Il experimentezi la nivel personal dar nici sa te inneci in propria subiectivitate nu e bine. Pt ca totusi, un adevar exista in orice film, cam singurul adevar valabil - adevarul regizorul.
Consider ca cineva cu capul pe umeri la acel adevar tre sa se raporteze iar nu la al lui, subiectiv, personal.

Nu-s de acord. In cazul acestor filme e vorba de o experienta pur subiectiva. Poti avea interpretari diametral opuse in raport cu regizorul, el sint la fel de valabile.

Dacä ar fi asa cum ai spus tu, nu mi-ar da starea asta de haos plicticos si tembel - dimpotrivä, m-ar fascina într-un mod misterios, m-ar incita cu ambiguitate, m-ar chema la el din nou, nu m-ar respinge sastisit; asa s-a întâmplat cu multe filme de asemenea greu de pätruns, cum ar fi: «Hiroshima, mon amour» (aveam doispe ani), «L'année dernière a Marienbad» (la paispe ani), "Blowup", "Persona", "Pulp Fiction" si, cel mai recent, "Eternal Sunshine of the Spotless Mind", pe care l-am väzut prima oarä la curs, acum patru zile! Mi-a fost foarte greu sä-l urmäresc, necum sä mai si sustin discutia (am läsat-o pe Dorothy s-o conducä), dar m-a captat, i-am simtit coerenta interioarä, si abia astept sä-l reväd! Dacä e, e - dacä nu, nu!
Oricum, ca sä poatä functiona ca "puzzle" (formulä oricum discutabilä, dar care uneori reuseste, totusi), un film trebuie sä se sustinä, sä fie inteligibil, sä placä, la un prim nivel explicit - dincolo de care poate începe sä functioneze "clocotul visceral de probleme, simboluri, posibile solutii finale" si alte detalii pe care "poate nu le-ai observat". Altfel, e ratat!
Dacä vrei sä aperi acest scenariu (pe care eu îl contest, deocamdatä, vehement), fä, te rog, analiza lui în scris, pe toate planurile. Va fi un exercitiu util în primul rând pentru tine, care vizezi o eventualä calificare pe directia asta. Iar dacä-ti reuseste, îmi scot päläria în fata ta!
(Dar va fi nevoie de analizä aprofundatä, logicä, punctualä, nu de etichete gen "clocot visceral de probleme si simboluri" sau "poate n-ai aia, poate n-ai ailaltä".

@Windom:
Citeste "Behold the Man", apoi vei avea cäderea sä comentezi raportärile mele religioase.
Chestia din poll-ul äla mä surprinde - nici nu mai stiu când, cum si de ce am votat... Probabil eram beat, distrat, posedat sau în plinä crizä de somnambulism. Categoric, am fäcut o gresealä de neiertat, prin inconstientä: cum sä votez un film pe care nu-l väzusem? Abia ieri l-am väzut pentru prima oarä!

Pitbull, ti-am citit cronica, si cred ca esti prea dur. Si cred ca illo are dreptate, filmul nu e un haos, si nu e neinteligibil. Daca i se poate reprosa e ca pe alocuri e kitchos, si forteaza simboluri, dar toate nedumeririle tale sunt explicate chiar in film, inclusiv faza cu ghindele (care si eu cred ca a fost cam fortata), si faza cu hartiile alea din cabana despre o ginocid de trecut, o vanatoare de vrajitoare parca.
Apoi cum am mai scris, filmul prezinta un caz patologic, foarte interesant, si prin intermediul acestui caz, da, prezinta frica de femeie. Dar nu e o frica spontana, si nu e o blamare si diabolizare totala a femeii, ci, din cate am inteles eu, ideea ar fi cumva ca barbatul face din femeie un monstru. Sunt niste detalii acolo care sustin asta, ea ii reproseaza ca el a ignorat-o total in trecut, ca nu i-a pasat nici de ea, nici de copil, apoi atitudinea surpinzator de docila, acceptand tot ce i se dicta, acceptand un rol arhaic al femeii in raport cu barbatul. Tocmai de asta il gasesc atat de infricosator filmul asta, de asta ma raportez la el, si il simt ca pe ceva veridic, pentru ca prezinta cumva o relatie normala intre un barbat tipic si o femeie tipica, si din niste reactii normale ale celor doi in relatie, din ignoranta lui atat de tipica noua barbatilor, din nevoia ei de atentie specifica femeilor, un eveniment tragic declanseaza un rau monstruos.

Reiau un post mai vechi, cu niste explicatii mai bune gasite pe imdb
Si Windom are niste explicatii si abordari grozave in posturile sale, axandu-se, justificat zic eu, pe simbolistica religioasa din acest film. Cred ca, daca ai timp si inclinatie spre a intelege de ce unii nu gasesc filmul atat de repulsiv, ai putea sa reiei si filmul, si ce s-a mai scris aici inainte.

Citisem intr-un interviu ca Lars a ajuns la aces titlu de la cartea lui Nietzsche pe care o avea pe noptiera. I s-a parut ca suna bine ca titlu.
Insa asta nu-l descalifica automat. Tot filmul e facut intuitiv. Lars a cautat in special de data aceasta sa intoarca spatele ratiunii cat mai des.
Apropo, Pitbull, e Handel, nu Haydn.

In fine, nu stiu cum nu poti sa-ti dai seama de dimensiunea religioasa a unui film incarcat de atitea simboluri biblice, avind in centru un Adam si o Eva decazuti care incearca, in zadar, sa-si recapete inocenta. Este un film care abordeaza o serie de probleme de ordin teologic, legate, in principal, de natura raului. Faptul ca nu ofera si raspunsuri e alta mincare de peste insa nu trebuie desfiintat doar pentru acest lucru.

Nu cred ca cineva desfiinteaza filmul pt ca e religios.
Doar ca, vezi tu, daca tii musai, gasesti simboluri religioase peste tot, precum mexicanii simbolul crucii in fasole si mazare sau intrun copac taiat .... e o poanta a unui comedian celebru care face misto de aceste simboluri religioase pe care unii din noi le vad peste tot: Move the beans, move the peas....it's Maria!!!!!
=))

Cam asa faci si tu Windom!

Si mai e una: I stick my finger up my butt, I smell it, it changed my life! It's a miracle!
:D

Aici nu trebuie sa "tii musai" sa gasesti simboluri religioase pentru ca ele iti sar pur si simplu la git. Filmul e impregnat de asemenea simboluri, de la primul la ultimul cadru. Insa unii nu vad padurea de copaci.;)

Uite, windom. Hulitul tau CTP face o cronica de zile mari in care in esenta iti impartaseste impresiile. :)

http://www.gandul.info/puterea-gandu...hrista-5771956

Frumoasa cronica, intr-adevar.:)

Pai, da, sigur. Acum e bun Cetepeul, ai? :D

Cetepeul e bun aproape întotdeauna - inclusiv când greseste; poti gresi în multe feluri, inclusiv inteligent si cu stil. :)

Nu stiu ce are Windom cu CeTePeul, ca de obicei le zice bine. Atata doar ca ma sperie sprancenele lui.
Cat despre film, cred ca o sa imi fac si eu curaj sa il vad intr-una din zilele astea.

Am si recunoscut atunci ca am tras concluzii pripite in legatura cu CeTePeul. Daca l-am vazut doar la Realitatea si Pro Cinema, ce sa-i faci...

Da, dar vreau umilinta! Vreau sa te tarasti prin cenusa si sa implori iertare!
No one talks like that about CTP. CTP is a rock god! CTP rullz!
...doua puncte paranteza...

Si cand l-am vazut eu a ras lumea la faza cu Tarkovski. Mai tare decat la cea cu vulpea.

Gorzo, in "B-24-FUN"
 

Kamikaze

Antichrist e Inca o dovada a ambitiei lui Lars von Trier. Din pacate nu si a marilor lui resurse de inteligenta cinematografica.

In Antichrist, Lars von Trier ne prezinta o confruntare feroce, sangeroasa la propriu, Intre un barbat si o femeie care tocmai si-au pierdut copilul. Sau, mai exact (avand In vedere ca nici el, nici ea nu poarta nume, ca sunt singurele personaje din film si ca se retrag intr-o casa din padure, loc caru ia ii spun Edenul), confruntarea lor se vrea a fi cea dintre Barbat si Femeie: ambitiei lui arogante de a controla totul prin rati une i se opun energiile ei profunde (irati onale, vrajitoresti), pe fundalul unei na turi paradisiace doar in aparenta, in realitate cruda si bezmetica. In locul spectaculoaselor pariuri formale din alte filme de von Trier (precum Dogville) sau al micilor lui jocuri cu publicul (precum cele din Seful sefilor, unde a declarat ca a introdus In fiecare secventa cate un obiect care nu-si avea locul acolo), Antichrist vine cu un fel de elementaritate solemna. Sau sa fie vorba mai curand de o banalitate intelectuala bombastica? Atunci cand, pornind de la sugestia ca baietelul s-a sinucis din cauza socului pe care i l-a produs imaginea parintilor sai facand sex (ceea ce Freud numeste „scena primordi ala“), von Trier Impinge tot mai depar te asocierile Eros-Thanatos, ajungand la imaginea unui penis care ejaculea za sange, In ce masura este el „elementar“ si In ce masura e pur si simplu banal (si redus la cele mai disperate tactici de a soca)? Sau, referitor la felul In care Isi prezinta eroina, In ce masura merita laudat pentru curajul de a merge pe urmele marelui dramaturg August Strindberg si ale marelui regizor Ingmar Bergman, fara a face concesii corectitudinii politice, si In ce masura merita amendat pentru prostia de a relua toate cliseele despre „irationalitatea feminina“?

Mie mi-a placut descrierea concisa si la obiect a lui ALS referitor la ceea ce se intimpla in film.:D

Intr-un mod mult mai concis, iertätor, elegant, si la obiect, Gorzo spune cam aceleasi lucruri ca mine. Si Tufi a nimerit-o în esentä, desi face concesii snobismului si jongelazä cu formalisme färä fond, ca de-atâtea ori. Cele mai importante lucruri din cronicuta lui sunt urmätoarele: relatarea rezumativ-ironicä a actiunii, si sublinierea absentei oricärui element "porno" din film (nu e totuna cu "sexual-explicit").
Apropo de pomelnicele intelectualicist explicative de mai sus, retineti un lucru:
Sub acest aspect, al relatiei dintre formä si fond, la nivelul mai concret al raportului "imagine/mesaj", sau "entertainment/continut", filmele se împart cam în trei categorii:
- filme de consum: entertainment maxim, continut minim
- filme de continut: entertainment normal, continut bogat si profund
- filme "de artä", "elitiste", "grele" (Antonioni, Tarkovski, etc.): entertainment redus, continut de mare bogätie si profunzime.
Iar acum, urmätoarele precizäri:
- Filmele din categoria a doua functioneazä perfect la nivel de entertainment, dar mai au si un întreg univers de straturi ascunse, tot mai profunde, care se pot preta la explicatii ample (exemple: "The Shining", "One Flew Over the Cuckoo's Nest", "City Lights"... practic, toate filmele care sunt "populare" si "de artä" în acelasi timp).
- Filmele din categoria a treia ("Stalker", "Persona", "Blowup", etc.) vor plictisi un mare numär de spectatori neavizati si needucati, si le vor fi accesibile numai celor care stiu sä le descifreze. Chiar si pentru acestia, se lasä greu decriptate. Dar important este cä îi captiveazä din primul moment, prin coerenta lor implicitä, prin starea de subtilitate si ambiguitate.
...In fine, ajungem la filme ca "Antichrist", "Inland Empire" (sau, pe alte paradigme*, "El Topo" sau "The Fountain"), care IN SINE nu reusesc nimic: nici sä distreze, nici sä comunice, nici sä incite; nu fac decât sä plictiseascä si sä respingä. Prin urmare, degeaba venim pe urmä cu pomelnice de explicatii savante despre continutul lor - un film trebuie sä comunice prin sine însusi (fie si la modul "îl vezi de zece ori ca sä-l întelegi" - dar sä-l tot revezi cä te cheamä el mereu, ca la Resnais sau la Orson Welles, nu cu forta). Dacä are nevoie de cârjele, proptelele, protezele textelor explicative, e clar: a ratat!
__________________________________________________ _____-
* In sensul cä: "El Topo" are totusi un nivel puternic de entertainment, prin imageria violentä extrem de bine lucratä; dar rämâne, în ultimä instantä, autist si obscur; iar "The Fountain" se auto-clarificä pânä în final, dar prin ieftinire: adicä, initial era enervant de criptic, si dintr-o datä devine ridicol de explicit; îi lipseste tocmai etapa medianä, esentialä, de mare artä, a "misterului incitant". (n.Pb.)

Si daca te uiti la un Picasso iar tot ceea ce trezeste in tine e plictiseala si respingere, avem de-a face tot cu un rateu? Sau, eventual, ii mai dam o sansa (eventual il privim din alt unghi) si, poate ne dam totusi seama ca am tras concluzii prea superficiale la un prim contact cu respectiva opera de arta?