Ceea ce filmele ne ascund
 

De ce usa ni se inchide in nas in finalul primului "Nas(h)"? De ce sotii infideli din "In the mood for love" sunt ascunsi mereu de un zid sau de o usa? De ce Benigni nu ne arata ce se intampla dupa zid in finalul din "La vita e bella"?
Ce ascunde servieta din "Pulp Fiction"? Sau cea din "Ronin"? Sau cutia asiaticului din "Belle de jour" (Bunuel)? De ce regizorii se incapataneaza sa nu ne spuna?
Zeci de intrebari, sute de traspunsuri posibile... sau nu?

Asta e o zona cepusculara de cea mai buna calitate. I se da spectatorului impresia ca a tocmai a inventat ceva la care autorul de fapt ucreaza de mult in laboratorul sau. In zitie cu filmele care arata totul din toate pozitiile. Si se numesc porno.

ha! ha! ha! nu m-am gandit niciodata ca filmele care arata tot se numesc "porno"...dar e o definitie super! :wink:

Poate pentru ca scopul nu este sa deschidem o carte la ultima pagina si sa aflam cine moare. Sau poate ca razboiul s-a dus pentru un pamant care oricum nu va mai exista. Mda...

In unele cazuri, procedeul de fata se numeste ambiguitate (sper ca nu trebuie sa explic). In acest caz, elementele se ambiguizeaza, pentru a lasa intelectul personajului sa-si dea seama despre ce e vorba (de exemplu, usa din "Nasul", care, de fapt, inseamna ca Michael Corleone se inchide pentru toata viata in lumea mafiota, de unde nu va mai iesi si unde cei apropiati nu vor avea acces).

In alte cazuri, e doar pentru a lua ochii spectorului (cum e valiza din "Pulp Fiction", ca sa dam un exemplu pe care-l stie toata lumea). Doar asa, ca sa ne f_tem noi capu' sa aflam ceea ce nici regizorii nu stiu. Genu' asta de "razzle-dazzle" (vezi "Chicago") este foarte apetisant...


P.S.: Daca vi s-a parut un mesaj categoric si inchis dialogului... mi se rupe!

Buna interpretarea "Nas(h)ului". Dar cum ramane cu "In the mood for love"? Sau cu "La vita e bella"? Si, pt. ca am ajuns la Holocaust, ati vazut "Amen"? Daca da, poate va aduceti aminte de modul in care Gavras evita scenele crude/sadice/violente pe care alti regizori (Spielberg, Polanski, etc.) le exploateaza la maximum pentru a soca/emotiona spectatorii. In "Amen" doar personajele sunt martori la grozaviile din spatele usilor si zidurilor, iar trenurile mortii strabat din cand in cand ecranul, intai pline, apoi goale. De altfel, cred ca trucul asta a fost singura parte buna a filmului.

P.S. Nu cred ca mesajul tau este categoric si inchis dialogului. Dimpotriva, sunt sigur ca ar mi fi foarte multe de spus pe aceasta tema.

f. destept topicul!
vin si eu cu o intrebare: oare ce-au facut - altceva decit conversatie :wink: - 'doamna' (i-am uitat numele :cry: ) si 'domnul monescu' (asa ceva nu se uita!!) in noaptea petrecuta impreuna in 'trouble in paradise'?...
mostra geniala de litota cinematografica - nedepasita, cred.

Usor naiv acest topic.Saramago spunea undeva " un cuvant poate spune adevarul, acelasi cuvant insa poate minti."Si in film e la fel.O imagine poate spune multe sau nimic,poate descifra o idee sau o poate incetosa.Si un film inseamna in primul rand fictiune.Adica imagini care nu ating concretul.

Hai sa coboram din meandrele abstractului si sa coboram in tariile concretului. Vrajitoarea din Bair witch este cel putin la fel de infioratoare ca si Alienul ala balos indelung lucrat pe statii grafice.

La astfel de exemple ma gandeam si eu. Asta e insa destul de previzibil :D , dar Lubitsch merita oricum salutat (una dintre cele mai bune comedii "clasice").

Sunt de acord cu prima parte. O imagine poate fi polimorfa, poate primi zeci de interpretari sau... nici una. Topicul se refera mai degraba la absenta imaginii decat la prezenta ei.
Un exemplu simplu: credeti ca Gavras a procedat corect sa inlocuiasca imaginea (vezi mai sus) prin cuvant sau, mai bine zis, prin tacere? Care film v-a impresionat mai mult: "Amen" sau "Pianistul"? Am ales doua filme recente, pe care cred ca le stiti cu totii.
Iar finalul cu filmul ca "imagini care nu ating concretul" mi se pare demn de... CTP :)

Ai dreptate. Intotdeauna (in film, desigur) ne infricoseaza mai tare potentialitatea raului :evil: decat manifestarea sa concreta. Suspansul de dinaintea aparitie lui Freddy Krueger sau Michael Myers ne sperie mai mult decat crimele lor, oricat de sadice ar fi ele. Intunericul poate fi cel mai infiorator monstru. Absenta imaginii e mai importanta intr-un horror decat prezenta ei, nu credeti?

Da, bineinteles ca mi-a placut metoda. Cea a lui Gavras, in Amen. Un film care mi-a placut foarte mult, de altfel. In Amen cred ca in mare masura muzica si mimica si reactiile personajelor compenseaza lipsa imaginilor. In Pianistul mi-au placut amanuntele, insa nu mi-a placut in schimb filmul ca intreg, ca tehnica de redare a scenariului din perspectiva cinematografica.

[quote="ioniliescu666"]
Hmm...

Introducere off-topic: "Nasul" a crescut in ochii mei chiar datorita finalului. Un climax puternic (pleonasm, da' ce conteaza?!) si apoi usa aia inchisa si privirea lui Diane Keaton... Sublim...

Continuare: "La vita e bella" e un film frumos, desi probabil se vorbeste cam mult. Dar unele imagini sunt si ele sfasietoare... Cat despre "Amen", nu mi se pare ca imaginile s-au pierdut... Doar ca nu arata/exacerbeaza violenta, ci o sugereaza (exemplul evident: privirea locotenentului - parca! - cand se uita in interiorul camerei unde evreii erau gazati). Oricum, "Pianistul" imi place mai mult decat "Amen.", iar "Schindler's List" este preferatul meu, in acest domeniu.

Incheiere off-topic: P.S.-ul de la primul mesaj era doar o remaca ironica...


P.S.: Ca "ascunzis", ce ziceti de finalul de la "A.I."?

Si mie imi place mai mult "Pianistul", chiar mai mult decat "Schindler". La Polanski imi place ca pune accentul doar pe instinctul de supravietuire specific uman si nu e (aproape) deloc "ideologizat".
Revenind la subiect, cred ca ai dreptate in cazul "Amen": imaginile terifiante sunt reflectate in ochii ingroziti ai martorilor, deci nu dispar in intregime. Totusi, filmul in ansamblu este slab, iar asta in primul rand din cauza scenariului care, la fel cum se intampla cu filmele nostre recente (de la Daneliuc la Netzer), tinde la exhasutivitate, pierzand din tensiunea pe care (banuiesc ca) o avea piesa de teatru care i-a stat la baza.

Refresh my memory pls. Am vazut filmul la vremea lui, dar nu-mi dau seama la ce te referi.

La final, dupa extraterestri si clonari, poverstitorul zice ceva de genu': "Si David inchise ochii si, in sfarsit, ajunse in locul unde visele iau nastere".

O fraza foarte frumoasa, nu foarte clara, care aminteste desursa de inspiratie ("Pinocchio") si de Kubrick, care probabil ar fi stors si mai multe lacrimi din noi, nu doar in finalul de 30 de minute.

Re: Ceea ce filmele ne ascund
 

sau faza din Ronin ... cu servieta aia argintie .... nu aflam ce este in ea :

what was in the case ? - I forgot ...

aha... thx
Nu stiu daca ai dreptate cu Kubrick. ET de pilda m-a impresionat f. mult.
Dar finalul e intr-adevar exagerat de lung. In rest, filmul e ok.

Re: Ceea ce filmele ne ascund
 

Pai tocmai ca nu aflam. Stim doar ca e ceva f. important, din moment ce atatea tari se bat pt. ea.