M-am gândit la off-topicul multor comentarii de-aici, dar deocamdatä prefer sä le pästrez - în primul rând, fiindcä desi partial desprinse de subiectul principal al discutiei, totusi nu-si definesc tematica destul de precis ca sä le pot integra într-un alt topic (fie existent, fie nou).
Apoi, fac bine filmului - ridicä nivelul intelectual al dezbaterii. Altfel, tot topicul ar fi pendulat între orgasme ale neavenitilor si înjuräturi ale cunoscätorilor. Asa, s-a rezolvat si linia de mijloc.

Totuşi e ciudat... Şi tu, şi Gionloc sunteţi de acord că "Nuntă..." nu e un fim bun. Pe de-asupra e un film fără pretenţii. Despre ce discutaţi?

În paranteză fie spus, aşa cum îi reproşezi lui Gionloc că nu vede filmul din cauza teoriilor, eu am uneori impresia, bineînţeles subiectivă şi profană, că tu vezi filmul doar prin prisma tehnicii.

Controversa noasträ a pornit de la nepotriviri de opinii asupra câtorva filme (îmi vin în minte "Nunta mutä", "Concertul" si, mai cu seamä "Marti, dupä Cräciun") si, încercând sä le deslusim resorturile, am ajuns la o dezbatere despre modalitätile de a analiza just un film. Eu îl acuz cä se pierde în teorii; el nu mä acuzä de nimic, ci doar încearcä sä-si justifice metoda.
Cu privire la a doua observatie, îmi trezeste un gând surprinzätor: si eu, la rândul meu, am convingerea cä esti prea dominat de rigorile meseriei, la nivelul unei rigiditäti sterile, si insuficient de deschis spre imaginatia si arbitrarul care, în doze judicioase, marcheazä trecerea de la profesiune la artä.

no, lasa-ma cu ''nu ma bucur de nimic'' - ai acolo o serie de autori care ma bucura mult de tot si mai pot adauga altii fara probleme. sint tot felul de prostioare cinematografice care imi plac si le iau ca atare, fara prea mari pretentii. dar acolo unde filmele au aere de mare arta, acolo, daca is probleme... tocmai am iesit de la un film cu o vampirita adolescenta, iconoclast pe alocuri, de vazut - let me in. apropo de bucurii. iar mai inainte am vazut un documentar bunicel, le quatro volte. ideea de a vedea filme ma bucura, chiar daca filmul e slab, tot sint incintat ca sint la cinema. imi zici ca exagereaz, da tu ce faci aici? :)

cu carabat, no, io nu stiu cit era de bun. am vazut cartea in care analiza pulp fiction si arizona dream, nu m-a miscat in mod special. oricum, de cealalta parte, important e sa si fie capabili sa inteleaga cursantii, nu numai sa fie discutate anumite teorii. dar in afacerea asta un prof bun ii important.

cit priveste ce am spus la final: in univers exista lucruri si teorii despre care noi nu stim. deci, faptul ca un cineast e onest cind face o miscare, nu inseamna cu necesitate ca o si face bine. unii cineasti pot lucra cu elementele cinematografice in mod pozitiv pentru proiectele lor fiidca au o intuitie buna. altii o fac fiindca stiu teoriile cu privire la ce inseamna cinema ca limbaj, ca ideologie... fie ca stie, fie ca nu stie, cind un cineast alege un anumit unghi, alegerea sa deja vorbeste - despre relatia sa cu genul cinematografic, dspre stilul sau, despre felul in care vede personajele, etc.

is curios ce crezi tu ca e un teoretician, fiindca daca esti de acord ca aia numiti de mine is teoreticieni, atunci nu stiu de ce te deranjeaza filosofia in cinema, ca ei toti au discutat cinematografia in demersuri de tip filosofic. (in niciun caz nu vreau sa spun prin asta ca eu as fi ca ei, nu vreau sa ma institui pe mine in vreo pozitie). si is curios care e unghiul corect din care tre privit un film. io cred ca cu cit orizontul tau e mai larg cu atit orice eveniment social sau cultural poate fi integrat mai bine in sfera realitatii... de aia nu cred ca exista limite in a discuta un film. atunci cind ai argumente si o anumita tinuta a scrierii sau vorbirii.

lucica,
"is" si 'ii" suna ca naiba.

@rvn:
E ardelean, mie-mi place, mä simt mai ca-n familie.

@Gionloc:
Am spus foarte clar, de nenumärate ori:
Unghiul potrivit este: din interior spre exterior; de la mic la mare; de la individual la general; de la ingust la amplu; de la profesional la artistic; de la specific la filosofic.
Mai concret: filonul central al demersului sa fie analiza profesionala si nimic mai mult; abia pe urmä, ea sä fie îmbogätitä, amplificatä, aprofundatä, si cu analiza culturalä de tip extins. Numai asa, analiza ta va fi cu adevärat relevantä; altfel, va cädea într-una din cele douä extreme: îngust tehnicistä, sau steril teoretizantä; aureas mediocritas!)
(Nu neapärat în sens cronologic sau succesiv, ci în sens ierarhic). M-am mai referit la asta în mesajul #96, paragraful "Varianta a bunä".

cacat,
replic si cind sa trimit, hop... ca is deconectat...
intre timp am vazut ca is luat cu 'lucica' :-S


no, tre sa vad de relatarea dela festival, asa ca tre sa inchei rapid. ma bucura discutiile astea, imi atrag atentia sa fiu si mai serios atunci cind afirm ceva, sa ma gindesc si mai bine.
uneori stiu ca pot fi mai putin plastic - cum e cu nunta cind spun ca e manea. nu ca nu ar fi acoperita afirmatia, doar ca, na, e cam teribilista.
cu marti... mie imi pare ratat la nivel conceptual in relatie cu realismul contemporan. si imi pare superficiala tratarea istoriei. is si aspecte care pot fi mentionate ca ok... dar in relatie cu ceea ce consider ratat is mai mult decit nesemnificative.

io daca nu iti spun nimic de textele tale nu inseamna ca nu am nimic impotriva viziunii tale :P

Räu. As vrea ca, în mäsura-n care timpul ti-o permite si starea-ti dä ghes, sä-mi faci toate observatiile pe care le gäsesti de cuviintä.
Fii sigur cä le voi întâmpina, în sinea mea, nu cu "N-are dreptate!"X(, nici cu "Wow, asa e!":-O ci cu: "Hmm... ia sä mä gândesc eu putin...":-?

ca la berica. stiu.

tipic Pitbull :))

De, näravu' din fire n-are lecuire... :">

Surpinzător pentru cine? Adică te surprinde propriul tău gând? Eu ziceam că am impresia, tu afirmi că ai convingerea. Mi se pare superficial să ai convingeri doar pe baza părerilor exprimate în câteva postări. Problema e ce considerăm “doze judicioase”.
Dacă vorbim de artă, destinatarul creaţiei nu este criticul, fie el de artă. La fel ca în muzică, de la cea "uşoară" până la simfonică, autorul creează pentru public. Vrea ca muzica lui să fie ascultată, fredonată dacă se poate. Opera de artă trebuie să transmită receptorului emoţia pe care o simte artistul atunci când a creat-o. El pentru asta trebuie să creeze, nu ca să-i descopere criticii “găselniţe” tehnice novatoare şi originalităţi gratuite. Asta e steril! Dacă autorul nu trăieşte acea emoţie, nu e artist. Dacă artistul nu reuşeşte să transmită acea emoţie receptorului, nu e profesionist. Mi se pare rigid şi steril să analizezi un film şi să te entuziasmezi la “găselniţele” regizorului (la acel CUM, drag ţie), făcând abstracţie tocmai de efectul pe care procedeele tehnice, alese şi folosite de autor, îl au sau, mai degrabă, nu-l au, asupra destinatarului operei de artă. “Nuntă în Basarabia” nu are pretenţia unei opere de artă. Trebuie analizat ca atare. Dar să nu-mi spui că “Felicia…” te-a emoţionat, că nu te cred. Mai degrabă cred că a tresărit autorul din tine, “Măi, uite ce chestie a făcut regisorul ăsta! Uite CUM a făcut-o!”. Din punctul de vedere al pregătirii, cred că background-ul de regizor poate limita percepţia criticului. La fel ar păţi un actor, un scenarist sau un producător.
În privinţa creatorilor proveniţi din rândul teoreticienilor, pomeniţi de Gionloc, teoria e un avantaj doar în măsura în care creatorul o "uită", devenind un sublimat inconştient al operei de artă. La fel cum niciun artist adevărat nu foloseşte un procedeu tehnic de dragul procedeului.

Nu mai continuati certurile personale în acest topic!
(Nici cu userii, nici cu criticii, nici cu minimalistii - si nici despre oricare dintre ei.)

@Che:
Poate gresesc, dar cred totusi cä acele mesaje care mi-au format convingerea respectivä erau reprezentative. In ceea ce te priveste pe tine, e în interesul täu sä acorzi mai multä încredere observatiei mele si, dacä e întemeiatä, sä te corectezi. De-asta fac asemenea observatii, ca sä ajut, nu din motivul postulat în fragmentul de discutie pe care l-am trimis de-aici la Azil - iar ajutorul presupune, uneori, si o anume incisivitate, pentru a propulsa interlocutorul sä actioneze; am rezervele mele fatä de folosirea mänusilor din piele de ied.

Nu-ti spun cä "Felicia..." m-a emotionat - îti spun cä mi-a adus lacrimi în ochi (la secventa monologului).
Iar ceea ce nu-ti spun (cä mi-ai cerut sä n-o fac) s-a întâmplat la multe alte secvente dinainte.

In fine, on-topic:
Nu e vorba de a inventa mereu, ar fi absurd sä pretindem asa ceva. E vorba de a fi lucrat corect - ceea ce "Nuntä în Basarabia" nu e. Caracterul säu haotic si amatoricesc (lipsit de inefabilul artei naive, de exemplu) l-a împiedicat sä-mi trezeascä orice emotie - desi empatizez profund cu problemele patriotice si mai ales cele privind Basarabia, si mä afecteazä incomparabil mai puternic decât cele de familie (din filmul mentionat mai sus). Pot iubi un tablou de Douanier Rousseau - dar nu si unul cu trei ursuleti pe-un copac doborât de träsnet.
Ca atare, NU TREBUIE sä absolutizäm principiul creärii pentru public - o operä bunä bucurä si publicul, si critica, în egalä mäsurä. Altfel, cade sau în elitism steril, sau în kitsch scârbos.
Conform acestei realitäti, trebuie sä recunoastem rolul criticului - färä el, chiar n-ar mai rämâne decât manele (la asta se referea, justificat în fond, desi exagerat ca proportie, Gionloc). Si am ajunge nu sä emotionäm un public, ci sä facem un cârd de retardati sä topäie.
(Noroc cä avem o breaslä a criticilor de film care, în pofida tuturor semnelor îngrijorätoare din prezent, sau poate tocmai datoritä lor, nu ne vor läsa niciodatä sä ajungem chiar pânä acolo.)

O cronica aparuta, culmea, tot pe Liternet... Interesanta abordare.
http://agenda.liternet.ro/articol/12...Basarabia.html

Apropo de discutia noasträ de mai sus, despre diferentele dintre analiza de film si comentariul despre film din perspectiva altei specialitäti, iatä un foarte interesant comentariu despre "Marti, dupä Cräciun", cu dezvoltäri comparative spre literaturä, al lui Dan C. Mihäilescu:
http://www.cinemagia.ro/forum/showth...81#post1547981

Mai putem considera că o operă este bună, dacă bucură doar critica, sau dacă nu este pentru public? Crearea unei opere pentru public ESTE un principiu absolut, în momentul în care artistul îşi face opera PUBLICĂ, în loc să o ţină în debara pentru propriul deliciu. Opera este „şi pentru critic”, doar în măsura în care el se include în noţiunea de public. Altfel, opera este doar pentru public. Arta supravieţuieşte şi fără critici. Fără public, nu. Shakespeare a creat pentru târgoveţi nespălaţi, păduchioşi, analfabeţi, Memeiţi. Şi totuşi i-a cucerit. Totuşi au înţeles. Fără critici care să le explice ce trebuie să înţeleagă, să le placă, sau să îi apere de manele. PUBLICUL nu are cum fi un cârd de retardaţi, oricât de imbecili ar fi unii dintre indivizii care îl constituie.

Când criticul scrie despre un film pe care îl defineşte ca nefiind destinat publicului, cui se adresează? Ce efect educativ mai consideră că are părerea lui de specialist asupra cârdului de retardaţi care ţopăie?

E normal să aperi breasla. Personal, nu am nimic împotriva criticului, câtă vreme nu uită că este doar un mediator între creator şi public, şi nu se consideră beneficiarul direct al operei de artă.


Te asigur că bunele tale intenţii şi ajutorul pe care mi-l dai sunt apreciate cum se cuvine. Accept punctele de vedere critice, şi poţi fi cât de incisiv doreşti, pentru că nu voi confunda forma cu conţinutul. Nu simt nevoia de a fi corectat, deoarece nu consider că greşesc. Gusturile mele în materie de artă, incluzând şi filmul, sunt opţiuni conştiente care fac parte din sistemului meu de valori. Este un sistem personal şi subiectiv pe care nu doresc şi nici nu am cum să îl corectez, deoarece este o parte integrantă a personalităţii mele. E un „EU” pe care nu intenţionez să îl schimb, corectez, înlocuiesc... cel puţin, nu în viitorul apropiat. :)

Mai putem considera că o operă este bună, dacă bucură doar critica, sau dacă nu este pentru public? Crearea unei opere pentru public ESTE un principiu absolut, în momentul în care artistul îşi face opera PUBLICĂ, în loc să o ţină în debara pentru propriul deliciu. Opera este „şi pentru critic”, doar în măsura în care el se include în noţiunea de public. Altfel, opera este doar pentru public. Arta supravieţuieşte şi fără critici. Fără public, nu. Shakespeare a creat pentru târgoveţi nespălaţi, păduchioşi, analfabeţi, Memeiţi. Şi totuşi i-a cucerit. Totuşi au înţeles. Fără critici care să le explice ce trebuie să înţeleagă, să le placă, sau să îi apere de manele. PUBLICUL nu are cum fi un cârd de retardaţi, oricât de imbecili ar fi unii dintre indivizii care îl constituie.

E normal să aperi breasla. Personal, nu am nimic împotriva criticului, câtă vreme nu uită că este doar un mediator între creator şi public, şi nu se consideră beneficiarul direct al operei de artă.

Foarte bine punctat, C.Ghevara. Si oricum filmul Nunta in Basarabia nu poate fi comparat cu Garcea si oltenii, cum am vazut ca fac unii pe aici. Cu Nunta muta, cu Concertul - da /stiu ca nici astea doua nu sunt pe gustul unora/. Cred, de altfel, ca Mihaileanu a facut deliberat Concertul un film cu tuse mai groase, existente si in Trenul vietii, dar care lipsesc, de exemplu, din filmul sau ”Va, vie et deviens”. Mihaileanu a facut DELIBERAT, prin Concertul, un film pentru public, pentru ca il intereseaza publicul, mai putin criticii, dupa cum, sunt convins, ca si Helmis a facut DELIBERAT /onest, ar spune Pitbull/ prin filmul Nunta in Basarabia un film pentru public. Ce-i rau in asta? Filmele nu sunt finantate din bani CNC, adica de la noi, publicul?

E valabil pentru majoritatea oamenilor. Toti cei care gresesc, o fac tocmai fiindcä ei considerä cä au dreptate. Deci, nu asteptäm semnale cä ar simti nevoia de a fi corectati. Când noi consideräm cä gresesc, îi corectäm.

La restul argumentelor, am räspuns încä dinainte. Reiau esentialul:
- Nu mai absolutizati. Rolul criticii si al publicului conteazä în egalä mäsurä.
- Nu mai confundati filmele de public cu filmele prost fäcute. Nu-s tot-aia.

Brrr! Mă cutremur la asemenea mostră de rigiditate. Pitbull, tu nu faci parte din majoritatea oamenilor? Na, că tu eşti trimisul lui Dumnezeu pe pământ, care ne mântuieşi pe noi, bieţi păcătoşi în ale filmului! Cine e ăia "NOI" care nu aşteaptă semnale şi corectează atunci când consideră ei? =))

Reiau esenţialul:
- Nu mai absolutizaţi rolul criticii. Niciun film nu se face pentru 10 critici. Nu mai spuneţi publicului: "Hai, sictir! Ăsta nu-i film de nasul vostru". Dacă vreţi cinematografie românească solidă şi adevărată, dacă vreţi respect ca breaslă, începeţi prin a respecta publicul!
- Nu mai prostiţi publicul că filmele prost făcute sunt filme "de artă". Nu-s tot aia.

A corecta greselile unui semen al täu nu e demiurgic, e uman.
Toti facem asta, când e cazul, nu numai eu.
Invatä sä primesti.

Eu am propus echilibru între "de criticä" si "de public".
Tu desconsideri o categorie si o idolatrizezi pe a doua.
Mult succes!