de cinema!

Miercurea i-a fost rezervata Dianei, o gimnasta care sufera un accident si care are nevoie de o evaluare psihologica pentru a putea primi bani de la Asigurari intru plata tratamentului. Povestea e insa mult mai complicata si terapia dezvaluie ca de fapt fata incercase sa se sinucida si marile sale probleme veneau din faptul ca avea parte de o familie dezbinata cum, din pacate,sunt din ce in ce mai multe... In cele din urma, cu mult tact, Andrei reuseste s-o motiveze pe copila nu numai sa participe la concurs, ci si sa-l si castige, dar si sa aiba un inceput in ceea ce inseamna normalizarea relatiei sale cu parintii. Maria Mitu este marea revelatie a serialului, stapaneste o gama foarte larga de mijloace actoricesti si e foarte convingatoare in rolul Dianei,e o posibila promisiune pentru viitorul cinematografic si teatral al Romaniei, viitor tot mai incert. Cornel Scripcaru si Clara Voda au avut si ei aparitii interesante in rolul parintilor cu un plus pentru valorosul actor de la Bulandra, remarcabil in ultima miercure a serialului...

Joia a fost rezervata cuplului format din Ruxandra si Tudor: ea o femeie de familie cu pretentii si cu educatie superioara, el mai din topor,mai "taran" dar baiat cu suflet bun si ci idealuri sanatoase. S-au vazut,s-au placut, ea a divortat de primul sot si l-a luat de barbat. Au trecut 10 ani,au un copil de noua ani, ea a ramas iar insarcnata si vrea sa faca avort. El nu doreste acest lucru si acesta e punctul cand problemele acumulate in timp explodeaza si intoleranta isi face tot mai mult loc, cei doi ajungand sa nu se mai suporte. In ultimul loc dedicat lor Tudor si Ruxandra ajung la Andrei hotarati sa divorteze. In cele peste 25 de minute ale ultimei intalniri Andrei reuseste, cu argumente convingatoare,sa le zguduie hotararea iar in final ii lasa singuri si ne lasa pe noi sa hotaram daca ei doi vor divorta sau nu. Eu inclin spre a doua varianta... L-am vazut pe Bogdan Dumitrache in "Portretul luptatorului la tinerete" si "Oul de cuc" iar pe Andreea Bibiri o stiu din "Casatoria", xceptionala piesa gogoliana vizionata la Bulandra. Cei doi tineri actori evolueaza convingator si isi adauga realizari importante la C.V.

Ajuns intr-un moment greu al vietii particulare dar si profesionale, Andrei a decis ca e bine sa mearga el insusi la psiholog si a considerat ca e bine sa apeleze la cea care ii fusese mentor in profesie. Cum nevasta l-a inselat, s-a ajuns si la terapie de cuplu, terapie care n-a dat rezultate, Andrei afirmand in ultimul episod ca va pleca de acasa urmand sa-si mute chiar si cabinetul spre disperarea fiicei sale, Alexandra, care constientiza ca nu tatal ei e principalul vinovat pentru criza familiala. Tamara Cretulescu este o prezenta discreta si eleganta in rolul Mariei, psihologul-mentor care a acumulat frustrarile sale, Gabriela Butuc e destul de convingatoare in a portretiza nevasta adultera care isi acuza sotul de propriile greseli, Laura Ilie se achita bine de rolul fiicei rebele care simte totusi nevoia caldurii unei familii.

L-am lasat la urma pe Andrei,personajul principal al serialului, cel mai "normal" dintre cei care se perinda pe ecran: omul si-a dorit sa fie un terapeut foarte bun caruia chiar sa-i pese de pacientii sai,si-a dorit sa aiba o familie frumoasa si o existenta decenta, prin modul de comportament e un reprezentant tipic al clasei de mijloc pe care se bazeaza Occidentul dar prea putin existenta la noi in tara. Din pacate Andrei are mari probleme pentru ca s-a lasat absorbit de profesie si nu si-a dat seama ca familia pe care si-a dorit-o atat de mult pluteste in deriva. L-am apreciat mereu pe Marcel Iures ca pe un actor valoros, mi-au placut indeosebi aparitiile sale din "Balanta" si "Peace maker" dar si acel Henric al IV-lea portretizat la Bulandra in piesa pirandelliana regizata de Liviu Ciulei. Nu cred ca exagerez daca afirm ca rolul Andrei din "In deriva" este un "varf" al unei cariere remarcabile, inspiratia producatorilor a fost maxima. Marcel Iures are o gama foarte larga de posibilitati interpretative si si le etaleaza din plin intr-un rol dificil de care se achita exceptional. Pana la urma se dovedeste ca, pe linie culturala, Bailestiul nu inseamna numai geniul lui Amza Pellea...

Primul serial pe care HBO l-a produs in Romania s-a dovedit a fi un succes profesional. Cooptarea unor tineri si talentati regizori precum Titus Muntean si Adrian Sitaru si a unei echipe de actori valorosi, condusa maiestuos de Marcel Iures, a ridicat foarte mult standardul productiei care s-a sprijinit si pe scenarii inspirate in marea majoritate a episoadelor. Intr-o piata media dominata de productii submediocre precum "Mostenirea","Narcisa salbatica" sau "Iubire si onoare", serialul "In deriva" vine precum o oaza in plin desert. In amintirile personale legate de serialele romanesti, "In deriva" intra la loc de cinste langa "Toate panzele sus" si in pe nedrept ignoratul "Ultimul stinge lumina". Nu-mi ramane decat sa sper ca demersul HBO va continua si vom vedea si alte seriale romanesti de calitate in urmatorii ani si,de ce nu, o continuare la "In deriva"... Daca televiziunea publica ar mai avea responsabilitate fata de telespectatorii sai, ar cumpara "In deriva" si l-ar difuza, e un serial care merita sa fie vazut de cat mai multi dintre romani. Din pacate numai de rsponsabilitate nu se poate vorbi la TVR in ultimii ani...

Preferi reprezentarile clasice in care barbatul infidel apare drept erou?

-> See: The Dilemma :P, un film extrem de ipocrit, tocmai pentru ca o face pe femeia infidela sa para un soi de villain, cand nici barbatul nu era usa de biserica.