Nu de cauzalitate, ci de coordonare copulativă (de adunare a două expresii de același semn, că vorbea cineva de algebră). Erou e cel care, dimpotrivă, ia partea celor cinstiți în detrimentul răufăcătorilor. În fine, ăsta e numai un exemplu. Ce voiam eu să spun e că filmul are mari probleme de argumentare logică și etică. Atunci când pleci de la premise false, când ai în minte o idee care nu corespunde realității, ești în pericol iminent ca, pentru a-ți îndeplini obiectivul, să te încurci în erori.
Scenariul, cu umilirea lui Silviu de către toți (colegi, director, gardieni, mamă), mai puțin studentă, nu justifică logic și moral escaladarea din ultima treime, cu sechestrarea stagiarei. Personal, m-ar fi mișcat să constat existența unei relații de camaraderie între Silviu și unii dintre colegi, sau măcar între el și Ursu. Cât de uman e un deținut care nu are prieteni în pragul eliberării după patru ani de închisoare. Silviu are, asemeni lui Țugurlan al lui Preda, un simplu țuțer rezoneur, tâmp și inofensiv.


...ți de tensiune erotică.
E absurd. Ce cafea? Premeditare există, dar nu e premeditarea personajului, ci a scenariștilor, care introduc tot soiul de mici amănunte ca să le iasă rezultatul preconizat (care, repet, e fals).
Întreba cineva de ce nu îi explică eroul șefului de penitenciar situația sa. Păi, i-o explică. De ce nu-i explică directorul lui Silviu situația în care se află și mai ales ce-l așteaptă la capătul escapadei lui nebunești. Aici nu e vorba de mine, care mă rugam cu vreo două săptămâni în urmă de o colegă să retragă insultele adresate unui administrator și îi promiteam să intervin chiar să fie iertată, ci e vorba de un profesionist care putea să-l dezarmeze imediat pe sechestrator, numai amintindu-i de viitorul lui și al fratelui lui.
Dar mă opresc aici; nu vreu să mai discut despre erorile scenariului și despre licențe dramatice, ca să nu mi se spună că sunt superficial. Problema nu o reprezintă, din păcate, detaliile acestui film, ci ideea greșită de la care pornește - formularea unui corolar aberant pentru imperativului categoric din Critica rațiunii practice întru forma: „Când scopul acțiunilor tale este umanitatea, mijloacele nu mai contează.”

Eu când am scris de cei doi „C.M.” mă refeream la cunoscuții (și îndrăgiții) cineaști-producători. Să nu fiu înțeles greșit. Iar „C.P.” nu se referă la tânărul cu tată fost-arbitru.

Stiu, te-ai referit la Cätälin Mitulescu si la Cristian Mungiu, apoi la Cristi Puiu, nu la Corneliu Porumboiu.
Eu prin C.M. mä adresez Dragomarei, care obisnuieste sä-si räneascä unii prieteni la fel de crud si gratuit ca mica ei femelä de papagal, care si-a ucis bärbätusul (de unde i s-a tras si porecla: Criminala Micä).

Știu, știu, e vorba de un joc de cuvinte care pleacă de la cele două prenume ale prietenei tale. Eu am făcut precizarea pentru ceilalți forumiști.

Nu-i acuz pe cei doi regizori-producători de rea-credință. Dimpotrivă, l-am suspectat multă vreme pe cel pe care l-am lăudat că ar fi de o calitate umană inferioară celor doi, mai ales după filmul ăla (sau ca în filmul ăla) al lui în care unul dintre eroi (negativ, ce-i drept) îi judeca pe colaboratori, dar și pe oameni în general, după reflexele lor digestive.

Da' zi-le pe sleau - ce atâtea rebusuri...?
Parc-ai fi în "Trio Ra-ta-ta", când la un moment dat au experimentat cum ar fi sä nu mai dea nume, ci s- vorbeascä la modul semi-abstract - de-a iesit asa (pe ritm de tango):

"Când ci... ne-va, de un-de-va,
A zis de-alt-ci.. ne-va ce-va..."

(Apropo, mai stii "Trio Ra-ta-ta"?)

M-am temut să nu ajung iar în colimatorul unor oameni care nu înțeleg ce înseamnă estetică, moralitate, responsabilitate auctorială, dar care de-abia așteaptă să mă înjure, și m-am ascuns după pomii ăia din livadă. Ei, care? Ăia de-i văruiau băieții ăia în stare de semi-detenție!

Nu nu - färä jumätäti de mäsurä! Sau zici, sau nu zici!
(O singurä exceptie: când ambiguitatea nu e temätoare, ci conotativä! Am în vedere scamatoria mea de-acum o lunä trecute fix, când am folosit acronimele M.M. si C.C. - reprezentând douä personaje fictive dintr-un proiect actual al meu - iar un fraier a muscat momeala si a dezläntuit ditamai scandalul; pentru cine-i curios: personajele respective se numesc: Mirela Manole si Carla Corfanta - nici o legäturä cu "Carol Corfanta", desi recunosc o inspiratie de tip strict fonetic.)
Inchis paranteza. Deci:
1) Cine, ce si cum?
2) Mai stii "Trio Ra-ta-ta"?

A fost o joacă inconștientă. Totul a pornit de la asemănarea inițialelor lui Mitulescu și Puiu, după care mi-am dat seama că Mungiu are aceleași inițiale cu primul. În final, am realizat că și Porumboiu ar putea fi implicat în jo(a)c(ă). Lumea și-a dat seama despre cine vorbeam, pentru că am dat amănunte suficiente.
Scuze, nu cunosc trio(let)-ul formidabil de care pomenești.

Era format din Vasilica Tastaman, Stefan Tapalagä si Dumitru Rucäreanu, si prezenta cuplete si scenete satirice la TV, la Album Duminical. Cântecelul lor introductiv gräia:

Ra-ta-ta-ta-ta este un trio
Care cu brio
Vä spune tot ce este nou!
Ra-ta-ta-ta-ta adunä glume,
De pe la lume
Si le aduce-n studiou!

Irezistibil,
Incoruptibil,
Foarte sensibil,
La orice pas,
Prin parafrazä
Vä relateazä
Duminica dup-amiazä!

Ra-ta-ta-ta-ta, în consecintä,
Cu elocintä,
Cât de curând va reveni!
Ra-ta-ta-ta-ta, cu-o melodie,
Si-o ironie,
Sä punä punctele pe i!

Îi știu pe cei trei, cred că i-am văzut și cântând împreună, dar numele trio-ului nu-mi spune nimic. Primii doi știu că s-au prăpădit; „telegenicul” mai trăiește?

Nea Titi? Socot cä da.
Am jucat cu el si cu Jean Constantin într-o secventä din "Am o idee", da' au täiat-o la montaj - firesc, era complet în plus; idei crete d-ale lui Alecu, improvizate pe platou.

Gata, back on topic.
Nea Floydule! Mai vine, nene, consultanta aia juridicä, sau acum aleargä dupä ea cu satâru' prin ogradä...?

Dragomara, cui te adresezi, că nu se înţelege.

Maică-mii, că ea postase din contul tău. ;) :D

mirodoni, de data asta ai dat de dracu'.,,chiar ti-ai gasit nasul,sa stii.

Ba io cred tocmai contrariul deoarece:

- e foarte tânăr, mai exact inconştient, nerăbător şi impulsiv,
- e la prima abatere,
- directorul îi se refuzase o permise (ăăăă... nu ştiam că aşa ceva este posibil în puşcărie :-O ),
- mama urma să-i ia fratele în Italia, împotriva voinţei lui (a lui Silviu), şi ăsta a fost singurul mod în care el s-a priceput să i se împotrivească
- se îndrăgostise la prima vedere de studenta la sociologie, şi era conştient că chiar dacă ar fi fost în libertate nu ar fi avut nicio şansă ca sentimentele să fie reciproce

etc.

sunt de aceeasi parere,mai putin nota.as zice un opt, opt si ceva.

Mă gândeam acum că principalul motiv pentru care mi-a plăcut acest film a fost sinceritatea deciziilor lui Silviu, cel are s-a manifestat conform vârstei sale foarte tinere, a lipsei de experienţă, a nerăbdării, tupeului şi inconştienţei. Un Silviu raţional, calculat, meditativ şi respectuos nu prea m-ar fi atras, unde el nu ar fi fost deloc credibil.

Mi-au mai plăcut mult falsa smerenie degajată de Silviu prin poziţia capului mult aplecat-n faţă, cu ochii-n pământ, şi expresia interogativă şi totodată tâmpă pe care i-o dădeau chipului sprâncenele mereu ridicate. Din foarte multe puncte de vedere Silviu e un puşcăriaş tipic.

Cati puscariasi a(t)i cunoscut ? Fac trimitere la sintagma "puscarias tipic''.

Dacă te adresezi mamei tale, atunci m-am lămurit. Am să-i transmit.
Altfel nu înţelegeam ce legătură au gâsculiţele lui Keepwalking cu modul meu de a percepe şi asimila un film. Credeam că te referi la modul lui de a percepe şi asimila un film, care constat că e total diferit de al tău. În timp ce părerea mea coincide la fix cu a ta, de la percepţia lui Silviu ca erou negativ, până la amănunt, cum ar fi mirarea că din puşcărie poţi obţine o permisie de o zi, când foarte simplu era s-o aducă pe mama lui la puşcărie, că era la doi paşi.

Să ştii că eu sunt acelaşi MIRODONI, chiar dacă mi-au alungat ăştia motanul acela blând, care doar se prefăcea că boxează, ca să-i întărâte pe unii care nu suportă pisicile.
Tu, însă, nu pari a fi aceeaşi DRAGOMARA care sărea la beregata lui Pitbull. Ba se pare că te-ai simţit inclusă printre gâsculiţele lui. Dar remarca era a lui Keep, nu înţeleg de ce sari la gâtul meu, şi ce caută remarca respectivă într-un citat adresat mie şi mamei tale.
Că n-ai aripi şi nu poţi zbura, e clar.

@Mirodoni - nu ştiu cum scrii, şi acum mă refer la scenariile tale, însă constat că de citit citeşti al dracului de prost, tată, sau mai pe scurt: pricepi foarte greu, sau deloc. :"> ;) :D

Revin mai pe seară să-ţi explic ce-am vrut să-ţi zic. :|

Recunoscând cä sunt bâtä în materie de drept penal, presupun totusi cä toate considerentele de mai sus sunt strict umanitare, neavând nici cea mai micä relevantä juridicä.
...Dar sä nu ne pripim. Uite-acus vine Floyd de pe coclaurile pe unde umblä creanga (nu Ion!) si ne dumireste.

Poa'să vină, da'io una nu cred că el e avocat, sau cel puţin nu unul pe a cărui părere să mă pot baza - spun asta ŞI pentru că nu-l cunosc. :D ;) Părerea Deleted-ei ar fi interesant de aflat. :"> :P

Floyd ESTE avocat - si pe mine însumi m-a reprezentat, într-un proces din 2004. Are si cunostinte de drept penal.
Dar, desigur, Deleted era expertä în drept constitutional, deci cred cä ne-ar fi putut dumiri mult mai precis; päcat cä ne-a päräsit.

Aşa o fi, tu ştii cel mai bine, dar să bagi luarea de ostatic din "Eu când vreau să fluier, fluier" în aceeaşi oală cu un act terorist, cum ar fi de ex. deturnarea unui avion, mi se pare mai mult decât un cretinism! :D :(
Îmi cer scuze pe acestă cale că trec peste părerea avocaţilor care au descoperit Netul, forumurile şi Messenger-ul la Primăria Capitalei. Admir totuşi lectura din... Codul Penal. ;) :P

Drago, nu e cazul sa jignesti. Floyd, chiar stie ce spune! Doar n-o fi pazit curca in facultate.In patru ani s-o fi lipit ceva de el.
Si pana la urma, ce mare scofala cu chestia asta? Mie, mi se pare mai putin importanta.
Oricum, teoretic, are viata ratata.
Ce mai conteaza inca o pedeapsa in plus, atata vreme cat societatea nu-i ofera alternativa pentru a se reintegra?Cati fosti puscariasi de teapa acelora din film ati vazut sa aiba o casa,un serviciu si o familie dupa ce si-au terminat perioada de detentie?
Furia pe care o simte fata de mama lui este mult prea adanca.Neputinta acesteia de a-i creste si a tina unita familia, a facut ca Silviu sa ajunga unde a ajuns.El incearca cu disperare sa se rupa,tocmai d-aia vrea ca fratele lui sa nu plece.Ar fi ca o amara razbunare pentru el.

Nu vreau să fac opinie separată, dar cartegoric lui Marius i-ar fi mai bine lângă o mamă într-o continuă căutare - ca să folosesc un eufemism - a bărbatului ideal, dar totuşi lângă el (Marius), decât lângă un frate absent fost / actual puşcăriaş.

Am fost oarecum dezamăgită că nu a observat nimeni asta. Silviu nu este capabil să aibă grjă de el însuşi, darmite de frate-su. :D :(

Cum spui tu, da'totuşi aş fi preferat să mi-o spui din contul tău oficial.

@Moderatorii mai mereu adormiţi :D - verificaţi IP-ul ăsta, vb. vine! :)) ;)

De la mie se vede cam aşa
1) Eufrosin
2) Eufrosin
3) Mirodoni
4) Restul lumii.... ;) :P :))

de la mine se vede numai asa:
de - infinit la + infinit, mirodoni.
12 logari=12 postari, numai pentru topicul asta.
drago,"nasucul" tau ce-a adulmecat? ma dezamagesti daca nu descoperi tot "arborele genealogic".

@ DRAGOMARA
Eu ştiu să citesc, dar cum zici tu, nu pricep. N-am cum, pentru că tu nu ştii să scrii. Pot să fac unele asocieri între aripi şi gâşte, între gâşte şi Keep, că el a scris, dar între toate acestea şi mine, nu am ce legătură să fac.
Îmbârligătura cu vânarea şi uciderea constantă, de ce nu variabilă, a Magiei într-un joc video n-am cum s-o pricep, pentru că n-am jucat în viaţa mea şi chiar detest jocurile video. Caută altă figură de stil.

Ai promis că vei reveni să-mi explici ce ai vrut să zici, dar se pare că nici tu nu mai pricepi ce ai vrut să zici.

Nu ştiu cine este ZXCVBNM, dar credeam că ai minimum de inteligenţă să-ţi dai seama cât de cât cine sunt şi că eu nu procedez ca tine. Pentru că nu am de ce.
Jigneşti pe toată lumea, ca şi cum tu ai fi cineva, dar nu eşti nimeni. De fapt dacă ai fi cineva, n-ai jigni. Când e cazul ai putea folosi ironia.

Nu ştiu care e rostul tău pe aceste meleaguri, că scenarii zici că nu scrii şi nici nu vrei să citeşti. Înţeleg că ştii să vezi filme. Am şi eu 6 filmuleţe în ATELIERUL DE SCENARISTICĂ, topicul „Cineclubul d’altădată”. Dacă nu ai acces acolo, le găseşti pe YouTube.

Asta ca o invitaţie, şi pentru RVN, care-ţi ţine isonul, nu o obligaţie, şi dacă nu eşti oarbă.

Nu cred că mesajul postat de tine îmi aparţine, deoarece eu nu-l fac pe "ă" astfel.

Şi chiar dacă mi-ar aparţine nu văd rostul aducerii în discuţia prezentă a unor afirmaţii din trecut, afirmaţii care nu absolut nicio legătură cu discuţia noastră.

NU-mi aparţine mesajul dar sunt absolut de-acord cu ce se scrie acolo.

Nu ţi-am mai răspuns, aşa cum promisesem, pentru că detest să explic ca la clasa întâi unor oameni de peste 30 de ani, şi apoi nu am timp şi cel mai grav e nu-mi face nicio plăcere să discut cu tine. :(

NO, uite cum stă treabă:

- tu nu eşti toată lumea, da'tu te poţi încă comporta ca atare, chestia asta chiar nu mă deranjează, mi se pare doar un pic jenant că vb. în numele altora, dar şi asta e absolut de înţeles,

- nu am să citesc NICIODATĂ vreun scenariu al unui tip care este incapabil să priceapă o frază simplă, absolut oricine ar fi el, nu te supăra dar timpul meu e preţios, şi apoi chiar să vreau nu aş putea, însă în ceea ce te priveşte chiar nu vreau, tu asta să reţii. Aaa... şi am acces în Atelierul de scenaristică. ;)

- nu ştiu ce ştii tu despre mine, şi mai ales de unde şi de la cine - pratică care ţine absolut de ţaţe, şi pe care-o detest enorm - însă atâta vreme cât nu ştii de la mine şi de la cei de lângă mine chiar nu mă deranjează, însă nu mă pot împiedica să nu constat că e păcat de timpul pe care-l piezi cu asemenea îndeletniciri, dar cum şi asta e numai problema ta n-ai decât să-i dai bătaie în continuare.

Şi acum să mă duc să-mi caut unul dintre mesajele pe care nu le-ai putut citi (=înţelege). Vreau să reţii că este primul şi ultimul pe care am să ţi-l explic. :"> ;)

scuze de off-topic. :D dar e musai să ne întoarcem la clasa întâi
 

Ăsta era meajul tău:


Ăsta a fost răspunsul la mesajul tău.


Deci:

- tu ai întrebat cine este RVN iar eu ţi-am răspuns folosind cuvinte din proprul tău text, cuvinte pe care le-am şi marcat [b][color=DarkRed][i][u][size=5],
- după aia am spus că şi io dacă aş fi avut aripi aş fi zburat demult. Ce vrei mai ironic de-atât?!:-O :P
- cât priveşte PS2-ul este modul în care percep io analiza de film pe care-o practici tu, acum bănui eşti ceva contabil, sau inginer, sau altă meserie "neumanistă", ca să zic aşa, deci chiar ai o scuză, numai că arta se măsoară cu alte "scule".

PS: sper că ai să mă scuteşti de eventualele comentarii, dacă nu pe mine, cel puţin pe restul celor care-şi pierd vremea citind off-topice! :D
PS1: şi dacă io nu folosesc ironia, atunci nimeni nu o foloseşte! Faptul că tu nu o pricepi - vezi remarcele legate de aripile mele, de mama mea, de faptul că m-a mâncat în cur să-ţi spun cine este RVN şi tot aşa!
PS2: Hai baftă, şi ia-o mai uşor, nu totul este despre tine şi nu toţi îţi vor răul sau te desconsideră etc.
PS3: uitam esenţialul: incidentul ăsta s-a produs numai din cauza prostiei mele, dacă mi-aş fi ţinut gura acum nu mi-aş fi pierdut juma de oră în explicaţii de grupa mică. X( :(( :|

Foarte bun actorul din film, Pistereanu. Bun si Mihai Constantin si ”fratele mai mic, pentru salvarea caruia se sacrifica personajul principal. Filmul este de fapt o poveste despre iubirea fraternă, cotele la care poate ajunge aceasta.
Dimpotriva, relatia de pasiune cu personajul feminin mi se pare palida si lipsita de consistenta.
As remarca si umorul pe care, dinciolo de tenebrosul subiectului si a locatiei, Serban il demonstreaza pe ici-colo si care face ca filmul sa creasca.

umor???
zau, daca am ras la vreo faza.adu-mi aminte de una, macar.
poate la aia cu capra...sau..

Chiar felul de a vorbi al personajului principal inseamna umor. De asemenea, si asa-zisa scena de suspans, cand conducerea inchisorii in frunte cu Mihai Constantin negociaza eliberarea studentei luata ostatica. Si acolo era umor... Ar mai fi si altele. Diar nu ai vazut filmul intr-un mod incrancenat, ca e pacat sa-l fi vazut asa.

ai un mod ciudat de a percepe umorul, Frank. poate-l vezi numai p-ala negru.sau, poate, nu stiu eu sa-l vad,decat pe ala alb.
lui Silviu nu-i ardea de glume si nici celorlalti detinuti.eventual, poti face doar, haz de necaz.

Eu am vazut acest film intr-o sala de cinema cu multa lume, unde au mai fost oameni care au ras. De fapt, este important sa vezi filmul cu public, ca sa-ti dai seama de valoarea lui. Ma indoiesc ca toti din sala radeau ca prostii si de fapt in acest film nu era nimic de ras. Sa nu exageram.
Am crezut intotdeauna ca, pe langa film in sine, conteaza mai ales ochiul spectatorului. De exemplu, filmele lui Caranfil sunt pe mai multe niveuri de percepere: unii sesizeaza nivelul de jos, cel cu umor mai grosier, pentru altii filmele lui Nae dezvaluie delicii de stil si de limbaj mult mai rafinate. Depinde la ce nivel te situezi.

nu inteleg o chestie. ai dedus cumva ca eu n-am vazut filmul la cinema, sau stii sigur asta?

Îți mai aduci aminte când ai râs? Ai râs când șeful dormitorului îl umilea și-l scuipa pe erou sau atunci când ultimul îi ținea stagiarei fragmentul de sticlă lipit de catotidă? Spune-ne, să râdem și noi... Dar în 4 luni... replica „Mersi.” nu te-a făcut să te râzi?
Realizatorii filmului s-au luat prea în serios ca să ne mai ofere șansa de a zâmbi măcar.

Am ras si eu de multe ori in timpul filmului - si dintr-un motiv cat se poate de firesc (la modul general): este o DRAMA, nu o tragedie, iar genul dramatic combina elemente de comedie si de tragedie. Fara umor, drama cade in melodrama - ceea ce nu e cazul aici.
N-am inteles metafora cu "umilitul si scuipatul", cu "ciobul de geam la gat" si cu "mersi".

Cam patetic... Atunci cand Serban a zic ca filmul lui este mai ales pentru public, in mod sigur ca s-a referit si la faptul ca filmul are si umor. Repet, nu ma refer la umorul grosier, ca probabil doar pe asta il aveti voi in vedere.

repet intrebarea Frank, n-o da cotita.

Nu pot sa cred ca in sala de cinema unde ai vazut tu filmul /daca zici asta/ nu a ras chiar nimeni. Atunci este foarte nasol pentru Serban in primul rand. E totusi un film, nu un studiu despre viata grea a puscariasilor din Ro.

vrei sa afli ceva? sala de cinema era goala!
cu exceptia mea si-a ta, evident!
(mincinosule!)

N-ai înțeles! Eu n-am zis că nu ar fi avut de ce să existe umor în film. Eu am semnalat numai absența lui.

În fond, poate am râs și eu dar nu-mi amintesc când. De-asta l-am rugat pe flăcău să-mi re-amintească în care secvențe se putea râde.
Ce naiba, de ce nu citiți exact și complet ceea ce scriu? Am zis:
„Realizatorii filmului s-au luat prea în serios ca să ne mai ofere șansa de a zâmbi măcar.”

Ba am înteles, dar am vrut sä fiu mai elocvent: am semnalat si motivatiile umorului, nu numai prezenta lui.

Serios?? Iubire fraternă?
Se consideră că un film, sau o operă de artă, este cu atât mai bun cu cât lasă loc la mai multe interpretări. Dar nu chiar diametral opuse, cred eu.
Artistul nu dă soluţii, doar prezintă situaţia. Talentul constă în a prezenta astfel situaţia, încât toate interpretările, oricât de diferite ar fi între ele, să se susţină. Dacă situaţia prezentată are goluri, pot lua naştere interpretări eronate.
De exemplu, mi se părea mult mai important să se discute aici despre motivul pedepsirii unui minor cu 4 ani de detenţie, decât despre numărul de ani pe care urma să-i primească după evadare. Chiar nu are importanţă dacă vor fi 2 sau 20.
Important este că şi-a trădat fratele mai mic, l-a părăsit revenind în puşcărie, nu s-a sacrificat pentru el. A scăpat hăţurile şi a intrat cu oiştea-n gard. Justificările nu-şi au rostul. Nu am văzut niciun gest din partea fratelui mai mic din care să rezulte că abia aşteaptă ca fratele mai mare să fie din nou alături de el. Ce a încuviinţat, a încuviinţat de frică. Şi mama tot de frică a jurat. Nu a apărut niciun element nou, de luat în seamă, din care să rezulte că şi-a schimbat atitudinea.
Toate telenovelele de doi bani se bazează pe păstrarea unui jurămănt.
Alta ar fi fost situaţia dacă acela care îl provoca ar fi fost scuipat de ceilalţi puşcăriaşi, sau luat la bătaie de aceştia! Atunci s-ar fi justificat întoarcerea lui Silviu la puşcărie.

Păi are, pentru că în primul caz ar fi vorba de o operetă, pe câtă vreme în al doilea avem de-a face cu o tragedie, cu distrugerea unei vieți.


Goluri, dar și scăpări și mai ales premise greu de acceptat, ca și în 4 luni..., unde eroul negativ risca mulți ani de închisoare pentru un capriciu pe care și-l putea satisface ieftin și fără complicații.

Problema gravă a celor două filme e alta. Îngăduie-mi să încep cu o anecdotă.
În ultimele luni ale războiului din Pacific, atunci când japonezii nu mai aveau practic flotă, comandanții unității speciale de atac Kamikaze au stabilit că niciun atac sinucigaș nu își mai poate permite să irosească inutil vieți și echipament, astfel că un militar dotat cu explozibil trebuia să ia cu sine pe lumea cealaltă cel puțin zece inamici, un avion sacrificat odată cu pilotul trebuia să scufunde cel puțin o navă de război inamică de dimensiuni reduse, iar o navă mică sacrificată trebuia să ducă pe fundul oceanului un vas de linie al dușmanului.
Șerban și Mungiu ne propun un schimb păgubos: sacrificarea unei ființe umane pentru salvarea unei alte (singure) ființe umane, cu aerul că ne oferă soluții morale de urmat. Eroic și înălțător e ca puțini să se sacrifice pentru mulți. Chiar sacrificarea criminalilor de către comunitate se ia în considerare în multe țări dezvoltate (așa cum se întâmpla și la noi în perioada în care codul penal prevedea pedeapsa capitală) numai odată cu existența celei de-a doua victime și oricum această sacrificare are loc tocmai pentru a proteja viitoarele (numeroase) victime, prin descurajarea altor potențiali ucigași.
Soluția propusă de cei doi cineaști în cele două filme ale lor premiate este stupidă și absurdă. Orice spectator cerebral și care mai respectă specia umană e dezamăgit și dezgustat de idealismul găunos și care îi satisface numai pe cei auto-suficienți, pe cei care îi împart pe oameni în „noi” și „ei”, după criterii abjecte, pe cei dispuși să se înregimenteze fără prea multă cumpănire prealabilă unei cauze oarecare „din principiu” (deși e vorba de cele mai multe ori de principii meschine, de interese mărunte și personale, de pasiuni frivole), cauză pentru care socotesc că orice devine permis - trădarea, crima, lipsa de respect față de celălalt și umilirea cinică a lui.

Vai de mine si de mine...!
Nici vorbä de asa ceva!
Astea nu sunt ore de dirigentie, sau gazete de perete cu "Asa da, asa nu!", sau cuplete de-ale lui Radu Zaharescu, care ne învätau cu simt de räspundere: "Päi e bine? Nu e bine! Pam-pamm!"
Sunt filme artistice, cu continut dramatic, care nu-si propun nici un moment sä "ofere solutii morale de urmat" sau sä înfiereze cu mânie proletarä atitudinile imorale/amorale. Ele povestesc niste întâmpläri de viatä, transfigurate artistic în mod complex, cu bunele si cu relele lor - vizând (si atingând) zone morale mult mai profunde (nu ale exemplelor si verdictelor, ci ale meditatiei si analizei). Tocmai în asta stä valoarea lor. Incomparabil mai mult câstigäm în plan moral dacä, empatizând cu Silviu, participäm la toate greselie lui, îl întelegem dar nu-l aprobäm, îl iertäm dar nu-l urmäm, decât dacä vedeam o peliculä educativä schematicä, bunä ca material didactic pentru orele de educatie cetäteneascä.
Päi, nu?
Päi, da!

Înțeleg foarte bine ceea ce spui. Dar pe erou și pe cineast nu-i înțeleg.
Firește că noi sesizăm erorile lui Silviu, dar nu cumva atitudinea „scârbitului” e prea înțelegătoare?
Îți mărturisesc că din momentul în care e cuprins de delir eu unul nu mai empatizez cu el. Din acel punct, filmul devine prea lipsit de credibilitate și de echilibru etic. Fiind definit ca victimă, rămânem de partea lui numai atâta vreme cât rămâne victimă, adică până atunci când se transformă în agresor. Prea i se satisfac toate solicitările, prea e brutal în mod disproporționat.

Că frumos le zici, coane, şi câtă dreptate ai!
Nimai că nici eu nici Ipu nu am lăsat niciun moment impresia că ne-am fi dorit o peliculă educativă. Discutam despre goluri, lipsuri şi scăpări ale acestui FILM ARTISTIC.
Nu ştiu ce-şi propun, dar asta fac. Atitudinea regizorului faţă de personajele sale este evidentă, iar înfierarea cu mânie proletară a societăţii care nu i-a asigurat TOTUL lui Papan Chiliban este concludentă.
Transfigurarea artistică nu trebuie să înnăbuşe povestea, pentru că se obţin efecte inverse. Nu e cazul tău, al meu sau al lui Ipu. Ci al elevilor mei, adolescenţi care participă la toate greşelile lui Silviu, nu îl înţeleg, dar îl aprobă şi îl urmează. E vina şcolii, nu-mi spune!
Nu au reţinut decât versurile cântecelor din film.