Critica Romana de Film
 

Daca filmul lui Mungiu 432 nu ar fi luat Palm d'Or-ul, critica romana de film l-ar fi facut praf. Am auzit destui critici de specialitate, cunoscuti, care spun in soapta ca filmul 432 este o porcarie, dar ca a fost premiat la Cannes pentru subiect. Nici unul din acesti critici nu mai curajul sa critice un asemenea film de teama sa nu l-i se sara in cap "Cum indraznesti tu sa critici un regizor de Palm d'Or?!" Ce concluzie puten trage de aici? Ca avem o critica pupincurista! Spun pe la colturi ca sunt in film cadre prost construite, dar scriu ca asta e "viziune regizorala". Pot sa fac o lista cu multe nume de critici care sunt de fapt niste actori s-au regizor ratati, care au dat admitere, pe vremuri, la IATC la actorie sau regie, unii dintre ei ani de zile, nu au reusit si au facut sectia "Filmologie".
Nu am nimic impotriva lui Cristi Mungiu, dar cred ca primul lui film de fictiune, lung metraj, "Occident" este mai bine facut si scenariul mai bine scris, pur si simplu a fost mai inspirat cand a facut filmul asta decat 432.
Apropo! Filmul 432 a fost prezentat si la un festival la Moscova si rusii nu au inteles pe ce au dat francezii Palm d'Or-ul. De asta de ce nu vorbeste critica romana?

Re: Critica Romana de Film
 

care sunt criticii aia de specialitate cunoscuti? ca deocamdata, fara dovezi, acuzatia ta e doar una gratuita.

criticii de film pupicuristi
 

Cristina Corciovescu, Magda Mihailescu, Dana Duma, Eugen Atanasiu chiar si Irina Margareta Nistor, cat despre Valerian Sava daca vrei sa-ti scrie o cronica buna in "Observatorul Cultural" trebuia sa-l inviti la cocteilul dupa premiera filmului si sa-l "cinstesti" bine. Poti sa-ti dai seama ce cronica iti va scrie dupa cat de mult i-a placut ce i-ai dat sa bea.

Problema nu se poate formula nici mäcar la nivel de introducere a enuntului, din simplul motiv cä nu existä o entitate a criticii românesti de film - sub nici un aspect: al competentei, al probitätii, al profesionalismului, al scolii, etc. Avem câtiva analisti de film admirabili, o liotä de scribulici care mai mult încearcä sä zängäne din cuvinte, si ceva niveluri intermediare între ei; avem critici onesti, care pânä si celui mai bun prieten îi spun în public când a fäcut un film prost, si lichele care mangent de la merde avec le polonique (ce mi-a fost dat sä väd la conferintele de presä cu "Legiunea sträinä" si "Supravietuitorul"... Maica Ta, Christoase...!!! :(( ) Avem critici conformisti ca niste amoebe, Mitici-contra încäpätânati ca niste buturugi mici da' ale dracu' - si critici rezonabili, pe care-i poti convinge cu argumente... Si tot asa...
Drept pentru care, nu are nici cea mai micä relevantä faptul cä unii-s curve bilateral dezvoltate: tämâiazä "432" pe fatä din cauzä de Cannes, si-l înjurä între cabinele de budä, din motive de gascä si de mâncat cäcat în tête a tête. I-am prins cu altele si mai boacäne.

Critica romaneasca de film
 

Pornind de la afirmatia criticului de film Alex Leo Serban, cum ca, in Romania, "cineastii si critica sunt sus, iar publicul e jos", am vrea sa discutam despre cine valideaza valoarea unui critic de film si de ce ar considera el ca se afla undeva "sus", iar publicul "jos"?

Nu exista in Romania critica adevarata de film nici critici de film.

nu exista nici film, nici romania nu exista

tot publicul.
dar nu cel larg..ci cel restrans, format din personalitati ale domeniului.
atunci cand un coleg iti apreciaza scrierile, declarand in mod public ca ai opinii pertinente, inseamna ca lasa orice deoparte, inclusiv invidia, si-ti recunoaste valoarea, profesionalismul.
asta se cheama validare, daca vrei.

rvn,

asadar, dupa ce spui tu, esti validat in momentul in care un coleg te apreciaza.
adica ne laudam intre noi si ne scuipam tot intre noi, criticii.
misiunea criticului e de a scrie pentru un public restrans sau pentru publicul larg?
cum ajunge un critic sa scrie intr-o publicatie?
sa spunem ca Ion Ionescu are 27 - 30 de ani si bate la usa redactorului sef de la revista "Viata si cultura" si-i spune: "sunt critic de film".
cum ii demonstreaza lucrul asta redactorului - sef?

nu exista nici film, nici romania nu exista

Romania mai exista inca, desi nu stiu ptr. cat mult timp, filmul romanesc e tot la stadiul de tentative chinuite, critici de film romani adevarati nu exista in continuare...

foarte simplu:
de recomandari ai auzit?
intotdeauna garanteaza cineva pentru tine.
sa nu spui ca tu n-ai procedat la fel, ca nu te cred.

Sau, pur şi simplu îi duci redactorului-şef ceea ce ai scris.

Si te întorci acasä.

Si astepti.

Si astepti...

Si astepti... ...

Şi mai vii... Şi mai aduci... :)

Si...
(Ca-n bancul äla cu militianul si tipul care vorbea sapte limbi...)
...la ce-ti foloseste?

Şi mai scrii, şi mai vii... Şi, într-o bună zi, redactorul-şef are o gaură în ziar. Caută prin sertar şi găseşte un articol pus deoparte, necitit, uitat. Îl citeşte şi zice: ”Excelent! Îl bag.” :)

recomandarile nu sunt egale cu pilele.
sau...cel putin nu asa le percep eu.
intotdeauna cand incerci o slujba noua, intr-un loc de munca nou, exista ceva sau cineva care te motiveaza sa faci asta.
acea persoana este mentorul tau.
e normal ca el sa te ajute sa-ti incepi cariera si ca atare te "recomanda" altora, uzand de bunele lui relatii si prestanta de care bucura in randurile colegilor de breasla.
nu e nimic rau in asta.
important este ca discipolul sa nu dezamageasca, ci din contra, cu timpul sa-si dovedeasca talentul si maiestria, depasindu-si profesorul.
in toate domeniile se intampla acest lucru si e perfect normal.
un medic specialist reputat isi invata si recomanda cei mai buni rezidenti, un avocat de renume se asociaza cu cei mai buni absolventi de la Drept...si tot asa.

@C.Ghevara:
Ar fi o singurä problemä:
Perele mäläiete nimeresc foarte rar în gura nätäfletilor. De obicei, sunt culese mai repede de cei care chiar sunt hotärâti sä se înfrupte.
...In fond, si Mos Cräciun e Nea Piscoci (Emanoil, nu Emil!) c-un costum de la chinez.

cu alte cuvinte, daca esti fraier iti fura cainii mamaliga din mana..(sau din gura) ca tot aia e.

Daca esti foarte bun in ceea ce faci si daca redactorul ala are un gram de minte, e imposibil sa nu te ia. Daca esti mediocru, da, te uita in sertar si-si va aminti de tine abia atunci cand are o gaura.

dulapiorule, de-aia te iubesc!
esti intelept, mai ceva ca Mos Tagartza.

Asa credeam si eu când eram mic.
For the sake of truthfulness:
Daca esti foarte bun in ceea ce faci, daca redactorul ala are un gram de minte, si daca mai ai si relatiile potrivite, e foarte posibil sa te ia.
Daca esti foarte bun in ceea ce faci, daca redactorul ala are un gram de minte, si daca mai ai si un dram de noroc, te pune in sertar si s-ar putea sa-si aminteasca de tine abia atunci cand are o gaura.
Daca esti mediocru sau mai räu, te aruncä direct la cos.

:))
Da, stiu ca-s naiv, dar ma tratez.

eu stiam ca timidul se trateaza, nu naivul...in fine...daca tu zici..ma rog..

Ala-i din alt film. Dar ce, nu exista leac/tratament si pt astia ca mine?:-S

Eu pornisem de la premisa că eşti bun în ceea ce faci. Atunci îţi mai trebuie răbdare, perseverenţă, entuziasm care nu se toceşte şi... puţin noroc. Şansa îi ajută pe cei curajoşi...
Sau cel puţin aşa îmi place mie să cred. Hai, spuneţi-mi că, după juma' de secol trăit, nu sunt un naiv şi un idealist incurabil! :))

Toate cele de mai sus se aplicä - plus reteaua relatiilor personale (care face cam cât celelalte la un loc!) Pe asta puneam eu accentul.
Simplu spus: un terchea-berchea cu relatii va avea oriunde si oricând avantajul fatä de un tip färä relatii (chiar si cu toate celelalte calitäti).
Don't worry, si eu am fost cândva la fel de naiv si idealist - da' mi-a trecut.

Fie:
1. Redactorul-şef era un nătărău, pentru că nu ştia cum să-ţi paseze articolul fără să-ţi spună adevărul. Adică să-i găsească nod în papură. :D
2. Articolul era prost şi nu avea chef să se certe, aşa că a preferat să-ţi dea o astfel de explicaţie.
În cronici de teatru X regizor este înjurat? Dacă cronica făcea pe cineva troacă de porci în mod exagerat, omul, nu piesa, dacă aveai de sânge în colţurile gurii, cam e un motiv de refuz. :D
Există oameni şi oameni, publicaţii şi publicaţii.

pentru Mafalda
 

Sunt de acord cu tine... si am prieteni din lumea teatrului care mi-au spus de multe ori asta. Actori care jucau demential pe scena in spectacole foarte bune, dar regizorul nu facea parte dintr-o anume GASCA! Asa e peste tot. Ca urmare acele spectacole nici nu au fost nominalizate la UNITER, nici nu au primit finantari... bine ca au mers pe afara.

Iar in cinematografie... din cate vad eu e si mai rau. Aici nici macar nu exista gasti... e doar una singura.

Iau la nimereala un critic... Gorzo. Ma gandesc ca nu ar trebui sa scrie decat la un ziar! Pai vad ca scrie si in ziar, si in fitiuica, si pe on-line, si in 7Seri sau B24Fun si din diferite pozitii probabil ... si culmea, nu face decat copy paste. Nu asta cred ca inseamna critica, si nu asta cred ca ar trebui sa faca un critic. Ma mira insa angajatorii... chiar nu isi dau seama ca sunt texte scrise cu copy paste? Si daca te gandesti ca Gorzo mai este si selectioner la anumite festivaluri, care folosesc echipa si a altor festivaluri... bineinteles toate finantate cu bani grei... vezi deja O MARE GASCA! Pai cum o fi sa roage colegul care trebuie sa scrie in acea zi la ziarul unde el scrie la doua luni, sa laude festivalul la care el (sau prietenul lui) e selectioner si sa le ingroape pe celelalte.

Pai, asta da GASCA.

Of!

Mi se pare că faceţi acuzaţii gratuite la adresa d-lui Andrei Gorzo.
Nu sunt în domeniul cinematografiei, nu sunt cineast, poate nici cinefil, in percepţia unora, sunt doar un spectator profan. Nu obişnuiesc să mă iau după critici, prefer să mă duc la un film care mă atrage, chiar daca "profesioniştii" spun că e prost.
După ce văd filmul citesc şi ce spun "specialiştii". Interesant este că Andrei Gorzo este criticul care se apropie de cele mai multe ori de gusturile mele. A desfiinţat multe filme care mi-au displăcut şi a lăudat filme care au fost pe gustul meu.
Dacă singurul criteriu ar fi gaşca, cum se face că dl. Gorzo laudă totuşi filme bune, care plac publicului de rând? Şi nu mă refer acum la inepţii adresate publicului cu 5 clase... am făcut şi eu nişte şcoli, chiar dacă nu de film, care mi-au dezvoltat cât de cât intelectul şi simţul estetic...

Cori, nu pune la suflet; personajul de mai sus nu e tocmai responsabil - e ca girafa täranului lui Preda: ceva ce nu existä! :D

Great! Noroc ca merg la spectacole sau filme care nu sunt laudate de critica...

Pitbull, inca o bila neagra pentru limbajul tau... :) deci profan = prost = inexistent...

Nu-i bai, inca mai pot duce!

si cum procedezi?
asta-i laudat, asta nu-i laudat...
asta-i injurat, ala e...si nu e..
ia sa dau cu banu' sa vad! cap merg, pajura stau..
lalaby, iti lipseste o tigla.

Ma rog... as putea spune ca tie iti lipseste:)

Am alte criterii si nu prea am dat gres niciodata... am sprijinit un spectacol de teatru care a mers la Avignon si a mai luat si premiu acolo... ok, aici in Romanica noastra (vorba cuiva de pe forum) nici nu se stie despre ce este vorba. Si sa nu iti inchipui ca UNITER l-a luat in seama!!! Oh, ar fi fost o rusine, zau... a avut o critica oribila! Scrisa, desigur de oameni cu scoala, nu de profani ca mine in ale artei. Oare cei care l-au criticat fac/faceau/vor mai face parte dintr-o gasca sau nu? Eu ii monitorizez de doi ani si sincer gasca se cam poate sparge:-&

Iar ca sa fac o paralela... ghinion, am vazut EVA la Cannes cu o sala plina si acum am aflat ca e luat in festivaluri, desi aici este injurat cat cuprinde! Si, tot ca profan mi-am spus parearea, dar Pitbull a incercat sa ma (re)educe...pai nu prea poate la varsta mea.

Pai cum pot interpreta chestia asta? Ce e injurat aici e bun pentru exterior? Deci, se pare ca am fler...;)

Ok... accept ca nu sunteti de acord cu mine, dar voi acceptati parerile mele? Multi dintre voi probabil ca da (nu va acuz ca nu scrieti aici)...dar eu il vreau pe Pitbull... si daca si-a ales nick-ul ca de caine... Jesus! S amai fie si moderator... hai ca ma lasa nervii

Dar am vazut ca numai sunt Novice ci Junior! O, DRAGA CINEMAGIA... oricum saptamana viitoare fac actiunea, ca de ... o fac eu, profana cu cunostiinte juridice , naspa desigur (asta ca sa nu va obositi sa catalogati voi pregatirea mea...)

1) Dacä esti frumoasä, sexy, inteligentä, cultä si de caracter, I'll be all yours!
2) Ai dreptate: câinele e loial, nobil, pur - same as Jesus.

Oh Doamne... chiar insisti???

1. Frumusetea ... la varsta noastra (ma rog , a mea!)... nu stiu cum arati tu, desi cred ca imi pot inchipui dupa cum scrii... esti un barbat la o varsta mai mult decat critica (vreo 52 - 55 de ani???), desi poti arata mult mai batran chiar daca ai o varsta mai mica...pai daca ai varsta asta (sau in jur de...), chiar iti inteleg problemele si nevoia de a deveni profesor...Cumva par alb (sau albit?), tenisi in picioare (adica generatia aia hippy :)) , vreau geaca auncata peste un pulover in V???

Te inteleg, sincer... si eu am aceleasi probleme) doar ca stiu sa mi le rezolv intr-un alt fel... nu am nervi!!! Ceea ce tu ai! Ai nevasta? Ai copii? Nu cred.

A! Eu arat mai bine:)

2. Despre caini... si eu am un caine. Ok, cainii sunt loiali DAR sunt caini destepti si caini p.....??? Adica, imi pare rau pentru tine, ti-am spus-o de cand am intrat pe acest forum... caine, caine da' din ala prost (scuze!!!!). Pai nu poti sa imi spui ca pitbul-ul e vreun mare destept:(

E cam fara inteligenta (i se pune pata musca, cam cum faci tu), nu i se pune ... o cam fura . Stii de ce ? Il apuca nervii, se invirtoseaza (ca fraierul) si daca apare un caine mai destept ... ghinion... o fura (cam cum ti-o furi tu de la mine :-? )

Hai las-o balta! Nu imi da apa la moara... sincer , inca nu ti-am aratat tot ce pot si ma distreaza chinul tau. Si nu sunt om rau, sincer! Dar dupa gafa cu copilul lui Popovici, cu bataia la poponet si cu alte prostii... chiar mi-ai demonstrat ca nu prea ai argumente. Ori faci copy paste de pe un articol, ori dai la poponet... de atat esti in stare. Si lasa vinul (inteleg ca a fost unul bun) sa te faca nani-nani...


Somn usor!!!

Bai fratilor...
Cine dracu' e asta de rage pe aici (si peste tot, bag seama) intr-un semidoctism ( a se considera un compliment !) detractor, aruncand si improscand intr-o ortografiere si o punctuatie ce ar face si un copil de cinci ani sa rada, acuze, nemultumiri, frustrari, impartasiri,amenintari?
Si voi, ce Dumnezeului i va tot adresati?

Get a life, sweethart!
Si traiesteti-o departe de forumul asta.:))

Nu pun la suflet, pentru că nu-s nici sora, nici soţia lui Gorzo!
Totuşi, nu pot înţelege nicicum aceste teorii ale conspiraţiei. Bun, presupunând că Gorzo este prieten cu Puiu sau Muntean şi din aceste motive îi laudă, ce rost ar mai avea sa îl bălăcărească pe Popovici, Daneliuc sau pe alţii? Par filmele celorlalţi doi şi mai bune dacă este proastă concurenţa? Cred că nu...
În altă ordine de idei, vă amintesc că anul trecut, la Cannes, preşedinta juriului, Isabelle Hupert l-a premiat pe amicul şi colaboratorul ei Michael Haneke, iar anul acesta, la Veneţia, preşedintele juriului, Quentin Tarantino, şi-a premiat fosta iubită, pe Sofia Coppola. A făcut cineva scandal? Filmul lui Haneke era chiar bun, probabil că şi al Sofiei Coppola este pe măsură. Românii, însă, cred imediat în conspiraţii şi sunt ofuscaţi!

Pai aia nu fac scandal... nu au cum! Asta incercam sa va inoculez si voua... nici aia nu se iubesc, dar stiu sa treaca peste. Si nici cum nu se ataca public! Ok, cei doi au dat premii unor cunostiinte/iubite... pai daca era in Romania erau impuscati! Tocmai despre asta e vorba... Ai nostri regizori ii ataca pe colegii lor de nu se poate! De ce? Nu au loc de ei?

Adica... ai alta parere, esti mort!

Critica Romana de Film? Nu am avut rabdarea de a citi chiar toate posturile,dar nu ma pot abtine sa nu transcriu urmatoarele: ".....Pe de alta parte, criticii nu vor inceta sa bata clopotele in sat, anuntind, la fiecare doi-trei ani, aparitia unei "noi generatii". E mica lor marota : le place sa adune mere cu pere, sa inventeze "valuri" (noi sau vechi), "generatii" (de aur sau sacrificiu), sa organizeze talentul, prin natura lui haotic si dezordonat, si sa-l repartizeze pe grupuri. Cam in acelasi mod in care citeva sute de pusti debusolati, veniti din diverse colturi ale tarii si neavind in comun decit o lada de lemn, sunt aliniati unul linga altul si declarati brusc "batalion". Eu cred in doua mari categorii : talente si mediocritati. Talentele sunt, in general, individualiste, nesolidare, nu se recunosc unele pe altele, prefera sa traiasca in salbaticie. Mediocritatile sunt sociale, agresive si ataca in haita...........".
Parerea de mai sus apartine lui Nae Caranfil si este exprimata in cartea lui Mihai Fulger - Noul val in cinematografia romaneasca.
Si mie imi par intemeiate afirmatiile lui Nae Caranfil, cu atit mai mult cu cit cele expuse contureaza imaginea exacta a unei parti din critica de film romaneasca.

Cand ai ratat Valul pe motiv ca nu-ti gaseai placa (de Surf) ... stai pe mal si te uiti ... si bodoganesti.

Eh, si mai pui ca nu bate vantu' zi de zi.

...Inclusiv faptul cä Nae NU A RATAT NICI UN "VAL".
El a fost singurul cineast român valid în perioada premergätoare "valului", puntea dintre partea de calitate a vechiului film românesc (plutonul Pita, Veroiu, Tatos, Daneliuc, Alexa, Märgineanu, Dinu Tänase) si generatia post-2001 - aläturi de care merge si el înainte.

Cine are nevoie de cronica de film?

Ana-Maria Onisei


Doi critici, Anca Grădinariu şi Irina Margareta Nistor, un cinefil – scriitoarea Ana Maria Sandu – şi regizorii Andrei Ujică şi Nae Caranfil analizează starea cronicii de film. Cele trei perspective conturează dimensiuni-le diferite ale receptării unui film, dar şi felul în care critica se transfor-mă în funcţie de mediu şi de cititori. Regizorii vorbesc, pentru prima dată, despre impactul unei cronici de film asu-pra propriilor producţii.


Despre propriile nemulţumiri în ceea ce priveşte starea cronicii de film, Anca Grădinariu opinează că aceasta a devenit din ce în ce mai „puţină". „Evident, nu e vina ei, ci a vremurilor, a directorilor de ziare, a economiei etc. Astăzi se cere mai mult un Reader's Digest, un verdict în 500 de caractere sau mai puţin -140 ar fi ideal. Nu vi se pare ciudat că avem un cinema atât de exportat şi de premiat, dar nicio revistă de specialitate cu distribuţie naţională?", întreabă, retoric, criticul de film. Grădinariu vorbeşte şi despre o redefinire a profesiei în termenii crizei economice, decupând cazul lui Todd McCharty de la „Vanity Fair" - printre cei mai vechi şi respectabili critici de film - care a fost, recent, concediat. „Revista foloseşte acum doar freelanceri: asistăm la dispariţia criticii de film ca profesie full time, adică acel jurnalist plătit decent să vadă filme şi să scrie in extenso despre ele - nu să facă asta ca un hobby - şi să meargă pe la festivaluri pe banii revistei, ca să-şi păstreze subiectivitatea nealterată şi, în acelaşi timp, să nu poată fi acuzat de parti pris-uri".

taguriandrei ujică Nae Caranfil cultura cronica de film Ana Maria Sandu, cinefil şi scriitor, deplânge şi ea lipsa unei publicaţii de profil. „Nu există o revistă de film viabilă şi de notorietate în momentul de faţă. Aşadar, cronicarilor de la cotidiene, situri de ştiri, reviste culturale le revine rolul de a face recomandările cinematografice".

Una dintre explicaţiile pentru inexistenţa unei reviste de gen, dar şi a unor cronici de mari dimensiuni este pusă pe seama reconfigurării obiceiurilor de lectură. „Critica de film n-a influenţat niciodată masele, ci s-a adresat dintotdeauna unui grup restrâns de pasionaţi. Acum, acel grup e poate mai mic, pentru că există din ce în ce mai puţini dispuşi să citească articolele dincolo de titlu", explică Anca Grădinariu. „În epoca unor cicluri de atenţie din ce în ce mai scurte, nu mai există răbdare pentru ceva construit care să nu conţină direct un verdict - e mişto, e naşpa", adaugă criticul. Totuşi, spune Grădinariu, „un critic de film mai are încă puterea să trimită nişte oameni la un film bun şi neglijat, la o descoperire, la o peliculă arthouse sau independentă, dar nu va putea împiedica niciodată masele să vadă un blockbuster infect". Pe de altă parte, în comparaţie cu critica literară, critica de film stă mai bine, consideră Ana Maria Sandu: „Nu eşti nevoit să citeşti o pagină întreagă de revistă şi să nu-ţi dai seama dacă respectivului i-a plăcut sau nu cartea despre care scrie. Criticii de film sunt mai pasionali, ceea ce e bine".

Critica tradiţională şi puterea internetului

O dublă perspectivă deschide Irina Margareta Nistor, analizând cronica de film a trecutului şi reacţiile pe care le stârnea şi propunând o distincţie între „artă" şi „informaţie". „În plin mileniu 3, e complicat cu cronica de film. Oricine fireşte că îşi poate spune părerea pe internet, dar ar trebui să existe şi un anumit discernământ în a alege între părerea unui simplu spectator şi cea a unui expert, calitate pe care o poţi dobândi văzând filme, cu pasiune, dar şi citind mult despre subiect, dând o părere originală şi avizată, dacă se poate cu umor şi nu cu încrâncenare, cu o ironie, două şi mai ales cu o situare în context." Criticul readuce în atenţie o „stare de graţie" a trecutului, pierdută şi nerecuperată. „Regret teribil cronicile lui D.I. Suchianu sau Catrinel Oproiu. Faptul că apăreau în «România Literară» sau «Contemporanul», săptămânale cu ştaif, şi asta conta enorm, ca şi ideea că se publicau în aceeaşi zi, pe aceeaşi pagină, creând un fel de dependenţă plăcută. Le aşteptai cu nerăbdare şi le preţuiai. Nu erau pretenţioase, ca să umilească cititorul sau să le citească mereu cu dicţionarul alături, erau fermecătoare, şi ce-i drept nu putea nimeni să intervină pe internet şi să-şi verse tot veninul, în caz că nu era de acord cu părerea specialistului." Irina Margareta Nistor mai spune şi că „lipsa de respect pentru profesionişti, ca de altfel pentru toată lumea, va ucide şi cronica de cinema". „Libertatea, inclusiv cea de expresie, ar fi trebuit predată în şcoli de profesori care să nu fie desconsideraţi, ci admiraţi."

Două bloguri de film în top „Time" 2010

Influenţa mediilor asupra publicului, dar şi puterea unui critic de film versus cea a unui blogger, care, deşi uneori nespecializat, poate crea un curent de opinie în ceea ce priveşte un film, Ana Maria Sandu mărturiseşte: „Nu-i citesc pe cei mai mari bloggeri. N-am timp. Am însă câţiva critici pe care-i citesc cu plăcere. Îmi pare rău că Mihai Chirilov şi Alex. Leo Şerban nu mai scriu decât foarte rar. Îmi mai plac Adela Marcov, care are un blog şi Cristi Luca, tocmai pentru că vin din cu totul altă zonă".

La nivel internaţional, într-un top al revistei „Time", pe lista celor mai populare bloguri ale lui 2010 se numără două care au legătură directă cu lumea filmului - Roger Ebert's Journal şi Deadline Hollywood. Chiar dacă, aşa cum punctează Anca Grădinariu, ele nu sunt neapărat o altă formă de a scrie cronică de film, ci doar un alt unghi de a privi subiectul „film". „Cel al lui Roger Ebert, un erou personal, o legendă vie americană şi singurul critic care a luat vreodată un Pulitzer, reuşeşte să adune 120 de milioane de vizitatori unici pe an, pentru că Ebert, un adevărat umanist, scrie superb, iar posturile lui de pe blog sunt unele dintre cele mai inteligente, mai stimulante şi mai emoţionante mostre de jurnalism pe care le poţi citi online. Deadline Hollywood e site-ul celei mai mari gossipeze hollywoodiene, Nikki Finke, una dintre puţinele care are informaţii hot la prima mână", precizează Grădinariu.

Irina Margareta Nistor e de părere că în ecuaţia receptării, întotdeauna e importantă şi personalitatea publicului. „Publicul nostru în general suferă de orgolită. Nu acceptă părerea altora decât dacă e identică în raport cu cea personală".

"Criticii se comportă mai degrabă ca în celebra scenă a lui Kubrick: «I am Spartacus»,«I am Spartacus», «I am Spartacus...», ridicându-se rând pe rând ca să spună despre un film: «Acesta este un lucru de valoare»."

Andrei Ujică regizor

"Nu ştiu cine are nevoie de film românesc, dar criticii români de film nu par să aibă nevoie de Nae Caranfil."

Nae Caranfil regizor

Andrei Ujică: „Un singur critic nu mai poate decide soarta unei opere"

Cât şi cum a influenţat vocea unui critic ca Jim Hoberman, care a scris despre filmul dumneavoastră, destinul „Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu"?

Nu mai trăim de mult în epoca în care un singur critic putea decide soarta unei opere. Ultimul exemplu cu adevărat convingător în acest sens provine din literatură şi este acela al lui Anatole France, care, la începutul secolului trecut, exasperat de enormul succes pe care îl avea proza împănată de panseuri ieftine a lui George Ohnet, i-a mustrat aspru într-un articol pe francezi că citesc o astfel de făcătura, obţinând efectul că dintr-o dată cărţile respective au rămas neatinse în rafturile librăriilor şi pe tarabele chioşcurilor. Asta este ca şi cum astăzi, să spunem, Andrei Pleşu, după ce şi-ar încheia perioada de studiu pe care o dedică postului OTV, i-ar certa cum trebuie pe români că se pot uita în numar atât de mare la aşa ceva, şi de a doua zi Dan Diaconescu ar rămâne fără telespectatori... Nu, în cinematografie, care prin natura mediului e o arta globală, criticii se comportă mai degrabă ca în celebra scenă a lui Kubrick: „I am Spartacus", „I am Spartacus", „I am Spartacus...", ridicându-se rând pe rând ca să spună despre un film: „Acesta este un lucru de valoare". De la Cannes la New York, de la Toronto la Londra, de la Sydney la Rio de Janeiro, de la Buenos Aires la Bucureşti. Este ritualul consfinţirii repetate a acelui paradox miraculos, potrivit căruia oamenii deştepţi sunt în acelaşi timp puţini şi mulţi.

Nae Caranfil: „O cronică cinematografică n-are cum să fie o fişă clinică"

V-aţi simţit vreodată nedreptăţit de cronicile la filmele dumneavoastră?

A vehicula conceptul de „dreptate" legat de critica de film e un sport periculos. Tentaţia e mare căci, ca majoritatea cineaştilor, sunt şi eu sensibil la orice cuvinţel care nu mă mângâie în sensul blănii. Dar atâta vreme cât consider că filmele mele au nu numai drept, ci şi „dreptate" să existe, atunci şi cronicarii au „dreptate" să scrie despre ele cum doresc. Cum poţi nedreptăţi un film când scrii despre el? Într-un singur fel: scriind altceva decât ce crezi în mod sincer. Personal, mi se pare că există destulă penurie de independenţă a opiniei în critica noastră de film, dar la urma urmei criza, chiar şi în acest domeniu sensibil, e mondială. Pentru mine o cronică cinematografică nu trebuie şi n-are cum să fie o fişă clinică a sănătăţii filmului, ci un obiect de artă în sine; din acest punct de vedere, oricât de tare m-aş despărţi în gusturi de cutare critic, îl voi aprecia totuşi în măsura în care scriitura lui mă convinge stilistic. Dar recent m-a întristat nu o cronică anume, ci întregul supliment al revistei „Dilema Veche" pe tema „Filmul românesc - cine are nevoie de el?" În vreo duzină de articole ce dezbat subiectul (şi care sunt departe de-a fi de duzină, fiind semnate de unele dintre cele mai importante nume ale breslei) nu se face nici cea mai pasageră referire la vreun film de-al meu. Nefiind minimalist, sunt de-a dreptul inexistent. Nici măcar muzica filmelor mele nu este menţionată în articolul ce dezbate exclusiv subiectul muzicii de film, deşi prezenţa mea auctorială în acest domeniu e mai vizibilă decât la alţi realizatori. De unde trag o concluzie taxabilă, evident, de orgoliu exacerbat, căci cineaşti suntem: nu ştiu cine are nevoie de film românesc, dar criticii români de film nu par să aibă nevoie de Nae Caranfil.

Criticul Alex. Leo Şerban pentru revista americană "Film Comment": „Există viaţă după Cristi Puiu?”
de Iulia Blaga




Publicaţia "Film Comment" a inclus trei filme româneşti în Top Ten-ul celor mai bune pelicule din 2010 care nu au fost distribuite încă în SUA. Într-un articol publicat în aceeaşi prestigioasă revistă editată de Film Society of Lincoln Center, criticul Alex. Leo Şerban caută direcţiile Noului Cinema Românesc, găsind că „semi-eşecul” „Aurora” e reprezentativ pentru tot ce e bun şi rău în filmul românesc.

În numărul pe lunile ianuarie şi februarie 2011, revista americană "Film Comment" a publicat un top de 50 de poziţii cuprinzând cele mai bune filme care au rulat pe ecranele americane în 2010, precum şi un top de 30 de poziţii cu cele mai bune filme din 2010 care nu au fost încă distribuite în Statele Unite. La vot au participat aproximativ o sută de critici americani.

Filmele româneşti "Aurora", "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" şi "Marţi, după Crăciun" ocupă locurile 5, 7 şi 10, România fiind ţara cu cele mai multe titluri în clasamentul filmelor care nu au rulat încă în sălile americane. Iată cum arată primele 10 poziţii ale acestui top:

1. "Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives" de Apichatpong Weerasethakul (Thailanda/Marea Britanie/Franţa/Germania)
2. "Film Socialisme" de Jean-Luc Godard (Elveţia)
3. "Poetry" de Lee Chang-dong (Coreea de Sud)
4. "Meek’s Cutoff" de Kelly Reichardt (SUA)
5. "Aurora" de Cristi Puiu (România)
6. "Mistérios de Lisboa" de Raúl Ruiz (Portugalia/Franţa)
7. "Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică (România)
8. "Le quattro volte" de Michelangelo Frammartino (Italia/Germania/Elveţia)
9. "Copie conforme" de Abbas Kiarostami (Franţa/Italia/Belgia)
10. "Marţi, după Crăciun" de Radu Muntean (România)

Clasamentul filmelor care au rulat deja în SUA este condus nu de "Reţeaua de socializare"/"The Social Network" , ci de mini-seria biografică a francezului Olivier Assayas, "Carlos". Iată primele 10 poziţii:

1. "Carlos" de Olivier Assayas (Franţa/Germania)
2. "Reţeaua de socializare"/"The Social Network" de David Fincher (SUA)
3. "White Material" de Claire Denis (Franţa)
4. "Marioneta"/"The Ghost Writer" de Roman Polanski (Franţa/Germania)
5. "Profetul"/"Un Prophete" de Jacques Audiard (Franţa/Italia)
6. "Winter’s Bone" de Debra Granik (SUA)
7. "Inside Job" de Charles Ferguson (SUA)
8. "Ierburi sălbatice"/"Les herbes folles" de Alain Resnais (Franţa/Italia)
9. "Alle anderen" de Maren Ade (Germania)
10. "Greenberg" de Noah Baumbach (SUA)


În paginile revistei newyorkeze, criticul român Alex. Leo Şerban publică un eseu intitulat „Struggling with Paradoxes”/"Luptînd cu paradoxurile", în care se referă la direcţia actuală din cinematografia română dată de succesele recente şi intrările în săli, dar judecând mai ales după evoluţia şefului de şcoală Cristi Puiu, ale cărui trei lungmetraje au jalonat Noul Cinema Românesc.

În opinia criticului, „Aurora” (pe care îl consideră un „semi-eşec”) e emblematic pentru că reprezintă „tot ce e bun şi rău în cinematografia română”. Iată, mai jos, argumentele.

„În ce priveşte forma, demersul său (n.red. – al lui Cristi Puiu) a devenit axiomatic: toţi cineaştii de valoare au împrumutat de la el (începând cu Mungiu şi terminând cu nou-veniţi ca Marian Crişan). În privinţa conţinutului, obsesia pentru ceea ce e personal şi intim a fost adoptată iarăşi de toţi, de la Corneliu Porumboiu şi Radu Muntean la Radu Jude şi Adrian Sitaru. Fireşte, aceştia lucrează diferit (au şi propriile lor poveşti de spus), dar tot poţi identifica puisme în filmele lor.”


E nevoie „disperată” de un nou Cristian Nemescu
În contextul în care critica internaţională, ca şi cea română, elogiază în continuare Noul Cinema Românesc, Alex. Leo Şerban consideră că „Aurora” pare să fie o „fundătură” cu valenţe de test Rorschach:

„Există viaţă după Puiu? Aurora pare să fie o (să sperăm) temporară fundătură. Ce vrea să spună? Presupunerile noastre sunt la fel de încâlcite ca motivaţiile criminale ale eroului. Filmul funcţionează mai bine ca test Rorschach şi vorbeşte mai degrabă despre spectatori decât despre protagonist.”

Dacă „Marţi, după Crăciun”, de Radu Muntean, i se pare lui Alex. Leo Şerban „mai puţin conceptual” decât „Aurora”, acesta văzând în fiecare film al celui mai prolific cineast al generaţiei sale o anunţare a filmului următor, criticul român face următoarea presupunere:

„În vreme ce cinemaul popular va continua să se răfuiască cu preferinţa românului obişnuit pentru programele de televiziune, soluţia stă în viitoarea generaţie de cineaşti. Învăţând mult de la predecesori (Puiu, Mungiu etc), aceştia sunt mai puţin radicali în sensibilitate şi au un ţel mult mai mainstream (indiferent ce ar putea asta însemna pentru România.).

S-ar putea, astfel, să fim martorii unui Nou Nou Val, unul mai interesat de genuri şi mai puţin înclinat spre formalism. Vremurile grele s-ar putea să se fi terminat, iar altele mai uşoare să înceapă curând. Cinematografia română are nevoie disperată de un nou Cristian Nemescu – blândul, jovialul, versatilul postmodern a cărui dispariţie prematură a lăsat prin California Dreamin’ o moştenire exemplară.”

Revista „Film Comment” e considerată una dintre cele mai serioase publicaţii de cinema din Statele Unite. Ea este editată de Film Society of Lincoln Center din New York, instituţie care organizează şi Festivalul de Film de la New York, manifestare necompetitivă şi elitistă care prezintă în fiecare an, într-o selecţie făcută pe sprănceană, cele mai reprezentative titluri ale momentului.

În 2010, festivalul a prezentat nu unul, ci trei lungmetraje româneşti: „Marţi, după Crăciun”, „Aurora” şi „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu”.

nu am nicio problema ca userii sa discute liber si sa sustina anumite filme, dar in momentul in care am zis "clonele dispar", clonele chiar dispar ;)

nu stiu daca ai remarcat, mafalda, faptul ca dupa discutia respectiva nu doua, ci PATRU conturi au fost banate. Doua sustineau filmul, celelalte NU. Te rog sa iei asta in considerare atunci cand imi discuti impartialitatea ;)

revenind on topic, chiar te invit sa faci publice numele acelor critici de film!

in cazul asta nu am banat pe ip, pe ip bannez doar spammerii ;)