Amon Tobin - "Permutation"


Playlist files:

1. Amon Tobin - Like Regular Chickens (5:16)
2. Amon Tobin - Bridge (5:56)
3. Amon Tobin - Reanimator (6:34)
4. Amon Tobin - Sordid (7:11)
5. Amon Tobin - Nightlife (6:29)
6. Amon Tobin - Escape (5:54)
7. Amon Tobin - Switch (3:49)
8. Amon Tobin - People Like Frank (6:04)
9. Amon Tobin - Sultan Drops (5:12)
10. Amon Tobin - Fast Eddie (7:38)
11. Amon Tobin - Toys (5:16)
12. Amon Tobin - Nova (4:41)

Jean Michel Jarre - Metamorphoses

inefabil!
 

"All Those Born With Wings" - Jan Garbarek



1. Jan Garbarek - 1st Piece [All Those Born With Wings] (6:03)
2. Jan Garbarek - 2nd Piece [All Those Born With Wings] (4:53)
3. Jan Garbarek - 3rd Piece [All Those Born With Wings] (7:40)
4. Jan Garbarek - 4th Piece [All Those Born With Wings] (6:35)
5. Jan Garbarek - 5th Piece [All Those Born With Wings] (12:52)
6. Jan Garbarek - 6th Piece [All Those Born With Wings] (5:05)

Abia astept sa ascult Gorillaz - Plastic Beach (2010).
Majoritatea criticilor spun ca e un mare pas inainte pentru trupa animata.


Paul BREAZU | audio şi n-am cuvinte
Damon Days

● Gorillaz, Plastic Beach, Parlophone, 2010.

„Welcome to the world of the Plastic Beach!“ – ne anunţă cu insistenţă lătratul foarte bine temperat al bătrînului ogar Snoop Dogg, după o introducere orchestrală (să nu vă grăbiţi foarte tare să arătaţi clişeul cu degetul arătător sau să i-l arătaţi pe cel mijlociu, puţin mai încolo ne vom întîlni cu flautul, tabla, violoncelul şi viorile Orchestrei Naţionale de Muzică Arabă din Liban). Doamnelor şi domnilor, Damon Albarn, una dintre stelele tabloide din foarte colorata Cool Britannia a lui Tony Blair, s-a întors dintr-o călătorie lungă cît cinci ani – distanţa dintre anteriorul album de studio, Demon Days, şi această extrem de proaspătă operă semnată Gorillaz, Plastic Beach –, împreună cu desenatorul Jamie Hewlett, omul care l-a ajutat în inventarea celei mai faimoase formaţii de avataruri din istoria, întreagă sau doar recentă, a muzicii. Şi s-a întors, evident, schimbat. Nimic profund, pînă la urmă, dacă iau în considerare doar faptul că fostul vocalist al trupei Blur nu renunţă să se/ne convingă că subversivitatea, ironia şi amestecul sonor de confortabil şi inconfortabil pot fi lipite de o poveste cu personaje animate, împachetate şi comercializate cu succes maselor (o făcuse, oricum, de două ori pînă acum). Dar complet radical, dacă mă gîndesc la faptul că Plastic Beach se desparte, fără cine ştie ce regrete, de trecutul Gorillaz.

Lumea de astăzi a lui Damon Albarn (şi e una care-i depozitează exclusiv ideile despre muzică, pentru că britanicul s-a ocupat de toată bucătăria internă a acestui album, nemaiîmpărţindu-şi sarcinile cu alţi producători) arată altfel decît cele din 2001 şi 2005, chiar dacă e, în esenţă, tot un melting pot nebunesc de stiluri, sunete şi voci chemate să performeze opereta apocaliptică a unei planete îngropate în ritualurile de consum ale modernităţii, în care Lou Reed îşi rîde satisfăcut şi warholian în barbă – „Me? I like plastic!“ – pe „Some Kind of Nature“, în timp ce Mark E. Smith descalecă cum altfel decît turbulent – „Where’s north, from ‘ere?“ – din spinarea unei drum machine infernale, pe „Glitter Freeze“. Iar lista colaboratorilor e ceva mai lungă decît ne-am fi putut aştepta vreodată, pe lîngă cei amintiţi deja ea incluzîndu-i şi pe Kano, Mick Jones, Little Dragon, Paul Simonon, Mos Def, Gruff Rhys, Bobby Womack, Hypnotic Brass Enssemble, De La Soul, Bashy şi Sinfonia ViVa, o altă orchestră, una de muzică de cameră. Mai mult decît impresionant pentru un album care, dincolo de aparenta senzaţie a unei eterogenităţi şi densităţi abisale, respiră, totuşi, destulă coerenţă.

Din punct de vedere muzical, Albarn a schimbat sursele sonore din care s-a hrănit pînă astăzi proiectul Gorillaz – Dan „The Automator“ Nakamura şi Danger Mouse, producătorii celorlalte două albume ale grupului, aveau un alt background referenţial —, conectîndu-le la alte prize. Cîndva, imaginea viitorului arăta ca un cadru din 2001: A Space Odyssey, iar sunetul lui însemna un sintetizator care putea fi manipulat de entităţi precum Kraftwerk, Jean-Michel Jarre, Giorgio Moroder, Derrick May etc. De acolo îşi extrage Albarn noile ambiţii muzicale şi tot de acolo vine şi aerul de soundtrack retro-futurist de pe Plastic Beach, în care inimitabilul falsetto vag copilăresc al autorului, de pe cîntecele „Rhinestone Eyes“, „On Melancholy Hill“ sau „Broken“, picură stropi de melodramă într-o eco-poveste despre un viitor care se întîmplă, touché!, astăzi.

Mai exista Urma?

au scos si album de curand dc nu ma insel ;)

Urma scapa turma

Album: Blackjazz (2010)
Artist: Shining (Norvegia)

Death metal, progressive, saxofoane si viori. Daca un album are toate astea cu siguranta nu poate fi ignorat. Ma rog, daca o explozie care te da jos se cheama ca nu poate fi ignorata. Influenta putin prea evidenta din partea Muse "incetineste" acest album in graba lui sa cucereasca lumea.

nota: 9 / 10 (foarte bun)

Aperitive:

The madness and the damage done

http://www.youtube.com/watch?v=K8NJPONtZD8

Helter Skelter

http://www.youtube.com/watch?v=PqPCEADNz74

Blackjazz deathtrance

http://www.youtube.com/watch?v=DYvQ3ho5e9Y

Am ascultat cu sora-mea mai mica The Fame - Lady Gaga. La inceput am zis sa nu-i incurajez interesul, dar pe urma am constatat treptat ca e un pop destul de sanatos si am ajuns chiar sa-i fac cadou cd-ul. :P

Kitschoasa e putin zis :P e chiar monstruoasa. Dar pot sa respect la ea ca isi tine viata privata clar separata de cea publica si mi se pare una din putinele popstars care a reusit sa faca asta in ultimii ani.

(Re)ascultat Evoken - Antithesis of Light

Un album apasator. Ca intunericul vietii.

O bucatica din el:
http://www.youtube.com/watch?v=AfVwS...eature=related

Album: Plastic Beach (2010)
Artist: Gorillaz

Ambitios dar prea incoerent in eclectismul lui.

nota: 8 / 10 (bun)

Mi-a placut mult "The will to death" de Frusciante, un album pe nedrept trecut cu vederea. El a fost si sarea RHCP.

A fost sarea, dar pana la un punct. Dupa mine tot el a adus si downfallul RHCP, de cand s-a cumintit si i-a trecut zbuciumul tineretii a inceput sa compuna aberatii gen Hey-O, ma rog, nu ca ceilalti ar fi fost mult mai breji. Iar One Hot Minute - albumul Chili Peppers cu Navarro, din perioada in care ii parasise Frusciante (btw, acum i-a parasit din nou :P ) imi place uneori chiar mai mult ca BSSM, depinde de mood. Oricum mi se pare sus de tot.

Soc!
Lily Allen-It's not me it's you(2009)

nu se compara cu Akon si minunatele lui versuri:

She's nothing like a girl you've ever seen before
Nothing you can compare to your neighbourhood hoe
I'm tryna find the words to describe this girl without being disrespectful

Dam girl
Dam you'se a sexy bitch
A sexy bitch
Dam you'se a sexy bitch
Dam girl

versurile lui akon, de mai sus, sunt chiar introspective.
in a physical way, but still ... :))

Album: Sisterworld (2010)
Artist: Liars



Liars sunt fii lui Radiohead. Bine, tatal nu-si recunoaste bastardul iar fii au uitat drumul acasa si au apucat-o pe alte cai, dar in vene le curge acelasi sange. Care numai apa nu e.

nota: 10 / 10 (esential)

extras:

No Barrier Fun

http://www.youtube.com/watch?v=H2FSqEvzpq4

Nu prea ascult albume,dar am ascultat albumul lui ABBA,e destul de tare!B-)