mie mi-a placut The Notebook :D

Sa vezi Ultrabook ,e mai usor dar mai bun :P

nu prea-ţi vine să crezi că ar exista vreo ţară în care filmul favorit al audienţei tv (!) ar fi un film care a fost nominalizat la oscar pentru cel mai bun film străin, a intrat în competiţie la cannes şi e un semi-documentar alb-negru despre un erou al rezistenţei secolului 20, deci nu vreun personaj semi-istoric cu faima umflată de păşunisme locale. nu prea-ţi vine să crezi, mai ales pentru că filmul nu e continuă stoarcere de canale lacrimale şi o dramoletă obosită dedicată suferinţei din amor, ci un film auster, în care personajul îşi operează singur degetele de la picioare cu un cuţit ordinar, pentru a opri răspîndirea cangrenei, iar povestea de dragoste există, însă cea dorită nu e o soţie de hangiu cu nuri copioşi, ci fantomatica libertate. ţara există şi se numeşte Norvegia. filmul este Ni Liv (nouă vieţi) din 1957 şi e regizat de Arne Skouen, despre care se spune că e o legendă a cinematografiei norvegiene. nu ştiu nici dacă e cel mai bun film al autorului, nici al ţării lui. e un film frumos care se străduieşte din răsputeri să nu fie, pentru că nu asta e miza lui. filmul nu vrea să fie un pliant turistic, ci vrea să meargă pe urmele lui Jan Baalsrud, personaj aproape pitoresc, dacă ţinem cont că a migrat de la fabricarea instrumentelor muzicale la antrenamente militare în scoţia, trafic de explozive şi sabotarea unor obiective nemţeşti din timpul ocupaţiei norvegiei în ww2. dar jan nu e un supererou de vise umede. omul nostru circulă pe schiuri fără viteză supersonică, se îmbată înainte să scape de cîteva degete necrozate, o ia razna după cîteva zile de stat după un perete de zăpadă, făcînd foame şi aiurînd de durere. citind descrierea, s-ar crede că doar un popor cu o antropofagie latentă şi un sadism prost reprimat l-ar putea cocoţa în topul preferinţelor. dar nu e aşa. filmul e echilibrat, ţinînd sub papuc orice încercare a tendinţelor estetizante, acelea de pură contemplativitate a maiestăţii naturii sau grandorii umane extinse peste graniţele povestirii, de a prelua controlul, filmul taie imaginea exact acolo unde deraierea de la subiect spre extaze colaterale ar putea deplasa centrul de greutate al povestirii. în schimb, se concentrează pe cazul particular al omului care a îndurat pentru o cauză, pe coeziunea comunităţii, pe oameni şi nu pe obiecte, pe metafore ale morţii distilate din experienţa lui personală, căci extrapolările ulterioare aparţin doar spectatorului. şi totuşi frumuseţea, redusă aşa cum e la directivele regizorale de a spune şi de a nu divaga, intră în imagine de peste tot. e inevitabilă, deşi are căluş. e insistentă, deşi rolul ei declarat e doar instrumental, cel de a servi restabilirii traseului real al lui Baalsrud. splendidă scena finală în care baalsrud trece frontiera spre finlanda cu o ceată uriaşă de reni, condusă de un lapon, cu lookul lui năstruşnic. e mai mult o lecţie de istorie locală decît o parabolă descărnată ce-şi strigă universalitatea, dar tocmai modestia intenţiilor unei istorii exemplare şi demne de a fi dată ca pildă, uimeşte. JB nu ar fi fost nimic fără cei mulţi şi necunoscuţi care l-au ajutat să supravieţuiască. şi JB cel real a fost conştient de asta, de vreme ce îşi împarte mormîntul cu unul din cei care s-au expus riscului de a fi executaţi, ca să-l treacă peste munte, în teritoriu neutru. celebrare moderată a curajului, ne-zeificarea eroismului, efectul tonic al solidarităţii - naţiunea asta chiar e o enigmă pentru mine.

cînd mă gîndesc că la premiera portretului luptătorului am fost 4 oameni într-o sală neîncălzită, mă ia cu frig. n-am vrut să zic şi asta , da na, mi-a scăpat.

ultimele 2 filme vazute :

Stranger Than Paradise (1984) - exercitiu perfect de minimalism. atat de concentrate pe metru patrat au fost toate secventele, incat m-a cuprins la un moment dat o stranie senzatie de claustrofobie, :) . scenariul nu e cine stie ce, dar pentru un astfel de gen de film, e mai mult decat suficient. 8/10

The 400 Blows ( Le Quatre Cent Coups) (1959) - o fi un reprezentant de seama al noului val francez, sau (mai mult sau mai putin) autobiografic, sau aclamat de majoritatea criticilor de film, pe mine, insa, povestea lui antoine m-a lasat usor indiferent, din pacate. din pacate pentru ca, altfel, filmul e bun, truffaut se pricepe sa miste camera in jurul personajelor, micutul care-l joaca pe antoine parca s-a nascut actor, foarte natural, ajutat ce-i drept, si de scenariul simplu, la obiect (exemplara e scena de la psihiatru), ma-sa e cat putea fi ea de sexy si de fufa, etc. 7/10

Ultimul film care l-am vizionat a fost Inception acum 30 de minute pe telefon. Un mare film.:D

Mai ales pe telefon.

^ http://www.youtube.com/watch?v=wKiIroiCvZ0

Din ce-am vazut la restrospectiva Cannes pana acum:

Beasts of the southern wild - Descrie viata oarecum animalica a unei mici comunitati de oameni care traieste undeva in afara societatii, intr-un spatiu la distanta de civilizatie, lasat in paragina pentru ca oricand poate fi inundat. Personajul principal e o fetita (foarte bine interpretata) si practic filmul urmareste o maturizare precoce, asemanatoare animalelor care trebuie sa invete cat mai repede cum sa-si procure mancarea, ce atitudine sa ia fata de ceilalti etc. Tatal ei e cam pe duca si e foarte constient de asta, dar refuza sa primeasca orice fel de ajutor medical din exterior de frica unei domesticiri fortate. Incearca sa o invete cat mai rapid despre viata in "salbaticie" si face din instinctele animalice o virtute. Exista o scena in care cineva incearca sa o invete pe Hushpuppy (fetita) cum sa manance un crustaceu. Vazand modul prea civilizat de a proceda, adica utilizand chestii inutile precum tacamurile, tatal incepe sa o certe si ii arata cum se procedeaza in jungla, adica rupand cina cu mainile. Fetita trebuie sa repete si toata lumea ii face galerie ca la stadion (great parenting :P). Filmul face parte din categoria reusitelor pe tema maturizarii precoce, e realizat cu mijloace putine, dar inventiv. E neastepat de bine filmat (asta nu inseamna ca-i ceva extraordinar) si binisor jucat, desi mai toti actorii sunt niste necunoscuti, ba chiar amatori daca nu ma insel.

In the fog - Un film destul de static, cu multe cadre lungi, cu nu foarte multe personaje. Actiunea e destul de simpla dpdv narativ: in timpul celui de-al doilea razboi mondial, doi partizani rusi sunt trimisi sa omoare un civil de aceeasi nationalitate pt ca-i banuit ca ar fi colaborat cu nemtii. Filmul nu mai e atat de simplu cand se da un zoom pe personaje, oameni de aceeasi natie prinsi intr-o situatie stupida. Realismul filmului m-a dus cu gandul la Sartre si a lui pieasa "Morti fara ingropaciune", chiar daca in ceea ce priveste actiunea propriu zisa nu seamana. Clar nu e un film pentru cei care cauta actiune, nu se intampla multe in film, dar pana acum mi se pare de departe cel mai bine realizat. Chiar daca scenariul e oarecum simplut, actorii joaca foarte bine, iar imaginea e cea mai buna din ce am vazut. Singura mea pb e ca mi s-a parut mai putin interesant decat My Joy. Aici nu exista o coborare in infern precum in filmul precedent, poate si pt ca infernul e deja acolo, dar asta il face ceva mai monoton.

Rust and bone - Bine realizat, bine jucat (in special Marion), dar putin cam schematic, facil si pe alocuri melodramatic. Insa in cele din urma e un film placut pana la un punct, chiar daca mi se pare cel mai putin impresionant din ce am vazut. Nu aveam asteptari asa ca nu a dezamagit, pb e ca nici nu m-a surprins in vreun fel.

Like someone in love - Un Kiarostami tipic, chiar daca decorul s-a mutat in Japonia. Personaje care se intalnesc pt prima data schimba replici si ajung sa se cunoasca intr-un mod destul de personal. Nu e chiar printre cele mai bune filme ale iranianului, dar mie mi-a placut. Clar e static, ca de obicei, multe dialoguri bine scrise, naturalete... Kiarostami tipic. Singurul lucru deranjant a fost finalul, putin cam anticlimatic.

Holy Motors - Bizar, dar nu m-a surprins atat de mult pe cat as fi vrut. Asteptarile erau foarte mari si nu a venit cu acel ceva care sa-l faca un film cu adevarat mare. Poate e filmul care poate fi cel mai comentat. Cred ca i se pot gasi mai multe interpretari, dar momentan nu cred ca-i cazul sa emit ipoteze. Filmul e bine realizat, cu un Denis Lavant excelent, dar din pacate nu pare sa depaseasca ceea ce apare in trailer. Te-ai astepta de la un film inteligent sa expansioneze ceea ce apare intr-un trailer, dar nu face decat sa ofere repetitiv lucrurile prezentate. Dupa umila mea parere nu cred ca-i un film de Palme d'Or si poate singurul care ar fi meritat vreun premiu e Lavant.

Top personal pana acum:

1. In the fog
2. Holy motors
3. Like somone in love
4. Beast of the southern wild
5. Rust and bone

De mentionat ca toate mi-au placut, dar niciunul nu a avut ceva care sa ma incante in mod special. Mai am inca 5 de vazut: Killing them softly (chiar acum plec sa-l vad), Post tenebras lux (de la el am cele mai mari sperante), film surpriza (care sper sa fie Amour, dar cred ca mai degraba o sa fie ceva de tipul the hunt. sper doar sa nu fie moonrise kingdom, that would totally suck), after lucia si dupa dealuri.

"Kiarostami tipic".De cand e Kiarostami asa mort?

Eu din ce-am vazut ar reiesi cam asa:

1).Beasts Of The Southern Wild
2).Holy Motors
3).Killing Them Softly/Post Tenebras Lux
4).In The Fog
5).White Elephant
6).The Angels' Share/Reality
7).Like Someone In Love
8).Cosmopolis/Despues De Lucia

De notat ca tot ce este dupa Loznitsa nu mi-a placut.

Bag si eu un clasament provizoriu, de la festival + de pe surse, mai am pana joi doua bucati la festival.

1. Beasts of the Southern Wild
2. Moonrise Kingdom
3. Like someone in love
4. Holy motors
5. Reality
6. Killing them softly
7. Lawless
8. Rust & bone

N-am cumparat bilet la filmul surpriza, dar nu cred ca o sa fie Amour. Daca il aveau, il puneau cap de afis, nu faceau giumbuslucuri din astea cu el. Cred ca e Moonrise Kingdom sau Xavier Dolan-ul. Bine, pentru cei ce asteapta Amour, sper sa ma insel. :D

Ultimul film vazut a fost Chronicle. Dupa descrierea pe care am citi-o ma asteptam la mult mai mult de la film, dar nu as spune chiar ca m-a dezamagit. Este pur si simplu un hibrid intre filmele cu supereroi si dramele cu tineri liceeni. Pana in utima jumatate de ora nu prea este actiune, iar filmul se termina putin cam subit. I-am dat nota 7 si nu stiu daca l-as recomanda, probabil doar din punct de vedere al dramei psihologice prin care trece personajul principal.

Dupa dealuri si campii nu l-o vazut nimeni inca? :P

Gata si cu retrospectiva Cannes. Intre timp am mai vazut:

Killing them softly - Un film bine facut all-around: regie, imagine, actori, scenariu, muzica. Integreaza binisor politica si efectele crizei in viata uzuala a smecherarilor ordinari (mafioti ar fi fost poate prea mult spus). Eu l-am vazut si ca un fel de satira, "mafiotii" sunt hipersensibilizati, uneori chiar depresivi. In final a fost sub asteptari pt ca-i mult inferior lui Jesse James (one of my all-time fav). Imaginea e buna si aici, dar nu prea foloseste la ceva anume. Personajele sunt mai mult schitate, la fel ca ele nici povestea nu are prea multa vlaga (cam atipic pt filmele de gen), dar poate chiar asta se dorea, ca element al satirei. Dialogul e destul de inteligent, politicul din film s-ar putea sa fie un element love it or hate it, dar ultima replica, data de Pitt, e destul de spot-on.

Post tenebras lux - Cea mai mare dezamagire. Un film care nu merge nicaieri, lipsit de sentimente, fara vlaga si poate fara idee (care sa merite a fi ecranizata). Are o imagine foarte buna, dar care pana la urma e stricata de inutilitatea acelui artifiu observat si in trailer, artificiu care persista in mod inexplicabil pe toata durata filmului. Pt mine e genul de art-film wannabe.

Moonrise Kingdom - Surpriza, filmul surpiza pe care nu-l vroiam. Cred ca mai toti l-am vazut deja. Wes Anderson at it's best.

After Lucia - Crap. Big crap.

Dupa dealuri - Nu aveam asteptari foarte mari si m-a surprins enorm. Pt mine e singurul film cu adevarat memorabil din ce am vazut pana acum de la Cannes (si practic singurul care mai are vreo sansa e Amour). Filmul e foarte compact, e plin de dialog de la un capat la altul, tot timpul se intampla ceva relevant, deci nu bate campii deloc in ciuda celor 2 ore jumate. Mi se pare nejustificat sa fie numit un film lung. Actorii sunt foarte buni, naturali, creaza niste personaje veridice (poate singurul film care reuseste asta). Imaginea e si ea excelenta, poate cea mai buna pe care am vazut-o in vreun film romanesc (dar am vazut putine). Sunt sigur ca o sa genereze niste discutii interminabile pt ca filmul se situeaza de o anumita parte si nu o face deloc subtil. Ce mi-a placut insa e modul in care a prezentat cele doua tabere, de parca ar fi in lumi diferite, incapabile sa comunice intre ele cu adevarat tocmai pt ca nu folosesc un limbaj comun. Mi-a placut si faptul ca incidentul a avut loc mai putin sub forma unei forte razbunatoare, al unui exces de putere, ci mai degraba dintr-o oarecare inocenta (daca o pot numi asa), din ideea de a face bine in mainile unor persoane care nu erau constiente de aceasta diferenta in limbaj si prin urmare nu realizau ca binele lor e cu o masura diferita de nevoia celuilalt. Mi-a adus aminte de Soareci si oameni a lui Steinbeck, de acel om cu putina minte, inocent, care nu era constient de propria putere.

Clasamentul final (de fapt mai vreau sa vad Amour, The hunt si Lawless):

1. Dupa dealuri
2. In the fog
3. Holy motors
4. Killing them softly
5. Moonrise kingdom
6. Like someone in love
7. Beasts of the southern wild
8. Rust and bone
9. In another country
10. Cosmopolis
11. Post tenebras lux
12. After Lucia

Din premii, mi se par absolut meritate cele de scenariu si actrite luate de Dupa dealuri, dar regia mi se pare ca ar fi meritat-o mai mult Loznitsa. Decat Reygadas cred ca mai degraba ar fi mers chiar si Mungiu sau Carax.

am zis că dispar de pe hartă, Fed, asap, aşa cum sper să dispară moldova sovietică incorporabilă româniei, dar jur că nu e vina mea. mi-a venit un prieten de după nouă mări şi primul lui gînd a fost să ne adunăm iar toţi la o bere şi la o lîncezeală de o noapte întreagă pe o saltea întinsă lîngă zid, pentru a rememora zilele de demult cînd ne uitam la blue velvet şi indiana jones unul după altul şi discrepanţele nu se vedeau, nu se simţeau. noi nu suntem cinefili, noi doar ne uităm la filme. şi ne-am uitat.

i won't get smarter by shutting up anyway

Motivele ei sunt necunoscute. Ce se ştie despre ea poate încăpea într-un pliant la o cutie de chibrituri. Spune că e servitoarea propriei sale familii. În fiinţa ei nici urmă de cochetărie şi iubire panteistă ca la cenuşăreasa lui disney. Dimpotrivă, are privirile dure, de oţel ale tinereţii ce şi-a jurat o inflexibilă puritate. Vine la amanet cu fleacuri, care nu prevestesc deloc actul ultim al unei renegări definitive şi a sărăciei fără scăpare: amanetarea crucifixului. Cînd tipul ce-i livrează banii îi propune să păstreze crucea de aur şi să-i lase cristul de marmură, refuză. Probabil pentru că în suflet rugurile aprinse ale ereziei s-au şi topit deja, lăsînd o linişte amplă, devotată noii sale credinţa în lipsa oricărei speranţe. Tipul oricum nu 'jaba îi acceptă nimicurile recompensate copios: i-a căzut cu tronc blonzimea fetei şi spere să o poată educa în spirit capitalist, mai puţin în etică puritană, cît e fierul cald, căci fata are şaişpe ani. Se căsătoreşte, însă nu îi este mai bine. E prea săracă pentru a putea aştepta marea iubire, prea încolţită ca să nu vrea să plece de acasă imediat, prea plină de dispreţ la gîndul unui mariaj convenţional, cu un tip pe care-l detestă. La început convenabil de larg, spaţiul dintre aceste constrîngeri începe să intre la apă, sufocînd şi inundînd totul cu o greaţă paralizantă. Citeşte, dar cititul nu face decît să caşte breşe peste tot, să acutizeze contururile lucrurilor pînă la orbire. Vorbeşte cu soţul, dar dialogul nu face decît să apară arhipelaguri acolo unde părea să fie o fîşie continuă de pămînt, făcînd legăturile şi mai slabe, iar distanţele mai mari şi mai obositor de trecut. El e fost bancher, actual cămătar, care din întreaga pictură a occidentului nu pricepe decît că femeia e obiect de plăcere şi trebuie folosit ca atare. Sau e sfîntă, obiect de adoraţie religioasă. Între aceste două opţiuni – nimic, doar ecoul. Însă blîndeţea ei inaccesibilă, insondabila ei melancolie tocmai în acest interval nestudiat se află. Une femme si douce.. se sinucide. Vrea să-l împuşte pe el, dar apoi se opreşte: este aceasta vraiment o ieşie? Nu e. Din tăcerea, vorbită sau nu, nu te scoate moartea celuilalt. Infernul scăpat de un drac nu e paradis.
Filmul e uscat, recitat aproape, s-ar putea ca numai ceva lecturi de teatrologie, nu de film, să mă facă să înţeleg potenţialul unui joc în care o voce fără inflecţiuni enunţă robotic fragmente dintr-un ennui instalat parcă de secole, adunat în dune nemişcate într-un apartament parizian, deşi toată tărăşenia, povestită de soţul care habar nu are de nimic, nu pare să fi durat mai mult de cîteva luni. Încă o piesă adăugată la bressoniadă.

Asta a fost înainte să citesc nuvela lui Dostoievski. După ce am citit-o, unele chestii s-au luminat, dar filmul deplasează cu cîteva grade traseul nuvelei, nu în privinţa naraţiunii, care e destul de fidelă, ci a mizei, a ceea ce se înţelege din el. După cum se spune tonul lui Bresson e: engaged, deeply respectful, but not reverential—instead a bit freewheeling, associative, ambulatory. Probabil faptul acesta, că e mai mult investigator decît tributar culturii, că ia faptul cultural, îl suprapune peste un fapt de viaţă şi îl taie fără ezitare acolo unde devine hieratic, pur şi simplu istoric sau ţinînd de altă sensibilitate, sau îl umple dincolo, unde alte excrescenţe istorice îşi cer cuvîntul, îl face pe bresson atît de onest şi de valabil.

Take this waltz -o porcarie indie cu pretentii de film profund (Michelle Williams despre care acum aflu ca a jucat in filmul asta eu crezand pina acum cateva minute ca e vorba de Carey Mulligan :-O ) este maritata cu Seth Rogen (ala cu bondarul verde :-& ) dar saliveaza la un vecin mai frumusel . Devine femeia asta asa bovarica asteptand ca vecinul ei sa-i dea orgasmele verbale de care domnul viespe verde o lipseste . Si vorbesc ei doi si nici macar nu si-o trag si iar vorbesc si iar nu si- o trag si Seth Rogen se ocupa in timpul asta de bucatarie si de tot felul de retete simandicoase . Filmul merge tot inainte si golul interior ( si exterior) al femeii creste mai ceva ca o carie din gura unui sugator de cocosei de zahar . Monotonia este sparta de niste scene la piscina unde avem parte de livezi de peri pubieni :niste babe la dusuri + eroina noastra care se leapada cam repede de haine.
Avem pina la urma si niste sex filmat la 360 de grade (doar pe orizontala) unde vedem 6 picioare in pat semn ca bucuriile de la brau in jos e bine sa le imparti in grup.Actiunea tantrica se petrece intr-un falic far pe malul marii pe melodia lui Leonard Cohen ''Take this waltz '' .
La final femeia este unde ar trebui de fapt sa fie -la cratita si priveste asa sagalnic la armasarul de langa ea . Se intelege ca si de asta s-a saturat si urmeaza altul la pat ,adica in far .

2/10 - Sa vii ca tac-tu tuns la scoala

acuma am văzut şi eu holy motors. bremen e de vină. mersi bremen >:D<

liviu nu ştiu de ce nu vrea să-l interpreteze, deşi eu aş fi foarte curioasă ce crede lumea despre el.

în primul rînd, două-trei măşti din istoria filmului francez, primele ce-mi vin în minte.
carax îi mulţumeşte lui georges franju la sfîrşit, deci să-l amintim şi pe franju.


eyes without a face (georges franju) - cea care joacă în holy motors rolul lui celine e şi cea de sub mască, în filmul lui franju. sus 1960, jos 2012






lost in new york (jean rollin :x )

şi, desigur

litan (jean-pierre mocky)

alte cele - kylie minogue care arată a jean seberg şi pe care o şi cheamă în film jean
- dedicaţie finală pentru ekaterina golubeva, muza lui carax , dar şi a lui bartas.
- chestia aia cu *trebuie să te comporţi ca şi cum ai fi urmărit tot timpul, deşi camere nu există* - un fel de interiorizare a panopticonului, chiar în posibila lipsă a acestuia. cctv?
- faza cu cimitirul - tare! dar şi adevărată. pînă şi alex leo şerban îşi supravieţuieşte moartea pe acest forum. site-ul e un afterlife plantat chiar în această viaţă, e surogat de posteritate şi posibilitatea că-şi va mai aminti cineva de tine, ba poate îţi vei face şi prieteni postum, dacă mai dă cineva de pagina ta de web, e reală. vei primi şi mail-uri post-mortem (de la cinemagia sigur), deci netul înlocuieşte necesitatea spiritismului şi anulează bariera celor două lumi, cea de aici şi presupusa de dincolo. în plus, cît poate spune un nume pe un mormînt, mai ales dacă nu el cuiva care a reuşit să se producă în viaţă? nu tu pictor, nu tu politician sau filantrop. ca să nu treci indiferent, piatra de mormînt îţi oferă un link, unde îl vei putea cunoaşte pe cel mort în toată splendoarea lui de-o viaţă: ce cîini mişto a avut, ce clătite mişto făcea la dejun, ce mişto a fost călătoria lui în panama sau surinam, ce frumos lăcrima la primele raze ale primăverii, etc. deci linkul de pe mormînt e un fel de captatio benevolentiae, el zice: trecătorule, măcar acum, că am crăpat, bagă-mă în seamă! căci numai moartea îmi oferă răgazul necesar să devenim prieteni, gata cu agenda hiperplină şi cu şedinţele la psihanalist -acum sunt liber, deci hai să comunicăm! sau sunt oameni care supravieţuiesc sub forma unor biţi, prin canalele cyberspace-ului (parcă văzusem ceva de genul acesta în dosarele x :-? :)) ). pînă la urmă de ce nu? cum mai toate pozele de astăzi, albumele de amintiri sunt digitale, singura modalitate de le scăpa de la foc, de la un hdd stricat, de la o mutare urgentă atunci cînd edilului i se pune pata să tragă o şosea chiar prin mijlocul livingului tău, de la un shift delete dat de urmaşi nerecunoscători, este să le încarci pe undeva şi de acolo, din eternitate să le contempli la infinit.

- pe de altă parte, e nevoia ca diviziunea muncii să dea tuturor de lucru. de aceea, să fii tu însuţi e costisitor , de multe ori. trebuie să dai şi altuia posibilitatea să trăiască, să nu fii un egoist infect, trebuie să permiţi şi altuia un job plătit, acela de a te înlocui în propria ta viaţă. iar tu să-i înlocuieşti pe alţii, să-i simulezi dacă trebuie, să deranjeti apatia, să aranjezi un simulacru al activităţii. chestia îmi aminteşte de forbidden door, cu a sa reţea clandestină de televiziuni reality, în care subiectele erau de cele mai multe ori violente, incomode, un fel de videodrome generalizat, pe care îl puteau accesa doar membrii unui club select. în holy motors totul se face pentru frumuseţea gestului, pentru a-i retrăi pe quasimodo sau pe phantom of the opera - umm, de ce nu? not that bad.

cei ce l-au mai văzut, ziceţi şi voi.

Voskhozhdeniye -regizat de Larisa Sepitko in 1976 -film clasic despre razboi . Magistrala confruntarea unui prizonier cu anchetatorul /calaul sau . Obligatoriu de vazut .9/10

http://www.youtube.com/movie?v=UEVZO...&feature=mv_sr

Magic Mike

Steven Soderbergh asta e un regizor talentat dar teribil de inconstant.
Haywire a fost o petarda trasa dar omul se revanseaza cu Magic Mike,in care iar joaca Channing Tatum,filmul fiind inspirat intr-o oarecare masura din viata lui inainte sa devina actor.

Multa lume se plange ca Tatum nu stie sa joace si chiar daca uneori e cam neconvingator,aici se descurca de minune pentru ca e in elementul lui.
Restul distributiei nu e pusa prea tare in centrul atentiei decat McConaughey,care e la fel de carismatic ca si in Killer Joe,Alex Pettyfer si Cody Horn.

Desi filmul devine conventional prin ultimele 20-30 de minute,lucrul asta nu e tocmai deranjant pentru ca ne arata ca nu-s toate roz in profesia asta de stripperi si actorii mentionati mai sus chiar sunt ok in rolurile lor.

7/10

step up revolution
 

Mi-a placut la nebunie filmul asta , intotdeauna se gaseste ceva nou de prezentat din industria dansului dar mai ales ideea filmului este mereu reprezentativa ,, sa nu renunti niciodata la visele tale si sa lupti continu chiar daca uneori motivatia se schimba ,, pacat ca nu lam vazut la cinema :((

Looper
 

Tocmai ce am văzut un film care m-a dat pe spate: Looper !!:-?

Lake Tahoe -2008 -film mexican .Un pustan intra cu masina intrun stalp si tot filmul cauta sa-si repare masina. Film recomandat celor care au rabdare sa vada cum se usuca vopseaua sau sa urmareasca Gerry ,Calul din Torino fara sa triseze (sa doarma sau sa dea pe ffwd)
. Dupa ce se fataie pustiul prin tot felul de peisaje dezolante (dar insorite-bune pentru reumatism) parca spre final stoarce si filmul cateva grame de drama .(:|

http://www.youtube.com/watch?v=R-MA-d9cvks

5.5/10

O saptamana au ungurii la ndispozitie sa ne nauceasca si sa ne fure Transilvania.Ne vor tranchiliza cu filme moca la MTR.Astazi se proiecteaza FinalCut filmul lui Gyorgy Palfy..Se anunta doritori ?

Final -Cut. o poveste de dragoste cu toate ingredientele(intalnire ,iubire,gelozie,sex,gelozie) din 400 de filme.Un experiment destul de interesant ,amuzant si uneori lacramos.
Moment de ocultism :in film eroul (eroii intercalati) la suparare o da pe bautura si de furie sparge paharul.Exact in aceeasi clipa in sala se aude sunetul unei sticle care se sparge si toti din sala izbucnesc in ras.

bremen, zău că aş merge cu tine la palfy, măcar aşa aş avea ocazia să-ţi ascult comentariile live. must be delicious ;) :)) .
:-bd shepitko

Daca este un film serios sunt mut . Sunt un om foarte retinut si-mi iau poker faceul la mine daca e drama sangeroasa , chilareala de popor rasculat sau lapidare /incendiere de infidela /vaduva. :(

nu lua chestia de mai jos în serios, îi lipseşte sensul umorului complet.

Nu ştiu cît de serios sau nu este. Mie îmi ridică eterna întrebare dacă cei slabi nu sunt decît însetaţii de putere înfrînţi. Dacă nu ar deveni la fel ca şi călăii, dacă li s-ar da ce cer. Sărăcia e provizorat, ca atare nu trebuie luaţi săracii ca o specia aparte de oameni, cu absolutismul de clasă al marxiştilor (ceea ce nu e nicidecum o încurajare a sărăciei). Nemţii se răfuiau cumplit cu cei care ascundeau partizanii şi cu partizanii înşişi. Ce-i deosebea de ruşi este însă că plăteau pentru ce luau, iar ruşii prădau şi violau chiar în teritoriile aliate. Filmul e făcut din perspectiva învingătorului, normal, însă eu nu le-am luat at face value, iar unele momente acolo au un impact psihologic care te îngheaţă, fără a fi gory cîtuşi de puţin. Scena ai cu tîrîtul prin zăpadă m-a congelat, e o scenă de o senzorialitate copleşitoare. friiigg.. Apoi tensiunea din faţa puştii automate din pod, şi aceea parcă elimină personajele şi te pune în locul lor. Na, poate pentru că am văzut ceva filme de război ruseşti pline de un optimism deplasat sau un coolness la fel de misplaced, filmul acesta al lui shepitko mi se pare oarecum mai lucid, pentru că prezintă războiul nu în oroarea lui însîngerată, ci în banalitatea lui exasperantă de fiecare zi: foame, frig extrem, pînda peste tot a morţii. Pentru că războiul nu e numai bombe şi atacuri, e şi această aşteptare îndelungată, în care trebuie să mănînci ceva, să te adăposteşti undeva, şi să scapi măcar pentru un timp de psihoza fugarului cronic. Eu tind să fiu sensibilă la insinuări populiste în filme, acolo unde le pot repera, dar filmul ăsta mi se pare făcut cu aceeaşi stinsă indignare cu care e făcut the red and the white al lui jancso, ca şi cum *e război, doar nu te-ai fi aşteptat la un pat de roze. Ultimul război al gentlemanilor a fost ww1, iar noi suntem deja în ww2*. Tarantino de exemplu, care e aşa de *rebel*, că nu vorbeşte despre intervenţia ţării sale în vietnam sau irak, dar se leagă de aceeaşi uzată placă a germaniei naziste, ar fi lăsat urlete cumplite în scena aia cu stigmatizarea cu steaua sovietică, şi nu numai el ar fi făcut-o. Shepitko însă nu vrea să manevreze publicul maltratîndu-i fără nici un drept nici văzul, nici auzul. În general, apreciez filmele care nu mă fac să confund isteria sau enervarea datorată mijloacelor folosite cu adeziunea liber consimţită faţă de subiect, filmele care whip me into consent, în condiţţile în care ştiu deja că ce e tratat pe ecran nu are nici o scuză. Războiul e o chestie naşpa, şepitko ştie asta, noi ştim asta şi şepitko ştie că noi ştim asta, dar mai ştie că reprezentările voit spectaculoase ale sale nu durează în conştiinţă, pentru că rareori găsesc acolo un suport de trăiri şi de abrutizare pe măsură. ce mi-a plăcut mult e faza aia, întrebarea aceea atît de abisală, mefistofelică: dacă suntem finiţi, la ce ne mai trebuie virtutea de a nu trăda? uaa. şi apoi, inadmisibilul: soldatul (sovietic sau ba) nu e un bloc uniform, animat de cele mai calde sentimente pentru patrie, înăuntrul blocului sunt disensiuni, meschinării, eroisme şi anti-eroisme, maţe versus bună creştere, disperarea de a trăi vs. o conştiinţă nealterată de compromis, *trebuie să cedăm un pic acum, ca să le rupem gura după*, etc. mă gîndesc că nu e un film care a plăcut atunci, pentru că nu avea patosul necesar, nu linguşea destul orgoliul unei naţii îmbătate de victorie.
şi scena finală - puternică, demonică.

Bune observatiile dar vin si eu cu niste adaugairi :
-Nemtii plateau ce luau dar in Romania sau in alte tari cu care erau aliati .In URSS ei luau pur si simplu fara sa plateasca .Jaf pe fata .Sa nu credem la nesfarsit ca nemtii au fost baietii buni care salutau babutele pe strada atunci cand ajungeau intrun oras cucerit .O fi fost asta in Franta dar in Ucraina si Rusia au facut si ei prapad.
- Nu trebuie neglijata componenta patriotica a razboiului desi daca ea a fost umflata apoi de propaganda sovietica . Chiar daca-l iubeai sau nu pe Stalin nemtii totusi venisera peste tine si-ti ucisesera tatal ,mama ,fratele ,sora . Erai obligat sa te aperi de ei si sa le-o dai la cap atunci cand aveai ocazia. Sirul de nenorociri pe care le-au facut la randul lor rusii atunci cand auintors razboiul se datoreaza si conditiilor inumane la care-i adusesera nemtalaii .
-Amestecul asta de eroism /lasitate /disperare /impingere de la spate cu teava pustii este foarte bine redat in film dar si mai bine este ilustrat in capodopera lui Vasili Grossman ''Viata si destin''
-Dramatic modul in care scenariul filmului se suceste si soldatul ala bun la suflet si camarad de nadejde ajunge sa cedeze iar amaratul ala care se tara prin zapada ajunge adevaratul erou al filmului prin taria de caracter si coloana vertebrala de care da dovada .

Mda, daca tu te astepti ca Tarantino sa faca cine stie ce comentarii sociale, politice or any other stuff like that in filmele lui e clar ca ai dreptate la partea cu "lipseste sensul umorului complet".

eu nu am zis ca ar face tarantino comentarii sociale, ci ca ar exploata violenta pentru a o fetisiza, cum face de obicei, ceea ce e si mai respingator. si pentru chestii de genul acesta simtul umorului imi lipseste. nici nu-mi pare rau.

- bremen, eu nu ii ridic in slavi pe nemtalai, pentru ca astfel ar insemna sa justific razboiul macar pe jumatate, luand partea uneia dintre tabere. si nici nu cred ca au fost ingerii salvarii, dar informatiile mele, desigur orale, nu din surse scrise, vin tocmai din zona urss, din ucraina. in fine, mie filmul mi se pare anti-razboi pur si simplu, pentru ca nici nu-i umfla pe unii, invadatii, in pene , nici pe ceilalti, invadatorii. mizeria umana e de ambele parti, inclusiv in tabara victimelor, unde muribundul acela e sustinut cu atata zel in viata, doar pentru ca a promis ca a doua zi va lua toata vina asupra lui si le va salva celorlalti pielea.
- si nu cred ca acel brav camarad e tarat in noroi asa, de dragul contrarierii publicului. in fond nici blondul acela nu are o imagine tare faina, desi e scolit, ofiter, comunist si pozeaza si in isus la urma. la un moment dat, si pe el l-a invins dorinta de a trai, de a-l impovara pe celelalt cu prezenta lui si de a-i imputina sansele de salvare. in fiecare dintre situatii, unul din cei doi va face o alegere care, la un bilant final, nu-i va prezenta pe nici unul ca alb sau negru.
- nu am citit grossman, dar prefer astfel de personaje unora care reactioneaza ca la comanda, toti patrioti, toti suparati, sau toti fericiti, toti mobilizati. personajele sunt diverse, si vaduva are partile ei de lumina si intuneric.
- nu am spus ca o contra-ofensiva impotriva inamicului e anormala. dar mai conta sa stii si ca daca pici prizonier, altceva decat siberia nu te astepta. politica lui stalin era stricta in aceasta privinta. prizonierii nu erau reabilitati.

Atîta timp cît se petrece doar pe ecran nu văd care e problema. Mr. T. a ridicat-o la rangul de artă şi foarte bine a făcut.:D Nici Stone nu mai are coaie să critice pe cineva şi voi îi cereţi renegatului să-şi asume responsabilităţi sociale?
Iar glamour-ul nazist dă mai bine pe ecran decît păduchioşii lui Saddam, între noi fie vorba.:D

Nici eu nu am zis ca ai zis ca ar face comentarii sociale/politice whatever ci ca "Tarantino de exemplu, care e aşa de *rebel*, că nu vorbeşte despre intervenţia ţării sale în vietnam sau irak" suna a repros tocmai ca nu face 8-|
Da, omu' exploateaza violenta (asa cum unii exploteaza nuditatea cabalina-nu ca, caii ar umbla imbracati in general, de exemplu, dar acolo nu e nimic respingator :D ) but at least he is honest about it. Nu cred ca are pretentia ca violenta din filmele lui ar transmite ceva cu adevarat profund.

Devine enervant faptul ca tot va luati de scena respectiva din Japon. Nu mai stiu daca s-a discutat mai serios pe baza ei sau doar s-a aratat repulsia fata de ea, dar, probabil, in repulsia respectiva s-ar putea sa fi intors privirea sau sa fi pus mainile la ochi si sa nu observati ca personajul principal si calul pareau sa impartaseasca aceeasi problema, o problema care-l macina destul de serios pe mexicanul nostru schiop. De ce scena respectiva? Probabil pentru evidentierea indirecta a problemei personajului prin intermediul unui animal oarecum definitoriu, ca nu degeaba se vorbeste de 'armasar in pat'. Despre problemele personajului principal se tot poate discuta, cert e ca scena cu pricina nu-i bagata total aleatoriu acolo, ci e chiar foarte importanta in intelegerea frustrarilor sale, in special a pierderii masculinitatii.

Pentru ca mie mi-a ramas infipta in creier ca simbol perfect pentru ce metafore geniale sunt in stare unii sa nascoceasca doar ca sa-si "nonconformizeze" cat mai mult filmul. De asta o tot folosesc ca exemplu', pt. ca mi-e lene sa ma gandesc la altul, si oricum nu gasesc unul mai bun:D
Si nu, nu cred ca s-a vorbit prea mult despre problemele personajului principal pentru ca unii useri nu si-au prea dat seama care sunt problemele lui. Probabil din cauza ca nu sunt in stare sa descifreze scene de genul ala 8-|

:))

lol, poate citeşti comentariul meu la japon şi dacă nu înţelegi cuvintele destul de explicite de acolo, cred că nici la tine experienţa nu a ajuns mai departe de a-ţi imagina ce are doamna învăţătoare sub fustă. asta ar fi diferenţa dintre interpretare şi imaginaţie infantilă.

Nici eu nu am zis ca ai zis ca ar face comentarii sociale/politice whatever ci ca "Tarantino de exemplu, care e aşa de *rebel*, că nu vorbeşte despre intervenţia ţării sale în vietnam sau irak"

vai, white, redescoperi roata sau nu am priceput eu că a lua drept pretext un trecut politic, cu anumite tendiţe sociale ale unei ţări înseamnă a fi apolitic şi asocial. şi parcă ăsta nu zicea că face exploitation. sau am pierdut ceva din vedere?

Da, ziceai ceva de un om care vrea sa futa. Real(ly) deep.
Nu ai priceput ca eu ti-am reprosat tie faptul ca tu i-ai reprosat lui Tarantino ca...fuck it, nu are sens.
La un search rapid pe google: "The writer and director said "violence is so good" because it is the most enjoyable form of entertainment, adding that what he wants to see at the cinema is a man "bleeding like a stuck pig". "
Si daca imi permiti, iti sugerez (oh doamne, nici in cele mai salbatice ganduri ale mele cu "oricearfisubfustainvatatoarelor" nu ma visam atat de indraznet) sa te uiti la Natural Born Killers ca sa vezi cum Stone (daca tot a adus aminte WIndom de el) ia scenariul lui Tarantino si il modifca tocmai pentru ca violenta aia de acolo sa transmita un mesaj (don't watch Tv or something like that ).



Adica nici la tine nu a ajuns mai departe? 8-|

am văzut natural born. altceva?

Real(ly) deep

nu deepnessul contează, ci că s-a prins sensul,pe care tu, anterior acelui mesaj, nu l-ai prins ;) . adică nu te pricepi să descifrezi scene de genul acela, cum ar veni.

sindromul preşcolarului etern, de genul *ba tu eşti* l-am mai remarcat şi punctat la tine şi altă dată. nu faci decît să-l confirmi.

Multumesc ca mi-ai intar...hmm..confirmat ce am zis si eu mai sus. Ca doar la mine ma refeream si eu:| Si in rugaciunile mele de fiecare seara o sa adaug si un mic paragraf in care o sa-i cer lui doamne-doamne sa nu ma aduca in situatia de a scormoni dupa sensuri in cele mai "exotice" scene 8-|
Asa e, malombra, atitudinea mea de prescolar arunca umbre intunecate peste atitudinea ta deosebit de matura. Ca doar un adult perfect sanatos din toate punctele de vedere ajunge la fiecare conflict la pozitii de genul "du-te prima data si trage-i-o cuiva, poate dupa aia o sa intelegi ce scriu" 8-|
Cu alte cuvinte: BA TU:D

ai dreptate, white.



adică tu m-ai combătut, nu?
ex.
M: filmul este despre copilăria la ţară a eroului principal.
W: nu ai dreptate. filmul este despre casa şi familia la ţară a eroului principal, despre prietenii şi vacanţele acestuia, despre mediul rural care i-a încadrat escapadele copilăriri. în concluzie, filmul nu este despre copilăria la ţară a eroului principal.

în fond nu e problema mea de ce un individ care-şi zice white (şi se ştie despre ce problemă impo...rtantă e white-ul lui kieslowski) e atît de obsedat de potenţa în exces din actul acuplării a doi cai dintr-un alt film, de reygadas. revezi filmul, facing the problem is half solving it. în fine, am închis offtopicul.

ce mai văd.
o sangue de costa. fain pentru glazura de noir pe care o are.

Uh. Iti exersezi ironiile a la Twinsen pe mine?:)) Daca nu ar lipsi iar partea cu "umorul" ti-ar fi iesit aproape bine.

eu:

tu:

Tarantino via Google:
Intelegi? Nu? E ok, mai citeste o data.

In fond nu inteleg de ce ma tot las atras in dispute "puierile" (copyright reivan) cu o persoana care tocmai a facut saltul de la "white e virgin" la "white e impotent". Hmm, totusi e o imbunatatire, se pare ca si problema ta e pe jumatate rezolvata.
De ce sa inchidem off topicul? E aproape amuzant.

Am vazut Carlos. A fost fain. Chiar intre fain si foarte fain. 8-|

impresii amatoriceşti.
 

Filmul ăsta pare o continuare fictivă şi mult mai chic a lui no maps for these territories, în care william gibson se plimbă cu maşina prin oraş, detectînd elemente de sci-fi şi migrarea spre un alt tip de mentalitate odată cu expansiunea erei tehnologiei ubicui. Doar că filmul acela nu era atît de glossy, atît de umplut de ecrane şi ochelari negri. Era un scriitor cu un aspect banal care circula necunoscut pe străzi şi prevedea viitorul într-un prezent deja consumat sau în curs de consumare. Pe de altă parte, Adam Curtis, într-un documentar mai vechi al său, cu acea pasiune neobosită de a vedea ce idei animă tacit contemporaneitatea, societatea şi ideile presupus „personale” pe care le nutrim vs. fenomene ca libertate, etc. , spunea că occidentul alunecă deja spre o nouă orînduire „ancien regime-istă” în care unii vor avea totul şi alţii, cei mai mulţi, nimic. Că şansele ca cel născut sărac să ajungă la sfîrşitul vieţii tot sărac, cresc. Normal, ideea nu e nouă. Un anumit scepticism instinctiv probabil ne-a expus pe mulţi unei atare „iluminări”, că banii asigură eugenia în lipsa lagărelor. Apoi, statul care-şi creează propriile scenarii de revoltă şi propriile subculturi de canalizare a energiilor marginalilor, tocmai pentru ca aceştia să nu adere la astfel de direcţii venite din altă parte, din focare necontrolate de stat e familiar. Aceste precedente probabil au făcut ca un Cosmopolis să nu vină cu ceva nou, deşi ce are el în plus faţă de celelalte două filme este o atmosferă nevrotică, mizantropă, sictirită şi un jargon inventat ad-hoc, măritînd capitalul şi tehnologia unei societăţi post-politice (mai împuşcă cineva preşedinţi? Credeam că există ţinte mai demne de acest scop), care să arate cît de complicat se trăieşte la înălţime. Măcar Lavant, în relaxat-distopicul acela de holy moly, era mai uman, avea „plăcerea gestului”, friza nebunia, mergea la limitele raţionalului şi scruta orizontul de acolo, taking deeeeep breaths şi revenind înapoi împrospătat. Eric însă nu. Eric e lehămetit. Eric vrea toată capela lui Rothko, e blazat, îşi inspectează semenii ca un demiurg plasat într-o lojă, ţine de nu ş’ ce structuri macroeconomice, are mutra posacă a unui agent din matrix şi în general controlează situaţiunea cu un calm de boa. Sau de android (is it how people talk?). Mnoah, să simpatizez cu Eric ar înseamna să stau în cap. Şi nu am nici un chef. Am făcut stretching de dimineaţă şi pe ziua de azi îmi ajunge. Mă întreb ce simte pentru poetesă. Iubire? E prevăzut aşa ceva în planul lui de fabricare şi condiţionare neurologică? Most unlikely. Ca să nu mai spun cît de comice mi se par trecerile acelea de la eroul scelerat cu vidul în priviri la feţele alea bete, gen dezorientate, strîmbate, din discuţiile cu femeile. Şi maaaan, mistica pieţeleor monetare, căutarea echilibrului dintre bursă şi armoniile universului, plus prostata ca diagnostician al fluctuaţiilor financiare – las-o-n tac-su. Aşa de profetic să fi fost bogătanul, că pînă şi prostata slujea fidel scopului îmbăgăţirii? LOL. Ca şi la alte filme, m-am întrebat de ce dracu e nevoie de discuţiile acelea abracadabrante, de întîmplări la care, ca spectator, nu particip, de personaje pe care, ca spectator, nu le văd? Pentru că ai impresia că în paralel mai rulează vreo 2-3 neonoiruri, din care capeţi, zgîrcit, doar resturi incitante. Ca să adauge „mister inextricabil” poveştii? Îndoi-m-aş. E interesant cum ex-vampirul îl „demontează” la sfîrşit pe benno. Şi, obligatoriu, genericul final pe Rothko. Boo, rothko, you’ve become a commodity.

^
Inventezi , white, nu am spus nici una , nici alta. Am prezentat faptele, dar concluziile le-ai tras tu. Am specificat că nu e problema mea să ştiu ce şi cum. Dar te cred pe cuvînt. Tu te ştii cel mai bine. Ce ai tu pe conştiinţă e strict problema ta şi nu-ţi cere nimeni să te confesezi public, deşi, dacă ţii neapărat, nici nu te împiedică cineva. Ultimul film văzut, ultima confesiune făcută, diferenţa nu e mare. Spaţii multifuncţionale pentru useri nefuncţ.. speciali.

E normal să nu percepi un umor îndreptat împotriva ta. Credeam că e clar de la sine (îmi făceam iluzii că vei pricepe şi tu) că singura copie conforme a lui twinsen pe forumul ăsta eşti tu. Te asigur că nu vreau să-ţi uzurp statutul cîştigat cu vădit efort şi dăruire.

Şi nu, nu am înţeles ce anume spune nou fraza aceea de pe google faţă de ce am spus eu înainte. Poate faci un efort şi mă luminezi şi pe mine, care-s mai neiniţiată în tainele Ţărantinismului. Scuze faţă de alţi useri de pe forum, dar white e atît de insistent în a se băga în seamă de fiecare dată cînd marelui q i se boţeşte imaginea, că nu-i pot oferi decît lui cuvîntul. Oricum, dacă tu-mi poţi spune cu ce sunt mai indecenţi doi cai decît violenţa gratuită, scalparea, măţăraie răsfirată peste tot şi svastici scobite pe frunte cu briceagul, atunci eu îţi zic mersi. Ai spaţiul de emisie la dispoziţie.
___________________________________________
Hmm, mda. Am văzut Corpo Celeste (Alice Rohrwacher, 2011), o recomandare venită din partea cuiva care zice că merge, pînă prindem După dealuri. Ce mi-a plăcut: paleta de culori, hand-held camera, un sat clădit pe stîncă din care au plecat mai toţi, mai puţin un preot dintr-o biserică dărăpănată, lipsită de odoare, în care a rămas un crucifix scîrbit de lume. Filmul e, să spunem, “aventura” unei maturizări, atît cît poate fi aventură traiul într-un oraş năpădit de gunoaie, cu fauna maritimă imposibil de consumat, pentru că se scot întruna cadavre din Mediterană (sună a Gomorrah?), cu o soră care te ceartă pentru că o devorezi energetic pe mama, ce intră la lucru în tura de noapte şi cu şcoala confesională, unde tinerii aspiranţi la confirmation nu mai pot de atîta inaderenţă la cult. Este anti-clerical, se vrea metaforic pe alocuri. Dar "drama" personajului central - o fată de 13 ani - este că în microdramele în care se regăseşte zilnic (vederea unui preot care strînge semnături electorale, cîţiva pisici aruncaţi de-a valma într-o pungă şi înecaţi în rîu, mutarea într-o altă regiune, prima menstruaţie, etc.) mişcarea nu poate fi decît centrifugă, departe şi paralel cu acel refugiu pe care-l promite credinţa. Un crist zîmbitor, cu ochi albaştri şi braţele larg desfăcute, cu cîrlionţi de aur şi un ten ireproşabil e ceva de neînţeles pentru Marta, un scandal, o ciudăţenie. Se simte atrasă de celălalt aspect al său, biblic, furios, însingurat, sîcîit de peste tot de plîngeri, cereri de minuni şi explicaţii, înfierat că e nebun. Dar nici această apropiere nu durează. Intercalat între observaţiile ei critice, tăcerile revoltate, călătoriile cu maşina (Alice in the cities care nu mai caută nimic, deşi ar vrea) şi vizitele de circumstanţă la lăcaşul în care se cîntă imnuri pop divinităţii, filmul curge fără accente acute, dublînd starea interioară a vîrstei de tranziţie în care abia încep să se concretizeze atitudini şi imagini de sine.

1. ^Tu te crezi in Patul lui Procust sau ce ?

2. Citind cronica Reaumbrei la Cosmopolice mi-am amintit de semnatura lui Federico (btw tipu asta iar a disparut ? :-/ ) citand din Pitbull "un film nu e 100% prost daca te lasa sa dormi" (in ce opera a facut pitbull aceasta afirmatziune ???). Eu zic: un film e 50 % mai bun decat e daca prilejuieste texte mai lungi de 10 randuri care totusi iti fac placere sa le citesti.

3. Apropo de semnatura, este mai sus un one-liner cu potential clasic, vrednic de purtat la semnatura

Of, si ti-am zis sa mai citesti o data daca nu intelegi:( Dar sa le luam de la inceput:
Ba le-ai zis pe amandoua, draga Malombra, si e usor penibil faptul ca nici macar atat nu esti in stare sa recunosti. E drept ca nu le-ai zis direct, dar chiar si un user cu o putere de interpretare atat de mica ca (again, nu tresari) mine a putut sa citeasca printre foarte subtilele tale randuri:

You little liar:D
Aici avem un exemplu' clasic de sindrom al prescolarului etern, de genul "ba tu esti". Well, nu e nici o surpriza, pentru ca l-am mai intalnit la tine(no shit) , desi tu esti prima care reproseaza cu vehementa asta altora. Trecem si "ipocrita" pe lista and we are moving forward. A...BA TU back:D
Totusi, ce nu e clar? Tu ai zis ca Tarantino nu recunoaste ca face "exploitation", eu zisesem ca recunoaste. Chestia de pe google makes it all clear. Acuma ai inteles? Nu? Mai citeste o data.
Am zis deja, si de mai multe ori. Daca bagi chestii dezgustatoare(si nu ma refer doar la scena aia, scena aia era doar un exemplu) in filmele tale dar ai si pretentia ca alea sa considerate arta cand e clar ca nu prea ai mare lucru de zis, ei bine, atunci totul devine de 2 ori mai dezgustator. In schimb, Tarantino just loves to entertain you, si chiar daca asta e un scop mult mai putin nobil, cel putin el il atinge. Asa ca daca nu te poti distra atunci cand vezi "mataraie rasfirata peste tot" (de parca filmele lui s-ar rezuma numai la atat), inseamna ca ai cam uitat ca exista si un gen de filme care iti ofera si astfel de cheap thrills.
Si nu iti mai cere atata scuze de la useri, sa stii ca lor le place sa se uite, sick perverts...

eu nu sunt responsabilă pentru ce înţelege fiecare user. fiecare user înţelege ce vrea :P


and what is the problem, dear white? afectivitatea, tusea, astenia de primăvară?


în primul rînd, vreau să te felicit pentru cea mai bună alegere din viaţa ta, aceea de a lua notiţe masive din ce vb eu cu alţi useri pe forum şi cu tine inclusiv şi apoi să le dai copypaste cd vb cu mine. s-a întîmplat de multe ori. eşti ceva frate cu ponta? :)) de vreme ce materia ta albă, că (cenuşie de unde?) nu poate genera asemenea replici, sunt de acord cu tine: sunt bune. în fond acel dublu zero barat (8|) pe care ţi-l pui mereu în coadă te defineşte perfect. ah, dar nu e nevoie să fii modest, scumpule white.
a, da preşcolaritatea. dacă serios, i always think of you both in terms of lolek & bolek şi cum i-am văzut pe cei doi la o vîrstă preşcolară, s-ar putea să fie un grăunte de adevăr acolo, deşi nu ştiu cum ar putea fi sindrom.

da, really really ? unde am zis eu asta? crezi că i-am luat interviuri sau i le citesc? :| :-&
eu mă refream la faptul că tu nu aduci nimic nou cu găselniţa ta ţărăntinească faţă de afirmaţia mea că ăla fetişizează violenţa, afirmaţie care, ţin să te anunţ, în ordine cronologică e prima. grele, grele. un user acolo şi-a dat seama imediat seama la ce film specific mă refer, dar cu tine omul tre' să dea backwards iar şi iar pînă se şterge caseta. dacă citeai o dată şi nu o jumătate, te-ai fi scutit de efortul de a (dis)funţiona în gol atîta timp. (:| (:| (:|
în speţă, m-am referit la această postare a mea


dacă tot eşti bun la gugălit, poate descoperi şi unde a spus reygadas asta. pentru e unfair să pui faţă în faţă declaraţiile lui T şi non-declaraţiile lui reygadas. el spune că face artă? anume unde?


de parcă japon s-ar rezuma numai la atît. am zis io că selecţia e biased, ahem, by your cough.


no shit =)) . de parcă tarantino ar deţine monopolul asupra acestor cheap thrills. poate a inventat şi termenul. vezi dacă eşti fanatic? i got a lil secret for ya: the world is bigger than that.

iar nu ai înţeles. ceilalţi useri se uită la tarantino. tu eşti printre singurii care se uită la ţărantino. no, cum e acum? să făcu lumină? Ţ. al tău nu e sick perversion, e loveable mediocrity :D

Chambord, da, un pic de pro(cu)steală de antrenament.

plébéianisme oblige. :)) (and i only mean myself by that)

Ba eu sunt! Si va rog sa respectati copyright-ul! [-(

Aa nu, mi-am dat seama dupa aia ca ai trisat. Eu vazand linia aia sub care era comentariul la film am zis ca ti-ai pus cronica la semnatura ceea ce m-a dus cu gandul la romanul ca nota de subsol al lui CP :)) Dar tu de fapt doar ai tras o linie. Eu v-am crezut postmodernista domnisoara dar dvs mi-ati inselat asteptarile. Nu mai vb cu dvs pana nu faceti ceva care sa imi smulga o exclamatie de admiratziune. Ce-i drept pt replica aia cu "tu m-ai combatut, nu ?" sunt dispus sa va iert. Dar ... va costa totusi o bere. Plus alea 2 cand v-am dat like la nu-mai-stiu-ce-lista pe mubi ... se aduna, se aduna.

N-o lua personal, dar n-ajunge nici la genunchiul lui Dupa Dealuri. Amandoua esueaza sa redea o experianta religioasa autentica, dar Dupa Dealuri incearca macar sa nu judece si reuseste pe alte planuri. Corpo Celeste e zero barat ca poveste si cu atat mai enervant pentru ca ataca o religie pe care n-o intelege nici pe departe. Fata aia e banala ca personaj si plata ca interpretare, iar restul personajelor sunt inexistente. N-am rezistat mai mult de 30 de minute.

Asta cum arată?:-/