"Up In the Air"
 

L-am vazut in seara asta, in avanpremiera.
Acum, in cunostinta de cauza, nu cred ca merita sa il bata pe Tarantino la scenariu.
Totusi, filmul e ok, cu morala in final, asa cum le place americanilor, desi a evitat frumos un happy-end lesinat. Acum nu va asteptati la un sfarsit tragic!:P

Este si pe lista mea, chiar daca George Clooney nu e unul din preferatii mei, cred ca au facut treaba buna :)
O sa revin dupa vizionare.

Are un scenariu bine scris, echilibrat, iar tematica e foarte potrivita cu vremurile noastre. Mi-a placut, dar altfel nu iese foarte tare in evidenta, nu are zvac.

Mie mi-a plăcut mult, dialogurile chiar au fost excepţionale. Dar cel puţin mie mi s-a părut mai mult o comedie, desigur cu accente dramatice. E o poveste despre oameni, cu suflet şi spusă cu mult umor şi muzică bună pentru a te binedispune. În teorie atât e nevoie la un film, dar culmea majoritatea eşuează şi de aceea e atât de frumos când vezi un film care chiar reuşeşte să mă încânte în acest mod.

miercuri, esti foarte pretentioasa. :)

(cat de ironic, sadic si neverosimil poate fi emoticonul asta de YM, numai a zambet simplu n-aduce)

E bun filmu' in peisajul subiectelor de actualitate, mi-a placut.

Am vazut vreo 4 minute din el. Dupa acest timp am parasit sala pentru ca imaginea trapezoidala de la Patria arata de parca ar fi fost filmata cu telefonul mobil. :-& Inceputul arata bine. Mi-a placut montajul cu reactiile concediatilor; foarte expresiv. Parca are alura de film mare.

Mica mea recenzie:

Lupta cu compromisurile – "Up In The Air"

Un altfel de corporatist

Noul film al regizorului american Jason Reitman spune povestea lui Ryan Bingham, un barbat de 40 ani, a carui meserie este sa concedieze angajati ale unor firme si corporatii din diferite orase de pe teritoriul Americii.
Acesta calatoreste in jur de 300 de zile pe an, iar caminul sau este impartit de catre restaurantele aeroporturilor si camerele de hotel.
Desi pledeaza cu succes pentru o viata lipsita de implicatii familiale si emotionale, eroul nostru isi consuma putinul timp liber printre one night standuri si cocktailuri alcoolice fara a reusi sa atinga stadiul linistii interioare.
Reitman ( care este si co-scenarist) ramane fidel temelor sociale pe care le abordeaza cu un ochi proaspat si inedit ca in celelalte doua lung-metraje ale sale “Thank You For Smoking” si “Juno” si pe satirizarea acida, dar in acelasi timp fina a societatii americane contemporane incapabile de a-si asigura un echilibru moral de durata.
De data aceasta regizorul si-a indreptat atentia asupra corporatistului modern si stilat care isi mascheaza ferocitatea prin sarm si eleganta.
Interpretat nuantat de catre George Clooney, protagonistul filmului Ryan Bingham este un om care se lupta cu compromisurile intr-un sistem incapabil sa il perceapa la adevaratul sau potential. Potential care este fructificat in directia gresita izolandu-l pe acesta de specialele little things de care ar trebui sa se bucure.
Ii dau replica Anna Kendrick in rolul unei tinere ambitioase care vrea sa ii calce pe urme si Vera Farmiga intr-o aparitie de efect in rolul femeii din viata lui Bingham si care dezvolta cu acesta o relatie ciudata care se afla la limita dintre conventie si legatura serioasa.
Prin peisaj isi mai fac aparitia J.K. Simmons in rolul unui anagajat debusolat proaspat concediat, Jason Bateman in persoana unui functionar batos si ironic si Sam Elliott intr-un cameo sclipitor – capitanul avionului care ii inmaneaza protagonistului premiul pentru zece milioane de kilometri zburati alaturi de compania lui.
Scenariul fenteaza inteligent tezismul obositor al multor pelicule de gen, iar stilul regizoral dovedeste o anumita impartialitate oarecum contrastanta cu intensitatea personajelor.
Povestea nu lasa loc de happy-end reusind astfel sa evita sentimentalismul grosier si gratuitatea ieftina.
De asemenea filmul se prezinta bine si la celelalte departamente prin imaginea placuta apartinand lui Eric Steelberg care prin cadre fixe, dar si planuri generale induce un calm curat, montajul semnat de catre Dana E. Glauberman eficient si corect pe tot parcursul filmului si coloana sonora compusa din cantece soft care intensifica dramele emotionale ale personajelor.
Se pare ca Jason Reitman a reusit sa iasa in fata printr-o viziune inedita si sarcastica la adresa lucrurilor ce ne inconjoara, lucru demonstrat inca de la primul sau film, iar parcursul sau remarcabil lasa in urma niste pelicule solide completate si de aportul unor povesti bine ancorate in realitatea cotidiana.
Ca si in cazul lui “Up In The Air” care reuseste cu brio la toate aceste capitole.

:-B /:)

E bunicel, placut ca atmosfera, elegant la fotografie, cu un comic decent dar nu-si merita reputatia pe care i-au imprimat-o premiile. E prea molcom si banal, n-are nici o scena puternica, ce mai... nu exceleaza la niciun capitol. George Clooney e bun, dar nu vine cu nimic nou. Mai interesante sunt ca aparitie Anna Kendrick, atat ca personaj cat si ca interpretare, si Vera Farmiga - mai mult ca interpretare; e chiar buna. Maniera de regizare n-are personalitate si -cat de cat macar- originalitate; filmat la fel, banal; montajul parca e mai rasarit, de exemplu succesiunea rapida de close-up - uri pe manevrarea geamantanului. Cel mai bun moment parca a fost cand afla Clooney ca Vera are familie si mai ales reactia ei. Da, destul de surprinzator, si cu pragmatismul realist cred ca au dat bine. In fine, n-are fata de Oscar si acum mi se pare si mai ridicol ca l-a luat pe "I.B." la scenariu, la globuri. Si "(500)... " era mai meritoriu.

Bun...
 

L-am vazut si eu dupa ce citisem cateva recenzii pe diagonala :P (ca sa nu imi strice de tot filmul), asteptarile erau minime. Mi-a placut mai mult decat as fi crezut, Clooney e credibil (mi-a amintit atat de mult de Michael Clayton si de Syriana) iar Farmiga de-a dreptul mareata.
In contextul actual imi dau seama de ce i-a atins pe multi la coarda sensibila (concedieri, corporatii), dar Oscar???:-? Nu as zice e cazul!

Eu cred ca tema principala nu e corporatismul, criza economica, concedierile, etc. Meseria omuletului mi s-a parut secundara in logica filmului. Mesajul principal pe care l-am simti eu, a fost tendinta asta hedonista a lumii capitaliste de a imbatrani, fara sa te maturizezi, tendinta in care cred ca ma incadrez si eu. Filmul asta loveste in teama launtrica de singurate.

Da, justa remarca.

Ptiii drace, ce-a fost asta?:-O WTF was this??? Film de Oscar sau de Zmeura? A trebuit sa mai verific o data dupa vizionare, ca nu mai eram sigur. De Oscar...:(( =))
Au ignorat cu nerusinare filme precum The Road si Public Enemies si au dat 6 nominalizari la laba asta trista?=)) Nu stiu de ce n-au nominalizat si New Moon, se incadreaza perfect in standardele de anul asta. Mi-e mila de Tarantino si de Coen bros. ca au fost bagati in aceeasi oala cu ineptiile astea... Mi-e mila de Clooney ca a ajuns sa joace in chestia asta. In locul lui ii indesam pe git (sau in cur) scenariul lesinatului de Reitman si imi pastram obrazul curat...
Rusine Academiei, rusine americanilor pentru ipocrizia de care dau dovada. :-&

Exista insa si o parte buna a lucrurilor: intre Avatar si Up in the Air, o sa dorm ca un prunc in noaptea Oscarurilor. Pentru prima data dupa vreo 15 ani...(:| (:| (:|

damn, windom, I must see this movie, aud fel si fel de pareri, care o fii cea buna?

Filmul e bun, dar nu extraordinar. Asta e cea buna :D Windom probabil e doar suparat ca nu a fost nici o picatura de sange in film :)) Glumeam desigur, dar cred ca a fost prea dur cu filmul :P

Mai oameni buni, sa-mi explice si mie cineva ce anume e bun la filmul asta?:-/ Acum nu cer imposibilul, nu cer sa-mi explicati cum un asemenea film poate fi considerat material de Oscar... Intreb numai - ce anume e bun? Idiotenia situatiilor, de la cea cu fotografiile (a la Vacanta Mare) pina la scena retarda a nuntii? Anna Kendrick, careia in fiecare secunda iti vine sa-i dai un pumn in mecla? (tipa asta e nominalizata la Oscar???=)) ).
Ar trebui sa fim induiosati de saracul Clooney deoarece, dupa o zi stresanta in care a mai ruinat viata a 20-30 de oameni, isi baga scula in tot atitea pasarici cite orase viziteaza (dar, deh, n-are parte de dragoste, cel mai important lucru(:| )? Ar trebui sa ne dea pe spate scenariul de o ipocrizie crasa? Adica nici nu stiu ei, angajatii, ce mare favoare li se face, de fapt, primind un sut in cur... O adevarata mana cereasca... Dl. Schillinger, de exemplu, cu doi copii acasa, sta si cugeta – hmmm:-? , am lucrat o viata intreaga ca un dobitoc pentru 50.000 USD pe an. Nu mai rezistam, bine ca a venit ingerul asta pazitor, cu Hannah Montana alaturi, sa-mi arate calea cea dreapta... Pai eu in copilarie am avut un vis – sa cresc viermi de matase. Da-o-n pizda ma-sii de slujba si de familie, acum am ocazia sa-mi urmez visul...
La un moment dat am vrut sa opresc filmul ca n-am mai rezistat, sincer. Apoi, spre final, a aparut singurul moment cit de cit ok, scena in care Clooney descopera ca Farmiga are familie. M-a facut sa trec momentan cu vederea restul pacatelor, caci, dupa cum e vorba, de sters, tot Persilul din lume nu va reusi sa le stearga.
Poate sa fie filmat si sa arate bine. La fel a fost si The International. Nu e de ajuns... Nici pentru un film obisnuit, daramite pentru unul cu pedigree si singe albastru... Cica...

Macar de o arata pe aia care s-a sinucis, aruncindu-se de pe pod... Pun pariu ca a ratat apa si a dat cu capul de pilonul de sustinere...:-?

Oh common, esti mult prea exigent cu filmul asta. Mie mi-au placut cateva chestii la el. Personajul lui George Clooney e asa un professional asshole ca nu il mai suporta pamantul, de unde si placerea lui de a fi tot timpul in aer. E destul de reprezentativ pentru politica corporatista, nu numai din America. Si tematic se potriveste foarte bine cu perioada actuala, ce-i asa rau in asta?

Ce e rau? Faptul ca, sub masca umorului "inteligent" filmul exacerbeaza nerusinat aceeasi teorie rasuflata si jenanta - Cit de misto e sa traiesti in societatea americana, cite oportunitati iti ofera sistemul capitalist. Totul invelit in zaharicale demne de Nora Ephron, menite a te face sa uiti problemele grave cu care se confrunta in prezent aceasta societate. Insa daca citesti printre rinduri, iti dai seama de realitate. E o atitudine tipica afisata de administratia Obama - avem acelasi sistem putred, dar a trecut Bush asa ca putem presara peste el un strat de zahar...:-q

Mie chiar mi s-a parut opusul a ceea ce zici tu, nu mi se pare deloc ca lauda capitalismul american, ci mai degraba accentueaza problemele cu care se confrunta. Abordarea nu este una grava, serioasa, dar then again Reitman nu e niciodata grav si serios, asta nu inseamna ca e lipsit de substanta. Plus ca e canadian. :P

Asta si urmaraste filmul - sa para opusul a ceea ce am zis eu. Mesajul politic are grija sa se infiltreze in subconstient fara ca privitorul sa banuiasca ceva... Dar eu deja-s o vulpe batrina...;)

Bine bine, deja suna a teoria consipartiei ce zici, sorry but I'm not impressed. :P

The Bottom Line - Up in the Air ofera lectii de politica interna la fel cum The Hurt Locker se ocupa de politica externa. Americanii sint acoperiti pe toate fronturile. Acum pot premia in liniste Avatarul. Oscar 2010.(:|
Conspiratie? Neah, de la 9/11 s-au cumintit. Acum se multumesc, o perioada, sa propovaduiasca beneficiile democratiei si ale sistemului capitalist celor doritori sa asculte...(:| Mai nou, prin "comedii romantice"...=;

Filmul a fost bun. Ma asteptam de la jumatatea filmului sa se termine cu "happy end" dar nu a fost deloc asa. Oricum finalurile acestea sunt mai "neobisnuite" si parerea mea ca sunt si mai interesante pentru ca nu le vezi in toate filmele. Actorii si-au jucat bine rolurile si scanriul a fost foarte bun.
In concluzie este un film ce merita vazut.

Mi-a placut foarte mult cum personajul lui George Clooney, a fost adus cu picioarele pe pamant dupa ce a lasat doar cateva clipe "garda jos". Cu siguranta va castiga statueta pentru "Best Screenplay - Adapted," pe data de 7 martie.

O singura scena relativ reusita nu scuza aproape 2 ore de platitudini. Are sanse la idol insa pentru ca e exact atit de ipocrit cit sa le gidile orgoliul yankeilor...

Văd că este cineva frustrat pe aici.
Nici mie nu îmi plac filmele cu mesaje băgate pe gât și urăsc de exemplu Into the Wild care vrea să ne arate că scopul vieții e găsirea fericirii sau Avatarul care ne explică cum să ne închinăm la natură.
Dar nu am văzut niciun semn cum că acest film sau The Hurt Locker ar fi politice, sunt cât se poate de apolitice. Sunt plasate în centrul unor subiecte politice e adevărat, dar nu există niciun mesaj pro sau contra ceva, doar sunt expuse poveștile unor oameni prinși în aceste situații.

Din punctul meu de vedere tot filmul a fost încântător cu personaje cu care te puteai identifica, replici amuzante, dar cât se poate de autentice. Ce mai ador filmul acesta.

De fapt ideea era:


Personal nu mi se pare chiar bagata pe gat ideea, dar fiecare priveste altfel lucrurile. Tot personal sunt foarte de acord cu acea observatie... poate de asta nici nu mi se pare bagata pe gat.

Nu e un documentar asa cum nu e nici The Hurt Locker, simpatizezi cu ideea sau nu, nu cred ca incearca sa te convinga de ceva. Inveti ceva din film sau nu, nu te obliga nimeni sa asimilezi informatia. Doar scopul filmelor in general e sa transmita idei. Nu poti la fiecare film cu o idee ce nu-ti convine sa spui ca ti-o baga pe gat.

Total eronat - filmul ne arata destinul unui om care s-a ghidat dupa acest principiu. Ca a esuat sau nu, asta ramine la latitudinea fiecaruia sa hotarasca. Filmul nu ne baga pe git nimic...

În momentul în care ai idei clare despre anumite subiecte sau subiecte care chiar te privesc personal și vine un film și prezintă cealaltă parte a baricadei ca fiind bună nu se poate să nu ai un disconfort din această cauză. Iar 2 ore de prezentate în continuu a unei idei cu care nu ești de acord mi se pare că e similară cu băgarea pe gât a unei idei. Dacă subiectul nu te privește, nu ai o părere clară despre el, poți privi relaxat să vezi doar povestea, dar există și unele cazuri te poți simți ofensat de ce se prezintă.

O sa o spun de 1000 de ori: The Hurt Locker e un imens pas inapoi fata de nivelul impus de Generation Kill. La toate capitolele, inclusiv acea presupusa impartialitate pe care o vad unii in filmul lui Kathryn Bigelow.
In GK sunt scene care prezinta cruzimea razboiului fara sa faca din americani niste eroi, chiar dimpotriva uneori, se prezinta ce vedem si la stiri, in razboi mor civili, chiar ucisi de americani, din diverse motive, pornind de la simpla plictiseala a unui hill-billy, pana la accidente stupide, comunicare defectuoasa, sau ordine date in necunostinta de cauza. Si toate astea fara sa prezinte armata americana nici intr-o lumina proasta, nici intr-o lumina buna, ci intr-o idee reala, anuma ca armata e facuta din oameni, si in situatii limita unii fac ce trebuie sa faca, altii nu. Realitatea razboiului nu e cu baieti buni si cu baieti rai. Iar preocuparea numarul 1 a soldatului e siguranta sa si a camarazilor sai. Nu exista fapte de vitejie vecina cu nebunia.
In fine. Ce ne arata THL? Un super-soldat, preocupat din cale afara sa salveze civilii, uneori punand in pericol viata camarizilor sai. Si o scena lacrimogena in care isi cere scuze fata de un atentator sinucigas ce s-a gandit ca poate e mai bine sa nu sara in aer, pentru ca e om bun si are familie, si bla bla. Faza cu "I'm sorry, I'm sorry" e de tot rahatul. De ce naiba ti-e sorry? Dar toata ideea e sa provoace empatie lacrimogena, ca uite mama ce bun la suflet e soldatul american.
Filmul e bunicel, de acord, te distreaza, si e cool, dar nu merita in nici un caz toti laurii cu care a fost acoperit. Pentru ca e pacat ca se revine la aceleasti tipuri de filme propagandistice, gen Rambo. Apocalipse Now nu a luat Oscarul, si sa ia telenovela asta?

Mda, n-ai dreptate, am explicat mai pe larg și mai coerent, dar mi-a dat o eroare când să postez și acuma nu mai am chef să rescriu. Dacă vor pot pune administratorii forumului mesajul la care mi-a dat eroarea.

Atit Up in the Air cit si The Hurt Locker au o chestie comuna: modul parsiv in care incearca sa-ti bage pe git un anumit tip de propaganda, invelita intr-o asa-zisa autocritica. Lame.:-q

Hmmm, ce mi-a plăcut la film [exceptând imaginile din avion pe care le-aş fi vrut mai multe], este exact ideea că în "lupta" om-tehnologie într-o oarecare măsură câştigă umanismul. Fiecare a trecut prin eşecul personal fie plângând, fie zâmbind, lucru firesc, deşi văzut tot mai des ca o slăbiciune [chiar cred că zâmbetul - prezent în toate felurile lui - este un laitmotiv al filmului]. Au fost câteva replici chiar haioase dintre care vreau să o amintesc pe: No one's got any manners any more. Pusă în context este definiţia concretă a înspre ce ne... îndreptăm. :D

Aia cu manierele mi-a plăcut mai mult în secvența ștearsă din Chicago. (melodia Class)

Și da ne este prezentată o secvență din viața americanilor și cum se încadrează americanii în acea schemă.
Dar cum spuneam mai devreme când ai convingeri ferme împotriva a ceva așa cum are Windom păreri anti americane, e clar că simpla prezentare a americanilor îl face să urască filmul.
Sunt sigur că despre orice ar fi fost filmul îl întorcea pe o față sau cealaltă numai să iasă că e pro american. Nici nu vreau să mă gândesc ce va face din Wall Street 2.

Windom, zici ca trimiterile politice sunt in acelasi timp bagate pe gat dar si subliminale. Cum vine asta? Nu e chiar atat de multa propaganda. In afara de finalul cu confesiunile disponibilizatilor care isi regasesc linistea in sanul familiei, si felul imbecil in care Clooney le propune victimelor sa vada jumatatea plina a paharului, filmul are o latura sensibila, umana... artistica. Ca nu e sclipitor construita e alta poveste.

Bagate pe git a la Fight Club ca sa zic asa.;) (iti aduci aminte de acele imagini cred, ce dispareau intr-o clipita). Cam asa e si cu The Hurt Locker. Cit este de oribil razboiul asta, vai, vai:(( insa, pina la urma, e un rau necesar iar noi (americanii) trebuie sa continuam cu orice pret ceea ce am inceput, chiar daca pentru asta trebuie sa parasim sinul lui Avram si sa ne intoarcem where the action is precum Chuck Norris in tineretze...(:|

Scuze de off, se poate muta la The Hurt Locker...

OK. M-ai convins. THL e cel mai bun film. Ever.

Stai să fi văzut postul meu că atunci te închinai la THL.
Acuma serios nu e cel mai bun, ba Up in the Air e și mai bun. E THL mai bun ca GK? Numai de vreo 10 ori, dar tot e mai slab ca Up in the Air.

Legat de ce spunea Windom. Asta e societate în care trăim, majoritatea dintre noi nu sunt eroi și nu fac nu știu ce lucru important. Ne integrăm și facem tot ce putem. Desigur că concediatul oamenilor sau detonatul bombelor, sau învârtitul hârtiilor în bănci sau mai știu eu ce nu e un ideal ci doar o rotiță care face parte din mersul omenirii. Că e o direcție bună, rea nu prea poți să îți dai seama chiar din centru, tu doar îți faci partea.
Iar dacă un film prezintă aceste detalii din viața unor oameni implicați nu înseamnă că e de acord sau în dezacord cu ce se prezintă. Fiecare face ce poate, fiecare e cu ideile și idealurile lor, dar prea multe nu se pot schimba omenirea merge în continuare neafectată de modul în care gândesc și acționează unul sau altul.


Desigur ce am spus mai sus nu e o idee din film sau un lucru care ar face filmul mai bun, e doar contextul. Oamenii merg mai departe individual poate pentru că le face plăcere, poate doar atâta știu, nu le place alternativa, însă nu decid ei politica fiscală sau de apărare a SUA.

Oare am vazut acelasi GK si acelasi THL?