N-am citit-o pe asta dar am citit altceva de Dan Lungu :''În iad toate becurile sunt arse ''. Un betivan ratat :-& are nostalgii din vremea liceului cand dumnelui era mare si tare in gasca lui de smecherasi utecisti . Un episod memorabil este ala in care tipul nostru ii imbata muci pe niste copii de la orfelinatul pe care-l vizita impreuna cu niste straini veniti cu ajutoare .Intamplator el era Mos Craciun si trebuia sa le imparta cadourile .Bad Santa in varianta romanesca.>:)

Dan Brown- Conspiratia - ce sa zic?! - foarte catchy si bine documentata. De apreciat ca nu mai pretinde ca romanele lui sunt bazate pe fapte reale. Buna de citit daca o imprumuti, n-as da insa banii pe ea. 7/8

Surpriza plăcută ce am avut-o în urma lecturării romanului "Cum să uiţi o femeie" de Dan Lungu, mă face să vi-l recomand cu căldură. Primele gânduri ce mi-au trecut prin minte când am pus mâna pe carte, nu au fost prea stimulative, crezând că voi avea de-a face cu un roman autohton patetic, intoxicat de prea mult romantism. I-am dat o şansă, şi spre surpindere mea, a meritat.
Andi, personajul principal în jurul căruia orbitează mai toată acţiunea, duce o viaţă boemă, mizeră dar fericită alături de iubita sa, Marga, o fată egoistă dar atrăgătoare. Relaţia dintre cei doi, tipic contemporană, se sfârşeşte subit şi fără explicaţii odată cu plecarea Margăi într-o direcţie necunoscută. Din acel moment viaţa tânărului jurnalist ia o cotitură dramatică, împinsă până la disperare. Vicisitudinile prin care acesta trece, nu fac altceva decât să-l ajute să se autocunoscă. Sentimentul iubirii pierdute sau a resemnării este armonizat în sufletul lui Andi şi de scepticismul privind existenţa divinităţii, acestea amplificând suferinţele şi procesele de conştiinţă.
Romanul este neeconomicos în privinţa figurilor de stil şi al metaforelor, în schimb este sărac în dialoguri.
****/5
P.S. Urmează să pun mâna pe romanul "Sunt o babă comunistă". Sper să am parte de aceiaşi surpriză plăcută...

Un cinemagician lanseaza o carte despre .............filme . Sa-i uram succes si vant in pupa .

http://atelier.liternet.ro/articol/1...-filmului.html

Sunt o babă comunistă! - este a doua mea "întâlnire" cu Dan Lungu şi pot spune că acest roman m-a impresionat puţin spre deloc. Afirm acest lucru, pe de-o parte, pentru că aveam ca punct de referinţă un alt roman al aceluiaşi autor "Cum să uiţi o femeie", care, după propria-mi părere este mult mai consistent şi mai pătrunzător, iar pe de altă parte pentru că sunt sictirit de atâtea poveşti ceuşiste. În romanul de faţă, autorul zugrăveşte cu un umor bonom, ironic pe alocuri, nostalgia anilor petrecuţi în perioada gri a ceauşismului. Prim-planul ne este acaparat de o femeia etalon, o femeie comună, a cărei viaţă, autorul a ales să ne fie transpusă alambicat prin diferitele etape ale vieţii acesteia: copilăria grea de la sat, viaţa urbană în plin comunism şi traiul post-revoluţionar.
Romanul nu epatează prin figuri de stil şi metafore, aşa cum eram obişnuit din romanul citit anterior, pentru a evidenţia viaţa simplă, standardizată a oamenilor.
De asemenea, pentru cei care au trecut prin perioada comunistă, lecturarea romanului este şi un exerciţiu de readucere aminte şi de rememorare.

***/5

CASA UMBRELOR de Charles Dickens.

Charles Dickens e cunoscut mai mult pentru "David Cooperfield" si "Marile sperante" dar nici "Casa umbrelor" nu-i mai prejos. Am cititi mai bine de-o luna la aceasta carte cu doua volume si peste 1000 de pagini dar a meritat. Lectura e clasica, stilul e cel consacrat pentru marele scriitor, cat de frumos se scria odata...

JOCUL DE SMARALD de Ioan Petru Culianu.

Modul de concepere e asemanator celui din "Numele trandafirului": roman cu intriga politista la suprafata, roman cu multiple mesaje stiintifice si religioase in profunzime. La fel ca in exceptionala carte a lui Umberto Eco, cel care ar fi trebuit sa fie urmasul lui Mircea Eliade ne propune o calatorie fascinanta in perioada Evului Mediu al secolului XV in Florenta. Recomand cartea tuturor celor carora le-a placut "Il nomme della rosa", si nu numai lor...

Toate numele – Jose Saramago
Prin stilu-i carateristic (reguli de punctuaţie proprii, fraze lungi cu o puternică expresivitate), Saramago, crează o poveste fascinantă a unui registrator, Jose, care îşi dedică întreaga viaţa Arhivei Generale a Stării Civile, instituţie în care sunt îndosariate şi stocate toate numele existente într-o comunitate nedeterminată spaţial şi temporal.
Având la dispoziţie toate materialele necesare, acesta dezvoltă o adevărată pasiune pentru colecţia sa de „oameni celebri”, colecţie creată cu o acribie magistrală. Printre fişele de colecţie se strecoară accidental şi fişa unei necunoscute care reprezintă promotorul întregii acţiuni.
Frazele lungi, dialogurile inserate în text şi numărul destul de mare de digresiuni, fac acest roman, pe alocuri, anevoios de parcurs.
****/5

Ceea ce ar trebui cuprins in aceasta parte este de necuprins. Pentru a concepe si a pricepe acest salbatic adevar, trebuie sa-ti fi tarat vieti de-a randul zilele prin lagare, prin aceste locuri unde, fara o inlesnire cat de cat, nu apuci sa supravietuiesti nici macar unei singure condamnari, caci lagarele au fost nascocite pentru exterminare.
Urmarea: toti cei care au sorbit pana la fund, cei ce au gustat mai din plin sunt in mormant; ei nu vor vorbi niciodata. Esentialul despre lagarele Arhipelagului nu va fi spus de nimeni, nicicand.
Si este mult peste puterile unui condei solitar intreaga intindere a acestei istorii si a acestui adevar. In ce ma priveste, m-am invrednicit doar de o fanta prin care se poate intrezari Arhipelagul, nicidecum de o vedere din turn. Dar, din fericire, au mai iesit la suprafata cateva carti si altele vor continua sa apara. Poate ca parcurgand Povestirile din Kolima ale lui Salamov cititorul va simti mai aievea necrutatorul duh al Arhipelagului si limitele deznadejdii omenesti.
Dar pentru a afla gustul marii e de ajuns si o singura inghititura.

Daca 1984 e o privire din afara asupra unui sistem totalitar, Arhipelagul Gulag e ca un reportaj right from the belly of the beast. Si parca realitatea e putin (mai mult) mai nelinistitoare decat imaginatia lui Orwell. Desi limitata de conditiile speciale in care a fost scrisa, "investigatia literara" a lui Soljenitin e suficient de ampla pentru a-ti oferi o imagine destul de detaliata a ceea ce a insemnat efortul de reeducare (da, se citeste exterminare) prin munca a cetatenilor sovietici. De la cum se ajunge in Arhipelag (arestarea, ancheta, procesul-daca esti destul de norocos sa ai parte de unul, inchisorile de tranzit, transportul detinutilor) pana la efectele acestuia asupra structurilor interioare ale oamenilor (capitolul meu preferat, Sufletul si sarma ghimpata). E drept ca efectul cartii e mult diminuat de faptul ca tu stai comod in pat si citesti despre zekii care mor sufocati in vagoanele pentru vite in care au fost inghesuiti. Tu nu o sa simti nici macar amaraciunea unei singure inghitituri, asa ca trebuie sa te multumesti cu descrierea gustului marii. Si simpla descriere nu o sa te schimbe aproape deloc dar iti ridica multe intrebari si iti ofera si cateva certitudini.
As fi vrut sa las aici episodul arestarii lui Soljenitin pentru ca e de o frumusete care straluceste si mai tare prin intunecimea ororilor descrise in roman. Dar cred ca e prea lung, asa ca, daca tot am amintit de capitolul care mi-a placut cel mai mult, un mic fragment din el:

Cu gandul la lagarul care ne asteapta, uneori ne face placere sa ne amintim de trecut: cat de bine traiam! (Chiar daca traiseram prost) Cate sanse nefructificate! Cate flori neculese! Cum sa mai recuperezi timpul pierdut?... daca scap viu de aici o sa traiesc cu totul altfel, mult mai inteligent. Ziua viitoarei eliberari? Ea sageteaza orizontul cu raze ca un soare rasarind.
Si concluzia: sa rezisti pana atunci! Sa supravietuiesti! Cu orice pret!
O simpla locutiune, o expresie intrata in obisnuinta: "cu orice pret"
Si deodata cuvintele se umplu de sens, alcatuind un legamant teribil: sa supravietuiesti cu orice pret.
Si pentru cel ce face acest legamant, infruntand fara sa clipeasca explozia lui de lumina sangerie, pentru acela nenorocirea lui se inalta mai presus de orice, ecraneaza intregul univers.
E marea rascruce a vietii de lagar. De aici pornesc doua drumuri: unul o ia la dreapta, celalalt la stanga, unul urca, celalalt coboara. Pe cel din dreapta iti pierzi viata, pe cel din stanga iti pierzi constiinta.
Directiva pe care ti-o dai tie insuti: "rezista!" e izbucnirea instincuala o oricarei fiinte vii. Cine nu vrea sa supravietuiasca? Cine nu are dreptul sa supravietuiasca? Incordarea tuturor fortelor vitale ale organismului. Ordin catre toate celulele: "rezistati!"
.................................................. ........................
Dar "rezista" inca nu inseamna "cu orice pret". "Cu orice pret" inseamna cu pretul vietii altuia.

Am citit multe despre comunism dar pe Soljenitan nu prea l-am frecventat , spre rusinea mea :"> .
Merg pe triplete asa ca acum am ''supt '' oki :
''Drumul '' de Vasili Grossman -o culegere de povestiri ante si postbelice .O carte primita cadou de la un prieten care stie cat de mult mi-au placut ''Viata si destin '' si ''Panta Rhei '' . Multumesc si prietenului meu dar si lui nea Vasilica .
''Ceai in Sahara'' -Paul Bowles -destramarea unui cuplu intro calatorie fara scop prin desertul african .Traducerea - o mai veche cunostinta a nostra , un om disparut printre dune -Alex Leo Serban
-''Ziua Independentei '' -Richard Ford

foarte bun ghidul :)) . acoperă absolut fiecare clișeu care apare în filmele de gen.

VIPERA SUGRUMATA de Herve Bazin.

Folcoche e portretul scorpiei perfecte, mai rar un asemenea personaj in literatura universala. Ce-i drept autorul a avut un excelent model pentru crearea respectivului personaj, e recunoscut faptul ca acest roman, despre care am citit ca se studiaza la scoala in Franta, are puternice accente autobiografice. Fusese admirabila initiativa celor de la "Jurnalul National" cu cartea de buzunar, pacat ca a apus atat de repede.

Histoires Singulieres- Jean Muno


O culegere de nuvele fantastice a scriitorului belgian Jean Muno ce m-a captivat cum putine carti reusesc sa o faca. Nuvele simple, de mici dimensiuni, unele foarte scurte in care realitatea se amesteca cu imaginarul ca in unele vise in care se amesteca oameni pe care nu-i cunosti ce trec prin situatii halucinante, vise incomode, ce te agita, vise din care doresti sa te trezeti pentru ca nu stii cine esti tu, unde esti, e real si ireal in acelasi timp, dar al caror final te face sa mai amani un pic trezirea. Personajele se dedubleaza, fiecare e el insusi dar aflandu-se in acelasi timp intr-o alta dimensiune cunoscuta doar lui, perceputa doar de el. Cuvintele sunt invaluite in figuri de stil, lovind si apropiind in acelasi timp, ca ceva oribil dar fascinant, care te atrage si respinge in aceeasi masura. Pentru cei care au rabdare, o mica mostra:

TELEFONUL
Ca inainte.Exact ca inainte. Ba inca si mai groaznic. Miercuri(de fapt nu stiam ca-i miercuri) a sunat telefonul. M-am repezit, caci speram sa fie Denise. Alo!... Tacere. Alo!... O stranie si parca indepartata tacere. In sfarsit cineva :" Tu esti?... Tu esti, Patrick?" Cu cata oroare, am recunoscut vocea.
Miercuri, la ora convenita. Ca inainte! Ar fi trebuit sa raspund..Nu.
Si din nou, dupa cateva minute, telefonul. L-am privit fara sa ma clintesc, apoi, nemairezistand, am iesit din camera. A sunat indelung, era cumplit. De fapt am stiut dintotdeauna ca asa va fi, ca nu va exista nici o ruptura, un inainte ori un dupa. Ma are la mana, da, gratie lighioanei aceleia mici, din ebonita neagra ce sta pitita intr-un colt al camerei, ma are la mana.
Am dormit rau. M-am trezit de mai multe ori si de fiecare data, cu neliniste, o auzeam sunand, sunand mereu in adancul casei goale...Sau daca nu, poate ca in alta parte, in mine, in cosmarurile mele?
Stiu ce cere, ce pretinde. Sa ma prezint in fata ei ca de obicei, duminica la orele trei, cu cateva flori sau orice atentie delicata, ca sa se confirme o data in plus ca ne iubim, in ciuda situatiei, de vreme ce asta e firea lucrurilor. Ca inainte, ca intotdeauna. Nimic nu s-a schimbat: adevarul e pe veci inadmisibil.
Astazi e duminica. Ma voi duce. atata timp cat nu voi merge, telefonul va suna.
Ma voi duce si voi lua flori. De orice fel, proaspete sau uscate, un buchet sau coroana: in ochii ei, atentia conteaza, dovada, ritualul. Fidelitatea.
In ochii ei, ca inainte!
Voi culege flori din gradina- ultimele ruje de toamna- si ma voi duce la ea pe jos. Nu e prea departe. Ma voi inarma si cu o grebla mica, pentru ca inca nu e piatra pe mormantul ei...

Catedrala este un volum de povestiri semnat de Raymond Carver, în care majoritatea sunt prezentate cu un iz dramatic atipic, cu un limbaj cât se poate de banal şi simplu. Aceste drame după propria mea părere sunt nesensibilizante, necondimentate şi a căror profunzime şi consistenţă lasă de dorit. Dintre toate povestirile una singură pot spune că mi-a pus în mişcare senzorii emoţionali, drama în care un copil care urmează să-şi serbeze onomastica, are nenorocul de a fi accidentat de o maşină. Toată suferinţa cauzată de acel incident se răsfrânge în mod direct, profund şi neiertător asupra familiei acestuia. Finalul deşi este previzibil, este încărcat cu trăiri puternice.
Posibil, dacă stilul autorului ar fi fost unul mai plastic, mai cosmetizat ar fi avut cu totul şi cu totul alt impact asupra mea.
**/5

La carte et le territoire -Houellebecq 10/10

Este un alt fel de scris decât tradiţionalul Houellebecq. Personal, mi-a plãcut/ dat de gândit mai mult celãlalt Houellebecq, însã cel din „Harta şi teritoriul” te ţine în suspans, ştie sã se joace cu nervii tãi, te face dependent de lecturã, fãrã a pierde din tradiţionalul sarcasm, presãrat parcã aici cu mai multã amãrãciune ca de obicei.

Intriga se desfãşoarã în mediul artistic contemporan folosit ca motiv pentru a critica diverse aspecte ale societãţii: dominaţia banului, vulgaritatea, impostura mediaticã etc. Personajul principal, Jed Martin, este un pictor/fotograf mizantrop face portretele unor personalitãţi moderne ceea ce îi definitiveazã succesul artistic şi îi îngroaşã semnificativ contul bancar. Surpriza: Houellebecq este personaj în propriul roman. Jed îl contacteazã pentru a-i scrie prefaţa la catalogul de lansare a colecţiei. De la prima întâlnire se naşte o afinitate ciudatã între cei doi artişti aproape autişti când vine vorba de relaţionarea cu lumea. "Un tableau... dit pensivement Houellebecq. En tout cas, j’ai des murs pour l’accrocher. C’est la seule chose que j’aie vraiment, dans ma vie: des murs."

In carte sunt douã întâlniri cu moartea: cea a tatãlui lui Jed şi cea a lui... Houellebecq! Da, Houellebecq este ucis în propria carte! Si romanul continuã dupã acest moment. Când metroul a ajuns în staţia unde cobor ca sã mã duc la serviciu tocmai ajunsesem în acest punct al romanului. A TREBUIT sã termin cartea la serviciu în ziua aceea pentru cã pur şi simplu nu am mai putut-o lãsa din mânã! Este ca atunci când te trezeşti prea devreme dintr-un vis şi vrei sã adormi la loc sperând ca visul sã continue. Singurul avantaj cu o carte, e cã visul chiar poate continua (dacã îţi doseşti cartea dupã laptop ca sã nu se sesizeze lumea de la serviciu şi sã poţi continua lectura). Nu voi dezvãlui foarte mult ce se întâmplã dupã momentul asasinãrii lui Houellebecq (din carte) pentru cã acele pagini sunt unele dintre cele mai captivante. Stilul cãrţii se schimbã foarte mult, devenind un fel de thriller poliţist pe care Houellebecq (autorul) îl struneşte excelent şi te ţine cu sufletul la gurã pânã la final.

Dupã descrierea unei lumi care şi-a pierdut autenticitatea, finalul romanului dã o dimensiune oarecum metafizicã şi melancolicã ironiei la adresa societãţii, pornind de la simptomele deviante ascunse de aparenţa trivialã a unei societãţi de consum. Aduce cumva cu acel „cultiver son jardin” al lui Voltaire. Cred cã este cel mai optimist sfârşit de roman pe care l-am citit pânã acum la Houellebecq. Totuşi el nu mai e acolo sã-l trãiascã.

GOLEM de Gustav Meyrink.

Volumul 49 din colectia "Cotidianul" e dedicat unui excelent roman ezoteric scris de un domn care a intentionat sa se sinucida la varsta de 24 de ani dar, din fericire pentru el si pentru literatura de tinuta, a intervenit ceva care l-a impiedicat. Din acel moment Meyrink a fost atras de ocultism, fapt care se vede din plin in romanul care-si plaseaza actiunea in ghetoul evreiesc din Praga secolului XIX.

Şatra - Zaharia Stancu
Scepticismul privind calitatea operei lui Zaharia Stancu m-a făcut să o păsuiesc suficient de mult, însă recomandarea unui prieten a reprezentat stimulentul de a lua romanul în mână. Nu aş fi crezut că o vreo 8 duzine de ţigani nomazi pot crea o atmosferă atât de intensă şi interesantă în acelaşi timp. Firul epic, la început palid, fad, fără prea multe sentimente împărtăşite, prinde spre final o consistenţă şi amploare rar întâlnite, realizat prin tehnica bulgărelui de zăpadă.
Micro cosmosul ţigănesc este înrămat de soarta irefutabilă a macro cosmosului dominat de incertitudine, de sentimentul pieirii şi de război. Pe fondul războiului şi a deportării ne este prezentată soarta intempestivă şi crudă a şatrei condusă de Him başa. Panica creată de conflicul armat se răsfrânge şi asupra micii comunităţi de ţigani, lucru ce, inevitabil, însămânţează în raţiunea oamenilor oacheşi sentimentul supravieţuirii.
Conflictele şi sentimentele a căror amploare se intesifică pe măsură ce drumul şatrei se apropie de "final", sunt armonios acompaniate de atacurile şi raidurile duşmanilor.
Deşi finalul este, evident, previzibil, au fost unele scene care au reuşit să mă surprindă şi să-mi dea de gândit.
De fiecare dată când dau gata un roman atât de bun, precum cel mai sus amintit, îmi reproşez că dedic mult prea puţin timp operelor aparţinând literaturii române.
*****/5

Dubravka Ugresic '' Ministerul durerii'' -Polirom

Dupa izbucnirea razboiului din Iugoslavia o intelectuala croata trecuta de 40 de ani se stabileste in Amsterdam .Reuseste sa se stecoare in lumea academica olandeza si sa predea niste dubioase cursuri de literatura iugoslava.Printre studentii ei se intalnesc destui tineri iugoslavi care frecventeaza cursurile doar pentru burse si pentru a nu fi expulzati din Olanda . Problema apare atunci cand profa incearca sa tina impreuna niste tineri de diverse etnii la un curs al unei culturi care a fost sparta in multe bucatele .Se mai poate vorbi de o cultura iugoslava intro Iugoslavie disparuta ??? Atitudinile diferite ( sictir ,nostalgie ,revolta ,amnezie voita) cu care vin studentii la cursuri se observa in discutiile de la seminarii si in referatele lor . In plus si madam profesoara are propriile ei probleme de adaptare la o Olanda transparenta pina la limita pornografiei. Vechea dilema a celui care a emigrat :nici aici dar nici acolo.
Bineinteles ca in evocarile studentilor apar multe episoade grotesti si macabre dar in altele se strecoara si o nostalgie dupa acel comunism soft in care ideologia parea adormita sau cel putin nu era iesea in evidenta ,o nostalgie dupa copilaria pierduta .Multe episoade iugoslave pot fi translatate si pentru copilaria noastra romaneasca : biciclete Billy /Pegas ,bomboanele KiKi/Mentosan ,excursiile la Adriatica /Navodari , s.a.
Am gasit si un omagiu adus celebrei sacose albe de rafie ,sacosa despre care iugoslavii credeau ca vine de la polonezi ,polonezii de la cehi ,cehii de la unguri ,ungurii de la romani si romanii de la tigani :))
Cartea are 300 de pagini si se citeste singura .N-ai timp sa intri bine in ea ca s-a si terminat .
Fara lirisme , fara parabole ,fara cioace si simboale ,totul deschis ,transparent -olandez.
Mai astept ca Poliromul sa mai traduca si alte carti ale acestei scriitoare .

Suna foarte bine. As vrea sa o cumpar, mai ales ca datorita proximitatii cu fosta Iugoslavie am o slabiciune pentru sarbi (si ceilalti fosti iugoslavi).

Eu am luat-o de la biblioteca din vecini .