Nu e în nici un caz inutilä - dimpotrivä, am spus cä e foarte necesarä, dar din päcate e angrenatä dramaturgic slab. Semnificatiile identificate de tine, cu imaginea Shosannei proiectatä pe fum si sensurile ei, sunt într-adevär majore si splendid transpuse în imagini - însä färä o sustinere pe mäsurä la nivelul povestirii (nu ca necesitate, ci ca structurä). E ca si cum ai construi un monument extraordinar cälare peste un râu. Evident, dedesubt ai nevoie de un pod. Dar podul e cam subred, si scârtâie...

Tarantino nu este unul dintre regizorii vazuti cu ochi buni de membrii academiei deci eu nu m-as grabi sa-i indes oscaruri in sacosa. Plus ca filmul este lansat mult prea devreme. M-as bucura insa sa n-am dreptate. Cat despre meritat/ nemeritat, ma gandesc ca ar fi corect sa judecam asta prin comparatie si cu ceilati oameni care vor fi nominalizati.

eu nu stiu de ce zici tu ca modul in care e construita scena asta e subred. In primul rand cele doua personaje interactioneaza cel mai mult in tot filmul (au 3 sau 4 intalniri). In al doilea rand, pana la intalnirea finala, ambele personaje afisau in mod credibil atitudini opuse (el parea super indragostit si lesinat dupa ea, ea nu stia cum sa ma scape de el si parea chiar agasata). Cu toatate astea el o impusca si o bruscheaza, iar ea are un vizibil moment de compasiune fata de el. Mi se pare foarte interesant ca are loc schimbarea asta de atitudini si arata inca o fata a razboiului.

Plus ca e foarte marfa ca ea practic se emotioneaza cand vede imaginea lui pe ecran, ala fiind momentul in care el chiar reuseste sa comunice cu ea (pentru ca pe langa idealuri si razbunari, filmul era pana la urma pasiunea lor comuna).

Acum, ca scena asta e facuta mai telenovelistic, cu impuscaturi, morti si muzica, nu inseamna ca ea in sine nu contine o serie de elmente care sunt foarte serioase si cinematografic interesante.

Calitätile mentionate de tine existä. Ele sunt elementele solide ale constructiei. Elementele excesiv de firave (care, conjugate cu cele solide, definesc subrezenia) tin de regulile corecte ale dramaturgiei de film - mai precis, de urmätoarele laturi:
- constructia personajelor, complexitatea si bogätia lor interioarä, justificärile, motivatiile;
- constructia povestirii - incomparabil mai laborioasä si complicatä (firesc: constructia personajelor e doar o parte din ea...)
Regulile sunt ignorate - din nou, e firesc sä fie asa: Tarantino e un autodidact genial, iconoclast si rebel. Admiratorii lui, preluându-i färä discernämânt teribilismul, cred cä au gäsit Sfântul Graal în remarcele lui sfidätoare: "FUCK THAT!!!" (apropo de diversele rigori profesionale). Din päcate, cultul lui "fuck that!" are picioare scurte: poti päcäli destinul o datä, de douä ori (cu colosalele "Reservoir Dogs" si "Pulp Fiction"), îl poti päcäli de douä-trei ori (cu "Kill Bill"), dar nu la nesfârsit. "Inglourious Basterds" e simptomatic pentru ulciorul care nu merge de multe ori la apä: contextul, prea fragil, s-a spart; continutul, oricât de substantial (ba mai ales tocmai fiindcä era complet nesubstantial) s-a värsat. (Observi ce bine se leagä metafora ulciorului fragil cu cea a podului subred?)
Desigur, la nivel strict vizual, filmul impresioneazä - are imagini puternice, excelent realizate. E firesc sä vä epateze si sä vä orbeascä fatä de marile lui hibe mai greu vizibile, care tin de dramaturgie si substrat estetic - dar asta nu înseamnä cä ele nu existä; totul e sä ai fie cunostintele profesionale necesare pentru a le analiza, fie (dacä esti dintr-un alt domeniu), mäcar un aparat critic sensibil, bazat pe o bunä intuitie a discursului filmic.

Apropo, Ricutzule, îti multumesc pentru cä, de pe pozitia ta de profesionistä (plus faptul cä te cunosc bine si-ti pot urmäri procesele intelectuale), mi-ai dat posibilitatea acestei argumentatii. Pânä acum, mi-era greu sä replic diverselor apologii dinainte, fiindcä proveneau din zona spectatorilor entuziasti, si ar fi trebuit sä încropesc ditamai tratatul pedagogic, împänat cu explicatii, ca sä ajungem la o întelegere. Tu, slavä Domnului, mi-ai oferit un numitor comun - evident! Vorbim aceeasi limbä.

Parerea mea este aceea ca acest film reprezinta fantezia bolnava a evreilor despre cum ar fi trebuit sa se desfasoare al Doilea Razboi Mondial . O porcarie de basm :-&

Geniala secventa cu chipul demonic al Shosannei cuprins de flacari, for some reason, am luat-o drept sugestie cum ca ea ar arde in flacarile iadului (din punctul meu de vedere,filmul nu a avut vreun erou - "eroul" sugerat de catre film ar fi Zoller,dar pana si el se simtea incomod in aceasta postura) .O alta secventa memorabila e cea in care Marcel e in spatele ecranului si da foc gramezii de pelicule,care arata exact ca cea a gloantelor din filmul lui Zoller,mi s-a parut foarte interesanta paralela filmului Mandria Natiunii cu realitatea,cu ceea ce se intampla in cinematograf - acelasi deznodamant,insa cu rolurile inversate, prada devenind vanator. Inglourious Basterds e previzibil de la un capat la altul,cel putin mie asa mi s-a parut - si totusi, Tarantino e unul dintre putinii regizori capabili sa faca un film previzibil si captivant in acelasi timp. Parca e chiar mai entertaining dupa vizionari repetate,stiind ce urmeaza. De acord si eu l-as pune peste Kill Bill,probabil in timp va fi considerat un clasic - la urma urmei, multe filme au avut nevoie de ani indelungati pentru a ajunge la acel statut, receptia initiala fiind mai slaba. Time will tell :), insa pentru moment e clar pe podium, in ceea ce priveste cele mai bune filme din 2009!

ca bine zici buticut.

de fapt, acum imi dau si eu seama ca filmul lui Zoller si reactiile la el sunt de fapt responsabile pentru transformarea nemtilor in personaje cu adevarat negative. Ca pana atunci, secventa initiala cu impuscarea familie Shosannei era mult sub scalparile efefctuate de Basterds. Iar la scena barului s-au impuscat reciproc.

Si din nou Tarantino pune in discutie (desi nu sunt convinsa ca isi doreste neaparat asta) relatia cinema-spectator, si cum oamenii sunt mai dispusi sa creada ceea ce vad pe ecran decat ceea ce s-a intamplat in realitate.

Cu tot respectul pentru antevorbitori,
 

Cred ca Tarantino e judecat pentru acest film prin prisma creatilor sale anterioare. Personal cred ca a ridicat cu mult nivelul cu acest film, pe care-l consider capodopera carierei sale (idee sugerata chiar de Tarantino prin ultima replica a lui Aldo Raine). Cel putin primul capitol e memorabil, "golden cinema", pentru mise-en-scene, pentru imagistica, dialog, suspans. Apoi nu cred ca violenta din acest film e de dragul de a fi violenta, sau ca filmul e cu personaje-stereotip. Eu am vazut cu totul altceva, am vazut evreii transformati in nazisti, si nazistii in victime. Am vazut scena prizonierului german ucis cu o bata in aplauze si rasete (atat pe ecran, cat si in sala de cinema) ca pe un fel de mantuire a soldatului german, prin cruzimea razbunarii victimelor sale. Tarantino umanizeaza nemtii celui de-al doilea razboi, prin violenta excesiva facuta in numele acelui "Nazi ain't go no humanity" (desi mai apoi sa-i prezinte cat se poate de umani, uneori chiar cu calitati admirabile, cum au fost curajul si loialitatea soldatului prizonier, care nu a fost nicidecum acel nazist diabolic al carui ucidere ar fi fost usor de digerat), si ii dezumanizeaza pe campionii dreptatii, bastarzii fara glorie, si odata cu ei, si pe noi publicul ce i-am aplaudat si ras la faptele lor. E o ironie aici, subliniata si in scena din cinema, cu Hitler si ai sai aplaudand si razand la violenta de pe ecran, pentru ca 10 minute mai tarziu, publicul real sa aplaude si sa rada la violenta servita de Tarantino in numele razbunarii evreiesti. Se joaca de-a istoria spun unii. Eu cred ca se joaca de fapt cu publicul, istoria fiind doar obiectul acestei intentii. Chiar si distributia popularului Brad Pitt cred ca a fost intentionata in acest sens.
Filmul are multe straturi; pe fiecare scena, pe fiecare personaj, se poate discuta ore intregi, ceea ce pana la urma il face o capodopera. Nu e numai captivant de urmarit, dar si memorabil si interesant. Si e atat de bine realizat. Nu am simtit cand au trecut cele doua ore jumatate. Cu siguranta a fost cel mai bun film al anului pentru mine, si cred ca in timp va depasi chiar si statutul celebrului Pulp Fiction.

Nu insinuez nimic,dar filmul asta are o idee asemanatoare si s-a cam trecut pe langa el.

http://www.cinemagia.ro/filme/defiance-sfidarea-24747/

:D

nu, defiance e pretentios, dar mediocru
 

De la Daniel Craig, la dialoguri, la imagistica, chiar si vestimentatie, totul e mediocru. Nu dezvolta decat personajele principale, cele de partea evreilor rebeli, nu vezi si cealalta parte, ca in IB. Cred ca ar fi putut fi mai bun, povestea e buna, dar ce au facut a fost un film ce cersea sa-i aprobi ideea. Un film care desi a avut o poveste noua in cinema, inspirata din realitate, a reusit sa nu aduca nimic nou.

Nu despre asta era vorba,amice ca asa ma duceam si deschideam topic despre filmul in cauza.
Eu ma refeream la faptul ca povestea se aseamana oarecum cu cea din IB si m-am gandit ca facandu-se atata tam-tam din pricina acestui IB acest Defiance sa fie lasat de izbeliste si poate ca Tarantino s-a inspirat destul de mult din scenariul lui.Ma intelegi?:D

s-o fi inspirat, amice
 

ca Defiance e facut dupa o carte scrisa in 93. Deci poate s-o fi inspirat si el, citind cartea, nu neaparat scenariul. Sau poate chiar scenariul. Sau poate nimic, poate vedem asemanarile astea pentru ca vrem sa le vedem. In afara de ideea "Jews with guns in WW2", totusi nu vad cu ce altceva s-ar fi inspirat.

L-am vazut si eu aseara in sfarsit la mall(deh,asta e...),dar fiind inca proaspat trec peste anumite frustrari pe care mi le-a provocat povestea ca sa pot spune cu mana pe inima un sincer:"Bravo!"( ca sa il parafrazez unpic pe Hans Landa).
Mi-a placut la nebunie constructia tensiunii care se solda intotdeauna cu o catastrofa extrem de brutal si viscerala,mi-a placut Shosanna Dreyfuss(frumoasa de altfel) cu aerul sau de tarancuta care musteste de razbunare sangeroasa prin toti porii(excelenta secventa strudelului acompaniata de plescaielile inchise ale lui Landa).
Christopher Waltz creioneaza monumental portretului militarului super-inteligent,experimentat,manierat,elegant,dar dezaxat,psihopat si violent al politrucului Hans Landa,iar Aldo Raine este genul de om caruia ii retii replicile si accentul.
S-a ras mult in sala la gagurile tarantiniene,s-a urmarit cu respiratia taiata(deci ma jur ca nu se mai auzea nici musca) fazele de suspense totul culminand cu cea din taverna cand am ramas efectiv cu gura cascata.
Sunt multe de spus,dar am punctat ce am considerta esential.
Un film delicios!
Tarantiono poate sa il poarte cu mandrie in filmografia sa.:D

de ce vi se pare ilogica scena din camera de proiectie? asta i stilu lui de a face filme, construieste personaje, ii baga intr un spatiu inchis si ii omoara.:))

E cam gratuita.
Se putea si fara ea. E pusa de amorul exagerarii intentionate a lui Quentin, probabil. Dar nu ne mira, asa face si in Kill Bill, in prostie chiar.

cred ca scena a fost menita sa incheie povestea celor 2, Shosanna si Zoller, in contextul tensiunii anterioare dintre ei. Daca pana atunci, Shosanna era cea care parea setata doar pe razbunare, si Zoller parea tipul naiv, aproape simpatic, in scena asta Zoller isi arata "adevarata fata", e brutal, in timp ce Shosanna are un moment de slabiciune, singurul de pana acum: arata compasiune fata de un nazist, ceea ce ii aduce moartea. E chiar poetic.

Auzisem aseara o parere interesanta despre IB:cum ca Tarantino a vrut sa faca un film in care sa arate ca cinematograful poate bate viata!
Interesant,zic eu!:D

Da da da!
Tocmai de asta mi s-a parut genial (na, poate e prea mult spus) Tarantino cu filmul asta. Ironia si chiar auto-ironia sunt o gaselnita excelenta si culmea atat de subtila!
Daca stai sa te intrebi la un moment dat cum naiba sta Hitler&trupa in scaune razand bolnav la scene de violenta extrema si gratuita, cred ca instant ai mesajul filmului. Noi suntem aia! Noi suntem in scaune, noi am venit sa vedem o poveste cu sange si pac-pac ( e absurd sa ne fi gandit ca nu va fi asa ceva, doar scrie Tarantino pe afis in dreptul regizorului!), noi am ras sau am privit detasat scenele cu mult ketchup.
Si Tarantino ne-a aruncat in aer (ma rog.. he sort of burned us, moked us intr-un final), chiar acolo, in sala de cinema. O gaselnita postmoderna, in fond.
Indraznesc sa spun ca poate filmul de asta nu vi s-a parut "irelevant din punct de vedere uman". Nu ti se lasa timp sa deslusesti subsolurile niciunui personaj ca sa ajungi sa te identifici cu el (lucru esential pt unii spectatori) sau ca macar sa miste ceva in tine. Pentru ca nu despre asta e vorba, asta nu e unul din filmele care sa-ti aminteasca "nazistii erau asa, evereii asa" sau ''iata o poveste emotionanta a lui ics sau igrec, ia de plange, suspina, empatizeaza".
E doar "I, Tarantino laughed my butt off 'cause I gave you what you expected, but with a small twist. We just played together. I played you!"
Poate m-a luat valul, dar asta e impresia pe care mi-a lasat-o filmul de la care tocmai am venit.
E, pana la urma, un cal troian.

Cred că filmul ăsta a iscat cele mai multe discuţii pe aici, aşa că vin şi eu cu părerile personale după o vizionare destul de tîrzie (am vrut să fie o experienţă cît mai „cinematografică”, asta în lipsa unui cinematograf – o cameră mare + un videoproiector + varianta BluRay a filmului, pentru a intra cît mai bine în atmosferă...). După două ore jumate de entertaining pot să afirm că-s relativ mulţumit. E (aproape) ceea ce mă aşteptam de la Tarantino – de la dialogurile smart şi pînă la foot fetishism, am avut parte de trademark-urile sale (inclusiv lungimea filmului, cu vreo 10-15 minute peste necesar, ca în majoritatea filmelor marca QT).
Primul segment al filmului e cel mai reuşit, în opinia mea, cu „evreii de sub podele” – tensiunea se acumulează treptat, deşi îţi dai seama din momentul în care germanii apar pe drum cam cum stau lucrurile; aceasta tensiune se amestecă cu fascinaţia fata de personajul Hans Landa, la toate adaugindu-se savoarea dialogului. Rămîi apoi un pic ca la dentist, cînd vezi că ovreica e lăsată în viaţă (printr-un gest care m-a dus cu gîndul la Amon Goeth şi a sa brusc descoperită mărinimie din Schindler’s List). Cu alte cuvinte, QT ţi-a aruncat momeala iar tu ai înghiţit-o... Urmează apoi peste 2 ore de fun, un pic mai amorţit şi mai glacial decît m-am aşteptat...
Parcă totuşi nu-i Reservoir Dogs sau Pulp Fiction. Acela rămîne universul în care Tarantino se simte precum peştele în apă. Acolo replicile alea cu tîlc au cu adevărat efectul scontat şi vin la ţanc. Lumea interlopă parcă i se potriveşte mai bine decît WWII. Cred că filmul e mai bun decit Kill Bill sau Death Proof, dar nu depăşeşte Pulp Fiction şi Reservoir Dogs (şi nici Jackie Brown, dacă stau să mă gîndesc:-? ).
Cu oferta de la Cannes de anul acesta, era practic imposibil să fii triumfat (spun asta, după ce am văzut 2 sau 3 dintre filmele cu care a concurat).
E un film bun, dar nu e filmul anului, după cum mulţi îl consideră. Îşi găseşte oricum un loc într-un top personal al celor mai bune filme din acest an, undeva pe 4 sau 5...

L-as pune alaturi de segmentul cu jocul de carti, care e de o intensitate egala, daca nu chiar mai mare. Restul segmentelor parca mi se par prea mult sub acestea doua. Nu zic ca nu e bine sa segmentezi un film asa cum a facut-o, dar daca o faci trebuie sa asiguri un echilibru mai bun intre ele, cum a facut-o mult mai bine in Pulp Fiction si Reservoir Dogs, ba chiar si in Kill Bill parca. Oricum e un film excelent, dar as fi vrut putin mai mult.