Comparatia nu stä în picioare. Perceptia picturalä, perceptia literarä, perceptia cinematograficä... sunt complet diferite, din toate punctele de vedere: se desfäsoarä altfel în timp si spatiu, acceseazä pe alte coordonate atât sensibilitatea, cât si inteligenta privitorului. Toatä estetica filmului, constituitä în secolul säu si ceva de existentä, se bazeazä pe faptul cä se adreseazä liniar, desfäsurat pe o duratä fixä - de obicei cam de douä ore - unui spectator care stä nemiscat pe scaun si priveste. Abia în ultimele trei decenii, prin aparitia videoului (urmat si de digital), relatia dintre spectator si film a început sä se modifice - iar efectele acestei mutatii la nivel estetic, formal si de fond, se vor vedea mai târziu... Nu, în nici un caz nu poti compara un tablou cubist, suprarealist sau abstract cu un film ratat prin snobism, încâlcealä, neclaritate.

In schimb, dacä stai sä te gândesti, existä un anumit nivel unde analogia functioneazä, dar nu are relevantä pentru relatia dintre tablou si film, ci pentru tipurile de privitori - si anume: spectatorii avizati, educati, etc. Majoritätii privitorilor de un nivel din jumätatea superioarä a spectrului, un tablou non-realist bun, ca Picasso, Braque, Magritte sau Kandinski, nu le va provoca niciodatä reactii de respingere - exact ca un film oricât de dificil, dar reusit.
...Ceea ce-ti spun aici nu e inventia mea, ci e o regulä de bazä a regiei de film. Am învätat-o încä din primul an de facultate (ba chiar, în cazul meu, dinainte - din cursurile de amatori de la cineclub), am reîntâlnit-o ulterior reiteratä de nenumärate ori, în analize, studii, teorii ale filmului, am väzut-o functionând în mii si mii de filme. Dacä n-ar fi asa, n-am avea acum nici "Fragii sälbatici", «Hiroshima, mon amour» sau "In the Mood for Love", si nici "Terminator II", "Back to the Future" sau "The Simpsons Movie".

Aparenta încâlcealä si neclaritate. Senzatie pe care o ai dupa o prima vizionare. Dupa 2-3 vizionari lucrurile incep sa se clarifice (aici ma gindesc, in special, la cazul Inland Empire).

Tocmai asta e problema.
Dupä prima vizionare, un film subtil, non-explicit, trebuie sä-ti creeze o stare de atractie, curiozitate, MISTER - nu de "aparentä încâlcealä sau neclaritate" (motiv pentru care si "Inland Empire" e un rateu monumental). "Aparenta încâlcealä si neclaritate" = esec.
Iar decriptärile pe care, prin bunävointa voasträ, le-am citit mai sus, îmi confirmä opinia initialä: acum, când stiu ce-a vrut, înteleg si mai bine cât de lamentabil a dat-o-n barä, ce abisalä e distanta între intentie si realizare, între esentä si aparentä; practic, tipul a actionat tot timpul pe o paradigmä gresitä, a mers din start pe un drum înfundat.

Cum poate o opera de arta sa fie "un rateu monumental" doar pentru ca-virgula-cheia descifrarii ei se afla "ingropata" sub citeva straturi de, hai sa zicem "artificii artistice", ori pentru ca ne este servita intr-un mod neconventional? Valoarea implica atunci o doza mai mica sau mai mare de conventional? Daca un Antichrist sau un Inland Empire impinge arta cinematografica la limitele sale, respingem filmul in mod automat doar pentru ca-l consideram ermetic sau fals pretentios? Cam aceeasi atitudine am avut-o si eu fata de Stalker la prima vizionare (e drept, eram mult mai tinar). Asta nu a insemnat ca am abandonat sau l-am respins pe motivul ca ar fi o basina artistica. Abia dupa 2-3 vizionari am inceput sa descopar filonul artistic. Pur si simplu unele filme nu sint facute pentru o singura vizionare.
Dupa cum mai spunea cineva pe aici, si Mulholland Drive e un film pe care-l vezi atunci cind il re-vezi.

Ai dreptate, o operä de artä nu poate fi un rateu monumental. Dar o labä tristä, poate; si este.
Cum poate fi...? Am demonstrat pe larg, în mesajele mele de mai sus. Reciteste-le - nu le reiau.
"Stalker" e exact exemplul pozitiv. DE-AIA nu l-ai respins - fiindcä e cu adevärat bun, nu o bäsinä artizanalä.
Am dezvoltat amplu si clar, si de mai multe ori, modul de fuinctionare al filmelor fäcute, într-adevär, pentru mai multe vizionäri. Citeste.

De fapt, în mare parte, spui EXACT ACELEASI LUCRURI CA SI MINE, dar inversând concluziile. E ca si cum eu as spune: (1+1)x5=10, iar tu: (1+1)x5=01.

Dar, Pitbull, sunt si omuleti care de la prima vizionare a Antichristului, nu l-au respins. Cum mai sta ipoteza ta in picioare in cazul lor?
Eu nu revad niciodata un film, in genere mai devreme de trei ani de la vizionarea anterioara (e o medie intamplatoare, nu un scop), nu pot, n-am rabdare, oricat de mult mi-ar fi placut filmul. Si pentru mine Antichrist a avut impact la prima vizionare. Si nu mi s-a parut incalcit, si nici laba trista. Poate e vorba si de conjuctura momentana a vietii personale, dar am simtit ceva veridic in conflictul barbat-femeie al lui LVT.

Simplu: nimic nu e perfect. Orice lucru, oricât de bun, are si câtiva denigratori. Orice lucru, oricât de prost, va avea si câtiva admiratori - exceptii cärora le-a pläcut din varii motive: sunt nepriceputi, sau amatori, sau au gusturi îndoielnice, sau au o afinitate foarte mare cu anumite criterii (genuri, autori, subiecte, etc.) si asta-i face mai îngäduitori, sau filmul rezoneazä cu o anume coardä sensibilä a lor, sau sau sau... Scuzatä-mi fie comparatia (e deliberat exageratä, just to make the point clearer), dar cum mi-ai räsopunde dacä eu ti-as zice: "Marius, sunt si omuleti coprofagi sau bäutori de urinä. Cum îti explici gusturile lor?"? Päi mi-ai da peste bot - si pe bunä dreptate!

Gusturile nu se discuta.:D Nu exista un adevar absolut, mai ales cind vine vorba de chestii atit de complexe (ma refer la filme, nu la "umori"). Tu afirmi, categoric, ca daca nu e conform cu sistemul tau de valori, e nonvaloare. Un pic de flexibilitate, musiu...

Relativizezi. Nu-l raportez la sistemul "meu" de valori, ci la un sistem de valori general acceptat, pe care l-am descoperit cu ajutorul profesorilor, al practicii, al lecturilor, al filmelor väzute, al experientei de vreo trei decenii si ceva de contact cu lumea filmului - un sistem pe care l-am adoptat gradual si constient. Când raportez ceva strict la "sistemul meu" de valori (cä-l am si pe äla, ca orice om), nu zic "e bun" sau "e prost", ci mä rezum la "îmi place" sau "nu-mi place".

Este clar ca limitele se interpatrund si sunt filme care pot lasa mai multe senzatii pentru diferiti cinemaniaci :) cred ca cel mai interesant e ca fiecare sa-si spuna cronica, punctul de vedere si in felul asta poate ca ceilalti vor vedea sau nu ceva in plus la filmul respectiv. Cred ca se poate face aseamanarea cu pictura intr-o oarecare masura pentru ca e vorba tot de felul subiectiv in care este facuta perceptia. La un film precum acesta conteaza destul de mult experientele, sistemele de valori si gusturile personale pe care le detine cel ce il vizualizeaza, pe cand alte filme pot creea pareri mai putin contrastante.

Asta pare o trivializare a demersului artistic original doar pentru ca nu se incadreaza in normele general acceptate. E normal, ca in conditiile astea, un Looking for Eric sa fie primit cu caldura iar un Antichrist sa fie huiduit. Daca traseul a fost marcat dinainte si orice abatere e sanctionata drastic, singura optiune a artistului e sa urmeze acel traseu? Mai este el artist in conditiile astea?

nu mai este un artist. arta se bazeaza pe sentimente, iar sentimentele sunt subiective deci diferite de la caz la caz :D

Când se abate de la norme, artistul îsi asumä un mare risc - balansul între genialitate si penibil. Stä în firea lucrurilor - färä penibilitäti ca "Antichrist", n-am fi avut niciodatä capodopere ca "Otto e mezzo". Deci, toatä stima si recunostinta pentru Von Trier cä a încercat, dar asta nu înseamnä sä-i aduläm numaidecât esecul. Il punem la locul lui: undeva pe scara care duce spre marile filme din viitor - ale altora sau, de ce nu, chiar ale lui.

Referitor la ce spunea Gorzo, sunt de parere ca tocmai curajul de a te lega de niste teme si motive, nu pur si simplu elementare, ci in acelasi timp colosale si universale, ii da maretie unei lucrari artistice (si cu atat mai mare va fi esecul in caz de nereusita) . Lars a fost tot atat de banal abordand motivul "Scenei primordiale" ca si Michelangelo in "Pieta". Nu are cum sa cada in banalitate asa ceva. Si oricum, eu nu am mai intalnit in niciun film pana acum acest "freudism" .
La fel e si cu Eros-Thanatos. E ca si cum ai acuza pe cineva care intentioneaza sa spuna o poveste de dragoste, de neoriginalitate. Important e cum o spune. Ati mai vazut voi pana acum penisuri ejaculand sange?

Ai mai auzit tu pânä acum de originalitate cu orice pret?
Da, desigur. ;)

Oricum, nu i-am contestat lui Lars nici intentia, nici curajul, ci rezultatul.
Adicä, ceea ce rämâne.

Dar nu e gratuita. E (sau macar poate fi) Eros si Thanatos, a spus-o si Gorzo.
Oricum, eu nu am contestat contestatia ta ci acuzatia de banal a lui Gorzo. ;)

Da, zilnic. De ce, e anormal? Nu inteleg, ce ar trebui sa ejaculeze daca nu sange?

Mie mi se pare anormal faptul ca TU vezi zilnic penisuri ejaculand sange :P.

Avem si noi dreptul la ciclu. Nu, m-am exprimat gresit, in scena respectiva femeia i-a aruncat in circa barbatului pina si ciclul. L-a pussy-ficat.

Bine ca nu l-a pussy-rinichi. :)