Aniela, tu chiar i-ai citit toata opera lui Dan Lungu. Nostalgii iesene ? :D

Subscriu! :)

si, functioneaza? :)

Eu il consider pe Dan Lungu un Ion Creanga al timpurilor noastre. Si de cand nu mai locuiesc impreuna cu prietena mea din Botosani, asa imi lipseste cateodata umorul moldovenesc!! Si mai citesc niste Dan Lungu si-mi trece nostalgia printre hohotele de ras.

Haruki Murakami -1Q84 7/10

Romanul este construit, în principal, în jurul a douã personaje: Tengo, prof de mate, care lucreazã disciplinat la primul sãu roman, şi Aomame, fostã colegã de gimnaziu cu mai sus- menţionatul –perioadã în care cei doi s-au îndrãgostit iremediabil, pentru a se pierde din vedere ulterior-, acum asasin ocazional pentru a rãzbuna violenţele conjugale prin care trec femeile luate în îngrijire de o Vãduvã misterioasã. Dupã vreo 20 de ani, cei doi realizeazã cã se aflã unul în cãutarea celuilalt într-o lume nouã, bizarã.
Uneori îţi vine sã laşi baltã cartea, iar la sfârşit ai sentimentul cã romanul ar trebui sã continue, cã nu şi-a terminat treaba. Unele fragmente te ţin cu sufletul la gurã şi le devori pe nerãsuflate, pentru ca apoi sã te plictiseşti groaznic timp de câteva capitole (cu detalii despre cum îşi aleg hainele, o lungã listã de cine şi prânzuri gãtite de cei doi –bine, înţeleg impresia de rutinã, de cotidian plictisitor pe care încearcã sã o creeze, dar parcã insistã cam mult pe acest aspect în cele aproape 1000 de pagini; personajele pot pãrea autentice şi cu mai puţine detalii, cu mai puţin monolog interior despre tot felul de lucruri mãrunte din viaţa lor).
In general, multe din enigmele din „1Q84” rãmân fãrã rezolvare, fãrã explicaţii la finalul cãrţii. Poate este un paralelism cu acei „receivers” şi „perceivers” din roman, cu natura inexplicabilã a ceea ce se comunicã de fapt între cei doi. Dar mie nu prea mi-a plãcut.

Leaderul sumarizeazã foarte bine mesajul cãrţii la un moment dat:
„In aceastã lume nu existã bine şi rãu absolut [...] Binele şi rãul nu sunt entitãţi fixe, stabile, ci în continuã negociere. Un bine se poate transforma într-un rãu în secunda doi. Si invers. [...] Cel mai important lucru este sã pãstrezi echilibrul între binele şi rãul aflate într-o continuã transformare. [...] Pãstrarea acestei balanţe este binele însuşi.”

Un Caulfield asiatic...
 

Pădurea norvegiană a lui Murakami este genul de carte care nu mi-aş fi dorit să aibe o finalitate, ataşamentul faţă de personajele acribic creionate de maestrul alienării şi a singurătăţii, fiind mult prea puternic.
Acest bildungsroman începe cu Toru Watanabe, care trecut de vârsta juneţii, îşi rememorează firul vieţii prin prisma iubirilor, anxietăţilor şi a dezamăgirilor trăite în tinereţe. Facem cunoştinţă pe parcursul diegezei, cu un tânăr atipic, laconic, singuratic, care îşi împarte viaţa între cursurile şcolii şi colorate aventuri, şi care are parte de un destin intransigent şi inexorabil, în care sentimentele sale sunt confuz scindate între două persoane. Toru, jonglând pe două flancuri (viaţă-moarte, două femei cu caracter opus), nu face altceva decât să nutrească în sufletul său sentimentele culpabilităţii şi a incertitudinii. Neregăsindu-şi de cele mai multe ori sensul vieţii şi în încercarea de a se maturiza, se înhaită cu un coleg de-al său (Nagasawa) cu care trece prin diferite relaţii amoroase de scurtă durată.
Dramul de speranţă pe care-l poartă în suflet până la final i se spulberă, trăind astfel în suflet o tragedie învecinată cu moartea.
Este mirabil faptul că autorul reuşeşte să îngemăneze armonios trăirile antagonice ale personajelor.

Dacă aveţi recomandări de acelaşi autor, le primesc cu plăcere.

*****/5

Filmul cu acelaşi nume mi l-am pregătit şi sper să se ridice cât de cât la nivelul cărţii

Cronica Pasarii Arc. Cred ca singura carte buna pe care a scris-o. Nu le-am citit pe toate, evident, dar am mai incercat vreo 2. Padurea Norvegiana inclusiv, si cam tragea matza de coada.
Dar Pasarea e spectaculoasa.

Aleluia! In sfarsit vad si eu o parere cu care-s de acord. Bine, eu am citit doar La capatul lumii etc. si In cautarea oii fantastice. Prima mi s-a parut a total bore, ciudat de dragul ciudatului si atat, iar a doua a fost simpatica ea, dar tot nimic special. Mi-am zis ca nu mai incerc nimic de el chiar de pot pune mana usor pe vreo carte (de altfel am 3xDans in biblioteca), asta pana reusesc sa citesc Cronica pasarii arc, in speranta ca poate macar acolo gasesc ceva interesant... pt mine, ca altfel vad ca-i foarte iubit.

Mie-mi place Murakami (bine, cu exceptia lui 1Q84 care mi s-a parut mediocru).

Preferata mea e "Hard Boiled Wonderland and the End of the World"

l-am incercat si eu pe Murakami asta sub forma de audiobook, am gasit Padurea norvegiana si 1Q84 la biblio, dar nu m-a prins deloc. nu stiu...mi s-a parut prea descriptiv, banal, plat.
am ajuns la varsta la care nu mai am incapatinarea aceea de a duce o carte pana la capat orice ar fi. daca nu-mi place o pun deoparte. :)

Mulţumesc pentru recomandare. Din păcate nu am Pasărea în bibliotecă, în schimb am Dans, La capătul lumii şi Oaia, dar care, se pare că nu sunt prea apreciate pe aici. Acum sunt sceptic în privinţa lor, drept urmare sunt mari şanse să-l pun pe Murakami de-o parte.

Stai linsitit, gusturile-s diferite. Aniela tocmai ce-a zis ca-i place Murakami si ca La capatul lumii etc. e favorita ei, ceea ce poate fi mai relevant pt tine avand in vedere ca tie deja ti-a placut o carte de-a lui Murakami. Cred ca in cazul asta parerea ei primeaza :P

Vai vai, parerea mea primeaza! B-)

Serios acum, eu mereu iau o pauza de la Murakami. Adica nu ii citesc cartile la rand pentru ca este, totusi, un scriitor destul de usurel, oricat de dragut scrie el. Eu il folosesc de obicei ca intermezzo intre 2 scriitori grei. De ex. acum m-am apucat de Sabato dupa 1Q84. Il recomand pe Murakami in perioadele problematice pentru stima de sine ca cititor. Acum ma gandesc la o terapie post-Sabato ca m-a terminat psihic nenea asta.

Interesting point of view :) Voi ţine cont de ceea ce spui

buna metoda, si eu am o serie de carti usor de citit, de entertainment, intre altele mai grele. propriu zis le citesc in acelasi timp. am cate trei carti incepute. cele grele nu tin de literatura.


am citit recent cronica la Dupa dealuri pe filmreporter.ro, si autorul spune la un moment dat intr-o paranteza ca "nu degeaba Patapievici a asemănat Spovedania cu In Cold Blood a lui Truman Capote". nu citisem In Cold Blood, asa ca am facut rost de audiobook si l-am ascultat. voi ati citit cartea asta, v-a placut? de ce e atat de apreciata? doamne, ce peltea lungita! are momente bune, dar trebuia redusa, cred, la o nuvela. mai pe scurt, nu un intreg roman. in care autorul sa descrie viata plicticoasa de la tara din Kansas, ajungand la detalii precum animalele preferate ale uneia dintre victime sau comentariul scrisorii trimise unuia dintre criminali de catre sora lui, facut de un coleg de parnaie pasionat de analiza literara. m-am plictisit monstruos, dar am vrut (sper pentru ultima oara) s-o ascult pana la capat (cartea), pentru ca se vorbeste atat despre ea. n-am vazut filmul. poate o fi mai bun. apropo de asta, facand o comparatie cu o poveste asemanatoare, Onoarea pierdută a Katharinei de Blum Heinrich Boll e cu mult mai interesanta.

Mie mi-a placut "Cu sange rece", nu mai tin minte de ce fiindca am citit-o de mult. Poate parte din fascinatia cartii tine de faptul ca descrie fapte reale si ca scriitorul s-a dus acolo sa se documenteze la fata locului asupra crimei (poate de aia are si multe detalii inutile)... Nu stiu?! Iar filmul mi-a placut si el - daca nu ma insel Philip Seymour Hoffman a luat oscarul pentru rolul scriitorului in fimul Capote.

Eu citesc/recitesc Ileana Vulpescu. Am citit "Ramas bun casei parintesti" - superba! cred ca ar iesi un film de epoca foarte interesant! Iar acum recitesc Arta conversatiei - foarte buna, ma bucur ca nu-mi amintesc tot - inca ma surprinde. In paralel citesc Your Competent Child - o noua filozofie a educatiei de Jesper Juul - super tare - o recomand tuturor parintilor (nu este insa tradusa in romana inca, eu o citesc in engleza).

Interesante parerile voastre despre Murakami - de mult mi-am propus sa citesc Padurea Norvegiana de care am auzit ca e buna si presupun ca o sa imi placa fiindca am aceleasi gusturi elevate cu a persoanei recomandatoare :) (lasand la o parte ca eu pot citi si chestii mai comerciale, spre deosebire de ea). M-ati facut si mai curioasa! Trebuie neaparat sa o citesc.

Am citit In Cold Blood cand eram la facultate. Si atunci l-am analizat mai mult din punctul de vedere al stilului, al modului de compozitie, al teoriei romanului. Stiu ca m-a dat pe spate la momentul respectiv felul in care Capote a construit analiza impactului omorului aluia groaznic asupra societatii, cum iau nastere insomnii, anxietati etc. Nu-mi aduc aminte toate subiectele de discutie, dar erau pe-acolo: visurile unor personaje si modul jurnalistic al romanului, nu stiu ce principiu de fizica cuantica, parca, prin care prezenta oamenilor influenteaza situatia (miscarea particulelor si alte alea), tot felul de detalii foarte atent alese (la un moment dat parca era vantul care lega mai multe elemente de scena crimei), cum s-a straduit el ca "Truman Capote" sa nu fie vizibil in roman etc. Nu a fost el inventatorul unui astfel de roman de non-fictiune, dar s-a priceput de minune la multe smecherii scriitoricesti.

Si eu am tendinta sa ma imprastii pe mai multe carti, dar mi-am impus o limita de 2: o carte pe metrou si una acasa (astea de acasa sunt carti printate si e destul de incomod sa le citesti pe metrou; in plus mi se pare ca e-reader-ul incetineste foarte mult lectura -si oricum al meu s-a stricat), iar cele de acasa sunt alternative : o carte de fictiune, una de non-fictiune. Bineinteles ca mi se intampla sa o incep si pe a 3-a -de obicei sunt carti pe care mi le doresc de mult timp- (pe care am voie sa o citesc atunci cand am insomnii :D ).

Nu stiu ce device ai tu sau cat de vechi e dar Kindle-ul meu nu are lag si chiar nu vad cum ar incetini lectura.Poti dezvolta mai mult in privinta asta?M-ai facut curios.:-/

Eu citesc de fel mai incet pentru ca incerc sa absorb totul incat sa-mi fac si o imagine detaliata a ceea ce se petrece in carte dar asta n-are nici o legatura cu e-book reader-ul in sine.

Nu ma refer ca se incarca greu paginile, ci ca incape foarte putin scris pe ecran (mai ales la cartile speciale in format e-reader). La vreo 3 paragrafe trebuia sa dai pagina, mi se parea cam sacadat asa. Pentru mine e mult mai cursiva lectura pe hartie sau chiar si pe laptop. Nici nu aveam e-reader din ala cu 2 pagini, aveam un banal iriver. Iar daca-mi puneam articole din The Economist ma enervam maxim ca mereu trebuia sa dau la pagina urmatoare. Oirucm mi le-am gasit in format audio asa ca le ascult cand merg pe strada acum ca sa salvez timpul de citit.

E spatiul mai mic dar exista si e-book readers de diferite marimi,deci ai optiuni in privinta asta.
O fi lectura pe hartie mama lor dar cu cat iti iei mai multe carti,cu atat mai putin loc ai unde sa le bagi.

Asa,cu un e-book reader poti sa bagi in jur de 3000 de carti in el si sa nu te mai gandesti la problema respectiva.Pe langa asta,Kindle-urile au E-Ink display,care imita foarte bine felul in care arata o pagina normala de carte si prin asta ai scapat de usturimea ochilor care ti-o provoaca laptopul/tableta in timpul lecturii.

Nu mai zic de raportul calitate-pret,care e de nebatut la un asemenea device daca iti iei cartile de pe torrente si nu le cumperi.Am atat de multe carti in format .mobi,incat o sa am nevoie de doua vieti sa le termin pe toate.:))

Am citit si eu carti pe laptop dar nu e o experienta deloc placuta si o evit cat pot de mult.Daca as citi constant asa,in cel mult 6 luni ar trebui sa-mi iau ochelari.:|