Cinemagia Forum

Cinemagia Forum (https://www.cinemagia.ro/forum/index.php)
-   Cafenea (https://www.cinemagia.ro/forum/forumdisplay.php?f=233)
-   -   Ultima Carte Citita (https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=96285)

aniela07 18 Feb 2012 06:32

eu mereu mi-am pus intrebarea cum sunt injuraturile din romana traduse in engleza. invers nu m-am gandit niciodata ca ar fi vreo problema. :)

andreiu7z 19 Feb 2012 22:40

Colecţionarul - Fowles John. Curiozitatea m-a împins să o citesc, deoarece în urmă cu câteva zile, Magicianul aceluiaşi autor m-a impresionat foarte tare. Alegerea a fost una cât se poate de inspirată. Stilul incofundabil abordat de autor reuşeşte să îmbine excepţional stările de ură, dragoste, teamă, obsesie, cu alte cuvinte conţine un conglomerat de trăiri ce face să o citeşti pe nerăsuflate.
Tânărul inadaptat, complexat şi incult, Frederick Cleg, cu măiestrie creionat de autor, este prezentat în antiteză cu noua sa "piesă de colecţie", frumoasa Miranda Grey, o tânără studentă. Dragostea platonică, radiantă ce colecţionarul o poartă pentru Miranda, îl împinge la lucruri extreme, inumane.
Un lucru admirabil la Fowles este că lasă "sfârşitul" deschis la îndemâna cititorului...
*****/5

sabinalin 21 Feb 2012 16:05

FILMUL SURD IN ROMANIA MUTA de Cristian Tudor Popescu.

Foarte incrancenatul gazetar poate fi si altfel. Atunci cand vine vorba de film sau de tenis cade masca, CTP devine mult mai uman chiar daca rautatea ramane pe-acolo, pe undeva, inradacinata. Scriitura merita citita de orice cinefil care se pretinde a fi mare iubitor de film romanesc. Sunt foarte interesante si bine documentate punctele de vedere ale CTP-ului raportat la filme celebre precum "Padurea spanzuratilor", "Reconstiturea", "Mihai Viteazul", "Dacii" sau "Puterea si adevarul". Intamplarea face ca ultimul din enumerarea de mai devreme s-a difuzat la TVR 3 chiar in saptamana in care am citit cartea. In mod sigur, daca n-as fi citit "Filmul surd in Romania muta", n-as fi stat pana la 1 noaptea sa vizionez pelicula regizata de Manole Marcus si regizata de Titus Popovici. Am rezistat pana la acea ora tarzie si nu mi-a parut rau: e cel mai rezistent film de propaganda national-comunista a perioadei si are parte de interpretari excelente din partea unor monstri sacri ai ecranului autohton precum Mircea Albulescu, Ion Besoiu si Amza Pellea.

contlacinemagicieni 25 Feb 2012 21:46

Bel Ami (Guy de Maupassant)
Intr-o editie veche si , in ciuda mirosurile caracteristice ale hartiei ingalbenite de timp si ale prafului , nu m-am desprins de ea pana n-am dat-o gata.

bremen1980 26 Feb 2012 13:29

In sfirsit am reusit sa termin (dupa 3 luni si ceva) ''Muntele vrajit '' de Thomas Mann .M-a muncit cartea asta de parca am scris-o eu si pot spune ca pe alocuri chiar mi-a placut . Viata insa e prea scurta si promit insa ca n-o sa mai pun mana pe ea .Ma gindesc deja s-o dau cadou unui prieten .Nefericitul nici nu stie ce-l asteapta . :))

Manusa 27 Feb 2012 17:23

"Am fost medic la Auschwitz" - Dr. Nyiszli Miklos

O carte care m-a impresionat. Am mai citit carti despre Auschwitz dar aceasta carte este peste toate. Este descris amanuntit tot ceea ce se intampla in acel lagar, de la sosirea evreilor pe peronul "statiei de tren" pana la "gura" crematoriilor. O carte ce merita citita, eu am cautat-o prin librarii dar nu am gasit-o, dar in cele din urma am gasit-o la biblioteca.

margott 27 Feb 2012 18:39

Satra - Zaharia Stancu

andreiu7z 27 Feb 2012 18:49

Originally Posted by Manusa:

"Am fost medic la Auschwitz" - Dr. Nyiszli Miklos

O carte care m-a impresionat. Am mai citit carti despre Auschwitz dar aceasta carte este peste toate. Este descris amanuntit tot ceea ce se intampla in acel lagar, de la sosirea evreilor pe peronul "statiei de tren" pana la "gura" crematoriilor. O carte ce merita citita, eu am cautat-o prin librarii dar nu am gasit-o, dar in cele din urma am gasit-o la biblioteca.

Încearcă "Cuptoarele lui Hitler" de Olga Legyel sau "Moartea e meseria mea" de Robert Merle.

sabinalin 28 Feb 2012 05:29

INTALNIRE CU MOARTEA de Agatha Christie.


Dupa ce m-am delectat in timp cu peste 50 dintre anchetele comisarului Maigret, acum am de citit si trei carti ale celei mai cunoscute si valoroase scriitoare de romane politiste. Prima dintre ele are drept subiect familia americana Boynton care se afla in excursie la Petra. Unul dintre membrii familiei moare aparent din cauze naturale insa doctorul francez Gerard crede ca nu-i tocmai asa. Intamplarea face ca Hercule Poirot sa fie prin zona si celebrul detectiv trebuie sa-si puna la bataie toata priceperea pentru a decoperi nu cine dorea, ci pe acela care NU avea motive sa ucida personajul cu pricina. Bineinteles ca Hercule Poirot se descurca stralucit...

the_andreea 28 Feb 2012 07:50

Eu am inceput in dimineata asta La furat de cai de Per Petterson, o aveam de mult de la colectia Cotidianul si am tot citit recenzii foarte bune despre carticica asta.
Aseara am terminat Nimicul de temut, Julian Barnes, e o meditatie despre moarte ce cuprinde un fel de eseuri despre religie, filosofie, arta, viata si moartea unor scriitori, compozitori sau filosofi cunoscuti, toate avand ca si catalizator teama de disparitie a autorului. Sunt si multe elemente autobiografice, iar cartea este foarte bine scrisa, mie personal mi-a placut foarte mult. De abia astept sa citesc si The Sense of an ending.

sabinalin 28 Feb 2012 09:53

Originally Posted by the_andreea:

Eu am inceput in dimineata asta La furat de cai de Per Petterson, o aveam de mult de la colectia Cotidianul si am tot citit recenzii foarte bune despre carticica asta.
Aseara am terminat Nimicul de temut, Julian Barnes, e o meditatie despre moarte ce cuprinde un fel de eseuri despre religie, filosofie, arta, viata si moartea unor scriitori, compozitori sau filosofi cunoscuti, toate avand ca si catalizator teama de disparitie a autorului. Sunt si multe elemente autobiografice, iar cartea este foarte bine scrisa, mie personal mi-a placut foarte mult. De abia astept sa citesc si The Sense of an ending.


Si eu am cartea de la "Cotidianul", o s-o citesc candva, acum am alte prioritati. Au scos multe carti bune la Cotidianul, pacat ca nu mai apare...

the_andreea 29 Feb 2012 13:13

Dap, au fost multe titluri de care nu auzisem pana la acel moment si care au fost pe gustul meu. Si a fost si singura colectie pe care am urmarit-o. De la Adevarul am luat doar 2 romane pe care nu le aveam si doream sa le citesc (inca mai asteapta sa le vina randul)

MariaMona 29 Feb 2012 20:57

Originally Posted by the_andreea:

Dap, au fost multe titluri de care nu auzisem pana la acel moment si care au fost pe gustul meu. Si a fost si singura colectie pe care am urmarit-o. De la Adevarul am luat doar 2 romane pe care nu le aveam si doream sa le citesc (inca mai asteapta sa le vina randul)


Intr-adevar o colectie ce merita citita. Taica-meu le-a luat pe toate si le-am citit pe toate minus doua pe care nu le-am putut digera la vremea respectiva - Jack Kerouac - desi chiar m-am straduit... si inca una scrisa parca de o tanara frantuzoaica. In rest - toate au fost super, chiar daca pe unele le citisem deja - le-am mai citit o data.

Acum citesc Cantecul de gheata si foc de George R.R. Martin - dupa care s-a facut Game of Thrones. Primele 3 romane le-am devorat in vacanta de iarna, m-am impotmolit la al 4-lea din care tot citesc cate un capitol-doua pe zi. Faina fantezie, dar lunga - 5 volume de 8 kile in total (le-a cantarit taica-meu :D ) - si inca nici nu e terminata.

bremen1980 01 Mar 2012 10:26

Ma enerveaza cartile astea fantasy care sunt traduse acum si pe la noi. Daca apareau in urma cu 15-20 de ani cred ca le-as fi citit la greu. Trecand insa de 30 de ani vad ca nu mai am rabdare pentru elfi ,vampiri ,strumfi ,zei , sirene ,orci si alte creaturi imaginare .Nu mai reusesc sa ma prinda deloc . Am incercat sa-l recitesc si pe Jules Verne si dupa o carte mi s-a parut atat de naiv in pozitivismul lui . Pot in schimb sa-l recitesc pe Ion Creanga si povestile alea nemuritoare aparute pe la ed.Ion Creanga .

MariaMona 02 Mar 2012 14:32

Originally Posted by bremen1980:

Ma enerveaza cartile astea fantasy care sunt traduse acum si pe la noi. Daca apareau in urma cu 15-20 de ani cred ca le-as fi citit la greu. Trecand insa de 30 de ani vad ca nu mai am rabdare pentru elfi ,vampiri ,strumfi ,zei , sirene ,orci si alte creaturi imaginare .Nu mai reusesc sa ma prinda deloc . Am incercat sa-l recitesc si pe Jules Verne si dupa o carte mi s-a parut atat de naiv in pozitivismul lui . Pot in schimb sa-l recitesc pe Ion Creanga si povestile alea nemuritoare aparute pe la ed.Ion Creanga .


Oooo! Ion Creanga e mereu savuros!! Eu am citit Capra cu trei iezi de sute de ori fetelor mele - nu exagerez deloc, plus celelalte povesti! E incomparabil...

Uite, Jules Verne n-am avut curiozitatea sa il citesc la varsta asta... poate intr-o buna zi.

Imperiul de gheata si foc nu este un fantasy cu atat de multe personaje mitice - ce e fain la el e ca e vorba de un imperiu imaginar in care se tes o multime de intrigi - "urzeala tronurilor", se dau lupte reale sau pentru putere - nu creaturile mitice, existente si ele in numar destul de limitat - ii dau valoare cartii - ci, cum am spus, intrigile de la curte si marea varietate a personajelor - piticul Tyrion - un mare nobil, plin de sarm, umor si inteligenta, dar blestemat sa fie un pitic urat, Arya Stark - tanara fiica de vita nobila care devine fugara si isi insuseste diferite nume si trecuturi, Cersei - marea regina care ar trece peste cadavrele oricui pentru putere... - acestea sunt atuurile cartii. Total altceva decat Lord of the Rings, de exemplu, pe care acum nu-mi explic cum am putut s-o citesc... acum ceva ani.

aniela07 03 Mar 2012 10:26

Lolita 9/10

Lolita e o carte mult mai inocentã decât te-ai aştepta pe baza descrierii comune cum cã e povestea unui semi-incest pedofil. Humbert este într-adevãr un pervers de vârstã mijlocie, iar Dolores are 12 ani. Dar nu e nimic obscen în toatã cartea, iar perversitatea lui Humbert este descrisã în mod realist, cu doza necesarã de luciditate privind propria devianţã şi ciudãţeniile propriilor plãceri.

Dacã e sã priveşti de la mare distanţã toatã povestea şi sã-i faci un rezumat: e un roman de cãlãtorie cu un european „copt” şi o americancã adolescentinã care bântuie împreunã de-a lungul Statelor Unite încercând sã scape de un trecut frustrant şi conflictual pentru a-şi gãsi un loc de unde sã nu mai fugã şi care oricum nu prea are şanse sã se materializeze.
Dacã e sã trecem şi peste acest nivel rudimentar alegoric, este o poveste de dragoste neconvenţionalã, originalã şi şocantã.

Insã povestea nu este cel mai important aspect al cãrţii, deşi ea are cea mai puternicã impresie asupra cititorului. Romanul este construit foarte ingenios şi complex, Nabokov ştiind cum sã stãpâneascã o abundenţã de aluzii literare, istorice, de opinii critice la adresa societãţii, culturii, psihanalizei, de sancţionãri ale urâţeniei lumii în care trãim (de la ideile educaţionale pânã la descrierile de moteluri), de jocuri de cuvinte şi un umor subtil. Stilul alterneazã pasajele înflãcãrate, agitate cu unele jucãuşe, amuzante astfel încât dimensiunea eroticã şi violentã a romanului este temperatã de o tentã liricã sau (auto)ironicã privind ipocrizia societãţii, a stereotipurilor şi prejudecãţilor ei.

Pupaila 05 Mar 2012 15:06

Imi poate recomanda cineva niste romane psihologice? Multumesc anticipat.

Chambord 06 Mar 2012 09:09

^Amintiri din copilarie, Coltz alb ...

redmen 07 Mar 2012 02:32

Evadare din Alkaseltzer.

bremen1980 07 Mar 2012 18:45

Ascultam zilele astea la radio si am dat peste piesa ''Enigma Otiliei '' in varianta radiofonica . Nu mai stiu daca am citit cartea dar stiu ca Otilia l-a lasat pe Felix cu buzele umflate si s-a cuplat cu un mos bogat . Vreau sa stiu din ce cauza s-a intamplat acest lucru :
1.Otilia era o panarama materialista
2.Felix era un pampalau cu apucaturi dubioase si nu s-a dat la Otilia de frica
3.Mosul era potent financiar si in alte domenii


All times are GMT +2. The time now is 22:44.

Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.