"Hârtia va fi albastră"
 

Mama imi povesteste destul de des cum, in torida iarna a anului 1989, era nevoita sa stea cu mine, toata ziua, amandoi pe mocheta apartamentului, pentru a nu fi loviti de gloantele ce erau trase inspre blocuri. Doua gloante au trecut prin ferestrele apartamentului.
De aceea eram cuprins de o teama ciudata in scena luptei dintre soldatii din vila si cei din strada. un sentiment ciudat, pe care niciun comic relief nu-l indepartezaza

Longshot, cu care am vazut filmul, ajunsese la a treia vizionare. ma vad nevoit sa-i depasesc performanta.

iar acum ascult inca o data nana mouskouri. nabucco de verdi.

Re: Hirtia va fi albastra
 

si tu?!?

same thing happened to me too... numai k in tm... si maica-mea mi-a pov cum statea aplecata peste mine pe jos k zburau gloante...

PS. filmul nu apuc s-l vad decat marti!
PPS. bine k macar a venit in aceeasi saptamana cinematografica... a fost sau n-a fost inca-l mai astept :hmm:

reiau de pe alt topic:
curat, sincer, scenariu impecabil, replici brici, regie atenta, imagine beton.
un film delicat ce trateaza lucruri grandioase.
minunat.

mi se pare cel mai frumos "decupaj" vazut de mine intr-un film romanesc. in toata nebunia aia, sa stii sa te axezi pe o poveste simpla si sa o conduci impecabil, fara cusur. jos palaria.
iar kestia cu copertile e o gaselnita f. misto. desi stii finalul, pe durata filmului speri sa nu fie ala, si deodata "reapare". :love:

Mie asta mi s-a parut absolut genial. Intr-adevar, stii cum se va termina totul, dar personajele te prind atit de bine, incat nu numai ca speri, dar esti convins ca nu au sa moara. Cu cateva minute inainte de final, cand se vede ca "hirtia va fi albastra" nu este parola corecta si Costi iese din TAB, m-am surprins gandind: "Dumnezeule, sper sa nu-i in impuste!...". Abia apoi mi-am dat seama ca stiam deznodamantul. Cu finalul la inceput, parca personajele raman vii....

e Costi, nu Cristi. that's all. :)

Daca vreau sa vad un film la cinema nu ma duc cu cateva minute inainte nu la jumatate sau dupa un sfert de ora.Altfel ce rost ar mai avea.Probabil ca acolo unde mergi tu toata lumea merge dupa ce filmul incepe pentru ca sunt interesati mai mult de final.Oricum cei care au pierdut inceputul au avut mare noroc cu tine.Eu pana acuma inca nu aflasem ca toate personajele mor,merci mult pentru pont.
PS.Vezi poate ai timp si scrii si tu o cronica la meciul din seara asta.

din pacate are dreptate intr-un aspect: presa a cam relatat filmul pe-ndelete, din pacate dovedindu-se incapabila sa faca altceva decat sa-l povesteasca. insa, mai mult decat atat, chiar scurtele prezentari ce erau lipite pe afisele dela Victoria (in cazul Clujului), pe care am presimtit ca nu trebui es ale citesc inainte de vizionare, chiar pe ele era povestita toata actiunea filmului :w00t:, dar nu asa, pas cu pas si in toate detaliile semnificative !
iar la un film de genul astuia, evident, e o crima.

in ideile de mai sus, avand in vedere cele deja spuse (si nesterse dupa toate reclamatiile!), sper ca nu vor intra pe topicul asta decat cei care au vazut deja filmul,

Hirtia va fi albastra
the ultimate trip: on romanian revolution

hai frate, dati-o dracu, k NU e spoiler!!!
u r being ridiculous...

ii vezi d la-nceput p aia 2 k mor, c kkt d 'spoiler' e asta!?
spoiler era dk iti spunea cine i-a omorit... :lol:

ce e aia spoiler als papusa

... dk e vba p-asha, atunci tot filmu e-un spoiler, pt k incepe cu sfirsitu! :w00t:
PS 'papusha'-i ma-ta!

Târziu, Alsule, târziu...
Asta era Peter Jackson, care azi s-a scremut sä renascä de vreo zece ori, si tot degeaba. Pân-ai venit tu sä-i räspunzi, iar era mort.

am pareri impartite legate de 'hartia va fi albastra', mai ales de felul cum muntean a ales sa plaseze scena 'mitralierii' din 'final'. pe de o parte, e un joc emotional - la inceput, scena te socheaza prin realism si (am ajuns sa vorbim si despre asta!) violenta, fara sa simti empatie fata de personaje. ulterior, pe masura ce te atasezi de ele si ajungi sa-ti dai seama ca exact ALEA vor muri in final (in cel mai absurd mod cu putinta), te strabate o senzatie foarte ciudata, un evident regret, insa si o curiozitate nebuna de a afla CUM s-a ajuns acolo.

pe de alta parte, scena rafalei mergea montata si la final - ar fi socat si mai tare - cine s-a fi asteptat ca, dupa toate, personajele principale sa moara ASA? ar fi 'taiat brusc' toata povestea lasandu-te cu senzatia ca ceva anume lipsea, ca nu se putea sa se fi terminat ATUNCI.

filmul in sine mi-a placut, desi aveam asteptari mai mari. pe mine, personal, m-a surprins prin realismul frust, suta-n suta. o descriere excelenta a confuziei si nebuniei din seara de decembrie, in care, culmea, mai exista si elemente de comedie umana (replica soldatului la telefon m-a dat gata - 'da... da, mama, e revolutie').

totusi, nu stiu de ce (poate eram pur si simplu intr-o dispozitie mai proasta) nu m-am atasat de niciunul din personaje. nici de soldatul ratacit, nici de tiganul simpatic, nici de locotenentul 'umanist'. sa fie de vina doar dispozitia ? dunno, ar fi cam unfair fata de film, care e chiar meserias regizat si scris.

nu cred ca e vorba de dispozitie. nici eu nu m-am atasat de personaje desi eram intr-o super forma. dar nu stiu sa zic de ce.
e rece filmul asta, intunecat. se vorbeste mult, prea mult. e clar ca a accentuat si mai mult confuzia, dar e si obositor. am senzatia ca asta e practica frecventa a filmului romanesc: vorbaria.

eh, dragii moshului, aici ma tem k sinteti victimele unei preconceptii (pre?)romantice legate d personaje si d c vor ele...
adik d c, ma rog, sa va fi 'atashat' d ele??
c vrea sa fie ac. empatie - vreun atavism hollywoodian?

t 'atashezi' cumva d personajele lui haneke din 'cache'?
dar d cele din 'pulp fiction'? sau poate de cele ale fratilor coen?
d vreun pers. de-al lui greenaway, poate...?

concluzie: empatia (cu personajele) NU este necesara! este necesara empatia cu situatia / situatiile descrise...
PS pt notorious - cit priveste 'rafalele' la sf., ma tem (iarasi!) k ar fi fost o idee proasta... ;)

daaaaa... bine întrebat!!



si aci is de acord... daca lasa rafalele la final filmul avea exact efectul asta hollywoodian la care trimiti in intrebarea de mai sus...
io am judecat copertile în felul urmãtor:

[...] Pelicula debuteazã ºocant, apoi în tot parcursul sãu expliciteazã cum anumite posibilitãþi, precum mãcelul vãzut în debut, devin realitãþi: staþiile de emisie recepþie nu funcþioneazã, unii se vor eroi, dorinþa de libertate este mare, psihoza generalã e întreþinutã prin media, teroriºtii sînt peste tot [...] ªocul era la fel de puternic ºi dacã deznodãmîntul nu era plasat la început, însã doar într-un registru emoþional post-filmic. Dacã moartea eroilor am fi aflat-o numai în final, pelicula îºi împlinea doar latura sensibilã, însã ar fi rãmas o întrebare: de ce a trebuit sã moarã tocmai ei? În construcþia aleasã de cãtre Muntean, întrebarea îºi pierde rostul ºi importantã devine demonstraþia expusã între cele douã coperþi. Astfel, filmul îºi deschide cele douã laturi: cea emotivã - ºi aici ingeniozitatea regizoralã este de subliniat, manipularea emoþionalã fiind una inversatã: nu dupã vizionare te macinã întîmplãrile, ci in timpul ei - deºi la un moment dat realizezi cã ei sînt cei care vor muri, aºtepþi finalul pentru cã doreºti sã fi vãzut în debut o greºalã de expunere,- ºi latura conceptualã: filmul se prezintã sub forma unui discurs inductiv - enunþã în debut concluzia, o sentinþã în fapt, apoi începe o amplã demonstraþie care sã valideze corectitudinea concluziei, oricît de nedreaptã, nedoritã sau dureroasã este ea. Faptul cã finalul filmului repetã debutul filmului (acelaºi fapt diegetic), însã într-o filmare dintr-un alt unghi, tocmai asta sugereazã: oricum am iscodi istoria (filmicã, realã, posibil realã), sfîrºitul nu poate fi altul!

Cum acþioneazã conceptul asupra emoþiei?
Filmul este cu atît mai nãucitor cu cît realizezi cã, oricum ai privi, un alt final este imposibil!

astfel ca... precum in raspunsurile ce ar veni dupa intrebarile lui als referitoare la atasamentul de personajele din cache sau pulp fiction... Muntean duce filmul romanesc intr-o alta zona, una a stapinirii de sine (vizibila la el, fata de Porumboiu, care oscila intre finaluri, etc) si a unei clare sigurante artistice (vizibila in demersul sau deloc modern - in acceptiune hollywoodiana - ca realizare). Dpa filmul lui Muntean eu eram tentat sa discut realizarea, nu faptele vazute in film. referitor la ceea ce vedem propriu-zis, totul mi s-a parut clar: haos, confuzie.. toate duc la moarte. insa de ce in forma asta prezentate?

un nerecunoscator
 

In ceea ce ma priveste pe mine farmecul filmului este actualitatea lui.. de ce actualitate? pentru ca e vorba de o lupta cu o forta pe care nu o avem controlabila.... e confuzia care ne conduce in lupta si nu un scop precis.. e amenintarea terorista si e manipularea..... istoric pre atunci vedea de mai sus.. azi vine... de unde mai poate sa vina... logic ca tot de sus..

Asadar scot din desaga mea o steluta si o acord mandru acestui film... pe urma ma uit in desaga filmului si... oameni buni... mi se pare mie sau filmul nu e din 1989. nu, nu... nu ma refer la realizare... ma refer la actori... la felul lor de a raspunde... da... imi dau seama ca nu se doreste a fi o oglinda perfecta a trecutului istoric... si totusi... proiectia asta a trecutului in amintirea colectiva nu cred ca are nevoie de ceea ce ne este oferit... sa fim seriosi... faza cu pachetele de kent si cu visinata sunt super.. dar cum ramane cu limbajul.. eram prea mic sa mai tin minte cum se injura atunci.. si totusi.. asa injuraturi....
- o stea

si ca sa mai smulg o stea... cum e faza cu militianul care opreste skoda sau lada (scuzati ignoranta in ceea ce priveste cultura automobilistica) care e condusa de tipa.. scena asta cu agatatul e schizofrenica de/a dreptul... cum e cu... "maine la 6" tipu nu mergea in permisie decat de anu nou... cum promite ce nu poate... asta sa nu arat cu degetul urat spre cat de hollywoodiana e secventa... oricum...
mai scot o stea

bilant general... a fost ok... dar din aceasta trilogie a comunismului... prefer comedia "a fost sau n-a fost"

Pe curand si pe ecane

Noi am tras în noi, dupä 22 - "Hârtia va fi albasträ"

Nu exagerez. Da la cinema Studio la Intercontinental, la fiecare intersectie aveam senzatia cä se va trage în mine din masinile care veneau, sau cä se vor repezi sä mä calce. Pe la Scala, intrând într-un bloc, m-am temut c-o sä mä atace cineva din lift.
Putine filme sau cärti mi-au mai dat o asemenea stare de paranoia, de la "Päsärile" lui Hitchcock încoace. Principalul motiv pentru care lui Muntean îi iese atât de bine pasienta este faptul cä tema noului säu film, "Hârtia va fi albasträ", e tocmai acea incredibilä stare de näucealä ucigasä care ne cuprinsese pe toti timp de câteva zile în Decembrie - atâta cât a functionat sângeroasa mascaradä a "teroristilor". Cei care am träit acele momente la o vârstä perceptivä am rämas marcati definitiv de paranoia haoticä (prin contrast cu daliniana "paranoia criticä") atât de atent instilatä de päpusarii care au absorbit revolutia în lovitura de stat pregätitä sä instaureze si aici un perestroikist "comunism cu fatä umanä". Am aflat destul de curând (Petre Mihai Bäcanu o postulase încä de prin 1991), cä asa-zisii "teroristi" au fost, cel putin în Bucuresti, doar vreo zece-cincisprezece agenti diversionisti experti, care au aprins focul confuziei în câteva puncte incendiare hipersensibile, läsând apoi militarii si civilii sä se mäceläreascä între ei, ca o perdea de fum pentru transferul de putere între esaloanele partidului comunist si ale Securitätii. O ipotezä cu merite certe este aceea cä principalul artizan si coordonator al diversiunii ar fi fost celebrul general Victor Athanasie Stänculescu, condamnat într-un târziu, mai mult cu dus-întors, doar pentru implicarea în masacrul de la Timisoara si oarece bisnitärealä în afaceri. Nici amiralul Cico Dumitrescu (vizibil câteva momente în film, pe un ecran de televizor) nu e exonerat de orice suspiciune. Asupra unor vârfuri ca Virgil Mägureanu, Nicolae Militaru, Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu (de asemenea zärit pe un mic ecran din film), implicarea pare virtualmente sigurä, si nu lipsesc decât datele concludente si probele.
Fatä de toate aceste lucruri, filmul lui Radu Muntean are, asa cum s-a mai spus, atitudinea calmä si maturä de a nu se ambitiona inutil s-o facä pe detectivul sau sä inventeze dezväluiri. Si cu toate acestea, oferä în linii mari un räspuns extrem de precis si profund la fatala întrebare: "Cine-a tras în noi / Dupä 22?" De la prima pânä la ultima secventä, suntem pätrunsi de adevärul tragic al räspunsului: noi am tras în noi, dupä 22; noi armata, noi cei de la interne, noi civilii - noi, instigati, ametiti si învârtiti pe degete de "ei".
Crud si färä artificii, filmul începe: un cadru plat, foarte plat (aplatizat si mai mult de folosirea atentä a focalei lungi), cu un A.B.I. stationând oblic într-o intersectie. În planul doi (adus cu forta mai aproape, gratie aceluiasi teleobiectiv), un tanc si ceva armatä. Doi tineri coboarä din blindatä, se destind, se joacä, fumeazä o tigarä. De undeva, bucäti de comunicare färä cap si coadä - voci, pârâituri statice, trosnete. Brusc, foc: bäietii sunt secerati, masina ciuruitä. Moarte. Un soldat buimac se-apropie sä vadä mai bine ce si cum. Si începe filmul.
Socant, succint, eficace, acest start cinematografic. Färä nici o explicitare sau artificiu, ne întoarcem în timp (vom deduce la un moment dat cä pregenericul fusese de fapt finalul), si participäm la succesiunea de evenimente care a dus la acel mic masacru printre multe altele. Genericul e scris cu caractere manuale strâmbe, ca lozincile pe ziduri, iar sunetul constä din grämäjoare adunate de prin 22-23 decembrie. Bucurestiul e räscolit de o noapte abulicä, prin care trec masini cu tricolorul gäurit fâlfâind pe geam, camioane cu bena plinä de popor revolutionar, grupulete de soldati si civili înarmati cärând câte un împuscat. Deja activati, ne implicäm aläturi de un biet echipaj de A.B.I., din trupele Ministerului de Interne, care habar n-are pe ce lume mai träieste. Regimul a cäzut, altul se screme sä-l înlocuiascä, nu se stie pe unde-i Ceausescu si ce face, cicä Securitatea s-a desfiintat, Brates chiräie isteric la T.V.R.L. "în aceastä noapte, nimeni nu doarme în România, iesiti în stradä, apärati-ne cu trupurile voastre!", de peste tot päcäne armele färä sä aibä cineva idee cine-n cine trage. Locotenentul Neagu, un portret tipic de militar al epocii, atât cumsecade cât si cam bätut în cap, sever dar si sufletist, pe cât de rigid pe-atât de nesigur pe sine, încä nu se poate hotärî cu cine sä voteze. Prin jurul lui, fierb ostilitätile si râcile meschine ale subordonatilor. Costi, pustiul pilos si cam pämpäläu, acum cu o sincerä sträfulgerare de constiintä, se hotäräste "sä lupte" - si, revoltat cä ofiterul säu refuzä "sä treacä de partea revolutiei", fuge de sub comandä (profitând de alt moment haotic, specific acelei nopti), zor-nevoie "sä apere televiziunea". Si de-aici, scenariul urmäreste în paralel mica odisee a soldatului si traiectul echipajului pornit sä-l recupereze.
Asadar, totul se petrece pe câteva sträzi din Bucuresti si mai ales în jurul televiziunii, printre oameni pe care fermentul revolutiei i-a adunat acolo claie peste grämadä. Revedem reactiile si cliseele de gândire si actiune proprii momentului, întelegând cu atât mai bine, din perspectiva timpului, cât de mult fals si grotesc se amestecau aläturi de legitimitatea si eroismul evenimentelor. Televizorul este cvasi-omniprezent, turuind în fundalul fiecärei secvente, fie si numai din statia radio a autoblindatei. Se trage ca la balamuc, se moare pe capete. Una-douä, mai cade câte un soldat si e cärat la salvare sau läsat în stradä. Nu trece mult, si Costi al nostru nimereste hodoronc-tronc într-o vilä, de unde el si o micä salatä de militari si civili trag de zor cu kalasnikovurile - habar n-au în cine, da' trag. Fatalmente, Costi si un tigan devin curând "teroristi infiltrati" si sunt tratati ca atare - admirabile schite de portret si aici: ofiterul tälâmb dar "responsabil", revolutionarul rägusit de-atâta scandat care le organizeazä el pe toate, soldatul de treabä care-i päzeste pe ostatici, apoi colonelul halucinant, cu aere de marionetä teapänä, care-i elibereazä. Povestea merge mai departe, prin sediul televiziunii, prin locuinta familiei lui Costi, prin barajele de la Arcul de Triumf - întregind tot mai mult fresca märunt-umanä a acelei nopti delirante. Cu chin cu vai, se crapä de ziuä. Personajele se regäsesc. Patimile si pulsiunile au obosit. Pare sä fie liniste. Masina trece pe o stradä, printre Dacii parcate. E opritä la un control. Recunoastem mizanscena din pregeneric. E cerutä parola, si datä insistent: "Hârtia va fi albasträ!" Ceva nu e în regulä. Generic final pe Nana Mouskouri cu «Liberté» din "Nabucco".
Inevitabil, filmul aminteste destul de mult de "Furia". La fel ca acolo, Radu Muntean compune cu un autentic fior pervers al tragicului o noapte fatidicä, prin care vreo doi-trei protagonisti înoatä disperati în contra destinului, spre moarte (ca un recurs, poate nu întâmplätor, si la "infernalul mecanism" al lui Cocteau). Conform obiceiului pe care-l tatoneazä în prezent regia româneascä de film (si care speräm sä nu devinä manierism), imageria foloseste o neglijentä studiatä, reusind sä impunä o foarte puternicä "stare de real" (vezi în special "Moartea domnului Läzärescu".) Predominä cadrele lungi si fixe, eventual cu mici corectii, de dimensiuni situate undeva între plan întreg si plan mediu. Prim-planurile sunt aproape absente, ca si detaliile, si montajul ca element stilistic - täieturile survenind strict utilitar. Pentru un profesionist, aceastä joacä a lui Radu Muntean cu mijloacele de expresie, mereu cäutând ceva nou si creator, e fascinantä. Pentru profani, ea devine o perfidä atragere a spectatorului în plasa tragediei. Multi comentau cä se implicaserä atât de profund aläturi de personaje, încât în final, desi cunosteau deznodämântul, nu-si puteau reprima speranta absurdä cä protagonistii vor scäpa totusi. Rar tur de fortä pentru un film românesc!
În comparatie cu acelasi "Furia", noul "Hârtia..." denotä o evolutie clarä din partea autorului. Micile incertitudini structurale sau de compunere a unor secvente din filmul anterior au dispärut. Aici, se vede clar cä Radu Muntean "stie ce face". Personal, mä declar cucerit de constructia circularä a filmului, încheiatä prin clenciul secventei de început si sfârsit - cum spuneam adineaori, un procedeu extrem de inspirat, plasând toatä povestea sub semnul unui inevitabil fatum, si sporindu-i enorm percutanta. Note mari, de asemenea, pentru episodul din vilä, si pentru secventele din interiorul televiziunii. În jurul lor, restul dramaturgiei si al regiei curge la fel de inexorabil.
Paul Ipate, un tânär actor care deja s-a impus de câtiva ani pe scena Teatrului de Comedie, afirmä si el o evolutie certä. Dacä rolurile din "A fost odatä în Brooklyn" si "Chirita of Bârzoieni", oricum admirabile, încä mai ezitau pe ici pe colo, ca la început de carierä, acum artistul se relevä mult mai coerent si consistent în folosirea mijloacelor profesionale, reusind sä se infiltreze ca un fir cäläuzitor solid prin tot haloimäsul de personaje debusolate, lumini si umbre amestecate, entuziasm si disperare, al noptii revolutionare väzute de Muntean.
Desi aläturi de el doar la începutul si sfârsitul filmului, partenerul säu rämâne în mod cert locotenentul Neagu: Adi Carauleanu, în sfârsit descoperit de cinematograf, dupä un sfert de secol de ignorare - un actor care stäpâneste de mult, cu deplinä certitudine, acordurile grave si nuantele subtile ale meseriei. Pe lângä ei graviteazä dezinvolt si credibil, cu accente de umor, Dragos Bucur, Tudor Aron Istodor si Andi Vasluianu. Ion Sapdaru, formidabilul Mänescu din "A fost sau n-a fost?", rage cât se poate de artistic în personajul lui Cräciun, revolutionarul tipic si cu glasul spart, iar Viorel Comänici si Johnny Georgescu schiteazä în tuse sigure portrete antitetice de ofiteri (unul gomos si cu aere, altul uman si sastisit) zdrumicati de colo-colo prin valurile revolutiei. Nu putea lipsi nici Dana Dogaru, în rolul mamei lui Costi (noroc cä actrita stie întotdeauna sä adauge câte un "ce" personal si original personajelor sale), secundatä sclipitor de fermecätoarea Ana Ularu, care cu inteligenta si sensibilitatea-i cunoscute caracterizeazä o gâsculitä simpaticä, ascultätoare, hiper-senzualä si cam prostutä - Angela, "prietena" lui Costi, cea care zice "peltite".
Admirabilä este si imaginea lui Tudor Lucaciu, care construieste nu numai cu "lumini si umbre", ci chiar si cu "întunericuri", într-o succesiune de cadre frapant de crude în plasticitatea lor. Compozitile în profunzime, pe planuri multiple, sunt urmärite atent si discret, atât în secventele de stradä si masä, cât si în sfredelitoarele perspective ale spatiilor interioare - culoarele televiziunii, apartamentul familiei Andronescu, micul univers de cosmar al vilei în care si din care se trage, ba pânä si compartimentul înghesuit al autoblindatei, mereu prezent ca un leit-motiv al drumului spre moarte, mereu cu o priveliste incertä întrezäritä prin ochiurile zadarnic dotate cu obloane antiglont ale parbrizului. Un efect poate involuntar, dar cu sigurantä adecvat, al modului înselätor-sleampät de a filma, constä si în estomparea personalitätii multor actori. Cu chipurile pierdute prin beznä si unsharff, personajele îsi proiecteazä individualitatea la nivelul strict al unor piese din straniul mozaic al omenirii märunte, prezentä la rampa "revolutiei în direct" doar ca masä de manevrä.
Si astfel se întregeste involuntara "trilogie neoficialä a revolutiei", cum multi au identificat conjunctura ce uneste filmele din acest an ale lui Mitulescu, Porumboiu si Muntean. Inevitabil, suntem nevoiti sä urmärim anumite relatii de similitudine si diferentiere - dacä Mitulescu înscria subiectul revolutiei doar în tema mai amplä a unei rememoräri personale, iar Porumboiu îl folosea ca suport central al unei meditatii despre derizoriul uman adus pentru o clipä în obiectivul mediatic, Radu Muntean se referä, în sfârsit, la Revolutie, dar tot dintr-o perspectivä precis delimitatä. Meritä sä citäm aici principala lui afirmatie despre propriul säu film:
“«Hârtia va fi albasträ» nu oferä (...) o perspectivä istoricä de tip History Channel, ci îsi propune sä restituie emotia acelor zile din perspectiva actorilor märunti ai evenimentelor. E povestea pierderii inocentei unei generatii si a unei revolte populare care a scos la luminä în egalä masurä ce avem mai bun si mai räu în noi. Si spiritul de solidaritate dar si egoismul si räutatea, acumulate în zeci de ani de frustrare.”
De obicei, când întreprind analiza unei opere cinematografice, încerc sä-mi fundamentez întregul demers pe cei doi piloni esentiali ai intentiei autorului si ai rezultatului final, care sustin puntea modului în care acesta si-a atins, cu mai mult sau mai putin succes, scopurile. Din acest punct de vedere, însä, am senzatia cä lui Radu Muntean nu i se poate imputa nimic. Citindu-i declaratia de intentii de mai sus dupä ce väzusem filmul, le-am recunoscut întru totul sustinerea reciprocä. Pe scurt: a reusit.

Pitbull (Mihnea Columbeanu)
24 octombrie, 2006, h. 00:00-04:23
Bucuresti, România

excelenta analiza, pitbull! lunga (luuuuunga!), k d obicei, dar asta dja e 'brandu' pitbull, so...

f bune si comentariile tale, gionloc. dar ma-ndoiesc k ii veti convinge p cei care vor 'identificare', sau 'empatie' cu personajul x sau y... (btw, c parere aveti d concluzia cronicii lui gorzo, cum k filmul nu reuseste sa s ridice la inaltimea 'mortii dlui l' pt k spectatorul nu s 'identifik' cu lt. neagu?? - nu ma-ntrebati d c musai cu lentu neagu, k n-am inteles...)

asadar, iata k pot fi d acord cu un anti-american visceral, k pitbull, si cu un 'stingaci sistematic, k gionloc ;)
i congratulate myself :lol:

Ayyy, sämbagpicioru'.
Deci, Pitbull e un ardelean d-äla meticulosu', da? Da. El dacä n-o migäleste exhaustivamente pânä-n pânzurile albe, nu träieste. Nu si-a fäcut datoria. Sä-mbolnäveste de dezechilibru karmic.
A. Si nu-s' cât de "antiamerican visceral" o fi, da' "filoamerican näcäjit" sigur îi.
Multam de gândurile frumoase si alesele voroave.
Si, nu - nici eu nu stiu ce-are Gorzo numaidecât cu empatia, nici de ce-i cäsunä musai pe Neagu.

* * *

A, apropont, niste märuntisuri - nu le-am mentionat în cronicä, sunt neesentiale, si oricum nu-s 100% sigur de ele, da' asa, la un pahar de vorbä, mä întreb:
- "Curtea martialä"? Parcä-nainte de '89 se spunea NUMAI "tribunal militar".
- "Patul pustii"? Alea erau pistoale-mitralierä A.K.M., iar la noi în armatä termenul generic folosit era "patul armei".
- "Ceascä"? Din câte-mi amintesc, porecla asta a iesit cam prin '90-91... Pânä-n Revolutie, îi ziceam "nea Nicu", "Pingelicä", etc...
- "Parfum"? (Andi Vasluianu, cu sensul de "misto".) Parcä si locutiunea asta e putin mai de dincoace...

eh, pai dk e vba d maruntzishuri d-astea, sa zic si io unu:

costi e fiul unui doctor, mare shef la municipal, right? eh, atunci, s-avem pardon, da eu nu stiu (si, vorba-aia, am cunoscut medici d dinainte d 89, cu pozitii la fel d importante...) casa d medic in care cineva sa s descalte la intrare... nici inainte, nici dupa 89!! p bune. it doesn't ring true! scena e f sweet, dar ma tem k e 'sociologically untrue' ;)

hm, ce nu-mi pot aduce aminte este daca Lambada a aparut inainte sau dupa Revolutie. am crezut intotdeauna ca Lambada a fost primul superhit muzical de dupa, dar eram mititel pe atunci, asa ca nu pot fi sigur. Ma ajuta cineva sa-mi pun ordine in list a de melodii de dansat lasciv? :)

Mie unul nu mi-a placut Nana Mouskouri pe genericul de final. Stiu, se facuse referire la ea si canta "Corul sclavilor", dar pur si simplu parca nu merge.... Eu as fi lasat genericul gol, fara muzica...

@ALS
Mdaaa, I see your point, desi cred cä totusi e loc si de... Simt cä descältatul se leagä si cu fototapetul äla (bilä aurie / la scenografie!). Apropo, stii cine mai practica descältatul mosafirilor? Sanda Manu, pre cinstea mea!

@StefanDo
Chestia cu Lambada e foarte la bani märunti, de ordinul zilelor, dar cred cä se poate verifica... Oricum, pânä-n anul nou, hitul era lansat deja, i-au dat drumul imediat. Da' nu mai tin minte dacä exact în noaptea de 22-23 ajunsese deja la noi, dacä era destul de cunoscut ca sä-l remarce doi soldati auzindu-l, etc...
Iar Nana, mie personal, mi-a rimat - poate si pentru cä piesa e una din favoritele mele de suflet. Genericul final pe mut n-ar fi fost räu - dar rämânea oarecum previzibil. Altminteri, tot filmul nu are muzicä - nici originalä, nici ilustratie - deci se creeazä un anumit contrast stilistic functional, as zice...

i beg to differ: este perfecta nana la final! :love:
si d c n-ar fi, ma rog??

d ex., mie nu mi-a placut margareta p genericu final d la 'moartea...' , cu 'apa maaaarii/de pe-ntregu litoraaaaaal', pt k mi s parea k strik starea; aici e exact invers! GREAT choice of music 8)

revin si eu cu niste precizari, cam cam tarziu ce-i drept, despre chestia cu atasamentul fatza de personage empatie tra la la.

atasamentul fata de personage nu este o preconceptie romantica. intr-adevar, este mai usor de recunoscut la stilul romantic, dar el exista oricum. Nu e o preconceptie ci o realitate intrinseca noua, instinctiva: proiectia si identificarea cu actiunea, cu personajele; nu avem incotro, este un proces psihic inevitabil care se declanseaza in timpul vizionarii.

Si cred ca da, exista un fel de atasament, sau mai degraba identificare cu personajele din Caché sau Pulp fiction. Gradul de intensitate este mai mult sau mai putin important in functie si de caracterul personajelor. Ne atasam si de personaje total antipatice uneori.
Intr-adevar atasamentul(identificare) nu este numai legat de personaje ci de atmosfera in general, situatii, etc.
Si nevoia de a simti acest atasament e si ea normala din aceleasi motive: natura umana.

atunci ar trebui poate sa citesti 'cursurile d literatura' ale lui nabokov (primul volum), unde - in preambul - explik f clar d c nu e bine k cititoru sa s 'identifice' cu personajele...
simplu & p rpd inainte spus - pt k este vba d o emotie impura, extra-estetik.

idem pt film

:)
mersi pentru trimitere. chiar o sa citesc introducerea in cauza. Ca nu e bine asta e alta treaba, dar ca o face fara sa stie asta tine de inconstient.
iti recomand si eu Edgar Morin "le cinéma ou l'homme imaginaire" unde zice ca e inevitabila identificarea cu personajele si proiectarea in actiune. E din pricina tipului de fictiune pe care il propune filmul, adica imagini animate, percepute ca reale si de aici nevoia spectatorului de a se regasi in ceea ce vede.
nu vreau sa zic ca subscriu la parerea lui doar fiindca e morin, dar rationamentul sau e bine argumentat si sta al naibii de bine in picioare.
facem schimb de lecturi si de domenii? ;)

cheri(e), nu dau eu nabokov p morin! :lol:

tant pis pour toi 8)

@ klein

eu sint de acord cu tine in ceea ce priveste identificarea cu personajele naratiunii filmice. insa is multe nunate aci!!
desi nu is de acord cu faptul ca als aduce trairea cinematografica si cea din literatura pe acelasi plan.. is de acord cu el ca anumite filme is facute incit apropierea de personaje sa nu fie necesara.. fiindca altul e scopul acelor filme.

booon.
desi, in printzip, ma apropii de Pitbull in ideea de a fi cit mai explicit, in sara asta lasam pentru studii si tratate dimensiunea si concentram aci (dup avirsta, dupa port, ca la armata in trecut) citeva idei.

@als (o alta natura a raspunsului d emai jos, in partea adresata lui gorzo)

in literatura tu creezi in minte o serie de imagini pentru a-ti apropia actiunea si pentru a putea munci apoi asupra sensurilor... in literatura importa exercitiul, el iti da capacitatea de a vedea. in literatura, fiecare vede si intelege dupa propriile putinte.
in film fiecare intelege dupa propriile puteri, ca de vazut vad toti acelasi lucru! in film importa exercitiul dinaintea filmului in a intelege ceeace se petrece pe ecran. ca sensul unui film se formeaza undeva la intilnirea imaginilor de pe ecran cu proiectiile mintii tale asupra ecranului respectiv, adica e vorba de un text filmic venit dela autor si de un context cultural venit dinspre spectator. sensul apare la intilnirea lor.

cinematografia moderna americana pe asta se baza, pe identificarea spectatorului cu personajele de pe ecran, fara asta identificare exportul visului american era imposibil... narativitate, reprezentativitate, industrie. asta era caracterizarea facuta de undergroundisti modernismului hollywoodian. si daca e sa privim toate sensurile ideologiei cinematografice... totul ar aparea si mai clar, insa nu o sa o facem, ca deja am scirs mai mult decit doream initial...

@klein

poate ca revin cu raspunsuri mai punctuale, ca deja am uitat ceea ce scriai exact in ultimele mesaje.. hmm...
in cazul Hirtiei poate aparea o strinsa legatura intre spectator si personaje.. dar ea nu e motivata de structura filmului, ci de sensibilitatea spectatorului. pentru mine filmul asta bate inspre alte zone (v. o parte din pozitia mea fata de film pe pagina anterioara, referitor la copertile peliculei!) si, avind in vedere asta, nu consider deloc propice o raminere alaturi de personaje. daca traiesti pasional aventura lor (si filmul numai la asta nu te invita! de aia e foarte bun!!) exista posibilitatea de a ramine oarecum orb in ceea ce priveste ipotezele lansate de autor (cit de crude si reale is, de fapt!) in ceea ce priveste cauzele mortilor absurde de dupa 22 decembrie.

@ andrei gorzo

cum adica Hirtia nu e mai bun decit MDL ca nu te identifici cu nustiuce personaj?
pai acolo te(-ai) identificat cu Lazarescu? de ce privesti atit de pre-modern literar situatia relatiei spectator-film? pai nici in literatura contemporana nu prea se mai practica apropierea de personaje.. si in literatura chiar tu le construiesti, in minte, nu ti-s livrate de-a gata, precum in film!!

(mie imi ridica ceva semne de intrebare unele reactii recente d-ale lui a.gorzo.. cum ar fi cea fata de sfirsitu lumii lu Mitulescu - citit pe liternet, sau aprecierile astea redate aci de als... hmm.. dar mai astept citeva confirmari inainte de a le expune.. smenele de intrebare!)

el exista oricum, nu tine neaparat de romantism, dar tine sigur de firile romantice ;)


in PF e un fel de atasament de situatie.. participi la o actiune alaturi de personaje diferite si ele ti-s prietenii in film, fara ele nu prea vezi nimic.. dar nu e vorba de iubire sau ura...sau interiorizare a trairilor lor... sau mai stiu eu ce. cu Pulp Fiction eu m-am atasat de Tarantino, de exemplu! :D

in Cache te atasezi de cinematografie, ea primeaza! si te atasezi, sau eu m-am atasat de ea, tocmai fiindca Haneke o arata ca fiind tare insuportabila... desi nu obisnuiesc sa imi ies din fire... filmul asta mai ca m-a isterizat...si cinematografia mi-era tare antipatica dupa film.. si imi placea asta tare mult!!

la postmodernii filmului altele-s cautarile decit sutarea spectator-film.. din contra, as spune! (Hirtia nu e film postmodern!!)

pe de alta parte, tot de natura umana tine si nevoia de a conceptualiza, de a fabrica altfel, de a cauta alte accente, de a le gasi, de a expune in alte coduri decit cele emotive... cam asa vad eu cazul Hirtia. iar acolo importanta devine ecuatia aleasa, ceae ce ea subliniaza, elemente asupra carora ea atrage atentia... si nu neaparat trairea alaturi de personaje!

hmm...
frumos spus! - dar tre vazut cum anume defineste nabokov puritatile estetice.. la ce fel de gratuitati (in sens de: scop-in-sine al esteticii) face apel atunci cind vorveste de (emotia) estetica... in masura in care o face...
hmm...
tre sa citesc povestile astea ale lui Nabokov!

mda... acu am citit si eu cronica lui gorzo...
kiar nu inteleg ce are cu neagu. fie ca ne identificam cu el sau nu (si fie k asta ar fi o kestie buna sau nu! :P ), ramane un personaj f ok, interpretat bine si care produce niste momente/replici memorabile (ex:(aprox.) "si eu stiu cum e s fi mama: am 2 fete"; "am fost om cu voi, nu securist imputit"(desi asta e putin patetica) etc. )
mie nici prin cap nu mi-a trecut sa fie asta "omul nostru", daramite sa ma deranjeze k nu-i iese.
gorzo il cam nedreptateste pe acest personaj (neagu)/tip(carauleanu ) and that's not nice :hmm:

M-am tot gindit de ce a avut lumea reactia asta, practic de ignorare a acestui film, care este, dupa parerea mea, unul dintre cele maximum 3 foarte bune, profesionist vorbind, de dupa revolutie.

Cel mai tare m-a interesat reactia unui om implicat direct in evenimentul de la care pleaca filmul. Acelui om nu i-a placut, deloc.

Si am ajuns la concluzia ca: spectatorii nu s-au putut raporta afectiv la teza filmului, care este una doar partial adevarata, si anume: ca nu exista decit spirit gregar. Este o teza care alina constiinte mai putin decit imaculate, dar nu este in totalitate adevarata.
La revolutie, au existat realmente si oameni curajosi. Ei sint cei care si-au riscat viata cind nu se stia ce va fi. Dupa ei, atunci cind a fost limpede ca s-a schimbat calimera, au iesit si masele largi.

Eu personal cunosc vreo 4 asemenea persoane, datorita carora avem acum dreptul de a sanctiona la vot primarii care ne vind parcurile pe bani buni. Lor trebuie sa le multumim pentru ca putem spune tot ce dorim, inclusiv pe acest forum (chiar daca uneori ti se mai sterg unele mesaje).
Acesti oameni nu si-au luat certificate de revolutionar.

Teza acestui film este una inchisa si lipsita de generozitate. Cu totul altfel e situatia in California dreamin', care place tuturor, indiferent de starea constiintei lor, pentru ca e un film deschis, cu mesaj moral aspirational.

Ceea ce nu inseamna ca nu m-a uimit si chiar revoltat nominalizarea filmului la zmeura francezilor. Chiar nu avea ce sa caute acolo.
E adevarat, am auzit destule pareri cum ca nu ar fi bine regizat, ca e din secvente-cadru, ca e noapte si neclar etc. Dar mie mi s-a parut ca e exact cum trebuie, ca reda mai bine ca orice alt film starea revolutiei.
De-aia m-am bucurat cind, intr-un final, vazindu-l, am constatat ca macar un om n-a dat subiectul de gard.
E o mare problema la noi, si nu stiu cum vom scapa de ea, faptul ca se rateaza marile subiecte ale istoriei nationale sau marile carti. Vine din superficialitate, dorinta de manipulare, interese de tot soiul, lipsa de stiinta, neatentie, nepricepere, nu stiu, cert e ca prin acest film subiectul Otopeni si prin extindere Revolutia a fost marcat adecvat. Chiar daca eu sau altii vom comenta diverse aspecte, inseamna ca avem o baza de discutie. La alte filme nici nu ma obosesc sa comentez, e prea derizoriu.
Mi-e teama de faptul ca si printre "tinerii" regizori, ca nu mai sint nici ei chiar asa de tineri, exista tentatia de a fuseri niste lucruri importante, pentru care nu sint pregatiti.
Mai bine nu le faceti deloc, decit sa le faceti prost. Iar aici CNC-ul trebuie sa aiba un cuvint greu de spus in selectia proiectelor.

In alta ordine de idei, sigur, sint curios sa vad Boogie.

Filmul "Hartia va fi albastra" are si unele imperfectiuni. Una m-a amuzat: intr-o secventa de exterior, noapte de iarna geroasa, fulguie zapada si , la un moment dat, intra in cadru o creanga de copac cu frunze verzi si pe coloana sonora se mai aude si ciripit de pasarele... IARNA! :lol:

draga mafalda, vezi ca azi am draci, asa ca nu ma enerva ! sa avem noi 10 filme imperfecte ca hirtia va fi albastra ! Asta e un film care TREBUIA FACUT si e bine ca A FOST FACUT BINE, chiar daca si eu ii gasesc unele imperfectiuni, per ansamblu e cu superplus.
Fii tu perfecta in tot ceea ce faci, noi ceilalti, fiind oameni, mai gresim.

Da' ce am dat cu paru'? :shock:

"Siberiada" lui Koncealovski e unul dintre cele mai imperfecte filme ever, are niste gafe incredibile (de racord, de logicä, de atentie la filmare, de tot ce vrei). Dar rämâne o capodoperä, un film monumental si genial.
Sä nu scoatem lucrurile din perspectiva lor normalä.

Astept cu interes urmatorul film a lui Muntean BOOGIE. L-a vazut cineva in avanpremiera? Sa ne impartaseasca si noua parerile lui!

L-a väzut StefanDo, zice de bine despre el. Stai sä vinä de la Venetia, si-l luäm la descusut.

Asta nu era la cinema romanesc?

Nu. Asta este la cinema românesc.

Era la "Acum pe ecrane".

Demuuult, acolo se aflase,
In toamna lui 2006.
Moderatoru-aici i-a pus,
Uitâdu-i urma colo sus.
Pe aia ai väzut-o tu.
Si o mai poti vedea si-acu.

:shock:
Whatever,man.

Am vazut si eu aseara Hartia albastra.

Mi-a placut si cel mai important motiv pt care mi-a placut este ca reuseste sa concentreze un eveniment istoric atat de amplu, complex si greu de elucidat (in sensul de speculabil ca interpretare) intr-o poveste relativ simpla a unui singur individ, care participa si nu participa la infaptuirea revolutiei. Cred ca este extrem de greu sa abstractizezi ceva atat de complex (abstractizarea fiind unul din cele mai "grele" procese psihice de prelucrare a informatiei)....

Daca ar fi facut un film despre revolutie in mod traditional, cu expunerea tuturor fortelor participante, fiecare cu planul lui de atac, cu scene de lupta multiple, cu eminentele cenusii din spate si limbajle lor codate etc, cred ca s-ar fi inteles cu mult mai putin despre cursul evenimentelor decat s-a inteles in formula fericita gasita de Muntean, formula unui personaj simplu, Costi, a unei patrule militienesti si a unui mic grup de revolutionari care apara televiziunea.

Daca poti sa explici ceva super complicat printr-o exemplificare super simpla, atunci esti cu adevarat un regizor talentat si inteligent!

Apropo de ce se discuta inainte aici, eu m-am atasat de personajul central, Costi. Nu cred in porcaria cu identificarea cu personajul, la naiba, sincer, io nu ma identific niciodata cu nici un personaj, ce treaba am sa fac asta?
Cum anume as putea sa ma identific cu Costi, nu am participat la revolutie, nu, pur si simplu e un personaj din "alt film" decat "filmul meu"......mi-am ridicat mereu problema de ce rahat trebuie sa se identifice oamenii cu personajele din cartile pe care le citesc? Nu e vorba despre ei acolo, sunt egocentrici, maniaci, sau ce?

omg... ohmygod... OHMYGOD!!
adica sint unii de se cred cinefili & care vad ABIA ACUM 'hirtia va fi albastra'????:-O :-? =))

well, as the french say: mai bine plus tard, plutarh, decit jamais... ;)

ps alfel, lasind la o parte ridicolul descoperirii filmului dupa 3 ani, remarcele sint juste; cum am scris si eu, nu este un film 'dspr revolutie', ci dspr adevarul uman din spatele revolutiei - dspr oameni simpli caught up in big events...
si sint de acord si cu povestea cu 'identificarea' (= nu e necesara!)

ei, tot e bine ca macar milimetric esti de acord cu mine.

nu, TU esti de acord cu mine, k eu am scris ink de-acu 3 ani! B-)

pai nu ai zis tu mai sus ca esti de acord cu ce am zis?