![]() |
"2012"
"2012" - Dezastru de film catastrofă Premise bune, scenariu olog, regie tântă, efecte foarte speciale *** ATENŢIE!!! Conţine câteva mici spoilere! *** Nişte emisii solare mai speciale destabilizează ceva în pirosferă şi aia începe să se lichefieze, aşa că plăcile tectonice se destabilizează şi pun-te nene pe-un lanţ de cutremure globale de să nu mai scape om cu persoană! Praful o să se-aleagă de toată scoarţa. Ce-i de făcut? (V.I. Lenin). Roland Emmerich nu l-a citit nici măcar pe Dumitru Carabăţ, darămite pe Lenin, aşa că scenariul încropit de el împreună cu Harald Kloser e de-o debilitate odiossinistră - deşi nici cu regia nu mi-e ruşine; mie; că el ar avea motive. S-au mai făcut filme pe tema asta, "cum scăpăm de apocalipsă", iar dacă dudele de-acu' zece ani şi ceva, "Deep Impact" (1998; regia Mimi... ăă, Leder, nu Mimi de la bloc) şi "Armageddon" (1998; r. Michael Bay) nu erau decât nişte paşi spre actualul dezastru de film catastrofă (sau viceversa), unul şi mai vechi, "Meteor" (1979; r. Ronald Neame, scenariul Stanley Mann şi Edmund H. North, plagiat după Radu Aneste Petrescu şi Mircea Drăgan - nu e banc, compatrioţii noştri se jură c-aşa a fost) avea anumite virtuţi, în sensul că miza nu stătea exclusiv în secvenţele spectaculoase, cât în capacitatea oamenilor de a face faţă situaţiei - mai ales la nivel politic: vor reuşi americanii şi ruşii să bată palma şi să-şi sacrifice tot arsenalul nuclear de pe orbită ca să spulbere corpul delict? Şi cum...? Aceeaşi problemă, evident, se pune şi aici, deşi nu e nimic de distrus (că oricum se va distruge totul de la sine), ci doar foarte mult de salvat. Toţi şefii de stat, în frunte cu americanu', rusu' şi chinezu', pun mână de la mână, în cel mai strict secret, ca să nu işte panică. Plotul ăsta e urmărit cu un schematism înfiorător, construind mistere de dragul misterelor (care pentru spectatorul târşit nici nu mai sunt mistere ci se prinde imediat - ca-n cazul incidentului cu directorul de la Luvru asasinat în acelaşi tunel cu Lady Di), săltând din an în an prin elipse rudimentare, fără nici o şansă de a crea vreun real crescendo al tensiunii, şi evident glisând mereu în demagogia cea mai lacrimogenă - vezi-l pe preşedintele american (Danny Glover, care-i mai negru chiar şi decât Morgan Freeman, omologul său din "Deep Impact", că de Obama ce să mai vorbim0, cum ţine cuvântări înălţătoare după tipicul "Independence Day" (1996 - apropo, am auzit că li s-a pus să-l dezgroape şi pe ăsta, cu două sechele trântite rapid, ţac-pac, acum după atâţia ani), apoi alege să moară la Casa Albă, alături de popor; vezi-i pe chinezii cei mici şi gălbiori, singurii capabili să construiască navele salvatoare într-un timp atât de scurt (folosind munca în regim sclavagist - aspect eludat total, cu miserupistă dezinvoltură); vezi, mai ales, secvenţa de-un setimentalism de-a dreptul zaharisit din final, când toţi gordonbrownii şi sarkozyii şi toate angelamerkelele zic în unanimitate "Da, da, da!" apropo de primirea la bord a sărmanilor umiliţi şi obidiţi care-au rămas pe din afară (jur că nu vă mint: la faza asta, toată sala de la mall, doldora de critici, cronicari şi alţi presari, plus membri de familie, cumetri, vecini şi varii invitaţi, era pe jos de râs!) După ce expediază aşa filonul cel mai substanţial al poveştii, ce face Emmerich? Îşi alege cel mai nesărat şi mai clişeatic posibil grup de protagonişti, alături de care să urmărim povestea: o familie disfuncţională, doldora de locuri comune: părinţi divorţaţi, copiii-n weekend cu tăticul, fata la cei şapte anişori ai ei are încă incontinenţă urinară nocturnă pe bază de stres familial aşa că doarme cu pamperşi (chestie pusă fix ca să fie, că nu clinteşte nici măcar un fir de păr dramaturgic), noul viitor soţ al mămicii e şi el băiat bun şi eroic (că-n final se jertfeşte spre a salva familia şi a o lăsa să se reunească fără el - apropo, nu e singurul: cam oricine moare-n filmul ăsta, o face imediat după ce-a salvat sau un ţânc, sau un căţel, sau vreo două babe). Ăstora le mai adaugă un fel de familie la fel de destrămată a unui mare mafiot rus, cu care se leagă o alianţă pentru supravieţuire alternând spiritul de sacrificiu cu trădările cele mai mişelnice, tot cum scrie la cartea de scenaristică pentru începători), plus subplotul cu savantul şi Prima Domnişoară a S.U.A. (de cum îi vedem certându-se, la-nceput, ştim că se vor înciocăla, la sfârşit) - şi cam aşa ar sta lucrurile, zice-se, cu "universul uman" al filmului. Bun, acuma c-am bifat-o şi pe asta, să vedem cum stăm cu universul ştiinţific - că de, ca orice film despre sfârşitul lumii, se circumscrie SF-ului, aşa că fără o documentare temeinică, o logică riguroasă şi o evoluţie raţională a evenimentelor, nu se poate. Ba se poate. Şi-i de jale. La un prim nivel, întreg modul în care se desfăşoară fenomenele de la care se trage tot ponosul, pe scară planetară, e incoerent şi plin de inadvertenţe (nu e nevoie nici măcar să fii geolog de meserie, ca să te prinzi). Gogonate-s multe, dar cea mai cea e tocmai aia din punctul culminant (al filmului şi al globului), când plutind ei pe apele furioase ale tsunamiului planetar, sunt gata-gata să dea cu prova-n Everest (se vede că Emmerich nu s-a mărginit doar să chiulească de la orele de fizică din generală, ci nici măcar n-a auzit în viaţa lui de materia asta!). Apoi, toate ramificaţiile consecinţelor, toate undele de şoc figurative, pe linie mediatică, administrativă, psiho-socială, comportamentală pe întreaga gamă a palierelor (de la individual la mega-colectiv), sunt la fel de ridicole, oscilând între improbabil şi imposibil. Dar culmea neverosimilităţii o ating, evident, secvenţele de acţiune (începând cu cea din deja celebrul trailer publicitar, şi continuând în acelaşi spirit peste tot). De regulă - de regula regulii - aici se-ntâmplă mereu una şi bună: personagiile fug de câte-o nasoleală care vine-vine-vine-calcă-totul-în-picioare: cel mai adesea, e o crăpătură-n pământ; alteori, surpăciune progresiv-accelerată a scoarţei; sau năruire la fel de treptată-n-galop a câte unui pod (uneori dedesubtul lor, alteori deasupra lor, c-aşa-i în amor - dacă nu-n tenis!); sau bloc care se dărâmă (tot pe rând); sau cascadă de maşini care se varsă dintr-o parcare supraetajată; sau nor/val de cenuşă (ori de foc, ori de lavă, ori de toate trei la un loc) gata-gata să-i înghită; sau tsunami; sau te miri ce. Vajnicii noştri eroi fug când cu limuzina, când cu autobuzul, când cu autopicioarele, când cu câte-un avion căruia-i fuge pista de sub roţi şi-n sens bun, şi-n sens rău (asta cu avionul o vedem în vreo trei reprize separate), da' nu-i nimic, că el tot decolează ca prin urechile acului. Dacă-n faţă vezi ceva-n curs de demolare-prăvălire-rostogolire, ştii sigur c-or să treacă la fix sau printre, sau pe sub, sau drept prin - numai pe-altundeva nu! (Şi, evident, fără să se-aleagă decât cu-o zgârietură, o vânătaie, cel mult un cucui - şi jumătatea posterioară a autovehiculului făcută tăieţei şi cu trena-n flăcări.) A, şi să nu uităm mâinile - peste tot abundă mâinile întinse una spre alta pe motiv de fugăreală, mai-mai să se-atingă da' nu prea-prea, până se prind în fine, şi-atunci muzica bubuie, semn că s-a sudat încă o uniune pe viaţă şi pe moarte. Culmea ridicolului o atinge epocalul moment când eroul (John Cusack, într-un rol enervant de prost construit şi jucat) cade cu autobuz cu tot în măruntaiele pământului, dar familia nu se lasă şi-l aşteaptă cu credinţă nestrămutată, şi-odată din falie zbang!!! îi iese mâna şi se-agaţă de margine, cu tot cu harta salvatoare pentru care fusese cât p-aci să-şi rişte viaţa (da, "cât p-aci să şi-o rişte" - aşa am vrut să spun; e-n logica lui Emmerich). În tot acest haloimăs, se sfidează într-o veselie continuă toate legile posibile şi imposibile: ale cinematicii, ale dinamicii, ale gravitaţiei, ale probabilităţilor, ale psihologiei, ale neurologiei, ale urologiei... sau poate nu; dacă stai să te gândeşti, faptul că la sfârşit puştoaica nu mai face pipi-n pat e chiar veridic; şi poncif; şi ştiut încă din start. Tragedia e că Emmerich se ia în serios. Evident, cinematograful înseamnă convenţie - la fel ca teatrul, deşi pe un sistem de coordonate oarecum paralele - aşa că putem oricând să credem cele mai mari năstruşnicii, dacă ne sunt preparate cu dichis şi servite cu manieră: Hitchcock nu uita niciodată să ne facă şugubăţ cu ochiul, iar despre James Bond, despre blockbusterele cu Bruce Willis sau despre cele mai proaspete acrobaţii cu verosimilitatea (ca "Wanted" al lui Bekmambetov, sau "Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans", de Herzog), ce să mai vorbim - numai că Emmerich îşi crede singur toate aberaţiile şi i se pare cel mai firesc lucru să i le credem şi noi. E, tocmai de-aia nu-l crede nici dracu'! Iar cel mai trist rezultat e că acest monumental cumul de tembelism şi aroganţă ajunge să submineze însuşi rostul central al întregului demers: spectacolul vizual. Căci efectele speciale sunt într-adevăr impresionante (ceea ce nu-i nici o noutate, desigur, dar nu ne opreşte nimeni să ne delectăm cu ele iar şi iar, când n-avem altceva mai bun de făcut), şi filmate de Dean Semler cu dibăcie şi profesionalism. Câteva firişoare de umor presărate peste toată compoziţia ar fi făcut minuni; aşa, însă, singurul câştig cu care ne-alegem e celălalt tip de umor - cel involuntar. Care, fatalmente, e întotdeauna şi foarte trist. Pitbull (Mihnea Columbeanu) 15 noiembrie, 2009, h. 18:00-19:26 Bucureşti, România |
nu stiu ca sa zic , dar cred ca va fi un film bun , insa nu imi voi da cu parerea finala doar dupa cel vizionez !
|
Ai postat si tu ca sa te afli in treaba.:))
|
Filmul e OK.Unii actori sunt bunisori dar oricum cel mai bun lucru la filmul asta sunt efectele speciale care te sperie si in 2D.Ce sa mai zic:Ar fi fost mai bun in 3D.
|
film pentru prosti
|
disciple atunci tu pentru ce ai comentat ??? nu ca sa te afli in treaba ????
|
Am comentat despre comentariul tau inutil.;)
|
L-am vazut si eu sambata... si nu m-a impresionat ! Efectele ar fi fost tari in 3D... chiar si asa au fost peste efectele altor filme lansate anul acesta si de aceea nota mea este strict pentru aceasta categorie :) : 6.5.
@Pitbull... exact cum ti-am zis... am fost la film nu pentru scenariu... ci pentru ceva de care am fost privata tot anul :) ! Iti inteleg punctul de vedere ;) |
E lucru cunoscut faptul ca Emmerich pluseaza foarte mult pe efecte speciale,imagine,sunet si alte departamente tehnice(excelent realizate in aproape toate cazurile) uitand ca mai are de spus si o poveste.De aici calamitatile.
|
Originally Posted by Disciple:
Ai dreptate... dar comparativ cu celalalt film al lui - 10,000 BC consider ca a evoluat nitel in bine ! Ca regizor nu e chiar de lepadat, DAR ca scenarist... este sub "nivelul marii" :)) |
Originally Posted by Lili1982:
sub nivelul marii e mai degraba faptul ca il foloseste ca scenarist pe Harald Kloser, compozitor de profesie, efectiv nu-l inteleg...:| un lucru e sigur : Independence Day 2 & 3 devin niste glume bune, da' proaste.... |
salll
eu ma duc azi sa-l vad...sper sa fie mai ok de cat se spune...:)
|
Cred ca e cel mai bun film dintre toate cu acest nume: 2012 :-*
|
Cam slabutz
Cam slabut acest film, ma asteptam la mai mult dramatism. John Cusack era cu limuzina la 500 de metrii de casa familiei , ii suna si in loc sa le zica sa iasa afara el ii atentiona de ce urmeaza :)).
M-a amuzat rusu' ala la faza cu masina cand nu pornea , si rusu' ala mai tanar care ramasese singur in avion si el vorbea tot engleza:)). |
Probabil ca cel mai nasol aspect al meseriei de critic de film e faptul ca persoana in cauza e nevoita sa vizioneze si o groaza de dude cum e si filmul asta, pentru a le putea scrie apoi cronica. Banuiesc ca-i destul de dificil sa intri la un asemenea film fara idei preconcepute si sa reusesti sa-ti pastrezi spiritul treaz pina la final...:-?
|
La drept vorbind, aici vizionarea a fost o experientä pläcutä: am savurat efectele speciale, si am râs copios, cu colegii, de tâmpeniile scenariului si ale regiei.
Dar au existat catastrofe unde nici mäcar asemenea bucurii relative n-am avut - unde vizionarea era într-adevär un calvar absolut: "Si totul era nimic" (mi-a produs o senzatie de malaise cât se poate de fizicä), "O secundä de viatä" (o stare de fragmentare mintalä ca în urma tratamentelor cu electrosocuri), "Legiunea sträinä" si "Marilena" (repulsie, disperare, greatä), si mai ales inimaginabilul "Carol I" - singurul film care (nu mint!), în plinä proiectie, mi-a smuls efectiv un räcnet de dezgust, silä si panicä. ...Sau, dintre cele sträine: "Code Name: The Cleaner", "Epic Movie", "Superbad", "Van Wilder 2: The Rise of Taj", "The Grudge 2", "One Missed Call", "Hitman", «Astérix aux jeux olympiques», "Drillbit Taylor", "Get Smart", "Fay Grim", "Scar 3D", "Halloween II". "Pineapple Express", si altele. La astea nu numai cä regret cä m-am dus, dar le-as sterge chiar din existentä - dac-as putea! |
2012
Oare chiar atat de bun e filmul asta 2012?
La mine in cluj, e cu rezervari, si pana saptamana viitoare cica nu mai sunt locuri la niciunul din cinematografe. _____________________ Prima piata virtuala "v-market.ro" |
Daca e cu rezervari, ti-ai dat seama... Doar cei alesi vor mai avea acces la asa ceva...B-)
|
Originally Posted by Pitbull:
Inafara de SuperBad,Pineapple Express toate sunt proaste. |
Originally Posted by Windom:
Nu e chiar asa... atat timp cat esti critic, iti asumi ca vei vedea si catastrofe. Mult mai neplacut mi se pare a fi voluntar subiectiv (of course, a fi subiectiv tine de natura criticului - obiectivitatea e o utopie) - adica sa ridici un film pe considerente de "daca toti au dat cu parul, hai sa fiu eu Gica contra" sau (in cazul autohtonelor) "omul ala (regizorul, n.s.) nu mi-a facut niciun rau, hai sa las loc de buna ziua" etc., sau a da in el pentru ca ai intrat sa-l vezi decis ca n-o sa-ti placa. (stiu ca sunt off topic!). |
Hmmm, nu a fost pe placul asteptarilor mele . Efectele speciale au fost...speciale, recunosc ; le-am savurat cu placere. Scenariul a fost cam sec, s-a dramatizat prea mult la unele scene in care chiar nu era nevoie, dar, ce pot spune? Au fost amuzante acele scene mult prea dramatizate, thumbs up for that! :))
Per total, un 7 :P. |
U got it rite, Rap! :)
|
mi-a placut
nu e nimic de comentat, e un film in care trebuie sa vezi "shit blowing up", si cum in cazul asta "shit"-ul a fost lumea, m-a impresionat. M-a tinut mai tot timpul pe marginea scaunului.
Body Count: 6 billion - check, shit blowing up - check, killing russians - check, Woody Harrelson as a crazy homeless fuck up - check. |
Mai intai invata sa scrii corect gramatical,apoi invata sa te controlezi,apoi invata sa accepti ca nimeni nu iti baga pareri pe gat cu forta si apoi invata sa emiti o parere pertinenta.
Pentru ca apoi sa discutam adecvat si interesant.Ce zici?:) |
Mio Discipolo - de ce-i ceri fetii imposibilu'?
|
Fiecare merita o sansa.;)
|
Dar nu fiecare si-o foloseste!
|
Uaiii! L-am vazut acusica... Doamne Sfinte! Ce mare shit!! Ce mai, cum poti sa faci un asa mare shit?! E printre cele mai mari si mai tari... wow
Va rog sa-mi scuzati limbajul, dar exprima exact ceea ce am simtit chiar la sfarsitul vizionarii... Comentariul lui Pitbull e prea bland iar inainte de a vedea filmul ziceam ca-i prea aspru. Cocluzie: a se vedea numai dintr-o lipsa crasa de ocupatie... genul filmului comedie cu accentul pe primul e. Nota 3 (de fapt ar fi trebuit sa poarte un alt titlu: Egoismul, banii si tehnologia sunt nemuritoare!) |
Actorii au ramas clar in urma efectelor speciale... unii erau atat de detasati ca ai fi zis ca ce se intampla e o nimica toata!
|
cel mai slab film
Asteptam cu nerabdare ,lansarea lui in ziua de 13 Noiembrie,a venit si ziua respectiva ,am fost si l-am vazut ....sincer dupa primele 30 de minute ma intrebam daca asta este filmul 2012 si nu am nimerit la altul :)) ,un film de doi lei ,din toate punctele de vedere ,nu a avut suspans ,asa cum ar fi trebuit ,iar daca a avut, stiai deja cum se va termina ,ca totul va fi bine , rolul actoriilor a fost un dezastru dupa parerea mea , John Cusack a fost total nepotrivit pentru acest rol ,iar rolul lui a fost total in plus , nu stiu ce a fost in capul lui Roland Emmerich ,dar nu faci dintr-un sofer (rolul lui John in film ) ,un erou ,un cascador nemaintalnit, era o vorba scz de offtopic "daca ar fi jucat Bruce Wills in Titanic ,i-ar fi salvat pe toti " ,dar macar acesti actori au un farmec ,si nu numai de asta e vorba , e vorba de rolul lor ca actori in filme consacrate ca : Rambo-Silvester Stalone ,Die Hard>Bruce Wills>John McClane, 007 s.a.m.d. ,dar acest "sofer" era prea pregatit ,apoi acel pilot incepator care facea tot felul de manevre pentru a evita vre-o coliziune ,sa fim seriosi ca sa dobandesti o astfel de abilitate iti trebuie cel putin 3 ani de zbor ,dar el nu zburase decat o data ,asta ar fi ca si cum un incepator care tocmai si-a luat permisul de conducere ar vrea sa se intreaca cu Michael Schumaher :)) ,iar efectele au lasat de dorit ,unele au fost realizate ,dar altele parca au fost low buget ,se vedea prea clar ca in spate era un ecran albastru pe care fusesera puse tot felul de secvente : explozii,surpari de pamant s.a. si in plus de asta subiectul in sine nu are nimic special ,daca ar fi se ne luam dupa pronosticariile care se facusera ce ar urma sa se intample peste 3 ani ,ce s-a facut ? s-au construit niste "barci" si atat :( ,si astea doar pentru oameni super bogati ....o pierdere de timp vizionarea acestui film , credeam ca o sa mai merg cel putin inca o data sa i-l mai revad ,dar acum dupa ce l-am vazut ,nu mai merg nici mort :))
|
chiar nu inteleg de unde atat ura. Mie filmul asta mi-a oferit exact ce am asteptat de la el. Nici mai mult nici mai putin. Am vazut trailerul, am vazut tot felul de imagini spectaculoase, tot felul de chestii explodand, tot felul de dezastre. Am ajuns in sala de cinema si exact asta am primit.
Chiar si un bonus numit Woody Harrelson. Mi-a placut foarte mult personajul lui si as fi vrut sa fi fost tinut mai mult pe ecran, dar i-as fi pastrat moartea exact la fel, cea mai buna scena din tot filmul pentru mine. Asadar, la ce va asteptati cand ati mers la cinema? De ce sunteti atat de dezamagiti? Sunt sigur ca asa se va intampla si la Avatar, o groaza de buzz inaintea filmului, si apoi o armata de dezamagiti pentru ca filmul e exact ceea ce s-a spus de un an de zile ca va fi: un film de actiune, cu foarte multe efecte vizuale. Nu o drama, nu o capodopera, nici macar prea mult SF, ci un film la care ramai UAU! cum ramaneam la filmele cu Bruce Lee cand eram de-o schioapa. |
De bunä seamä, unii intre noi avem standarde de exigentä mai înalte (inclusiv în cazul filmelor de consum; nu suntem elitisti).
Tot ceea ce ai asteptat tu de la film am asteptat si eu - plus alte câteva (comode si fezabile) lucruri: - sä fie logic (la un nivel simplu, elementar); - sä fie proaspät, inventiv (nu repetitiv, cliseatic, lenes-intelectual - în raport cu multe alte filme); - sä fie proaspät, inventiv (nu repetitiv, cliseatic, lenes-intelectual - mäcar în raport cu sine însusi; adicä sä nu repete nici mäcar de câte douä ori, necum de patru-cinci, aceleasi si aceleasi elemente); - sä echilibreze just sentimentele, sä nu cadä în melodramatism rudimentar, telenovelistic. Pe scurt: nu sä fie o capodoperä, nu sä fie un film elitist, de continut, de mare artä - ci doar un blockbuster istet, onest, bine lucrat profesional pe toate planurile; sä nu fie cretin, hilar, ridicol... jignitor la adresa spectatorului care dä un ban asteptând un minim respect la adresa propriilor lui exigente normale. Cer prea mult...? * * * L.E. Asadar, si mie-mi plac "tot felul de imagini spectaculoase, tot felul de chestii explodand, tot felul de dezastre" - cu o conditie (crucialä!): sä fie CREDIBILE! Da, stim cu totii cä sunt fäcute în studioul de filmäri combinate, în laboratorul de efecte speciale, si pe computer. Nu asta conteazä - doar STIM cä filmul nu e realitate, ci fictiune, conventie, trucaj; asa e firesc sä fie, altfel n-ar fi film... Dar, ca sä acceptäm aceastä conventie, trebuie sä fie îndeplinitä o conditie esentialä: povestea sä fie convingätoare, gânditä cu cap, finalizatä cu bun-simt; POVESTEA, aia din mintea autorului, aia care se naste acasä, la cafea, gratis - färä altä investitie decât cea intelectualä! Dä-mi o poveste DESTEAPTA, în care sä cred, si voi accepta toate minunätiile, träsnäile si aberatiile - inclusiv o navä cosmicä de tip obuz înfiptä în ochiul caricatural al unei luni de gips. Dar vârä-mi pe gât o idiotenie, si-mi voi aminti imediat cä toate acele felii de litoral cu hälci de oras pe ele, care se scufundä în ocean, sunt fäcute digital! |
De vreme ce cumperi bilet la 2012, e aproape o cerinta sa-ti lasi creierul la intrare. Astea nu sunt filme la care sa te gandesti, 2012 e un film de moment, de senzatie, in nici un caz unul contemplativ. Sigur, poti sa ceri o logica in scenariu, un gram de credibilitate in performanta actorilor, dar trebuie sa realizezi ca astea sunt aspecte secundare. 2012 a oferit exact ceea ce a promis ca va oferi. E bombastic, e galagios, e absurd, e ce vreti voi, dar nu e o opera de arta nici cat o unghie.
Si desigur, e pacat ca salile se umplu la 2012 saptamani la rand, in timp ce la Concertul se vad tufe rostogolindu-se ca in vechile western-uri, dar asta e publicul. Vrea entertainment mai mult decat vrea un film cu o idee, cu un sentiment, un film despre care sa vorbesti altfel decat "l-ai vazut pe ala ce a facut". Eu simt nevoia pentru ambele tipuri de filme. Uneori vreau sa vad si un film ca 2012, uneori vreau doar entertainment. Si poti sa spui ce vrei despre 2012, dar ca nu e entertainment, nu. Pentru genul lui, 2012 a fost o experienta placuta pentru mine. In final, singurul criteriu valabil de apreciere a acestui gen este: m-a plictisit sau nu? |
Ai dreptate pe puncte, dar schematizezi per ansamblu.
Nu trebuie sä ne culcäm pe urechea lui "ästa e publicul" - trebuie sä EDUCAM publicul (din respect pentru: 1) public; 2) noi însine; 3) meserie). Si... guess what? Educarea publicului NU începe vârându-i pe gât cu forta filme "contemplative" (cum spui tu - sau "de continut", cum le numesc eu) - ci oferindu-i filme USOARE, ACCESIBILE, CAPTIVANTE, DISTRACTIVE, "de moment, de senzatie (...), bombastice, gälägioase" (cum spui tu - sau "de consum", cum le numesc eu), dar BINE LUCRATE. Adicä exact asa cum ar fi trebuit (si putut - foarte usor!) sä fie "2012", dacä investitia intelectualä ar fi fost minimä, nu nulä. Repet: cer prea mult? Simplificând: Emmerich a gândit acest film cu curu'. Ar fi putut folosi mäcar o zecime din creier; nu totul, nu jumate, nu un sfert... O zecime mäcar! CER PREA MULT??? |
Originally Posted by Pitbull:
Mie personal imi place si chiar ma bucur mai mult cand vizionez filmele cu sala goala. De aceea nu ma deranjeaza ca 2012 e doar explozii si imagini spectaculoase. Stiu ca peste o zi merg linistit la un film "de continut". Singura mea ingrijorare e ca incasarile slabe la filmele bune, si incasarile exagerate la filmele de consum (desi sunt si exceptii), sa nu afecteze cumva ca pe viitor sa nu mai am parte de filme bune, dar asta tot din motive exclusiv egoiste. Pe mine chiar nu ma intereseaza ca un regizor bun de filme, de exemplu, sa fie rasplatit pe masura pentru munca sa. Tot ce vreau e sa faca filme bune in continuare. |
Pe mine m-a dezamagit. Probabil speram la prea mult din exploatarea momentului "decembrie 2012", in nici un caz sa-l vad pe Cusack facand pe eroul intr-un mod total neverosimil. Pacat, subiectul avea potential.
|
Originally Posted by marius_em:
|
total de acord! o CATASTROFA de film, per ansamblu, dar efecte speciale, trebuie sa recunosc, cat de cat reusite ;) (ca sa nu fiu lafel de dura ca pitbull, ca asta e atributul lui personal)
|
Hehehe, începi sä mä cunosti! :D
Da' si când îmi place un film - nimeni nu-l apärä mai abitir ca Je! (Si, desigur, marea zonä de mijloc - cea cu +/-). |
Cel mai bun 2012 ca bine zici
|
Cita impostura
Sint sigur ca daca (prin reducere la absurd) Pitbull ar sta in acelasi metru patrat cu Emmerich, i-ar spune exact cuvintele de mai sus...NOPE, iar cere in schimb un autograf pe frunte.
E usor sa critici ceva doar numai ca poti si internetu` e gratis. V-ati gandit, astia care aruncati cu porcarie, shit, prostie, in 2012 ca oamenii aia la holywood mai trebuie sa faca si bani, si ca filmul chiar daca este gandit ca blockbuster, are chiar o liniaritate stintifica , este FX visual stunning, ceea ce nu este un lucru derizoriu cum vad ca se insinueaza pa aici ci foarte important pt ca tine de una dintre cele mai analizate/criticate parti ale unui film, de oameni avizati desigur, si anume de partea tehnica. Asadar intr-adevar filmul in mod sigur nu este o creatie literar-musical-artistica dominata de cadru fix de 1 minut cu marea, castelu, ochiul unei vite, urmata de un sincron cu personaj feminin rubicond lacrimand, vorbind fara sunet, smulgandu-si parul etc, ca sa avem aici rauri de adulatie si delirism menite sa ne convinga de profunzimea mesajului si de cat de neinteles este regizorul/scenaristul, si mai ales insistand cu referinte care mai e care mai bizare sa arate cat de mult ii preocupa cinematografia. Cinematografia baieti si fete este o arta despre realitate (posibila-imposbila-viitoare sau demult trecuta) in primul rand si despre abscons in randul al 14-lea. Este foarte bine sa ne placa Family Guy si filme ca Star Wars, The Dark Knight, Rambo, Alien, 300, Pandorum, Transformers 2, Star Trek, si bunicii lor ca Vanishing Point, Dirty Hary, Omega Man, Wrath of Khan, Flash Gordon, Tron. |
Wow, avem un cruciat acilea! :D Un apärätor al särmanelor tiribombe cinematografice, care nu se sparie de "elitisme", ci are ochi (auto-citat în context) sä vadä în ele chiar si sincroane färä sunet!!
Ba încä unu' paranormal, care stie el ce-au altii-n minte, si ce-ar face ei dacä, si dacä...! Stii ce, Tzutzu mic?... ;) ...Lasä. |
Nu stiu ce nu va comvine,dar cum voiati voi sa fie acest film 2012? Dca nu a fost facut cum trebuie , cum trebuia sa fie?Mie mi-a placut,m-a impresionat efectele si chestea cu scoarta terestra a fost noua,cel putin pt.mine.Mi-se cam luase de asteroizi care distrug planeta....>:)
|
Originally Posted by catalinpetrescu:
poate ar fi o idee sa mai faca SI film |
L-am vazut si eu aseara...filmul e ok, efecte de neuitat dar pe tema asta cred ca s-ar fi putut face mai mult iar Cusack nu prea inteleg ce cauta intr-un asa rol.Alte filme de genul asta precum Independence day sau Armageddon mi-au placut mai mult.
|
Eu pentru Emmerich recunosc ca am o slabiciune si nu ma pot supara prea tare pe el. Oricum Independence Day ramane cel mai bun film al lui.
Nu am fost data pe spate de 2012 dar nici nu m-am simtit insultata ca la Wanted. Mi s-a parut un film ok. Nu stau sa-mi bat prea mult capul cu toate contradictiile cu legile fizicii, pentru ca oricum in filmele cu mega-dezastre eroii principali sunt inzestrati cu puteri supranaturale. Ceea ce-mi place mult la Emmerich insa (motiv pentru care voi merge sa-i vad si viitoarele productii) este ca mereu strecoara cate o idee interesanta care merita luata in calcul. In Independence Day era ca americanii cerceteaza in secret extraterestii si ca nici presedintele nu stie de asta, in The Day after Tomorrow ca incalzirea globala va duce la o racire brusca si o noua epoca de gheata, iar in 2012 ideea ca in cazul unui astfel de dezastru nici vorba ca oamenii ar fi informati ci ca evident biletele s-ar vinde la licitatie. In viata reala insa, arcele n-ar fi deschis probabil portile, si nici in interiorul lor nu cred ca ar fi fost o atmosfera asa idilica. Dar na, sa nu ne deprimam prea tare. Imi mai place de Emmerich ca desi distruge tot felul de cladiri si monumente super importante, mereu salveaza spectaculos cate un caine (labradorul lui Tyra Banks in Independence Day, cainele vagabondului din The Day After Tomorrow si chiuwawa rusoaicei). Foarte dragut din partea lui. Ce nu mi-a placut mie absolut deloc si m-a ingrozit, a fost ca filmul nu a fost pe pelicula ci pe digital. Nu fac parte dintre nostalgicii care ridica in slavi pelicula. Dar efectiv aveam senzatia la incepututl filmului ca ma uit la un talk-show de la televizor sau o telenovela de la MediaPro. Un sentiment horror. Sa filmeze pe digital si sa transpuna dup-aia pe pelicula daca altfel nu se poate. |
stie cineva cand apare in blu-ray?
|
Deja a aparut prietene :)
|
Pai am intrat pe amazon si nu apare.Nici pe net nu a aparut dvdrip.
|
Incearca pe torrente.
|
All times are GMT +2. The time now is 17:22. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.