[Split de la Cinematografia româneascä > "California Dreaming"]
Pe ce te bazezi?
(Marin Preda, "Delirul")

N-ar strica sä ne dea mai multe amänunte on-topic Zizi (un user cândva destul de activ pe-aici, cu care astä iarnä m-am certat comme �* la porte du tente, apoi ne-am cunoscut la un CineMeeting si ne-am împäcat).

Pe ce ma bazez...La ultimul festival Cinemaiubit, am fost cu o adevarata cineasta, nu as vrea sa ii dau numele, oricum o doamna pe care eu o respect foarte mult, si care isi stie foarte bine meseria.Si m-a intrebat ce parere am avut despre festival...Si i-am spus primul lucru care mi-a venit in minte, si anume ca au fost prea multe drame...(au fost mai multe scurt-metraje cu si despre drogati(!), ca modul in care le sunt prezentate halucinatiile, mai exact unghiurile lor subiective, sunt de efect, cand se invarte camera, si baga baietii fade-uri, si distorsioneaza obiectele din jur,arata bine intr-adevar.)Dumneai mi-a spus ca ce am afirmat eu mai sus.Si nu imi place sa dau copy/paste fara sa filtrez informatia, asa am facut si de aceasta data.Drame gasesti peste tot in jur, oricine isi imagineaza o poveste despre un copil batut de soarta, un drogat, un aurolac, un marginalizat social, s.a.m.d.(Ca nu oricine face si scenariul, asta e alta poveste).Dar mi se pare mai dificil de imaginat un scenariu amuzant, in care camera sa inregistreze situatii funny, care trebuie sa para cat mai spontane, mai neregizate(de aceea v-am si felicitat ca incercati sa faceti din "Casa Creatorilor" un sitcom de calitate, si chiar sunt curios sa vad ce iese).Exemplele mai pot continua.Oricum,sunt de parere ca in Romania exista o predilectie pentru filmele care se invart in jurul unei drame.

Un räspuns bine gândit, si bazat pe lucruri adevärate - dar...
Färä îndoialä, acea doamnä a vorbit nu färä o undä de ironie, afirmând cä "e simplu sä faci drame". Sensul cuvintelor ei trebuie sä fi fost urmätorul: se fac atâtea drame (cum bine stim), pentru cä PAR mai simple.
Or, drama de calitate este la fel de dificilä ca orice alt gen "serios" (psihologicul, filosoficul, comedia... da, comedia BUNA e foarte serioasä! Dacä n-ar fi fost atât de seriosi, Aristofan, Plaut, Terentiu, Molière, Lope de Vega, Beaumarchais, Shakespeare si atâtia altii n-ar fi rezistat pânä în zilele noastre!) Problema e cä, dintre genurile asa-numit "serioase", drama e foarte spectacularä (chiar tu ai mentionat acele modalitäti de a filma tribulatiile tinerilor toxicomani, sau conflictele familiale), asa cä succesul îi este mult mai acccesibil - succesul, dar nu neapärat si valoarea intrinsecä. Pe când o comedie, de exemplu... Aici nu încap jumätäti de mäsurä. Comedia se bazeazä, atâd în fond cât si în impact, pe UMOR, iar dacä umor nu e, nimic nu e.

Nu pot sa neg nimic din ce ai spus, probabil ca de aceea se fac atatea drame...Nu vor baietii sa incerce o reteta noua, stiind ca cea veche functioneaza de obicei.Intr-un fel ii inteleg(ma refer la regizori, scenaristi si mai ales producatori) ca suntem in Romania, daca esuezi o data a doua sansa nu prea mai vine.Dar mai e si expresia aceea populara, "risti si castigi"...Suntem off topic, poate discutia ar merita un topic separat...

Da, e si problema retetei, dar si aceea a "capcanei" sugerate de ceea ce spuneam mai sus: pentru cä drama PARE simplä, ea îi poate amägi nu numai pe spectatori, ci si pe autori însisi. Trebuie sä fii foarte lucid si obiectiv cu tine însuti ca sä-i dai seama dacä o dramä pe care o premeditezi va fi cu adevärat substantialä si bine dezvoltatä, sau doar un fleac ascuns sub artificiile bätätoare la ochi ale genului (dinamism, conflict, suferintä, înversunare, räcnete, dat cu capu' de pereti, dat cu cratitele-n cap, viziuni psihedelice, etc.)
In fond, prin definitie, DRAMA combinä elemente ale TRAGEDIEI si ale COMEDIEI - si-atunci, cum sä fie mai simplä decât ele...?

Da, într-adevär, am devenit off-topic, asa cä dau split si mut partea asta la "Film în general".

Combina aceste elemente, dar.....caracterul dramei (tot prin definitie) este unul grav.Si mai este ceva...Filmul, care prin esenta sa este o arta realista, (in)evolueaza o data cu societatea.Si nu imi place sa o spun,( nu sunt genul care sa se planga prin tramvai sau la colt de strada de viata grea a romanilor)dar nu traim intr-o societate care sa ofere cinematografului subiecte de factura happy la orice colt de strada(mai exact, ofera mai multe subiecte avand un caracter grav decat teme aflate la polul opus)

stiu ca nu va spun nimic nou, dar totul este relativ! acelasi lucru se intampla si cu comediile si dramele...
sa faci o comedie ca Garcea sau la Bloc sunt ferm convinsa ca este mult mai simplu decat sa faci o drama ca Mar Adentro sau chiar Titanic...tot asa, sa faci o comedie buna ca As Good As it Gets e mult mai greu decat sa faci o drama ca sa zicem Legendele Toamnei...asa ca depinde si la ce filme ne raportam...

Bineînteles! In fond, as zice cä nu "genul" e greu, ci VALOAREA.

E o problemã controversatã ºi va rãmîne, ca ºi problemele filosofice, fãrã rãspuns. 'Ce e mai profund dintre comedie ºi dramã?'
Cea mai miºto soluþie mi se pare utilizarea ambelor într-un film.
Cred cã cel mai 'mãcinat' de problema asta este Woody Allen, care a ajuns într-un film, Melinda and Melinda (2004), aproape sã teoretizeze acestã problemã. Cu siguranþã meritã un topic separat acest film. Pe scurt, e vorba de doi regizori (unul specializat în comedii ºi altul în drame) ºi un producãtor (ºi alþii) care stau la o discuþie în restaurant ºi vorbesc despre un synopsis oarecum neutru. Fiecãruia i se cere sã descriem cum ar trata acel synopsis în felul propriu, cum l-ar regiza. Evident, discuþia la masã e doar 10% din film, în rest Woody Allen arãtînd în imagini ceea ce discutã ei, prezentînd, alternativ, cele douã filme (cu aceeaºi actriþã principalã, celelalte roluri fiind schimbate). Interesant e cã reuºeºte chiar ca unul dintre ele sã-l facã dramã ºi pe celãlalt comedie, deºi stilul i se pãstreazã.
Mi s-a pãrut o experienþã uluitoare filmul ãsta. Cred cã e singurul film la care am simþit nevoia sã-mi notez pe hîrtie ceea ce gîndesc în timpul vizionãrii. Mi-a dat prilejul sã mã întreb, de pildã, cum s-ar desfãºura o astfel de discuþie între Nae Caranfil ºi Cristi Puiu, ambii fiind regi, respectiv, ai acestor genuri opuse.

In general, drama e mai profunda decat comedia.

.in general filmele porno cu homosexualy sunt mai profunde decat dramele.

.cum adica "in general" e mai profunda drama decat comedia, bre?in vreun general de armata, poate.

Oricum...din cate stiu...si deci din cate mi-a spus profa de engleza...drama are si comedie in ea...oricat de trista...tre sa existe in ea un moment de fericire si chiar cate o gluma 2...genul de film/mai degraba piesa de teatru care nu are deloc comedia este cu siguranta tragedia...dar nu prea stiu filme care sa fie tragice...pentru ca cam toate au un sfarsit fericit...

.mama, da ti-ai ales bine semnatura, intre noi fie vorba. :hmm: si ce alte chestii notabile a mai zis doamna de engleza?

Asa mi-a spus...si chiar nu vad de ce nu are dreptate...

Hai sa iti spun de ce in general.Comedia este cea care ridiculizeaza tipologiile umane, societatea etc.Ridiculizand, scopul comediei este de a starni rasul.Acum despre "drama"...Acest cuvant are 2 sensuri:primul sens este aproape contrar celui de comic, al doilea sens referindu-se la conceptul de actiune.Care te sensibilizeaza mai mult drama sau comedia?(Evident vorbim despre cazuri generale, tu poti sa imi aduci multe contra-exemple, poti evoca comedii foarte subtile, si drame foarte neslefuite.)

sunt de acord (en ce cas) cu pitbull. nu vad genuri 'superioare' sau 'inferioare', totul depinde de tine si de perceptia ta asupra realitatii (suna usor corny, dar asa este !). vorbesc chiar din experienta mea de scenarist (amator). nemultumit de rezultatul muncii mele, am incercat eu, la un moment dat, sa ma conving ca este foarte greu sa starnesti rasul, dar in cele din urma, m-am surprins in situatia de impostor: imaginandu-mi un scenariu de drama, lucrurile ar fi stat la fel de greu.

pt ca tot pitbull il daduse ca exemplu pe shakespeare (one of my favourites :love:), iata si parerea mea: drame clasice ('romeo si julieta', 'othello', 'macbeth', 'hamlet'), drame esuate ('titus andronicus'). comedii stralucite ('visul unei nopti de vara', 'imblanzirea scorpiei'), comedii esuate (n !). ideea este ca amandoua genurile au sanse egale de 'erata'.



ceea ce ma intrebam eu era altceva referitor tot la genuri 'superioare', respectiv 'inferioare': care gen este, de fapt, 'inferior' ? este filmul de groaza ? intr-adevar, dupa cum spunea si gorzo, e oarecum facil sa te uiti la un horror, ai acea senzatie ca esti mai destept decat cel ce incearca sa te sperie. si totusi, de ce exista atat de putine capodopere ale genului ('halloween', 'the texas chain saw massacre' si mai cate ?) ? este westernul un gen inferior ? cine il vede pe john singleton declarand, obraznic, ca in genul western sta intreaga esenta a cinematografiei americane, ar face atac de cord. este sitcom-ul un gen inferior ? si discutia poate continua

eu zic ca, pt fiecare gen in parte, ai nevoie de un 'sablon' prin care sa apreciezi la modul corect orice produs. de la un horror nu vei putea niciodata cere consistena psihologica sau dialog 'profund' (filmul horror care le are pe amandoua - vezi ex. 'the others' - incepe sa fie catalogat drept drama), la fel cum de la un western nu vei putea cere niciodata realism, iar de la un filme inspirat de benzi desenate (alt gen nedreptatit) nu le vei putea cere pe nici una dintre cele mentionate mai sus. sau genul noir, aproape tipizat - de la el vei cere un dialog coroziv, atmosfera, rasturnari de situatie (verosimile) s.a.m.d.

Just! Vorba snobilor:
- despre "Stalker": "Nu-i sefeu, domle!"
- despre "Shining": "Nu-i horror, domle!"
- despre "Nevestele vesele din Windsor": "Da-i SEXPIR, domle!" ("S" cu sedilä.)
- despre "Diligenta": "E exceptia care confirmä regula, domle!"
etc., etc.

Nu e CARL OTTO EHRENFRIED NICOLAI? :? :(( :P


Anyway, din cate filme am vazut si din propria experienta, ma aliez si eu ideii ca nu exista genuri mai grele sau mai usoare sau genuri inferioare altora. Totusi, in cele cateva incercari de a scrie ceva, comedia nu mi-a iesit niciodata usor...

Firesc - pentru cä, asa cum am spus mai sus, în comedie, "dacä umor nu e, nimic nu e". Comedia IN SINE nu e mai dificilä decât oricare alt gen. Dar, STATISTIC vorbind, a scrie comedie e mult mai problematic, pentru cä aici lucrurile sunt simple, clare si transante: "a avea sau a nu avea umor". Iar oamenii care AU umorul necesar sunt destul de putini. (Sigur, el se mai poate si cultiva, mai poate si evolua... Am simplificat putin problema, ca s-o clarific.) In schimb, "talentul" necesar pentru alte genuri (ca drama, de pildä), are o naturä mai compozitä, asa cä per ansamblu se poate semnala mai frecvent.

mai intai, o mica diferenta: eu zic 'a avea simtul umorului' nu este totuna cu a avea umor, pt ca, in timp ce primul semnifica mai degraba usurinta de a remarca umorul intr-o opera (film, carte etc.), ce-a de-a doua notiune presupune sa fii capabil sa amuzi...

si in al doilea rand, nu cred ca este suficient sa ai umor ca sa faci comedie. iti trebuie mai mult: capacitatea de a ti-l folosi intr-un mod constructiv, de a articula o intriga verosimila si inteligenta, de a crea (!) o situatie amuzanta in mintea ta, iti trebuie stil... daca tu, de exemplu, poti fi amuzant intr-o anumita situatie, sa zicem, 'din viata', pus in fata ecranului te poti gasi tu stupoare incapabil de a inventa o situatie care sa starneasca rasul. de aici, cred, si numarul de comedii ratate...

Sigur cä da. De-asta am si precizat, în parantezä, cä simplificasem explicatia.

Sa stabilim ceva once and forever...Genurile cinematografice sunt:filme cu subiect, documentarele, reportajele etc.Un film de actiune, o comedie, o drama, un horror, prin aceste cuvinte caracterizam un film in functie de atmosfera, ritmul pe care il impune.

Terminologia definitiilor e elasticä, dar prin "genuri" se întelege (nu numai în cinema, ci si în teatru, prozä, etc.), de obicei, tocmai acest sistem de categorii: comedie, thriller, dramä, etc. Le-am putea numi si "sub-genuri" (ale "genului de fictiune"). Dar, mä rog, etichetele astea conteazä mai putin, cu conditia sä ne întelegem între noi.

ok, deci gata cu frontierele ! egalitate intre genuri ! :D fara expresii gen 'pt un horror/western/s.a.m.d. e bun, dar ca film... ne rezervam dreptul sa raspundem cu muie ?

E-te, na-ti-o! Cine-a propus asa ceva? Si cum ne-am putea lipsi de un asemenea argument, când situatiile de soiul ästa acoperä o arie atât de întinsä a cinematografului?

Cred sincer cã, dacã aº fi fost ateu, aº fi gãsit în film destule motive sã cred cã ateismul e drumul cel bun.