acum am citit
daca asa esti si ajungem in situatie o sa folosim ce ai zis
dar mai am o intrebare, acest drept se aplica si in cazul in care cineva are o datorie fata de altcineva, nu o poate plati si e dat afara din ultima lui casa pentru a plati datoria?

In sfârsit...!

Cu privire la întrebarea ta, lucrurile sunt neclare... Deocamdatä, nu väd cum se poate pläti o datorie prin evacuarea dintr-o locuintä care nu e proprietatea voasträ... Ce-are una cu alta...? Dar asta oricum n-are rost sä discutäm aici - vorbiti cu AVOCATUL! Importante sunt informatiile care tin de dreptul constitutional si european din mesajul meu, pe care nu le stiu nici avocatii, nici consilierii juridici, nici chiar unii magistrati, fiindcä nu au relevantä pentru dreptul românesc decât de trei ani încoace (mie mi le-a spus cea mai mare expertä în drept constitutional din România, dupä ce patru avocati mä läsaserä cu curu-n baltä). Avocatul vostru va sti cum sä se foloseascä de ele (în relatie si cu alte aspecte - datorii, etc.), ca sä vä scape de evacuare.

hai treceti pe privat

Nu mai e cazul - mai mult decât atât nici eu nu cunosc; de-acum, inträ în joc avocatul.
Mi-am asumat acest off-topic fiindcä problema e realmente gravä, si n-am vrut sä-i zäpäcesc cu colaterale (mesaje private, alte topicuri, etc.; just imagine, i-am trimis Tamarei pânä si un SMS urgent - si tot degeaba!). Ca sä märesc sansele ca ei sä citeascä informatiile, a trebuit sä-i bombardez cu ele prin toate topicurile pe care stiam cä le viziteazä. Dar acum s-a rezolvat, datoria mi-am fäcut-o - si, cu scuzele de rigoare, revenim strict on-topic.

Peste 100 de deţinuţi, gardieni şi cadre din Penitenciarul Jilava au comentat o evadare din puşcărie şi au râs la metodele de seducţie ale unui puşti de 18 ani, la proiecţia filmului "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, joi, în prezenţa echipei de realizatori.

"Sper că filmul nu v-a dat idei", a glumit Florin Şerban, la încheierea proiecţiei, după ce actorii Ada Condeescu şi George Piştereanu au fost aplaudaţi minute în şir de către deţinuţi.

Vedeta penitenciarului, Steluş Pârliţeanu, care a jucat în film, a apărut la final şi a fost aplaudat de colegii săi. Actorul amator nu a avut foarte multe speranţe că va apărea în film. Între workshop-ul de actorie cu Florin Şerban şi ziua în care a fost chemat la filmări, la Poarta Albă, Steluş Pârliţeanu a fost mutat la Timişoara, Târgu Jiu, respectiv Poarta Albă. "Între timp nu aveam gând că o să mă cheme la filmări", a declarat acesta pentru MEDIAFAX. În ceea ce priveşte munca la film, Pârliţeanu a spus că "nu a fost greu". Acesta a fost în instanţă, miercuri, pentru a i se înjumătăţi pedeapsa. În cazul în care nu i se înjumătăţeşte pedeapsa, acesta urmează să iasă din închisoare anul viitor, în decembrie.

Împărţiţi pe secţii şi venind spre sala de proiecţie la interval de două minute, colegii lui Steluş Pârliţeanu s-au aşezat cuminţi, vegheaţi de gardieni, în aşteptarea filmului. Înaintea lor apăruseră, cu o dubă, ecranul - care şi-a făcut loc, în sală, între "jurământul de credinţă al funcţionarului public" şi o icoană - şi echipa filmului - producătorul Daniel Mitulescu, regizorul Florin Şerban şi cei doi actori din rolurile principale.

După ce s-au aşezat pe scaune înghiontindu-se şi glumind, deţinuţii (care sunt încarceraţi în regim deschis şi semideschis) au urmărit în linişte cum Silviu află că mama sa vrea să îi ia fratele, să îl ducă în Italia. Momentul în care toată sala a izbucnit în râs a fost când Silviu îi spune Anei: "Mie cel mai mult îmi place să mănânc pizza".

În momentul cel mai tensionat din film, când Silviu ia palme de la mama lui, eroul principal a avut susţinători: "Dă-i, mă, o bucată!", striga unul. Dar nici oficialii nu s-au lăsat mai prejos. În momentul evadării din film, gardienii comentau: "Ce e, mă, aici, în desene animate?" sau la replica "Unde e directorul?" ei răspundeau "E... directorul e depăşit". "Vezi mă, Romică, să citeşti şi tu cartea aia cu negocierea", glumeau în şoaptă oficialii închisorii. Glumele au fost şi mai specializate, cu jargonul meseriei. Când un deţinut din film a sărit gardul şi a evadat de la muncă, gardienii râdeau, spunând că "ăsta, probabil, era de la regim deschis".

"Există şi ficţiune în film. Situaţiile de genul acesta se negociază altfel în realitate", a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Jilava, Cristian Erving Micu. Acesta a apreciat că filmul "a prins foarte bine lumea penitenciarelor" şi de aceea, probabil, a avut succes la public. Micu a spus că un curs de actorie pentru deţinuţi ar fi binevenit. În prezent, deţinuţii fac cursuri de pictură şi sculptură. De altfel, zidul din faţa penitenciarului este pictat de către deţinuţi cu numeroase motive: podul din Brooklyn, un curcubeu şi chiar personajul principal feminin din "Avatar".

După proiecţie, Florin Şerban a ţinut să afle părerile deţinuţilor. Timizi şi chemaţi să răspundă, aceştia au spus că le-a plăcut tot filmul. "Mie mi-a plăcut când şi-a luat palme", a spus unul. "Mie mi-a plăcut când a făcut directorul ce a vrut el", a răspuns altul, spre amuzamentul mulţimii. Unul dintre deţinuţi a fost impresionat de faptul că un film românesc s-a inspirat din viaţa din penitenciar.

"Foarte mult din ce se întâmplă în film este inspirat din realitate", a spus Florin Şerban, care a mărturisit că până şi scenariul a fost modificat după discuţiile cu deţinuţii. De altfel, regizorul a mărturisit că filmul a vrut să arate "ce este dincolo de un titlu de ziar". "Dacă ar fi fost făcută o ştire, probabil nu s-ar fi spus decât că un deţinut a sechestrat o tânără", a spus acesta. De altfel, el a mărturisit că, atunci când a făcut casting pentru interpretul lui Silviu, a căutat să "dărâme clişeele" despre închisoare. "Clişeele s-au dărâmat după primul minut", a povestit el despre întâlnirea sa cu George Piştereanu.

Potrivit producătorilor, proiecţiile în închisori ale filmului vor continua, cel mai probabil, cu penitenciarul de la Tichileşti. Înainte de Jilava, filmul a mai fost prezentat, tot în martie, pentru deţinuţii din penitenciarul din Craiova.

"Eu când vreau să fluier, fluier", debutul în lungmetraj al lui Florin Şerban, este primul film românesc din ultimii 17 ani care a intrat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin şi a reuşit să ia şi două premii importante: Marele Premiu al Juriului - Ursul de Argint şi distincţia "Alfred Bauer". Pe lângă actorii profesionişti, în film apar şi deţinuţi de la Penitenciarul Craiova şi Penitenciarul Tichileşti, unde Florin Şerban, a organizat ateliere de actorie.

http://www.mediafax.ro/cultura-media...jilava-5797309

Ouch ! :D

Andrei GORZO | dilematograf
Rudimentar

● Eu cînd vreau să fluier, fluier (România, 2010), de Florin Şerban.


Sub pojghiţa sa subţire de „minimalism“ (cadre lungi cu cefele personajelor; refuzul muzicii; imaginea granulată, „urîtă“, dar lucrată de virtuozul Marius Panduru astfel încît să fie frumoasă în „urîţenia“ ei), Eu cînd vreau să fluier, fluier e o melodramă de închisoare ca multe altele. În scopul de a-l face pe spectator să simpatizeze cu eroul-deţinut, foloseşte metode, în esenţă, cu nimic mai evoluate decît ale unei producţii de gen scoase de Warner Bros. în anii ’30. Personajul principal (George Piştereanu) e conceput integral în limitele unui prototip – „bruta sensibilă“, băiatul „rău“ care ar fi fost bun dacă i s-ar fi dat o şansă. Actorul umple foarte bine acest prototip (are ochii care trebuie – un pic înfundaţi, dar inteligenţi; se bîlbîie frumos – elocvent, ca să spun aşa –, iar capul lui ras e foarte expresiv din profil, atunci cînd se pleacă din cauza timidităţii), dar regizorul, Florin Şerban, şi co-scenaristul/producătorul său, Cătălin Mitulescu, nu-i dau nici o şansă să iasă un pic din limitele prototipului, să dea pe dinafara lui, să exploreze şi nişte trăsături de personalitate nereductibile la el. Preocuparea lui Şerban şi a lui Mitulescu de a gestiona eficient acest prototip (astfel încît lumea să se emoţioneze) e mai mare decît curiozitatea lor umană; o dovedeşte şi felul în care folosesc deţinuţi adevăraţi în roluri secundare şi de figuraţie – strict pentru culoare locală, pentru pitoresc: îi folosesc aproape drept recuzită.

Ca în multe filme de genul ăsta, prietenul şi protejatul eroului nu are altă identitate decît aceea, strict generică, de prieten şi protejat. Eroul mai are, desigur, şi un adversar – un băiat rău, care, profitînd de faptul că eroul mai are cîteva zile pînă la eliberare, deci nu-şi poate permite nici un pas greşit, începe să-l provoace (să-l lovească, să-l scuipe). Filmul nu e atît de rudimentar încît să meargă cu conflictul lor pînă la o înfruntare finală; îl abandonează pe drum. Dar mecanismul dramatic este destul de rudimentar şi aşa. La fel ca în cele mai primitive westernuri, eroul e un om violent, dar de treabă, care încearcă să se stăpînească. Cineva îl nedreptăţeşte, el strînge din dinţi. Cineva îl pălmuieşte, el lasă capul în jos. E un mecanism care-l întărîtă pe spectator laolaltă cu personajul, astfel încît cel dintîi să ajungă să-şi dorească, pe jumătate, ca cel de-al doilea să explodeze, să devină violent. Palma finală vine chiar de la mama eroului (Clara Vodî), care, în perioada cînd el creştea, a stat mai mult prin Italia, la muncă. De două ori l-a chemat la ea şi de două ori l-a trimis înapoi, pentru că avea amanţi. Şi acum plănuieşte să-i facă acelaşi lucru fratelui său mai mic. Deci realizatorii pun la baza dramei o problemă socială: pagubele emoţionale, uneori iremediabile, pe care cei ce pleacă la muncă afară le pot produce copiilor lor, care rămîn.

Atunci cînd explodează, eroul ia ostatică o studentă la sociologie, venită acolo în practică. Şi filmul începe să-şi trădeze rădăcinile teatrale (în piesa Andreei Vălean). Ceva mai devreme, eroul se lăsase intervievat de studentă; acum, e rîndul lui să pună mîna pe reportofon şi s-o intervieveze pe ea. Înainte de a se lăsa arestat, el ţine să bea o cafea cu ea, adică să fie lăsat măcar să întrezărească viaţa normală pe care ar fi trăit-o dacă i s-ar fi dat o şansă. Scena cafelei e echivalentul sutelor de scene din sute de filme de gen în care sute de eroi spărgători sau puşcăriaşi, oameni cărora nu li s-a dat niciodată o şansă, încep să vorbească despre ferma la care se vor retrage, despre cît iubesc ei caii sau marea etc. El stă cu capul plecat deasupra ceştii, ea îl priveşte cu înţelegere feminină (cam multă, dat fiind faptul că, în urmă cu cîteva minute, el ţinea un ciob la gîtul ei), nici unul nu vorbeşte, cuvintele sînt de prisos – pe scurt, poezie, sau, mai exact, ideea cuiva nu foarte citit (şi nu mă refer la personaj) despre ceea ce constituie poezie: un sentimentalism care nu e totuna cu sensibilitatea. Sensibilitatea înseamnă putere de percepţie (e ceva nu moale, ci tare şi ascuţit), or, aici nu există aşa ceva: toată duioşia (ca şi toată pseudo-duritatea care a precedat-o) e pe marginea unor idei de-a gata, a unor clişee (băiatul fără noroc, fata frumoasă şi cuminte, mama fără inimă) nu foarte diferite de-ale manelelor – unde măcar sînt cîntate din toţi bojocii, nu sînt date pe după vişin, nu sînt ascunse sub afectări „minimaliste“. Din punct de vedere tehnic, Şerban nu face greşeli de debutant (cu excepţia uneia, pe la început, într-o secvenţă în care un deţinut se suie în pat peste un alt deţinut şi-l ameninţă: aşa cum sînt filmaţi, e greu de desluşit cine-i cine), dar nici nu dă vreo dovadă cum că mediul în care se desfăşoară această poveste (închisoarea) sau mediul prin care o transmite (cinema-ul) i-ar stîrni vreun interes anume în vreo direcţie anume.

cronica violetei ion (postata de userul care la un moment dat credea k la berlin nu exista urs de aur, dar si-a recunoscut greseala) a fost preluata fara acordul site-ului liternet - unde textul a aparut marcat clar, pe fond oranj, cu specificarea 'EXCLUSIV'!

ps l-am anuntat deja pe proprietarul site-ului in leg. cu aceasta frauda...

Incä un comentariu al cuiva care n-a priceput nimic din film - si un exemplu clar de CUM NU SE FACE cronicä ostentativ-denigratoare. Dacä vrei sä-ti arogi rolul de "mythbuster", esti cu atât mai dator sä scrii inteligent, decât atunci când te înscrii în curentul general de opinie. (Valabil si pentru cei ce vor sä fie scandalagii, sä bage intrigi, sä se autovalideze prin turnätorii, säpäturi si lucräturi: au nevoie musai de fudulii - nu de recunoscuta lor fudulie, färä de care nici nu-s destul. De folosirea cuvintelor färä a le pricepe sensul, nici nu mai vorbesc.)

Derizoriu - "Eu când vreau să fluier, fluier"

Andrei Rus
Film Menu, martie 2010

Si cronica din Film Menu, postata tot pe liternet:
http://agenda.liternet.ro/articol/10...er-fluier.html

Dar sa citam sursa cronicilor postate anterior:
http://agenda.liternet.ro/cronici/eu...ierfluier.html

In continuare, cartea care contine piesa ce a stat la baza scenariului:
http://editura.liternet.ro/carte/264...er-fluier.html.

Bun-asa, Glo - acum suntem în regulä, si-ti multumesc cä m-ai scutit de a o face eu.

Foarte bine - dar propun o precizare la nivel de detaliu:
Linkul sä fie obligatoriu, da, pentru verificare - dar sä se permitä, facultativ, si reproducerea textului aici, pentru comoditate. Adesea e peste mânä sä deschidem un nou tab - eu, unul, de multe ori nici n-o fac, ca sä nu mä complic inutil.

Razvan Penescu de la LiterNet este de acord doar sa pastram cel mult primul paragraf din cronica, apoi cu link la cronica integrala de pe liternet; pentru eventualele postari integrale este nevoie sa-i cerem acordul.

Mda, ca sä-i facem trafic. Dar, OK - asa vom face; suntem generosi, nu ne zgârcim.
Desigur, e valabil numai pentru cele "exclusive" - în cazul materialelor preluate din alte media outlets, vom indica numai sursa initialä, nu tot lantul släbiciunilor (si, desigur, vom respecta eventualele cerinte ale titularilor legali de copyright - legali, adicä de jure, cu acte, nu numai de facto).
Apropo, n-ar strica sä-l consultäm pe juristul nostru în legäturä cu toate detaliile legale. In România, cam multe se fac dupä ureche, sau la mica întelegere, si e cazul sä inträm în normalitate.

Da, citind cronicile de mai sus, imi dau seama ca inca mai e loc de impostura in "noul val".

Nu, Keepy: impostura e insinuatä printre cronicari. A-l acuza pe Florin Serban de imposturä e ca si cum ai zice cä Hera mea e pisicä birmanezä. Sau perus. Sau cactus în ghiveci.

Pitbulle, vad ca ai inceput sa le faci mai mici.

L-au piratat inca baietii?

"Eu când vreau să fluier, fluier"
 

abia astept sa-l vad

Sounds fair to me. Pentru ca sa fim seriosi, cine mai da click pe link daca se posteaza aici cronica integrala de pe liternet? Si noi am avut aceeasi problema pe J-D.org, unde fetei noastre Lizzy care scrie articole ce apar prin diverse reviste, i-au fost furate si postate pe alte site-uri, fara sa i se dea macar vreun credit, ce sa mai zic sa ne link-uiasca pe noi. La fel si prima poza din AiW cu Mad Hatter, asupra careia aveam drepturi exclusive, fiindca cineva din staff-ul nostru i-o facuse. E dreptul lor sa isi faca vizitatori, toata lumea viseaza la trafic :D. Cand e vorba de giving credit, chiar tin la asta si sustin cauza.

Auzi, buticut, dar daca nu au rochii ca lumea?