"Nuntă în Basarabia"
 

"Nuntă în Basarabia" - Ideea scuză mijloacele
Dar... care-i ideea?

Aberaţia geopolitică numită "Republica Moldova", ale cărei origini istorice mai mult decât dubioase sunt prea cunoscute ca să le reluăm aici, şi relaţia ei bizară cu patria din care a fost smulsă, au făcut şi încă vor mai face subiectul multor scrieri şi filme (de ficţiune sau nu). E firesc - soarta ingrată a Basarabiei noastre conţine toate elementele de generalitate şi individualitate proprii unei sinteze organice în categoria estetică fundamentală a particularului. Poate că cele mai ofertante la nivel moral sunt tocmai reperele identităţii naţionale false şi schizofrenice a românilor de peste Prut, după aproape şapte decenii în care ruşii s-au străduit să-i înstrăineze de ei înşişi - căci, cum ştim, orice film porneşte de la un conflict: fără conflict, nu avem acţiune; fără acţiune, nu avem poveste; fără poveste, nu avem scenariu - şi fără scenariu, de unde-atâta film?
Conflictul schismei identitare a Basarabiei e plasat, evident, între esenţa ei românească şi influenţa alienantă rusească. Poate fi dezvoltat atât la nivel noologic, prilejuind filme de introspecţie şi analiză, cât şi în plan pragmatic, pe direcţia evoluţiilor politice, economice, infracţionale, migraţioniste, etc. Ce mai film ar scoate Bergman despre dualitatea personalităţii basarabenilor - sau cum ar mai diseca Gavras evenimentele din aprilie 2009, de la A la Z...! ...Dar, de vreme ce noi chiar nu avem omologi ai acestor mari cineaşti cu adevărat unici, ne rămân la dispoziţie variantele intermediare - inclusiv în sfera documentarului de artă, dominat fără dubii de magistralul "Podul de flori" al lui Thomas Ciulei.
Conform unui trist truism, cel mai la îndemână stau întotdeauna clişeele, dintre care se disting fatalmente clişeele-clişeelor - în frunte cu infamele imagini ale rakeţilor şi curvelor, exploatate până la suprasaturaţie, de la abordări totuşi decente şi de bun gust, ca în "Filantropica" şi "Schimb valutar", până la măscări ale coproculturii gen "Azucena" ori "Poker". În configuraţia astfel definită, "Nuntă în Basarabia" se situează cam la mijloc, având nobila intenţie de a trata tema obiectiv, documentat şi într-o cheie umană empatică, dar şi, din păcate, prea puţină pricepere în a evita complet capcanele subiectului, ducându-şi proiectul la îndeplinire...
...Un moment! Un moment, că am ajuns la un punct nevralgic! Ce concepte am subliniat în fraza de mai sus? "Tema" şi "subiectul", da? Ia să vedem, le putem defini?
Putem - cu condiţia să ştim cum se definesc (lucru de care, din păcate, sunt capabili anormal de puţini cineaşti români). Fraţi moldoveni (şi munteni, şi ardeleni, şi olteni, şi etc.), reţineţi, că nu-i greu:
Tema unui film răspunde la întrebarea: "despre ce vorbeşte filmul?" - şi se exprimă într-un format de tip titlu. În cazul de faţă: asemănările şi deosebirile culturale şi umane care complică unirea Basarabiei cu România.
Subiectul răspunde la întrebarea: "cum vorbeşte filmul despre acea temă?" - şi se formulează ca o descriere succintă, într-o singură frază (predicativă sau eliptică), a contextului şi a acţiunii. Aici: nunta unui muntean cu o basarabeancă, reluată la Chişinău pentru familia miresei, sub pretexte tradiţionaliste care de fapt ascund interese pecuniare.
...Şi ideea?
Ideea, domnilor, răspunde la întrebarea: "ce anume spune filmul (prin intermediul subiectului) despre tema abordată?" (Într-un limbaj mai didactic, e numită şi "mesaj" - termen pe care prefer să-l evit, pentru conotaţiile lui uneori prea moralizatoare.) Ideea se comunică sub forma unui enunţ predicativ explicit, care trebuie să conţină şi un factor adversativ sau paradoxal (în lipsa căruia, încă nu e idee, ci doar truism). Ideea filmului "Nuntă în Basarabia" ar putea fi - la cel mai simplu nivel: "Orice nuntă din interes e compromisă din start"; sau, printr-o dezvoltare mai concretă: "Cupiditatea e marea piedică din calea Unirii."
De ce am zis că aceasta "ar putea fi" ideea filmului?
Răspunsul e trist.
După proiecţia în avanpremieră din seara de deschidere a festivalului Timi-Short, când a început scurta sesiune de întrebări-şi-răspunsuri în faţa publicului adunat în Piaţa Unirii, le-am adresat autorilor Nap Toader (scenarist şi regisor), Dan Raţiu şi Copel Moscu (producători), tocmai această întrebare: care e ideea filmului? (După o introducere diplomatic-ajutătoare în care definisem, conform celor de mai sus, tema şi subiectul.) Mi-au vorbit despre patriotism, despre idealul naţional, despre sentimentele ce ne animă, până când, într-un târziu, Nap s-a încumetat să încerce a defini ideea ca fiind "iertarea"... Da, iertarea este una dintre temele adiacente abordate - da' ce ne facem, că temele şi ideile sunt lucruri total diferite...?
Totuşi, înţelegând, sper, intenţia autorului, cred că i-aş putea-o organiza într-un format corect, enunţând ideea sub forma: "Câtă vreme nu vom avea puterea de a ierta, Unirea nu va fi posibilă." Alăturând această posibilă idee celei pe care am identificat-o anterior, aş putea spune: "Cupiditatea şi ranchiuna sunt marile piedici din calea Unirii" - astfel, ajungând la o idee mai bogată şi mai complexă. Adică, primul pas spre realizarea unui film - căci, unde nu e idee, nu e film; e doar peliculă.
Şi... cum spuneam mai sus? Aia cu: "ca să avem un film, e nevoie de senariu; scenariul nu poate exista fără acţiune; acţiunea nu ia naştere fără conflict... iar conflictul are nevoie de personaje.
Aici e-aici. Personajele. După absenţa unei idei clar definite, ele constituie cel de-al doilea punct nevralgic al filmului, la nivel de pornire. Nu numai că sunt concepute schematic şi superficial, fără pic de profunzime şi abia manifestând unele elemente de originalitate căutată, din dorinţa (legitimă, dar neîmplinită) de a evita banalitatea, dar cel mai grav e că pur şi simplu rămân încremenite în proiect: nu reacţionează cu adevărat la nimic din ceea ce se întâmplă în jur (decât, cel mult, la nivel de comentariu), nu evoluează nici cu un pas, nu parcurg nici cele mai mici schimbări. Să nu fi cunoscut autorii (şi mai ales Copel Moscu, care e un profesionist pe cât de venerabil, pe atât de onorabil, al artei filmului), regula de bază care spune că personajul de la sfârşitul unui film nu trebuie cu nici un chip să fie acelaşi cu cel de la început? Sau, poate, au uitat...?
Fixitatea caracterologică merge mână în mână cu lipsa de dinamism interior al scenariului. Organizat, nu fără un vădit simţ al echilibrului, în trei segmente (drumul spre Chişinău, pregătirea nunţii şi masa propriu-zisă), filmul nu se mişcă decât în straturile sale exterioare: anecdotice, imagistice şi de montaj - "foarfeca" nervoasă a Corinei Stavilă dregând multe busuioace cvasi-compromise din start sau măcar pe parcurs (în tandem cu texturarea şi accelerarea imaginii în câteva secvenţe gen video-clip, dintre care prima, rezumând ritualul schimbării roţilor de tren pentru căile ferate foste sovietice, cu ecartamentul lor crăcănat, are marele merit de a ne arăta ce şi cum; celelalte, inclusiv un panoramic de pliant turistic al statuii lui Ştefan cel Mare, sunt la fel de gratuite, dar nu şi la fel de inedite, atingând o stare de leit-motiv stilistic abuziv). Singura evoluţie dramaturgică pe care o putem urmări este, mai mult sau mai puţin, dezvăluirea graduală a dedesubturilor pecuniare - dar problema e că aceasta se desfăşoară strict în raport cu spectatorul: în ceea ce priveşte personajele, ele ştiu de mult totul şi oricum asta nu le afectează cu nimic.
Se remarcă, mai ales prin valenţele sale pedagogice, ciclul închis al lăudabilei tentative de a repune în drepturi universul tradiţiilor moldoveneşti de peste Prut, din nou ca o reprezentare a dualităţii dintre identitatea naţională şi coruperea de sorginte slavă - iar în acest sens, episodul nunţii conţine câteva secvenţe semnificative. Necazul e că, lăsându-le la un nivel strict expozitiv, de elemente ale unui decor contemporan în care se îmbină afecţiunea şi satira, tratate în pas alergător cu sclipiciuri, filmul sfârşeşte prin a le propulsa îndărăt tocmai în zona poncifelor kitsch pe care se străduise să le ocolească.
Dincolo de toate aceste bune intenţii mai mult sau mai puţin pornite pe calea realizării, filmul mai are totuşi meritul câtorva momente destul de hazlii şi al unei naraţiuni alerte şi nervoase, compensând pe cât posibil imobilismul dramaturgic. Despre actori, numai de bine: nu sunt neapărat buni sau răi - sunt acolo, şi cam atât. Şi, în orice caz, ca să tragem linie, nu putem ignora faptul că "Nuntă în Basarabia" are două niveluri de percepţie. Dacă privitorilor avizaţi le spune anumite lucruri (expuse, în linii mari, pe parcursul analizei de mai sus), majorităţii spectatorilor le va transmite un cu totul alt mesaj, mai simplu şi mai onest - după cum a dovedit-o şi atmosfera festivistă a receptării sale la Timişoara.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
10 Mai, 2010, h. 12:00-14:25
Bucureşti, România

aberatia geopolitica Republica Moldova, vrem, nu vrem e formata la ora actuala din cetateni care, in majoritate, NU doresc altceva decat Republica Moldova chit ca spun asta in rusa sau in "moldoveneasca" sau in ambele. trist dar adevarat.

or dragoste cu sila, nu se face! sau se face, dar asta e rolul vecinilor de la rasarit!

Pitbull, ai dreptate intr-un aspect: majorităţii spectatorilor le va transmite un alt mesaj, mai SIMPLU si mai ONEST, după cum o dovedesc si aceste comentarii ale unor spectatori care au placut filmul. De altfel, si mie filmul imi placu...
După parerea mea, tocmai ”mijloacele” in care este tratata ”ideea” merită cel mai mult în Nuntă în Basarabia: filmul romanesc de comedie nu are prea multi profesionisti, regizorii romani preferand incrancenarea si dramoletele. Dintre regizorii care fac filme de comedie extraordinare l-as numi pe Nae Caranfil, dar si filmele lui Nap Toader promit si sunt pe gustul publicului. Este bine ca cinematografia romaneasca sa se orienteze si spre spectatori, pentru ca un film nevizionat este ca o carte necitita.
http://marele-ecran.blogspot.com/201...abia-2010.html
http://sirb.net/category/filme/
http://descultaprintimisoara.blogspo...er-merita.html
http://evergreenstory.wordpress.com/...-in-basarabia/

Ceva... "comercial"
 

Ceva... "comercial"


Alternativa fireasca (ar spune unii),la deja definitoriul minimalism,comedia "de public" Nunta in Basarabia",semnata de regizorul-scenarist Nap Toader (ex Napoleon Helmis),se prefigureaza ca una ce respecta cu sfintenie stereotipuri hollywoodiene :parte road-movie,parte film-turistic;umor "cautat" - mai putin in sensul lipsei sale de firesc,dar preferand (voit si sacadant) unul al "conflictelor" cultural-lingvistce;seriozitatea problematicilor interetnice (la americani insa,de obicei,majoritatea comediilor satirice trateaza "conflictele" dintre clase sociale ori interrasiale);scurte istorisiri de familie prezentate,prin montaje abrubte,pe fond mizical,de albume foto si alte asemenea jonglerii plastice si regizorale.Si ce se prefigureaza se si consacra.
"Nunta in Basarabia" isis desavarseste insinuantele conflicte intre culturi inca din primul sau sfert,prin viitoarea casatorie dintre Vlad (roman) si Vica (basarabeanca) in Republica Moldova,care,insotiti de iubitoarea lui mama si un unchi ferches si nationalist intalnesc,ajunsi la destinatie,un alt unchi (al ei,de asta data),deloc ferches,ba dimpotriva,dar nationalist nevoie mare si el.Si insinuarile devin,evident,divergente comedice,incepand sa apara nu numai la nivel individual,ci colectiv : la nunta lumea pare a se imparti in tabere,nasul (basarabean,sugerat interlop),ce pare a nutri o veche dragoste pentru mireasa isi dedica intreaga noapte injosirii mirelui - ba ca nu stie in ce an Basarabia a fost "tradata"de Romania,ba ca nu-si mai aduce aminte in ce a fost imbracata mireasa in momentul primei lor intalniri - ,si plateste (cu euro) pentru raspunsuri corecte - date apoi din "off" de timidul mire,pentru a servi o lectie intim-morala,nu detasata cat tezista.
In alta ordine de idei,diferentele lingvistice si culturale sunt singura carte umoristica pe care "Nunta in Basarabia"o joaca,si satisface facil,chiar si plusand dupa ce filmul va fi trebuit sfarsit,cu un casting a la B.D.,mai putin savuros - comparativ,desigur,cu binecunoscutul trio al cotcarilor lui Mircea Dragan - pe cat de parti-pris,pe atat de inutil.

Hai ca a mers.:D
Mai am sa invat sa trimit link-uri,ca sa nu mai fiu nevoit sa re-scriu,ca le-am invatat pe dinafara.

smc,
copiii de gradinita sunt experti in utlizarea pc-ului. era cazul sa reusesti...sper ca nu te-ai indoit de asta.
on topic: n-am vazut filmul.
o sa...
pana atunci, iti recomand sa revii asupra genericului si din "ceva comercial" sa devina numele filmului. asa ar fi corect si practic, dupa parerea mea

Eu sunt nascut intr-o generatie in care copiii nu erau tocmai precoce (ca sa fiu elegant),dar nici sa crezi,cumva,ca folosesc masina de scris,ca anumiti,ca ma supar.:D

Si...
Vrei sa spui ca ar trebui sa sa renunt la a pune cronicilor titluri (ca a reboteza filmul,nici nu poate fi vorba),ca n-am prea inteles.Sorry!:)

Simplu:
Numele oricarui topic dedicat unui film trebuie sa constea in titlul filmului, cu ghilimele.
Titlul cronicii, in schimb, poate si chiar trebuie sa fie original (dar cu titlul filmului alaturi).
In sfarsit, inainte de deschide un topic nou (cu orice subiect - inclusiv un anume film), trebuie sa verificam daca un topic similar nu exista deja.

eu stiam ca ai vazut filmul la TIMi, dar nu mi-aduceam aminte daca ai scris si cronica,asta incluzand si deschiderea topicului dedicat lui.
altfel, il avertizam inainte pe "novice"...dar, stii cum e...din stangacii invatam sa facem lucruri mai bune.

Da, l-am vazut la Timi-Short, iar cronica am scris-o la intoarcere.

Muiemito, NU MAI POSTA tampenii.

A inteles cineva ceva din "cronica" lui Pitbull?
Nu stiu cum a reusit sa bata campii in asa fel fara sa pomeneasca nimic de filmul propriu-zis...
In definitiv despre ce e vorba in filmul asta?

Bai, stiam ca esti retardat, da´chiar in halul asta?
Potoleste-te ca vin la tine!

OK, noi ne ducem sa vedem apusul soarelui din San Antonio.
Pana diseara, cand vin inapoi, explicati-i careva oligofrenului.

Tu esti ca inginerul agronom care s-a dus odata la o ferma sa ii invete pe tarani despre agricultura si cresterea graului...
Le-a vorbit despre Triticum vulgare,Triticum aestivum,bractee, spicule,etc
La final un taran s-a ridicat si a zis: Frumos ati vorbit tovarase inginer...Da' cred ca ar fi fost mai bine daca ne spuneati si noua cate ceva si despre grau....

Ii explic eu,si asta n-ar fi rau daca ar deveni regula: fiecare forumist ar trebui,inainte de a i se permite inscrierea,sa trimita un c.v.,eventual un atestat psihiatric,prin care sa i se atesteze non-agresivitatea,o raritate,de altfel,astazi.
Dar poate puteti voi sa mai filtrati cate ceva,desi ma indoiesc.
Oricum,bafta!

mem,
uneori, omul, prin natura lui, o ia razna.
razna inseamna sa "bati si campii", intr-adevar.
Pit in cazul asta a fost Nostradamus. acum 4 luni cand a scris cronica, a anticipat ca vei veni tu si vei spune exact asta.
asa ca, pentru tine, dragul meu, el a facut acest efort urias. nu te gandi ca a fost simplu...
ar trebui sa te simti magulit si mandru.

oare ce le spune Nap Toader studentilor de la film, avind in vedere cum arata cinematografia sa? :)

Mai nimic prin asta,dar prin "Italiencele" mai insinueaza cate ceva.

din cite stiu e profesor la film...
in sensul asta ma gindeam la ce le-o spune.

Am inteles,eu insinuam insa o "lectie estetica".Te-ai prins,acum,da?:)

da,
multumesc! :)

Of,ce n-as da si eu pentru o asemenea modestie,mai ales ca nu e tocmai ce-am vrut a spune,dar iti multumesc pentru inchiderea discutiei.Eu as fi intrebat "ce intelegi prin...?"
Esti dragut! :)

acu dragut, dragut,

gindul meu era asta - de unde si completarea mea anterioara - oare prin Italiencele chiar insinueaza ceva care sa arate ca ar avea ceva de spus studentilor? adica tu chiar vezi vreo posibila lectie de estetica - una pozitiva, cu indrumari?

Gionloace, ai si n-ai dreptate...
Exista, in TOATE DOMENIILE (film, pictura, literatura, coregrafie, muzica, filosofie, etc., etc.), cazuri de indivizi foarte slabi pe plan profesional propriu-zis, dar care, in schimb, sunt excelenti pedagogi.* Ei cunosc bine tot ceea ce tine de teoria domeniului lor, dar sunt incapabili sa creeze produse valide (nimic surprinzator in asta: e un simplu glitch de profil psihologic) - si, de asemenea, au darul de a explica inteligibil, clar, captivant, precum si capacitatea de a empatiza cu studentii, intelegandu-i si ajutandu-i sa evolueze.
Nap Toader (Helmis) nu e unul dintre acestia, din nefericire...
L-am cunoscut la Timi-Short (tii minte, erai si tu acolo), iar doi dintre studentii lui au intrat pregatiti de mine (Emi Floares si George Molesag), si convorbim adesea despre cum se desfasoara cursurile la clasa lor.
Nap e un tip entuziast, cinstit, modest, cald, apropiat de studenti. E o placere sa discuti cu el. (De exemplu, a considerat corecta si obiectiva cronica mea de mai sus - cu toata severitatea ei.)
Din pacate, nu are pic de metoda, si de multe ori ii invata prostii...
C´est la vie.
(Dar asta nu are nici o legatura cu calitatea filmelor lui.)
__________________________________________________ ___________
* Exista si contrariul, desigur: mari maestri care sunt clei ca profesori! (n.Pb.)

stiu ce zici cu pedagogia si practica,
dar ma intreb daca exista cu adevarat astfel de cazuri, in care diferenta dintre profestor si artist sa fie radicala.
de obicei lucrurile cred ca merg mina in mina. fiindca, altfel, un bun profesor de film n-are cum sa faca un film atit de jalnic. teoria bine insusita tre sa te salveze in unele ipostaze practice.

l-am revazut azi dupa-masa. iulius mall, cluj, sapte spectatori, dintre care doi eram eu cu prietena. o singura persoana a ris de citeva ori. de altfel, filmul e de groaza.

Nuntă în Basarabia?



... zice că arta este maimuţa naturii. Nicicând n-a văzut pui de român basarabean o maimuţă mai falsă decât co-producţia româno-română “Nuntă în Basarabia”.

Filmul, ca element activ în germenele noii românităţi la care aspiram şi mai aspirăm (unii dintre noi), s-a manifestat odată cu capodopera cinematografiei pentru copii “Maria-Mirabela”, semnată de Ion Popescu-Gopo, Eugen Doga şi Grigore Vieru, continuând cu mai puţin cunoscuta “Găoacea” a lui Emil Loteanu, cu “Dănilă Prepeleac”, poveste adusă la desăvârşire de actori ca Mircea Diaconu, Constantin Constantinov şi Draga Olteanu Matei, cu “Patul lui Procust” ş.a. Actorii şi regizorii au fost întotdeauna, cu mici excepţii, clasa de rezistenţă şi nădejde a neamului nostru.

Nevoia de igienă culturală, de inteligenţă în artă, mă face să dezaprob scenariul iremediabil banal al filmului care îşi caută în aceste zile ursita şi este condamnat să nu şi-o împlinească, mai ales că va fi propus pentru Oscar. Mă mir că nu şi pentru Nobel!

“Urmare a hotărârii lui Hitler şi a lui Stalin, Basarabia a intrat în componenţa URSS” sunt cuvintele cu care începe filmul nostru, între un huruit de tren “al Prieteniei” Bucureşti-Chişinău şi ocările aruncate între proaspăt însurăţei, protagoniştii filmului. Că o promiţătoare PIANISTĂ, basarabeancă, îi spune soţului ei, român, tânăr DIRIJOR (ceea ce nu-i puţin), “Prostule şi boule” pentru că el i-a spus mai înainte “Oaie-oiţă” şi pentru că-şi iubeşte mai mult mama decât pe ea, mai treacă-meargă. Că un om care bea o bere este un “alcoolic” – posibil. Dar că Basarabia “a intrat” la ruşi, nu. Nu, pentru că Basarabia a ieşit pe stradă la ora la care se întorceau acasă beţivii istoriei şi a fost răpită de aceştia. Nu a “intrat”, a fost luată cu forţa. Această precizare este datorată scenariului care se împleteşte în jurul acestei idei.

Soţul şi soţia, care îi mai “cară” cu ei pe mama tânărului şi pe unchiul lui – asta e senzaţia; dacă nu mă credeţi, citiţi tratatul lui Condillac – coboară din vagoane, odată ajunşi la Chişinău, ca să urce, întâmpinaţi de unchiul din Basarabia, într-un autobuz din acelea în care se suiau odată sătenii dimineaţa ca să meargă la prăşit, la colhoz. Carevasăzică, părinţii fetei, miresei, pianistei, distinşi intelectuali, trimit (sau dacă nu trimit ei, aprobă mijlocul de locomoţie) ca să-i întâmpine pe mire, pe mireasă şi pe cuscri, un autobuz fabricat în vremuri demult apuse. Dubios. Se întrevăd aici nişte prejudecăţi dâmboviţene de care nu a scăpat nici măcar scenaristul. Una este prejudecata şi alta este realitatea.

Şi mai dubios este turul oraşului, întreprins, probabil, pentru a ridica nivelul moral al “oaspeţilor” de la Bucureşti înainte de marea întâlnire cu cuscrii de la Chişinău. Astfel, bucureştenii văd în scurtul lor voiaj Teatrul Naţional “Mihai Eminescu”, Sala cu Orgă, Primăria Chişinăului, statuia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, ca mai apoi să se pomenească la Porţile Oraşului. În ce cartier stăteau părinţii miresei? Nu e de râs deloc. Nici măcar într-o comedie.

Unchiul miresei din Chişinău, cel care îi întâmpină pe oaspeţi la gară, vorbeşte o română aerisită (nu un grai moldovenesc), îmbinată cu expresii ca “Paehali, bratuha!” şi arhicunoscutul “Blea!”. Mai rar asemenea personagii!

În casa cuscrilor de la Chişinău, oamenii stau la masă, după un pasaj grotesc în care socrul mic, poet basarabean publicat în “Literatura şi arta”, deplânge câinele familiei, care a murit cu puţin timp înainte. Apogeul momentului este atins de replica deloc firească a soacrei mici, femeie în vârstă, care îi spune mirelui “Vrem spectacol, OK? Vrem să ceri mâna fetei ca lumea.” Ok, ok, mirele i-a cerut mâna fetei. Nici dialogul din bucătărie, dintre mamă şi fiică, nu a scăpat de cosmetizare şi de preţiozitatea inacceptabilă pentru o asemenea relaţie.

Valera, organizatorul nunţii, grangurele care nu găseşte răspuns în iubirea lui faţă de mireasa furată de “român”, este un personaj la fel de obscur ca şi stripteoza chemată pentru mire, în ultima sa noapte de burlăcie, de unchiul miresei.

Când să plece nuntaşii la Biserică, uşa de la apartament se blochează. “Rupsei cheia”, zice olteneşte soacra mică, ceea ce pare straniu, dat fiind localismul exagerat al filmului “Nuntă în Basarabia”.

Lista bizareriilor continuă cu acostarea mirilor şi a socrilor, intelectuali, la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din centrul capitalei, “boală” contagioasă pentru majoritatea tinerilor chişinăueni care au hotărât să-şi unească destinele. Nişte intelectuali basarabeni nu ar proceda aşa, la fel cum la nunta la care nişte intelectuali sunt socri, nu s-ar striga “Amar”, ci “Să se pupe mirii!”. Nu este şi cazul filmului nostru, pentru că scenaristul nu a avut timp să se gândească şi la ei, din gust pentru controversă, sau pentru plăcerea sterilă de a dogmatiza nişte preconcepţii şi nişte clişee.

Valsul divin al lui Doga, “Dulcea şi tandra mea fiară”, dansat de miri la mai fiecare nuntă din Chişinău, lipseşte, fireşte, din filmul nostru, regizorul având grijă să-l înlocuiască cu altă piesă. Să fie oare o formă a indolenţei această lipsă de informare? Se pare că da.

În timpul nunţii, unchiul din Bucureşti face un scandal cu conotaţii istorice şi politice. Patronul restaurantului, rus fiind, le închide lumina, iar după aceea Valera, organizatorul nunţii, le pune nuntaşilor o întrebare “de două mii de euro”: “Cine a trădat Basarabia în iunie ’40?”.

Vă pun şi eu, la rându-mi, o întrebare “de două mii de euro”: Încotro vor să bată aceste prostii?

De-a lungul filmului, unchiul din Bucureşti, Johnny, agent de talente, îşi împarte cărţile de vizită tinerelor basarabene. În vârtejul lumii materialiste de azi, acestea acceptă, într-un sfârşit, invitaţia lui Johnny la Bucureşti, însă după o preselecţie “asiduă”. Şi iarăşi prejudecăţile îşi găsesc culcuşul într-o nuntă din Basarabia.

Este un film al clişeelor şi al ideilor preconcepute. Nu este nici măcar o comedie, în sensul lui Lope de Vega, şi nici o umilă ocheadă aruncată la “Svadba” lui Pavel Lunghin. Eu mă aşteptam la altceva, mai ales că ne confruntăm cu o perioadă critică, politiceşte, economiceşte şi socialmente vorbind. Pronunţarea apăsată, în film, a unor idei care ar demonstra, vezi Doamne, că am fi popoare diferite, nu face decât să dea apă la moară proxeneţilor politici şi ciocliilor naţionali. Arta obligă (Noblesse oblige!) – iar cinematografia este o artă – la educarea spiritului, la cunoaşterea adevărului, şi nu la mânjirea virtuţilor! Eu nu m-am dus cu lupa, în Ţara Oaşului, să studiez blana de oaie a unui baci de acolo, zicând că-i altă naţie, altă civilizaţie.

Cu siguranţă, nunţile din Basarabia nu sunt aşa. S-ar putea ca regizorul Nap Toader să se întoarcă în Basarabia pentru un alt film. Un film cu o nuntă adevărată, albie a tradiţiilor româneşti, în căutarea “orighinalului” care se pierduse între timp la el, în oraşul şi în judeţul în care stă.

Cert este că singurele elemente basarabene veritabile din filmul “Nuntă în Basarabia” sunt frumuseţea miresei şi coloana sonoră a celor de la Trigon.

ei, da, asta da! :)

Putea fi şi ”Nuntă în Oltenia”. E un film care reflectă prejudecăţile regizorului, ale românilor din România. Cu aceleaşi eforturi şi bani se pot face filme mai bune.

Si sa nu uit...
"Italiencele" mi s-a parut mai "bun",atat,de aici si cu... "lectia"

Discutia despre profesorii din U.N.A.T.C. s-a prelungit, depasind topicul, asa ca am mutat-o aici:
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?p=1483614

Natură vie cu mireasă, votcă, euro şi revolver
de Cristian Tudor POPESCU
Gandul.info

Ca să demonstreze că o iubeşte pe mireasa Vica, Valera, un mafiot basarabean bine legat, cu plete date pe spate, rulează pe antebraţ butoiaşul revolverului în care mai e un glonţ, pe urmă îşi propteşte ţeava sub bărbie, strânge din fălci şi apasă pe trăgaci. Clic sec, e rândul lui Vlad, mirele român. Cu ochii umezi, Vlad refuză revolverul: "Vica e însărcinată. Sunt tată". Nu vă spun ce se întâmplă mai departe, merită să vedeţi.

Îşi mai imagina cineva o asemenea scenă în filmul unui regizor român tânăr, după ani lungi de minimalism? Nuntă în Basarabia al lui Napoleon Helmis are toate "păcatele" tratate cu dispreţ de fanii duri ai minimalismului: melodramă, comedie de situaţii, momente serioase, politice, secvenţe muzicale, dialoguri spumoase, montaj activ, chiar accentuat, mizanscenă foarte prezentă. Cadrele lungi sunt absente, actorii, foarte bine aleşi, joacă cu faţa la aparat, nu cu ceafa sau călcâiele. Helmis are curajul să pună la un loc dragostea dintre Vlad şi Vica, ciocnirea culturală dintre români şi basarabeni ("Nu vreau să mai aud o vorbă rusească! Să cânte o sârbă oltenească!"), o poezie dedicată lui Otto, un pekinez mort, cedarea Basarabiei de către armata română în iunie-iulie 1940, dispreţul intelectualului patriot basarabean pentru Mitici ("Regăţeni mancurţi, plecaţi la voi acasă!"), o beţie crâncenă asezonată cu scrumbii sărate şi un strip-tease.
publicitate

În Nuntă în Basarabia se întâmplă lucruri. Suntem departe de austeritatea epică a minimalismului. E un film făcut în primul rând pentru public, pentru publicul din România şi Basarabia, nu neapărat pentru premii la festivalurile internaţionale. Napoleon Helmis vrea să-i facă pe români să râdă şi ei râd (am regăsit ceva din umorul grotesc-tandru al scenelor de chef din California Dreamin al lui Cristian Nemescu), vrea să-şi mai şteargă cineva şi câte o lacrimă, şi am văzut şi asta. Nu doreşte ca filmul său să fie cap de şcoală, nu doreşte să-l înscrie în vreun curent la modă, îi e de-ajuns un film bine făcut, antrenant, care pur şi simplu te binedispune. Şi când greşeşte, ca în finalul în plus, lipit după cel real, al deznodământului luptei pentru Vica dintre Vlad şi Valera care închide sursele de tensiune dramatică ale filmului, Helmis o face cu umor - damicelele de Chişinău care concurează ad hoc ca să ajungă stele trecând prin patul marelui "impresar" oltean fiind o secvenţă formaniană amuzantă.

Nuntă în Basarabia se aşază într-o zonă mereu defavorizată a cinematografiei româneşti, situată între "simboalele", metafizica, mesajita care-i caracterizează pe "profunziştii" de dinainte de '89 şi realismul înverşunat, pândit de plictiseală al minimaliştilor douămiişti - filmul popular de bun gust (a nu se confunda cu kivetschuri în genul celor produse de S. Nicolaescu sau G. Saizescu).
Astfel de filme fac coloana vertebrală a unei cinematografii profesioniste.

Of, de data asta, cat e el de Cetepeu, dete si Cristi cu mucii-n fasole!
...Sau, poate, sa-i "respect punctul de vedere", sa nu fac pe "batranul intelept" - ce zici, Gionloace?

...Apropo, chiar voiam sa te intreb: cronica ta cu "Maneaua cinematografica" de pe Pilernet, aia la care primisesi zeci de injuraturi la comentarii (neaprobate, dar impartasite tie in particular de Pilescu), nu mai e acolo. Ce s-a intamplat?

Cred ca exprima o idee valida. Filmul doar pentru festival nu e viabil. Succesul filmului romanesc e conditionat de publicul romanesc.

Nu, filmul e FOARTE PROST LUCRAT.
Ideea ca un asemenea esantion de neprofesionalism ar fi "coloana vertebrală a unei cinematografii profesioniste" nu e valida, e tampita.
Nu uita ca-l cunosc bine pe Cetepeu, suntem prieteni de 24 de ani. El e un tip sensibil, si are asemenea (rare) momente: il emotioneaza cate ceva, si gata, acel ceva, e bun! La fel si aici: l-a miscat componenta patriotica, si toate dudele din jur au inceput sa-i para trufandale.

Iar film de public, de consum, comercial, cum vrei sa-i zici, inseamna in primul rand FILM BINE FACUT, nu d-a-mpulea. Rolul filmului de public e sa dea oamenilor distractie de calitate, si sa le cultive bunul gust cinematografic, nu sa-i perverteasca si sa-i spele pe creier.

CTP cam atit intelege din cinema, ca daca se intimpla lucruri, inseamna ca e altceva decit minimalism si daca nu e cu 'metafizica prezentului politic' a la nicolaescu, e bun. + aceleasi rahaturi cu film de public vs film pentru festivaluri. de fapt arata a nustiucita oara ca n-are treaba cu cinemaul, ci ca e un moft de-al sau, sa para multicultural dezvoltat. uman vorbind, sa te poti bucura de un asemenea film mie-mi pare destul de suspect.

dincolo de asta, io n-as zice unui om ca da cu mucii-n fasole, ci as arata de ce nu e asa cum zice el. daca are rost. in cazul de mai sus nu cred ca are rost, e suficienta constatarea ca CTP nu are gust pentru cinema. ideea e ca daca intri in dialog cu cineva intri pentru ca ai o anumita consideratie pentru el, iar atunci nu mai folosesti orice expresie la adresa lui!

cuvintele mele la adresa filmului, alea la cald, erau legate de festivalul TimiShort, deci, pe LiterNet*, acolo tre sa fie, cu TimiShort. cit priveste comentariile, eu as fi preferat sa ramina toate la vedere, insa Razvan a spus ca unele sint cam nesimtite. eram facut zero barat, ca is prost de dau in gropi, mi se preconiza ca o sa ma ia dracu si ca o sa ajung nime'n drum :D. acu, sa fiu si io rau, daca am facut filmul manea cinematografica, cei deranjati de faptul ca is manelisti cinematografici cum puteau reactiona? or putea foarte bine sa lase povestile la vedere, unele veneau din partea actorului care-l joaca pe unchiul mirelui.

acu, ca tot n-am avut de lucru si am revazut 'treaba asta' - prietena mea nu-l vazuse si, no, sa ne distram in familie, - o sa scriu despre ea (despre 'treaba asta') azi-miine.

* indiferent ca tu consideri corecta sau nu despartirea de LiterNet, io nu mai raspund la mesaje care privesc acest portal si pe detinatorul sau daca nu le scrii corect numele :P. mai ales ca aici intrebarea ta nu vizeaza neaparat vorbele mele de atunci la adresa filmului, ci pui in evidenta faptul ca Razvan Penescu nu ar fi fost corect, ca nu a publicat toate comentariile, ci doar mi-a semnalat mie ca ele exista... ca si cind ar fi un soi de complicitate (a noastra) impotriva cuiva!

Nu, nici nu m-am gandit la vreo complicitate a voastra.
OK, nu voi mai folosi cele doua nume stilizate dar adevarate in dialogul cu tine - le voi inlocui cu formule neutre: "site-ul ala", "respectivul", etc.
(Dincolo de asta, sper ca, macar la nivel interior, imi recunosti intoleranta fata de jigodii; nu e nevoie sa-mi raspunzi - sau, o poti face pe privat, daca vrei totusi sa continuam discutia, dar evitand situatiile delicate).

Altminteri, esti prea dur cu C.T.P.-ul. In treacat, amintesc ca insusi Gorzo l-a laudat recent (chiar in contextul unei controverse de opinii!), si stim bine ca Andrei e si competent, si impartial. Dar asta conteaza doar in plan secundar (de-aia am si spus "in treacat"). C.T.P., desi autodidact in disciplinele umaniste (literatura, film, jurnalism), a ajuns totusi la un nivel de competenta mai mult decat respectabila, echivalenta cu profesionalismul. Dar are si el punctele lui slabe - ca tine, ca mine, ca Gorzo, ca Tudor Caranfil, ca D.I. Suchianu, ca oricine... Cu totii am "dat cu mucii in fasole" la un moment sau altul (vezi, nu ma sfiesc s-o recunosc chiar si despre mine, asa ca nu mai fi atata de gingas). Asta nu-l anuleaza in calitate de posesor al unui foarte onorabil aparat critic (sintagma mistocarita cocalareste de unii carora nici macar neuronul critic nu li s-a dezvoltat la timp - necum ditamai aparatul!)

intoleranta fata de jigodii, sigur! dar prin asta ma faci sa inteleg ca si Razvan e inclus in categoria aceasta si atunci e un mare semn de intrebare pentru mine: cum, de ce?

cu CTP - mintea lui critica functioneaza foarte bine in raport cu viata politica, cu sfera sociala, dar in cinema: no country for old men, marti, dupa craciun, nunta in basarabia, nunta muta, concertul, aurora, sint multe locuri si sint locuri diverse in care pierde sensurile cinematografiei.

Excelenta cronica lui CTP! Subscriu si in acest caz, cum am mai facut-o la Inception.
O cronica ce plaseaza filmul lui Helmis exact la locul potrivit: film popular, de bun gust. Fara pretentii sforaitoare, fara snobism. Unul dintre ”filmele care fac coloana cinematografiei romanesti profesioniste”.

http://www.gandul.info/puterea-gandu...volver-7430091

OK, nu ma deranjeaza s-o afirm public - nu rufele mele sunt cele murdare.
Dupa notoriul conflict din perioada august-octombrie 2009, m-a instiintat ca "deocamdata" nu-mi va mai publica articolele. I-am respectat decizia (stiu bine genul de santaje morale la care se preteaza persoana de la care pornise totul - si aici, la noi, le aplica: "nu mai intru p forum dak nul banati p numeni! [Sau pe Dragomara, sau pe mai stiu eu cine.] alegeti, c vreti? caviar, sau kk?" Intelegandu-i dilema, am asteptat cateva luni, apoi l-am intrebat cam care ar fi termenul acelui "deocamdata". Mi-a raspuns ca nu mai am ce cauta acolo, pana nu-mi "rezolv problema" cu respectivul - adica, pana nu obtin aprobarea aluia. I-am spus ca exclud categoric un asemenea criteriu, si-i cer sa decida cu privire la articolele mele strict in functie de calitatea lor (nu ma supar daca le considera proaste, e dreptul lui - dar atunci pretind ca ASTA, si nu altul, sa fie motivul refuzului). Ei bine, la asta a avut tupeul sa-mi declare deschis ca relatiile il intereseaza mai mult decat calitatea textelor de pe site!
Intre timp, i-a dat raportul si celuilalt despre schimbul nostru de e-mail-uri, iar ala a inceput sa se hlizeasca pe Matzul Grav ca doi ani am fost publicat acolo numai fiindca-mi pusese el o pila la inceput, iar acum, cand a pus pila inversa, eu ma milogesc sa fiu primit iar.
In aceasta situatie, i-am scris respectivului ca nu mai pot accepta prezenta mea pe site-ul lui si, daca ea acolo s-a datorat doar unei pile, ii cer sa-mi stearga toate articolele de pe site.
Ultimul sau raspuns imbina la un nivel incredibil nesimtirea cu tembelismul: ca ce, la revistele tiparite pe hartie se pot sterge articole din numerele trecute? (Bine ca n-a facut trimitere la desenele rupestre!) Si ca nu sterge nimic.
Ei bine, in cartea mea morala, asemenea specimene se numesc jigodii de cea mai joasa speta - sunt talambii pilosi si fara bun-simt care au transformat tara asta intr-un paienjenis de coterii, gasti si clici. Daca tu esti mai ingaduitor fata de ei, iti respect atitudinea, dar n-o pot impartasi.

Nu.
S-a dorit asa, intr-adevar, dar n-a reusit. Din pacate, a iesit de prost-gust, iar nivelul profesional mult prea slab il anuleaza si ca film popular (alea trebuie sa fie bine facute). Gionloc, intr-o cronica, l-a declarat "manea cinematografica". Desi epitetul e, totusi, exagerat de dur, pe fond are totusi dreptate - acesta e nivelul de popularitate si gust al filmului.

in regula, doar ca in afirmatia ta nu judeci gestul tau!
oricit de mult dispretuiesti un om, nu ii pui mina in fata si nu il ameninti!

Pentru Pitbull si mai ales pentru Gionloc /aka Maier?/. In viziunea dnului Maier ”manele cinematografice” ar fi si filmele lui Chaplin, alea pline de naivitate, ”intocmite in chei estetice si narative primitive”. In acest sens, as spune despre Maier ca este ”analfabet” in limbajul cinematografic.
Plus ca a dat dovada de o totala lipsa de profesionism, scriind o cronica ”pe genunchi”.
Asa-i ca mi se va cenzura acest mesaj, cum s-au cenzurat si numeroasele reactii negative la tampenia scrisa de Maier pe Liternet?;)

Yo, yo, Frank, sezi bland! X(

Pit, Gionloace, de curiozitate - Liternet plateste ceva pentru textele furnizate de autorii lor?

@Gionloc:
N-am pus mana in fata nimanui si n-am amenintat pe nimeni.
I-am sters doar un dos de palma unuia care ar fi meritat mult mai mult (dar nu meritam eu sa ma cobor la nivelul sanctiunii cuvenite lui).
Apropo, daca tii neaparat sa rascolim iar rahatul de anul trecut, eu n-am nimic impotriva, personal - dar pentru forum ar fi cam sordid. Putem discuta si pe privat.

@Frank:
Nici o grija, nu cenzuram ineptiile - ne amuza.
Chiar regretam ca alde Daniel/Teo sau Memeito nu posteaza mai abitir.
Welcome to their club! :)

puteati incepe sa discutati pe privat de-acum o jumatate de ora

Frank, daca vei continua astfel, ne vom lua ramas bun mai repede decat crezi

stefan,
azi ai avut ceva de lucru.
imi permit sa spun ca ai fost intr-adevar ,"SUPERMODERATOR"

Cronica CTP-ului,ca era sa scriu CTP-istului,e inca o ocazie ,de a vorbi despre un film ce i-a placut,neuitand sa flatuleze zgomotos in nasul cineastilor ce au ales sa se exprime prin cunoscutul curent.Asentimentul lui fata de "Noul Val",nu odata descris(de el,evidement) ca rezidand doar prin "filmarea din unghiuri meseriase",dar,de fiecare data, exprimat doar in contexte si locuri neadecvate,a ramas intodeauna nejustificat,intocmai ca si prezenta sa ,in randul comentatorilor de film avizati ai unei publicatii.
Donc... il asteptam curand,cred eu,si pe Cristian Tabara.

No, cu Tabara ce ai?

In spatiul cinematografic e in plus;ocupa locul altora - atat la tv cat si in ziare;ii urasc palaria soioasa si il urasc pe el.De aia!