Cristi Puiu nu e idiot!
 

Tare titlul, nu?
Sunt curios ce-o sa va treaca prin cap prima oara cand il vedeti, inainte de a citi postul. :D

In primul segment dedicat lui Cristi Puiu, din demersul sau istoric, publicat in numarul 11 al revistei Film Menu, Andrei Gorzo il citeaza la un moment dat pe regizorul roman:
Mi-a spus cineva ca filmele mele nu seamana cu picturile. Pai, pentru ca nu sunt idiot. Daca eram idiot, semanau. Si daca eram bijutier, trebuiau sa semene cu o bijuterie, sau ce? Ma intereseaza sa speculez specificitatea domeniului. Interviul sursa se gaseste aici: http://altmariusfilm.weblog.ro/2008/...cristi-puiu-3/

Prima mea intrebare este daca omul asta tocmai a spus ce cred eu c-a spus? Adica filmele trase in carti postale sunt pentru aia saraci cu doxa?
Articolul il stiu de mult dar mi-am amintit de el dupa numeroasele ocazii in care este mentionata sublimitatea picturala a unor filme din competitia noastra, dar in special de primul mesaj al luI Twinsen din meciul de saptamana asta.
Si acum lasand la o parte umila si geniala parere personala a lui Puiu, intrebarea mea este daca in general, atat autorii cat si spectatorii care se raporteaza la un film abordand frumusetea sa fotografica ca pe un scop in sine (fie unul secundar fie, in cazuri mai radicale, ca pe principalul obiectiv al filmului - vezi Terrence Malick) au o atitudine puerile si ingusta. Ah? Ce ziceti?

Desi a facut unele dintre cele mai frumoase filme din pdv-ul asta, Tarkovski era un dusman destul de iversunat al fenomenului, fiind intr-un timp chiar si impotriva cinemaului color, fiindca cica distrage inutil atentia spectatorului de la ce conteaza cu adevarat. In sensul asta se referea la Desertul Rosul ca fiind cel mai prost film al lui Antonioni (dupa Il Grido) din cauza preocuparilor italianului pentru pretty pictures. Iar ca tot veni vorba de Antonioni, la polul atitudinal opus al discutiei, L' Avventura a fost premiat la Cannes, specific pt asta: pentru frumusetea lui vizuala (si pt revolutionarea limajului cinematografic).

Opinii...?

Pai cartea postala nu-i pictura. Cartea postala e imagine. Fotografia e tot imagine.
Orice pictura e si o imagine, dar nu orice imagine e neaparat o pictura.
M-am scos? :D

Pai yeah! Stricto sensu, cred ca stie toata lumea ca fotografie e una si pictura e alta. Doh!! :P
Dar ce am inteles eu de la Puiu, e ca el sa referea la acea trasatura a picturii (care e comuna si fotografiei si cartilor postale) care consta intr-o compozitie foarte foarte atent (si evident) studiata - tinerea cont de simetrii, de proportia culorilor, de relatia dintre piesele importante (nu in sens dramatic ci doar vizual). Mai pe sleau, adica , io cand aud ca filmul ala are o imagistica picturala ma gandesc la frumusete vizuala - ca la o floare, la un curcubeu, sau la un rasarit de soare.
La asta se refera el? Sau la alte laturi ale picturii? Scenografia care sfideaza de multe ori realitatea, de ex... ?

Trei replici mai sus in acelasi interviu zice asta:

"Interesul pentru film a venit dupa ce am vazut filmul Stranger of the Paradise (?!?) . Imaginea avea o asemenea forta, era un film alb-negru."

Presupun ca se refera la Stranger than Paradise al lui Jarmusch, pe care eu nu l-am vazut. Asta ce fel de film e? "Cu picturi" sau "fara picturi"? :(
Ca daca e "cu picturi", atunci pana si Cristi Puiu s-a apucat de film pornind de la o atitudine puerila si ingusta.

Eu cred ca Puiu n-are bani sa-si cumpere o camera mai buna. Daca se da iar drumu la credite sau ii aduce Mosh Guerilla una o sa-i placa sa faca filme frumoase va zic io. O sa zica da-te bah mosh Lazarescule din cadru ca-mi blochezi lumina care cade pe floarea din mana la robotzelu ala gri perlat.

Sau face ca Lynch, care a fost atit de impresionat de noua camera digitala incit s-a lasat de meserie. Amu numa predica, fumeaza si ciupeste la balalaika...

E drept, decit s-o iei pe ulei pe ecran, mai bine la caldurice, in intimitatea propriului birlog.

Pai daca asa sta treaba cu filmul ala, atunci de ce a mai zis Puiu chestia ulterioara?
Nu stie ce vorbeste? Sau se referea la altceva?

Mie-mi plac supermult tablourile in miscare, uneori e de-ajuns sa fie doar atat ca sa ma multumeasca un film... dar eu n-am increderea in gusturile mele, si de-aia vroiam sa ridic intrebarea asta.
Sa fie iarasi vorba de vechea problema a raportului proportional dintre forma si fond?

:P http://en.wikipedia.org/wiki/Poe%27s_law

Si mie la fel. Cu accent pe uneori. Exista filme care ajung sa ma emotioneze primordial prin imagine de tip tablou. Si nu ma simt rusinat sau ingust la minte pentru asta.
Filmul e in primul rand o arta vizuala, prima si prima data vezi, deci daca ajunge sa te emotioneze un film prin imaginile sale asta nu inseamna ca esti pueril. E deja truism treaba asta.

De exemplu, eu cred ca "El espiritu de la colmena" al lui Victor Erice este cel mai frumos film facut vreodata in primul si in primul rand datorita imaginilor de tip tablouri in miscare. Imaginile definesc stilul, definesc povestea, imaginile sunt tot.









Presupun (poate ca e chiar gresit sa presupun :-/ ) ca vrei sa zici "n-am incredere in gusturile mele" raportat la ceva si atunci trebuie sa definesti ceva-ul. Raportat la ce zicem noi astia ceilalti de pe forum? Raportat la ce zice Cristi Puiu? Raportat la ce zic 15 critici? Raportat la imdb?
Raportat la canonul cinematografiei (= se zice ca un anumit film clasic e o capodopera)?
Si daca aia ar zice ceva ce ar contrasta cu ce simti tu, ce o sa faci? O sa-i crezi si or sa ti se schimbe automat gusturile?
Nu prea stiu ce sa zic la treaba asta.
Gusturile exista pur si simplu. Ai gust sau n-ai gust. Sau mai bine zis 'sunt gusturile tale'. Iti place sau nu iti place ceva. Nu poti sa zici "n-am incredere in gusturile mele punct". E ca si cum ai zice "am o erectie, dar nu sunt asa de sigur ca e erectie, intreb si eu in jur daca e erectie, e erectie?" Ar fi cam ... :)

Pai tablourile au doua laturi: au o componenta (semi-)inteligibila care spune o poveste si mai au si o componenta abstracta, neprocesabila: culoare, lumina, compozitie, unghiuri, simetrie, geometrie & shit... Ultimul cadru din "Husbands" cu fata lui Cassavetes privindu-si copilul si pregatindu-se sa intre in casa are o valoare de tip 2 egala cu zero. Cassavetes nu da doi bani pe tehnica si manierisme (8 bani de fapt! :D - spunea ca partea tehnico-formala conteaza 8%) dar primul aspect e extrem de puternic; expresia actorului spune "o poveste". Tot apropo de JC – daca imgaginile (in sens pictural de tip 2) sunt totul inseamna ca filmele sale sunt... nimic? :-/
Retusarile astea expresionisto-impresioniste pot fi vazute si ca un fel de carja, iar asta nu e ceva laudabil. De exemplu, "Husbands" n-a functionat pt. mine. Dar daca as fi vazut acelasi film trecut prin filtrul stilistic al unui, sa zicem, Scorsese, si m-ar fi dat pe spate? N-ar fi parut ca s-a petrecut ceva fraudulos? Sau: dezbraca Godfather-ul de tot ce inseamna muzica, lumina nenaturala inutila, miscari de camera inutile, si vezi daca mai tine. Nu cumva asa functioneaza manevrele astea, ca un praf in ochi? Si oare nu cu atat mai admirabili sunt autorii realisti, care prefera sa lucreze pe fata, cu materia prima dezgolita complet de carje stilistice, atunci cand reusesc? Cu cat ma gandesc inclin tot mai mult sa cred ca da. La asta se referea Puiu?
Sigur ca se poate obiecta consistent. Se poate vorbi de idealism (desi chiar exista astfel de filme!). Sau se poate pleda vinovat din start :D : cinemaul chiar e prestidigitatie si manipulare (cum ii placea sa zica lui als). Manipulare pt. ca orice eveniment poate fi adus prin slefuire silistica sa inspire sentimente total opuse celor pe care le-ar provoca in conditii naturale. Deci masinatiunile astea iti pot inculca senzatii gratuite, deci au si componenta mincinoasa.
L-am vazut acum vreo doua luni si m-a uluit. E una dintre cele mai pretioase descoperiri pe care le-am facut anul asta! Insa nu l-as incadra la filme cu o latura foto-picturala (foarte) impresionanta si cu atat mai putin la cele care se sprijina fundamental pe asta; mie povestea mi-a acaparat atentia fara rest, vizualul mi s-a parut discret si justificat; imi vine sa spun ca filmul asta nu putea fi filmat altfel. Sau poate a fost autorul prea subtil. Sau poate... Nu stiu ce altceva dar nu-mi amintesc sa-mi fi stat gandul la cat de frumoase-s pozele. Chiar am fost absorbit total de spiritul filmului.
Raportat la ipoteticele gusturi bune obiective. Nu crezi ca gusturile se pot educa? Anything goes? Esti un nihilist? Daca tot ce conta erau gusturile mele, probabil ca acum as fi fost la cinema cu popcornul si nachosul in poala belind ochii la ultima cretinatate hollywoodiana. :( Asta daca numva ma tinea lipit de tv un film cu Steven Segal. Dar nu, in schimb am incercat si lucruri care in prima instanta nu-mi placeau de nicio culoare (doar pt ca altii mai destepti ca mine ziceau ca-s bune), am ascultat opiniile altor cinefili, am discutat, am urmarit comentariile criticilor, am urmarit comentariile autorilor insisi si chiar am citit si cateva carti de cinema. Nota bene: eu inca consider ca sunt in perioada de formare si definire a gusturilor. (desi ceva-mi spune ca procesul asta nu se termina niciodata). Sigur, de la un anumit punct al experientei in colo tre’ sa-ncepi sa-ti pui intrebari daca nu stii, inca, nici tu, ce-ti place.
Un titlu de articol dintr-un numar recent al Dilemei Vechi pe tema asta: Gusturile nu se discuta. Se invata! ;)

Pfooooa aici suntem deja pe pozitii antagonice si ma tem ca ireconciliabile. Nu-i bai, asta e frumusetea privirii filmelor, fiecare vede altceva. :)
Am bolduit ce ai scris ca sa isi dea si altii cu parerea dintre cei care au vazut filmul. Mie mi se pare unul dintre cele mai picturale filme facute vreodata. Am simtit ca arata ca niste picturi, am facut printscreenurile alea fix dupa terminarea vizionarii, mai puteam sa mai fac 10-15 si as fi creat o galerie de picturi. Nu stiam din ce curent artistic ar face parte, de care pictor e mai apropiat, am simtit doar ca e aproape de pictura.
Asta am simtit cand l-am vazut.
Pe urma am mai citit despre filmul asta ca actorul care l-a jucat pe tatal n-a inteles nimic din scenariu, in schimb operatorul a orbit in timp ce lucra intens cu lumina ca sa creeze cadrele alea perfecte din casa, desprinse parca din picturile lui Vermeer. N-am descoperit eu asta, ca scenele din film seamana cu picturile lui Vermeer, n-am eu cultura necesara sa fac astfel de asocieri, am mai citit, vazut filmulete explicative etc. etc.

Gasesti foarte putine interviuri cu Erice, a fost un om foarte discret si misterios chiar, dar o zice el cu cuvintele lui:
http://www.bfi.org.uk/features/interviews/erice.html
GA: The other thing that's immediately obvious about this film is that you have a visual style, which is meticulously beautiful and very like paintings. One thinks of Vermeer or Velazquez and other great painters. How do you approach the images of your films? Do you use a lot of storyboarding and do you plan it very much in advance?

VE: I believe very much in the actual experience. Although I have thought a lot about it, I don't really consider myself an intellectual. The little I have done has always come from experience. I believe in the less conscious - in other words, the subconscious or unconscious - experiences and feelings that gradually build up in our minds without our being too aware of it. Because the problem in art isn't only to have ideas, but how to express them and give them body and life - that is the difficulty. Obviously, in this film [The Spirit of the Beehive] my love of painting comes out. I went to Madrid to study things you can only study in Madrid, to find something that would appeal to my parents and allow me to go to Madrid, because in 1957 there were more than 200 cinemas and the Prado Museum. And, to be honest, I probably spent more time in the cinemas and in the Prado than I did in my classes.

N-am ce sa mai adaug la subiectul asta.

Am pus mana recent pe dvd-ul cu Nosferatu de Murnau. Contine un material suplimentar foarte pus la punct. Printre alte documentare si analize exista si o rubrica in care sunt prezentate toate picturile din care s-a inspirat Murnau pentru acest film. Opere ale expresionistilor germani in principal. Foarte multe scene seamana cu picturile respective: o pictura cu cladirea de vizavi in care se mutase Nosferatu, o alta cu o tipa pe un fotoliu in care recunoastem atitudinea personajului feminin intr-o scena, precum si altele.
Oameni de film si critici se zgaiesc la Nosferatu cu mirare si admiratie de aproape un secol. Filmul e considerat o capodopera. Acuma ma intreb, oare Puiu o fi stiind? O fi auzit de filmul acesta, o fi auzit de Murnau? Daca da, il considera pe Murnau un idiot? Asta e inca o dovada a unei idei pe care o intretin de ceva vreme, mai precis de cand vad filme minimaliste romanesti, anume ca minimalistii nu iubesc cinemaul. Nu sunt cinefili baietii. Sunt cam filistini.

LvT anyone? „Evolutia” sa, de la Idiots la Antichrist (si Melancholia, dar nu-l bag in discutie, pentru ca nu l-am vazut inca). A reusit omul sa impace si capra si varza? Fond SI forma? Mi se pare cel mai bun exemplu din punctul asta de vedere...
Referitor la Scorsese, parerea mea e ca a „prins”, in primul si in primul rind, pentru ca e un formidabil povestitor. Stilul sustine povestea...

Yup, cred ca raspunsul s-ar putea sa fie un ”da categoric” la toate intrebarile tale...

And he elaborates... http://regizorcautpiesa.ro/stiri/Cri...tului-686.html


P.S.: Also, cand regizorii incep sa vorbeasca despre filme (mai ales despre filmele facute de ei) in general nu prea trebuie luati foarte in serios.

Eu cred ca uneori filmul poate vorbi mai mult prin stil decat prin dialog, exemplu fiind The Tree of Life. Si cand zic ca poate vorbi mai mult vreau sa spun ca forma ii poate da si fond intr-o anumita masura. Acelasi lucru se intampla si la Tarkovsky, doar ca la el, fata de Malick, exista un echilibru intre imagine si ceea ce fac personajele in film, astfel incat cele doua insumate ii dau o profunzime mult mai mare filmului. Tot in aceeasi categorie as zice ca intra si Bela Tarr, doar ca-i departe de a-i iesi ca rusului.

Apropo de ce zicea Twinsen ("Am ajuns sa ma satur pana peste cap de banalitatile astea create de dragul imaginii"), eu ma indoiesc ca un Kiarostami face filme de dragul imaginii. Inca nu am vazut Life and nothing more, dar cunosc A Taste of Cherry si Close-up. Orice film poate parea banal, depinde de ochii cu care-i vazut. Kiarostami pur si simplu are un alt mod de a-si exprima ideile decat prin naratiunea clasica si cred ca-ti trebuie ceva antrenament (apropo de gusturile nu se discuta) ca sa poti aprecia frumusetea, nu doar stilistica, a unui astfel de film, oricat de simplu ar parea a fi ca idee. Inainte si pe mine ma plictiseau ingrozitor filmele de genul asta, iar altele inca o mai fac si acum (Aurora lui Puiu ca tot se vorbea de el), dar cu timpul am incercat sa ma mulez pe fiecare film astfel incat sa extrag ce are el de oferit si de obicei ies castigat din chestia asta.

Apropo de topic, e interesant titlul, dar n-ar trebui unul mai sugestiv? Ma gandesc ca ar putea fi ocolit mult mai usor decat cu unul care ar sugera mai bine despre ce ar fi vorba de fapt.

Las' ca-i bine asa, e mai...dandiaconescian. 225 de accesari de ieri pina azi stau marturie.:D

Titlul topicului e din aceeasi categorie din care face parte si melodia :''Dan Spataru n-a murit '':(

Treaba de filosof. Cand nu-ti dai seama care-i stanga si care-i dreapta zi-i lege si da-i numele tau. Aa, si sa nu uit sa scot limba. There it is: :P

Alrite, lemme just break it down 4 ya all:

Cristi Puiu, asa ne-idiot cum e el, e si el om. Deci tre sa manance si el. Pentru asta tre sa aiba bani. Deci tre sa vanda ceva. Ce poate el sa vanda ? Filme. Cui ? Pai nu romanilor, in nici un caz, lor nu le trebuie filme romanesti, viata lor e un film romanesc. Atunci strainilor ? Da, dar de care filme le plac strainilor ? Paaai, cu bataie, cu actiune, cu FX, cu de astea. Da, dar astea presupun niste production values iar Cristi Puiu (si altii ca el) nu au bani sa faca din astea. Atunci filme frumoase, malickiste, tralala. Pentru astea tre sa ai echipament iar asta dracu sa-l ia costa si el bani nenorocitu. Ex ipotetic din viata de zi cu zi: Eu, userul Chambord am facut niste poze. A facut si userul varu niste poze si le-a postat pe blogul lui. Cand te uiti la ale lui iti vine sa plangi (nu, e de bine), la ale mele nu iti vine sa plangi. Sa zicem ca am pozat acelasi lucru si l-am incadrat la fel. De unde diferenta de efect ? Culorile in pozele lui spun mult mai multe, sunt mult mai alive, te atrag inauntrul imaginii, te cuceresc. Parca esti colo. La ale mele parca te uiti la televizor. Deci echipamentul conteaza foarte mult si asta costa iar Cristi Puiu nu are bani. Pentru ca e un roman sarac ca si noi toti (mai putin varu care isi ia aparate k lumea >:P ) Atunci ce ar putea sa atraga un strain la film ? Sa-l faci sa se simta bine cumva, sa-i gadili ego-ul. Si te apuci frumusel si faci un film minimalist si mizerabilist care se petrece pe vremea comunismului sau imediat dupa, si filmezi tot felul de ready-made-uri ca alea oricum nu costa, ca porcul de strain capitalist sa fie miscat si sa zica: Uite dom'le romanii ajtia saracii ce viata grea au avut si au si ce suflet sensibil sunt eu ca ma uit la filmul asta plicticos si mi-e mila de ei. Problema lui Cristiu Puiu e ca el nu e idiot. Si din cauza asta dupa ce a facut un film si a vazut ca a tinut si toti criticii straini l-au aplaudat, s-a apucat sa faca altul aproape la fel, numai ca de 2 ori mai lung si cu el insusi in prim plan ca sa mai faca niste economii. Si surpriza ! Mai putin de jumatate din criticii aia care i-au dat standing ovation la primul au mai pus botul.

Intrebare: ia ghiciti cum va fi urmatorul film al lui Cristi Puiu si ce receptare critica va avea ?

Left or right ?

Sa nu ne pripim. Nici macar nu s-a stabilit inca daca Puiu chiar se referea la semnficatia aparenta a vorbelor sale: ca aia care vaneaza pretty pictures sunt idioti. Plus ca autorii romani nu sunt primii sau singurii care vad lucrurile asa. Cassavetes (cel care l-a inspirat decisiv pe Puiu), Leigh, Matteo Garrone, Jacque Audiard, Laurent Cantet, fratii Dardenne Iata cateva nume chiar mai grele decat ale noastre si care, la fel, nu umbla cu floricele tehnice: fara muzica, fara lumini si culori nenaturale indulcitoare, fara acrobatii de camera, ci lucreaza cat mai din topor posibil. Totul concentrandu-se pe actor si scenariu. Or fi si astia filistini? Acum: eu nu vreau sa pun problema daca au si acestia dreptul lor sa fie apreciati de o anumita nisa... Problema pe care o pun eu daca nu cumva astia sunt superiori esteticienilor care isi asigura prin diferenta asta de atitudine o plasa de siguranta comerciala in fata publicului? Gusturile mele personale sunt irelevante pt. discutie, dar eu nu sustin punctul asta de vedere. Doar imi pun intrebari pt ca o parte din mine are senzatia asta ca retusarile tehnice sunt un semn al imaturitatii si superficialitatii (atat din parte celui care le produce cat si a celui care le cere). Comparand The Godfather cu doua productii europene recente cu care a fost comparat in numeroase randuri (Gomorra si Un Prophete), mai are cineva dificultati in a lua in serios demersul metrosexual al lui Coppola? Sau nu se pot compara?
In primul rand, nu vad prea bine de ce dialogul ar fi cel mai opus stilului. Daca n-ai stil tre’ sa ai dialog neaparat? Sunt sigur ca mai sunt momente in filmelele lui Cassavetes in care nu vorbeste nimeni...
In al doilea rand: stilul vorbeste? Ce spune? Cum se schimba perceptia asupra unei scene in functie de unghiul din care e surprinsa, miscarile camerei, compozitia cadrului, lumina, cromatica (muzica de fundal – dar aici e cam evident)? Cand atentia pt. elementele astea depaseste cantitatea strict necesara transmiterii intr-un mod inteligibil a continutului scenei ce se intampla de fapt? De ce sa mai faci vreun fel de ajustare daca doza de informatie obiectiva transmisa nu creste cu nimic? Ca s-o faci mai digerabila, mai atragatoare? Astea nu-s doar niste gimmick-uri superficiale si pt superficiali atunci? "Valoarea" comerciala a acestor manevre se vad cel mai bine in filmele cu intentii comerciale clare: multe taieturi, multe miscari de camera, imagini impecabil sharf-uite samd.

Unul politically correct? :D
Bine, de acord.
Dar doar dupa ce ajunge topicul la 100 de pagini. >:)

LE:
Chambord, eu tot nu pot sa te iau in serios.
Tu vrei sa spui ca cineastii romani sunt niste impostori?
Nu-ti plac MDL, 432, Politist, adj. , Boogie etc? :-/
Sau doar Cristi Puiu?

Federico, nu stiu ce sa ma fac cu tine. Sincer, nu stiu. Daca din ce am zis atat ai inteles incat sa vii cu intrebarile alea, eu zic hai s-o lasam la punctul mort. Ce sa mai explic mai mult de atat ? Puiu face un anumit tip de film pentru ca atat ii permit restrictiile de ordin exterior. Asta cu Nu sunt idiot, ce, daca eram bijutier si nu stiu ce sunt niste ifose. Nu are skills-urile, experienta si banii necesari pentru a face alt tip de film. Si isi da si el seama foarte bine.

Bine, scuze ca am inteles din asta

ca Puiu e un impostor care nu lucreaza din convingerea propriului crez estetic ci doar din oportunism mercantil.