|
Federico Fellini
 Daca ar ceva ce nu va place la Fellini ,care ar fi acel lucru? Melanjul de fantasy si baroc, subtilitatea neorealismului sau insa fac de revazut aproape orice film al sau.(Oare cum ar fi un remake al lui...Tim Burton (sau Lars von Trier,cu predilectia lor pentru macabru,satanic) la "Povestiri extraordinare" ,regizat de Fellini si Louis Malle...) Clasament: 1.La strada 2.81/2 3.La Dolce Vita 4.Noptile Cabiriei 5.Satyricon 6.E la Nave va 7.Roma |
Interesant ca ai adus vorba de Burton,ultima secventa din Big Fish este un omagiu adus lui Fellini. Pentru mine,Fellini este definitia cuvantului "filmmaker" - scria scenarii si filma ceea ce scria,isi punea puternic amprenta pe ele si le facea sa fie "ale lui" si avea des in distributie actori atipici,adica not the usually pretty faces. Ce mai,un vizionar cu pachetul complet. Si in cazul meu tot La Strada e pe primul loc, Amarcord gasindu-si insa si el un loc in top 5.E mult mai usor sa raspunzi la intrebarea cu ce nu ne place la el,decat la ce ne place,fiindca raspunsul e mult mai scurt.Cel putin in cazul meu e o liniutza :). Si inainte de a ma certa pentru mesajul meu scurt,promit sa revin dupa ce imi satisfac nevoia acuta de somn...
|
uau, nu pot sa cred ca inca nu exista un topic dedicat lui fellini. desi sunt atat de des pomeniti si admirati si dati exemplu si toate cele, nu prea s-a discutat in topice separate de regizori ca fellini sau tarkovski (sau nu s-a mai discutat de mult timp). da chiar, oare exista topic despre tarkovski ?(daca da, sa-l reinviem, cine are rabdare sa caute)
revenind la fellini, da, nu prea are ce sa nu-ti placa. la strada, primul film pe care l-am vazut de el (si care a ramas preferatul meu) mi-a lasat o impresie f puternica (mai ales expresivitatea giuliettei, un chip pe care nu-l uiti usor) |
vreti un film penal de Fellini ?
no problem, luati d'aci: Casanova di Federico Fellini, Il (1976) http://www.imdb.com/title/tt0074291/ :sick: cum autorul lui 8jumate si ladolcevita a facut si ... asta ... ramane un mister :confused: |
acu am observat un nume fain pt un vin:
La Dolce Vitza ... (de vie) :-P |
Originally Posted by Chambord:
|
@ Buticut,n-am vazut inca
http://www.imdb.com/title/tt0071129/ pana il descarc,vreau o mica analiza a ta,fara spoilere mari.;) |
Originally Posted by Pauline Kael:
bineinteles |
Chambord,care film ti-a placut dintre cele felliniene? :)
|
1. 8 juma
2. la dolce vita ambele sunt in my top 100 all-time sunt pe lista de vazut: la strada si amarcord am mai vazut si casanova, de care ziceam dar ... e slab |
Preferatele mele sunt tot 8 1/2 si La Dolce Vita, in aceeasi ordine si undeva mai sus in topul personal, cel putin 8 1/2 e in primele 10. Am mai vazut La Strada si Le Notti di Cabiria insa nu sunt genul de filme care ajung sa-mi fie printre favorite, dar sunt filme foarte bune si cum a zis si bre, expresivitatea Giulettei Masina nu o uiti prea usor, atat in La Strada, cat si in Le Notti di Cabiria. Urmeaza sa vad si Amarcord...
|
Am vazut joi (TV, arte) Giulietta degli spiriti. Trecuse ceva vreme de cand vazusem filme de Fellini, si m-am bucurat mult sa fiu din nou in fata universului lui (mai ales ca ultimul pe care l-am vazut era casanova, cu care fellini s-a sters din lista mea subiectiva pana joi).
in topul meu l-as pune dupa 81/2. inscenarile teatrale ale lui fellini, mai ales legate de o tema care (in viata mea de cinefil) apartine asa de mult genurilor horror, thriller, sau crossover-ului mystery film m-au facut sa-mi iubesc intensiv televizorul pe tot parcursul filmului (fara intrerupere reclame, doamne-ajuta). in acelasi timp mi s-e solidifica parerea ca fellini lucreaza mult mai bine cu material alb-negru. eu cred ca filmele lui color sunt luminate excesiv, ceea ce, desi nu tot timpul, dauneaza culorilor si in general atmosferei. o buna parte din acest deficit e contracarat de genialitatea decorului prin culorile expuse, mrejele de materiale si combinari de materiale in care personajele se misca. un contraexemplu in acest sens e scara imbracata in frunze (verzi, galbene si rosii) a vilei lui Iris. prietena mea, in contrast, e de parere ca lumina e intentionat asa, pentru a crea iluzia unui voal in lumea paralela a Giuliettei. ma retrag repede, s-a trezit fiica-mea:) |
Originally Posted by Chambord:
inregistreaza-l repede, e misto :) |
Fiind eu mai softy (lucru de care-l suspectez un pic si pe Fellini) in topul preferintelor sunt neorealistele Noptile Cabiriei si La Strada. Urmeaza La Dolce Vita, Otto e mezzo si E la nave va. Apoi ma intorc la neorealistele Il Bidone si I Vitelloni. Ma uit cu o placere copilareasca la: Amarcord, Roma, Ginger & Fred, La Voce de la Luna, si Ispita Domnului Antonio. Ce nu ma prea misca: Satyricon, Casanova si (sorry chip) Giulietta. Ce nu-mi place la Fellini? Senzatia de carton, mucava si solutii de teatru filmat din unele pelicule (ex: laguna venetiana facuta dintr-o panza mare pe sub care bate vantul din Casanova). Culmea e ca aceeasi butaforie este uneori foarte utila pentru a da o senzatie de detasare si de "lumea e un circ" atat de necesara transmiterii mesajului. Oi fi eu un "purist" vizual. Ce-mi place la Fellini: zborul atat de natural catre o realitate "magica" (secventa de varieteu din Noptile Cabiriei e prima care-mi vine in minte). Oricum, universul lui Fellini este extrem de coerent si merita sa-i vezi toate filmele - nu sunt multi alti autori atat de "personali". De aceea n-as numi Casanova un film penal, chiar daca nu e favoritul meu.
|
la Amarcord ma uit de cate ori am ocazia. Si daca n-o am, o provoc.
Il pun in topul preferintelor Fellini, sper sa nu supar pe cineva. E doar o preferinta. |
La strada. Intotdeauna prima. Poate pt ca filmul e frumos si profund fara sa fie "greu" sau "eclectic"
|
Incredibilul "Otto e mezzo".
Si majoritatea celorlalte. Floydule, de ce-ai simtit nevoia sä precizezi cä "La Strada' nu e eclectic? Eclectismul e o träsäturä relativ rarä, pentru ca absenta sa sä merite o mentiune de principiu. |
Am revazut "La strada"...Il regasesc pe Fellini cam prafuit,didacticist si unilateral,dar interesant .N-am plans,nu m-a impresionat...Regret .
|
Incredibilul I Vitelloni.
Inteleg ca e unul dintre primele filme ale lui Fellini, mai exact al treilea, si contine detalii autobiografice. Traiesc insa o confuzie, intrucat la final, in mintea mea, apar doua personaje care ar putea fi autorul: pustiul numit Guido, care lucra in gara de la ora 3 dimineata si in acelasi timp, unul dintre i vitelloni (the guys), Moraldo, singurul tanar din gasca ce isi face curajul sa abandoneze micul oras de provincie pentru Roma/Milano/Any big city. Sau poate ca ambele personaje sunt unul si acelasi Fellini, prin Moraldo intelegandu-se tanarul Fellini care pleaca in aventura vietii lui in timp ce copilaria lui (micul Guido, Eul copil) ramane in urma, in orasul natal? Ceva nemaintalnit de mine pana acum: in timp ce trenul pleaca cu Moraldo, vizualizam dormitoarele tuturor prietenilor si familiei tanarului, care dorm, si fiecare camera este filmata "ca" din tren, intr-un travelling accelerat, leganat, exact in ritmul in care se si aude de altfel, mersul trenului. Senzational! Altcumva, filmul povesteste viata unui grup de tineri intr-un oras uitat de lume, in care inafara de carnavalul anual si cateodata un spectacol sau un concurs de Miss, nu se intampla mare lucru. |
Daca ti-a placut I Vitelloni, incearca si Il Bidone. Un film foarte solid, nu degeaba e facut intre La Strada si Noptile Cabiriei.
|
am vazut si La strada si Noptile Cabiriei, nu ma dau in vant dupa perioada neorealista a lui Fellini, pt mine el reprezinta filmul glamorous, cu lumea aceea nebuna, mondenitatile sterile si superficiale dar extrem de amuzante (intr-un fel ma regasesc in acele party goers si in frivolitatile cu pricina)......
Cred mai mult in Fellini cel sofisticat, metaforic si care problematizeaza existenta decat in Fellin-ul care plange de mila prostituatelor si circarilor de mana a doua. Primii par sa mai aiba speranta si potential de transformare in timp ce ultimii, sarmanii..... intrebare: credeti in coincidenta faptului ca Fellini a facut film neorealist (despre societatea marginala) in perioada in care el insusi era sarac, la inceputuri dupa care, odata ajuns celebru si patruns in lumea mondena a artistilor si celebritatolor, incepe sa faca filme despre acest mediu in care s-a trezit prins? |
Nu vreau sa intrerup un/o catfight dar ma simt dator sa apar complexitatea lui Fellini. Sensibilitatea lui Fellini din filmele neorealiste este o dominanta a operei lui - se prelungeste in Amarcord, Roma, Ginger si Fred si pana la Voce de la luna (ultimul). Asta e omul Fellini. Cinste lui ca avansand in viata si-a diversificat preocuparile, a "problematizat viata" si ne-a luat cu el intr-o lume fantastica si foarte personala.
Mai cred ca party-goer-ul Marcello e "pierdut" pe cand Cabiria e "salvata". Iar la intrebarea ta finala raspunsul meu ferm este NU. Opera lui Fellini este creata asa cum slefuiesti diversele fatete ale unei pietre pretioase. Totul e acolo de la bun inceput dar e nevoie de munca pentru a pune in evidenta frumusetea si glamourul. Cred ca Fellini a facut filme neo-realiste cand curentul era la maxima inflorire (si l-a dus pe "noi culmi"), apoi cand a avut posibilitatea/bugetul a incercat sa iasa din realism si sa-si dea frau liber fanteziei (nu intotdeauna cu cele mai bune rezultate - mie nu-mi plac prea mult nici Satyricon, nici Casanova). Iar mediul in care s-a invartit, niste simple marionete, folosite dupa cum a avut chef si dupa cum o cereau nevoile filmului. Parerea mea ... |
Cand spun ca party-goer-ul are sanse de salvare o spun bazandu-ma pe faptul ca fiind cu precadere un intelectual, are capacitatea de a discerne, de a analiza, filosofa, cu alte cuvinte de a-si ridica probleme. in momentul in care incepi sa iti ridici intrebari, esti mai aproape de adevar, nu?
Desigur, , fericiti si cei saraci cu duhul (Cabiria), ei ajung la adevar pe o alta cale, diferita de cea filosofico-etica. Ajung prin umanitatea profund nealterata, prin naivitatea si speranta care continua sa traiasca in ciuda unui trai greu, nemilos. E interesanta contradictia: in conditii foarte grele de viata, omul "neorealist" reuseste sa-si pastreze inocenta in vreme ce in conditii materiale extrem de favorabile, cu un trai lipsit de griji materiale, omul monden isi pierde cumva puritatea :) De ce am pus intrebarea cu pricina la care tu ai raspuns cu NU? Pt ca exista o discrepanta foarte mare intre filmele lui Fellini. Intre filmele de inceput si cele glamorous si incercam sa aflu daca exista o legatura cu propria evolutie sociala a regizorului insusi. Este cunoscut faptul ca a fugit de foarte tanar din Rimini, catre Roma, pentru a-si gasi drumul artistic si etc. Nu am dat un verdict, inca :) mai sapam. si oricum, Jactati, tu insuti spui ca de indata ce a avut bugete (deci posibilitati, recunoastere, faima) a cotit-o pe o cu totul alta expresie. |
Originally Posted by illotempore2002:
Perfect de acord cu paragrafele 2 si 3. Iar la intrebarea din final, care ne framanta, iata ce spunea Fellini intr-un interviu din '64, explicand ca, daca i s-ar oferi prilejul, probabil ar ecraniza ceva din Boccacio sau Ariosto: "Eu fac povestiri moderne si de accea sunt conditionat totdeauna de un anumit tip de peisaj si chiar de figura umana, care pare ca ma obliga mereu la o anumita obiectivitate si la un anumit respect pentru realitate. Mi se pare deci ca a incerca un film in culori, cu o povestire cufundata intr-un trecut necunoscut, in care trebuie sa creez totul de la inceput, mi-ar permite o mai larga sarcina vizionara, o mai mare expansiune a fantasticului." Cred ca cele de mai sus ne aduc un pic mai aproape de adevar. Tot Fellini ne spune: "Satyricon, impreuna cu Casanova, Decameronul, Orlando Furioso, inca din vremea Vitellonilor facea parte din filmele pe care le promiteam producatorilor ca un rasfat, in schimbul filmului La Strada sau a altuia care ma interesa cu adevarat". Ai intelege ca era mai aventuros de finantat La Strada decat Satyricon. Oarecum normal, cu clasicii mergi la sigur. Nu si cu Fellini's version of it. Inteleaga cine poate. |
Hai sa nu ne blocam in definitii de DEX, we have a brain, arent we?
Marcello e ziarist, ok, nu e cel mai cel mai dintre intelectuali, am folosit termenul pt a crea o diferenta fata de "saracime, marginali, prostituate", in ideea asta.....in schimb, protagonistul din 8 si jumatate este regizor, deci este intelectual (mai mult de atat de fapt, e creator). In rest sunt foarte misto completarile tale si foarte util citatul... Discutia pornise insa de la ce anume imi place mie mai mult din filmografia felliniana, imi plac mai mult filmele cu "mondenitati"....si am notat, tie iti plac mai mult cele neorealiste :) in astea din urma, imi pare ca totul este servit pe tava, sunt facile ca subiect, insa minunate ca imagine, muzica, subtilitati scenografice, mizanscena etc dar nu ma simt provocata (stiu, am mai zis asta in alte parti). |
OK. E bine ca amandurora ne place Fellini - chit ca tu esti mai mondena si eu mai paisan. In fond, n-am facut eu, cand eram mai tanar, un film numit Jour de Fete (a carui actiune se petrece la tara). Just kidding. :)
|
ei, sigur, dar Tati (the real one) era la fel de preocupat de sterilitatea vietii moderne si de supra-tehnicizare, isnt it?
imi place la nebunie constructia alambicata a lui 8 si jumatate si nu-mi place linearitatea cronologica a La stradei. In schimb, povestea Gelsominei a fost in masura sa ma impresioneze foarte tare, m-a miscat emotional (in vreme ce 8 si jumatate m-a emotionat, pe langa afectiv - visul cu parintii morti mi-a smuls lacrimi- m-a mobilizat foarte mult intelectiv....plus ca sunt un mare fan al psihanalizei in film (nu neaparat in viata reala) si orice influenta suprarealista ma da pe spate.....i La egalitate cu 8 si jumatate este pt mine Amarcord care ma innebuneste prin dinamism, energie (vitala)....totul la limita nebuniei (un nebun, in sensul curat al cuvantului, fiind chiar unul din personaje). Chiar am sa-l revad diseara, l-am vazut demult si am sters detaliile, insa placerea pe care mi-a provocat-o filmul depaseste cam 90% din placerea provocata de alte filme. |
Si mie-mi plac 8 si 1/2 si Amarcord.Foarte mult chiar. Dar orice poveste ar trebui sa aiba structura ei narativa. O poveste simpla neorealista ca La strada e liniara. Pe cand, atunci cand iti botezi un film cu numarul curent al poductiilor si habar n-ai ce-o sa turnezi (plus ca pe plan personal te bantuie tot felul de probleme/obsesii si l-ai citit de curand si pe Freud), numai structura liniara nu poti adopta. La fel cu Amarcord, cursul amintirilor nu poate fi liniar. Cinste lui Fellini ca stie sa-si gaseasca limbajul potrivit pentru ce vrea sa spuna. Vorbesc despre el de parca-ar mai trai. Trebuie sa ma psihanalizez. Then again: eu ma cred Jacques Tati. Ce vrei mai mult? ;)
Daca-ti place suprarealismul cata de vezi Antract al lui Rene Clair. Cred ca e savuros. Nici eu nu l-am vazut dar am citit aseara decupajul si promite ... Si vizionare placuta cu Amarcord! |
unde se citesc decupaje?
:-/ vreau si eu... |
Originally Posted by jactati:
e misto Antract (cred ca titlul in fr e Entr'acte, daca il cauti) cu Picabia costumat in balerina, am scris despre el un pic la film experimental. o mostra http://www.youtube.com/watch?v=NMaXF-4MMGA |
De catre moi se citesc in niste chestii numite "Caiete de documentare cinematografica". Sunt culegeri de articole, scenarii, decupaje regizorale, etc. pe care ACIN si ANF le strangea din presa straina, le traducea, le batea la masina si le publica lunar in perioada 1960-1980 (poate si mai incolo). Prin 1984 m-am dus la ANF si am cumparat toate numerele pe care le mai aveau (vreo 200) cu 5 lei bucata - o suma gigantica pentru bugetul meu de-atunci. De cativa ani imi propun sa le scanez si, daca s-o intampla vreodata, am sa le "urc" pe un site de unde sa le poti citi si tu (si alti cinemagici). Dar nu promit sa fie repede - imi trebuie cateva zile cu doua dimineti. O sa incep totusi cu Antract.
|
Originally Posted by bre:
Titlul filmului e ca si la 81/2 foarte plain. A fost proiectat in 1924 intre doua balete suedeze (tot happeninguri promovate de Picabia), deci era filmul de proiectat intre acte. Nimic mai mult. Si totusi ... Pe langa Picabia apare si Erik Satie (care a compus si muzica). |
e vorba de Erik Satie, cel cu Gymnopediile?
:-/ |
Originally Posted by illotempore2002:
|
Originally Posted by jactati:
da, si muzica lui satie a scandalizat pe atunci, desi daca o ascultam acum ni se pare destul de "clasica" |
Am revazut in aceasta noapte Amarcord :x .
This is pure cinema. Nici nu stiu de unde sa incep. Sa-l situez undeva in epoca, nu are nici o legatura cu neorealismul, desi cred ca multi dintre actori sunt neprofesionisti, ma refer mai ales la copii, care au un rol foarte important aici. Prin ochii lor sunt vazute modelele de feminitate, evenimentele politice, vizita lui Musolini, scoala, familia. Rama in care se desfasoara naratiunea filmului este constituita de un frumos orasel de provincie locuit parca numai de o mana de oameni - toti oamenii care apar in film. Ca momente, Fellini alege sa vorbeasca despre cateva sarbatori si evenimente importante ale acestui orasel, de-a lungul unui an intreg. Filmul incepe cu primavara, cand prin aer pluteste puful galben al plopilor si se termina tot cu primavara. Primavara numarul 1 este povestita prin intermediul sarbatorii locale a primaverii, cand pe un munte de lemne, localnicii dau foc unei vrajitori din carpe, iar a doua primavara este redata prin nunta Gradiscai, una din frumoasele localnice de care erau indragostiti baietii: prototipul de femeie matura, robusta (nu chiar ca Saraghina de robusta), senzuala si sentimentala. Motivul principal al filmului este sarbatoarea, petrecerea, evenimentul. Adica totul se intampla in film pe acest fundal, insa impresia generata este aceea ca si intr-o zi banala in care nu se consemneaza nimic, orasul si locuitorii lui suntla fel de vitali, individuali, expresivi si plin de dorinte si intentii. Un personaj foarte haios este Istoricul, un domn elegant care apare din cand in cand in film oferindu-ne informatii despre arheologia, geologia, geografia si istoria diferitelor cladiri si puncte importante din oras, si pe care nimeni nu il ia decat in deradere, aruncand fie cu bulgari de zapada in el, fie facand bascalie de el. Interesant ca, la fel ca in filmele lui Godard, Istoricul ni se adreseaza direct noua, spectatorilor, uitandu-se fix in camera de filmat. De altfel, filmul se incheie in maniera aceasta: la nunta Gradistei, apropiindu-se de sfarsit, unul dintre meseni (un vanzator ambulant tzacanit) se uita in camera si anunta sfarsitul nuntii (si implicit al filmului, al petrecerii) spunandu-ne: "Acum duceti-va cu totii acasa". |
Ca tot am pomenit-o pe Saraghina, in Amarcord aceasta este inlocuita de Volpina, o nimfomana bolnava, care in mod identic, traieste mai mult pe malul marii (ea simbolizand libertatea, lipsa oprelistilor de orice fel - in acelasi mod este asociata si Saraghina cu marea). Interesant ca de data aceasta, Volpina arata exact invers decat saraghina - este blonda, subtirica, mica de inaltime, cu ochii foarte verzi si e imbracata in verde (e ca o frumoasa sirena, insa cu privirea si mintea tulburi).
Simbolistica acestui tip de femeie-prostituata-nimfomana are (cel putin pt mine) conotatii usor suprarealiste, in sensul in care nebunia este una din formele de libertate foarte des "cantate" de avangarde. |
L-am revut iar. Iar, pt ca il mai revazusem si-n iunie.
Amarcord. I remember. Da' mai ziceti si voi! |
Da, iti zic eu:
Quote:
|
Daca vorbim despre Fellini asociem automat numele sau cu Nino Rota si Otto e mezzo, in opinia mea ars filmica lui Federico.
http://www.youtube.com/watch?v=nWqC6kRCLjI |
Originally Posted by Judex:
De acord cu tot ce s-a spus aici :D |
@Liviu- :D
Si una dintre cele mai frumoase secvente din istoria cinematografiei: http://www.youtube.com/watch?v=GKN1T3K1idg&feature=fvw |
Oh, and please read the comments below, don't mind the spoilers!
http://www.youtube.com/watch?v=0_yA5...eature=related Beautifully managed. ;) |
Satyricon (1969)
Greu de spus daca aceasta realizare a lui Fellini place sau nu. Pur si simplu mie, cel mult critic amator sau mai degraba amator de critici imi starneste sentimente contradictorii, ducandu-ma inevitabil cu gandul la mult mai controversatul Calligula, turnat zece ani mai tarziu.
Satyricon e alambicat, fara un contur clar, o derulare fara directie dar cu un sens clar, cel de a soca. Si scopul e atins, pentru ca nu e un film pe care sa il uiti. Un cadru suprarealist constand in decadenta, perversiune, sadism, homosexualitate, pederasti, pitici, anomalii, amputari, orgii, hermafroditism, cruzime si mai ales dementa. Ma si intreb daca Fellini a uitat vreuna. Enorm de multe rasete sardonice si degenerate, batjocoritoare (obositor de multe) pe fondul unui zbucium constant al unei multimi de nebuni semi-catatonici, machiati excesiv, gesticuland grotesc si fara sens la fiecare secunda a filmului, doar pentru a forma decorul. Totul decurge de la stanga la dreapta intr-o filmare aproape enumerativa pe un fundal constant, la fel de repetitiv precum bolboroselile obsesive ale figurantilor. Pe scurt - un cosmar grotesc si bolnavicios al unei case de nebuni, un imn cinematografic dedicat depravarii umane. Interesant... |
Imi place mult despre ce filme s-a discutat pana acum. Si pentru mine sunt favorite cateva dintre ele. Nu am retinut, pare-mi-se, niciun cuvant despre Prova di orchestra, o alta mare pelicula :) , care nu ar trebui sa lipseasca, in opinia mea.
|
Aceste filme suntcateva dinr-o pleiada de realizari pe care acest mare regizor le-a dat cinematografiei de-a lungul timpului.
|
Iar aceste filme sunt cateva dintr-o pleiada de realizari pe care marele regizor le-a dat cinematografiei de-a lungul timpului.
|
| All times are GMT +2. The time now is 21:29. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.