pai sa citim ce scrie acolo:
SUPLIMENTUL DE CULTURĂ » NR. 224 » 11 – 17 aprilie 2009
www.supliment.polirom.ro
Editura Polirom lansează un nou proiect editorial: colecția „Cinema“. Aceasta a debutat cu volumele criticilor de film Alex. Leo Şerban și Andrei Gorzo.
Alex. Leo Şerban a lansat cartea promisă despre filmul românesc
Iulia Blaga
» „Noi sîntem cei care luăm bobîrnace. Noi sîntem la mijloc. Ne întoarcem de la Cannes și scriem că am văzut un film românesc mișto, după care sîntem înjurați pe bloguri și se spune despre noi că am fost plătiți.“ – Alex. Leo Şerban
„Eu am zis să facem o șuetă...“, spune Leo, după ce, cu cinci minute mai devreme, ieșise la o țigară pe scări, la Teatrul Act, și părea îngrijorat că n-are loc toată lumea să stea jos tocmai la lansarea volumului său recent – 4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc. O carte pe care a promis-o încă de acum doi ani, cînd a apărut De ce vedem filme. Et in Arcadia cinema. Locația de la Act e un băruleț care amintește de verile din Turcia, mai ales că la un moment dat se dă drumul la aerul condiționat și o cîrpă superbă cu motive albastre din geam începe să se umfle cu aer. Protagoniștii principali ai evenimentului: Luminița Gheorghiu, Andrei Ujică, Răzvan Rădulescu și Maria Dinulescu.
Corneliu Porumboiu a venit cu soția și fetița („Nu s-a trezit acum, așa se uită ea cînd nu cunoaște oamenii...“). Anca Grădinariu stă de vorbă cu Andreea Chiriac, Valerian Sava are o nouă scrisoare pentru care strînge semnături, Luminița Gheorghiu are o frizură foarte șic, iar Maria Dinulescu un bronz enervant căpătat în Americi, Elena Vlădăreanu e mai tunsă decît de obicei, dar la fel de asimetric și, firește, combate cu Matei Martin, Andrei Ujică stă lîngă Răzvan Rădulescu, Gabriel Achim sosește, la fel ca Thomas Ciulei, mai tîrziu, așa că prinde locuri în picioare, Ioana Pavelescu și Ioana Pîrvulescu au locuri în fotolii, iar Monica Bîrlădeanu și Mihai Fulger obțin cîte un fotoliu prin abandonul altora. Andrei Gorzo, a cărui carte, Bunul, răul și urîtul, apărută în aceeași colecție, se lansează a doua zi (10 aprilie – n.r.), a ajuns mai tîrziu și s-a așezat pe jos. Vasile Ernu e maestru de ceremonii.
„Eu am zis să facem o șuetă“, spune Leo, care se ridică la mijocul discuției ca să-și ia mama din prag și să o conducă la fotoliul ce-i fusese rezervat. Deci „nu alocuțiuni, să ne relaxăm“. Luminița Gheorghiu începe relaxarea citind „un fragment din viitoarea mea carte despre Alex. Leo Şerban. (...) Nu aș putea să le spun nimic celor care-l cunosc și-l iubesc pe Leo“, dar celorlalți le-ar putea măturisi cum a fost la conferința lui de la Teatrul Național, de la care a ieșit „mulțumindu-I lui Dumnezeu că am avut șansa să fac film“. Relaxarea a urmat cu Maria Dinulescu citind un scurt text din cartea lui Alex. Leo Şerban, la a cărei lansare ne aflăm, 4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc, proaspăt scoasă de Polirom în proaspăta colecție „Cinema“.
Leo o întreabă pe Luminița Gheorghiu, tocmai pentru că a lucrat „cu mai multe valuri“, dacă există o continuitate în cinema-ul românesc. Răspunsul e da, însă actrița spune că încearcă să fie amabilă cu așa-zișii tineri regizori (nu mai sînt nici ei așa de tineri) și că se teme de momentul cînd va greși („Să mă ferească Dumnezeu să greșesc o dată“).
Răzvan Rădulescu preia nada aruncată de Leo („Actorul român sfințește locul? Unde-l pui, acolo crește iarba?“), remarcă „lumina adevărului estetic“ în secvențele din Moromeții unde apărea Luminița Gheorghiu și spune că actorii români nu prea dădeau bine în filmele de dinainte de ’89 pentru că regizorii nu știau ce să le ceară. Ştafeta ajunge la Andrei Ujică. Acesta vorbește acum despre actorii germani, „în lumina“ experienței sale de locuitor al Germaniei, din 1981 încoace. Ideea e că și actorii germani s-au stricat „după dispariția lui Fassbinder și senilizarea lui Wenders“. Se rîde. Andrei Ujică enunță pe urmă o idee care i-a venit lucrînd la documentarul Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu. Artistul, ca și dictatorul, face tot posibilul pentru a-și pune în practică propriul egoism. Artistul își chinuie familia și prietenii, pe cînd dictatorul chinuie o nație întreagă și e în stare să-și anuleze și instanța critică.
Discuții pe mai multe teme
La lansarea cărții s-a vorbit (timp regulamentar – o oră) despre mai multe teme. Una a fost cu actorii români – pentru că Luminița Gheorghiu era invitată. Alta a fost despre condiția criticului român de film azi. Leo: „Noi sîntem cei care luăm bobîrnace. Noi sîntem la mijloc. Ne întoarcem de la Cannes și scriem că am văzut un film românesc mișto, după care sîntem înjurați pe bloguri și se spune despre noi că am fost plătiți“. Discuția alunecă în această direcție. Andrei Ujică își amintește de cineaștii Noului Val francez care au început, unii, ca și critici de film, la revista „Cahiers du Cinema“. Luminița Gheorghiu recunoaște că au fost și colegi de-ai săi de breaslă care au înjurat Moartea domnului Lăzărescu.
„Pe noi ne înjurați și voi“, îi spune Leo. „Eu sînt prima care mă înjur“, vine prompt replica Luminiței Gheorghiu, care e pe cît de mare actriță pe atît de firească în viața „diurnă“. Leo insistă: „Ni s-a reproșat nouă, criticilor, că nu asistăm la facerea unui film“. Luminița Gheorghiu: „Pot să te chem să vezi cum fac cozonacul, dar el poate nu iese bun“. Tot ea îi spusese mai devreme: „După ce s-a făcut filmul, poți să zici tu de bine sau de rău. Tîrziu, neică!“. Răzvan Rădulescu, al cărui prim film în postura de regizor, Felicia înainte de toate, e gata și așteaptă OK-ul Cannes-ului, preferă să vorbească în calitate de scriitor: „Ca scriitor, știu cenu funcționează și, nu sînt ipocrit, mă bucur cînd cineva sesizează ce nu merge“.
Întîlnirea se apropie de sfîrșit. Maria Dinulescu mai citește ceva din carte, după care Vasile Ernu își aduce aminte că la lansarea Istoriei critice a literaturii române de Nicolae Manolescu oamenii se uitau mai întîi la Index, ca să vadă dacă sînt și ei trecuți acolo. Nu știu dacă și cei prezenți la lansarea cărții lui Alex. Leo Şerban au făcut la fel. Ştiu, în schimb, că s-au spart în grupuri mici și au plecat care la bere, care la cafea. Numai eu m-am dus acasă ca să scriu repede (după cum s-a văzut) acest text care trebuia să plece cu ultimul tren spre tipografie.
