|
Poezia (proprie).
Propriile creatii.
|
Deși la prima vedere ar putea părea o prostie, voi face un gest pentru a încuraja pe oricine mă citește să scrie oricând simte nevoia și îi rog să nu se mai gândească la "talent literar", "cunoștințe", "corect din punct de vedere poetic", "calitate", "bun", "excelent" și alte apelative ce au menirea de a descuraja pe oricine dorește a pune creionul / pixul / stiloul / tasta pe hârtie, dar este intimidat(ă) de capodoperele literare pe care le-a citit.
Fiți loiali dorinței voastre de a scrie, experimentați, fiți consecvenți și vă garantez că cu timpul veți ajunge să citiți ceea ce doriți a citi, fiind create de voi înșivă! Bonus pentru cei cărora le e mai greu să înțeleagă, mai ales cei mici - imagini de pe net, apropiate de ceea ce am văzut / imaginat / vrut a exprima-n cuvinte. P.S: Doar cu o săptămână în urmă, înainte de creația "Vânătorii", m-am apucat pentru prima dată de citit orice altceva în afară de manualele pentru școală. Prima carte a fost "Sindbad Marinarul din colecția 1001 de nopți - repovestite pentru copii" și mi-a plăcut. Am terminat-o în 3 zile. Datorită ei, am dorit să citesc mai mult. Datorită ei, am fost atrasă de cotorul alb din biblioteca personală. Era singura carte cu cotor diferit de toate cotoarele galbene. Așa am dat de poezia lui Fet. O poezie diferită de cea cuprinsă-n cărțile de școală. Ulterior, când am fost prinsă că creez, mi s-a spus că poezia adevărată trebuie să aibă rimă. Precum se vede, am fost ascultătoare, cu excepții :"> . Astăzi, i-aș spune acelei Cretzulynne din trecut să ignore acest sfat și să creeze în stilul propriu. Fără să știu, am fost dintotdeauna cu versul alb, într-o perioadă în care nu cunoșteam existența modernismului, bine, nici a clasicismului... De aceea, sfatul meu pentru toată lumea: ignorați rigorile și scrieți ce vreți în modul care îl doriți. Iată cum arată drumul meu, ce a început de la 11 ani.  1. Vânătorii Vânătorii în pădure au plecat, Prin toată pădurea au umblat, Vânat n-au găsit, Acasă, mâhniți au sosit. 2003 |
 2. Ursul (prima variantă) În pădure stă, Bârlog se numește casa lui Fructe și miere mănâncă Are părul vâlvoi Și un mers greoi Este mamifer omnivor Cu dentiție de carnivor Este un animal domesticit? Nu, în pădure stă Când-i obosit Și vrea întruna miere! Ursul (a doua variantă) Ursul unde stă ? În pădure stă. Ce mănâncă ? Fructe și miere mănâncă. Cum se numește casa lui ? Bârlog se numește casa lui. Este un animal domesticit ? Nu, stă în pădure când-i obosit. E greoi și cu părul cam tăiat. Când se ridică-n picioare, zici că-i bărbat! 2004 |
3. Ție, Primăvară!
Tumultoasele păsărele Se întorc la noi, Se așează pe crengile amorțite Pe al meu meleag. Fluturii jucăuși Se întâlnesc cu gândăceii și buburuzele Și-și dau “Bună ziua!” Cât e ziua de mare! Berzele fac hărmălaie Și anunță cu bucurie Tuturor vestitoarelor și naturii Că ai venit, Domnie! Cu al tău alai, Faci ca toate frunzele și florile Să cânte cântece frumoase Spre bucuria tuturor! Broaștele sar în apă, De-ți par fericite C-a venit acest anotimp, Cu a sa adiere caldă. Păsările încep să-și facă cuiburi Pe ramurile îmbătrânite Și clocesc ouă mici De care să se bucure. Cocoșii își poartă mândri-n ogradă Haina lor colorată Și cu rubinul pe creastă În această zi cu soare! De! Ca să zici că sunt! Împărații ogradei, Ca un ordin pentru găinile lor, Strigă: “cu-cu-ri-guuuuu!” Toate vietățile pădurii Aleargă ori zboară, cântă ori gânguresc, Natura e-n mișcare În această zi frumoasă! Toți strigă ori cântă-n cor: “Bine ai venit, Primăvară!” 2004 |
 4. Albina Harnica albină e o vedetă Muncește zi și noapte Printre florile câmpului Cu rochia ei de sclipiri aurite Și dungi de abanos Ce îi stă bine pe corpul ei frumos. Harnica gospodină Precum o femeie bună Pleacă mereu la cules pe câmp Pentru provizii de iarnă Căci timpul e scump Și nu e timp de zăbavă. Trebuie strânse multe Pentru întregul stup. Într-o continuă mișcare Și azi albina pleacă la plimbare Și se întoarce târziu Plină de polen. Cu rețeta ei specială Îl transformă în miere. 2004 |
Originally Posted by Cretzulynne:
|
Originally Posted by Twinsen:
De dragul discutiei, ti-as tine isonul, dar trebuie sa intelegem ca aici este vorba despre mentalitatea si sufletul unui copil. Asa am gandit la 12 ani !!! Fiindca pe atunci stiam ca albina merge doar la cules. :P Creata, scrisa, editata si batuta in cuie la 12 ani, capsici ? Acum, adulta de mine ti-ar spune ca da, femeia merge si la semanat :)) Si da, femeia de la multinationala e foarte capabila! :D |
 5. Azorel lui Azorel, un maidanez vesel de la țară Azi e o zi frumoasă, Azorel a ieșit din casă, Hotărât să se joace, Ieșind bucuros din găoace. A plecat la pășune. Cu ce să înceapă, Doamne ?! Azorel să se ia la întrecere Cu caii, ori rațele agere, Ori să se încaiere În glumă cu mielușeii în floare ? Mama căluțului încântată De pălăria ei minunată Îi stă bine și o apără De arzătoarul Soare. Soarele arde zi de zi Și nu lasă loc la zăpezi. Toți îmi sunt prieteni Azorel spune că nimeni Nu ne va lua asta Și îți vei da seama îndată! 2004 |
 Fluieră-Vânt  În imagine e o vacă, nu găsesc bou din rasa Bălțata românească. 6. Fluieră-Vânt Au fost odată, pe pășunea verde, Luminată de razele calde, Un cățeluș, ce-l chema Fluieră-Vânt Și un boulean cu pete maronii. Cu glas molatec Suna prin vale cu clopote aurii Anunțându-și sosirea neîntârziată, Bouleanul bunicii… Cu glas vesel, Care voia să se joace cu caii Sau să se încaiere în glumă cu mielușeii Era Fluieră-Vânt, hotărât azi Să facă multe năzbâtii Pe pășunea moale… Plapumă pentru bouleanul obosit. Firele de iarbă cu globuri de rouă Ale zilei zorii luminoși Vesteau frumusețea unei noi zile… 2004 Notă Motive-cheie : Contrastul între energia cățelușului (patruped mic) și oboseala bouleanului (patruped mare) dimineața. |
 7. Dans Fluturi cu pudră pe aripile mici Dansează pe albăstrele și maci. Spicii de grâu sunt și ei fericiți Când tulpinele le sunt gâdilate. Vălul se așternu peste dumbravă Ca o ușoară atingere firavă, În lumea lor de basm, Neexistând vreo frunză bolnavă. În vară, cu a ta cunună, Cu mândrul alai ce se tot adună Vii în plină sărbătoare Cu magie și multă lumină! 2004 |
 8. Dorință Vreau la o plimbare Luminată cu plin soare. Păsărele albe să-mi cânte Deasupra mea trecând fericite. Albinele cu aripi de aur Extrăgând polenul florilor Ar roi de hărnicie În dansul lor de drăgălașă poezie! Cântecul păsărilor adormite Să reînvie ca un susur misterios. Printre cuiburile părăsite Să apară un zumzet duios. Să văd primele frunze proaspete Cum răsar mândre și verzi Cu formele lor plăcute-s zâmbete. Pe ramuri grele, la soare să le vezi. Să văd cum veverițele Se urcă pe rămurele Mâncând bunele nuci Care sunt așa de mici! Prin iarbă să mișune insecte În aer fluturi de diamante. Să le vezi cum strălucesc În bătaia soarelui să cred că se nasc. Să văd cum soarele intră în pădure Și cum razele se-ntrepătrund ca într-o boare. Vântul să adie blând Cu a sa mireasmă aer mângâind! Să fiu vestită că am sosit Peste pădure și peste veștezitele câmpii, Să fiu o lacrimă de soare în noua ploaie Brodată cu gânduri și cuvinte de poezie. 2005 |
 (fotografia este făcută de mine, de aceea m-am semnat) 9. Livada, primăvara Într-o zi de primăvară, Mă învăluia dânsa cu a sa mireasmă pură Și prin cap mi-a trecut un fugar gând, Purtat spre zări de mândrul vânt. Să merg îndată în livadă! Să ghicesc încet, în aer, caldă, Frumusețea inspirației pictate în natură Cu toată bogăția ei de culoare! 2005 |
 10. O zi de primăvară Când mă uitam pe fereastră A sosit frumoasa primăvară. Odată cu venirea ei, Zăpada a dispărut ca prin farmec. Verdele crud al primăverii Vestea reînvierea naturii Iar pe sprânceana dealului Sunt brazi în haine verzi. Toți strălucesc ca smaraldele, Norii sunt albi, cerul e albastru, Pământul e verde, încolo e verde... Toate sunt adunate sub Soare. Câțiva nori prevestitori de ploaie Scriind slove de poezie Format-au o plapumă senină Ce a plecat departe... Undeva, o adiere blândă Și o rază luminoasă și caldă Toate mă ating Asemenii iubirii - și mă strâng. 2005 |
 11. Georgiana Pernă pufoasă în brațele prietenei mele, Noi stând la taclale, Bârfe aromate cu căpșuni și ciocolată, Învelite în ambalaje roșii și verzi precum un pom de Crăciun; Bombonele amare, nu ne lăsăm cu una-cu două, Căci trebuie să discutăm despre toate: De la băieți pân-la islamism, Punând în balanță lucrurile vieții și veșnica lor natură efemeră, Privind prin prisma vieții mai bine ca oricine... Răsfoim reviste precum Cool Girl, Să aflăm ultimele noutăți de modă, Visându-ne peste zece ani Ea, soție de arab, eu, aventurieră de profesie, peste tot-n lume... Pe cuvânt de femei! Ne-au trecut mofturile pentru băieți, Zburându-ne inimile la bărbați adevărați! Înainte de toate Suntem prietene cu inimi de aur, Nu putem vedea mereu viața-n roz, Dar! Cel puțin, ne străduim să ne-o colorăm-n curcubeu Fiind două bombonele! V-am zis ca suntem amare ? Ei, ce credeți ? Amare ori dulci ? Lăsați-o moartă! Suntem dulci-amare! 2005 |
 12. Cartea deschisă Cartea deschisă parcă-i un farmec, Ce te-ndeamnă să intri înăuntru Și să-i descopăr frumusețea... Să îi citesc închipuitele aventuri Sau poate sunt adevărate ? Literele parcă-s flori închise, Imaginile-s de o frumusețe rară, Poveștile suprapuse Cu rosturi destul de bogate pentru mine, Versurile scrise Sunt și ele litere-ncâlmăcite ca florile-nchise... Le iubesc. 2005 |
 13. Zâna ploilor Cerul deseori plânge, Un întreg izvor curge, Lacrimi Ce frâng felurite inimi. Năframe transparente Sunt în ape scăldate Cu impresie de ploaie Și lumină de poezie. Tu, Zână a ploilor, Ești un dor Ce se revarsă din cer Ca binecuvântarea unui înger. 2005 |
 14. Trandafirul ce a început a se ofili Floare ascunsă printre tufișuri, Umbrită de-mbătrânitele ramuri, Suspina După impunătorul arbore. Se uita la mine dânsa Cu privirea aplecată, cu evlavie Și-o vedeam. În imaginația mea. Bogăție furată, De culoare, De tabloul interior, De gândurile mele Când nimic nu părea real Și consideram totul un mister Neîndrăznind a crede Cruda realitate. 2005 |
 15. Nostalgie Nostalgia-i nostalgie... Floare vie Trezind Amintiri, Sentimente, Imagini. Nostalgia-i nostalgie... Ce-n timp Se ofilește Cu sentimente, Cu amintiri, Cu imagini, Cu tot. Nostalgia-i nostalgie... O păstrez, O visez Într-o natură moartă Sălășluind-n al meu suflet... Toate se ofilesc Încet. 2005 |
 16. Avion Avion alb cu aripi de cer, Decorat-n culorile tale, semănând cu un înger, Treci, lăsând-n urmă autografe, Parcă sărutând albastrul. Străpungi ușor, ca o săgeată, De jos îmi pari că scrii o gură zâmbăreață, Razele te iubesc, norii te lasă să treci, Tu, pasăre a cerului, îmi placi. 2005 |
 17. Suspin Ca un foșnet etern al fremătărilor somnoroase, Cu lungi și misterioase linii mlădioase, Oftările serioase în mintea universului nemărginit, Se prelungeau unde gândul nu putea ajunge și va fi iubit, Acolo am trăit. Sclipitoarele priviri licuricilor văzduhului senin Și duioase ca focul melancoliei presărat în chin Mă arde ca un ghimpe din infern. Voi semăna floarea dragostei, O voi crește și o voi iubi În fărâmituri presărate cu melancolie și dragoste Cu apa fierbinte ce mă opărește Cu focul durerii triste Cu înflăcărata durere în doi ochi mari și plânși... Acolo am răsărit. 2005 |
  18. Vraja mării Când vin pe plajă stau uimită De a ta încântătoare vizită! Valurile tale sunt plete Ce alunecă ușor pe nisip, poleite. Se răsfiră-n aer, Zboară, chemate de un fluier. Rază albastră, mai pură, În contrast cu alb. Mă scald în tine Când strălucești ca o lumânare. O! Fiică a oceanelor Deja mi-e dor. Străluceai în depărtare Ieri. Blânda cărare ce ducea către tine A dispărut. Valurile tale până la perdeaua cerului Nu se mai rugau Soarelui. Rochia ta albăstruie Și valurile tale de muzică...s-au dus. M-aș mai legăna deasupra mării Cu ochii către norii cenușii. Aș mai descoperi valuri gingaș de mari Dincolo de ochii tăi, cândva ? 2005 |
 19. Trandafirul Trandafir cu aspect fin, Ce te arăți așa frumos și lin ? Bântuiești în al meu gând Cu fiecare al tău rând. Păsărele cu pene rare Zburând ca și frunzele călătoare Peste dealuri și păduri verzi Peste orizont, pline le vezi. Frunză, frunzișoară verde, Te văd în zilele calde, Luminată de soare, fără vânt Sau rază pe câmpie surâzând. Natura, mama noastră, Sub bolta ta cea divină Roiesc gândăceii și buburuzele De iau parte și cele vesele. Pe un pui de vânt, cu vuiet, Intri încet în al meu suflet... Copacul cel duios se legăna Și șoptea o poveste cu voce lină. Caii din herghelie-s la goană Pe un vârf de deal lăsat de toamnă. Frunzele roșii și galbene Sunt acum ale primăverii leagăne. Spicii de pe pământ, Doborâți de un puternic vânt Cu o preamărită putere Încălzeau puțin pământul tare. Veștile despre sosirea primăverii S-au dus peste albite câmpii. Lacrimă de soare-n ploaie Brodată cu fulgi de poezie. În noua primăvară vei auzi noua muzică De la privighetori la cuci și încă! În codrii-mbrăcați-n straie noi Se aud acum peste brazi și munți. Alba-i mantie peste adormitul trandafir În luminoase și secrete străluciri; Sub caldele raze ce acopereau grădina Se anunțau noile domnii ale primăverilor! 2005 |
 20. Toamna De prin dealuri răsare toamna, Iar baba vară îi dă coroana. Întreaga natură a aplaudat, Primind-o la tronul aurit. Toamna-regină adusese o cutie De unde au ieșit frunze de măreție Când natura fusese o placă de rugină Cu crengi cu aspect de lut spart. Toamnă cu privire de zeiță mândră, Această purtare-i acum foarte clară Ca freamătul unei frunze-i roua Azi i-am înțeles frumusețea. 2005 |
 21. Simfonia ploii de toamnă Cerul posomorât al toamnei, Pe câmpia veștezită, Vărsa lacrimi grele Și nu va mai răsări soarele. Toate frunzele moarte Ca-ntr-o furtună zburate Înnegresc cerul trist... Peisajul neputând să-l gust. Odată, frumoasă și uscată, Acum - natură moartă. Nobilă Toamnă, Te privesc în această poezie. Priviri monotone și despuiate, Cuvinte încercănate Pe o frunză udă Și pe alte frunze moarte. Mai fuse și ultimele raze - uitate Pe altarul cerului gri Iar norii albi călători... Imaginile lor sunt pierdute. Plouând, plouând întruna Cu lacrimi multe Precum nici una Dintre toamnele înstărite... Buline de apă pe bluza naturii, Flori de lacrimi Ce țes simfonii cu vântul În note asurzitoare! Baloane transparente Se zăreau în zări Sub privirea mea se spărgeau Călcând griul monoton al străzilor. Simfonia ploii de toamnă Se lucrează și se auto-perfecționează În această primă dată Când sunt o buimacă spectatoare! 2005 |
 22. Ușoara ploaie-n amurg Se pogorî o ușoară ploaie Din cupa cerească, Uneori, cu melancolie, Alteori, cu bucurie. Vântul rece corpul-mi-nfioară În amurg, Pletele-mi-s deșirate-n aer Ca și cum tu ai sufla dintr-un fluier. Câțiva stropi mă ating, Invitată, Să gust din această apă Ca să fiu proaspăt botezată. 2005 |
 23. Noiembrie Vântul rece Îmbătrânit și amnezic Mi-a uitat culoarea ochilor Dansând spre alte timpuri... Fața istoriei A întors de la mine Fila îngălbenită A timpului bătrân. Culorile toamnei Cad răsfirate în tabloul umed Pe asfaltul de plumb În pași sonori de dans... Murmurul A grăit Către viitor Al său monolog. 2005 |
 24. Spini Roșii trandafiri Cu ochii-și ascunși Își înfingeau durerile În frunzele cu roua de dimineață. Sânge, trandafir, roșu, Cald curgea pe frunză Precum lacrimile de pe obrazul unei femei Desfăcând acelei frunze vieți. Boboc de trandafir, renaștere furată, Apune în mormântul său, Dedesubtul frunzelor toate Cu același foc furat - răzbunare dulce! 2005 |
 25. Lacul înghețat Când noaptea fremăta, Iar luna cânta Cu razele sale argintii În infinit mii, Razele poleite-n diamant - Strălucirea lacului înghețat, În ochii mei uitat, De infinitul uitării, Atunci am adormit. 2005 Notă: Într-adevăr, această poezie este povestea unui vis. |
 (fotografia este făcută de mine, de aceea m-am semnat) 26. Curs de neoprit Lin treceau anii, la fel ca și norii Prin ochii mei pierduți, Amintiri acre, suspine amare Când s-au retras ca și mine, fără putere. Anii trecuți au trecut și vor mai trece... Nu am puterea să opresc Timpul Și nu am ce altceva să fac Decât să visez mai departe și să rămân cu gândul. 2005 |
 27. Lănțișorul de smaralde (varianta I) Parfum de frunză răspândit Pe mine, ca o plăcută atingere. Vântul mi-a dăruit Smaralde de mare încântare! Acest lănțișor strălucește Pe gâtul meu se privește. În bătaia soarelui, pe fereastră Alungate de Vânt, zburară. Purtate de briza lor ascunsă În paradis - o poveste spusă - Au fost legănate sub privirea mea senină Chemate de mirosul de toamnă. 2005 Lănțișorul de smaralde (varianta II) Parfumul frunzei răspândit pe mine asemeni unei plăcute atingeri... Vântul mi-a dăruit o bijuterie de smaralde, Pe gâtul meu strălucesc, Dar, dinadins: În bataia soarelui, dincolo de fereastră, îndată libere zburară Purtate de briza lor-n micul lor paradis De sub al lor copac, chemate de mirosul de primăvară. 2007 |
     28. Frunză de toamnă Cerul senin în plină zi Aroma unei frunze verzi Zilele se micșorează Și sunt binecuvântați de raze. Mândrul tău alai de contemplare senină Pentru frumusețea de toamnă; Zboară, tu, frunză veștezită, În luminișul naturii de rochie colorată. O altă frunză, simțind sosirea sublimă Dânsa-i roșie ca și culoarea anonimă Toamnei discrete cu surprinderea ei Și mâinuțele naturii pline de bijuterii. Multicolore pentru dânsa, Cu multe rochii, multe pentru dansuri În o mie de culori orientale, Toate-s exotice și toate frunzele-s prezente. Du-te și tu! 2005 |
 29. Flori de aur Sub privirea mea umilă Se flutura de aur crizantemei petală Gingașă ca finețea ce-o exprimă, Gânduri frumoase, îmi urmă. Pictate pe perete, flori acoperite, În vază, în viață ținute, Drăgălașele petale de aur, Rămân cu imaginea lor de aur. Mi-e drag acest tablou, Ele, gândind gingaș și elegant Le privesc cu gând de alint. Mi-e drag acest tablou. O crizantemă aplecându-se Parcă să-mi șoptească, sfioasă, Cu privirea-i gingașă Fiindu-mi fidelă, mereu grațioasă. Flori gătite în vaza-i trăsura lor elegantă Plimbare-n aer mireasmă pipăită Atrasă de mirosul aerului gol Dar neplecând, rămâne somnorosului vânt. Tămâia, parfum îmbietor, În sufletul meu îngălbenit de vreme, Se împrospătează cu florile de aur Încântare datorată farmecului aurului. 2005 |
 30. Bradul de Crăciun unui copil Copac, copăcel, Unde privești mândru și vesel ? O, drag brad frumos Ești mereu luminos! Scoți în evidență Ramurile groase, Alteță! Fie și pentru scurt timp Tu o să fii un scump! Pe aleea ninsă de zăpadă Mai lucește câte o lumină caldă De la un bec sfios Pitit după vreun ac țepos. Împodobit cu beteală, Ai o față veselă, Împodobit cu globuri Reflecți ale noastre gânduri. Zăpada de pe tine Va aluneca în serpentine, Drumuri lungi sau scurte Pe brațele tale late. Vor dansa globurile Și vor dansa vesele Pe bradul verde Unde oricine te vede! 2005 |
 31. Cântec de leagăn în Ajun unui bebeluș Nani, nani în Ajunul Crăciunului, (nani) la mami în brațe, (nani) copilaș cu ochișori de înger (nani) lasă pleoapele jos (nani) copilașul mamei (nani) îngerașul mamei (nani) înger drag (nani) răsfățatul zilelor ei (nani) dormi... Nani, nani în Ajunul Crăciunului, (bis) (nani) copilaș cu năsuc (nani) drăgălaș (nani) îngeraș căci mâine vei vedea Crăciunul... 2005 |
       32. Zorii zilei Zorii zilei Zi revigorantă, Mă udă… Ud limpede. În acest moment, Mintea e limpezită. Ca după ploaie. Totul e limpede! Gânduri clarificate În ziua aceasta, În zorii zilei, În mintea mea… Bruma limpede Căzând revigorant, Perdea de ceață Care mă udă… De pe cer se arată Trandafirii norilor albi, Iar pe acele albe petale Se mai adăpostea câte o pasăre. În șoapte tainice Se mai ridica Și chiar mai tainic, După-amiaza dispare; Câte un fir rebel Mai spune adio, Dar: -îi spune duios - Nu mă părăsi! Ca o fată în alb, Firava brumă din zori Ai zilei acesteia Pleacă fără urme. Pură, cu atingeri Inexistente, ca de zeiță Neafectate, Sunt de neatins. Dincolo de brumă, De pământul moale, Dorm micile râme Neștiind de sus. Iarbă cu viață Proaspăt udată, Mai doarme și acum, Mai dorm și râmele… În jurul lumii Tăcere tăcută. Se vor strânge zgomotele Când va veni Soarele. De acum încolo, Se scurg clipele, Acele momente mărunte Ale clepsidrei vieții. Timp de piatră Vrea și grăbește viața Să se trezească Doar, doar s-o duce bruma! Ca un refuz, Firava brumă, Ghicind ca o înțeleaptă, Nu dorește să se topească… O! Îndurare! Bătrâne Timp, Oprește, fie și pentru o clipă Arzătorul Soare să se arate! Valuri de aer, Ce trec liniștite Țesute cu argint, Când căldura se apropie. Acea nemiloasă Căldură ce te topește Făr’să vrei, Face ce vrea cu tine… Precum o zi de vară, Totul se încălzește, Soarele arzător Nu va mai vrea să plece… Iar Timpul ticălos, Prelungește agonia; Toropeala te cuprinde Neștiind când se sfârșește! Așa va rămâne, Cât e ziua de lungă, De dimineața pân’seara Și așa în continuare. Sfârșit neștiut, Ca un lung infinit. Nu se știe când Va veni seara cea dorită. Așa va rămâne, Amiaza călduroasă. Ascunde-te! Unde? Nu știm, vai de noi! E caniculă mare! Ce ne strânge Cu ghearele morții, Și ne secătuiește! Natură! Dă-ne pace! Veșnică slujinică A crudului Timp, E prea lungă agonia! Clipe nemuritoare Și ființe muritoare, Așa se chinuiesc, Indiferent de voință… Fatalitate! Cu un cuget de evadare De a scăpa de sub jugul Înrobitei călduri… Răcoarea mult dorită Se întrevede la orizont Când pe unda apei Se profila Soarele. În amurgul violet, Copacii freamătă, Păsările, pete negre pe cer Trec necruțătoare. Din infern și înapoi Mai șoptește câte o piatră Un ochi de poveste Ce pare neadevărată. Totul pare să fi trecut. În negru elegant Se îmbracă Doamna natură, Frumoasă oricând. Puritate sfântă A serii încântătoare; Așa vei rămâne: Rece de-a pururi. Când vei mai trece, Câte un zgomot va mai scăpa Câte o șoaptă va mai mărturisi Cât ești de frumoasă! Ca ființă nemuritoare Vei mai veni mâine Să mă binecuvântezi Cu răcoarea ta! Cu gust de medicament, Mă alini, ca un vis mi se pare. Măiestriei vieții continue Tu îi dai glas! 2005 |
 33. Te invoc Un soare cu foi de ceară Precum o păpădie cu puf ușor... Când suflu-i o ninsoare rară. Te invoc să-mi luminezi inima, Cu toată căldura de o ai! Iată! Păsările zboară prin văzduh Atinse de duhul vântului Și tu ? Ce te lași așa așteptat ? Floare aurie de pe boltă, Da, Tu, O! tu, cel cu razele senine de odată Curge-le și acum ca o cascadă! Razele de foc prin cer le plimbai Ca o cupolă de aur străluceai... Cu dorința-mi arzătoare, te invoc! Să arunci cu raze de foc Și să luminezi al meu loc. Ca pânzeturile calde să mă învălui, În lumină și adevăr, În aer să-ți plimbi razele, Preafrumoasele tale fiice! Soare, că așa te numești, Cu rochiile de mătase să te arăți, În diferite nuanțe de auriu... Vino! Tu, Soare, agață-ți fața pe cer, Ca să semeni cu aureola unui înger!... La braț cu doamna neagră nu poți fi, nici cu doamna argintie!... Tu poți avea momentele tale de glorie, Când te invoc! Dar... Foile de ceară Au apus în seară Și în iarnă. 2006 |
 34. Ghioceii M-am dus în grădină. Flori pitice stăteau la lumină. Dânsul desfăta cu razele lui leneșe Dantela petalelor gingașe. Ghiocei, agrafe, În pământ-nfipte Știam Al înfloririi moment. Vestea noului anotimp: Palate din rai Scurmate Ca nici un nou mod de creație. Acești Oaspeți Naturali Scriu O Poezie De Rară Frumusețe. Toți aveau capete de clopoțel, Pălării; Printre ei, zări un boboc, Drag plăpând ghiocel Cu puncte verzi pictate-n lumină vie, Îmi pari cel mai gingaș! Pânză albă, Pălării Dezvăluite de dânsul; Alai de contemplare; Musafirii pământului; Cu purtări elegante Printre firicele de pământ. Mai târziu: Câteodată Se mai întindeau leneș, Ivindu-seră pe pământ, În acest trist moment Când Natura Era Tăcere de mormânt. 2006 |
 35. Prim anotimp Primăvara-i o bomboană de lumină nouă S-o privești, s-o guști și să-ți fie proaspătă Clipa din fața unei zile-i grele dulce-amăruie Mintea-i îndulcită ca dragostea unui mac de grădină. Aburii ușori ca mireasma nopții ușoară Îmi îmblânzește sufletul sălbatic prin nări Străbătând întregul meu corp transpirat Ca și cum aș fi fost într-un deșert uscat. Iar eu, cu întreaga-mi ființă mă minunez De această renaștere nevisată nici de pictori Ce se-nfățișa-n culori atât de amețitoare Încât ar fi drogat și pe cel mai pur dintre cei puri. 2006 |
 36. Drăgălașe Flori drăgălașe din grădina bunicii Cu smerire și bună speranță mă invită Să le privesc cochete între ele. Fiecare petală scuturându-se în soare dansând Încă din grădină, îmi mut privirea La frunzele tremurânde de pe gard. De m-ai întreba: cred Grădina mea e cea mai frumoasă Din toate grădinile din vale. Musculițele n-au treabă dansând. Înțepătura unei albine, necurată plăcere Ca să se așeze pe cea mai frumoasă floare. De aș fi știut azi-dimineață De grădina mea cea înflorită, Cât e de însuflețită, aș fi venit mai devreme! 2006 |
 37. Nebunia trandafirilor Grădina luminată cu plin Soare Pe o bucată de pământ, o splendoare: Boboc de trandafir roșu Înflorea în fața mea. Mândru, își arăta frumusețea. Un alt trandafir Se înălța încet, în grădină El este de seamă musafir Cu ai săi spini pe tulpină Și îmbogățea grădina cu mireasma sa. În grădina mea frumoasă, Cei doi trandafiri-s mângâiați, De amabilele raze, cu plăcere-s satisfăcuți. Iar câte o rază somnoroasă Se mai furișa după un nor. Trandafirii mei, creați de natură pentru mine, Cu gingașele lor petale, cu miresme ce mă îmbată, Cu culori aprinse… Ei sunt florile mele. 2006 |
 38. Țesătură Brodată cu lungimi de amărăciune, Cusute încetul cu încetul, curg din mine Într-o sfântă înțelepciune, De zi pân-seara, ca tămâia durerii trecute, Mă înțeapă precum spinii de trandafir. Aroma sa ispititoare, din roșul potir Cucerește totul, eu fiind o excepție, Suportând, țes mai departe Succesele, bucuriile, eșecurile și tristețile, Conturând amintirile păstrate-n tăcere. Cu ochii brodez viața, Asprimile sorții le bat cu privirea, O! Potrivnirea sorții! Obstacole! Inimi frânte! Non-întărire! De-i trăirea putere, flăcără mistuitoare. Mai arde încă Flacăra din sufletul meu Și țes mai departe, cât mai departe Cu patimă și cu dor, cu priviri calde, Cu litere exotice să-mi obțin înțelepciunea. Să revin la aceeași cale mereu Și să țes ca o fidelă Amintiri, trăiri, bucurii etc. Luminare, ori întunecare, Înfrumusețare, ori urâțire… Gata! Mi-am terminat țesătura Istoria vieții mele pân-n acest punct. Broderie frumoasă, ori urâtă, voi decideți. Nu, n-am murit. 2006 |
39. S-au spulberat
Amintiri, flori culese din grădina vieții, Strânse precum stolurile de păsări mii, Secate cu trecerea timpului, Neștiutoare de soarta lor, s-au spulberat… Amintiri ce au murit încet, cu și fără sfârșit, Fără vânt, fără strălucire, fără nimic Plecând din grădina vieții veștezite Au mai luat și ceva din privirea mea tăcută. Acum, sau ieri, am ajuns către sfârșit Iar răsuflarea mea fără viață, înceată, moale Prevestea dorința nașterii florii vieții fine Plină de voință de nemurire. Ea va șopti celorlalte amintiri bătrâne rămase-n viață Ce li se va întâmpla în mormintele lor Și cum nepăsarea și nefericirea trecutului lor Li se va părea efemer, obositor și adormit. Deșteptarea din somnul etern nu se va face nicicând Ademenind sufletele stelare, semnele unei nebunii Când aceste flori din infern ce nu se pot preface-n rai Au știut și s-au întors către moartea lor originală. 2006 |
40. Sub umbra sălciei
(asfințit - orologiu) Subțiata salcie se roagă senină La altarul bălții se-nchină, Se apleacă, făcând rugăciune, Și cu greutate, de vreme apune. Pe masa de piatră se joacă o ramură de salcie, Lumină blândă pe sub salcia aplecată De vremuri apuse la asfințitul soarelui. Pe scaunul de lemn din pădure, frumos cioplit Se joacă raze jucăușe, gând iubit Pe lemnul ce trăise atâția ani în pădure Ca și fiecare lucru existent aici, cu soarta lui Firească blândețe, armonie fără clintire. Sub salcia ce se roagă la auriul apus Pe altarul pământului, cu lumină de spiriduș Pe masă, lumânare stinsă, altfel spus Jocuri cu forme negre - frunzele de sus. Ramuri cu frunze ușoare, dansuri întunecate Lăsate în voia vântului, fără lumina auriului aprins, O musculiță neastâmpărată, cum de o văzui ? Se așează din curiozitate, Needucată, intră în momentul tainic, fără demnitate, Dorind să ia și ea parte, neștiind la ce. Frunze scurte, frunze lungi, prelungiri verzi Părtașe la acest moment de trăire magică Din sufletul clipei magice Ce se admiră acum Sub umbra sălciei, sfântă cugetare… Desprinsă, cade, Împietrita statuie mică, murind și orice speranță pentru dânsa. Mai zise și un “adio” O frunză Ce își acceptase destinul. Odată cu ultima sprânceană de lumină dusă S-a desenat dincolo de mine, Pe bolta neagră O amintire scrisă. Plec. 2006 |
 41. Luna Aseară, Luna a bătut Cu lumina ei stinsă-n geam Dar acolo Eu nu eram… Fără răspuns, a dispărut. Apăruse Luna Într-o noapte de septembrie Când Tu aici nu erai… Nici bolta neagră făr-de lumină. Dacă nu luminează-n noapte Să lucească sufletele Atunci, cerul sărac-n stele Sub privirile noastre triste. În ochii-mi plângeam Și cu glasuri de durere I-am spus: “La revedere!” Și-mi curgeau lacrimile, la geam. Goodnight, my dear Luna! 2006 |
 42. O stea Steaua călăuzitoare Pe nimeni nu are, Este singură-singurea Și numai gându-i cu ea. Stă tristă pe cer Nesimțind nimic în aer, Fiind un înger Ce îl văd ca un fulger. Prin lumina ta, Încremenita, Aparții cu totul lui, Paznicul cerului. 2006 |
43. Ceasornicul vieții
Pierdută privire A unui om fără suflare Și viață trecută Fără binecuvântare. Cu prudență A rostit ultimul cuvânt Din viață Până în mormânt. Cu trup și ființă Ușor, liniștit, încet, Răpită viață Fără minte și suflet. Eternul cuvânt: timp Ce a glăsuit moartea lui - gând scump - Al misterului. Viața fără amor E o viață amară Ca o pustie seară Fără amor. Viața, fără ceas, Trece cu repeziciune, Și a dantelei nopții cu glas Și visuri, apune. A sa cunună Cu flori de noapte, În viață de lună, Raze poleite. Ceasornicul vieții Cu secundele gândește În visuri mii Și atomosecunde trecute. 2006 |
44. Vis
Floare de pe șes Ce te-am cules Cu mintea Și inima mea... Privirea ta calmă Mi-a ajuns la inimă Și mă îmbie la vis. Plăcut scris. Mi te imaginez Un frumos prinț Ce-mi zâmbește Pișicher. Lângă tine, Pe undeva mă zărești Și nu mă poți evita Asemeni iubirii. Dar, sufletu-mi pierde Căldura ta. Ochii tăi Își pierd strălucirea. Mă trezesc din visare. 2006 |
A fi sau a nu fi... poet
Deschid acest tread cu dragoste pentru poezie si nimic altceva.
Imi permit, cu obraznicie sa scriu cateo poezie din cand in cand Si ma consider curajos astfel, cu inima de leu puternic. Dar mai mare e curajul sa lipim pe foi ce's albe, Toate strofele frumoase, in vizorul tuturor. Este invitatia vietii si a dorului, a dragostei! Asa ca incep eu primul! Si invit pe orsicine La a scrie sau a pune pe hartie (digitala) Ceea ce subconstientul stie! Pentru ce eu nu exist! de ilustra.films Imi e dor de tine! Fara sa ma crezi, sa-ti spun Te iubesc Imi e dor sa ma privesti suspect! Sa-ti vorbesc, vorbindu-mi, Sa impart cu tine Tot Ce pentru tine e nimic! Toate-mbratisarile din praguri, Priviri in ochi- fereastra-nchisa, in Inima ta, Sa mai fiu inexistent! Te chem aici, cu dragoste Cu puritate, sa-ti ofer acelasi Ajutor! Ca sa-l arunci, crezand ca-i dat sa faca rau! Dar stiu ca lupt cu demonul Ce pune stapanire pe o-ntreaga Omenire... Acelasi demon, care-nvins chiar Zeii! Tu si eu, o sa ne revedem! Si nu cum ti-am propus initial, In Rai! Caci pe Terra, inca-i loc de amandoi! Avem de ridicat statui, De pus cuvinte peste paginile Cartilor Care vor domni! Avem de spus povesti, Sa legam, false prietenii Cu demoni, Carora sa le distrugem scutul mai apoi! Exist pentru toate de le ai in inima, Exist ca sa te iubesc! Exist, Ca sa-ncerci sa intelegi: |
Toate versurile...
de ilustra.films Aveam toate versurile în cap Cu o secundă în urmă... Și bineînteles că am un mesaj Pe care vreau să-l știi Și de care vreau să ții cont, Pentru că observ, chiar și nouă Ne e greu să comunicăm! ...iată-mă scriind despre nimic, Scriindu-ți! Asta Deoarece îmi vine greu să cred În ceea ce avem! Insă te rog să crezi în continuare! Nu merit să mă iubești, Pentru că vreau să te iubesc eu primul! Ție, să-ți fiu o imagine În interiorul tău curat, o lumină Căutător, făuritor! Dragostea ta las-o în primul moment Și n-o lua de-acolo! Acela e veșnic și inexistent: Suntem aici... Nu te merit, știi mai bine decît mine asta! Mă chinui Să-ți spun... păstrează primul moment! Păstrează-l, Nu-i da drumul; doar el ne mai poate ajuta! Aveam toate versurile Și acum știu că locul lor e în prima imagine! |
Asta nu e dragoste!
de ilustra.films iunie '14 O dragoste, doua... Punct si de la capat. Doar o dragoste si nu doua, Una ramane in urma. Pretutindeni si eterna, Vie! Iar eu, iti cer Versiunea noua, upgradata, Si-ti ofer sansa De a te intoarce La origini, la cea veche Pentru ca stiu ca e imposibil. Totusi daca se intampla, Stai langa mine; O clipa. Doua clipe. Apoi, full de cunostinte, Te intorci unde ai ramas. Dar nu uita sa ma iubesti. O dragoste, doua... Si doar una-i true love! Dar deja nu ma mai placi, Pentru ca scriu in alta limba Decat romana. O romana, doua... Na! Nu merge, Ca in dragoste, Mai vorbesti si-n alta limba. Pentru ca fiecare Iubeste cum stie, Ca ceilalti sa poata spune "Asta nu e dragoste!" Si zdrang, zambet ironic Pentru prostie. Am un secret; Si eu iubesc, inca! Doar ca la timpul trecut. Adica in prezent, dar nu mai e. Si nu va mai fi. Ever! Dar cred in sanse, Si-n Dumnezeu, Asa ca, daca vrei, Da-i inca o sansa, Dar da-mi si mie, Sa te iubesc, sa fim! Sa film! Sa citim, sa ne Rugam Sa ne Imbratisam, sa Dansam, Sa Iubim. O sansa, doua sanse. We he, merge! :) Si ce avem? Avem o dragoste pierduta, Si inca una pe drum. Avem trairi si sentimente, Avem dorinta dar timpul Ne sta in cale! Putea sa fie un avantaj. Eh, ne avem unul pe altul, Si tot sprijinul De ni-l putem acorda. Un sprijin, doua... Mda, doar unu' ajuta Celalalt primeste. Te rog, lasa-ma s-ofer eu! Si daca ai sa te intorci, In locul pe care inca-l iubesti, Stiu ca am sa plang, Si am sa scriu poezii triste, Dar, al meu sprijin, ramane, Vesnic! Si asta-mi da tarie. Dar daca ramai; Un sprijin, doua... Vezi! E doar unul - Adica al meu si-al tau: Pentru Omenire. Un univers, doua universuri, Si asta nu e dragoste, Cred! |
| All times are GMT +2. The time now is 03:19. |
Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.