Cea mai buna cronica la The Inception este, dupa parerea mea, cea lui CTP, ”Fuga in vis”. De fapt, despre asta este filmul: despre dorinta omului de a evada din cotidian, din realitate, intr-un ”avatar” sau intr-o lume a viselor.
Spunea cineva /Pitbull cred/ ca filmul The Inception nu ar avea un antagonist real. Enumerand mai multe personaje din film /Fisher, Browning, Mal/, Pitbull ajunge - in sfarsit! - la antagonistul pe care mizase de fapt Nolan: cel noologic, al subconstientului care, la un moment dat, iti poate spune ca lumea viselor este cea reala, iar realul este un vis, mai urat sau mai frumos. Acest Adversar puternic iti poate sugera la un moment dat sa faci ceea ce facuse si personajul Mal: sa te sinucizi adica, alegand o lume a oniricului in locul celei reale /sau invers, in viziunea lui Mal/.
Probabil multi dintre noi s-au trezit odata dintr-un vis cu sentimentul ca ar dori ca acel vis sa continue. Majoritatea dintre noi am ramas constienti ca acest lucru nu este posibil /realul este real si visul este vis!/, dar exista persoane pentru care granita dintre vis si realitate incepe sa se subtieze.
Unii incearca sa forteze voluntar aceasta granita, asa cum spunea si CTP - cu droguri, alcool /in cazuri nefericite/ sau cu filme, carti /cazurile fericite/. Altii ajung sa o forteze involuntar, dezvoltand schizofrenii si depresii sinucigase. Fenomenul a putut fi remarcat din plin după lansarea filmului Avatar: tineri cu porniri suicidale care isi doreau sa traisaca acolo, in albastrul frumos al lumii imaginate de Cameron.
Acelasi este si mesajul filmului The Inception. In acest sens, as spune ca Nolan ”sadeste” in subconstientul spectatorului o idee pe care unii şi-ar putea-o asuma-o ulterior ca personala, preferând sa ingroape ”titirezul conştiinţei” intr-un seif abandonat si sa se lase prada lumii viselor.
Nu spun ca filmul este o capodopera, dar cred ca te incita la vizionari repetate, poate si pentru ca iti doresti sa intri din nou in lumea onirica a lui Nolan. In acest sens, cred ca intentia regizorului chiar prinde radacini.

Tocmai am venit de la a patra vizionare...

Imi sustin parerea ca Inception este o capodopera Hollywoodiana si nu m-ar mira ca pe viitor sa ajunga un clasic al genului.

Recitind criticile unora am ajuns la o singura concluzie: au trecut cu vederea peste multe detalii legate de continuitate, de scenariu sau tehnice, au trecut peste diferite interpretari sau personaje... Filmul nu poate fi degustat doar la o prima vizionare. Este genul de film ce necesita macar doua vizionari si sunt sanse foarte mari ca la a doua vizionare sa te impresioneze mai mult toate aceste detalii pe care le pierzi prima oara.

Filmul este o trimitere indirecta catre evadarea din cotidian cum spunea cineva mai sus sau macar dorinta de a evada. Filmul nu cere decat atentie, in schimb ofera raspunsuri pentru mintea fiecaruia sau mai bine zis in functie de personalitatea fiecaruia... Poti sa-l iei ca pe un simplu heist-movie, ca pe un summer-blockbuster sau poti sa vezi arta din spatele povestii...

Consider ca scopul filmului este acela ca audienta sa se regaseasca in aceeasi nesiguranta in care se afla Cobb fata de lumea in care traieste (traim). Nu exista un deznodamant 100% adevarat pentru ca nu ne este oferit unul. Ne sunt oferite o sumedenie de detalii pe care noi, audienta, le dezbatem, insa nu putem aduce argumente incontestabile in favoarea oricarei variante. Finalul poate sa faca parte din lumea reala sau poate sa faca parte din lumea reala visata de Cobb. Audienta in schimb, datorita detaliilor si atmosferei create in film, cauta raspunsul la aceeasi intrebare pe care Cobb si-o pune mereu: suntem sau nu suntem intr-un vis? Nesiguranta si curiozitatea devin astfel factorii comuni iar audienta devine "subiectul" sau mai bine zis devine Cobb.

Dupa cum a zis si Richard Roeper, filmul provoaca intelectul fiecaruia dintre noi iar asta este de laudat. Intr-un fel Inception impartaseste aceeasi baza cu Synecdoche, New York.

De acord cu tine, partial: C.T.P.-ul e într-adevär un cronicar excelent (Gorzo mentiona recent cä e personalitatea care-l "incitä cel mai mult", din critica românä de film a momentului actual - si nu pot sä-l contrazic) dar, asa cum spuneam, articolul lui îsi propune o perspectivä prea märginitä - nu e o analizä de film propriu-zisä, ci mai mult un comentariu personal. Sunt de acord cu ceea ce spune el acolo, însä limitele sus-amintite împiedicä textul, totusi, sä poatä fi considerat "cea mai bunä cronicä".
Mult mai mult îmi place, atât ca putere de cuprindere cât si ca profunzime analiticä, a lui Lucian Maier:

Vise plăcute - Inception

Lucian Maier
iulie 2010

Ruinele circulare e o povestire scrisă de Borges, parte a volumului Grădina cu cărări ce se bifurcă din 1941, volum inclus în colecţia de povestiri Moartea şi busola, apărută la Polirom în 2006 (Ruinele pot fi găsite la pagina 400). Un mag se retrage pe o insulă, călăuzit de un scop supranatural, unul realizabil însă. Voia să viseze un om, să-i modeleze toate detaliile imaginabile şi să-l impună realităţii. Era atît de pătruns de acest plan al său încît nici numele nu era în stare să şi-l spună dacă era întrebat. După zile şi nopţi de chin, în care nu ajunge la niciun rezultat, magul hotărăşte să întoarcă foaia. Alungă toţi oamenii strînşi să urmărească evoluţia planurilor sale şi, pentru a se feri de privirile localnicilor şi de iscodirile unor posibili învăţăcei, îşi face un culcuş în spărturile zidurilor unui templu străvechi, ars de mînia zeului care nu şi-a primit ofranda la timp, şi o lună de zile caută să se elibereze de fantomele delirului avut pînă în acel moment. Odată scurs timpul acesta, într-o bună zi, magul se purifică în apele rîului din apropiere, invocă zeii, rosteşte o mantră şi se culcă. Şi imediat visează o inimă care pulsează puternic. Visul său continuă ani de zile şi fiecare detaliu al viitorului corp e modelat cu minuţiozitate. Magul creează în vis, se întoarce asupra creaţiei în acelaşi vis, judecă munca sa şi o perfecţionează.

Dar omul său era ca o statuie, nu prindea viaţă. A invocat toate spiritele pămîntului şi rîului, însă nici care nu l-a putut ajuta. Atunci s-a închinat efigiei acelui templu. Zeul a venit şi i-a spus că numele sub care e cunoscut pe pămînt e Focul. Şi că îl poate ajuta, că îi va anima fiinţa visată încît nimeni în afara lor nu va şti că acea fantasmă nu este om. Dar va trebui să îndeplinească porunca sa. Şi anume: va trebui să îl instruiască pe visat, să îl iniţieze în rituri, apoi să îl trimită într-un alt templu, distrus şi el, unde să-l preamărească pe zeu. Magul a acceptat şi imediat a visat cum omul său prinde viaţă şi vine în realitate. A respectat porunca dată de zeu, cu toate că îl durea nespus despărţirea de creaţia sa. Într-o zi a aflat de la oameni că într-un templu vecin e un preot care poate călca pe jar fără să se ardă. Magul s-a temut atunci că fiul său ar putea medita asupra condiţiei sale şi, fiind un iniţiat în tainele zeului focului, ar putea descoperi că el e numai un simulacru, o plăsmuire a visului unui om. Ar fi fost o umilinţă imensă. Grija purtată fiului său nu l-a părăsit ani de zile. Şi cum istoria e scrisă în cercuri, templul în care se oprise magul s-a aprins iarăşi, după cum prevestiseră anumite semne. Magul a vrut iniţial să se retragă în apă, dar s-a răzgîndit şi, dorind să curme zilele sale de nelinişte, s-a îndreptat spre foc. A păşit în foc, acesta la cuprins cu flăcările sale, fără să-l ardă însă. Cu groază, omul a constatat că el însuşi este o plăsmuire, este visul unui alt om.

Povestea lui Borges este o reprezentare a ceea ce neuropsihologia tratează în conceptul de vis lucid. Un vis în care cel care visează este conştient că visează şi poate controla atît întîmplările din vis cît şi scenografia visului său. Conceptul care numeşte această formă de activitate psihică a fost introdus în limbajul ştiinţific de psihiatrului olandez Frederick van Eeden într-un studiu asupra visurilor din 1913. Conceptul acesta a fost utilizat de Richard Linklater în Waking Life, o rotoscopie cu discuţii filosofice realizată în 2001, iar acum e motorul principal al noului film al lui Christopher Nolan, Inception.

Am insistat asupra Ruinelor lui Borges pentru a sublinia faptul că scriitorul sud-american reuşeşte în şase pagini de povestire să sublinieze sau să trimită spre zone importante ale culturii şi ale moralei: Ruinele circulare discută diferenţa dintre realitate şi vis, reliefează demnitatea pe care o are realitatea în faţa visului, discută despre însemnătatea participării la realitate, la făurirea ei. Aici e şi răsturnarea provocată de Borges - arată cît de teribil este procesul creaţiei artistice. Creaţie care poate părea reală, poate căpăta accentele nobile ale existenţei aievea şi poate fi trăită ca atare, ca experienţă capitală, ca experienţă de viaţă. Christopher Nolan, cu toate că îşi construieşte proiectul cinematografic pe acelaşi concept, al visului lucid, nu ridică nicio întrebare semnificativă vreme de două ore şi jumătate. Nolan e interesat doar de acţiune. Una atît de abundentă şi atît de spectaculoasă că îţi ia ochii, însă nu şi mintea!

Inception e un film complicat şi plat. Singura idee ce va rămîne în urma vizionării e că s-ar putea să nu ştim dacă ceea ce trăim e vis ori realitate.

Cobb (Leonardo di Caprio) fusese angajat al guvernului SUA, însă a trebuit să plece din ţară pentru a scăpa de o condamnare pentru o presupusă crimă. El este conducătorul unui grup de smulgători de gînduri care operează în ilegalitate în diverse zone ale lumii. Victimele acestui grup sînt aduse într-o împrejurare confortabilă, sînt răpite, adormite şi li se induce un anumit vis construit de arhitectul cetei conduse de Cobb. În vis se petrec tot felul de lucruri în urma cărora Cobb şi ai săi trebuie să ajungă la secretul căutat şi trebuie să pună mîna pe el. Problema lui Cobb e că are copiii în State şi nu-i mai poate vedea. Pe asta se bazează un magnat japonez, Saito (interpretat de Ken Watanabe), atunci cînd îi cere lui Cobb să se angajeze într-o misiune extremă: nu are de furat secrete din mintea cuiva, ci trebuie să planteze o idee în subconştientul unui afacerist rival, pentru ca Saito să cîştige o poziţie economică privilegiată. Dacă va reuşi, Cobb se va întoarce acasă fără probleme. Odată acceptată misiunea, Cobb îşi alcătuieşte echipa de lucru şi începe operaţiunea. Pe o muzică scrisă de Hans Zimmer, a cărei temă principală e un mix între mugetul tripozilor din War of the Worlds al lui Spielberg (un muget construit cu instrumente clasice) şi un rock-atmosferic inspirat. Dacă reuşeşte să insereze acea idee, echipa lui Cobb va construi o nouă origine, o cauză pentru ideile din prezent ale personajului vizat, treabă desemnată de termenul care dă numele proiectului, inception / început.

Din primele secvenţe ale filmului ştii că vei urmări o super-producţie hollywoodiană convenţională: Cobb, personajul lui di Caprio, e întîns în apă, la malul mării, camera urmăreşte în relanti starea mării şi starea bărbatului. Imagine spectaculoasă, filmare care îţi taie respiraţia. Ăsta e filmul în întregul său: o înşiruire de imagini excelent construite, efecte speciale halucinante şi cam atît. Revenind la ideea filmului - că visul şi realitatea pot fi confundate -, problema nu e că gîndul ăsta circulă prin lume de cînd au apărut Platon, Matrix sau Dallas (erau multe episoade fără Bobby, care s-au dovedit a fi un coşmar al Pamelei şi al milioanelor de fani ai serialului), problema e că Nolan o spune exact aşa cum, după nici jumătate de oră din film, veţi intui că o va face. Singura surpriză reală provocată de film e ameţeala care te cuprinde din cauză că nu mai ştii exact în ce nivel al visului joacă personajele (că visele au vreo patru niveluri) şi nu ai pe marginea ecranului un indicator precum cele din lifturi, care să îţi arate la ce etaj oniric se derulează acţiunea. Altfel, subtilitatea ideatică a peliculei reiese din numele pe care le poartă personajele feminine de pe ecran: Ellen Page e Ariadne, membru al echipei lui Cobb, cea care trebuie să construiască labirintul oniric în care vor evolua personajele; Marion Cotillard e Mal (rău în franceză), soţia lui Cobb, un personaj negativ, o prezenţă care îi perturbă acestuia visele, aşadar munca.

http://agenda.liternet.ro/articol/11...Inception.html

* * *

De remarcat si schimbul de replici atasat analizei:

chiar asa?
Catalin Ionete, 05.08.2010, 00:48
Ca sa-ti dai seama de intrebarile pe care le ridica Inception, e nevoie de o profunzime care pare ca lipseste in totalitate autorului acestui review* (si altora asemenea lui). Nolan se joaca cu realitatea si visul intr-un fel in care nu s-a mai jucat nimeni pe marele ecran si nu stiu daca macar in literatura s-a mai dus cineva atit de departe cu joaca. Tendinta asta de minimizare a maretiei a ceea ce nu intelegem!

RE: chiar asa?
Lucian Maier , 05.08.2010, 14:23
Înaintea lui Nolan s-au mai jucat cu problema realitate-vis sau cu dinamica visului şi Richard Linklater (în Waking Life, pe care îl pomeneam în text), şi David Lynch în Mulholland Drive, Akira Kurosawa în Dreams (Yume) sau fraţii Wachowski în Matrix. Dacă doriţi să găsiţi rădăcinile acestei probleme – relaţia realitate-vis în cinema, - puteţi merge pînă la The Cabinet of Dr. Caligari, filmul lui Robert Wiene din 1920, o poveste în ramă care sădeşte în cinema un twist pe care îl va folosi şi Radu Mihăileanu, de exemplu, în Train de Vie. Pentru filmele care îşi edifică discursul pe realitatea onirică – într-un film întreg, cum e cazul lui Lynch şi al lui Linklater -, sau, parţial, Kubrick în Eyes Wide Shut - structurarea demersului (cu accent pe subconştient, refulări sau pe rolul compensatoriu al visului în realitate) îşi are originea în lucrările lui Freud despre Id, Ego şi SupraEgo (cele două studii de la începutul anilor douăzeci, 'Dincolo de principiul plăcerii' + 'Ego şi Id').
În literatură, viziunea onirică e o convenţie folosită sute de ani (de la 'Visul lui Scipio', cartea a şasea a lucării 'De re publica' a lui Cicero, pînă la 'Divina Comedie', să zicem) pentru a accesa zone ale universului uman şi divin la care muritorii nu ar ajunge fără ajutorul unei muze care îl conduce pe narator în vis.
Ceea ce vreau să spun prin enumerarea aceasta e că Nolan nu vine cu ceva nemaivăzut ca idee (suprapunerea realitate-vis). Eventuala noutate e la nivel de subiect, însă aici mi-e teamă că trataţi complicaţiile narative ca profunzimi ideatice. Faptul că dezvoltă povestea pe patru niveluri onirice, cărora le adaugă realitatea, şi că foloseşte tot felul de gadgeturi pentru a trece de la un nivel la altul, asta nu înseamnă că povestea are profunzime, ci doar că e complicată. Puteţi vedea în acest sens zecile de discuţii de pe forumuri, în care munca principală a iubitorilor filmului lui Nolan e aceea de a explica firul temporal al acţiunii şi de a descoase straturile filmului. Descîlcirea firului poveştii nu înseamnă profunzime, e doar o încercare de a simplifica un demers complicat. Odată desconstruit firul narativ al pelicului, ce rămîne? Rămîn idei majore care să menţină filmul acesta în galeria marilor proiecte cinematografice? Eu cred că rămîne doar un entertainment de calitate, care a avut un marketing fenomenal, în urma căruia puteai crede că vei vedea un film capital.
__________________________________________________ __________
* - A-l acuza pe "autorul acestui review" de "lipsä de profunzime", e cam totuna cu a acuza vara lui 2010 de "lipsä de caniculä" (cel putin la Bucuresti, nu la Ushuaia! (n.Pb.)

De-acord cu tine Pitbull, insa idei majore care sa mentina un film din ziua de astazi in galeria marilor proiecte cinematografice este aproape imposibil. Multe idei sunt reciclate. Este foarte greu sa vi cu ceva complet original in 2010. Problema e ca unii critici (acum depinde ce se intelege prin critici) compara Inception cu opere cinematografice din anii '20, '30 sau '40... Mi se pare lipsit de logica. In al doilea rand, tot vad mentionat Matrix... Matrix are mai multe hibe fata de Inception ca sa nu adaugam faptul ca Matrix a impresionat nu numai prin poveste ci si prin efectele speciale care au fost revolutionare la vremea respectiva. Inception nu a venit cu un astfel de pachet de efecte speciale ci a venit cu o idee "simpla" pastelata intr-un mod ingenios pe pelicula de 65 de milimetri folosita de Wally Pfister. In al treilea rand urasc aceasta comparatie intre filme din generatii diferite chiar daca la baza au aceeasi idee. E ca si cum as compara pe Pele cu Ronaldinho. Eu as spune ca Ronaldinho e mai bun, altii Pele, fiindca el ar fi facut o arta din fotbal. Totusi, nu exista intre cei doi diferente, ambii fiind cei mai buni pentru generatiile respective. Totul se rezuma la pareri strict personale iar singura diferenta dintre cei doi poate fi statistica. La fel e si-n industria cinematografica. Matrix a fost senzatia anilor 90, Inception este senzatia generatiei actuale... Ca unora nu li se pare atat de "cool" Inception pentru ca sunt trecuti prin 40 de ani de cinematografie sau pentru ca au o cultura cinematografica vasta asta este altceva si pana la urma tot la gusturi si pareri personale ajungem nu la o critica exacta. Sunt critici care aduc argumente convingatoare in favoarea filmului iar altii il desfiinteaza. Subiectivismul domina si printre critici deci nu exista o critica exacta (pro sau contra). Totul este relativ...

PS: Pentru cei care cauta raspunsuri... Dileep Rao (Yusuf) ni le ofera (nu pe toate>:) ).

http://nymag.com/daily/entertainment...o_answers.html

Ieri l-am vazut a treia oara, m-as fi multumit si cu doua vizionari, dar m-au luat niste prieteni pe sus. Imi place mult in continuare, dar parca a mai palit din entuziasmul pe care l-am avut prima oara, acum ca am terminat de ros un creion despicand firul povestii in patru. Pentru ca intr-adevar, in afara de despicarea firului in patru, in rest se jongleaza cu elemente cam necoapte, vagi. Jongleria asta la nivelul plotului insa, e pana la urma construita cu multa finete. Leitmotiful scarii lui Penrose pare sa domine cel mai bine structura filmului. Oricat ai incerca sa o iei intr-o directie, culegand indicii care sa-ti dezlege deznodamantul, dai de ceva care nu se leaga. Daca pornesti in directia cealalta, patesti la fel. Ramene bineinteles posibilitatea de a alege o tabara, dar dupa trei vizionari, m-am cam convins ca goana dupa teorii inceptioniste e a wild goose chase.
Citeam undeva ca Nolan a declarat despre Inception ca e "his Bond film", daca asta si-a dorit, cred ca i-a iesit foarte bine.
Altfel, The Dark Knight mi se pare in continuare mult mai zdravan, mai ales ca impact emotional. Mi-am dat seama de asta de prima oara cand am vazut Inception, dar acum mi-e mult mai clar. Prin comparatie Inception pare usor ezitant, cu toate ca e asa de milimetric masluit, se simte ca Nolan experimenteaza, nu executa.

Citeam mai mult sau mai putin atent postarile de pe forum de pana la momentul acestui mesaj, si nu-mi puteam da seama cum in general lumea a comparat Inception cu o multime de filme, mai putin cu cel care mi se pare cel mai relevant, respectiv Memento.

Avem acelasi personaj principal masculin, cu diverse probleme psihologice, suspectat de a-si fi omorat sotia, care continuie sa-l bantuie si de imaginea careia nu poate scapa. Iar in final spectatorul trebuie sa se confrunte cu aceeasi dilema: vis sau relitate. Prietenul meu mi-a zis inca din primele 5 minute ca: "sa vezi ca si asta se termina ca Memento si in final o sa vezi ca totul e un vis".
Nu stiu din ce motive ati mers voi la film, dar eu clar m-am dus in ideea ca voi vedea ceva in stil Memento dar mult mai spectaculos si cu un buget mult mai mare.
Si intr-adevar, premisa filmului este peste The Dark Night, si alte filme de actiune, dar confirma zicala ca "banii n-aduc fericirea", lui nolan neiesindu-i un film comparabil valoric cu Memento.

Problema cea mai mare pe care o am eu, este ca nu ma intereseaza daca totul e vis sau realitate. Nu ma intereseaza daca titirezul se opreste sau nu. Pentru ca daca totul e un vis (ca sa citam din clasici), atunci cine viseaza? Adica la Memento erau totusi doua optiuni: fie el era Sammy si atunci si-a omorat sotia cu injectiile de insulina, fie nu era Sammy si atunci sotia lui a murit violata. Deci, dupa ce se temrina filmul, avea rost sa te intrebi pe care din variante ar trebui de fapt sa o alegi. Dar aici, de vreme ce daca totul e un vis, nu stim nimic despre Cobb, care e sensul? Poate ca de fapt nici nu e visul lui, poate ca e al lui mal, poate ca nici nu are sotie si copii, nu e nimic in film car epoate fi luat ca certitudine.
Asa ca pentru a nu face experienta acestui film total inutila, eu aleg sa consider (desi vad niste semene ca lucrurile ar putea sta si altfel) ca titirezul se opreste, bazandu-ma in special pe faptul ca in plan sonor jucaria incepea sa dea semene de incetinire, poticnire si o viitoare oprire.

Una peste alta, n-as putea spune ca nu mi-a placut deloc filmul, si este oricum mult peste majoritatea block-bustere-lor din prezent. Dar mi se pare ca totul e un pic prea limitat si conventional. Sau cum ar zice profa mea 'cuminte".

si pentru ca tot vad ca e o drama cu traducerea titlului in romana, eu nu pricep de ce nu s-a optat pentru o varianta pornind de la "concepere' sau "origine"... trebuia sa inceapa tot cu "i" sau cum? Ca sa nu mai zic ca mie mi s-ar fi parut interesant sa se numeasca "conceptie" desi se schimba un pic sensul, dar nu cred ca m-ar fi deranjat in contextul filmului...oricum mult mai interesant decat "inceput" si "insertie" (care desi defineste ceea ce facea de fapt echipa lui Cobb, nu defineste ceea ce vroiau ei de fapt sa faca).

Sau 'La origini', Ricutzel, cum am spus acum cateva zile. :))

Matrix e mai coerent, mai rigid, si nu are atat de multe hibe. Si nu, Inception nu e senzatia generatiei actuale, cum a fost Matrix la inceputul 2000-ilor. Senzatia actuala ramane celalalt Nolan, TDK-ul.

Da, "conceptie" ar fi mers. Insa tot cred ca si "Inceput" e un titlu bun. Respecta atat etimologic, cat si ca sens, intentia lui Nolan. Pentru ca, nu stiu de ce, lumea crede ca "Inception" inseamna insertie. Are exact acelasi sens in engleza ca si in romana, si in logica filmului creaza aceeasi senzatie de nepotrivire.

Asta este parerea ta. Sunt alte sute de mii care te contrazic... cum am zis, totul e subiectiv... Cum tu spui ca senzatia actualei generatii e The Dark Knight... sunt multi altii care spun ca Batman Begins a fost un film mult mai bine executat... In consecinta, trebuie sa facem diferenta intre ceea ce ne place noua si ceea ce este placut de catre o intreaga audienta sau cel putin majoritatea acesteia. Acea majoritate considera Inception ca fiind cel mai bun block-buster al ultimului deceniu... Sa corectezi tu lumea, sa spui ca nu e asa e ignorant si tine de subiectivism. Corect era sa formulezi un pic altfel... "Si nu, Inception nu e senzatia generatiei actuale, cel putin nu e pentru mine..." ... era altceva. In concluzie, eu cand afirm ca Inception este senzatia generatiei actuale ma bazez pe o majoritate, iar cand afirm ca Inception este o capodopera Hollywoodiana a ultimului deceniu, ma bazez pe experienta proprie si aici pot fi subiectiv. Daca vrei sa fi un critic bun trebuie sa sti sa faci diferenta intre "facts" si "personal opinions"...

Rifa, m-ai pierdut de la 'asta e parerea ta'. Si sunt sute de mii, chiar milioane, care considera ca manelele romanesti inseamna muzica si ca meltenii sunt oameni.

Majoritatea nu considera ca manelele romanesti inseamna muzica si ca meltenii sunt oameni... Exagerezi inutil si fara sens... Si daca majoritatea ar accepta manelele romanesti ca fiind muzica atunci inseamna ca maneaua este vazuta ca fiind o muzica pe care eu nu o inghit si nici nu o inteleg... iar asta ar fi "parerea mea"... Nu stiam ca e atat de greu sa se faca diferenta intre "subiectivism" si "obiectivism"... sau intre "date exacte" si "pareri personale"...

Mai lipsea sa bagi 'parera mea' si era perfect. =))

Cam multa caterinca infantila venita din partea unui om "trecut" prin trei decenii... Ma rog, in Romania cam totul e la caterinca, inclusiv replicile si aroganta asta aruncata in zeflemea pe forumuri...

Bineinteles. Ies acum sa beau o bere cu prietenii. :D

Hai ca ma bag si eu ca musca-n lapte.

In primul rand pentru ca nu am vazut filmul si apoi pentru ca am carente mari in cultura cinematografica.

Totusi intreb si eu ce e ala filmul unei generatii ? Faptul ca un blockbuster mai are si ceva bun in el il face filmul unei generatii ? Ce ne facem cu filmele care au valoare mult mai mare decat un Matrix , Dark knight sau mai nou Inception ? Pai daca cantitatea dicteaza influenta unei generatii de ce nu manelele?
Adica Matrix a marcat generatia 90 ? NBK,Pulp fiction, Fight club pe cine a impresionat?

Scriu asta in primul rand pentru ca The Dark Knight mi se pare un film de duzina si daca au fost oameni impresionati, marcati sau mai stiu eu ce de el apoi nu vreau sa mai aud recomandarile lor. Ma voi baza pe alte opinii.

Iti recomand opniile lui Armond White ;)

Ai dreptate dar vorbeam de block-bustere nu de Pulp Fiction sau Fight Club... Nu a zis nimeni ca Matrix a marcat generatia anilor 90 din punct de vedere cinematografic ci doar ca a fost senzatia anilor 90... Sunt filme mai bune ca Inception si The Dark Knight dar acele filme nu le poti considera block-bustere...

Cat despre Armond White, este o persoana inteligenta dar in acelasi timp un ipocrit care nu-si doreste altceva decat sa atraga atentia. In momentul in care scrii cronici poztive si ridici in slavi filme precum (si-aici am sa dau multe exemple) Jonah Hex, Grown Ups, The Losers, The Last Song (Miley Cyrus), G.I. Joe, Transformers: Revenge of the Fallen, Land of the Lost, Dance Flick, Confessions of a Shopaholic sau Transporter 3 si lista poate continua, iar Inception, Toy Story 3, A Prophet, Up In The Air, The Messenger, An Education, Inglorious Basterds, District 9, Up, The Curious Case of Benjamin Button, The Reader, Synecdoche New York, There Will Be Blood sau Assassination of Jesse James sunt ridiculizate si desfiintate iti pierzi orice credibilitate...

Daca Armond White e de urmarit, Roger Ebert, Richard Roeper, Peter Travers, Kenneth Turran sau Todd McCarthy ce mai sunt ? Am uitat de Rex Reed un alt fundas care a ajuns critic...

Miercuri este ironica.

lol, si asta e penal: http://www.collegehumor.com/video:1939234

Rifa, pentru a doua oara, Matrix inseamna inceputul anilor 2000.

Ai dreptate, desi Matrix e din '99 si se incadreaza in anii '90, iar Reloaded si Revolutions sunt incomparabile din orice punct de vedere, cel putin Revolutions e jalnic.

1990 - 1999 Blockbusters: Jurassic Park, Terminator 2, Titanic, The Matrix, Forrest Gump, Independence Day, Saving Private Ryan, Mission: Impossible, Speed, Men In Black, Armageddon, Star Wars: Episode I, Batman Returns, Batman Forever, The Mask, Die Hard 2/3, GoldenEye, The Fugitive, The Bodyguard, Basic Instinct.

2000 - 2009 - Gladiator, Lord of the Rings Trilogy, Pirates of the Caribbean Trilogy, Spider-Man Trilogy, The Dark Knight, Iron Man, X-Men Trilogy, Transformers, Harry Potter Saga, Star Wars Episode II/III, Casino Royale, Star Trek, The Matrix Reloaded/Revolutions, Iron Man, Avatar.

2010 - 2019 - Iron Man 2, Clash of the Titans :( , Inception.

Pentru argumentul ca totul a fost un vis...un vis de'al lui Cobb:

Cand se intoarce inapoi acasa la copii lui, acestia se aflau in exact aceeasi pozitie si aceleasi haine ca in amintirile lui Cobb, singura diferenta fiind ca acum s-au intors ca sa le vedem fata...

S-a mai zis? :))

daca totul e un vis, de unde stii ca e visul lui Cobb?

dar ai dreptate cu observatia despre copii. Imi sarise si mie in ochi dar eu inca aleg sa ignor varianta asta. :P
Oricum e evident si din jocul lui Leonarda di Caprio de pana la intalnirea cu copiii, ca pana si el are suspiciuni ca totul ar fi adevarat.

Dar al cui sa fie? Ce interes avem daca era visul altcuiva, altul decat al personajului principal?

de fapt e visul spectatorului, visat in acelasi timp de mai multi oameni, ca sa vorbim precum Cocteau.

si daca e visul lui Cobb, ce interes avem? ca de fapt si de drept nu stim nimic concret despre el.

Normal ca cel mai logic ar fi ca in cazul in care totul e un vis, visul sa apartina lui Cobb. Dar la fel de logic mi s-ar parea sa nu faci un film intreg, un vis, si sa vii ai pretentii ca ai facut cine stie ce constructie inteligenta. Pentru ca vine spectatorul carcotas (aka eu) care spune ca nu e nimic concret in film, pe care sa ma pot baza ca visul ii apartine lui Cobb. Ar putea foarte bine (si ar fi fost mult mai interesant) sa fie visul lui Mal, avand in vedere ca oricum totemul era al ei.



Ar fi fost chiar o varianta interesanta, daca Nolan nu ar fi facut o poveste atat de construita.

Da, la visul lui Mal ma gandeam si eu...dar apoi ar fi fost inutil de complex sa fie visul ei.
Macar Cobb isi dorea un deznodamant, stiam ca ne indreptam intr-o directie...ca avea o misiune de dus la final pentru a se reintalni cu copii lui...

Si cum poti sa-mi spui ca nu stii concret nimic despre Cobb cand numai pe el il analizam tot filmul cu trecutul si problema sa actuala...e cel mai rotunjit personaj din film, asta e clar...si nu vad ce rost are sa presupun ca e visul altcuiva.

Am sa raman cu ce e logic...

Cat despre visul spectatorului...that's amazing. Nu stiam ca un vis poate sa fie atat de comun...nu, raman la ideea ca un vis e unic (exceptand tehnologia pe care au folosit-o cei din film pentru ca inca nu am ajuns acolo...desi daca fac aici o paralela, visul comun in acest film era ceva telepatic, nu influentat de sedativul din servieta care ii adormea instant pe subiecti si atat.) si ca publicul vede de fapt un vis al unei singure persoane (Cobb / Nolan). Mi se pare cel mai sanatos asa...

Nu exista argumente fara contra-argumente in favoarea unei teorii.

Filmul ofera un deznodamant dihotomic.

Spunea Pitbull ca ii place mai mult cronica lui Maier la The Inception, decat cea a lui CTP.
Sunt de acord ca cea a lui Maier este una mai elaborata, aparent mai ”la obiect”. Imi place si trimiterea pe care o face la cartea lui Borges. Dar... spre deosebire de CTP, Maier uita un lucru, unul important: publicul de cinema nu este un public majoritar filosofic, iar Nolan nu este Borges.
Este important atunci cand vii intr-o sala de cinema sa accepti conventia si sa stii ca un film care ruleaza la mall, de exemplu, nu poate fi strict un film de arta, pentru ca in acest caz salile de cinema ar falimenta si atunci am citit cu totii numai din Borges /in acest sens imi amintesc ca la ”Iarburi salbatice” al lui Resnais eram singurul spectator in sala, iar tipu care avea grija de proiectie mi-a zis, compatimitor ca mi-am ales gresit filmul, pentru ca, stie el, multi spectatori au iesit din sala la acest film!/.
Nolan este un profesionist al Industriei de cinema, el face un film nu doar ca sa transmita mesaje filosofice, ci sa aduca si public in sala.
In acest sens, concluzia cronicii lui CTP mi se pare una mult mai buna: veniti sa vedeti filme, pentru ca si asta este o forma de evadare din realitate, pentru ca si ele te invata ceva, iti dezvaluie Minunea.
Concluzia cronicii lui Maier este una elitista si paguboasa pentru cienamtografie in general: The Inception, in doua ore, spune mai putin decat o face Borges intr-o povestire. Adica, alegeti cartile in locul filmelor. Personal, as alege si cartile, si filmele!

Ca tot s-a precizat de titirez si cadrul din final. SPOILER? (nu cred, nu s-a mai deranjat nimeni pe-aici sa semnaleze spoilerele) Mie mi s-a parut clar ca s-a taiat fix la frame-ul in care titirezul incepe miscarea haotica in urma careia inevitabil cade si se opreste. Un titirez nu poate reveni la miscarea uniform-verticala odata ce a intrat in acele "bucle" dezordonate. Cel putin asa ne demonsteaza fizica. Deci e clar ca va cadea, nu incape dubiu.

DAR mie mi se pare un reper atat de firav, daca nu nostim, acest totem al carui rol poate nu l-am inteles exact (daca are cineva rabdare sa-mi explice cum functioneazaa totemurile in film?). N-am reusit sa vad filmul decat o data, la premiera, abia ca am avut timp ptr. vizionare, de unde alte ore intregi de citit comentarii si cronici?

* * *

Mi s-a parut reusit si conform asteptarilor, l-as fi preferat mai adanc si mai bine conturat, ma intereseaza mai putin daca este sau nu o capodopera in devenire, insa consider ca Nolan a gasit punctul de echilibru (poate cu noroc) intre a servi studiolui blockbusterul scontat, a servi spectatorului un film de continut (variabil dupa gusturi, dar mult peste mediu), a egala standardele impuse de TDK. E un film de experienta, nu deosebit de spectaculos dar cel putin interesant d.p.d.v. vizual, intins in cateva randuri dar complet in definitiv. Poate intentionat, insa se simte oarecum un film rece, emotiile par amortite (ok, e vis, da' totusi) - de exemplu secventa SPOILER in care Mal (@rifa, ok mal "rau in spaniola", dar nu crezi ca mai just aici ar fi sa fie "rau" din franceza? haha; apropo, Marion e o prezenta incantatoare!) sare de la balcon - imaginati-va sotia sarind de la balcon convinsa ca viseaza, intr-o mica/mare masura din vina voastra? - secventa cam lipsita de tragic, probabil pentru ca spectatorul deja era derutat de vis/real incat sa mai inghita din plin tragicul de-acolo, deci, cum spuneam, o secventa/un film cam rece la capitolul afectiv.

Si apropo, se intreba cineva mai devreme pe topic daca in urmatorii 30 de ani se va mai scrie despre filme, foarte interesanta remarca!

* * *


^ foarte bine punctat, complet de acord.

Totemul era o ancora in realitate. Cred ca ideea era ca stiai doar tu ca poate face ceva, ca se invarte nu stiu cum, ca are o anumita greutate, etc, si daca reuseai sa-i schimbi proprietatile, erai in vis. Insa, nu stiu cat de practic este pana la urma, daca esti in vis, si tu crezi ca esti in realitate, nu poti pana la urma sa-ti autosugerezi perceptia si asupra totemului? Adica totemul ala tot de propria-ti minte e legat, tot in capul tau este.
Poate e un alt mecanism, desi eu doar atat tin minte ca s-a explicat. Poate sa fie legat de acea tehnologie, de sedativ, nu stiu. Ca asa, mie mi se pare ca nimic nu e concret, ca nu exista nici o certitudine in filmul lui Nolan. Chiar daca pica, intrebarea daca e vis sau realitate ramane.

Exact. :)

Poate doar daca visul e creat de alt arhitect, arhitect care nu poate sti caracteristicile totemului tau, atunci da, poti distinge vis/realitate, altfel.. totemul mi se pare o jucarie care mai mult incurca scenariul decat sa-l sustina.

In alta ordine de idei, ca era sau nu tot filmul un vis al lui Cobb, un vis al lui Mal, sau whatever, nu cred ca altereaza filmul, mi se pare suficient in oricare din variante; scopul unui film nu este neaparat sa-l intelegi intocmai, ci sa te bucuri de el in forma in care l-ai inteles tu, nu?..


Deci cum e cu titirezul?

Intr-un final nu are importanta daca pica sau nu, pentru ca Dom pentru prima oara se indeparteaza de titirez, fara sa il mai intereseze daca e in realitate sau in vis. Dintr-un om obsedat sa stie mereu in ce plan se afla, ajunge sa fie unul care pune fericirea sa mai presus de toate, indiferent ca o visa sau chiar o traia. Titirezul are tendinte clare de a pica si ni se sugereaza ca nu ar fi un vis, fiindca in vis se invartea mereu cu o viteza constanta, fara sa se "clatine". Sunt argumente care sa sustina ambele teorii, cum ca totul ar fi un vis sau ca ultima parte se intampla cu adevarat, eu personal optez pentru a doua, dar cum am spus, ideea e ca pentru Dom acest amanunt nu mai are importanta.

http://io9.com/5602799/did-inception...-movies-ending

http://www.imdb.com/title/tt1375666/...nest/167257951

Nu le-am verificat inca. Am luat o versiune proasta de pe net si nu prea se observa inelul... Poate mai ajung o data pe la cinema.

Si eu sustin teoria ca titirezul cade in final si acel user de pe IMDb aduce argumente solide in favoarea teoriei, dar cum am spus, sa nu pierdem din vedere faptul ca personajului principal nu-i mai pasa de totem, daca pica sau nu.

Mai pe scurt:
Paradoxal – “Inception”


Visul lui Nolan

“Inception” nu este un film de public. Dar este catalogat drept blockbuster. Blockbusterul verii, lunii, anului, ultimului deceniu, ş.a.m.d.
Într-un fel sau altul este un film comercial cu buget mare, cu o promovare foarte bună( ce-i drept, e drept, promovatul filmelor se pare că a ajuns la rang de artă cam de la “Lord Of The Rings” încoace.), dar cum ar putea un blockbuster să nu se adreseze în primul rând marelui public?
Regizorul Christopher Nolan caută artisticul, ingeniosul, creatorul într-o zonă alunecoasă, o zonă în care spectaculosul, explozivul ţine loc de subtilităţi, iar scenariul este practic înlănţuirea unor situaţii care duc înspre exploziv şi spectaculos. Evident, nu este un lucru universal valabil.
Pe de-o parte experimentul lui Nolan, este bine intenţionat, cumva menit să spargă tipologii şi bariere, sau mai degrabă prejudecăţile asupra filmelor inteligente de consum. Pe de altă parte însă, este un rateu pentru că dincolo de ideea revoluţionară pe care o propune şi de scenariul eminamente încâlcit şi pierdut pe drum, filmul nu îşi revendică statutul de film de conţinut ( cam asta ar fi intenţia lui), curgerea sa fiind una previzibilă în sine, iar finalul este reprezentat printr-un “happy end” nepotrivit de grosolan.
“Inception” spune povestea lui Dom Cobb care posedă rara abilitate de a intra în subconştientul oamenilor pentru a fura secrete, informaţii sau orice alt lucru pentru care este angajat. OK, nu aflăm cum a ajuns la asemena capacităţi psihice care l-ar fi făcut pe Freud şi amicii lui verzi de ciudă, dar pe parcursul poveştii tot apar persoane cu astfel de abilităţi ceea ce însemnă că Dom Cobb nu mai este aşa special în contextul în care probabil şi nenea de la băcănia din colţ ar putea intra în visele altor oameni ca să vândă şi acolo pâine caldă.
Într-adevăr, ideea sună într-un mare fel, dar parcă acum îmi este tot mai clar că pâna şi Nolan a pierdut filmul pe undeva şi inconştient ne-a pierdut şi pe noi, cei din sală, în vreun nivel al visului său.
Pentru că “Inception” pare un film despre visele regizorului şi despre ideea sa despre cinema: inteligenţa în consum, dar ideile lui au dat roade numai în “Memento” care prin ingeniozitate reuşea să îţi manipuleze mintea, să te conducă pe drumul lui şi să te suscite.
Dom Cobb este excelent jucat de către Leonardo DiCaprio, dar nu crezi o clipă în el, povestea lui e interesantă, dar nu îţi pasă ce se va întâmpla cu ea, pentru că îi vei intui intr-un fel sau altul finalitatea.
Aş putea să încerc să descâlcesc în următoarele rânduri scenariul filmului, dar ce rost are atâta timp cât ideea oricât originală ar fi fost ea nu reuşeşte să conveargă spre nişte adevăruri umane, să transmită nişte sensuri emoţionale, să comunice nişte principii fundamentale despre lumea în care trăim.
Totul se limitează la nişte replici vădit complicate şi idei menite să încurce, să zgârie, nu să provoace sau să incite.
Nu înţeleg de ce spectatorii şi-ar dori să vadă un astfel de film pentru ca la sfârşit să iasă din sală ofticaţi de faptul că nu au priceput prea mare lucru, dorind să revadă filmul nu pentru că le-ar fi transmis ceva anume, ci doar ca să înţeleagă mai bine ce se petrece în poveste.
“Inception” este un pariu ratat, iar dacă cineva şi-ar dori să vadă un film care să îi elibereze mintea, i-aş recomanda din toată inima o bijuterie cu nume de “Matrix”, o adevarată capodoperă, scris şi regizat de doi fraţi: Andy şi Larry Wachowski.

Bogdan Drumea

As vrea sa-mi explici cum de scenariul este incalcit si pierdut pe drum... Asta desigur daca ai timp.


Asta nu prea conteaza pentru povestea filmului... e un detaliu care nu a deranjat pe nimeni deci irelevant.


Un sarcasm pueril...


I-am intuit intr-un fel sau altul finalitatea si lui Neo din alde Matrix. Si, tinand cont ca Matrix nu are la baza o poveste de dragoste, o tragedie, un caz de lupta personala, o suferinta adanca etc., mi-e mult mai greu sa ma atasez de Neo.


De transmis sensuri emotionale transmite, legat de celelalte doua aspecte nici nu ma asteptam la asa ceva...


Nu am vazut acele idei care sa incurce, nu m-a zgariat nimic decat probabil sunetul floricelelor ce pocneau intre dintii civilizatului de langa mine.


Am fost de 5 ori la film si nu doar ca sa inteleg mai bine ce se petrece... Pur si simplu este un film bine executat...

Suntem un popor asemanator lui Armond White... Majoritatea se identifica cu dansul... Inteligenti sau nu toti vrem sa parem mai mult decat suntem, vrem sa aratam ca suntem mai speciali, vrem sa nu acceptam o idee generala pentru ca e mai cool sa fim anti-generalitati, vrem sa fim mai interesanti si sa iesim in evidenta. Si cum am putea face toate lucrurile astea daca am lauda ce lauda si vecinul? In Romania se critica foarte mult fara o baza, fara un fond; suntem plini de critici in toate domeniile dar nimeni nu vine si cu solutii.

Foarte curioasa cronica pentru un film care ti-a placut. Aproape ca n-ai spus un lucru pozitiv despre film... o fi din cauza maestrului? :P

Si acum serios, cine spune ca e previzibil sa-si dea doua palme. Eu deja mi-am dat... (desi trebuie sa-l revad ca sa ma sigur ca ce e scris in link-urile de mai sus e 100% adevarat)

Nu puteai sa te inseli mai mult. Tot ce ai scris aici e exact invers.

Despre Inception, nu cred ca e previzibil, dar, pentru ca e atat de complicat, parca de dragul de a fi complicat, nici nu surprinde. Te uiti la el, astepti detasat sa vezi ce urmeaza. Disciple a punctat bine.

Mie mi se pare ca rifa are dreptate, in ceea ce priveste implicarea emotionala. Nici eu nu m-am simtit vreodata deosebit de atasata de Neo si Trinity, sau de povestea lor de dragoste.

Problema cu Inception mi se pare ca este tocmai lipsa de "complicatenie". Deci nici vorba sa fie complicat doar de dragul de a fi complicat. Matrix 2 si 3 pe de alta parte, ilustreaza cel mai bibne cocneptul asta de structutras alambicata inutila.

Pe puncte:

Rifa:

1. In cazul in care ai vazut filmul de 5 ori, e ok ca impresia mea sa ti se para gresita. E incalcit cumva la modul: te lasa sa intelegi, sa te prinzi, sa incerci si tu sa tii pasul, pentru ca imediat sa iti puna inca o piedica si sa te incurce si mai rau. Din pacate, cam asa e facut cu totul...
2. O fi irelevant pentru tine, nu zic nu, dar io zic ca este important. La calibrul lui Nolan situatia putea fi rezolvata foarte eficace, scurt si bine punctat.
3. Ce inseamna sarcasm? Dar pueril?
4.Ok, corect, dar Matrix este special prin faptul ca stie cum sa te apropii de el, nu se complica 1 secunda, fondul lui fiind unul foarte profund. Acolo intuiesti pt. ca asa e firesc pt. ca scenariul stie cum sa te lase sa faci asta.
5.Pai cum nu te asteptai? Avand in vedere ideea de la care pleaca, filmul trebuia sa abunde in sensuri si adevaruri. Atunci ar fi fost cu adevarat un film mare.
6.Pai daca l-ai vazut de 5 ori, te cred. Nu zic ca e rau sa vezi un film de mai multe ori la cinema, din contra, salut gestul, e foarte frumos, dar involuntar iti poti si spala creierul insistand pe aceeasi tema...Si eu am vazut "Nunta Muta" de 5 ori la cinema ( 5-numarul magic!), dar nu ca sa ma contrazic eu cu altii, ca vai ce super-bun e filmul, cand el era de fapt o comedie reusita, ci doar pt. ca mi-au placut asa de mult situatiile de acolo incat simteam nevoia sa il revad...
7. Sunt de acord si aici. Este intr-adevar un film chiar foarte bine executat, dar acel "bine" se revendica numai din punct de vedere al regiei si al departamentelor tehnice, nu si a scenariului, care el este motorul unui film excelent.

In rest, atitudinea ta pare mult mai infantila. Nimeni nu se crede nimic. Daca nu mi-a "Inception" asa cum ti'a placut tie inseamna ca vreau sa ma cred special, deasupra tuturor, sa fiu interesant? Si, de ce? Doar pentru ca am scris si eu o mica cronica in care sa imi punctez parerile?
Uite, ti-as recomanda, sa scrii si tu una, ai destule motive, ti-a placut filmul, l-ai inteles si l-ai prins. Poate tu esti vreo persoana importanta de vorbesti in numele poporului care incearca sa se asemene cu Arnold White ( who the fuck is this guy, anyway?), dar mie tocmai lucrurile astea mi se par pseudo-sarcasme puerile.

Liviu: Si pt. mine a fost curioasa treaba, dubioasa chiar. :)) Am incercat sa fac si eu un mic experiment. La prima vizionare, fusesem furat de regie, efecte, decoruri, povestea ma pierduse oricum, dar il savurasem, si intr-un mod bizar nici nu ma plictisise, dar am zis sa nu ma repede cu cronica. L'am lasat sa se mai raceasca, nu am fost sa il mai revad, si asa a iesit ce a iesit...Nicio treaba cu maestru, el cu ale lui, eu cu ale mele...:))

Marius_em: Multam'!

Multam' tuturor celor ce au citit randurile...Mai astept sfaturi, sugestii sau pareri de la voi! :)

Cum adica nu e un film de public? Din articolul tau as deduce ca e afirmatia cuiva, dar nu inteleg a cui.



Nu inteleg de unde si pana unde ai ales "Lord of the Rings" ca punct de referinta. Dar cand nu a fost filmul promovat si vandut? Ca pana si afisele Lumiere prezentau filmele ca pe ceva inedit.
Orice premiu orice festival e o metoda buna de a-ti vinde filmul...




In general arta e cautata in zone alunecoase, si nu cred ca Nolan si-a dorit sa inlocuiasca subtilitatile de explozii. Eventual doar sa sa arate ca se pot face blockbustere si cu continut, cum ai mentionat si tu.
In plus, eu cred ca exista filme previzibile si cu happy end care totusi intra in categoria de filme cu continut. Exemplul care-mi vine acum in minte e As Good as It Gets - care mi se pare o comedie inteligenta, cun un scenariu foarte bun dar care tot pe stereotipul "boy meets girl, they fall in love, they end together" merge. Sau gandeste-te la ""12 angry men"... iti dai seama relativ repede ca tot filmul va fi cu ei in aceeasi incapare, si ca in final cel indecis ii va convinge si pe ceilalti, dar asta nu inseamna ca filmul e lipsit de continut, sau ca previzibilitatea e enervanta.



Ideile lui au dat roade cel putin si in Insomnia.


Parca n-as merge atat de deaprte incat sa consider Matrix capodopera (dar asta e o chestie personala). E foarte adevarat ca si eu fac diferenta intre primul matrix si celelalte doua, dar sa nu uitam ca totusi cei doi frati sustin in continuare ca ideea de trilogie a existat de la inceput. Ceea ce inseamna ca toate cele trei filme ar trebui judecata impreuna. Ori daca te uiti la Matrix 2 si 3, mi se pare ca poti linistit sa vezi acolo multe din chestiile pe care i le-ai reprosat lui Inception. Iar din perspectiva conceptelor explicate in 2 si 3, pana si 1 incepe sa-si piarda din inteligenta. Acelasi lucru se intampla si cu cele trei filme Cube.

Ricutza:

1. Ar vrea publicul sa vada, marele public, un film asa greu cum este "Inception"?. Mie imi e cam greu sa cred pentru ca ei au alte asteptari.
2. As fi putut sa pun si "Star Wars", dar LOTR a fost un exemplu de promovare excelent gandita. Nu ca filmele ar fi fost mai slabe...
3. Pai, da, dar lui nu i-a prea reusit, nu? Am si spus, initiativa e foarte buna, insa rezultatul finit a cam lasat de dorit ( ce rima!)...:))
4. Ok, de acord, dar nu asa exploziv si special ca in "Memento".
5. Si aici ai dreptate, ultimele 2 Matrixuri au fost slabe in comparatie cu primul film, luate la nivele individual, sunt niste filme de actiune foarte bune, luate la nivel de trilogie nu se apropie nici la genunchiul primului film. Oricum, rareori se intampla, ca o continuare sa intreaca sau sa fie la fel de buna precum primul film dintr-o serie. Imi vin in minte "Aliens", "Star Wars 2" ( cred ca asta a fost singurul SW care mi'a placut) sau "Mad Max 2".

Hai, mai, Disaipale, ai dat si tu in boala jurnalistilor romani? Primul lucru de care am facut misto a fost tocmai perplexitatea care i-a cuprins pe multi dupa vizionarea de presa, asa cum povesteste Iulia Blaga. De multe ori publicul larg, pe nedrept numit de specialisti neavizat, recepteaza filmele mai bine decat unii critici sau ziaristi zice-se priceputi in domeniu. In conditiile de fata, este foarte posibil ca multi spectatori 'de rand' sa se simta foarte bine in pielea lor realizand ca au inteles macar o parte dintr-un film cu pretentii, un blockbuster de continut, un film cu pretentii mari la box-office care nu se bazeaza numai pe efecte speciale vizuale.
Per ansamblu, nu-mi displace cronicuta ta, dar imi lasa senzatia ca pui in ea prea mult din personalitatea ta, desi in astfel de situatii se presupune indeobste ca trebuie sa fii cat mai obiectiv cu putinta si analitic pana-n maduva oaselor.
Per total, e de bine, exerseaza si te-asteptam cu noutati de gen. ;)

Stiu ca-mi voi lua capace, dar trebuie s-o spun. Matrix-urile 2 si 3, chiar daca poate nu au acel element-soc, se ridica la nivelul primului Matrix, il completeaza, il imbogatesc cu noi sensuri, cu noi idei.
Primul Matrix chiar e mai steril, concentrandu-se doar pe ideea de realitate vs. virtual, cu implicatiile filozofice derivate de aici ("filozofice" in mod diletant totusi, asta o recunoaste toata lumea, insa care au efect la nivel "mainstream", in sensul ca schimba moduri de gandire, de abordare a lumii in care traiesti, indeamna cinefilul la "filozofare").
Continuarile se muta pe un nou plan, acel al artificialului vs uman, derivat din ce se stabilise in prima parte din trilogie. Si chiar arunca unele idei curajoase, pentru ca, inevitabil, ne identificam cu umanul, si privim artificialul ca pe un inamic. Pe de o parte dragostea dintre Neo si Trinity pare sa fie centrul a ceea ce definim drept uman. Insa apoi suntem loviti cu dragostea "simtita" de artificial. Un cuvant ce implica o conexiune, o definitie artificiala a unui sentiment uman. Si de aici, gandindu-te la ceea ce se intampla in lumea reala, la progresul stiintific, cum ne vom deosebi noi oamenii de artificialul pe care l-am creat? In ultimul matrix se schimba complet macazul, si ne trezim ca de fapt nu exista personaj negativ in povestea noastra, din punct de vedere moral, ci doar o lupta de supravietuire, in care alegem sa tinem cu oamenii, din cauza instinctului de conservare. Finalul e surpinzator si frustrant. O pace intre uman si artificial, desi optima in situatia respectiva, greu de acceptat, mai ales de umanisti.

Scuze de off-topic.

Ambiţiosul Nolan - "Inception"

Andrei Gorzo
Dilema Veche, august 2010

Premisa noului film al lui Christopher Nolan, Inception, este că visele noastre pot fi invadate de echipe de hoţi sau de spioni, în scopul sustragerii de informaţii sau al implantării de idei. Hoţii şi victima adorm conectaţi la aceeaşi perfuzie şi ajung cu toţii în acelaşi vis. Decorul visului respectiv a fost proiectat dinainte tot de hoţi (în fiecare echipă existînd şi un arhitect). Fanteziile arhitecturale sînt interzise. Dacă e vorba despre o stradă, strada aia trebuie să fie solidă şi cu toate detaliile la locul lor - maşini, pietoni îmbrăcaţi corect etc. N-are voie să se metamorfozeze brusc în (să spunem) livada bunicilor (aşa cum tind să se metamorfozeze decorurile din vise). În anumite condiţii se poate cutremura sau poate fi inundată, dar numai în anumite condiţii; în acest film, lumea viselor e o lume foarte bine reglementată.

Atunci cînd vor să coboare la un nivel mai adînc al inconştientului, hoţii se duc la culcare în visul în care se află (cu excepţia unuia, care trebuie să rămînă de pază) şi se trezesc într-un vis-în-vis. Relaţiile dintre un nivel şi altul sînt şi ele guvernate de legi fixe, calculabile - o oră care trece în lumea reală e echivalentul unei săptămîni la primul nivel al visului, un minut la primul nivel e echivalentul a cinci în visul-din-vis şi a treizeci în visul-din-visul-din-vis, o cădere cu maşina de pe un pod de la nivelul unu provoacă o suspendare a legilor gravitaţiei la nivelul doi şi o avalanşă la nivelul trei.

Unele dintre lucrurile astea (de exemplu, faptul că visul se umple de apă pentru că visătorul a fost aruncat într-o cadă) au anumite tangenţe cu felul în care tind să se întîmple lucrurile prin vise, însă prea multe tangenţe n-au, iar filmului i s-a reproşat că totul în el este prea prozaic, prea ad litteram, ca să semene a vis. Într-adevăr, literalismul e de-a dreptul comic pe alocuri: dacă suboconştientul invadat are un sistem de pază, paza respectivă va consta chiar în bodyguarzi cu mitraliere; dacă subconştientul conţine un mare secret, îl ţine într-un seif.

Pe de altă parte, a critica Inception pentru că, deşi e despre vise, nu ne propune o logică şi o imagistică de tip suprarealist, înseamnă a refuza să-l tratezi în propriii săi termeni. Nolan nu vrea să ne propună lucrurile acelea. El ne propune altele: mai întîi ne propune o serie de reguli (multe dintre ele, noi pentru spectatori) şi apoi ne propune o serie de acţiuni care într-o bună măsură nu au sens decît raportate la regulile acelea. E ca şi cum ar inventa un joc şi după aceea ni l-ar demonstra. Privit aşa, Inception e o reuşită impresionantă. E impresionant cu cîtă eficienţă ne face să-i asimilăm regulile. Fără ele n-am înţelege nimic dintr-o secvenţă de la începutul nivelului doi, în care hoţul-şef (Leonardo DiCaprio) îşi abordează victima pretinzînd că este şeful sistemului de pază al subconştientului ei; or, majoritatea spectatorilor par să înţeleagă perfect conversaţia lor.

Neajunsul ambiţiei lui Nolan de a ne şcoli într-un set atît de mare de reguli noi şi apoi de a complica tot mai tare jocul bazat pe ele este că nu-i lasă timp să dezvolte nişte personaje decente şi trebuie să apeleze la clişeele celei mai rudimentare Psihologii a Personajului Hollywoodian. Îi înzestrează pe hoţ şi pe victimă cu cîte o Mare Problemă - hoţul se simte vinovat de moartea soţiei şi victima are un complex faţă de taică-su -, iar pe ceilalţi cu nimic. E un pic jenant ca personajul "arhitectei" să nu fie mai mult decît un facilitator narativ (un personaj fără altă funcţie decît aceea de a pune întrebări la care celelalte personaje să răspundă cu explicaţii adresate de fapt spectatorilor) şi e un pic infantil ca secretul operaţiunii să rezide în vindecarea complexului patern al victimei. Nolan o fi vrînd el să inventeze un nou joc, dar nu o formă de şah, ci ceva cu mai multe şanse de succes la Multiplex.

Asta înseamnă bătăi, împuşcături şi explozii: la nivelul unu, hoţii sînt urmăriţi cu maşina de forţele de pază ale subconştientului agresat; la doi, se bat cu aceleaşi forţe, dar în lipsa gravitaţiei (adică în stil matrixian), pe culoarele unui hotel kubrickian; la trei, se bat pe schiuri în preajma unei fortăreţe înzăpezite preluate cu copy-paste din James Bond-ul On Her Majesty's Secret Service (1969). Nimic rău în asta, în afară de faptul că Nolan nu e un regizor talentat de scene de acţiune. El e un constructor şi un rezolvator de probleme narative. Rezolvările lui rareori sînt preponderent vizuale - rareori implică vreun design mai complex al cadrului, vreun rafinament al decupajului etc. În scenele lui de acţiune, lucrurile astea - punerea în imagine a actorilor şi a obiectelor, decupajul - tind să fie de-a dreptul mediocre, rezultatul fiind adesea o slabă claritate geografică şi tactică a activităţii violente pe care ne-o prezintă. Hotelul şi lipsa gravitaţiei conferă scenei de acţiune de la nivelul doi o anumită eleganţă, dar schiorii, snowmobilele şi exploziile de la nivelul trei trec într-un vîrtej de impresii nediferenţiate, de senzaţii difuze şi doar în principiu "tari".

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/f...bitiosul-nolan

Toate filmele se adreseaza publicului, diferenta consta in modul in care o fac. Cred ca oricare film maker doreste ca filmul lui sa prinda la public si sa aiba succes - filmele din categoria art house nu sunt art house fiindca asa isi doresc realizatorii, ci pentru ca pur si simplu uneori publicul nu e deschis la ideea de film non-conformist, care nu respecta "ingredientele" pe care publicul le cere, ci incearca sa il convinga sa doreasca ceea ce el ii ofera. Art House-ul se naste din dorinta realizatorilor de a-si pune propria viziune mai presus de cerintele publicului, evident cu speranta ca totusi le vor degusta creatia. Trebuie sa ai in minte succesul pentru orice proiect pe care il faci, altfel ar fi pointless.

Inception e un blockbuster, in primul rand pentru ca e big and it feels big! Nu degeaba s-au investit atatia bani in campania de marketing, Inception a fost "gandit" ca un film care sa le umple buzunarele celor de la Warner Bros, insa cum aveau emotii cu privire la public, daca va fi atras sau nu de ideea de a-si pune creierul putin in functiune, si-au scos toti asii din maneca, inclusiv: "From the director of The Dark Knight". Inception e un film de actiune - car chases, explosions, gunfights. Se supune conventiilor de baza ale unui blockbuster, cu diferenta insa ca nu e mindless entertainment, ci te provoaca sa il analizezi. A fost mult mai putin complicat decat ma asteptam sa fie, probabil pentru ca publicul a fost atat de obisnuit cu filme fara substanta, incat orice slightly different reprezinta o provocare.

De cand e happy-end-ul considerat un final de prost gust? Sau consideri deranjant faptul ca filmul e atat de indraznet si de complex si prefera o solutionare simpla a povestii? Inception putea sa se termine doar in 3 moduri: 1) happy end 2) misiunea esueaza 3) totul a fost un vis si sincer vad happy-end-ul ca fiind cel mai potrivit, in mare parte pentru ca e un happy-end subtil, de care nu esti sigur daca intr-adevar are loc sau nu, pana nu cauti indiciile aruncate prin film. Happy-end-ul functioneaza ca un twist bun, in sensul ca atunci cand derulezi filmul inapoi, iti dai seama ca indiciile au fost acolo all along si te intrebi cum de ti-au scapat.

2) In cazul in care nu reuseau inception-ul, filmul s-ar fi terminat cu arestarea lui Dom odata ce avionul ar fi aterizat. So? Din punctul meu de vedere ar fi fost un final nesatisfacator....

3) Totul e de fapt un vis - oh come on, chiar daca in cazul lui Inception functioneaza si nu da impresia de lazy screenwriting, tot e o iesire prea banala.

Cat despre motivatia echipei lui Dom sau mai degraba lipsa ei, despre care se discuta cu ceva pagini in urma...puneti-va voi in situatia lor si ganditi-va daca ati putea spune NU unei asemenea oferte. Sa construiesti o lume imaginara pana la cel mai mic detaliu si sa o manipulezi cum vrei tu - singurul risc e sa doresti sa ramai acolo, un risc pe care majoritatea si l-ar asuma insa. Cand Ariadne pleaca dupa prima ei "lectie", Dom stie ca se va intoarce, pentru ca pur si simplu e o experienta mult prea interesanta ca sa nu o repeti. Ah si numele ei nu cred ca sugereaza neaparat ca tot filmul ar fi un vis, e mai degraba un indiciu ca ea va fi cea care ii va deschide ochii lui Dom pe parcursul lui, cea care il va determina sa inceteze sa mai inlocuiasca realitatea cu fericirea de care avea parte in vis. Cat despre lipsa unui villain, villain-ul filmului e subconstientul insusi, ori ca este antrenat sa atace cum s-a intamplat in cazul lui Fisher (pentru ca deh, Dom nu era singurul hot de secrete, ci era cel mai bun hot), ori ca incearca sa te impiedice sa te trezesti (Mal).

Diferenta principala dintre Inception si TDK, este ca aici lumea populata de personaje e mai interesanta decat insasi personajele, in timp ce TDK e mai character driven. Totusi, e imbucurator sa vezi in Inception ca fiecare personaj are momentul sau in care straluceste, absenta unui "show stealer" e uneori binevenita. Tocmai acele momente prin care ei se remarca au fost de ajuns sa imi pese de fiecare, fara a fi necesara o intreaga biografie a lor.

Probabil singurul lucru la Inception care m-a facut sa ridic spranceana a fost moartea lui Mal de care Dom a fost acuzat. Imi vine greu sa cred ca nu si-ar fi putut demonstra nevinovatia si nu s-ar fi putut dovedi faptul ca Mal nu se aruncase de la geamul camerei devastate, ci de la cel de vis-a-vis, but oh well, treaca-mearga :P.

si pentru asta filmul ofera o explicatie : incercarea lui Dom de a dovedi instabilitatea psihica a nevestei sale a esuat deoarece inainte de a se sinucide ea a fost la 3 medici diferiti care au atestat sanatatea ei dpdv psihic. totodata Mal a lansat si zvonul conform caruia Dom vroia sa o ucida :)