Originally Posted by Alex Leo Serban:
recomand calduros cronica lui gorzo la raport despre starea natiunii! am ris cu lacrimi (cei care au vazut filmul rid mai bine :wink: ). sigur, si in cronica mea (postata kiar pe cinemagia) e vorba cam despre aceleasi lucruri, dar a lui e mult, mult mai buna!
o cronica excelenta la un film execrabil.
o, tzara trista, plina de umor!
noi scriem pe bune, iar ei se fac ca f.u.c.k. filme...
macar se cheama ca noi, astia criticii, ne-am facut datoria, nu? :lol:
|
Excelenta cronica lui Gorzo, un comentariu care anihileaza (meritat!) filmuletzu'. Constat ca imi place tot mai mult cum scrie Gorzo: inteligent, cursiv (in sensul ca ofera detalii pentru intzelegerea subiectului), curajos... Mi-e simpatic Gorzo shi pentru ca i-a placut mult The English Patient (afirma ca e pe punctul sa declare filmul lui Minghella o capodopera, ceea ce e adevarat...), spre deosebire de "Leutzu" (Alex Leo Serban), care afirma nepasator-hedonist (trecand cu compresorul peste sentimentele noastre!!!) ca s-a luptat sa nu adoarma la ... Patient. Ai clementza ma, Ayrton Senna a criticii de film!
Pe de alta parte, revenind la cronica lui Gorzo, shi pentru a potoli un pic autoelogiul lui ALS (e drept, autoironic, dar...) din citatul acestui mesaj al meu. Ma intreb, deci: e oare atat de greu sa anihilezi ceva care se autoanihileaza?...
Iata cronica lui Andrei Gorzo, pentru acei care nu obishnuiesc sa citeasca presa romaneasca:
România e de vinã! - Raport despre starea naþiunii
Raport despre starea naþiunii a fost prezentat ca un film fãrã cap ºi fãrã coadã. E o prezentare trunchiatã pe care mã simt obligat sã o corectez: Raport despre starea naþiunii nu are cap, nu are coadã, nu are trunchi, nu are membre. Atunci ce are? Dupã ce am fãcut o micã anchetã pot sã afirm cã are o distincþie: este cel mai prost film pe care l-a vãzut vreodatã Sever Voinescu. În rest, nu are nici mãcar decenþa de a fi cu adevãrat sonat, ca Ambasadori, cãutãm patrie al lui Mircea Daneliuc. Reþeta e aceeaºi: arunci într-o oalã toate prostiile care-þi vin în cap, amesteci pînã nu se mai înþelege nimic, anunþi cã e vorba despre România (aha, de-aia nu se înþelege nimic - România e de vinã!) ºi, dacã ai noroc, eºti lãudat pentru talentul tãu de a prinde idei din aerul timpului. Dar Ambasadori, cãutãm patrie cel puþin pãrea sincer în confuzia sa - filmul unui om care îºi confundã propria stare de spirit cu starea naþiunii; în timp ce Raport despre starea naþiunii mi-a dat impresia cã face pe nebunul. Dacã autorul Ioan Cãrmãzan are vreo problemã realã, problema e între el ºi limbajul cinematografic ºi poate fi formulatã cam aºa: cum poþi sã compui un raport atunci cînd nu poþi sã compui o propoziþie de tip "Ana are mere"?
Filmul începe cu dispariþia unui nou-nãscut dintr-o maternitate din România comunistã. Sãrim în prezent, într-un film alb-negru care pare un reportaj: e intervievat un tip supãrat, care ne informeazã cã Eminescu a fost mîncat de cîini, cã Ana meºterului Manole era o curvã, cã nici Mioriþa nu e mai breazã - chestii de-astea. Acest material trebuie sã intre într-o emisiune care se cheamã Raport despre starea naþiunii ºi e un fel de "ªtirile de la ora 5 descoperã Ideile". Tînãrul autor al emisiunii e abordat de un afacerist dubios, care vrea neapãrat sã cumpere caseta respectivã. De ce ar vrea cineva sã cumpere o casetã cu un tip supãrat care înºirã bazaconii? Nu ºtiu, dar bãnuiesc cã din acelaºi motiv pentru care unii au fost dispuºi sã finanþeze scenariul lui Cãrmãzan. (Pe de altã parte, spunînd cã filmul ãsta are un scenariu mã fac vinovat de pupincurism.) Trec niºte minute mai greu de descris, apoi tînãrul jurnalist începe o anchetã despre pruncii dispãruþi din spitalele comuniste. ªi deodatã realizãm cã filmul se confruntã cu o crizã: timp de un minut sau douã, ameninþã sã devinã coerent. Ce se întîmplã? Oare Cãrmãzan doarme în post? Nu! Cãrmãzan se încruntã o datã ºi biata intrigã care îndrãznise sã-ºi arate cãpºorul se face nevãzutã. Bravo! Intriga e o invenþie a celor mediocri, ca ºi coerenþa. Cãrmãzan e deasupra acestor lucruri: la el nu ºtii cum au ajuns douã personaje sã împartã un cadru sau cum a ajuns un cadru sã-l urmeze pe cel de dinainte; nu ºtii unde eºti, ce personaj te onoreazã acum cu conversaþia lui ºi ce îndrugã el acolo. Sigur, poþi sã protestezi - de exemplu, poþi sã spui cã totul þi se pare "atît de straniu ºi de cãcat" -, dar cineastul þi-a luat-o înainte: l-a pus pe tînãrul jurnalist sã spunã, la un moment dat, cã totul i se pare "atît de straniu ºi de cãcat". Cu alte cuvinte, cineastul ºtie ce face: stãpîneºte atît de bine limbajul încît experimenteazã. Numai cã nu stãpîneºte nimic, iar experimentele lui nu sînt decît proaste maniere menite sã-i ascundã neajutorarea. Ce se mai întîmplã? Reapare afaceristul dubios, care aparent a uitat cã voia sã cumpere caseta cu tipul supãrat; acum vrea sã opreascã ancheta despre copiii dispãruþi. N-ar trebui sã se oboseascã - ancheta nu merge nicãieri, poate ºi din cauzã cã Ioan Cãrmãzan îi tot distrage atenþia tînãrului jurnalist. Îl duce la casa de nebuni ºi organizeazã un comitet de primire cu Eminescu, ciobãnaºul mioritic ºi alte personalitãþi, care la încheierea vizitei cîntã "Deºteaptã-te, române!". Îl duce la o nuntã, despre care nu voi spune decît atît: pe viitor, numele lui Cãrmãzan ar trebui sã figureze în capul unei liste de regizori români care, prin ordin judecãtoresc, sã fie þinuþi la cel puþin un kilometru distanþã de tot ce înseamnã alaiuri ºi rochii albe. Îl pune sã conducã o ceatã de copii ai strãzii într-un videoclip hip-hop. ªi la final îl pune în faþa unui revelaþii ºocante: televiziunea nu vrea sã difuzeze caseta pregãtitã de el (conþinînd o parte din minunãþiile descrise mai sus); duºmanii opresc raportul despre starea naþiunii. Un final optimist: am plîns de bucurie. Ah, dacã viaþa ar fi imitat arta!
