Turneu Iconoclast IV - Harry and Tonto (1974) Paul Mazursky
 

Debutam noua editie a Turneului Iconclast cu un film prosus de alali:

Harry and Tonto (1974) de Paul Mazursky




Saptamanal se va trage la sorti un film ce va fi afisat intr-un thread propriu. Thread-ul ramane deschis pentru votare doua saptamani. Oricine poate participa la discutii si poate vota, cu conditia de a-si justifica votul printr-un comentariu. La sfarsitul turneului va fi ales prin vot si premiat cel mai bun comentator.

Sistemul de votare:
4 stele = 4 puncte - excelent, 3 stele = 3 puncte - bun, 2 stele = 2 puncte - merita incercat, 1 stea = 1 punct - slab, 1 bila neagra = 0 puncte - foarte slab
Se pot da si note intermediare, de exemplu 2.5 stele.

Destul de bun , cu toate ca nu m-a impresionat foarte tare (din aceeasi categorie prefer The Straight Story) . Exista un aer placut de libertate si spontaneitate intr-un film esential despre batrenete si trecerea timpului. Harry calatoreste din oras in oras, vizitandu-si copiii, parca negasindu-si locul nicaieri, Isi indrageste pisica mai mult ca oricine (asta mi-a adus aminte de Moartea Domnului Lazarescu ) Totusi, nu pot sa zic ca am empatizat prea mult cu el, mi s-a parut un pic cam sters/simplistic , si filmul capata o doza usoara de sentimentalitate uneori.

Sunt cateva scene destul de amuzante si altele emotionante (intalnirea cu dragostea din tinerete ) , altere par putin fortate (arestarea) . Mi-ar fi placut sa vad mai mult timp petrecut cu copiii lui, in special cu Ellen Burstyn, care are un rol scurt dar memorabil. Sfarsitul e frumos, Harry, Stupid (Tonto) reuniti si o fetita construind un castel de nisip, sugerand fragilitatea si ciclul vietii.

Un film simplu, dar uman.

2,75 stele.

E un film foarte profesionist facut, avand ca si audienta tinta principala persoanele de varsta a treia. oneflyride il caracteriza ca "simplu, dar uman": sunt de acord cu prima parte, dar nu si cu a doua. Nu am vazut niciun om in filmul asta, toate personajele sunt doar niste schite din cateva linii. E pur si simplu un "feel good" movie in care realitatea e ajustata pe placul audientei, care in acest caz asa cum ziceam e formata majoritar din pensionari. Prin urmare nu avem vulgaritate, nu avem intensitate, nu avem nimic care ar putea sa provoace vreo indigestie stimabililor privitori.

Personajul principal, Harry, e simpatic, se comporta mereu ireprosabil, nu are nici un defect, nu are nici o pata in trecut. Cu o interpretare mai proasta risca sa iasa o caricatura, dar actorul face treaba foarte buna. Animalutul e simpatic, joaca si el bine... Nici nu stiu ce sa mai zic: turn your brain off and enjoy... E un film total inofensiv si la urma urmei nu pot sa-i reprosez ca incearca sa faca placere unor oameni. Doar ca nu fac parte din acea audienta tinta.

2 stele

Imaginile de la inceputul filmului pe care se deruleaza genericul, cele cu batrini in diferite ipostaze, anunta deja tema filmului, batranetea, si ne avertizeaza, s-ar zice, sa nu ne asteptam la istorii spectaculoase, ritm alert, personaje dinamice. Filmul are atribute batranesti, ca sa zic asa, la fel ca acelea pe care le regasesti la o persoana de varsta a treia. Lent, stangaci pe alocuri, dar si plin de vorbe de duh, umor, lectii de viata, inspirandu-ti compasiune, amuzament, tristete, respect, toate puse la un loc.
Insa latura care m-a atras cel mai mult e cea de road movie. Un road movie e mereu captivant, la fel cum o calatorie e captivanta: locuri vechi, locuri noi, regasiri si mai ales intalniri. Cateva personaje extravagante asezoneaza in mod interesant calatoria lui Harry.
Vreau sa mai mentionez doar valoare de documentar a filmului - redand destul de fidel imaginea Americii anilor '70, atat geografic cat si social - si nu in ultimul rand interpretarea de Oscar, pe merit, a actorului Art Carney.

2.5 stele

Nu a fost rea de loc, dar totusi, a castigat in fata lui Jack Nicholson in Chinatown si Al Pacino in Godfather Part 2 .

interesanta informatia, nu stiam. cine crezi ca ar fi trebuit sa ia?
cred ca e mai mult o perspectiva actuala, tinant cont de performantele ulterioare ale celor doi, Nicholson si Pacino, care la vremea respectiva erau mai putin cunoscuti.
desi Pacino fusese nominat pentru Godfather.

Well, review-ul lui Twinsen m-a facut sa ma simt cu cateva decenii mai batran, eu chiar nu m-am simtit in afara publicului tinta nici un moment al filmului:)) Desi trebuie sa recunosc ca am interpretat complet gresit directia in care se indreapta acesta. Aveam senzatia ca, dupa ce doua din ultimele legaturi care il mai tin ancorat in prezent pe Harry sunt retezate cu brutalitate (daramarea blocului in care locuia si moartea prietenului polonez) acesta intreprinde calatoria de pe o coasta a Americii inspre cealalta ca o ultima “reglare de conturi” si nu ca pe o incercare de regasire. Guess I was wrong.
Dincolo de “amanuntul” asta eu chiar am fost total imersat in film si nu m-a deranjat prea tare faptul ca aproape toate personajele par ireal de binevoitoare. Cred ca tocmai in asta consta “umanitatea” lui, in faptul ca exprima o anumita incredere (poate naiva) in relatiile interumane si nu neaparat in faptul ca creaza (scuze) personaje deosebit de complexe.

3 stele

"Iubesc naivitatea, dar nu la barbosi"

Leon Daudet via Nicolae Steinhardt

Desi cam dezlanat asa (de ex. eu nu am inteles de unde pana unde s-a iscat cearta de la cina), filmul a avut cateva puncte bune pe care le-am apreciat (durata nu a fost unul dintre ele):

-are la inceput o scena care de multe ori e la sfarsitul unui film;
-combinatia de comedie cu drama e greu de scos cum trebuie si aici s-a facut o treaba decenta;
-un road movie la pensie nu se gaseste chiar pe toate drumurile;
-este construit fara personaje negative;
-glumele de almanah -au iesit amuzante, ce mai;
-actorul principal a jucat bine un rol mai curand simplist;
-fata cu o claie de par, sepcuta sovietica si ochelari imensi;
-indianul din puscarie.

Dupa "Amour" si un film deprimant de-al lui Siedl pe care m-ati pus sa-l vad la unul din turneele trecute, numai pentru sentimentalismul de varsta a treia din filmul acesta nu am avut eu dispozitia in week-end (si dupa parerea mea matza a jucat prost).
Voiam sa ii dau 2, dar dupa ce a aparut JR in film, ii dau

2.5 :D

Excelent film.

Da... ce pot să spun... îmi plac și filmele mai neagitate, mai așezate, care transmit mult tocmai prin ceea ce nu este spus. Harry and Tonto e o dramă de fapt, cu accente hazlii presarate ici și colo, dar care nu schimba impresia ca în viața lui Harry (jos pălăria pentru Art Carney, dacă n-aș ști că e film artistic, aș zice că-și joacă propria viață într-un documentar) e o anumita amaraciune, care vine din realizarea unui fapt dureros și până la urmă perfect normal. De la o anumita varsta, când lumea și-a pierdut răbdarea cu tine, când poate modernitatea te-a lăsat în urmă și tu ai încetat să mai ții pasul, iar copiii tăi sunt prea ocupati cu problemele din propria lor viață ca să se mai intereseze de a ta, trebuie să cauți bucuria în lucrurile mici. În relația cu un animal de companie (apropo, motanul e absolut adorabil), în scurta conversație pe care o ai cu un străin, poate în revederea, fie și pentru câteva minute, a unei persoane cu care n-ai mai vorbit de mult. Sau -- de ce nu? -- poate în plăcerea călătoriei.

Dacă avem un Harry care pare înțelegător și bun la suflet, asta se întâmplă pentru că știe cum merg lucrurile, știe că bătrânețea nu e despre vinovați, ci despre victime și atât.

E un film uman (cum bine a spus cineva mai sus) și e important de precizat că nu e o umanitate falsă, care ascunde scopuri comerciale, ci una reală, bine înțeleasă și, cel mai important, bine pusă în valoare. Ar fi câte ceva de spus și despre calitatea de road movie, care deschide practic filmul -- un film ce părea a fi ușor stagnant la un moment dat –, oferind noi peisaje, noi personaje și acea doză de imprevizibil care parcă a mai diversificat puțin acțiunea. Pentru mine însă, aspectul de road movie nu e definitoriu pentru calitatea filmului. Eu aș fi apreciat pelicula, fie și dacă s-ar fi rezumat la a ne prezenta o simplă dramă socială.

Nu mă interesează câte pelicule s-au mai făcut pe subiectul bătrâneții, aici avem deja două elemente care probabil lipsesc din majoritatea – o interpretare superbă a actorului principal și o regie aproape ireproșabilă a lui Mazurski. Și apropo de regie, mi-a plăcut și cum s-a mișcat camera, deși n-am avut lucruri ieșite din comun – n-aș zice că-i tocmai filmul potrivit pentru asemenea fantezisme. Am descoperit în schimb unghiuri diverse și o disciplină a cadrajului în acord cu cinemaul american, destul de consecvent și rezistent la schimbare.

3.5 stele.

Banuiesc ca filmul tinteste putin dincolo de problema batranetii.Respectabilul Harry Combes e un fel de ochelar ce ni se pune la ochi pentru corectii de perceptie : copii ajunsi adulti fara o camera in casa parinteasca, adolescente nostime ce o tulesc in lumea larga,prostituate frumoase in excitatii instant si domni cu pene ajunsi la zdup pentru practicarea medicinii fara permis - trebuie sa ne induioseze si sa ne reaminteasca de pitorescul irepetabil al fiecarui exemplar uman si al fiecarei clipe.
Intentiile nobile ale acestui film au esuat insa lamentabil in cazul meu,in zidul unei insensibilitati de care nu ma credeam in stare.Monologurile filozofic sentimentaliste ale lui Harry imi par astazi false ca niste mantre NLP-iste :” ai putea descrie cum te simti?” (oh,my God !)/ ” suferinta e mai grea decat moartea “(of course !)/”cel mai ciudat lucru in a fi batran este ca prietenii tai sunt morti” ( de necrezut !) .Ele se deruleaza plat si obositor, iar cand simpaticul personaj mai interactioneaza cu piese conexe,rezulta ceva in genul stand-up comedy.

Am totusi de consemnat si doua aspecte pozitive : nimic de reprosat bietului Tonto,singurul care mai invioreaza toata aceasta textura flasca,de material uzat.
Si scena in care Jessie,iubirea idealizata a tineretii, il ia pe sus pe Harry la un vals in sala de vizite din azil: poezia atinge aici cote insuportabile,dar eu am scrasnit din dinti si am suportat ! Ceva mai grav decat asta nu cred ca mi se mai poate intampla in acest turneu,asa ca privesc inainte cu speranta.

1,5/ 4

inca nu am citit niciun review din cele postate aici, pentru simplu motiv ca nu vroiam sa fiu influentat in ceea ce aveam eu in minte sa exprim. O voi face dupa postare si ... eventual daca am intrebari, toate la timpul lor.


Harry and Tonto (1974)

Film propus in memoriam Paul Mazursky, decedat anul acesta.

Inca de la inceput trebuie apreciat ceea ce s-a realizat cu nici un milion de dolari. Cel mai prost finantat film al anului din asa zisa elita participanta la Oscar. Un Godfather II, concurentul la titlul de Cel Mai Bun Film si castigatorul din acel an a avut un buget de 13 milioane.
Filmul de fata putem usor sa il incadram in categoria filmelor de autor. Un Mazursky care a avut atatea filme oarecum revolutionare la timpul lor, si asta pe toata durata carierei sale. De mentionat un: An Unmarried Woman, A Star Is Born, Bob & Carol & Ted & Alice, Enemies: A Love Story sau Bulworth.
Un regizor care a fost privit in prima jumatate a carierei doar ca un creator de seriale, a reusit aceste bijuterii simple dar pline de atatea sentimente incat fiecare spectator american se regasea in cel putin o scena a vreunei productii a sa.
Simplitate, naturalete, atata suflet transpus in intruchiparea lui Harry, toate acestea au dus la aceasta alegere, normala, a lui Art Carney sa primeasca trofeul pentru Cel Mai Bun Actor In Rol Principal.
Se vorbea de replici memorabile din Apocalypse Now sau de ce nu, din Godfather, ca tot l-am pomenit mai sus. Acel "Iubesc mirosul de napalm dimineata", nu cred ca se poate compara cu replicile atat de naturale si de cotidiene ale vietii in America acelor ani. Acel dialog de "cine te-a jefuit? Alb sau negru?" cu precizarea din final, "daca te face fericit, ala dinainte era Portorican" sau si mai amuzant, "anul asta am fost talharit de 4 ori... Inseamna ca locuiti intr-un cartier bun"
sunt atat de firesti si de normale pentru oamenii acelor ani si transpun atat de real viata de atunci, ca nu poate sa te lase indiferent ceea ce experimenteaza personajul principal pas cu pas. Sa fim seriosi, cati din spectatorii de rand au experimentat "mirosul de napalm" si cati au trait in aceste cartiere aflate in continua schimbare?
Si sa revin la actiunea filmului.
Un film al cautarilor. Toate personajele sunt intr-un tranzit al starii lor, al vietii per total. Indiferent de varsta, de la adolescenti, tineri, oameni in floarea varstei sau batrani, toti inca isi cauta locul lor in aceasta lume. Emblematic pentru anii 70! Nu? Impresionant este si aceasta atasare de orice suflet uman care iti iese in cale. Vedem legatura dintre Harry si prietenul lui pe care trebuie sa il identifice la morga. Desi nu stia mai nimic despre el, decat numele si ca era polonez, se simte atat de legat de acest suflet incat nu se poate abtine sa nu planga din tot sufletul pentru pierderea lui.
O superba creatie marca Paul Mazursky ce incearca sa reinventeze interactiunea dintre oameni si care nici un moment nu isi propune sa starneasca compasiunea pentru varstnici. Optimist, itinerant si emotionat, un superb manifest la intelegere, sinceritate, toleranta si umanitate.

Ps. superb rolul de "psiholog" pe care il joaca batranul Harry. El nu consiliaza pe nimeni, nu da sfaturi, nu critica ci tolereaza si asculta orire "deviatie" comportamentala, oricat de excentrica ar fi ea, a celor cu care intra in contact. Desi nu se schimba deloc, pare permanent dornic de a asculta si a intelege pe oricine.

Nota 3,5!

Twins. Daca faceai consideratii de natura personala, de gust, de starea creata, nu as fi intervenit. Dar prin afirmatiile tale ai contrazis orice critic recunoscut de film. Parsonajele sunt extrem de profunde. Chiar daca par naive. Este o imagine de suprafata, superficiala.
Realitatea ajustata pt audienta??!! Inseamna ca nu ai vazut, sau ca sa ma exprim mai bine, inseamna ca nu ai inteles stilul unic al lui Mazursky.

iata cum il priveste Ebert: "Mazursky has established himself as the master of a kind of cinema he calls “serious comedy” -- movies that make us laugh and yet have a special attitude toward their material and American society."

iar legat de personajele schitate: "...a sort of farewell voyage by a warm and good old man who is still, at seventy-two, capable of being thankful for the small astonishments offered by life. The achievement is partly Mazursky’s, partly Carney’s."
Am vazut ca ai citat putin mai jos din Steinhardt. Ai citat tendentios, dar o sa revin la citat. Ce vroiam aici sa punctez, e: ca un om ce ai citit sau poate doar spicuit din filosofia de viata si de comportament a marelui Steinhardt, nu cred ca poti sa afirmi ca un personaj superficial, are capacitatea de a vedea acele lucruri marunte care dau sens vietii. Sau?


Chestia cu audienta... este cea mai superficiala remarca. Un Driving miss Daissy sau Pe helesteul auriu, sau un Totally fucked up se adreseaza doar batranilor respectiv putoilor? Nicidecum!
Chestia cu rosu subliniata nu o sa o comentez pentru ca nu o gasesc normala intr-un review al unui film in care personajul catalogat astfel ia Oscarul si Globul de aur pentru interpretare.
Comportamentul iresponsabil, de ce nu il poti privi cu alti ochi? Iresponsabil era si Mario din Il Postino. Naiv si ... nestiutor. Dar... dar... E un mare dar. E o linie atat de subtire intre genial si prost....
Spuneam despre citatul tau care este tendentios, rauvoitor si rup din context. Ceea ce ataci tu, prin cuvantul naivitate, Steinhardt incerca sa separe prostia de starea pura a naivitatii. Nu era vorba de inocenta ceea ce dezaproba el la cei cu varste inaintate.
Dar astea sunt probleme prea filosofice... eventual cadem in Staniloae si in atributele omului... ceea ce nu e locul potrivit :P

de la un film ca asta poti invata multe. trebuie doar putina rabdare si disponibilitatea de a lasa povestea sa-ti atinga sufletul. dincolo de stereotipie, descoperi lucruri extraordinar de sensibile, relatii familiale absolut banale care capata tente dramatico-comice putin cam exagerate, dar, care, se armonizeaza excelent cu ceea ce iese in evidenta ca fiind tematica filmului.este interesant cum un film de acum patruzeci de ani este inca atat de viu. cel putin, asta a fost senzatia mea, poate si pentru ca, dintotdeauna, batranetea, ca stare fizica umana, starneste compasiune in jurul ei. instinctual, iti iubesti parintii si-ti pasa de ceea ce se intampla cu ei cand ajung in aceasta etapa a vietii si nu cred ca exista personae, dintre cele care au vazut filmul, care sa nu fi gasit o cat de mica asemanare intre Harry Combs si proprii parinti, si chestia asta nu i-a pus un pic pe ganduri.
Evident, nu se poate vorbi despre Harry and Tonto, fara sa remarci personajul principal, dar, la prima vedere, citind titlul, ai impresia ca ai de-a face cu doi protagonisti. desigur, putem aprecia prestatia artistica a motanului ca fiind una buna sau mai putin buna, dar rolul lui, acela de a umple golul imens al singuratatii, a fost cat de poate de potrivit, aproape induiosator.
este imposibil sa nu-l indragesti pe Harry. faptul ca scenaristul l-a inzestrat cu umor si multa bunavointa, il face automat, simpatic pentru toata lumea. asta nu-l scuteste de singuratate, ca pe majoritatea celor de varsta lui si nici de izolare in universul apartamentului/cartierului in care a trait o viata si din care este brusc,evacuat. tavalugul unei noi generatii de constructii urbane, mult mai mari si moderne, distruge definitiv, acest univers al lui Harry si din acest moment, eliberat, incepe marea aventura, o calatorie in cautarea unui loc al sau. treptat, descoperim un Harry-tata, apoi unul dornic de a retrai momente de dragoste din tinerete si nu in ultimul rand, un Harry care traieste cu intensitate maxima, clipele prezente.in toate aceste ipostaze, mai mult sau mai putin romantate, apar pe rand, la fiecare oprire, personajele secundare, spre care el se apleaca cu bucurie, o bucurie simpla si mare, aceea ca traieste fiecare secunda din plin.
Efectul de road-movie si-a atins scopul, dealtfel ce poate fi mai potrivit pentru a redescoperi locuri, pentru a reintalni oameni, sau pentru a face cunostinta cu altii, cuprinsi de acelasi spirit aventurier?
Nu am inteles de ce unii cred ca “Harry and Tonto” se adreseaza numai batranilor. mi se pare un film cu destula incarcatura “moralizatoare”, sub masca aceasta, a comediei. tinta este clar generatia tanara, in viata careia, cum bine zicea si Robert, nu mai au loc si batranii. la vremea aceea, tinerii erau mult prea animati de spiritul independentei, nu numai fata de familie ci si fata de societate, in general, si-atunci ar fi usor de inteles cum poate un personaj atat de subtire in substanta, sa atraga atentia asupra lui. desigur, meritul revine in principal lui Art Carney si regizorului, care a crezut in el.

mi-au placut doua lucruri in mod special la "Harry and Tonto" : genericul, cu camera care observa diverse chpuri de batrani si poanta asta:
Attachment 2596
Attachment 2597
Attachment 2598
asadar, de la mine un 3.

A, si mi-a mai placut ceva, ca regizorul si-a respectat audienta. Aici se vede ca nu e totusi un film de mainstream, de Hollywood comercial, pentru ca filmele mai comerciale simt nevoia sa-ti dea cu lingurita, gata mestecat, intelesul, dubland ce se poate interpreta deja pe imagine (cu atentie si ceva efort de gandire, ce-i drept) cu un comentariu venit de la vreo forma de narator sau cel mai des de la personaje. In Harry and Tonto se pastreaza importanta tacerii si se aloca un respect deosebit interiorizarii unor stari, nu neaparat exprimarea lor intr-un fel spectaculos sau ostentativ. Asta mi-a placut in mod deosebit. Era genul de film in care, daca voiai in mod expres, puteai foarte usor sa strecori cateva personaje antipatice, ca sa angajezi privitorul intr-o stare de ura sau antipatie, dar nu s-a facut asta tocmai pentru ca regizorul considera subiectul ca fiind o lege a firii, a ceea ce inseamna sa fii om pana la urma, mai mult decat o vina a cuiva.

Woe is me. :-S

Lasand gluma la o parte, daca m-ai cunoaste mai bine si sunt sigur ca ne vom cunoaste mai bine, ai stii ca nu ma da pe spate parerea criticilor si nici Oscarurile, Palme D'Or etc. Ma intereseaza sa citesc critica, dar o iau pur si simplu ca parerea unor oameni, nu ca cine stie ce revelatie despre cum ar trebui sa interpretez filmul. Oricum ipoteza ta e gresita din start: uite aici un exemplu de critic recunoscut de film care caracterizeaza filmul drept "Far too cutesy, calculated and whiny for my taste.". Sa lasam insa criticii deoparte si sa vorbim despre propriile noastre opinii.
Nu exista lucruri marunte care sa dea sens vietii. Exista lucruri marunte care fac viata suportabila: cafeaua de dimineata, discutii despre nimic cu colegi la servici, fotoliul preferat in care se asezi sa urmaresti filme. Cand descoperi ceva care da sens vietii te izbeste cu capul de toti peretii, te extaziaza, te mistuie, te ingrozeste, se insinueaza in mii de moduri in tine, in sira spinarii, in esenta ta. Uneori binele si raul absolut devin tangibile, alteori descoperi ca in timpul celui mai violent vartej in care te-a trezit vreodata poti sa judeci cu o claritate perfecta. Poate fi momentul in care toate converg, mii de experiente si dorinte si idei se cristalizezaza intr-o directie care straluceste cu magia a tot ce e nou si neintinat inca. Asta da sens vietii, in acele momente rare cand il intalnesti direct fata in fata si pe care le experimentezi mult mai des pe ocolite, luptand continuu ca sa te mai apropii, sau dimpotriva sa te tii cat mai departe de el. Si n-are legatura cu mai nimic din Harry & Tonto.
Ca sa vezi, exact asta era si intentia mea.
Inainte sa faci astfel de aprecieri poate ar fi bine sa intelegi diferenta intre "ireprosabil" si "ïresponsabil". Sau macar o propozitie elementara precum "actorul face treaba foarte buna".

Bineinteles ca nu se comporta mereu ireprosabil si bineinteles ca are defecte. Ti se pare normal sa tii pe loc un intreg autobuz sau sa bati la cap un sofer in timp ce conduce? Sau sa conduci o masina fara sa ai carnet de sofer valabil? Sau sa urinezi in public?

Astea nu sunt lucruri pe care un film e musai sa le vizeze. Sunt atribute legate de stil sau de continut, nu legate de calitatea unui film.

Pentru cei care considera ca audienta tinta a filmului nu sunt persoanele de varsta a treia, iata o statistica a varstei persoanelor care au votat pentru Harry & Tonto pe imdb:

Aged under 18 = 8 voters
Aged 18-29 = 489 voters
Aged 45+ = 1236 voters

Chiar luand in considerare ca vorbim de un film mai vechi si sunt in general mai putine persoane sub 18 ani care voteaza pe imdb, diferenta e zdrobitoare. Iata pentru comparatie distributia voturilor la un alt clasic, chiar mai vechi, care se adereseaza cu adevarat generatiei tinere: Bambi (1942)

Aged under 18 = 1077 voters
Aged 18-29 = 33905 voters
Aged 45+ = 5833 voters
Batranetea e in buna masura despre ce ai fost ca om, nu ca functie, in viata de pana acum. Nu e ca si cand devenind batran ti-ai schimba brusc personalitatea. Mie nu mi se pare de exemplu ca Andrei Plesu e o victima. Daca esti genul de om care sa fie o victima, sau daca ai pur si simplu ghinion, atunci devii o victima. Altfel poti sa fii de exemplu presedintele tarii, sau seful unui serviciu secret, cunoastem niste exemple. :) Imaginea aia teary-eyed despre batranete e jalnica, vai saracii de ei... Saracii de ei au avut o viata intreaga sa realizeze ceva, macar in ceea ce priveste capacitatea de a intelege lumea. Si nu, daca intelegi lumea, asta nu te face tolerant la orice si ever benevolent. Fiecare varsta e cu problemele si avantajele sale, discutam ieri cu o cunostiinta care da Capacitatea anul asta si imi zicea ca luni de zile nu poate sa doarma noaptea din cauza presiunii. Dar deh, tineretea e mereu vesela nu-i asa? Eh, pe naiba. Sa trecem peste stereotipurile astea cu tineri voiosi si batrani binevoitori si sa vedem ca in spatele fiecaruia e o personalitate. Bine, in realitatate, nu in filmul asta unde nu e nicio personalitate reala.

Da, sunt sigur ca nimeni dintre noi nu a tinut vreodata de vorba un sofer in timp ce conducea. Sau n-a urinat vreodata, in alt loc decat in toaleta. Astea da defecte! Iar faptul ca nu avea carnetul stampilat recent era strict o chestie birocratica, chiar zice in film ca "ma duc maine sa rezolv".

Buna asta. E ca si cum ai zice ca romanii o duc bine pentru ca politicienii conduc Mercedesuri. Intervii cu bisturiul intr-un esantion imens si iei acei 2-5% care iti avantajeaza opinia, una cam cinica si lipsita de compasiune.

Daca o sa cauti mereu exceptia si extraordinarul in orice pelicula, vei pierde intelesul multor filme care prezinta si observa tendinte reale, dar nespectaculoase defel.


Ce teary-eyed imagine? Filmul asta nu incearca sa-ti induca mila fata de personaje. Si normal ca toata lumea e o victima a batranetii, de fapt e ceva firesc. Te nasti, traiesti si mori.

Oricare ar fi evidentele Twins le intoarce dupa bunul plac. Cand se dau exemple, afirma ca nu le ia in considerare. Cand gaseste un exemplu cat de cat benefic in ceea ce sustine il posteaza triumfator. (asta nu e de rau, ceea ce am scris, doar ca nu e pastrata linia :-* )
Filmul asta nu isi propune sa provoace mila. Sa fim seriosi Twins! Chiar Harry, este unicul personaj din film care realizeaza ca viata ii este in propriile maini. Problemele sunt in toate celelalte categorii: adolescentii care fug de acasa, tinerii care nu isi gasesc calea, adultii care nu au un viitor propriu si apeleaza la parinti pentru ajutor, si de ce nu, fica-sa care trecuta bine de prima tinerete are 4 ex soti. Asa ca, nicidecum Harry nu este o victima. Prin felul lui deschis, el incearca sa ii inteleaga, sa ii ajute, (a asculta pe cineva, a ii arata ca ii intelegi ratacirea de moment e de cele mai multe ori mai folositor decat a-l critica). El este singurul dintre toate personajele care ramane cu acel optimism final cum ca totul se poate. Oricand poti reincepe. Niciodata nu e tarziu.

Legat de afirmatia ta ca e un film pentru persoanele varstnice, si asocierea Bambi cu acest film, iarasi o gasesc ciudata, ca sa nu ma exprim la fel ca si la afirmatia lui Daudet via Steinhardt.
Motivul pentru care am propus acest film a fost "obscuritatea" de care se bucura in randul publicului romanesc si de ce nu, a publicului in general. De aceea are si foarte putini votanti, iar, asa cum era normal, majoritatea, sunt in categoria 45+.
Dar hai sa ne uitam la o alta productie a aceluiasi regizor, productie care, datorita proprietarului drepturilor (20th Century Fox Japan), nu are expunere euro-americana. Pretul este prohibitivi... cam ca in cazul propunerii tale Twins la acest turneu, asa ca...
An Unmarried Woman. Sper ca nu o sa incerci sa ma convingi ca este un film pentru pensionari si asta. Nu cred ca apare vre-un pensionar prin cadru nici ca figurant. Ia sa analizam cifrele:
Aged 18-29 351
Aged 30-44 697
Aged 45+ 1062... eh?! Si asta e un film plin de sex, dialoguri.... neortodoxe, viata depravata ce mai. Iar tinta lui pare sa fie inca o data bunicii. (these sexual maniacs). they eat a lot of bananas; probably:))

Legat de citatul tau din Schwartz, un colaborator al Rotten Tomatoes, (sper ca nu facem comparatie intre Ebert si Schwartz nu? :-/ ), dar de dragul argumentului, acolo se vorbeste de "for my taste". Iar putin dupa, se face chiar un mic elogiu vis-a-vis de interpretarea actoriceasca... Acum stiu teoria ca... nu joci teatru pentru premiu, dar ce sa vezi, in orice domeniu, presa, televiziune, literatura, chimir, fizica, medicina, muzica sau chiar bussines un Nobel, Pulitzer, Emmy, etc. sunt visul oricui implicat in domeniul respectiv...

A ta, Robert. Sau n-ai zis tu: "bătrânețea nu e despre vinovați, ci despre victime."? Si apropo, cand citez si apoi dau un raspuns, raspunsul se refera in primul rand la ceea ca am citat si nu la film. Ca vad ca unii au inteles ca as fi zis despre film ca vrea sa provoace mila, ceea ce e cazul doar intr-o mica masura.
Nu stiu, la fel ca majoritatea oamenilor eu cam cunosc lucrurile evidente. Nu ma atrage sa vad un film care imi arata ce stiu deja. Si cu atat mai putin un film ca Harry and Tonto care falsifica ceea ce stiu deja pentru a face placere audientei. Repet ce am spus in primul mesaj, nu il acuz ca falsifica realitatea, asta e un demers valid artistic, dar pur si simplu nu e genul meu de film. Si daca sustinatorii filmului ar fi spus: "da, dom'le, nu e profund sau realist, dar ma amuza,emotioneaza si ma lasa feeling warm and fuzzy inside" n-as fi avut absolut nicio obiectie. In schimb observ o tendinta de a gasi in el "lucrurile marunte care dau sens vietii", "respect deosebit interiorizarii unor stari" etc si atunci imi pare rau, dar nu mai pot sa fiu de acord.

na, zic eu, daca n-am facut-o.

Tocmai de aceea nu am comentat nimic la ce ai scris. By the way, gluma din screenshoturile tale e aproape singura la care am ras si eu din film. :)

Vezi ca ai confundat forumistii, altii erau cu victimele si mila.
Bun, daca iti doresti un film care sa te minta frumos l-ai gasit. Sau sa-ti confirme propriile tale pareri false despre viata, ca "totul se poate" :|
Nu am vazut aceasta productie si nici nu exista vreo sansa sa o vad. Dar cu rezerva asta, da, mi se pare ca e un film pentru actuala generatie a treia. Chiar in momentul cand a fost lansat, avand un personaj principal care divorteaza dupa 16 ani de casatorie, se presupune ca nu era tocmai un film care sa vorbeasca despre problemele cu care se confrunta tineretul, nu-i asa? :) Iar in cei aproape 40 de ani de la lansare, singurii care isi amintesc din experienta proprie societatea si moravurile de atunci sunt pensionarii de azi.

Si ce, ti se pare ca m-am referit la mila? Nici vorba. Victime suntem toti in fata batranetii, ne vine tuturor randul sa fim ignorati la un moment dat, intr-o forma sau alta. Nu are nicio legatura cu mila filmul. Nu acolo bate. Remarca aia nu se refera la mila, ci la un curs firesc al vietii, care se termina pentru toti la fel.


Deci, m-am cam lamurit. Tu te uiti la un film ca sa vezi si sa afli lucruri noi. Si totusi, acum ceva timp ai propus El Metodo, o copie latino dupa 12 Angry Men si ai spus ca e un film mai bun. In fine, fiecare cu ale lui.


Si daca ar fi fost cazul sa fie asa, tot nu-i o critica valida. Filmele nu trebuie sa simuleze realitatea. Filmele pot sa-ti dea speranta, sa-ti arate cum ar trebui sa fie lucrurile s.a.m.d.. Nu are nicio legatura imaginea pe care o adopta un film cu parerile tale despre viata. Numai tu faci asocierea asta. Daca apreciezi doar filmele care iti confirma prejudecatile/ideile fixe nu ajungi nicaieri.

Tare-as fi curios sa citesc ce-ai scrie despre un film ca It's a Wonderful Life. Sau despre un film ca Shawshank Redemption.

Cu Twins nu o scoatem niciodata la capat. Oricat de evidente ar fi unele lucruri, el tot va gasi ceva sintactic, morfologic, de punctuatie care sa fie criticat si astfel sa concluzioneze ca nu e asa.

Daca afirmatia de mai jos, reiterata pentru a intari ideea nu inseamna mila, (bineinteles ca in cazul lui e amestecata cu tone de sarcasm), atunci eu nu mai stiu sa citesc in limba romana. Ceea ce se prea poate acum ca vb spaniola, citesc recenzii in engleza -ceea ce ma solicita si ma chinui foarte tare - si scriu in romana... ;)

" Imaginea aia teary-eyed despre batranete e jalnica, vai saracii de ei... Saracii de ei au avut o viata intreaga sa realizeze ceva, macar in ceea ce priveste capacitatea de a intelege lumea. "

Legat de restul... efectiv nu are rost. Mie filmul mi-a placut, nu e o capodopera a cinematografiei mondiale, dar e un clasic bun care nu s-a devalorizat nici dupa 40 de ani.

Ps. de Bob & Carol & Ted & Alice ai auzit sper.
Intre 18-29 456 de votanti si peste 45, 1164. Si asta este pentru batrani?
Legat de faptul ca spui ca singurii care urmaresc moravurile si metehnele societatii de atunci sunt batranii de astazi... suna extrem de prost. Acum ce sa facem? sa urmarim doar blockbustere pentru ca un The Godfather este pentru bunicii nostri? Doamne fereste.

Corolar, declar acest turneu un turneu de pensionari avand in vedere ca 50% din filme sunt vechi de aprox. 40 de ani. Unde mai pui ca avem doua care bat spre 50... :-S

Ps2. il suspectez pe Twins de instigare la polemica si de prefacere intentionata. Refuz sa cred ca are astfel de pareri care demoleaza in cel mai brutal mod cu putinta tot ceea ce a sustinut in anii de cand activeaza pe acest forum. Vrea doar sa ne provoace ca sa faca turneul mai interesant. >:D<

Compararea cu filmul lui Lynch nu este una potrivita dpmdv. Asta e un film de autor, are o amprenta unica, un stil unic. Mazursky face filme atat de reale cum eu nu am vazut un alt regizor al acelor ani. Si are un ciclu de filme in mai toata cariera lui. Lynch pe de alta parte, a realizat un film biografic, care nu prea are amprenta Lynch din filmele care l-au consacrat. El practic incheie un ciclu cu ul al doilea film biografic dupa remarcabila realizare din Omul elefant. Dar, inca o data, nu este tipic Lynch.

Sunt foarte deacord cu aerul placut de libertate. Mie muzica si felul de filmare mi-a dat pentru o clipa senzatia ca urmaresc Huckleberry Finn. :) Un aer tineresc, uosr aventurier... super.

Sorry, dar mie The Straight Story mi s-a parut mult mai ''de autor'' , si personal decat Harry and Tonto. Personajul principal, accentul pe imagine si calatorie, ritmul lent , poetic , mi s-au parut mult mai autentice si ''true-to-life'' decat filmul acesta. Pt mine e o clasa peste din aceasta privinta. Harry and Tonto, pe de alta parte, mi s-a parut destul de comercial pentru perioada in care e facut, cu cateva aspecte de autor (fara sa fii vazut alte filme de el)

parerea me e ca atunci cand vorbim de un film de autor, automat ne gandim la o productie tipica; In care sa gasim filosofia de a face film a acelui regizor. E clar ca in orice productie este mana regizorului, doar ca unele filme sunt atipice pentru o anumita persoana, pentru portofoliul lui de pana atunci si pentru cel viitor. Cand spuneam ca Mazurky are astfel de productii raspandite pe intreaga lui cariera, ma refeream la acest stil de a face filme, de a prezenta societatea americana a acelor ani intr-un fel fidel.
Pe cand filmul lui Lynch este atipic. Lynch nu face astfel de filme in mod normal. Filosofia lui de a crea este cu totul alta. Enigmatica, haotic-controlata, misterioasa... ce mai? stie toata lumea stilul lui Lynch.
Pacat ca nu ai incercat sa urmaresti macar capodoperele lui Mazursky. Sunt altfel... In fond de aceea am facut si aceasta propunere. Este anul in care acest regizor a trecut in nefiinta si chiar nu am vazut niciun articol macar despre aceasta pierdere. Este totusi un regizor care a lasat in urma prea multe filme ce au intrat in patrimoniul cinematografic mondial. Este cel ce a pus piatra de temelie a carierei lui Robin Williams distribuindu-l in Moscow on the Hudson (1984). A fost un mare descoperitor de talente, tinand cont ca 9 din cele 17 proiecte pe care le-a condus au avut protagonisti nominalizati sau castigatori la cele 3 mari festivaluri ale lumii (Oscar, Cannes sau Golden Globe). E totusi o realizare, mai ales tinand cont ca bugetele filmelor lui au fost foarte modeste. Si iarasi de remarcat este ca toate, dar toate au adus profit. Lucru cu care nu se pot lauda multi regizori.

Harry and Tonto mi se pare o fresca a Americii anilor 70. Cind ma gindesc la America anilor 70 ma gindesc la drifters, oameni fara un suport real in viata, oameni fara echilibru, oameni care nu-si gasesc locul. Filmul nu mi se pare a fi un road movie, pentru ca, dupa mine, road movie-ul implica o transformare interioara a celui care calatoreste, care se dezvaluie treptat pe durata filmului in acompaniamentul peisajului, ori in cazul de fata, personajul aflat la drum este egal, nu se schimba, nu e influentat de ce se petrece in jurul lui, e ca un ghid intr-un muzeu, care ne prezinta diverse exponate. Filmul ne prezinta o paleta foarte pestrita de personaje, toti avind in comun instabilitatea, fie ca tine de confortul fizic si/sau psihic, cum e in cazul lui Burt, care iese cu o pusca in brate cind aude zgomot in casa, emotional, in cazul lui Shirley, material, in cazul lui Eddie sau pur si simplu oameni care nu stiu ce vor, nepotul care nu vorbeste, pustoaica fara minte fugita de acasa. Cel mai putin ni-l prezinta pe Harry, motiv pentru care nici nu se poate spune ca este un film dedicat virstei a treia. Inclin sa cred ca asta a fost intentia autorului, un spectacol al Americii cu Harry si Tonto pe post de moderatori iar prezentarea de la inceputul filmului doar o inducere in eroare, o gluma putin amara. Asa cum la spectacolul lui Letterman nu aflam mai nimic despre David Letterman, tot asa, mai nimic nu ni se spune despre Harry, in afara de ceea ce e evident: e vaduv, are copii si pisoi. Nu zic ca nu i-a iesit filmul lui Mazursky, dar, pentru mine, prezentarea asta detasata e un minus destul de mare al filmului. Poate altii au vazut geniul acolo unde vad eu golul, asa cum un alt film cu multe premii Oscar ne arata frumusetea Americii intr-o punga goala care se plimba timp de zece minute in fata camerei (figura de stil care mi-a placut foarte mult). La polul opus mi se pare interpretarea lui Art Carney, care reuseste sa faca dintr-un personaj modest, banal, inarmat cu un pisoi si un limbaj liber un turnesol de emotii. Nu stim nimic despre Harry, dar il vedem cum se enerveaza, cum sufera, cum se distreaza. Filmul nu e sentimentalist, nu zaboveste prea mult pe nici una din emotii, pe nici unul din personaje, inclusiv pe iubirea din tinerete. Am fost extrem de placut impresionata de scena din azil, a fost extrem de umana, fara sa vrea sa ne traga de mina in fata batrinetii, a singuratatii, mai ales intr-un loc atit de impersonal cum e azilul. Si fara sentimentalismul amintirilor, din contra, usor amuzanta. Filmul are o latura destinsa, amuzanta, in contrast cu severitatea cu care critica societatea, prin personajele ei. Din nou, pentru mine, latura asta amuzanta e putin cam prea stridenta, aici chiar ma deranjeaza ca vrea sa mi-o bage in ochi. Nu multumesc, prefer sa ma amuz cind vreau eu, la ce dialoguri vreau eu, nu am platit biletul la teatru si acum imi scot banii rizind cu gura pina la urechi la orice gluma demodata, pot oricind sa inchid televizorul si sa merg la culcare. M-a deranjat teatralitatea anumitor scene, dar actorii au salvat scenele de fiecare data, asa cum a fost masa in familie, unde a fost invitat si janitorul. Fantastica prezenta lui. Fantastic dansator! Cea mai amuzanta scena mi s-a parut cea din inchisoare, cu vraciul care iti ia durerea cu mina, la propriu, dar discuta despre cum i s-a stricat blenderul si cit de fericita va fi nevasta cind o sa-i duca altul in loc. Mi-a placut si comisvoiajorul, dar nu pentru poanta rasuflata cu pisicile (iarasi teatralitatea de care nu as fi avut nevoie), ci pentru ineditul personajului, un cowboy care vinde suplimente si-ti da retete plus gluma “good women, bad nutrition”. Motanul merita si el un premiu, un Oscar al felinelor.

2.75 stele

Harry and Tonto

Prima jumatate de ora a filmului e foarte buna. In ciuda faptului ca nu este chiar cea mai originala premisa, perspectiva unei relecturi a lui “Umberto D” in stilul american a anilor ’70 mi s-a parut destul de incitanta. Asa ca trebuie sa recunosc ca am fost profund dezamagit in momentul in care a aparut fiul lui Harry. Poate ca aveam alte asteptari, dar dupa acel moment ‘’Harry and Tonto’’ a devenit un alt film: road-movie-ul geriatric in care eroul (insotit sau nu de companionul animal) strabate tare in lung si-n lat, vizitandu-si copiii si nepotii, inevitabil toti cu probleme de viata si adesea interpretati de actori celebri. Ceea ce nu este un lucru rau in sine, dar parca de la un moment dat incep sa se adune cliseele (intalnirea cu prostituata, excursia la inchisoare etc.) Iar, sincer, eu care am pornit cu gandul la un “Umberto D” sau la un “Make Way for Tomorrow”, am gasit filmul asta lipsit de impact emotional. Dar poate ca asta este doar problema mea.

Cele mai reusite momente mi s-au parut acele conversatii random pe care Harry le are cu diferiti tovarasi de drum – precum taximetrista sau omul cu sandwich-ul – conversatii care nu duc nicaieri, dar sunt un prilej pentru cateva poante reusite. (- You want some ? - Er… My cat is hungry…) Astfel de mici vignette sunt bine-venite intr-un film care totusi are anumite pretentii despre mesajul pe care vrea sa-l transmita (despre varsta a treia, despre diferentele intre generatii, despre familiile modern bla-bla etc.) Trebuie totusi sa-l admiram pe Mazursky, care stie cum sa faca un astfel de film – fara inflorituri, fara „figuri de stil”, lasand povestea sa curga in ritmul ei lent, “fiziologic”. “Harry and Tonto” mi se pare un film minor al cinematografiei (semi-independente) americane a anilor 70, dar standardele epocii (Scorsese, Hal Ashby etc.) erau atat de ridicate incat nu se putea sa nu iasa o productie “de calitate”.

2 stele

Final de votare:

oneflyride 2.75
Twinsen 2
Mercutio 2.5
White1 3
aniela07 2.5
robertsandu 3.5
sigalia 1.5
alali 3.5
rvn 3
anaemona 2.75
MinRep 2


Participanti = 9; Total puncte = 29; Medie = 2.64