Am devenit in ultimele luni mare fan Amos Oz. "Poveste despre dragoste si intuneric" e cea mai buna carte citita de mine in 2012 (poate chiar in ultimii ani), e una din cartile alea pentru care s-a inventat placerea de a citi literatura, splendid tur de forta prin memorie, enciclopedie erudita de portrete de familie (am ramas nauc la ce nivel de eruditie isi traiesc oamenii aia viata de zi cu zi, de exemplu cum e posibil ca un om sa-si duca viata in saracie vorbind 10-12 limbi straine). Un roman stratificat: cronica de familie in interiorul unui roman despre Ierusalim in interiorul unui roman despre destinul unei natiuni. O minunatie de carte.

Acum citesc "Cutia neagra", foarte antrenanta, imi place cum e construita, maiestrie in fiecare scrisoare.

Sper sa-i dea premiul Nobel in urmatorii ani, e printre cei mai indreptatiti, foarte mare scriitor.

Bruno Schulz -Manechinele 10/10


Dacã vreodatã aţi cãutat vreun scriitor mai indigest decât Kafka, încercaţi cu încredere Bruno Schulz (sã ne fie clar de la început: eu sunt îndrãgostitã de amândoi). „Manechinele” este o colecţie de povestiri, de fapt, oarecum mai mult decât atât pentru cã sunt elemente care se repetã (personaje și subiecte), ceea ce dã cãrţii o strucutrã semi-romanescã. Povestirile au toate un început și un sfârșit cam aleatorii, iar naraţiunea o poate zbughi în orice direcţie, oricât de neașteptatã.

Schulz scrie într-un mod foarte crud, violent pe alocuri, cu o imagisticã debordantã, cu o fantezie dezlãnţuitã. Când îl citești e clar cã vorbește despre familia sa, despre micul oraș în care a locuit toatã viaţa. Insã cumva, pe undeva lipsește sensul logic, sensul cu care suntem obișnuiţi, pentru cã un anumit sens pare sã existe în scrierile lui, un sens oniric. E ca atunci când încerci sã explici altcuiva un vis de-al tãu și îţi dai seama cã nu reușești sã transmiţi fascinaţia acelui vis. Chiar partea asta este ceea ce îi reușește lui Schulz; și încã îi reușește dumnezeiește!

Povestirile au o structurã labirinticã, multe dintre personaje au o viaţã dublã: una de suprafaţã, într-un orãșel prãfuit, și alta plinã de magie, care începe o datã cu terminarea programului de la prãvãlii, într-un oraș unde strãzile protejeazã cu drag aceastã duplicitate. Realitatea nu este un dat obligatoriu, ci o opţiune din multe posibilitãţi, unele chiar foarte atrãgãtoare, altele înspãimântãtoare.

„[...] scãpãm controlul asupra continuitãţii zilei și, în cele din urmã, încetãm sã mai facem presiuni asupra ei, renunţãm, fãrã pãrere de rãu, la scheletul cronologiei neîntrerupte, pe care ne obișnuiserãm cândva sã o urmãrim atent din viciu și dintr-o grijulie disciplinã cotidianã. Am sacrificat de mult disponibilitatea noastrã permanentã de a justifica timpul parcurs, scrupulozitatea de a motiva orele utilizate –mândria și ambiţia economiei noastre. Am abandonat de mult toate virtuţile fundamentale în care altãdatã nu cunoșteam șovãire și eroare.”

Incearca si "Sa cunosti o femeie" - e foarte buna. "Poveste despre dragoste si intuneric" e cumva acea carte aproape biografica? Tatal meu mi-a povestit despre una si am tot uitat sa i-o cer. Probabil ca aste este si ma bucur ca mai aud o cronica buna sa ma convinga.

Aia este. E marea opera a lui Amos Oz, celelalte carti ale lui, bune si ele, mie imi par mai usor de scris. Dar ca sa scrii o asemenea capodopera e nevoie de un efort urias, eu m-am simtit epuizat si fericit cand am terminat cele 600+ pagini si am ramas buimac de eruditia si efortul de memorie depus de scriitor sa se inhame la asa ceva. Sa zicem ca am ramas atat de impresionat, ca daca Amos Oz ar fi scris o singura carte, pe asta, tot ar fi meritat un premiu Nobel pentru literatura.

TOAMNA PATRIARHULUI de Gabriel Garcia Marques.

Gabriel Garcia Marques scrie special, incepe acum o fraza si o termina peste doua pagini, e pe baza de originalitate, am incercat s-o citesc prima oara, m-am oprit dupa primele zece pagini, am incercat a doua oara, am lecturat vreo douazeci de pagini, a treia oara am dus-o pana la capat, am rezistat cu stoicism dar a meritat, e despre dictatorul universal din America Latina, poate ca fiecare om ascunde in el cate un mic dictator dar nu toti ajung monstri, puterea corupe, ajungi sa te crezi nemuritor, ca tot Pamantul se invarte in jurul tau, ca nimic nu te poate atinge, asa ar fi vreut poate si marinarul daca nu era in Europa, el si pipitele lui, bine ca n-a putut chiar daca l-au sprijinit, Gabriel Garcia Marques strecoara si adevaruri incomode, nu stiu cum de i-au dat Nobelul, azi nu cred ca s-ar mai fi intamplat pentru ca nu i-ar fi convenit jandarmului mondial, in 1982 se mai pastra inca aparenta de democracy si mai exista cat de cat moralitate, azi nu mai e cazul sa ne mai ascundem, cine poate oase roade, Gabriel Garcia Marques creeaza un personaj de neuitat, dictatorul perfect Nicanor Alvarado, asa o fi si "Un veac de singuratate"?

RAIUL GAINILOR de Dan Lungu.

Mi s-a parut mai putin elaborat decat "Sunt o baba comunista" si "Cum sa uiti o femeie" dar era oarecum logic atat timp cat am citit ca ar fi romanul de debut al scriitorului pe care continui sa-l compar cu Petru Popescu, cel de dinainte de 1989, pentru talentul de povestitor si pentru modul stralucitor in care stie sa valorifice la maximum viata cotidiana reusind sa starneasca interesul pana si pentru cele mai banale discutii. Strada Salcamilor e o bucata reprezentativa a Romaniei reale, a acelei Romanii cu oameni obisnuiti, cu vieti deloc iesite din comun, a acelor oameni cu ambitii putine care mai mult supravietuiesc intr-o lume in care destinele lor nu se intersecteaza cu nivele inalte...

''Libertate '' Jonathan Franzen . Am avut multe asteptari de la cartea asta dar vad ca la pomul laudat trebuie sa te duci cu toporul nu cu sacul . O familie americana din clasa de mijloc analizata pe toate partile si ramurile arborelui genealogic. Sociologie de inalta clasa dar foate putina literatura .
Am inteles ca oamenii aia sufera , se despart , se impaca , se urasc , se iubesc dar pe mine drama lor ma lasa rece . Ma lasa rece pentru ca toate belele lor nu se abat din afara , nu se pravalesc peste ei, ci ei sunt cei care-si fac raul cu mana lor . Merita cu varf si indesat fiecare depresie ,fiecare anxietate careia ii dau nastere ca niste egoisti . Sunt o turma de bezmetici care actioneaza instinctiv si pe urma se mira ca au dat-o in gard .
In ultimii ani am citit multa literatura americana dar parca incep si eu sa ma satur de toata smiorcaiala si negativismul din literatura lor . Se pare toti scriitorii americani s-au inteles sa dea cu tara lor de pamant si sa besteleasca visul american in toate modurile cu putinta . Saracii de ei ce vieti pustii au ,ditamai casoaiele si ce deprimant e sa ai 3 masini in garaj si o amanta in intretinere .
6/10 pentru ca m-a obosit la greu cu familia asta de cretini

O nota scazuta pentru Dan C Mihailescu ( omul care aduce moartea) - dupa ce am citit cartea si am vazut comentariul video pe care-l face cartii , cred ca doar a rasfoi-o pentru ca baga niste inexactitati flagrante privind personajele cartii care denatureaza total intelesul cartii. Culmea - sa fii platit sa citesti si tu sa te fofilezi :">

In ce priveste cartea, cred ca esti putin cam aspra. Nu se ridica la nivelul "Corectiilor", dar nici nu e un roman chiar de aruncat.
Cu Dan C. Mihailescu sunt partial de acord cu tine, dar toti criticii suprasolicitati ajung sa citeasca in diagonala sau din 3 in 3 - n-a inventat inca nimeni masina de citit un roman pe zi. O sa spui, si pe buna dreptate, ca nu-l obliga de fapt nimeni sa faca asta, nici pe el, nici pe altii, dar asta e - nu stiu nici un critic care sa fi renuntat la rubrici/emisiuni de mare audienta si banoase doar din motive deontologice...

Si eu cred ca "Poveste despre dragoste si intuneric" e o carte exceptionala. As pune-o langa Marquez, cu "A trai pentru a-ti povesti viata" si Grass ("Decojind ceapa"), trei romane/autobiografii de mare valoare literara, si care te fac sa-i indragesti tare pe autorii lor (pot spune ca pe Marquez am avut sentimentul ca-l inteleg cu adevarat abia dupa A trai..., desi ii citisem inainte toate romanele importante).
Cat despre Nobel... ar trebui sa vina si randul lui Oz, cat de curand, ar fi o nedreptate sa nu ia premiul (bine, n-ar fi deloc singura, dar asta-i o alta poveste). Si daca tot sar de la una la alta, cred ca juriul Nobel si-a spalat multe pacate cu premierea lui Mo Yan - prin asta a impus atentiei un scriitor de prima mana, foarte putin citit pana acum (cel putin in Romania). Sorgul rosu si, mai ales, Obosit de viata..., sunt romane de mare forta. Pe ultimul l-am citit de curand, in decembrie, si mi-a lasat o impresie extraordinara, il recomand cu cea mai mare caldura. Pentru cei care sunt cat de cat cunoscatori ai nazbatiilor lui Mao (marele salt inainte, calirea otelului, revolutia culturala etc), deliciul o sa fie si mai mare.

ce-mi place atunci cand userii noi fac astfel de confuzii. :))
p.s.: totusi, o fata nu alegea numele unui oras, in cel mai rau caz, s-ar fi numit bremenita.

Cred ca am facut la viteza acordul cu cartea:))
Bremen, vezi ce face viteza? Si te mai legai de bietul Dan C. Mihailescu:))

Poate am fost aspru cu aceasta carte dar sa stii ca am tras de mine ca s-o termin .Mi-a amintit mai mult de increngatura din "Al 27 - lea oras " decat de " Corectii".Cum am scris ,personajele mi s-au parut iritante si neiubibile ( ca sa folosesc un cuvant odios ).Fata de familia din carte cred ca as fi simpatizat mai mult cu descrierea unor aurolaci care fura piese de la macazul de cale ferata.Apreciez munca minutioasa depusa de Franzen dar detaliile excesive cu care a incarcat cartea au facut-o baroca ,obositoare.
Pe de alta parte tocmai am inceput "Harfa de iarba" de Truman Capote - alta viata ,literatura pe care s-o iubesti si nu doar tehnicitate excelenta dar gaunoasa ca-n "Libertate".

John Saul-Umbră
"Sunt copii supradotaţi nişte victime?
Înzestrarea lor intelectuală ieşită din comun constitue un avantaj sau un handicap?"
O întrebare interesantă pentru societatea de azi dar e în stilul lui J. Saul să abordeze teme foarte interesante şi filozofice.

Umbra hmmm.... a fost prima carte citită, de J.Saul. M-a cucerit pe loc şi apoi am căutat (şi reuşit) să citesc altele scrise de acelaşi autor. Condeiul său e mai mult decât strălucit şi de cele mai multe ori îmi dă fiori pe şira spinării.. lucru care mă face să vreau să citesc şi mai mult. :)

Am terminat si eu "Poveste despre dragoste si intuneric". Trebuie sa fie ingrozitor sa traiesti 50 de ani cu povara mortii mamei tale pe suflet, fara sa poti vorbi cu cineva despre asta! Ma bucur ca Amos Oz si-a eliberat sufletul in acest roman fiindca e o carte admirabila si a fost o lectura foarte placuta. Mi-a placut tot ce am citit de el pana acum si intentionez saptamana viitoare sa imi mai cumpar ceva de Amos Oz. Recomandati ceva (in afara de "Sotul meu, Michael"si "Sa cunosti o femeie"?

Cutia neagra. Mi-a placut si Rime despre viata si moarte, desi e mai putin consistenta.

Mersi! S-a notat!

"Infernul Tandreței" de Alain Bosquet
"Ai murit, mamă, și mă simt ușurat." - oare acest prim rând nu vorbește destul pentru întreaga carte? De neuitat.

Odihna desavarsita, e un roman foarte bun.

O idee buna :
http://www.realitatea.net/bookface-d...a_1111485.html