Credeti in ecranizari?
 

Va salut din mers si trec direct la subiect.

Am o problema.Imi pare-se c-am dobandit o prejudecata toxica iar in ultimul timp imi repugna total cam orice film de tipul "based on the novell by".A zis cineva candva ca literatura si filmul nu ar avea nimic in comun,in sensul ca dintr-o carte poti sa imprumuta cel mult situatii(nesemnificative eventual) si mi-a intrat in sange.Nu sunt sigur daca pot sa exprim ceea ce simt cand vizionez un film bazat pe un roman dar am senzatia ca o sumedenie de scene sunt pline de...vid, si absolut dispensabile.O alta impresie pe care mi-o lasa unii cineasti e ca,parasiti de inspiartie sau doar ca sa se afle-n treaba(neavand nimic de spus),se refugiaza miseleste in sanul literaturii.
Desi am sentimentul ca ma insel-amarnic-,prejudecatile mele se sprijina probabil pe stalpi din ignoranta masiva si,intrucat nu ma pot scutura singur de ele, propun aceasta tema de discutie cu scopul de a reveni-eu-pe drumul cel bun si a-mi arata unde gresesc.

Pe curand!

Pot sa-ti dau exemple de nenumarate ecranizari bune, deci da. Credem.

prima intrebare: inainte de a vedea ecranizarile ai citit inainte (sau dupa) cartea pe care se bazeaza ?

Da!
 

raspund si eu, da' depinde de ...

Poate fi nu numai "roman", ci si nuvela, povestire, schita, piesa de teatru, orice. Si-un poem, la urma urmei, au incercat unii cu … E.A. Poe (jalnic, I guess).
Dupa cum opera literara poate fi si un simplu pretext pentru o creatie inedita, dar atunci nu-i mai atribuie haina de “adaptare cinematografica”, ci e botezata “bazata pe o idee sau inspirata dupa romanul x” (sau cum i-o mai zice).

In fond, “romanul” asta e un text pe care scenaristul il adapteaza pentru film ... de-aici incolo pornesc in lant, etapele si contributiile: regizor, actori, operator imagine etc. – pentru ca in final sa rezulte o opera complexa (cea mai!).

Nu atat "sursa" conteaza - cel putin in opinia mea - cat transpunerea intr-o opera originala si adecvata mijloacelor de expresie proprii artei cinematografice: fie ca respectiva ecranizare urmeaza aidoma firul narativ (riscand uneori sa esueze intr-o penibila “literalitate”), fie ca preia, selectiv si fragmentar, ceea ce este necesar pentru "ilustrarea vizuala" (desi nu poti face abstractie de rolul celorlalte componente inglobate in opera, in integralitatea ei: muzica, de exemplu, nu-i un simplu accesoriu ori fundal sonor pentru actiune).

Scenariul prefigureaza, sta la baza unui gen diferit de discurs, esentialmente vizual (a se citi “spunere” prin imagine). Iar reusita operei depinde, desigur, si de modul in care scenariul a “tradus” acest literal in vizual (nu stiu daca nu gresesc facand analogie cu “literaturitate” vs. “teatralitate”). Oricand discutia poate purta insa si inspre creativitate.

Ce-ar mai fi ? una e sa-ti alegi, pentru re-creare / transcriere, opera unui geniu, arhicunoscuta pe toate meridianele lumii, alta e sa-ti alegi un autor mai putin cunoscut ori apartinand unei culturi minore. Desi e atat de riscant sa provoci comparatia cu un autor consacrat, tentatia va exista intotdeauna. Un daimon.

Poate ca ar fi utile si niste exemple, bune si rele.

Deocamdata ma opresc aici: unu, le las locul altora; doi, cred ca – fiind “under probation” in cel mai strict sens – nu vreau sa agasez.

Sunt sigur ca poti.Cunosc si eu de altfel.Dar e de ajuns sa fie bune?Mie mi se pare ca stacheta trebuie ridicata la adevaratul film de arta,a carui expresie e unica si neinlocuibila.

Cinemania,pot sa-ti spun ca vizionarea dupa lectura operei respective mi-a lasat intotdeauna un gust amar;amar de tot.

Deleted,asa cred si eu, ca telul unei ecranizari poate fi cel mult reconstituirea atmosferei si sugerarea temelor propuse in opera.Dar eu nu tin minte sa fi vazut un film care sa ajunga la aceeasi destinatie ca si cartea,dar pe alt drum.Eu am vazut selectii de episoade din opera literara ,considerate relevante,si transpuse in film;ori intr-o carte fiecare situatie isi are rostul ei si nu poate fi neglijata,iar daca o faci o iei si putin pe aratura.
Si ar mai fi si ideea de complementaritate.Adica filmul sa aduca ceva nou,in plus.caci altfel cand ajungi sa-ti pui intrebari de tipul de ce sa vad filmul si sa nu citesc cartea inseamna ca nu mai ai de a face cu arta.
De pilda am vazut mai devreme un Kurosawa la TV si pot spune cu mana pe inima ca imaginile acelea nu pot fi echivalate nici intr-un milion de pagini intr-un milion de ani.Despre asta e vorba.

Federico,
 

da, si complementaritate.

poate ca-i pacatul meu, prea putin ma intereseza fidelitatea, acuratetea de copiere a detaliului. Scenariu-adaptare sau idee originala, m-a fascinat intotdeauna ce iese, ce a vazut altul, cinematografic :)
Nu stiu daca ai revazut acum Tronul insangerat - apropo de cum l-a citit Kurosawa pe Shakespeare. Poate fi si asa - dar nu numai.
Indraznesc sa spun ca aici nu va exista niciodata o exclusivitate.

p.s. si eu il ador pe Lorca :) , a fost si scenarist: Viaje a la luna ("Trip to the Moon", 1929)

Fidelitatea,pentru mine ,e mai mult decat imposibila.Chiar si daca te intinzi cu filmul pe doua saptamani incercand sa respecti si virgula din carte tot nu obtii acelasi efect, pentru ca cinematografia si literatura lucreaza prin mijloace diferite,sunt ca doua sine ale aceleiasi cai ferate;paralele.

Cred ca e gresit sa punem asa problema dintr-un motiv cat se poate de simplu: textul literar te face sa creezi imaginile in mintea ta, in timp ce filmul le pune pe ecran, si atunci ei o dezamagire inconstienta ca nu se pupa imaginea din film cu cea pe care mintea ta a creat-o in momentul in care ai citit textul.

Pe de alta parte nimeni nu va incerca sa redea un roman de 300 de pagini in fil INTEGRAL. Oameni buni este o aberatie, nu realizati ce lungime ar trebuii sa aiba un asemenea film, pentru a avea si o oarecare cooerenta? Daca vreti putem sa discutam de seriale, dar aici nu s-au prea aventurat scenaristii.

singing: "Then I saw her face
Now I'm a believer!"

M-a obsedat cantecul asta de cand am citit titlul subiectului ieri seara. Deci da, eu cred in ecranizari cu toata convingerea. Unele sunt bune si inspirate, altele nu... dupa talentul si creativitatea fiecarui regizor.
Cert e ca daca am exclude toate filmele care sunt ecranizari sau inspirate de: romane, nuvele, jurnale, povestiri, poezii, benzi desenate sau interviuri, n-ar ramane prea multe. Nu zic ca nu exista filme cu scenariul original. Nu zic ca nu sunt bune (desi clar nu toate!). Zic doar ca nu sunt prea multe.

Asa ca eu incerc sa evit dramele de genul: "cartea a fost mai buna" desi nici mie nu-mi reuseste de fiecare data. Oricum e mult mai placut sa citesc cartile dupa ce vad filmele. Si pot sa spun ca de fiecare data cand gasesc o carte dupa care stiu ca s-a facut un film, sunt extrem de tentata sa o cumpar. Si de cele mai multe ori, nu regret.

pai cred ca nu s-a spus aici ca asta ar fi conditia sine qua non pentru succesul unei ecranizari!

Ricutza,stii vorba aia,"Prosti,da' multi"!Faptul ca sunt mai numeroase ecranizarile decat scenariile originale e un argument in favoarea primelor cat se poate de nesemnificativ(ba chiar pueril).Si,cum adica "Nu zic ca nu exista filme cu scenatii originale"?Adica stai cumva pe ganduri mai mult de o nanosecunda inainte de a afirma cu surle si trambite ca scenariile originale sunt... "CALEA".

Cat despre cititul cartilor dupa vizionarea filmului,nu mi se pare in regula sa-ti limitezi imaginatia si creativitatea personala la viziunea nu stiu carui cineast.Cred ca placerea pe care o experimentezi in aceste cazuri e prea comoda;e chiar lenesa.Tre' sa-ti pui mintea la contributie la maxim.

Ok, ai citit vreodata vreo carte dupa ce ai vazut un film? Caci daca da, ar trebui sa stii cam cat din film ramane in carte. Cartea are alte durate, alti timpi, alt spatiu. Nici nu stiu cum ai putea sa-ti imaginezi ca citind o carte care a fost ecranizata ramai la viziunea regizorului. Asta ca sa nu mai vorbesc ca mi-e foarte greu sa-mi controlez ce vizualizez cand citesc ceva.
Iti zic sincer ca de cele mai multe ori preiau doar castingul. Uneori se potriveste, alteori nu. De exemplu citind Dosarul Pelican am descoperit ca personajul jucat de Denzel Washington era de fapt alb. Ok, mi-am schimbat imediat imaginea. Citind the Northern Lights mi-am dat seama ca Daniel Craig n-a fost o alegere buna de casting pentru Golden Compass. Ok, mi-am imaginat eu alt tip si cu asta basta.
Cand am un actor in minte ii vizualizez caracteristicile din carte mai in detaliu. Sau mi le imaginez mai in detaliu. Deci in nici un caz nu avem de-a face cu o restrictie a imaginatiei (sunt inca socata de reactia ta).

Boon, si acum trecem la chestia cu scenariile originale. Ideea dragul meu, este ca extrem de multe filme se pot reduce la niste sceme foarte simplute despre care niste profesori de scenaristica au scris niste carti. E un drum clasic pe care-l parcurge un erou, cu niste obstacole, cam ca schema basmului din liceu. Deci da ideea de originalitate la filmele care sunt considerate a avea scenarii originale, este mai mult decat discutabila.

Plus ca mai sunt si parerile ca de la Shakespeare (sper ca asta sa fie autorul) incocoace, nu s-a mai scris (care poate fi extinst si la filmat) nimic original.
Sunt convinsa ca daca e sa luam multe din filmele care aparent au scenarii originale, si ne uitam atent la ele, gasim o multime de chestii care in literatura au fost prezentate mai inainte.
Si sunt convinsa si ca discutia asta poate deveni mult mai complexa si complicata de atat.

Deci atitudinea asta cu "vai, nu pot sa vad decat filme cu scenarii originale" e mai mult decat aiuristica. Parerea mea e ca daca te bazezi pe principiul asta ratezi foarte multe filme excelente (ca sa nu mai mentionez ca nu vezi chestii cu adevarat originale). De-asta am si zis ca sunt mult mai numeroase filmele inspirate de ceva scris care merita vazute fata de cele cu scnearii originale (ma refeream evident la filmele bune).

Da. Cred. De ce nu? Atat timp cat sunt bine facute. Daca nu merita, asta e.

Acest thread nu se vroia a fi un chestionar propriu-zis.Ideea era sa gasim argumente pro si contra referitor la compatibilitatea film-literatura si sa intelegem aceasta relatie.
O mare deosebire dintre cele doua,din punctul meu de vedere, este rolul realismului si naturalismului in cadrul celor doua arte, in sensul ca acestea-realismul si naturalismul- primeaza in proportie covarsitoare in literatura fata de cinematografie.Intr-o carte e admisa descrierea a numeroase aspecte doar pentru a da senzatia de credibilitate pe cand intr-un film(utopic vorbind) fiecare imagine trebuie sa spuna ceva iar aceasta odata inlaturata sa se pierda din esenta filmului.
Deci,Ricutza,atitudinea asta a mea o deplangeam si eu in primul post si nicidecum cautam sa o impun.

Eu cred ca nu esti constient cate filme considerate 'esentiale' in cinematografie sunt ecranizari. Uita-te un pic la filmografia lui Tarkovsi sau a lui Kurosawa, Visconti, Antonioni, Kubrick, Felini etc.
Discutia mi se pare inutila, iar elitismul tau mi se pare penibil.

De curiozitate, poti sa-mi dai si mie niste exemple de filme pe care tu le consideri pure (adica nelegate de literatura)? Nu zic asta neaparat ca sa-ti demonstrez ca gresesti in consideratiile tale fata de ele, ci ca sa-mi dau seama care e idealul tau. Ca daca ma uit la ce zici despre filme, as crede ca e Greenaway. Dar daca daca ma ghidez dupa conceptia ta despre carti, nu mai sunt asa de sigura.

regret ca nu exista ca la Facebook buton de "Like" si ca trebuie sa consum un post ca sa zic cat imi place aceasta reactie. geniala!

Pai orice film este in esenta o 'ecranizare', mai Federico! De scenariu ai auzit? :))

Sunteti rautaciosi si nepoliticosi.Aceasta discutie se incheie aici.Ma scuzati pentru deranj!

mama cum a sunat raspunsul asta... brusc mi s-a facut frica de Federico....

Da, cred in ecranizari!
Mama, ce misto sunt ecranizarile!

Mi se pare absolut umilitor, pentru cinematografie ca arta - ce se vrea a fi- independenta sa se sprijine intr-un asemenea mod pe o alta.
Iar din perspectiva scriitorilor, mi se pare de-a dreptul ofensator cum cineastii taie bucati din carte, in care autorul si-a pus sufletul, doar ca se incadreze ei in spatiul alocat in mod obisnuit unui film.

PS: Cand a trecut C. Porumboiu pe la noi pe forum, a spus foarte frumos: " Cred ca literatura e o arta care are mijloacele ei, si nu cred ca m-as incumeta vreodata sa ecranizez vreo carte; poate as porni de la un fragment dintr-o carte, dar n-as ecraniza-o. "

In primul rand cartile au un farmec aparte si un film nu poate reda strict senzatiile pe care ti le provoaca o carte. Totusi sunt de parere ca si ecranizarile pot avea frumusete, depinde de cat de bine sunt facute si daca sunt privite ca produse de sine statatoare si nu mereu in umbra cartilor.

un film nu poate reda strict senzatiile din carte, dar poate reda ALTE senzatii la fel de interesante si de relevante, sau chiar mai interesante si relevante ca in carte.

In sparanghel si in praz credeti?

Da, dar gatite cum trebuie :D

Asta vroia sa-nsemne ca ti se pare stupid un subiect despre care se scriu carti intregi?

Acuma, daca e ceva ce nu suport, acela e arta cinematografica care traieste pe spinarea literaturii si se defineste in atatea cazuri relativ la aceasta (la literatura).

Mie imi plac ecranizarile cartilor sau operelor mele preferate. Cred ca o ecranizare e cu atat mai buna, cu cat in carte predomina dialogul si relatiile inter-umane - o piesa de Shakespeare transformata in film (mai ales daca e comedie) mi se pare ca are mai multe sanse de a da un film bun decat, nu stiu ce sa zic... Marile sperante, de exemplu. Pentru ca dialogurile lui Shakespeare sunt adanci sau sunt comice, dupa caz. Sau in alte romane unde dialogul predomina, ai presupune ca acesta trebuie sa fie unul inteligent. Mi-au placut ecranizarile la Mandrie si prejudecata (inclusiv aluzivul Bridget Jones' Diary) - pentru ca am citit cartea de nenumarate ori, o recitesc mereu cu aceasi placere, si Jane Austen isi bazeza in general romanele pe ce am spus mai sus - witty dialogues si relatii umane; de aia, din nou poate si Sense and sensibility si Emma sunt destul de ok. Eu in majoritatea cazurilor am vazut ecranizarea dupa carte, singura exceptie find Numele trandafirului. Cel mai haios mi s-a parut cum imi juca imaginatia feste la diversele ecranizari ale Mandrie si prejudecata - prima ce am vazut-o nu sunt sigura cu cine era, cu Laurence Olivier, parca, apoi a fost Bridget Jones, apoi varianta cu Keira Knightley si nu l-am suportat pe Darcy fiindca trebuia sa fie Colin Firth, iar adevarata varianta cu Colin Firth, n-am gasit-o niciunde... Pana la urma m-am obisnuit si cu Matthew Macfadyen...

Bridged Jones are aluzii la Pride & Prejudice, dar este pana la urma ecranizarea directa a cartii Bridget Jones de Helen Fielding. Trebuie sa vezi totusi ecranizarea cu Collin Firth, pentru ca e cel mai memorabil Mr Darcy. Are sase episoade mi se pare, sigur se gaseste usor pe net. :)

@Frederico - totusi nu poti sa stigmatizezi in felul asta ecranizarile, enorm de multe filme care au scris istoria cinematografiei sunt ecranizari. Aproape toate filmele lui Kubrick la fel.

noua moda e si invers pt k au inceput sa faca si carti in urma scenariilor pentru film... defapt noua moda e sa imbine o buna parte din filme cu carti (cu ocazia asta se folosesc de o idee de 2 ori ...ceea ce ofera si sanse mai mari pentru promovare). acest lucru poate deveni in cele mai multe cazuri o chestie parca un pic cam fortata

Cineva cre afirma ca uraste filmele care se sprijina pe alte modalitati artistice, inseamna ca nu are nici o treaba cu filmele.

Un film poate imbogati o carte, ii poate adauga sau accentua aspecte care in carte sunt limitate, de exemplu (doh) - imagistica, vizualul!

Cum sa-ti placa frate filmele si sa zici ca le detesti pe cele care sunt bazate pe carti?

Mie mi se rupe daca e ecranizare sau nu.

De acord cu tine, Cinemania. Mi se pare de bun simt.

Nu urasc adaptarile in sine ci sunt alergic la ideea de ecranizari din punct de vedere al artistului, pentru ca cel mai important lucru in arta, spiritul creator ii e limitat in acest caz, drastic. Drept pentru care pe regizorii care nu isi scriu singuri scenariile ii situez la marginea artisticului.
Sunt o groaza de filme pe care le iubesc, bazate pe carti. Totul e sa nu fi citit cartea inaintea vizionarii. Altfel e jale.
Cazul cartilor bazate pe film e cu adevarat un barbarism. Nici nu credeam ca exista asa ceva. Am vazut odata la biblioteca "Rain Man" (scrisa post-film) mi-a fost si scarba ca am tinut-o in mana dupa ce am aflat. Nici nu le consider carti.

Nu cred ca spiritul creator al cineastului e "limitat drastic" in cazul unei ecranizari deoarece un film implica mult mai mult decit povestea luata din carte. Nu degeaba A Saptea Arta e considerata cea mai complexa - reprezinta o imbinare armonioasa a tuturor (ori a majoritatii) celorlalte arte. Exista ecranizari care sint adevarate capodopere si care si-au depasit, valoric, sursa de inspiratie (vezi The Shining, de exemplu). Ceea ce e interesant e faptul ca au ajuns la statutul de capodopera in ciuda faptului ca s-au abatut de la litera cartii.

Stiu, miercuri, de aia am si scris "aluzivul Bridget Jones' Diary", pe care, fie vorba intre noi, l-am citit tot inainte de film...:) . Eu n-am gasit ecranizarea cu Colin Firth :( si mie el mi se pare cel mai aproape de imaginea ce o aveam in minte a lui Darcy. Mai caut...

O singura carte am citit dupa film - Jurnalul Laurei Palmer, scrisa dupa serialul Twin Peaks, complete disappointment... Dar filmele facute dupa carti citite anterior nu m-au dezamagit in general, a depins intotdeauna de cat de bun a fost filmul, unele au fost ok, altele nu. Cele care mi-au placut insa, nu au daunat cartii, ci asa cum spuneau si altii, au imbogatit cartea.

@Federico

Filmul nu se limiteaza doar la story / scenariu.

+


Ai vazut vreun Kubrick ?

Nu fi... !


Cred ca "Portocala... " ,filmul, e mai puternic decat cartea.
Dar daca Kubrick s-a urcat pe umerii lui Burgess ca sa vada mai departe decat acesta, eu il respect si admir mai mult pe scriitor. Pentru originalitate. Conteza enorm pentru mine aspectul asta.

Nu sunt nicicum. A fost o intrebare cat se poate de simpla.

La urma urmei tu ai o problema cu demersul in sine, adica alegerea omului de film de a pleca de la o carte, nu cu rezultatul finit. Daca spiritul creator ii e limitat, faptul ca filmul e mai puternic decat cartea e un lucru bun sau rau ? Sau altfel: Portocala Mecanica, filmul, se situeaza la marginea artisticului doar pentru ca scenariul se bazeaza pe cartea lui Burgess?

E bine, e cu un film bun mai bogata cinematografia, dar nu stiu cat a castigat sfera spiritelor artistice. Cred ca inseamna mai putin sa imbunatatesti ceva mediocru, sa-l completezi, s-au sa-l derivezi, decat sa creezi tu ceva mediocru dar original, plecand de la zero.


Cred ca asta e singura cale de a reusi in vreun fel. Sa mergi cat mai paralel cu liniile pe care merge cartea. Sa luam aminte la cum a calcat in picioare Tarkovski "Picnic la marginea drumului" .

Ce conteaza daca e original un film mediocru? Care e ratiunea sa de a fi? Doar faptul ca e original? Sa fim seriosi...
Adica e mai valoroasa o duda originala decit o ecranizare (mai mult decit) reusita?

Conteaza din punctul de vedere al autorului. Nu asta e esenta artei? A CREA.
Bine, in conventiile in care spunem ca omul poate sa creeze ceva cu adevarat.
Tutea spunea ca se strica de ras cand aude cum i se ataseaza omului atributul "creator" pentru ca el, omul, nu poate decat sa imite creatia pura.

Bremen1980, eu ma refeream la "Stalker" .

Sunt 2 situatii diferite in care cele se pot ’suprapune’ carte si filmul: sa vezi un film dupa ce ai citit cartea si sa citesti cartea dupa ce ai vazut filmul. Doua situatii de care imi amintesc:
- ‘Scafandrul si fluturele’ – am citit intai cartea si mi-a placut foarte mult, filmul nu chiar atat.
- ‘Soareci si oameni’ – filmul l-am vazut acum cativa ani, iar citind cartea nu puteam sa-l vad decat pe John Malkovich ca Lennie.
Deci se pare ca in cazul meu conteaza ordinea in care le-am ‘parcurs’; sau mai bine zis, cred ca e cea mai importanta imaginea pe care eu am apucat sa mi-o fac despre un personaj sau altul.
Dar oare ce ne asteptam sa gasim cand citim cartea dupa ce am vazut filmul (sau invers)? O confirmare sau o revelatie?

Cand citesti cartea dupa ce ai vazut filmul ai parte de o completare de informatii in primul rand pentru ca un film nu poate reda volumul unei carti . Pe de alta parte iti satisfaci curiozitatea (valabila si in sens invers) cu privire la calitatea filmului fata de cea a cartii. In general este apreciata mai mult cartea tocmai din cauza complexitatii ei ridicate in comparatie cu filmul si pentru faptul ca iti lasa imaginatia sa creeze tot ce tine de simturi. Pentru cei care fac un film bazat pe o carte devine destul de dificil sa depaseasca imaginatia ta si sa adauge elemente deosebite care sa te faca sa vezi filmul cel putin cu aceeasi placere cu care citesti cartea. In acelasi timp o idee buna dintr-o carte e buna si pentru un film.

radu1711
 

cred in ecranizari cum cred in franele de Dacie:)) :)) :)) glumesc

1) Care contributie e mai valoroasa in ridicarea unei cladiri - arhitectul sau inginerul constructor? Artistul stim care e dintre cei doi.
2) Andre Bazin da si el un verdict pozitiv fenomenului - in "Ce este cinemaul" - si ii numeste ignoranti pe detractori, insista cu un argument absolut tembel (adaptarea aduce cartii o crestere a numarului de cititori) dar in acelasi timp recunoaste ca ecranizarile sunt o imitatie a altor arte si sunt scuzabile uneia inca instabile, incomplete si imature ( marele teoretician scria asta prin anii '50) .
3) O dezbatere profesionista pe marginea subiectului intre Andrei Gorzo si als intr-un super-articol pe care ar trebui sa si-l insuseasca orice cinefil care se respecta. http://agenda.liternet.ro/articol/37...-din-film.html
Cateva extrase: "Ce ne facem însă cu unele păreri radicale, care consideră că ecranizările nici măcar "nu sînt Cinema"?"
"Iar asta mă consolează şi mă confirmă, într-un fel, pentru că (tu ştii asta) eu cred că o poveste are o singură formă - ideală - de exprimare: dacă un roman sau o nuvelă sau o povestire sînt perfecte, ce rost are să le "vizualizezi"?! Ca să "vezi ce iese"? Păi, nu poate ieşi decît ceva derivat - şi inevitabil inferior."
"Filmul poate privi Cartea în ochi fără să se ruşineze? " [Asta e o intrebare cu respuns implicit in faptul ca a fost ridicata numai.]

N-or fi ecranizarile cinema (eu nu sint deloc de acord cu opinia asta btw, imi pare aberanta) insa, cu siguranta, cinemaul ar fi mult mai sarac fara ele. Si ce ne facem cu o situatie in care un roman obscur e scos la lumina numai si numai gratie unei ecranizari? Vezi cazul Do Androids Dream of Electric Sheep? vs Blade Runner de ex... Daca avem un scriitor obscur (nu vorbesc de Philip K. Dick aici, i'm just making a point) si un regizor genial care scoate diamantul din rahat si-l slefuieste, al cui e meritul? Al scriitorului ratat sau al artistului "slefuitor"?
Eu cred ca privesti problema de pe pozitii gresite pentru ca rămîi plafonat la nivel de idee. Nu exista un razboi legat de cui i se cuvine meritul. Nu e vital acum sa stabilim cine merita sa fie numit artist si cine nu. Scriitorul foloseste condeiul, regizorul camera. Ok, ideea i-a apartinut initial scriitorului - toata cinstea si recunostinta. Nu cred ca exista regizor care incearca sa-i fure aceasta coroana de pe cap. Ceea ce încearcă el să facă, în cel mai bun caz (cel al auteur-ului) e să dea o interpretare proprie respectivei scriituri. În cel mai rău caz, e vorba de pană de inspiraţie (vorba fie între noi, prefer o ecranizare unei continuări made in Hollywood, în cazul ăsta).

Sigur, asta cu scosul la lumina e un efect pozitiv... dar colateral, ce in vecii vecilor nu ar trebui sa fie unul din scopurile - oricat de marunte - in sine ale filmului.
Intr-adevar, cand un regizor (de regula auteur) se orienteaza catre o scriere obscura semi-esuata, e un semn ca chiar are o viziune si are intentii creatoare ( Asta e enigma mea principala - implica suficient efort creator acest demers pt a putea fi numit artistic? ) ... dar covarsitoarea majoritate a adaptarilor vizeaza taraba cu best-seller-uri, si asta spune multe. Cat despre slefuitul diamantului, poza completa nu cumva e cea cu scriitorul ratat care a sapat un an de zile in piatra seaca dupa comoara dar s-a intors cu un cufar plin cu gunoaie; vine cineastul si se uita mai bine in cufar si vede un diamant pe care il slefuieste intr-o bijuterie care te lasa gura-casca? Al cui e meritul acum? Al amandurora poate?
Poftim? In cel mai bun caz se ajunge abia la limita acceptabilului? Deci restul sunt niste papagali.

Iarasi, teoretic vorbind, un om... echilibrul intruchipat, cu o viata normala consumator al tuturor artelor, care citeste o carte pe saptamana si merge la cinema o data la doua saptamani, pe care nu-l preocupa prea mult stilurile regizorale si forma in care turnat fondul, ci vrea doar o tema proaspata si coerenta pentru meditat... de cate ori ar alege in "ziua de cinema" un film facut dupa o carte pe care a parcurs-o deja?
Asta e punctul meu de vedere. E elitism penibil, utopie naiva, pedantism ridicol? Cer prea mult?

comparatia este gresit aleasa pentru ca, desi filmul porneste de la ideile cartii, nu poti sa spui ca doar asta il compune... cum am mai spus: nu este chiar foarte usor sa faci un film care sa concureze cu complexitatea cartii pe care este bazat si cu imaginatia cititorului.
pe de alta parte si pe mine au inceput sa ma sacaie cazurile din ce in ce mai dese de ecranizari, reecranizari, preluari de idei etc doar deoarece acestea aduc succes prin ceea ce reprezinta, ca apoi sa nu dovedeasca prea multa calitate.

In cel mai bun caz se ajunge la o opera de arta care-si depaseste conditia de capusa ce suge seva artistica din scriitura. Artistul-regizor (auteur-ul) recurge la mijloacele celei de-a 7-a arte pentru a creea ceva de sine statator, opera ce-si cistiga valoarea prin implementarea acestor mijloace, proprii artei cinematografice. Cu alte cuvinte, atit cartea cit si filmul au valoare artistica, fiecare in propria liga.