da nu mi-ai raspuns; unde pleaca in lume Thomas?

de ce unii critici/comentatori atribuie unor gesturi semnificatii colosale?

in lumea aia reala, cu misterele ei, pe care uneori le poate afla prin intermediul aparatului de fotografiat. In lumea reala in care se joaca tenis cu minge reala. Jocul intre iluzie/realitate continua. Nu se stie exact "unde in lume". Poate in lumea fabricata chiar de el in laboratorul foto, cu modelele alea artificioase. Poate in realitatea cruda, unde va mai descoperi o alta crima. Hai, fii si tu mai generoasa in interpretari.

bine mah, o sa-l revad azi-maine, aveti o guuuraaaaaaaaa......sunteti imposibili
deja sunteti 3 aici in care am oaresce incredere....

acum daca imi zici de fotograf tind sa iti dau dreptate dar nu e important. mi-a placut insa labirintul de idei al regizorului despre granita sau intrepatrunderea dintre real si imaginar, despre avatarurile perceptiei in timp, despre acceptarea conventiilor (prea) logice pe care le folosim ca sa traim, despre ce se afla dincolo de ele.

Am vazut L'avventura. Este al doilea film de Antonioni pe care l-am vizionat. Nu de mult mi-am luat o carte a editurii Taschen ce contine o scurta biografie a autorului cat si intreaga lui filmografie explicand cele mai importante filme ale lui si de asemeni poze din filme si din timpul filmarilor.
In primele imagini ale filmului apare justificat motivul premierii filmului in cadrul festivalului de la Cannes si anume: pentru un nou limbaj cinematografic si pentru frumusetea imaginilor. Intr-adevar imaginile sunt deosebite (arhitectura micului oras din sudul Italiei , rasaritul vazut prin oblonul micii incaperi de pe insula , insula , gradina de vara a vilei etc...).
Aparent pista falsa pe care o ofera Antonioni prin simpla disparitie a Annei a cam intrigat multa lume si dpdv scenaristic acest film nu ar trece clasa, tind sa cred. Vreau sa lansez o discutie pe tema identificarii personajului principal cat si argumentarea alegerii in acest sens.
Am citit ca Antonioni prin stilul se afla la polul opus a lui Hitchcock. Consider ca acea scoatere din scena a personajului ce parea sa fie si personajul principal e una atipica, brutala, cat si asa zisa cautare a acesteia e pe acelasi vector, ei nu o cauta , ci se cauta.
Relatiile dintre sexe sunt prezentate ca disfunctionale, predomina lipsa de intelegere in cuplu, izolarea de partenerul de viata, infidelitatea. Barbatul e brutal, incapabil de o sensibiltate sentimentala, dorinta lui e legata strict de femeia ca un obiect al placerii, usor de inlocuit chiar si in cele mai grave situatii, in cazul de fata disparitia Annei. In cateva scene sunt prezentati barbatii ca o armata de horny dogs incitati de prezenta feminina. Tanarul pictorul nu are decat ochi pentru femeie, femeia e cel mai frumos peisaj, pe scurt the pussy makes this eyes roll.Femeia, empatica , indoielnica, cauta sa-si justifice alegerea in ideea iubirii (Claudia). Facem orice de dragul amorului. Cateva scene sunt menite sa-i ofere acesteia convingerea ca nu e nimic dizgratios, pan la urma toate mariajele din jur sunt cam anapoda. Una din scene mi s-au parut prea din topor (in momentul in care sotia farmacistului se apropie si vorbeste despre mariajul ei) Doar poate ea ar avea sansa sa fie altfel. Cu siguranta nu. Nu cu astfel de barbati. Asa ca se ajunge la o acceptare a conditiei barbatului, de mila sau de dragul iubirii sau poate in evitarea singuratatii. Si-asa rau e bine .

Am văzut aseară Il deserto rosso, un Eraserhead în culori şi mai de fiţe, un film despre o duduie (Monica Vitti, în cel mai bun rol din cîte am văzut pînă acum) cu sufletul pustiit asemenea peisajului prin care bîntuie şi care încearcă să-şi depăşească condiţia de zombie ambulant prin diferite experimente, ce merg de la tentative de sinucidere la preacurvie (care, chipurile, i-ar demonstra sieşi că mai valorează ceva).
E un film greu de urmărit chiar şi pentru fanii lui Antonioni, la un moment dat devii sau plictisit, sau hipnotizat, firul narativ îşi pierde, treptat, importanţa, lăsînd locul unei experienţe senzoriale. Nu prea mai contează motivaţiile personajelor, cît atmosfera care copleşeşte aceste motivaţii precum ceaţa care, la un moment dat, într-una din cele mai interesante scene, învăluie cîteva personaje, transfigurîndu-le hidos, asemenea giulgiului ce acoperă un cadavru.
Richard Harris mi s-a părut o alegere curioasă, însă are un rol interesant creionînd un personaj ce prezintă anumite afinităţi cu alienarea personajului feminin. Fiind vorba de Antonioni, avem aceleaşi personaje copleşite de propria existenţă care, nereuşind să-şi depăşească condiţia, se adaptează, asemenea păsărilor din final care au învăţat să ocolească norul de emanaţii nocive, ştiind că le poate fi fatal.

P.S. Am "rasfoit" citeva pagini in urma si m-am minunat de discutiile care aveau loc pe aici prin 2005. Pina si ciinele si pisica traiau in armonie. Wtf happened?:-/

Prin simplul fapt ca l-ai vandut ca fiind asemanator cu Eraserhead (I so much adore Eraserhead), eu l-am cumparat deja. Abia astept sa-l vad.

Asemanarea cu Eraserhead merge pina la un anumit punct: peisajul industrial dezolant ce oglindeste trairile interioare ale eroinei, anumite chestiuni legate, aici, de maternitate (in Eraserhead tineau de paternitate). Antonioni nu impinge fatalismul pina la limita cum o face Lynch, iar personajele sint mai "lumesti", isi pastreaza un dram de monden, chiar daca acesta pare expirat, razuit de pe fundul cazanului.

Pe mine m-a cam plictisit. In mica filmografie a lui Antonioni pe care o am de la Taschen se vorbea de orgia din camaruta aia rosie. La vizionare asteptarile mi-au fost inselate. As fi vrut mai multa carne in joc si nu cateva pipaieli si priviri. Am vazut ieri Passion of Anna a lui Bergman si cred ca personajul feminin , Anna , e similar cu duduia lui Antonioni, tind spre acelasi tipar psihologic: oameni marcati de traume incapabili sa treaca peste. Uneori as prefera sa vad golurile oamenilor substantate de incercari si actiuni. Sa-i vad golul din privire atunci cand , stiu eu, are un pistol la tampla cuiva, si nu privind in zare intr-un decor meditativ.

Tentativa de sinucidere, preacurvie. Action, baby.>:)

My reaction is regarding the way it is shown. E cam la foc mic si ajunge sa fie prea fiert. Dar vezi , asta e una din opiniile mele fata de Antonioni.

Cind am vazut prima oara ''Desertul rosu'' mi-am amintit de angoasele copilariei mele :fabricile cu macaralele uriase ,halele alea gri ,cosurile de evacuare de la CET Militari .
Brrr mi se facea pielea de gaina atunci cind treceam pe linga ele.

Despre sinucidere la Antonioni :Steve Cochran din Il Grido (nemernicul o comite desi avea parte de pasarici de prima mana peste tot pe unde se plimba cu puradelul :(( ) si Madeleine Fischer in Le Amiche (o tentativa din dragoste )

Am vazut L'Eclisse... am vazut filme si mai bune.

Monica Vitii (frumoasa tipa) apare ca fiind o femeie normala, adica haotica, cat se poate de clar de haotica. Nu stie ce vrea si nu gaseste motivatii pentru ceea ce face sau a facut. Indecisa, nesigura pe ea, curioasa, ii place sa tachineze la fel de mult cum ii place sa fie tachinata. Foarte bine.

Alain Delon, arata intr-un mare fel, joaca bine rolul sau, desi pare un pic cam naiv pentru un broker. E ocupat, iar, cand nu e ocupat, e agitat. E intr-o miscare continua. Domina ecranul cat si pe partenera, mai putin intr-o singura scena, aia cu betivul, atunci mi se pare disperat.

El nu prea are timp de altceva in afara de munca sa, care din cate se observa nu are orar.

Filmul ne prezinta 2 idei "Banii invart lumea" si "Capitalismul e cauza handicapului social care lasa omul fara posibilitate de comunicare si empatie", nimic nou sub soare. Poate sa fi fost atunci, cand capitalismul avea doar 16 ani vechime.