92. Chemarea Pandorei

Adevăr și Onoare învăluiți-n oglinda vieții.
Onoarea cuiva este pierdută…
Și fost-a-nvăluită-n umbra haosului.

Cine este, în definitiv, Curajul?
Învăluit și el ca o floare-n lumina neagră…
Provocări sublime și reci.
Curajul provocat se afla ascuns
În spatele luminii.
Fără față și spate… rămas descoperit.
Învins, Curajul îndrăznește să mai spere
Ca o fecioară cu lumânări,
În rugăciune-neîntreruptă,
Implorând acoperirea lui timidă.

Iarăși Adevăr și Onoare, unde v-am găsit pe voi?
Întreba Curajul, întristat, pe marginea prăpastiei.
- Dar, dragul nostru, florile trăiesc!
Chiar și pe marginea unei prăpastii sumbre!
Ele te pot ajuta
Cu elixirul Speranței!
Numai cu noi poți să treci puntea-ntunericului!
Căci noi suntem puternici,
Împreună cu sora noastră, Speranța!
Dac-o pierzi, negreșit vei ajunge
Pe marginea întunericului…cel neîndurător
Ce te va ghida către fundul oceanului disperării.
Acolo, te secătuiești încet,
Te simți gol și pustiit
Ca un deșert fără apă și soare,
Căci Întunericul domnește!
- Dragii mei, scăpare neavând…
…nici speranță…într-acolo mă-ndrept.
Iată goliciunea mea!
Speranța nu s-a-ndurat de durerea mea,
Lăsându-mă în voia mea.
Neștiutor, n-am știut să cred în existența ei
…căci nimeni nu mi-a spus!
- Ai aflat acum, neștiutorule,
Gol și pustiit n-ai să mai fii,
De credință ai, și bunătate, cu noi o să mergi
Pe calea dreptății, și o să-ți facem cinste.
La lumină ai să ajungi,
Din larvă, în fluture metamorfozat
Și de soare-ncântat!
- O! Vă mulțumesc, dragii mei!
Pentru ispășire și mântuire!
Slavă vouă, prietenii mei!
- Mergi, dragul nostru, înainte!
Găsi-ne vei cu inima plină,
Întunericul te va sluji, pășind-n urma ta ca un sclav
Regretând puterea lui...
Copleșit de puternica Lumină.
Peste toate, ea orbește cu ușurință.
Fii încrezător!
Cu noi, îngerii tăi, vei reuși,
Binecuvântat fiind, vei scăpa din agonie
Și-ți vei găsi propriul drum, cel destinat!

Adevăr și Onoare învăluiți-n oglinda vieții.
Onoarea Curajului este recâștigată...
Și fost-a-nvăluită-n lumina Speranței.
Minunată-ntr-atât, peste mirare,
Floare abisală-i, într-un mediu atât de negru.


2007

93. Valentiniană

Minunate cuvinte…
Totu-i minunat…
Degete îndrăgostite…
Totul e atins…
Totul începe în mâinile-ndrăgostiților…
Poate fi o lume întreagă,
Poate fi doar o femeie,
Poate fi doar un bărbat,
Poate fi doar un hermafrodit,
Poate fi doar un om...
Totu-i minunat…
În acele clipe de fericire absolută efemeră…
Degete independente…
Atrase și unite de energia numită Iubire necondiționată…
Totu-i minunat…
Atingerea poate trăi o clipă,
Sau o buclă,
Sau etern…
Dar…
Clipă în pericol…
Atingere compromisă de o altă clipă indezirabilă…
Efemeră
Ca un minut îngâmfat…
Sau secunde vrăjmase…
Totul ar fi minunat,
Dacă acea clipă ar fi ocrotită!
Dar…ca orice ce nu durează
Clipa degetelor-ndrăgostite nu poate trăi...
În această realitate
Și trăiește efemer...
Trebuie să devină o amintire…
Totul a fost minunat…
Dragă Clipă…prin cuvântul Iubirii,
Există o mulțumire pentru existența acelei clipe efemere…
Care a realizat ceea ce se poate numi atingere…
Efemeră, totuși…
Clipă-ndrăgostită pe cale de a-mbătrâni…
Dormi-n pace...
Într-un final,
Totu-i minunat!...

2007

94. Trandafirul fără sfârșit

Ai atins un boboc,
atingându-te pe tine însăși,
ai dăruit gândurile tale florii,
dăruindu-te pe tine însăși.
La Masă doar vântul mai face zgomot,
nici măcar Poarta nu rămâne închisă,
căci concordanța dispare aici,
când suntem în Casă.
Ciclul nașterii se reia non-stop,
iar bobocul de l-ai atins mai-nainte,
-nflorește frumos-n tandem,
cu toate clepsidrele.
Atingerea ta caldă este ocrotitoare, inocentă,
insuflând puritate și perfecțiune,
și el se bucură, deschizându-se timid,
ghicind cerul
la distanță de o linie de suprafața pământeană.
Cu rădăcini-nfipte adânc,
vă-mprieteniți, ne-mprietenim,
numărând, împreună, petalele și treptele,
scăldați de raze.

2007


Notă
Am văzut într-un manual, nu mai știu dacă era cel de matematică sau cel de română, o poză alb-negru cu Coloana Infinită și, alături, un scurt text despre Brâncuși. Cum cunoșteam senzația de a te uita-n sus, într-un anume unghi, și să te simți într-un fel aparte, ce nu poate fi descris în cuvinte, descoperită când contemplam copacii din pădurile copilăriei mele, plus influențată de vrejul de fasole din folclorul englez, plus pasiunea mea pentru formele geometrice (era perioada în care studiam geometria în spațiu, iar la desen îmi plăcea să desenez paralelipipede, conuri și tetraedre), plus iubirea mea pentru flori, toate aceste elemente au condus la ideea unei coloane organice ce se poate transforma în funcție de sezon, și cine face asta cel mai bine dacă nu o floare?
Nu am ajuns niciodată la Coloana Infinită. Poate o voi face cândva...

95. Oglinzile

Este întuneric.
Lege nouă: noapte fără nori.
Prezentă-i pe cer luna,
Prezentă-i și imaginea ei pe luciul lacului,
Întipărită-i și pe retina spectatorului din mine.
Acum, de-ar mai fi încă un observator,
Remarca-va el cele trei oglinzi ?
Cerul, lacul și eu …

2007

96. Urâțire

Lănțișor,
Cu pandantiv cheie,
Unul care s-a urâțit în așa hal,
Și-și purta pecetea timpului nemilos,
Stătea-mpietrit,
Pe brațul unui lemn putrezit,
Agățat pe gâtul cuiului ruginit.
El în degradare, acela în descompunere și acela în oxidare.
Tustrei în acest tablou de natură uitată.

2007

97. Pe planeta Morții

Natură vie presată.
Oră nouă.
Flori-ncadrate-n lemn, ele-nsele să devină istorie.
Într-o altă oră nouă,
Rânjind ca un nebun la cer,
Să șocheze normalitatea lumească bătută-n cuie,
Dispărea un pui de arbore diform,
Aplecat spre mormântul său.
În altă oră nouă,
Mai dispare și un pui bătrân
De om.
Într-o viitoare oră,
Puiul acela,
Voi fi.
Doar să aștept.
Trăind.

2007

98. Apostroful

Un apostrof
E precum un cartof
La decojit
Pentru prăjit.

2007

99. Mugur de trandafir neînflorit

O natură moartă
se trezește
din a sa vrajă.
Bătrâna iarnă-i
de strajă.
Să se mai uite la ceas,
a uitat,
astfel,
Soarele a prins-o.
Ce să facă?
Să-și aștepte
apariția cea nouă?
Un mugur speriat
de bătrâna iarnă
a uitat și el
să-și scoată căpșorul afară.
Ascuns-n pădure,
la umbra crengilor dese,
n-a simțit căldura razelor,
n-a auzit ciripitul vesel,
n-a simțit chemarea.
Fiindu-i teamă să-ndrăznească,
a rămas ascuns.
Primăvara nu l-a observat,
La fel și vara...
Ca și toamna...
Până la a n-a venire a bătrânei...
Iarăși frig.
Micul mugur,
plictisit de atâta așteptare,
a îndrăznit.
Și le-a deschis,
iar gerul le-a cuprins,
le-a-nghețat,
fără milă,
frunzele de nou-născut.
Seva-i pusă la somn,
Iar micuțele frunze neștiutoare, fragile,
au trecut-n adormire
închizându-și pentru totdeauna
povestea.

2007

100. Epitet pentru prezent

Acuși
vreau.
Acuși
mă gândesc.
Acuși
mă văd.

Acuși!...
...
Acuși
viu.

Acuși
îmi curg ideile de se poate.
Acuși
pot.
Ba nu! Nu pot! Nu. (foarte serioasă)
Da.
Nu.
Da.
Nu.
Da.
Nu, nu.
Da, da.
Nu, nu.
Da, da, da!
Nu, nu, nu!
Da, da.
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Baa nuu.
Baaa daaa.
Baaaaa nuuuuu...
Baaaaaaaa daaaaaaa!
Baaaaaaaaaaa nuuuuuuuuuu!
Măi!

(pauză pentru o cât mai mare absorbție a oxigenului)

Nu. (mai puțin serioasă)
Da.
Nu.
Da.
Nu, nu.
Da, da.
Nu, nu.
Da, da.
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Ba nu!
Ba da!
Noooo...
Doooo...
N-n-n-n-u-u-u.
M-ai căpiat! Uite, rotunjește-ți gurița așa: d-d-d-a-a-a.
N-da! Na!
Băăă dăăăă!
Nuuuu.
Daaaa!
Nâh.
Dâh.
Neah.
Ei! Ambele se poate?!
Păi cum să nu se poată?!
Cu cine să țin?

(altă pauză, folosită pentru reflecție)

Deci, nu. (zâmbind)
Ba da!
Nu.
De!
Nu.
Di!
Nu.
Diiiii!
Nu.
Dooooo!
Nu.
Duuuuu!
Nu.
Drace!

Optimismul.
Uite așa l-am aruncat cât colo.
Pe fereastră.
Din fericire, deschisă.
Ieri.

2007

101. Formula de alb

Sufletul meu:
O nemărginită dezolare.
Sufăr de amnezie alzheimerică.
Ce să fac?
Idee.
Transform toată sticla într-un pahar mic.
Adaug materie fără nume.
Cercetez mișcarea browniană din pahar.
Ninge!
Întregul interior se golește.
Sufletul meu devine alb pe jumătate.
Cum să numesc acest sentiment?
Mi se pare că tot ce cunosc se devastează.
Amintirile crăpate se umplu de alb,
Amintirile grele și incurabile-s acoperite puțin...
Cred că zbor odată cu fulgii.
Prin preajmă se mai aud urletele lupilor,
luna începe a se ridica-n dezvăluirea sa,
frunzele acoperite de maro se adună și șoptesc strigând vocea pădurii,
copacii-și protejează secretele,
norii albaștri se albesc,
și de a fost vreodată pe undeva întuneric, se dă și acesta la o parte.
Mi se pare că viteza se mărește-n jurul meu.
Sunetele amorțesc.
Apoi dispar.
Totul devine nou
de când am vărsat fulgii din pahar-n Univers.
Am devenit Alb.

2007

Sincer,chiar mi-a facut placere sa citesc cateva din poeziile d-voastra!

Mulțumesc. Ar fi fost fain dacă mi-ai fi spus și care au fost acele poezii ce ți-au făcut plăcere.

102. Portretul din tablou, pe lângă care am trecut de atâtea ori...

De atâtea ori,
m-ai privit,
m-ai prins,
cu imaginea ta.

2007

103. Cu tabloul pe lângă care am trecut de atâtea ori...

În atâtea ore,
din atâtea ore,
am învățat.

2007

104. O anumită îndrăgosteală de tabloul-ndepărtat ce l-am zărit de atâtea ori...

M-ai privit.
Te-am văzut.

2007

105. Dragă Tablou, ce m-ai însoțit de atâtea ori...

Când mă voi fi prefăcut-n praf, vei trăi și după mine!...

2007

106. Foaie verde busuioc

Foaie verde busuioc,
Hai la mândrul joc,
Vino cu mere și pere,
Și ești la petrecere,
Cu o albină și o furnică,
Ce vorbesc cu voce mică,
Iar mândrul joc hai-hui,
Plecă de nu-l văzui,
Peste albină și furnică.
Neavând ce să mai zică,
Când au văzut ele așa,
M-am urcat pe o șa,
Când mândruțele de harnice,
Cu mine voiau să joace,
Iar un bujor vedea,
Și nimic nu spunea,
Doar, fericit, privea,
Pe toată lumea cum râdea.

2007


Notă
Aveam în plan să creez 4, din care doar una a văzut lumina - "Foaie verde busuioc", "Foaie verde pătrunjel", "Foaie verde varză" și "Foaie verde mărar". Astăzi, chiar de-aș vrea să continui, nu mai am acel spirit. Nici mintea de copil.

107. ***

Somnoroasă turturea,
În atâtea ore,
De atâtea ori.

2007

108. Ciclu

Sălbatica floare,
Floarea misterioasă,
Misterioasa natură,
Natura tumultoasă,
Tumultoasa toamnă,
Toamna bogată,
Bogata iarnă,
Iarna geroasă,
Geroasa vreme,
Vremea frumoasă,
Frumoasa primăvară,
Primăvara înverzită,
Înverzita planetă,
Planeta înflorită,
Înflorita grădină,
Grădina colorată,
Colorata vară,
Vara caldă,
Calda zi,
Zi însorită,
Însorita boltă,
Bolta mare,
Marea noapte,
Noapte înstelată,
Înstelata atmosferă,
Atmosferă udă,
Ud de toamnă,
Toamnă pictată,
Pictata lună
Lună luminoasă,
Luminoasa floare,
Floarea sălbatică.

2007

109. Judecata Tristeții

Sentimentele nobile, precum zâmbetele pure, farmecă,
Le prinsesem-n inima mea, darurile mele.
Flori de lacrimi, pe obraz, se preling,
Iar gândurile mele dispar undeva sus.

În universul minții mele era sărbătoare,
Când visele și gândurile dansează cu o așa aprinsă ardoare,
Fiindcă eram bucuroasă ca un copil fericit și nu mai plângeam,
Dar, un gând trist se furișase prin creier, și i-am zis Bucuriei să-l alunge.
El, plângând cu lacrimi de foc, m-a blestemat.

Magia unui vis anonim-n petrecerea nopții,
Armonia imaginației de vise mii, ochii gândurilor plimbăreți…
O! Zâmbetele șoptesc cu duioșie inimii roșii ca dragostea veșnică,
Să fie nebună și sexy, la fel ca și un confident ce ghicește puritatea apei reci.

Câteva raze palide, mângâiau întunericul de afară,
Să-mi scriu gândurile-nalte, norii amenințători erau calmați,
Vântul cânta-n note zgomotoase și rapide, rivalizând cu liniștea nopții fără stele.
Totul mă ținea trează, fiindcă voiam să-mă scriu dincolo de miezul de noapte.

Câteva gânduri mi-au fugit de noaptea neagră, când scriam să-i destăinui tainele,
Tăcerea-nconjurându-mă ca pietrele nesfărâmate…
Dânsa, la rându-i ascultând, la fel ca și luna ascunsă ce mă ocrotea… S-au dus.
Trebuie să mă retrezesc pentru un alt-nceput.


2007