Stimate Nikolai Petrovici,
Fii te rog bun, si pânä mâine dimineatä împuscä pe toti chiaburii din sat, si pe toti soväielnicii.
Cu drag, al d-le,
Vladimir Ilici Lenin

(Din Arhiva K.G.B.)

Vä multumesc, tuturor celor care v-ati antrenat în acest topic si-l tineti în viatä. Nu mä asteptam sä meargä atât de bine. Importantä aici nu e bucuria mea personalä, ci necesitatea unor discutii pe aceastä temä.
Înainte de toate, doresc sä remarc câteva lucruri:

Pe lângä "fabulele cinematografice" cu adevärat, apar aici multe alte relatäri hazlii sau semnificative care au o tangentä mai redusä cu subiectul. Desi, slavä Domnului, nimeni nu le-a combätut, vreau sä preîntâmpin orice asemenea observatii, precizând: SI ACELE CONTRIBUTII SUNT BINEVENITE! Nu vä autocenzurati, relatati liber tot ce vi se pare demn de povestit. Pe de o parte, de multe ori însäsi modestia tinde sä vä inhibe - chiar pe aceastä paginä, Klein se îndoia de adecvarea relatärii sale cu aparatele de aer conditionat si oile moarte, când de fapt continea exact datele tipului de fabule care ne intereseazä aici. Pe de altä parte, si "non-fabulele" sunt foarte necesare, tocmai pentru cä relevä, prin contrast, träsäturile fabulelor autentice. În sfârsit, dincolo de considerentele de utilitate, nu avem de ce sä respingem orice mici întâmpläri amuzante, chiar dacä le lipsesc unele elemente. Si ele îmbogätesc topicul, fäcându-l antrenant si cuceritor. Singurele contributii nedorite sunt cele care se înscriu în definitia datä cândva de Paul Cälinescu: "existä un singur gen prost de film: genul plicticos".

De altfel, ati observat cä, ori de câte ori se impune, am subliniat care "fabule" erau cele mai reprezentative si care aveau doar caracteristici partiale, cât si ce anume le lipsea ca sä se rotunjeascä. În treacät fie zis, as vrea sä se lanseze si altii în asemenea observatii si comentarii; eu sunt doar initiatorul topicului, nu cine stie ce staroste pe-aici, si mai avem destui profesionisti în forum, fie propriu-zisi, fie ca nivel de gândire; iar pentru ceilalti, preocupati sä devinä regisori sau scenaristi si aflati încä în curs de formare, si discutiile constituie un exercitiu interactiv extrem de util.
În ultimä instantä, ceea ce avem aici începe sä devinä un mic atelier de dramaturgie si chiar de regie - sau, mai precis, cursul de initiere. Cu asemenea exercitii si discutii începe orice scoalä de cinema.

În sfârsit, venind în întâmpinarea altei posibile nedumeriri, voi preciza acum si de ce folosim cu precädere definitia de "fabule" si "non-fabule".
Cum stim, fabula este, la un prim nivel, genul satiric în versuri care distribuie animale (sau alte personaje neantropice) în roluri umane. Dar calitatea ei de fond este "morala" din final - care, oricât de declarativ ar fi enuntatä acolo, nu se poate constitui färä acel "clenci" imediat anterior, bazat pe o contradictie de termeni, care rotunjeste tâlcul fabulei (cel mai ingenios constituit în exemple ca "iepurele si broasca testoasä" sau "broasca si boul": prea marea sigurantä de sine a iepurelui îl face sä piardä cursa; din vanitate, broscoiul se umflä pânä plesneste; etc.) Acestea sunt modelele structurale pe care le regäsim în cele mai relevante dintre relatärile noastre de-aici.
Întâmplätor, cea mai celebrä fabulä a lui La Fontaine, "Greierele si furnica", este... nedesävârsitä! Desi îsi revendicä o afirmatie moralizatoare justä în final, povestirea rämâne liniarä... Nu are cârlig! Furnica a muncit, a agonisit, iarna are ce mâna; greierele s-a distrat toatä vara, iar acum vine cu miloaga; furnica îl refuzä. Ei, si? Nu degeaba, unii comentatori au luat în räspär neomenia furnicii, alti autori au reluat subiectul, tratându-l cu variatiuni (vezi Topârceanu), iar umoristii chiar au dus mai departe fabula. Cu totii simteau, constient sau nu, lipsa ei de finalitate. Personal, consider cel mai adevärat deznodämânt al fabulei "sechela" de mai jos:

Venea furnica de la slujbä, în zi de salariu, cu bratele pline de sarsanale încärcate, cu cartofi, ceapä, varzä, vinete, etc. cä trecuse si pe la piatä. Când, la un stop, opreste în fata ei un B.M.W. decapotabil - la volan... greierele!
- Särumâna furnicuto, ce faci gagico?
- Bine mersi, uite si eu, de la piatä... Vai, nu mai pot de obosealä, mä omoarä toate papornitele astea, dupä opt ore la serviciu... Si-acuma am de spälat si rufele, si de gätit pentru bärbatu-meu, si pentru copii, cä vin de la meditatii... Säptämâna viitoare vrem sä zugrävim bucätäria, si era vorba sä luäm si termopane, da' bani de unde, c-au scumpit ästia întretinerea, ceva îngrozitor... Da' în fine, asta e. Si tu, cum o mai duci?
- A, lasä bäi gagico, tu te plângi? Sä vezi la mine calvar! Toatä varä n-am putut sä mä odihnesc, o duminicä liberä n-am avut si eu, numai concerte pe litoral, am fost la Mamaia, la Costinesti, la Stuffstock, acum vin de la o imprimare, cä-mi scoate Mediapro-ul best of-u' pe trimestrul ästa, disearä am concert în Läptärie, de-acolo m-asteaptä Berti Barbera la "Taverna", noaptea, si mâine filmare pentru videoclip, (Bip-bip, mobilul: tema din "Salcia"). Uf, iar mä reguleazä la cap Moculescu, vrea sä-l bag în Läptärie disearä - dä-l în mä-sa, sä-mi lase mesaj - nu mä mai släbesc ästia o clipä, tot pe drum pe drum pe drum, cä mi s-a bulit si Mercedesul äla vechi, îl stii, cu gropile astea din Bucuresti, noroc cu coproductia aia la Castel Film, c-am luat avansul säptämâna trecutä si mi-am tras si eu B.M.W.-ul ästa... (Mobilul iar: "Am doar 18 ani!") Da, Tudore, disearä la opt în Läptärie, îi zici lu' sefu' cä ti-am rezervat un loc la masa aia... a treia pe stânga... Da, cu pläcere... Alo, bä, stai, nu-nchide! Fii atent, îi zici lu' Lapi cä... lu' LAPI am zis! Räzvan Lupu-Lapi, ce, esti surd?... Ho, cä nu te-am înjurat, LU-PU-LA-PI, asa... Îi zici c-am repetitie cu el si Caminschi mâine dup-amiazä, cä eu nu mai apuc, hai te pup! (Ochi dati peste cap.) Da, Tudore, zi... Ce?... Cine??? E'te, Sulea Spätaru, de un' sä-i fac rost de invitatie la ora asta? Oricum, nici nu bag decât cinci piese noi, în rest, tot alea si tot alea... Zäu? Bine, atunci sä vinä, da' spune-i c-o sä stea în picioare, sä fie clar! Sau îl tii tu pe genunchi! Si färä sepepisti, c-o sä fie omor acolo, n-am unde sä-i mai bag, îi zici sä si-i lase la Cotroceni... Hai pa. - Asa, si säptämâna viitoare, unde crezi cä mä duc? La Paris, bäga-mi-as picioarele, cä aveam o obligatie la manageru' de la Moulin Rouge si-acuma mä pune sä-i cânt tot sezonul...
- Naspa de tot... Si zici cä te duci la Paris?
- Da, säptämâna viitoare, de ce?
- Si cât stai? Cä vreau sä-mi faci si mie un mic serviciu...
- A, nu stau mult, ce crezi cä am eu timp de prostii? O lunä, hai douä... TREI, maximum!
- Bine... Uite ce voiam sä te rog...
- Zi, furnicuto, pentru tine fac orice!
- Ei, dacä se-ntâmplä sä-l întâlnesti pe-acolo pe unu', La Fontaine... Zi-i din partea mea sä se ducä putin în chizda mä-sii!

O intamplare care m-a lasat masca:


Introducere: Fratele meu este in a noua, iar in urma examenului de capacitate a esuat intr-o scoala mai slab cotata decat cea din care a plecat, dar care se dovedeste a fi mai... stimulativa.

Desfasurarea actiunii: In timp ce eu postam afirmatia lui Tarkovski despre "2001", fratele meu citea "Solaris" de Stanislav Lem (o coincidenta). Fiindca acasa e ocupat cu alte chestii, citeste mai mult la scoala. Ieri, profesorul de logica/filosofie il observa si incep o discutie, mai intai despre carte, apoi deviaza intr-o discutie despre Tarkovski, pentru a ajunge - dupa vreo cinci minute - sa se "certe" pe urmatorul subiect: care este mai bun: Kubrick sau Tarkovski?

Concluzie: Deci, am o intrebare: ce puIa mea se-ntampla pe lumea asta? :w00t:

@Pitbull

stii, draga pitbull, mie tare nu-mi place sa moralizez. sa fiu moralizat, nici atat. ergo, daca topicul asta era despre metafore & morale, s-ar putea sa-ti cam tai craca de sub picioare... prea 'profund' ca sa ceri unor neinitiati sa continue shoul...

la urma urmei, daca si fabula cu nenea acela (scuza-ma ca nu-i mai retin numele) care a sucit rolele la cinemateca are vreo morala... tough luck, o morala poti gasi in orice. :P

doua furnici numarau o bila. morala: nu va jucati cu focul. (banc sec consacrat)[/quote]

Cum, mäi Notty, se poate s-o iei chiar asa, la propriu? “Moralä” era la nenea La Fontaine, si la unchiu’ Alexandrescu, si pe vremea lor. Am folosit termenul din comoditate, întelegând cä toatä lumea stie despre ce e vorba. Nicidecum “mesaje moralizatoare” si alte alea – pur si simplu, e vorba de “un sens, o semnificatie, o idee”, scopul final al oricärui film si al oricärei opere de artä în general. Si nici nu înseamnä cä întâmplarea din viatä, gata, îl si exprimä! Dacä o alegem ca semnificativä, înseamnä cä ea contine ELEMENTELE POTENTIALE care, prelucrate artistic, sä sfârseascä prin a releva un sens.
Uite, de plidä: întâmplarea cu proiectionistul zäpäcit a fost, la origine, o simplä “poantä”. Dar ea detine destule elemente pentru a deveni, eventual, o secventä rotundä dintr-un film despre o scoalä de cinema; în cazul nostru, despre o scoalä bulibäsitä, cu profesori tälâmbi si studenti jucäusi si sarcastici – eventual. Sau varianta ta: cea cu sunetul straniu din timpul proiectiei – se poate înscrie într-un registru mult mai grav; pe mine, de pildä, mä duce cu gândul la “Blowup” sau la “Conversatia”… Ori, le putem combina în acelasi film, si iese ceva si mai complex… Posibilitätile sunt nelimitate, cu conditia sä stii sä le folosesti.
Asa cä, nu te inhiba si keep the fun going! :)

Imagine this...

100 de persoane normale, intr-o zi normala intr-un loc public (un parc) toti isi vad de treaba cand deodata isi scot din buzunar cate un balon, il umfla, si se sparg simultan...si apoi toata lumea isi vede de treaba...

asta arata cat de monotoni si roboti sunt oamenii cateodata...

Eeei, iatä, asta este deja off-topic. Din douä motive:
- nu e realä (träitä, väzutä, sau aflatä din alte surse si creditatä ca autenticä), ci este din capul locului un produs al imaginatiei;
- nu e realistä, tinând clar de domeniul absurdului.
Desigur, în sine e interesantä si semnificativä (desi nu foarte originalä; s-au mai väzut asemenea propuneri de actiuni stereotipe, "robotice", atât în literatura si teatrul absurd, cât si în genurile realiste - vezi antologica secventä a bursei din "Eclipsa" lui Antonioni). Meritä sä fie retinutä, dar pentru o fazä mult mai avansatä a "scolii de dramaturgie cinematograficä", ulterioarä consemnärii fidele a realitätii: zona imaginatiei - si, chiar mai departe, a fanteziei non-realiste.
(Nu te descuraja, M0n0, e bine cä ai pus-o. Desi off-topic, a prilejuit câteva observatii utile.)

Ms pt. observatii...am sa le tin minte... :)

Mananci chestia aia maro. Culca-te !

Ms si tie pt observatie...am sa o tin minte... :hmm:

2 chestii:

a) Bravo M0n0 pentru idee; nu numai frumoasa si foarte cinematografica, dar si posibila si reala intr-un anumit context. Fara sa stii, ai reinventat mecanismul de protest social care face furori pe internet de vreun an, flashmobbing-ul.
(Pentru Pitbull si pentru ceilalti care contesta, iata explicatia: http://www.google.com/search?hl=en&l...bs&btnG=Search )

b) felul in care romanii inteleg o astfel de idee ca propunere vizuala (vezi reactiile) arata de ce, printre altele, ea n-are cum sa apara la noi, necum face cariera.
Oameni buni, pustii astia sunt printre altele sansa noastra de a inventa ceva in plus fata de ce stim ca s-a facut, nu-i tratati cu sictir si blazare, ajutati-i sa creasca. Daca voi n-o faceti, macar incurajati-i pe altii s-o faca..

Inca o data bravo M0n0 pentru idee, keep them coming; poate nu neaparat in topicul asta, desi cine-a zis ca fabulele trebuie sa fie reale..

Ms Airlight pt cele spuse...si ca sa spun sincer nu stiam ca am reinventat flashmobbingu...ceea ce nu cred ca am facut-o...dar in felul asta am mai invatat ceva... :)

Päi chiar Je am zis, Airlight dragä, uzând de prerogativele mele de topicmaster. Dar nu pentru cä le-as considera pe cele reale mai breze decât alea imaginare - Doamne feri! Cä doar, IMAGINATIA conteazä! Nu, ci numai fiindcä primul pas spre exersarea imaginatiei ca sä devinä cu adevärat fecundä si creatoare, pästrând totodatä legätura esentialä de fond cu realitatea, constä în stiinta de a observa acele momente reale care-si depäsesc conditia, purtând în sine germenele dezvoltärii în planul fictiunii. Si am dorit sä avem un topic dedicat exclusiv ACESTUI nivel. Asa cum am spus chiar în mesajul anterior, momentele strict imaginare îsi au locul la nivelul imediat urmätor al procesului de creatie - si de învätare si practicä.
Oricum, departe de mine gândul de a contesta exemplul lui M0n0 - n-am fäcut decât sä precizez în ce context se plaseazä. Totodatä, îti multumesc pentru referirea la flashmobbing. Nu cunosteam fenomenul. Si comentariile tale ulterioare sunt interesante.
Iar acum, un nou moment amuzant, pe care mi l-a amintit poezia lui Herbert, “Semne pentru initiati, de la Ars Poetica:
http://www.cinemagia.ro/forum/viewto...8&hist=0#98488

Stagiunea 1978-79
Sala "Union" a Cinematecii, plinä pânä la refuz.
Film bun. Täcere reverentioasä. Concentrare. Asimilare. Încremenire de catedralä. Sute de fäpturi cu ochii spre ecran. Si deodatä...
"Mbuf!!" de undeva.
Din altä parte, un glas:
- Diplomat!

Despre ce inseamna sa fii roman.
Intru in alimentara sa-mi iau tigari.Trecand pe langa casele de marcat observ doua vanzatoare cantarind o punga destula de mare de maruntis.Dupa cateva secunde de confuzie imi dau seama ca ele de fapt numarau banii.Iei o moneda de 1000 de lei,o cantaresti(5g) inmultesti pana ajungi la 1Kg(200.000) apoi pui punga cu fise de 1000 pe cantar si introduci pretul nominal pe kilogram-200.000 si la pret total iti afiseaza suma exacta.

Am ras jumatate de zi pe faza asta.

O stiu de mult - poate chiar de pe vremea lui Ceascä, nu mai tin minte. Habar n-am dacä-i tipic româneascä, dar altminteri îti împärtäsesc sentimentele: si mie mi-a produs întotdeauna nelinisti existentiale.

Iar acum...
Pentru prima datä, propun un cu totul alt gen de "fabulä cinematograficä" - gravä, complexä si întinsä pe intervalul câtorva decenii. Sä v-o împärtäsesc mai întâi, apoi voi face câteva comentarii.


Byebye Tiri

Acum trei decenii si mai bine, milioane de români urmäreau cu sufletul la gurä unul dintre cele mai dramatice meciuri de tenis din istoria sportului românesc. Finala Cupei Davis se disputa la Bucuresti, între România si Statele Unite, constând în cinci meciuri.
În deschiderea turneului, surprinzätor, Ilie Nästase pierduse în fata lui Stan Smith. Imediat dupä aceea, Ion Tiriac îl învinsese pe Tom Gorman. Urmase a doua surprizä nepläcutä si alarmantä: la dublu, Nästase si Tiriac fuseserä întrecuti de Smith si Emmerich Van Dillen. În acel moment, scorul la meciuri era 2-1 pentru S.U.A., iar România nu mai putea câstiga "Salatiera" decât dacä învingea în ambele partide rämase: Tiriac-Smith si Nästase-Gorman.
Era evident cä Nästase avea toate sansele sä-l batä pe tânärul Tom Gorman. Astfel, TOTUL depindea de celälalt meci (penultimul) si, din päcate, si acesta pärea jucat dinainte, dar în defavoarea noasträ: Tiriac si Smith erau la fel de buni, însä... pentru un tenisman, Tiriac era deja bätrân. Foarte bätrân.
N-am sä uit niciodatä bätälia lui Tiri, pe parcursul acelor dramatice cinci seturi. Cuvintelor le e greu s-o descrie. Marele veteran s-a luptat din räsputeri, reusind sä-l tinä pe Smith în sah pânä la scorul de 2-2 la seturi. În ultimul set, însä, a cedat. Era obosit - terminat. Smith l-a spulberat game dupä game. Mi-a rämas în minte un anumit moment când, în pauza scorului 3-0 la game-uri, Tiriac nu se mai ridica de pe scaun, sä revinä în teren... Stia cä pierduse, si era distrus... Glasul arbitrului de centru îl chema insistent, dar eroul räpus rämânea pe scaun, cu umerii präbusiti... Parcä apäsa pe ei povara lumii întregi. (În treacät fie zis, un moment de cinema antologic!)
Si astfel, România a pierdut pentru totdeauna Cupa Davis, dar Tiriac s-a încununat cu gloria unei lupte duse pânä la capät si pierdute vitejeste. Victoria moralä era a lui.
Nu peste mult, Toma Caragiu, Dumnezeu sä-l ierte, l-a omagiat cu umor, în celebrul sketch "Asa-i în tenis", pe cel care fusese "la o mustatä de Salatierä".
Acest moment de istorie sportivä a fost doar cel mai spectaculos din splendida carierä a tenismanului care, ca o încununare a tuturor izbânzilor lui personale, îl formase si-l lansase pe inegalabilul Ilie Nästase. Din acel moment, Nasty si Tiri aveau sä rämânä douä legende vii...

La fel ca-n "Cetäteanul Kane" (sau în... "2001"), face un salt peste zeci de ani si ce gäsim?
Au trecut ani... si viata s-a schimbat. Nu-i lapte-n frigider... dar cei doi sportivi au îmbätrânit glorios. Nästase a rämas acelasi dintotdeauna, în plus dovedind un fair-play admirabil când, dupä scurta rätäcire din 1996, când s-a compromis candidând la primäria Bucurestiului din partea P.D.S.R. (ceea ce a presupus si halucinantul spectacol al bäläcärelii live cu Victor Ciorbea), a recunoscut onest cä aceea a fost cea mai mare gresealä a vietii lui.
Dar Tiriac...?
Ion Tiriac si-a investit întelept onorariile fabuloase din tineretea sa de tenisman, devenind poate cel mai puternic bancher individual din România. S-ar zice cä e încununarea cuvenitä a unei vieti sportive cinstite, animate de un talent rupt din rai.
Si totusi...

De câtiva ani încoace, incidente incredibile fac ca legenda sä se spulbere în cel mai pestilential miros cu putintä.
Tiri cel de odinioarä, cavaler al "Sportului Alb", se distreazä astäzi cu asa-zise "sporturi" sângeroase, practicând pe mosia sa de la Balc una din cele mai sadice distractii cu putintä: masacrarea perversä a mistretilor, într-o formä degeneratä a vânätorii - îndeletnicire odinioarä atât de nobilä. E de ajuns sä observäm cum se desfäsoarä aceste mäceluri, pentru a întelege cä la originea lor nu pot sta decât niste minti cu instanta moralä dezghiocatä räu din tâtâni.
Cândva, oamenii vânau ca sä aibä ce mânca si îmbräca. Chiar si dupä ce agricultura a rezolvat aceste probleme, vânätoarea si-a pästrat totusi, în mare parte, demnitatea. Präzile erau urmärite individual, în habitatul lor natal, unde beneficiau de propriile arme defensive si chiar ofensive, adeseori vânätorul riscându-si viata. În fond, nu era decât o continuare a jocului aspru dar onest al naturii si, în ultimä instantä, o formä de selectie naturalä.
Treptat, practica si morala vânätorii s-au degradat monstruos - în mod paradoxal, chiar pe mäsurä ce necesitatea ei practicä se estompa pânä la disparitie. În zilele noastre, ceea ce se întâmplä în "rezervatii" ca mosia de la Balc sfideazä cel mai elementar simt al demnitätii si decentei. Zeci de indivizi degenerati, animati strict de pläceri sadice, îsi descarcä pustile în turme uriase de animale näscute si crescute în captivitate, anume pentru a fi masacrate, cu instinctele de apärare atrofiate, care sunt gonite tembel prin poligon. Dacä ar fi vorba numai de fascinatia tirului, s-ar putea folosi oricând discuri de argilä sau alte tinte mobile. Dacä amicii poftesc la niscaiva fripturicä de vânat, s-ar cuveni sä practice vânätoarea cinstitä, în pädure, sau mäcar sä frecventeze cabanele vânätoresti. Dar pe dezonorabilii îi îndeamnä cruzimea purä - pläcerea de a ucide angro zeci si sute de animale lipsite de apärare. Ca o dublä culme a ipocriziei, nefericitelor dobitoace li se oferä iluzia libertätii, fiind läsate sä alerge bezmetic prin fata trägätorilor, terorizate de gonaci - asta, dupä ce au fost räsfätate si hränite copios o viatä întreagä, färä a bänui ce li se pregätea.
Inutil de spus, practicantii acestei perversiuni sunt toatä floarea cea vestitä a stäbimii politice si de afaceri.
Iar organizatorul (la Balc, cel putin), e tenismanul campion de pe vremuri - bancherul burdusit de astäzi.

Dar aceasta nu este decât o jumätate din propozitie.
Cäci Tiri s-a bucurat si de darul suprem pe care Dumnezeu i-l face oricui - un fiu. Si s-a bucurat atât de mult, încât i-a dat o educatie aleasä, echilibratä, demnä, în spiritul sportivitätii de altä datä.
Rezultatul? Tiriac jr. e consumator si traficant de droguri.
Ar fi redundant sä însiräm aici toate comentariile privitoare la toxicomanie, sä ne amintim iar de atâtea filme, cärti, reportaje, de piesa "Lumi albe" a lui Chilian, sau de "Valea päpusilor", cu Sharon Tate (film realizat cu scurt timp înaintea crimei de la Bel Air). Stim cu totii despre ce este vorba.
Din capul locului, un consumator de droguri este o potentialä epavä. Nesocotitii doi-trei pasi de la început, dincolo de care cale de întoarcere nu mai existä, presupun lacune mari de educatie. Nu neapärat de informare (virtualmente oricine stie cum stau lucrurile), ci de fortä a caracterului si a personalitätii - cäci în fond, e vorba de o "micä-mare" släbiciune care sfârseste prin a distruge o viatä (si chiar mai multe). Fatä de orice tânär pornit pe aceastä pantä, nu poti sä nu te întrebi: pärintii lui ce-au päzit, când era copil?
(Din päcate, cam stim ce päzesc pärintii beizadelelor de bani gata...)
Si ca sä le punä capac la toate, juniorul Tiriac nu e doar consumator, ci si dealer. Cine stie câti alti tineri (desigur, tot puiandri de bani gata - dar, în fond, oameni si ei) îi pot multumi cä au apucat-o pe acelasi drum?
Ce-ai fäcut, Ioane? (Cä "Tiri" nu mai pot sä-ti spun.) Cum ti-ai crescut copilul? Ti-au luat banii mintile?

În sfârsit, räspunsul la aceastä întrebare ni-l oferä chiar bancherul, fostul sportiv - cel putin, prin extrapolare: ceea ce face el în prezent sugereazä destul de gräitor si ce-a fäcut când ar fi trebuit sä-si pregäteascä fiul pentru viatä.
Eroul de pe arena Progresul încearcä sä influenteze justitia, pentru a-si scäpa odrasla de pedeapsa care, în fond, i se cuvine.
Veti spune cä asa ar face orice pärinte...?
Nu stiu altii cum sunt, dar dacä fiul meu de saptesprezece ani ar nenoroci pe cineva, stiu sigur cä n-as începe sä trag sfori si sä împing spägi pe la Ministerul Justitiei (presupunând cä as avea cu ce; spre ghinionul - sau norocul - meu, n-am). I-as fi aläturi, desigur, cäci loialitatea e sfântä, dar asa cum se cuvine: cu întelegere, cu compasiune, cu încurajäri si sfaturi - nu cu complicitate. L-as ajuta cât as putea sä suporte cât mai bärbäteste consecintele propriilor lui fapte si sä redevinä, în timp, om.
Din päcate, se pare cä imboldurile lui Ion Tiriac sunt altele.

* * *

Aceasta e povestea, iar finalul ei rämâne, deocamdatä, deschis.
Mä främântä de mai multä vreme, si de aceea am hotärât s-o supun discutiei. O gäsesc pe cât de tristä, pe atât de incitantä dramaturgic: evolutia unui mare sportiv, pe douä directii încrucisate: prosperitatea financiarä intempestivä, si degradarea moralä ireversibilä (si foarte subtilä, cäci nu e vorba de desfrâu, perversiuni sexuale, alcoolism si alte asemenea ieftinätäturi, ci de situatii mult mai complexe si oneroase).
Pe undeva, îmi aminteste si de "Citizen Kane" - si poate cä e chiar mai interesantä; cel putin, Charlie Kane a fost "corupt" încä din copilärie, când Thatcher l-a luat de-acasä sä-l dea la cele distinse scoli. N-a avut nici o sansä, ca sä zicem asa. Spre deosebire de Tiriac, care ani de-a rândul a gustat culmile unei glorii legitime si curate: cea sportivä. A luptat cinstit, a învins moral, a fost iubit de o tarä întreagä.
Dupä care a ajuns, spre lauda lui, un mare bogätas - si spre rusinea tuturor, un gunoi uman.
Si mä gândesc cä poate, cândva, voi încerca sä scriu un scenariu dupä povestea asta.
Ce ziceti?

don't. povestile despre coruptie si degradare umana sub imperiul banilor s-au spus prea multe, in prea multe feluri.

Sigur cä da - si totusi... Am senzatia cä încä nu s-a spus totul pe tema asta. Desigur, s-au fäcut sute si mii, riscul de a cädea în desuetudine si epigonism e enorm... Dar si dacä-ti reuseste...!
Oricum, unul dintre crezurile mele este: "Originalitatea nu înseamnä neapärat a spune ceva nou, cât a spune ceva vechi, într-un mod cu totul nou."
Personal, m-as încumeta la un asemenea scenariu. Mä incitä. Evident, mi-as asuma atât sansa de a face un mare film, cât si riscul de a o da-n barä lamentabil. Dar... treaba asta nu e valabilä pentru ORICE proiect artistic? Existä, undeva, cumva, cândva, garantii a priori?

RESPECT.
Si celelalte observatii, la fel de pertinente.

Eu zic ca merita, dom'profesor. Tinem pumnii.