Pai... chiar daca ai scos citatu' din context, ALS-eu a cam bunghit-o aici, nu-i asa? E suficienta o retrospectiva a postarilor de pe forum si de aiurea, sau nici macar asta - pareri imediate a unor cugetatori doar in fata tastaturii. ;)

te-nseli. si keppy la fel.

n-am vazut nicaieri, la nici un alt critic roman sau de aiurea, un asemenea dispret la adresa publicului, precum cel manifestat de Alex Leo Serban in acel comentariu.
dar e bine ca a zis acele lucruri, astfel intelegem mai bine imensa prapastie dintre critica si publicul roman.
si se mai mira cineva de ce nu vine lumea la filmele noastre, atata timp cat e tratata cu greatza de indivizi ca Alex Leo Serban?
sa-ti fie rusine, Alex Leo Serban!

OK.
Sa reformulez : pareri imediate ale unor ANUMITI cugetatori...
Ca va, maintenant ? :)

... si adevarate.

deci accepti sa fii acoperit de greatza lui Alex Leo Serban, da?

@ Keepy

Eu sunt un anti-ALS convins, si cine ma cunoaste stie asta, dar prapastia dintre critici si public (mai ales a celui obtuz, respingator de contemplari mai mult sau mai putin grabite), este sapata de public insusi, de multe ori derutat si derutant cu privire (mai ales) la ceea ce n-a vazut inca.

Asa ca ALS-eu a" bunghit-o" - a "nimerit-o", traducand un argou, poate, gresit receptat.

@smc,
am zis "te-nseli" fiindca ALS nu nimereste aiurea, din intamplare. are intotdeauna simt de raspundere in tot ce afirma.

@keppy,
cred ca-ti faci o meserie din improscarea cu noroi a criticii romane de film.
intai Pitbull, acum ALS.
treci de la unul la altul de parca te-au futut in cur amandoi.

Daca tu te consideri ca facand parte din acel public despre care vorbeste ALS n-ai decat sa-l urasti pentru asta. Poate tu nu ai observat marea majoritate a comentariilor de pe forum venite din partea userilor trecatori si mai de seama comentariile la articolele de pe prima pagina a site-ului. Desigur, nu pot fi ignorate nici cele de la paginile filmelor, o parte infima a acestora ajungand in topicul de perle, care ar fi cel mai mare de pe forum daca ar fi sa cautam putin.

Dar forumul ca forumul, sa zicem ca e doar o mica parte. Dintre toti colegii, prietenii si persoanele intalnite ceva mai binisor in viata reala, cred ca doar 5% s-ar putea sa fi auzit de Tarkovsky, Fellini, Bergman, Welles, Godard (procentul scade cand vine vorba de vazut filme) si vreo 20% de Kubrick, Hitchcock, Kurosawa (idem).

Liviu,

retine ce spune ALS, "critica si cineastii romani sunt sus, publicul e jos".
tu faci parte din public sau nu?

ALS a zis ca e un film necesar si in afara de lucrul asta, mai vorbeste despre el si in pseudo-cartea lui. E indeajuns de multa apreciere pentru "Ingerul necesar" cat sa se poata spuna ca este prea multa. Nu m-am inselat. ALS sustine ca "Ingerul..." este un film ok, in timp ce insusi regizorul admite ca e prost.

Cam multa vorbaraie despre ALS, credeam ca ne-am lamurit de el mai de mult.

si apoi, sa spunem ca da, unii cineasti sunt mai greu de inteles si poate ca nu-i merita o anumita categorie de public.
dar criticii?! de cand se considera criticii ca fiind nemeritati de publicul "incult"??
de unde pana unde aerul asta de superioritate?
cum ar trebui sa-si manifeste publicul admiratia fata de Alex Leo Serban si ceilalti critici romani??
sa nu indraznim sa-i criticam, sa nu indraznim sa spunem ca nu suntem de acord cu parerile lor?

Stefane, mi se pare firesc ca, dupä gratiosul volte-face de ieri dupä-amiazä, sä-ti editezi mesajul introductiv, astfel încât sä arate cam asa:

"acest subiect l-as vrea EXCLUSIV cu informatii despre film, dar si cu alegatii denigratoare din partea tuturor tras-împinsilor care n-au väzut filmul si nici nu considerä cä e necesar sä-l vadä.
Sunt permise mesajele off-topic, atitudinile ignorant-agresive, injuriile si invectivele la adresa autorului, a criticilor români de film de toate categoriile, a moderatorilor si a userilor care îsi permit sä protesteze. Toate aceste mesaje îsi au locul aici, vor fi declarate pertinente, iar moderatorii care îndräznesc sä intervinä, fie activ, fie doar verbal, vor fi avertizati sä se tempereze si acuzati de luuungi siruri de abuzuri imaginare."

Un exemplu concludent:
Stef, nu uita sä-i dai si o medalie.

ALS face referire la public ca majoritate. Nu ma consider ca facand parte din acel public. Sunt undeva la mijloc intre cele doua "clase" precizate de el.

PS: Pitbull are mare dreptate, cred ca mesajele astea ar putea fi mutate cu usurinta la "Off-topic Asylum".

Nu e voie.
Sunt "pertinente" si "îsi au locul aici".
(Inchei citatele.)

nu, nu. a spus clar: "publicul", nu "majoritatea publicului".

da, Pitbull, du mesajele la azil.
impreuna cu rvn, cea cu "fututul in cur".

Nu le duc.
Stefan si Gloria au decretat cä aici e locul lor.
Mi se rupe sufletul de topic, dar dacä ei au decis sä fie folosit ca poligon în care sä-ti ridici poalele-n cap (färä lenjerie intimä pe dedesubt), fie... (In fond, e si ästa un azil - desi nu off-topic, ci asa, mai ca la Socola - rings a bell?)

In calitate de "fucker care nu face parte din categoria criticilor de film", cu supunere respect decizia administratiei.

Nu mai aplauda, las-o balta, denigrarea muncii de creatie, orice directie ar urma ea, nu merita , in ciuda (si mai ales) efortului ei, decat ignorare/ indiferenta si totala detasare - de sine,de cele scrise si de cele concluzionate. ;)

bai, ce sa o mai dam dupa piersic?
viata e scurta si nu merita sa o risipim pupand in dorsal pe toti impostorii.
pai daca am ajuns sa ne cracanam sub orgasmul revelatiei pe nume andrei ujica, apoi suntem niste oameni bolnavi.
dar problema nu e ujica, el e doar cireasa de pe tort.
e prilejul unei explozii de cronici aplaudace.
poate ca fantoma lui ceausescu genereaza acest reflex, cine stie?
a stiut ujica pe ce se mizeze!
va inchipuiti ca un film care l-ar avea in centrul atentie pe ceausescu ar da gres?
e o strategie de marketing foarte bine pusa la punct.
problema e alta.
mujica ca mujica, problema e ce facem cu criticii nostri, nene?
prosternarea asta cvasiunanim e un simptom naspa pentru cronicarii nostri de film.
o breasla foarte subtire ca substanta intelectuala, sa recunoastem.
uite, nu o sa fiu atat de ipocrit incat sa nu recunosc bagajul intelectual al lui mihnea columbeanu (aka pitbull).
sau al lui Alex Leo Serban, care, orice s-ar spune, e uns cu toate alifiile (haha, chiar asa, la figurat!). omul le simte, are zvac, mai baga niste englezisme, niste frantuzisme, niste citate, niste figuri abracadabrante si tot iti scoate o cronica din care jumate e despre film, jumate e exibitionism a ceea ce a mai citit el.
dar merge, se descurca, fie ca e in Libertatea (adica fix pentru publicul pe care-l injura, zicand ca e "jos", fie ca a fost in Dilema Veche, pentru un public care o ia, in general, sus).
nu discutam placerile astea, daca iese banul, nu e de refuzat!
discutam doar despre constiinta acestor oameni.
de starea aia, de amurgul zilei, in care si pitbulll, si ALS, se uita in oglinda si se intreaba: "astazi am fost sinceri cu noi insine? suntem impacati cu ceea ce am scris?"
pe mine raspunsul asta ma intereseaza.

Adevarata autobiografie a lui Nicolae Ceausescu
 

nu, nene, uite aici film artistic - documentar, cu informatii unice despre un eveniment petrecut de Ceausescu in armata.
cati dintre voi stiu ce a facut Ceausescu in armata?
a avut Ujica vreun fragment din aceasta perioada a lui Ceausescu? vax, n-a avut!
de unde sa aiba, haha, daca n-a scos nasul din arhiva?
acest scenariu este scris de mine, Gabriel Andronache, dupa intamplari perfect adevarate, istorisite de cel care i-a fost tartor lui Ceausescu, in armata, la Brasov.

BIBANUL

Insert generic

Acest film se bazează pe evenimente şi personaje reale.


EXTERIOR ZI. O STRADĂ ÎNGUSTĂ, MĂRGINITĂ DE CLĂDIRI PĂRĂGINITE.

De după colţul străzii, ţâşneşte un tânăr cu părul ciufulit, scund, alergând cu o servietă sub braţ. Un fular aruncat pe umar îi flutură în fuleul alergării. La câteva secunde, de după acelaşi colţ de clădire, se iveşte un poliţist, fluierând şi gonind în urmărirea tânărului. Fularul acestuia se desprinde şi alunecă pe drumul pietruit. În iureşul alergării, poliţistul trage un şut fularului.

POLIŢISTUL
Mama mă-tii!

Distanţa dintre cei doi se reduce simţitor, iar figura poliţistului reflectă un rânjet prevestind captura. Drumul se afundă într-un zid. Pentru a scăpa, tânărul nu are altă soluţie decât să-l sară. Sprijinite de peretele acestuia, câteva navete goale din lemn îi oferă soluţia providenţială. Tânărul nu ezită, se urcă pe una dintre ele şi, făcându-şi elan, se urcă pe zid, sărind pe partea cealaltă. Poliţistul se apropie gâfâind de peretele escaladat de fugar, privindu-l dezorientat. Pare surprins de agilitatea cu care tânărul a trecut de neaşteptatul obstacol. Îşi aşează prudent piciorul pe o navetă, dar corpul rotofei îi face piciorul să se afunde în interiorul lăzii. Constată încruntat că s-a înţepenit în navetă. Nervos, expediază un şut în perete, scăpând cu greutate de capcană. Renunţă la ideea de a continua urmărirea, făcând stânga împrejur către celălalt capăt al străzii şi fluturând bastonul a lehamite.
Mult în spatele zidului, tânărul continuă să alerge. Priveşte înapoi şi îşi dă seama că nu mai este hăituit de nimeni, fapt ce-l face să reducă din viteză, până păşeşte normal. La un moment dat, se apleacă şi-şi trage sufletul.
Dintr-un gang, se aude un fluierat. Se îndreaptă într-acolo, privind circumspect în jur. Într-un pasaj întunecos, trei inşi stau sprijiniţi de zidurile jilave şi fumează. Dintre ei, se desprinde unul înalt şi deşirat, cu o maletă verde şi bască trasă peste ochi.

DEŞIRATUL
Ce marfă ai prins, Nicule? Dă să văd!

Nicu îi înmânează servieta. Deşiratul aruncă mucul de ţigară şi o examinează cu atenţie. O cântăreşte din ochi, scuturând-o uşor. Cu gesturi precise, scoate un cuţit de sub maletă şi despică pielea servietei. Din interior, se revarsă pe jos teancuri de hârtii de dimensiunea unor bancnote, legate cu sfoară. Deşiratul ia un teanc şi-l desface sub privirile curioase ale celorlalţi.

DEŞIRATUL
(oftând)
Spune-mi, Nicuşor, ce naiba pot cumpăra cu astea?

NICU
(contrariat)
Dar ce sunt alea, Tatule?

TATU
(pufnind dispreţuitor)
Ia şi te uită pe ele. Citeşte şi dă mai departe! Manifeste! Data viitoare să nu-mi mai vii cu rahaturi din-astea comuniste!

Tatu bate din palme şi gaşca se sparge. Lângă manifestele împrăştiate pe jos, rămâne Nicu. Ezită câteva clipe, apoi se îndepărtează doi-trei paşi. Se opreşte şi se întoarce, după ce se asigură că ceilalţi au dispărut. Ia un teanc de manifeste şi-l îndeasă într-un buzunar interior al hainei, apoi pleacă, cu gulerul ridicat şi păşind sprinten pe pavajul umed al străzii.

Insert generic:
Braşov, noiembrie 1939

INTERIOR ZI. UN BIROU MILITAR.
Cu mâinile la spate, caporalul Dumitraş priveşte pe fereastra biroului. Într-un copac desfrunzit, un stol de ciori croncăne zgomotos. Dumitraş schiţează gestul ochirii cu o armă imaginară a stolului. În acel moment, se deschide uşa încăperii şi intră un soldat.

SOLDATUL
Dom’caporal, permiteţi să raportez! Au venit răcanii!

Dumitraş coboară privirea pe geamul murdar şi fixează spre poarta unităţii, păstrând aceeaşi linie de ochire. În faţa porţii, un grup de câteva zeci de tineri fornăie în ger, scoţând aburi pe nas. Dumitraş îşi plimbă “cătarea” până descoperă în grup un ins scund, cu părul vâlvoi, lângă un altul, deşirat şi cu o maletă verde. Caporalul se încruntă uşor, îndoaie degetul arătător şi mimează apăsarea pe trăgaci, ţintind capul celui scund. În momentul “tragerii”, ciorile se risipesc brusc de pe crăci, ţipând speriate.

DUMITRAŞ
(mormăind)
Mda…au venit. În cât suntem azi?

SOLDATUL
4 noiembrie, să trăiţi!

DUMITRAŞ
Ia caietul, Mitrofane. Cobor şi eu imediat.



EXTERIOR ZI. POARTA UNITĂŢII MILITARE.
Aşezat pe o valiză de lemn, Tatu trage cu sete din ţigară. Lângă el, Nicu tropăie de frig, cu mâinile înfundate în buzunarele pantalonilor.

TATU
(privind spre poartă)
Hai, bă Nicule, că doar n-o fi mai rău ca la puşcărie, nu?

Nicu nu zice nimic. Îşi şterge nasul cu mâneca. Poarta se deschide şi grupul intră în interiorul unităţii. Un scaun şi o masă se află în centrul curţii. La masă, Dumitraş ascute tacticos un creion cu o lamă de ras. Alături de el, Mitrofan, soldatul care îl anunţase mai devreme că vin răcanii.

MITROFAN
(strigând)
Toată lumea să se alinieze pe un rand! Fiecare să vină aici şi să-şi spună numele şi prenumele.

Mulţimea execută tăcută. Se formează şirul. Unul câte unul, tinerii se perindă prin faţa lui Dumitraş, până vine şi rândul lui Tatu.

DUMITRAŞ
Numele şi prenumele!

TATU
Tatu Radu.

DUMITRAŞ
De unde eşti?

TATU
Bucureşti.

DUMITRAŞ
Următorul!

Se apropie Nicu.

DUMITRAŞ
Numele şi prenumele!

NICU
Ceauşescu Nicolae.

DUMITRAŞ
De unde?

CEAUŞESCU
Scorniceşti.

Dumitraş mai înregistrează câteva nume în caiet, apoi se ridică şi priveşte gloata strânsă în faţa lui.

DUMITRAŞ
Toata lumea atenţie la mine! Din acest moment, sunteţi soldaţi ai Regimentului 4 Artilerie Antiaeriană din Braşov… (face o pauză)… unde veţi sta doi ani!

Rumoare în mulţime. Ceauşescu îl priveşte speriat pe Tatu.

DUMITRAŞ
Vă spun de la bun început că nu-mi plac şmecheraşii. Care se simte, o să aibă necazuri cu mine!

Tatu rânjeşte.

DUMITRAŞ
Acum veţi merge la magazia de efecte, unde fiecare va primi uniforma militară. Este uniforma armatei române. Să nu vă pună mama naibii să o dezonoraţi! Mâine dimineaţă, la cinci fix, ne întâlnim aici! Sunteţi liberi.

Pe drumul spre magazie, Ceauşescu merge în spatele lui Tatu, cu mainile în buzunare şi strâns de umeri.

CEAUŞESCU
Cum adică doi ani, Tatule? Eu înnebunesc aici.

TATU
Taci, fraiere! Stăm până trece iarna asta afurisită. Vrei să îngheţăm pe stradă? Aici ne dau ţoale, o să fie şi ceva păpică. Şi apoi, uită-te în jur. Nici când îţi făceai veacul în Gara de Nord n-ai văzut atâtea valize la un loc. Marfă, Nicule!

INTERIOR SEARA. DORMITORUL UNITĂŢII MILITARE.
Tatu şi Ceauşescu stau întinşi sub păturile verzi, pe două paturi alăturate.

TATU
De când ne ştim noi, Nicule?

CEAUŞESCU
De când cu nasolia aia, cu grecu’…

TATU
Aha…
Tace. Pe culoarul din faţa paturilor trece un ins solid, roşcovan, cu părul ud, abia venit de la duş. Tatu îl priveşte chiorâş, foindu-se sub pătură.

TATU
Bă, deci ne ştim de atâta timp şi tu nu mi-ai zis ce învârt ai tăi.

CEAUŞESCU
O grijă ai…
Ceauşescu îşi roade unghiile.
TATU
Hai bă, zi…

CEAUŞESCU
(mormăind)
Pai ce să-ţi zic…Mna, taică-meu, Andruţa, mă bătea de mă zvânta. Nu mă recunoştea de fiu. Prin aprilie nouă sute şaişpe fusese concentrat pe front. Când s-a întors după doi ani, mă găsise abia născut. Maică-mea rămăsese borţoasă cu altul.

TATU
Adică taică-tu se căca pe el pe front, iar maică-ta se cuibărea cu jupânii din sat.

CEAUŞESCU
Da, dar ce vină aveam eu? Îmi dădea numai în cap.

TATU
Şi la Bucureşti la cine stai?

CEAUŞESCU
La tuşa Niculina.

TATU
Aia de se ţine cu cizmarul ăla şchiop?

CEAUŞESCU
Da’ nu-i şchiop, bre.

TATU
Ei, nu! Îşi trage piciorul, am văzut io…
(se scobeşte în nas)
Ea te-a învăţat meserie, tanti-ta asta Niculina?

CEAUŞESCU
Ce meserie, cizmărie?

TATU
Ei, cizmărie pe naiba. Furăciune. Poşete, portofele…

Tatu se ridică în capul oaselor, apoi se aşează pe marginea patului.

TATU
Bucureşti ţi-a trebuit ţie, bă Nicule.
(râde)
Te mâncau ploşniţele în văgăuna aia…cum îi zice…acolo de unde te tragi tu…naiba s-o ia…

Ceauşescu vine şi el la marginea patului şi-şi bălăngăne picioarele scurte.
În dreptul lor se opreşte un tânăr cu ochelari, cu un prosop şi o trusă de bărbierit în mână.

TÂNĂRUL
Salut, băieţi. Îmi cer scuze. Nu ştiţi unde sunt duşurile?

Tatu îl măsoară din ochi. Apoi îl priveşte pe Ceauşescu, făcându-i din ochi.

TATU
Ba da, meştere. Hai că-ţi arăt eu. Da’ unde-i patul tau?

TÂNĂRUL
Ăla din capăt. Chiar ultimul.

TATU
Ai auzit, Nicule?
(apoi către tânăr)
Hai frate, la duşuri. Ia-te după mine.

Cei doi pleacă spre capătul dormitorului. Trec printr-un coridor şi ajung la baie. Tânărul se dezbracă într-un colţ şi intră sub duş. Tatu rămâne îmbrăcat şi se uită într-o oglindă, cercetându-şi un coş de pe nas.

TATU
De unde eşti, meştere?

TÂNĂRUL
Din Roşiori, dar sunt student în Bucureşti.

TATU
Aha…La Universitate, adică.

TÂNĂRUL
Da, studiez istoria. Dar tu?



TATU
Eu? Pe la gară…servicii personae... Auzi, hai să te întreb ceva. Am auzit un zvon, cică e unul, Hitler, care taie şi spânzură prin Germania şi vrea să vină şi pe la noi.

TÂNĂRUL
(cu voce mândră)
Adolf Hitler, cancelarul Germaniei şi preşedintele Partidului Naţional Socialist. Sunt un admirator de-al lui. A ocupat Polonia acum două luni, în septembrie, chiar de ziua mea.

Tânărul se săpuneşte vivace, dinamizat de discuţie.

TÂNĂRUL
Hitler vrea să cureţe Europa de pungaşi nenorociţi şi de evrei.

TATU
(tresare)
Jidanii ca jidanii, dar ce are cu pungaşii?

TÂNĂRUL
Vrea să facă o societate perfectă, a oamenilor cinstiţi şi curaţi, fără impurităţi rasiale.

TATU
(ca pentru sine)
Ia mai dă-l în pizda mă-sii…

TÂNĂRUL
Din pacate, nu va putea sluji această cauză nobilă decât prin război.

TATU
Război zici, măi frate? Adică vrei să spui că, dacă îşi pune mintea nemţălăul ăsta, o să fim şi noi printr-o tranşee?

TÂNĂRUL
Cât de curând. Abia aştept!

Tatu nu mai vede nimic în oglinda aburită de la duşul fierbinte al tânărului. O şterge cu dosul palmei şi-şi observă mimica încruntată.


TATU
(în şoaptă)
Aşa zici, meştere. Război…

Tânărul nu-l aude, fredonând sub duş.
Tatu se întoarce în dormitor, trântindu-se pe pat. Alături, Ceauşescu stă culcat, într-o rână.

TATU
Ai rezolvat?

CEAUŞESCU
Da. Slăbuţ…Câţiva poli şi nişte tâmpenii de cărţi.

TATU
Mda…student, ce vrei…Îmi zicea că va fi război.

CEAUŞESCU
(sărind în sus)
Zău?

TATU
Oricum o şterg de aici în primăvară. Acum lasă-mă sădorm. E abia prima zi şi deja mi s-a aplecat de toate chestiile astea.

CEAUŞESCU
Mă iei şi pe mine, Tatule?

Tatu mormăie ceva nedesluşit sub pătură. Ceauşescu se întinde la loc, privind fix tavanul.

EXTERIOR ZI. UN POLIGON DE TRAGERI. NINGE ABUNDENT.
Ceauşescu, culcat, cu o puşcă în mână. Alături de el, înşiraţi, încă zece soldaţi. Se aud rafale de împuşcături. Apoi, linişte. Fiecare soldat se duce spre ţinte şi le verifică alături de Dumitraş. La ţinta lui Ceauşescu, caporalul clatină din cap, văzând-o neatinsă. Ceauşescu o priveşte şi el, spăşit.

INTERIOR ZI. BIROUL LUI DUMITRAŞ.
Caporalul rupe o filă din calendar. Rămâne fila cu luna februarie.

INTERIOR SEARA. DORMITORUL UNITĂŢII MILITARE.
Căţiva soldati stau adunaţi în jurul patului pe care Ceauşescu joacă alba-neagra.

CEAUŞESCU
Asta are, asta n-are, care e câştigătoare?

Le arată soldaţilor trei petice din piele de culoare neagră risipite pe valiza lui Tatu.

UN SOLDAT
(punând mâna pe un petic)
Asta!

Ceauşescu o ridică. Nimic pe spatele ei. Soldatul oftează şi-i dă lui Ceauşescu o bancnotă.
TATU
(expansiv)
Nu-i nimic, meştere! Hai, la următoarea o să ai mai mult noroc!

Tatu e euforic. Îi dă una peste ceafă lui Ceauşescu.

TATU
Nicule, ia povesteşte-le tu la băieţi, ce viaţă ai în Bucureşti!

CEAUŞESCU
(amestecând peticele din piele)
N-am ce zice, Tatule. Lasă-mă în pace.

TATU
(aprins)
Ei, nu! Zi-le, bă, cum prăduiai tu poşete prin Gara de Nord.
(către ceilalţi)
Bă, ştiţi ce mână uşoară are? Se bagă pe sub masă prin restaurante şi hap!, trage poşeta la cucoane! Alea nici n-au timp să zică pas! E mic şi de aia se strecoară fără să-l simţi, ca o fantomă.

CEAUŞESCU
Da, dar şi când mă prindeau gaborii... Mi-au făcut curul varză de la atâtea bastoane cărate pe spinare.

TATU
Da, bre, dar tu ai şi curul vârtos!
Ia arată-le la băieţi ce cur ai!

Ceausescu încearcă să continuie netulburat jocul, ignorându-l pe Tatu. Acesta observă şi sare pe el, trăgându-i pantalonii jos, într-un hohot general de râs.

O VOCE
Şase, caporalul!

Se lasă linişte. În încăpere păşeşte Dumitraş, cu un mers calm, legănat. Se opreşte în faţa lui Ceauşescu.

DUMITRAŞ
Ceauşescu, drepţi!
Ceauşescu se execută.
DUMITRAŞ
Ceauşescu, apleacă-te!

Ceauşescu, fără crâcnire. Fundul bombat i se ridică în liniştea mormântală. Dumitraş îşi ia avânt şi-i expediază un sut lui Ceauşescu. Acesta cade în nas, iar toţi cei din jur încep să râdă în hohote.

DUMITRAŞ
Am vrut să văd ce fund vârtos ai, bă Ceauşescu!

Ceauşescu se ghemuieşte pe pat, scheunând şi ţinându-se de testicule.

TATU
(râzând)
L-aţi lovit până-n boaşe, dom’ caporal. N-o să mai aibă moştenitori.

CEAUŞESCU
(cu lacrimi în ochi, printre dinţi, piţigăiat)
O să vă fut pe toţi!

INTERIOR SEARA. BIROUL LUI DUMITRAŞ.
Mitrofan rupe o filă din calendarul de perete. Rămâne fila cu luna aprilie, 1940. Apoi iese din birou, nu înainte de a subtiliza un stilou de pe biroul caporalului.

EXTERIOR NOAPTE. GARDUL UNITĂŢII MILITARE.
Două umbre sar gardul. Se aud împuşcături.

O VOCE
Fugi, Nicule! Spre pădure!

Umbrele se despart la un moment dat. Se luminează. Ceauşescu rămâne singur, alergând. Traversează un câmp, apoi o pădure. În cele din urmă, intră în oraş, furişându-se pe o stradă. În capătul ei, un zid. Ceauşescu se repede spre el, dar nu reuşeşte să-l sară. Nu pricepe ce se întâmplă. Se întoarce, privind hăituit către un urmăritor imaginar. Disperat, îşi acoperă ochii, urechile, apoi toată faţa cu palmele. Cade în genunchi.
Se aude o rafală de pistol automat, multiplicată de ecou...
Pe zidul ratat de Ceauşescu, se inserează genericul:


Pe 27 aprilie 1940, Nicolae Ceauşescu a dezertat din Regimentul 4 Artilerie Antiaeriană din Braşov. Denunţat de către Niculina Ceauşescu, va fi condamnat la trei ani de închisoare. Cincizeci de ani mai târziu, comandantul suprem Nicolae Ceauşescu va intra din nou într-o unitate militară, cea de la Târgovişte. Pentru ultima oară.


SFÂRŞIT