"Cea mai fericita fata din lume"
 

o cronica a filmului aici. Cam intr-o boasa :oops: si previzibil, dar pe mine chiar m-a prins. Neaparat de vazut :)

Cronica sau filmul? Clar de vazut.

Vasile Muraru intr-un rol important?
interesant...cred ca merita aceasta distribuire.

Meritä - Vasile e un actor excelent, din päcate demonetizat prin folosirea abuzivä în teatrul de revistä ieftin.

Si Tanase era ieftin?

Din nefericire, în marea majoritate a cazurilor, da.
"Fantasio" era cel mai bun teatru de revistä din România.
Nici cel din Deva nu era räu.

nu are trailer inca sau nu l-ati postat voi pe site?

"Cea mai fericită fată din lume"
 

"Cea mai fericită fată din lume" - Fericiţi cei săraci cu duhul...
...că a lor este împărăţia minimalismului

Unul dintre principalele motive ale succesului internaţional al "Lămpii cu căciulă" era afinitatea autorului cu oamenii cei mai mărunţi dintre cei normali - în acel caz, un sătean cumsecade şi copilul său isteţ, preocupaţi să-şi repare televizorul (ceea ce într-un târziu şi reuşeau, după un parcurs iniţiatic pân-la oraş şi-ndărăt).
Aceleaşi repere se reîntâlnesc şi în "Cea mai fericită fată din lume", reorganizate mai complex şi îmbogăţite la nivelul a două componente fundamentale, abia schiţate înainte - pentru ca acum să fie ridicate la cote mult mai înalte, proprii formatului de lung-metraj: conflictul şi umorul (sau, ca rezultat al combinaţiei: un umor atroce - realmente).
Trama se constituie cât se poate de simplu, fără a fi mult mai multe de spus pe lângă cele cunoscute deja din presă: dacă o adolescentă care a câştigat un Logan Break trimiţând etichete de suc vine-n Bucureşti cu părinţii, să şi-l ia şi să apară în clipul promoţional...? Dar dacă părinţii şi-au pus în cap să vândă Logan-ul ca să deschidă o pensiune...?
În plan dramaturgic, mare lucru nu se mai întâmplă. Radu Jude nu face decât să urmărească atent, meticulos, empatic, reacţiile celor trei personaje - dar virtuţile sale de cineast se relevă tocmai din intnsitatea pe care reuşeşte s-o confere acestei evoluţii. Cum reaminteam recent, comentând "Weekend cu mama": construieşte bine personajele, şi scenariul se va scrie singur. La fel şi aici. Ce trei membri ai familiei Frăţilă sunt atât de adevăraţi, de profunzi, de umani, în schematismul, îngustimea, plafonarea lor de bieţi provinciali cu ochelari de cal, încât drama izvorâtă din mărunta lor nepotrivire de scopuri - fata şi-ar dori maşina, părinţii o ţin pe-a lor - dobândeşte dimensiuni insuportabile, care înnoadă râsul în gât.
Este cu atât mai remarcabil acest lucru, cu cât structura scenariului poate fi acuzată totuşi de liniaritate şi schematism sub un minim nivel admisibil. Revenind la principiul scenariului care "se scrie singur", se impune să precizăm că numai un ageamiu s-ar culca pe această ureche - scenaristul serios continuând să piloteze (cel puţin!) nava dinamizată de nişte personaje-motor vii şi eneregice. Din păcate, Augustina Stanciu şi Radu Jude îşi cârmesc povestea pe un traseu liniar (şi previzibil, la nivel macro), care pur şi simplu pleacă dintr-un loc şi ajunge în alt loc. Un element bine introdus, potenţând din start relaţia dramatică între cele două planuri (al filmării şi al familiei) este întâlnirea în paralel cu "Domnu' Costel", intermediarul de maşini, care scurtcircuitează relaţiile, prin insistenţa domnului Frăţilă ca Delia să semneze imediat contractul de vânzare-cumpărare. Numai că acest leit-motiv ajunge să funcţioneze repetitiv, iar crescendoul e determinat strict de acumulare, fără întorsăturile şi volutele unei spirale dramatice elaborate. Finalmente, deznodământul e şi el tot rezultatul exasperării, nicidecum al vreunei răsturnări de situaţie cel puţin interesantă, dacă nu şi semnificativă. Ceea ce e cu atât mai frustrant, cu cât starea de criză creată (inclusiv prin teroarea filmangiilor că "se duce soarele") atinsese cote paroxistice - mai ales pe axa emoţională a protagonistei: plutea în aer "ceva" (să explodeze, să-i bage pe toţi în mă-sa, să pornească aiurea cu maşina prin Bucureşti, sau măcar s-o înfigă într-un stâlp, numa' de draci - şi... pauză!) Dacă scenariul urma o asemenea linie nu numai logică, dar şi psihologică, filml avea toate şansele să devină cu adevărat mare!
Aşa, însă - din nefericire/fericire - e (doar) foarte bun. Cea care plombează - şi mai mult decât atât, chiar depăşeşte crescător şi creator - golurile dramaturgice este regia. Radu Jude confirmă ceea ce schiţase sub căciula "...lămpii": că ştie să umble la personaje, manevrând actorii cu fler, inteligenţă şi fineţe - şi, mai ales, un uluitor curaj, căci Andreea Boşneag e o adevărată prinsoare câştigată... în contra tuturor sorţilor! În clipa când o vezi, nu-ţi vine să crezi că vei fi obligat să mergi cu ea de mână un film întreg: "Delia Cristina Frăţilă" arată ca un cartof în fustanelă, are două picioruşe mai ceva ca ale Andreei Esca, o mutră de gogoaşă ciuruită de acnee, împopoţonată şi c-un păr dat vârtos cu fixativ, o voce gâtuit-piţigăiată care de cele mai multe ori nu face decât să chirăie "Daaa...", "Nuuu...", "Biiineee...", "Nu ştiuuu..." Cel puţin când o vezi schimbându-şi ţinuta cu "aia de oraş", în buda popasului, te-apucă râsu-plânsu' isteric - dar... începi totodată să simţi şi un oarece fior formanian, mai ales extras de prin perioada Şcolii Cehoslovace, care nu se dezminte (îţi răsar în minte candidatele la concursul de Miss din "Hor�*, má panenko!" şi nu mai dispar de-acolo). Pe două direcţii se desfăşoară umanizarea Deliei Frăţilă - pe de o parte, în faţa camerei de filmat a clipangiilor, sărmana viţeluşă chiar reuşeşte să citească firesc textul (un monument de idioţenie publicitaristică) şi să surâdă cu farmec - arătând incomparabil mai normală decât papagalii cinic-amicali şi isteric-blazaţi din jur; pe de altă parte, sub teroarea la care o supun bunii ei părinţi, obsedaţi să vândă maşina cât nu-i scade preţul, fata parcă se trezeşte la viaţă, vibrând tot mai profund, în mărunta ei dramă de suflet chinuit şi călcat în picioare... În ultima parte a filmului, îi simţim cu adevărat dimensiunile incalculabile ale umilinţei (mai ales în replica: "Toate fetele aşteaptă să mă vadă cu maşina, nici măcar nu mă cred c-am câştigat-o!") - ceea ce e cu atât mai admirabil, cu cât actriţa reuşeşte această performanţă în ciuda (sau, mai bine zis, tocmai cu ajutorul) unor date exterioare atât de ingrate. I se datorează indubitabil impactul paradoxal al titlului, prin alternanţa maniacală a celor două motive: în toată jumătatea a doua, înghite munţi de insulte, printre care e nevoită să repete la nesfârşit: "Mă numesc Delia Cristina Frăţilă şi sunt cea mai fericită fată din lume!"
În rolul tatălui, Vasile Muraru redevine cel pe care-l ştiam cu ani în urmă, înaintea vulgarizării revuistice: substanţial, complex, fin. Mârlanul cumsecade, plin de bune intenţii şi de sine, în stare să-şi rănească propria fiică mai pervers decât un violator. Aici, se remarcă o doză de subtilitate structurală a scenariului: domnul Frăţilă dispare rapid, spre a negocia "la statui" cu invizibilul Costel, şi revine la jumătatea filmului - sugerând, prin simpla lui prezenţă, că de-acum rahatul va da-n ventilator; şi dă, nene! Dă! Secvenţa culminantă, cu discuţia de pe ghizdurile coborâşului în parkingul subteran, începută prin proţăpirea fudulă a cracului pe balustradă, semn că "acum noi avem de discutat", urcând toată scara tembelismelor agresive, pentru a termina cu oribilul "Nu mai eşti fiica noastră - vedeta lu' căcat!", e antologică. Ce să mai vorbim de aroganţa tâmpită cu care le tot răspunde celor din echipă care-s disperaţi că se duce lumina ("Da' mai lasă-ne nene-n pace, că vine ea, mai târziu, avem ceva de discutat aicea! Mai avem şi alte treburi, nu doar filmarea voastră de căcat!"), sau leit-motivul tembeloid, trântit încontinuu nevesti-sii: "Tu să nu te bagi, fă, că de-aia iese totu' prost, că te bagi tu!"
Îl completează, în cheie similară pe poziţie secundă, Violeta Haret, compunând corect portretul mamei tălâmbe şi stereotip-severe (delicioasă replica: "E să ştii că şi pentru etichetele alea de suc, şi cu alea am făcut sacrificii pentru tine!) - în ansamblu, amândoi alcătuiesc arhetipalul cuplu al tâmpiţilor: ea e idioata totală, iar el, idiotul cu personalitate. Nu-s mult mai breji nici cei din tabăra conexă: Johnny Georgescu, cald şi nuanţat ca de obicei, în obsesiile lui nătâng-robotizate cu "râzi mai larg, aşa, cu toţi dinţii", "bea, bea, bea - să văd că ţi-e sete!", secondat de Diana Gheorghian, într-o schiţă tăioasă şi precis punctată a producătoarei. Biluţe albicioase, fără mari sclipiri, pentru Şerban Pavlu şi, mai ales, recuziterul "Bombardel", care-şi joacă propriul rol - fiind şi creditat ca "coautor al dialogurilor". Păcat că Andi Vasluianu se cam pierde în tot haloimăsul de la filmare, dar iese în evidenţă minunata Luminiţa Stoianovici, grobian-subtilă, de nerecunoscut în ultimul ei rol dinaintea trecerii în eternitate.
Contribuie cu discreţie şi precizie la întregirea universului uman al filmului tuşele de machiaj creator-realiste ale Danei Roşeanu, care păşeşte promiţător pe urmele tizei/mamei sale, şi costumele Augustinei Stanciu (autoare şi a scenariului, ca şi a unei scenografii abil strecurate printre realităţile celui mai ombilical setting bucureştean: scuarul de la Arhitectură, unde se desfăşoară virtualmente tot filmul propriu-zis. Aici, e de remarcat şi imaginea lui Marius Panduru, care în cheia ultrarealistă proprie minimalismului reuşeşte să construiască, din focale lungi, cadre strânse şi jonglerii printre zonele de umbră şi lumină, o adevărată "lume în sine", labirintică, într-un perimetru pe cât de limitat, pe atât de arhicunoscut - iar "foarfeca" lui Cătălin Cristuţiu (ca să folosim nostalgic un termen de pe vremea clasicelor "mese de montaj" din Buftea) taie şi lipeşte cu aceeaşi nervozitate surprinzător dinamică succesiunea cadrelor şi a secvenţelor, într-un flux continuu aparent calm, pe sub care colcăie curenţi submarini perverşi. Sinteza o întregeşte mixajul de maestru al lui Titi Fleancu, răsfăţat cu privilegiul de a recompune simfonic ambianţa sonoră a Pieţei Universităţii.
Evident, toate aceste componente sunt combinate, cultivate şi ridicate spre excelenţă de regia sigură, subtil-originală, a lui Radu Jude - apropo de care, dincolo de toate elementele deja menţionate anterior, ar mai fi de remarcat măiestria cu care joacă una dintre cărţile lui preferate: prostia omenească (vezi şi tot ce-am spus despre Forman, şi despre galeria umană a filmului). Nu-mi pot reprima sentimentul că Radu ne-a oferit unul dintre cele mai montruoase eşantioane de cretinătate care ucide sufletul - şi, o dată cu finalul (cam retezat - cam prea retezat, căci simţeam nevoia unui punct anume, a unei imagini concluzive ca atare), ne îndeamnă să medităm mai atent la sensurile preceptului Christic: "Fericiţi cei săraci cu duhul, căci a lor va fi Împărăţia Cerurilor". Bine-bine, săraci cu duhul, săraci - da' până când?

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
27 martie, 2009, h. 10:30-12:20
Bucureşti, România

Da, stiu, festivalul are site, nu se intampla multe evenimente, asa ca astea care sunt trebuie urmarite atent, n-am nici o scuza ca am uitat ca ieri a fost avanpremiera si azi a fost in reluare, dar damn! n-ar strica sa bagati cate un reminder: NU UITATI AZI E PREMIERA LA "CEA MAI FERICITA FATA DIN LUME"!!!
Chiar ma oftic ca nu l-am vazut, sunt suparat ca am stat ieri toata ziua pe forum si n-a ciripit nimeni de eveniment, sunt suparat pe mine ca nu mi-am pus reminder pe telefon, sunt suparat pe amicii care au fost la film si nu m-au sunat, sunt suparat pe toata lumea, sunt cel mai nefericit forumist din lume.
Cacat! Acum tre sa astept pana pe 8 mai ca sa-l vad!

exagerezi, halebardule :)

sunt suparat ca exagerez, sunt suparat ca-mi spune keepwalking ca exagerez, sunt suparat ca-i raspund lui keepwalking ca-s suparat ca exagerez...
sunt suparat rau!

esti "Cel mai suparat halebard din lume" :cool:

ceea ce spune multe! :)

a fost stire pe site alaltaieri cu Cea mai fericita

unde?
pe forum?

(care-s alea multe pe care le spune, ca n-am inteles gluma)

nu, pe site
si proiectiile apareau si in programul cinematografelor

unicul halebard de pe lume e si cel mai suparat :)

Credeam ca tot ce apare pe site are ecou si in forum.
ma rog, o sa-mi treaca...
stiu ca n-am scuze, incercam doar sa mai impart vina si cu altii ca e greu de dus singur.

ma oftic ca iar am ocazia sa citesc cronica inainte de a vedea filmul.
asa ca nici n-am s-o citesc.
nothing personal, pit. :)

Stai, stai cred ca-l poti vedea in reluare, luni. Ma informez daca se reprogrameaza si anunt aici.

Glorie Gloriei!

Si eu vreau musai sa-l vad, mi l-a recomandat o prietena din Budapesta, unde a fost bine primit la festival. La noi unde ruleaza/o sa mai ruleze?

8 mai premiera :)

Atunci sa te duci la forumeeting daca vrei sa-l vezi;)
Stefan,de ce nu se vede cronica pe care ai postat-o ? Voiam sa citesc.:)

tocmai l-am vazut luni la "go East" (festival de film european si esteuropean).
Pentru mine a fost un soc in ce priveste limbajul, cred ca nu mai auzisem romana autohtona de prea mult timp, am petrecut aproape tot timpul scaldat in lacrimi de ras.
a fost foarte bine primit, problematica temei centrale e datorita dualitatii un artificiu extrem de elegant.
oficial a primit o mentiune speciala pentr jocul lui andreea bosneag, pe mine si cunoscuti ne-a impresionat calitatea dialogurilor, jocul lui andreea si vasile muraru, intr-un cuvant nu ne-a venit sa credem ca filmul a functionat asa de bine avand un univers asa de mic.

Chip,e o comedie,ai ras pt ca ...? Filmul e bun? As vrea sa vad si eu un film romanesc bun,nu o prostie.

@chip
eu cred ca tie nu iti vine sa crezi ca se pot face filme normale in Romania.
asta nu inseamna nicidecum ca e vorba de filme bune.
normal nu inseamna neaparat bun, ci doar mediu.

Chip nu vorbea despre filmele "normale", ci despre un film foarte bun - cel din acest topic.
Marea problemä e cä noi încä nu putem face filme "normale", adicä de nivel mediu (comedii, thrilleruri, filme de actiune, romantice, etc.; bine lucrate, cinstite, profitabile, nepretentionase). Zona asta e cvasi-inexistentä. Facem sau filme de la bune în sus, sau de la proaste în jos. Intre ele s-ar situa câteva nu "medii" sau "mediocre", ci inegale ("Cum mi-am petrecut sfârsitul lumii", "Ryna", "Schimb valutar", "Legäturi bolnävicioase", "Cocosul decapitat") care ar fi fost destinate segmentului de sus, dar au fost trase în jos de anumite defecte clare.

http://www.cotidianul.ro/jude_premia...ona-82957.html

Jude, premiat şi la Lisabona
03 Mai 2009 Alexandra Olivotto

Lungmetrajul “Cea mai fericită fată din lume”, în regia lui Radu Jude, a obţinut Premiul FIPRESCI în cadrul celei de-a şasea ediţii a Festivalului IndieLisboa - Festival Internaţional de Cinema Independent (23 aprilie - 3 mai).

Radu Jude se află deja la al doilea Premiu FIPRESCI: cel dintâi trofeu oferit de asociaţia criticilor şi l-a adjudecat la Festivalul de la Sofia. Palmaresul “Celei mai fericite fete din lume” e deja bogat, incluzând Premiul CICAE (Confederation Internationale des Cinemas d'Arts et d'Essai) la Festivalul de la Berlin, Premiul pentru Cel mai bun scenariu (Radu Jude&Augustina Stanciu) în cadrul B-EST Intl. Film Festival şi Menţiunea specială a Juriului pentru “Cea mai buna actriţă” (Andreea Bosneag) în cadrul festivalului goEast de la Wiesbaden, premiu “inventat”special de juriul goEast pentru foarte tânăra actriţă, având la bază următoarea motivaţie: “Pentru modul extraordinar de sincer în care dă viaţă personajului, făcând publicul să creadă că ea este într-adevăr Delia Frăţilă şi nu doar o actriţă care interpretează un rol”.

“Cea mai fericită fată din lume” va avea premiera românească pe 8 mai, la CinemaPRO (în cadrul Festivalului Filmului European) şi va intra în cinematografe de pe 15 mai

si un articol de ultima ora:

http://www.jurnalul.ro/stire-cultura...at-506531.html

Radu Jude: Nu ştiu dacă sunt un regizor talentat


Radu Jude (stânga) crede că premiile trebuie privite circumspect
Radu Jude, regizor. Realizator al filmului "Lampa cu căciulă", scurtmetraj care a participat la peste 70 de festivaluri internaţionale de film, devenit, astfel, cel mai premiat scurtmetraj românesc al tuturor timpurilor.
de Roxana Ioana Ancuta

La 8 mai, Radu Jude îşi face debutul ca regizor de lung metraj, având premiera filmului "Cea mai fericită fată din lume", urmând ca din 15 mai acesta să ruleze pe toate marile ecrane din România. Lungmetrajul lui Radu Jude a obţinut până în momentul de faţă cinci premii internaţionale.

Jurnalul Naţional: Este riscant pentru un tânăr regizor (român) să facă film de lung metraj, astăzi? Ştim bine faptul că nici un film românesc, recent lansat pe marile ecrane, nu a rulat cu casele închise. Aşadar, în afară de satisfacţia personală ce altă motivaţie te-a determinat să realizezi "Cea mai fericită fată din lume?".

Radu Jude: Nu pot să răspund la această întrebare decât referindu-mă la propria experienţă. Pentru mine nu, nu este riscant. Cuvântul "risc" ar trebui, cred, păstrat pentru experienţe cu adevărat dificile. Să mergi în razboi e riscant, să faci o operaţie pe creier, să urci pe Himalaya etc., nu să faci un film.

Dar în ce priveşte riscul financiar, aici e o discuţie foarte lungă. Sigur, nici un film românesc nu a avut milioane de spectatori la cinema, dar asta nu înseamnă că unele dintre aceste filme nu au adus beneficii de altă natură investitorilor, şi mă gândesc în primul rând la banii publici băgaţi în filme. Un film care are succes în festivaluri aduce nişte beneficii de imagine ţării respective, face un real serviciu societăţii care a investit bani in el.

Tot ce ştiu despre Iran, de exemplu, despre societatea, limba şi cultura acestei ţări, ştiu din filmele lui Abbas Kiarostami. Ca să revin la întrebarea legată de succesul financiar, vreau să mai adaug ceva: uneori, filmele care nu au succes de public pe moment, dacă sunt reuşite din punct de vedere artistic, rezistă mai bine în timp. Dacă gândim pe termen lung (şi cred că Centrul Naţional al Cinematografiei aşa ar trebui să facă), s-ar putea ca aceste filme "necomerciale" să aducă mai mulţi bani decât cele "de public".

Cât despre motivaţia mea de a face acest film, ei bine, motivaţia principală a fost chiar plăcerea de a face filmul. Îmi place această meserie şi încerc s-o fac cât mai bine.

NU-I PLAC LAUDELE
Ca sursă de inspiraţie pentru acest film ai avut reclamele pe care obişnuiai să le filmezi, şi anume spoturi de prezentare a câştigătorilor anumitor promoţii. "Cea mai fericită fată din lume" este o elevă. Deşi ai făcut un casting serios pentru acest rol, de ce ai ales o neprofesionistă?

Am ales o elevă de liceu, pe Andreea Boşneag, pentru că personajul trebuie să fie o adolescentă. Mi s-a părut mai cinstit aşa, ca actriţa să aibă vârsta personajului, şi nu să încerc să iau o femeie de 30 de ani care să se maimuţărească încercând să pară de 17. Andreea este o fată inteligentă, talentată şi cu bun-simţ.

Eşti un regizor talentat, fără îndoială. În afară de multele premii pe care le-ai luat cu filmele tale de scurt metraj, iată că debutul ca regizor de lung metraj ţi-a fost răsplătit deja... (cu el ai obţinut până acum cinci premii internaţionale şi, în afară de asta, filmul a fost selecţionat în ACID Programme la Festivalul de la Cannes 2009).
Aşadar, un film premiat şi... premiant înainte ca tu să-i faci lansarea pe marile ecrane în România. Care a fost cea mai bună critică de film care ţi-a fost făcută la acest lung metraj?

Nu ştiu dacă sunt un regizor talentat; "talent" e alt cuvânt folosit abuziv şi fără discernământ, de multe ori. Păi, dacă eu sunt talentat, atunci Yasujiro Ozu sau David Lynch cum sunt? Şi nu ştiu care a fost cea mai bună critică, nu pot judeca în aceşti termeni. Îmi plac reacţiile cinstite, directe, aşa că m-am bucurat când unii şi alţii mi-au spus în faţă că filmul li se pare o mizerie. E părerea lor şi o respect. Evident, sunt nişte tâmpiţi patetici, care n-au dreptate, dar le respect opinia şi le admir onestitatea.

PROVINCIALISM EXTREM
Nu prea ai încredere în tine, după cum spui într-un interviu. Ce anume ţi-ar putea ştirbi încrederea, atâta vreme cât ai participat la zeci de festivaluri de film cu producţiile tale, ai luat premii peste premii, cele mai multe dintre ele având distincţia de "marele premiu", de "cel mai bun film"...

N-am încredere în mine, şi ce dacă? Asta e. Am multe alte defecte în plus: sunt laş, fricos, egoist, incult, puturos şi mai pot adăuga câteva mii de alte defecte. Iar în ce priveşte premiile, lucrurile stau aşa: ele sunt o instituţie care ar trebui să dispară. Ar fi bine pentru toată lumea. Kundera spunea undeva că dacă scriitorii nu şi-ar semna cărţile, dacă ele ar apărea doar cu titlul lor, fără să se ştie cine le-a scris, 90 la sută din scriitori s-ar lăsa de meserie, nivelul literaturii ar creşte, iar invidiile din breaslă ar dispărea.

Cred că are dreptate şi cred că se poate aplica ideea asta şi în ce priveşte premiile. Sigur că pentru tine ca regizor e plăcut să ţi se recunoască valoarea muncii tale. Sigur că multe filme bune au fost premiate în mari festivaluri de film. Problema e alta: dacă un film bun nu ia premii, atunci e ignorat. Deşi el poate să fie foarte bun, deşi poate fi chiar o capodoperă.

Cine se uită mai cu atenţie la istoria filmului va observa că multe filme minunate nu s-au bucurat de recunoaştere la momentul apariţiei lor, nu au luat premii. Nu mereu, bineînţeles, dar destul de des, astfel încât părerea mea este că premiile trebuie privite mai circumspect. Şi e ceva normal aici, de multe ori o operă de artă radicală şi inovatoare pune probleme receptorilor ei, fie şi specializaţi, şi atunci nu se bucură de aprecierea pe care ar merita-o.

Şi mai cred că este datoria criticilor de film, a istoricilor de film, a jurnaliştilor şi a breslei să repare nedreptăţile; România dă dovadă, la acest capitol, de un provincialism extrem. Pentru mulţi critici de film, jurnalişti etc. (nu pentru toţi, dar pentru mulţi!), validarea unui film sau a unui cineast vine de "afară": ai luat un premiu important, atunci devii brusc un regizor care contează. N-ai luat premii, atunci eşti prost şi meriţi să fii ignorat. Or, lucrurile nu stau întotdeauna aşa.

E dureros să vezi că lumea te bagă în seamă în primul rând nu pentru că ai fi făcut filme bune, ci pentru că ai luat nu ştiu ce premii. Şi e dureros să vezi filme valoroase, mai puţin premiate, care nu sunt apreciate cum ar trebui. La fel se întâmplă şi cu publicul, din păcate... Intri într-o librărie, spre exemplu, şi din oferta de mii de cărţi despre care nu ştii mare lucru o cumperi pe aia care are banderola roşie cu "Premiul Nobel".

Până la un punct e normal, n-ai cum să le citeşti pe toate şi atunci te gândesti că un scriitor care a luat Nobelul nu poate fi prost, n-ai cum să dai greş.

Dar pe tine cum te-au ajutat în carieră premiile pe care le-ai luat până acum?
M-au ajutat, pentru că fără premii nu cred că obţineam finanţare pentru lungmetraj.

Bun, deci au şi ele rolul lor, deşi spui că ar trebui desfiinţate. Au dat girul calităţii, valorii filmelor tale...
Evident că premiile au rolul lor. Am vrut doar să arăt că există şi o contraparte neplăcută a lor. Sigur, ideea lui Kundera era mai degrabă una metaforică; se referea cumva la faptul că se pune uneori mai mare accent pe detaliile vieţii unui autor decât pe opera lui luată în sine.

SFERTODOCŢI FUDULI
Eşti unul dintre pionierii telenovelelor româneşti. Ai regizat, în 2002, câteva episoade din "În familie". Ai declarat că ai fost dat afară pentru că nu erai competent. Ce reproşuri ţi-au fost aduse şi cum ai privit acea experienţă?

Mi s-a spus că eram un regizor prost, actorii erau nemultumiţi şi s-au plâns de mine producătorilor. Întotdeauna actorii cred că se pricep la toate şi cred despre ei că sunt foarte deştepţi. În realitate, majoritatea actorilor români e formată din sfertodocţi fuduli, care nu înţeleg absolut nimic din cinema, dar au orgolii uriaşe. Nu degeaba Hitchcok îi considera pe actori "vite".

Nu sunt toţi aşa, bineînţeles. Majoritatea celor cu care am lucrat în filme sunt mişto. Sunt prieten cu Gabriel Spahiu şi cu Şerban Pavlu, de exemplu; sunt actori extrem de buni, oameni foarte deştepţi şi pasionaţi sincer de film şi de meseria lor.

Total de acord cu Radu!

Judex vine de la Radu Jude?

nu

Nu cred da acel "ceva" ar fi facut filmul mai bun, eu il prefer asa cum e. Tocmai l-am vazut, pacat ca am fost doar doi oameni in sala, chiar merita vazut.

Doua greseli pe care le-am remarcat in scenariu:
1. Aurel Fratila (catre nevasta-sa): Taci, fa, din gura ca acum vorbesc eu.
2. Delia Fratila: Anul trecut am fost sa culeg zarzare [...].

Aceste replici au fost rostite de personaje care locuiesc in Geoagiu-Bai (jud. Hunedoara), adica ardeleni. Majoritatea ardelenilor habar n-au ce sunt zarzarele si nu-se adreseaza cu fa.

Prima data cand am auzit de zarzare a fost cand am citit Ciresarii si am intrebat-o pe mama ce inseamna, iar ea credea ca sunt caise. Viitoarea mea cumnata este din Ploiesti si ea foloseste cuvantul zarzare, le spune asa la corcoduse. Asa ca am cautat in DEX.

ZÁRZĂR, zarzări, s.m. 1. Pom fructifer asemănător cu caisul, cu flori albe şi cu fructe sferice mici, cu gust acrişor şi cu sâmburii amari (Armeniaca vulgaris). 2. (Reg.) Corcoduş. – Din zarzără (derivat regresiv).

Cori, in jud. Hunedoara Nu stau numai ardeleni get-beget. Si oricum unii folosesc si expresii mai putin intalnite in zona. Trust me, I have an ex-wife born there. ;)

Nu era moldoveancă? Sau hunedoreanca este alta exă?

Am avut 2 neveste.

2 neveste :O ...

Shit happens...

Bine, mä, happens happens - da' twice...? :-S

Da, bre. Sunt bou.

Nici tu nu esti bou, nici eu nu mi-s Bre.

Poate tu nu esti bre, dar eu mi-s bou sigur. Sau mai avem exemple? :D

Gionloc - pe fazä ca de obicei:
http://agenda.liternet.ro/articol/90...-din-lume.html

Porumboiu şi Jude, selectaţi la Toronto
23 Iun 2009 Cristiana Visan | 0 comentarii | 279 vizualizari
Rating:
1 voturi


“Poliţist, adjectiv” şi “Cea mai fericită fată din lume” fac parte din selecţia anunţată de organizatorii Festivalului Internaţional de Film de la Toronto.

La ediţia cu numărul 34 a renumitului TIFF canadian, care se va desfăşura între 10 şi 19 septembrie, vor fi prezentate 26 de filme din selecţiile de la Cannes, Berlin şi ale altor festivaluri, grupate în cinci programe.

Unul dintre highlight-uri este “Poliţist, adjectiv” al lui Corneliu Porumboiu, care va rula în cadrul secţiunii Contemporary World Cinema. Al doilea lungmetraj al lui Porumboiu, recompensat cu Premiul FIPRESCI şi cu cel al juriului secţiunii Un Certain Regard la Cannes, va fi prezentat la Toronto în premieră nord-americană. Pe site-ul festivalului, unde de abia s-a făcut publică selecţia, filmul e prezentat drept “un portret rafinat al vieţii din orăşelul Vaslui, care împlineşte promisiunea debutului lui Porumboiu, «A fost sau n-a fost?»“.

Alături de “Poliţist, adjectiv”, această secţiune mai include opt producţii, între care un lovestory gay israelian, “Eyes Wide Open”, semnat de Haim Tabakman (care s-a mai “întâlnit” cu filmul lui Porumboiu în selecţia de la Un Certain Regard), “Huacho”, al chilianului Alejandro Fernández Almendras (prezentat în Semaine de la Critique, la Cannes), “Like You Know It All”, o peliculă nord-coreeană realizată de Hong Sang-soo, sau “The Time That Remains”, filmul lui Elia Suleiman, care s-a aflat în competiţia pentru Palme d’Or de anul acesta.

“Cea mai fericită fată din lume”, debutul regizoral în lungmetraj al lui Radu Jude, va rula în secţiunea Discovery, tot în premieră nord-americană. În aceeaşi secţiune au mai fost încadrate “Gigante”, al uruguayanului Adrián Biniez (premiu pentru debut şi Urs de Argint la Berlinală), “La Pivellina”, de Tizza Covi şi Rainer Frimmel (premiul Label Europa Cinemas la Cannes), “Samson and Delilah” al australianului Warwick Thornton (premiul de debut Camera d’Or la Cannes), “Should I Really Do It?”, de Ismail Necmi, şi “Kelin”, o peliculă din Kazahstan realizată de Ermek Tursunov.

Cool. Iatä cä Radu si Cornel nu se dezmint! :)

A fost un chin sa-l urmaresc. Un chin mai ales sentimental. Am urat sincer absolut toate personajele, tot ceea ce reprezentau ele, toata mizeria materiala, si mai ales umana. Deseori m-am regasit ca adolescent in fitele Deliei, la fel de stupid si egoist ca ea. Iar acele discursuri parintesti, acele tensiuni familiale sunt atat de normale, de naturale, pentru generatia mea. Si atat de urate in acelasi timp. Pana si absurdul intregii situatii a parut natural, normal in societatea noastra de azi. Provincialii saraci, miticii nesimtiti, astia cu bani care ajuta "boborul", adolescentii naivi si egoisti, totul pare sa readea perfect stereotipurile Romaniei prezente, in care banul(sau loganul) inseamna tot.
Personal, poate ca un simbol al prostestului fata de ridicolul in care traim, as fi facut in asa fel incat la final toate personajele sa moara intr-un incident, poate explozia masinii, sau ceva de genul.
Ca puncte slabe ale filmului, vreau sa spun ca replicile uneori erau acoperite de zgomotele din background. Poate a vrut Jude sa redea acea senzatie de inghesuiala si zgomot din Bucuresti, dar totusi, vreau sa aud si eu despre ce e vorba in filmul tau.