Cinemagia Forum

Cinemagia Forum (https://www.cinemagia.ro/forum/index.php)
-   Cinematografia romaneasca (https://www.cinemagia.ro/forum/forumdisplay.php?f=229)
-   -   Cel mai bun film românesc dinainte de 1989 (https://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=92581)

marius93 29 Jun 2010 15:18

Cel mai bun film românesc dinainte de 1989 mi se pare Nea Marin miliardar (1979) :)

racul 29 Jun 2010 15:29

Liviu Ciulei
 
1 Attachment(s)
Unde sunt filmele de altadata ? Unde sunt regizorii aceia de aur ? Peste cateva zile Maestru Ciulei ,mai precis pe sapte Iulie mai adauga un trandafir in buchetul vietii ! La Multi Ani ,anticipat MAESTRE ! Viata lunga !

Pitbull 29 Jun 2010 15:48

Filmele sunt în Arhivä - sau pe net, pentru cine stie sä le gäseascä.
(Nu dau instructiuni, ca sä nu fiu acuzat de sustinerea "pirateriei".)

Regisorul de aur de-atunci s-a retras demn, în plinä glorie, si a continuat sä facä teatru.
Cei de-acum, poate nu tocmai de aur, dar în orice caz foarte valorosi, îi duc mai departe mostenirea. :)
(Vezi topicul cu cel mai bun film românesc dintre 1989 si 2008.)
http://www.cinemagia.ro/forum/showthread.php?t=92580

cattalin81 30 Jun 2010 15:19

De ce nu apar in lista, filmele din seria B.D., Nea Marin miliardar sau Monstrul?

Pitbull 30 Jun 2010 19:32

Fiindcä programul forumului permite doar 10 optiuni, nu sute si sute.

ricutza 15 Aug 2010 14:52

Am vazut ieri Faleze de Nisip...E destul de amuzant ca uitandu-ma la el imi era atat de evident de unde a izvorat nevoia asta de realism a Noului Val Romanesc.... mai toate personajele mi s-au parut mai degraba ideologii decat persoane reale. Situatia in sine cred ca ar fi putut foarte bine sa se intample in relaitate, dar modul in care reactionau toate perosnajele era atat de fals (pana la un punct), atat de idealist ca ma gandeam mereu ca "oamenii astia nu sunt adevarati". Iar la filmele de acum, fix faptul ca sunt prea realiste ma enerveaza...
Ma intreb, om fi avut si noi filme normale, mediocre, in categoria de mijoc dintre cele doua atitudini?

Revenind insa la Faleze de nisip. Totul mi s-a parut ok pana cand doctorul s-a reintors acasa...Chestia aia cu balerinele si dansurile m-au depasit complet. Si mi-ar fi placut ca dubiul lui din final sa fie construit mai mult. Ca sub forma, atitudinea finala mi se pare ca e ca un moft de printesa care vrea neaparat sa fie prietena cu toata lumea, chiar daca anumitor oameni le-a distrus viata.

Ipu 15 Aug 2010 20:45

Păi după de au văzut Falezele și au ascultat comentariile unor critici competenți, minimaliștii au înțeles că ave(a)m nevoie de o cinematografie care să prezinte esența, să prezinte modelul...

Angel2010 16 Dec 2010 13:38

Dan Pita este un regizor MARE de la care multi multipremiati din "noul val" au multe de invatat...

fresie 18 Dec 2010 23:59

„Moromeții” - ecranizare a unei capodopere a literaturii romane, beneficiind de o distributie de exceptie.

Pashpix 20 Dec 2010 16:10

Originally Posted by fresie:

„Moromeţii” - ecranizare a unei capodopere a literaturii romane, beneficiind de o distributie de exceptie.


Interviu/ Victor Rebengiuc: „Facem Moromeţii II“


Victor Rebengiuc a vorbit despre filmele „Moromeţii“ şi „Medalia de onoare“, prezentate la Vaslui. Actorul, împreună cu regizorul Stere Gulea, s-au întâlnit cu publicul vasluian la proiecţiile celor două pelicule, una considerată un reper pentru cinematografia românească, iar o alta nouă.

Adevărul de Seară: Sunteţi prezent la Vaslui nu doar în persoană, ci şi cu două filme. „Moromeţii" şi „Medalia de onoare". Cărui fapt se datorează, totuşi, vizita dumneavoastră în provincie?

Victor Rebengiuc: Eu ştiu că „Moromeţii" are un succes remarcabil. Este apreciat şi, ori de câte ori se dă la televizor, lumea îl urmăreşte. „Medalia de Onoare" este proaspăt lansat în România şi se bucură de mare succes la cei care intră în sala de cinematograf. Am fost invitat şi am venit cu mare plăcere. Sunt două filme cu care mă mândresc şi, totodată, este o experienţă nouă.

Între dumneavoastră-actorul şi personajul Ion I. Ion s-a creat o relaţie specială, de empatie?

Aşa fac eu de obicei. Empatizez cu personajele mele pentru că altminteri nu le-aş putea juca.

Fiul lui Ion I. Ion este plecat în Canada. Fiul dumneavoastră a fost şi el plecat în străinătate. V-a ajutat acest lucru în interpretarea rolului?

Nu mi-am dat seama de chestia asta. Nu e neapărat necesar să şi trăieşti anumite experiențe pentru a le putea repeta în interpretarea unui rol. Am jucat regi şi n-am fost niciodată rege. Am jucat morţi şi n-am fost niciodată mort. Acest lucru ţine de meseria noastră. Fapul că fiul meu a fost plecat, asta este. Am ţinut mereu legătura însă nu am avut relaţia pe care o are Ion I. Ion cu fiul său din film. Eu am avut o relaţie normală cu fiul meu.

Credeţi că prezenţa lui Ion Iliescu în film a stârnit mai multe reacţii decât ar fi meritat?

Cred că a fost o greşeală invitarea lui Ion Iliescu în acest film şi afişul care s-a făcut. Toată chestia asta deturnează filmul spre politic. Nu are nicio legătură cu politicul. Ion Iliescu face ce ştie să facă. Dă mâna cu nişte oameni pe care i-a medaliat. Şi cu asta gata. Nu face nimic altceva decât ce făcea când era preşedinte.

Ar putea Ion Iliescu să joace alt rol decât al lui?

Nu e actor, nu joacă un rol, nu-l văd interpretând vreodată un rol şi nici nu cred că dânsul are această pretenție. A fost destul de drăguţ să accepte invitaţia regizorului, să intre în film şi să facă oficiul de preşdinte al unei ţări.

Are „Medalia de onoare" elemente care îi garantează rezistenţa în timp?

Să dea Dumnezeu să reziste. Eu sper asta. Este o poveste de viaţă care se poate întâmpla oricui.

Filmul „Moromeţii" a rezistat...

Înseamnă că acest film este bine făcut, bine jucat, că este o poveste adevărată, care convinge, în care publicul se regăseşte. Se putea face un film foarte prost din „Moromeţii". Norocul nostru este că am făcut unul foarte bun, că am fost respectuoşi cu cartea, cu autorul ei, Marin Preda. N-am vrut să-l corectăm noi şi să-l îmbunătăţim.

Domnul Stere Gulea spunea că s-ar putea face o continuare pentru „Moromeţii". Ce părere aveţi?

Este un gând care ne-a venit acum, în maşină, venind la Vaslui împreună. Stere spunea că ce-ar fi dacă am încerca să facem o continuare. Părerea mea e că ar fi bine. Chiar cu riscul să nu se repete succesul primei serii ar merita să facem această încercare.

Îl mai puteţi interpreta acum pe Ilie Moromete?

Acel personaj şi el a evoluat, a trecut o vreme. Distanţa de timp în cele două volme este de aproape 20 de ani. În al doilea volum s-au schimbat atâtea lucruri, s-a schimabt istoria, orânduirea, iar lucrurile acestea trebuie să se vadă pe personaj, pe chipul lui.

A trecut mai bine de jumătate de secol de când aţi primit primul rol într-o piesă de teatru sau într-un film. Nu aţi simţit niciodată că aţi obosit?

Niciodată nu am obosit făcând teatru. Am obosit urcând pe munte, am obosit mergând pe jos, dar jucând teatru nu obosesc niciodată. Pot juca întruna.

Cinematografia romaneasca are nevoie de susţinere?

Cinematografia românească este pe drumul cel bun şi are nevoie de susţinere si promovare, tocmai din acest motiv. Avem de-a face cu o generaţie de tineri regizori care se afirmă din ce în ce mai mult şi care trebuie sprijiniţi.

Credeţi că actorii sunt victime ale vremurilor?

Da, ca toată lumea. Suntem şi noi în aceeaşi oală cu toţi concetăţenii noştri. Suntem priviţi cu acelaşi dispreţ cu care sunt priviţi şi ceilalţi, ne bucurăm de aceeaşi lipsă de atenţie şi de acest orgoliu nejustificat al guvernanţilor şi al parlamentarilor noştri. Aş vrea să mi se dea peste noapte secretul acelora care devin parlamentari. În patru ani ieşi milionar. Vreau şi eu secretul, şi mie îmi place să fiu milionar.

V-a demotivat atitudinea publicului din ce in ce mai absent decat salile de cinema?

Lumea vine la teatru, însă nu vine la film. Pentru mine acest lucru este de neînţeles. Nu este normal ca lumea să nu vină la cinematograf, să stea numai în faţa calculatorului sau a televizorului să vadă un film, pentru că nu este acelaşi lucru.

Vasluiul nu are teatru, iar cinematografele de stat zac în paragină. Ce se poate face pentru a remedia situaţia?

Sunt uimit că nu mai sunt cinematografe acolo unde ele existau. Iar soluţiile nu sunt la mine, ci la cei care ne conduc, la administraţiile locale. Primarii ar trebui să se preocupe să facă un cinematograf, să încerce să aducă lumea la teatru.

Nu avem teatru, cinema, dar îl avem pe Corneliu Porumboiu.

Aveţi un mare lucru, un cetăţean al Vasluiului care vă face cinste. Este un om pe care îl iubesc foarte tare, ale cărui filme le-am aplaudat. O dorinţă secretă a mea este că aş vrea joc într-un film regizat de Corneliu Porumboiu. Mi-ar face mare plăcere.

Aţi vorbit cu el despre acest lucru?

Nu pot să-i propun asta sau să-i cer un rol, dar poate citeşte interviul. Însă, dacă simte nevoia vreodată ca în scenariile pe care vrea să le facă să aibă vreun personaj pe care să îl interpretez, cu siguranţă că poate să-mi spună. Ne cunoaştem foarte bine. Suntem amici şi nu ar fi o problemă.

Care este cel mai mare actor român în viaţă?

Radu Beligan, pe care la începuturile carierei chiar încercam să-l imit. Domnul Beligan este un mare actor, care de curând a împlinit 92 de ani. Îi urez cu această ocazie «La mulţi ani!». A încântat zeci de generaţii de spectatori. Îi urez viaţă lungă şi putere de muncă.

nascut_pentru_iubire 02 Jan 2011 13:03

imi plac seriile cu BD si cele cu Pruncul Petrolul si ardelenii. Iar din lista de 10 filme prezente prefer Morometii . Zici ca Rebengiuc e luat de la tara si nu ca e baiat de asfalt !

Loredana- 05 Jan 2011 16:22

"Pãdurea spânzuraþilor", Liviu Ciulei

psihologu 25 Jan 2011 10:39

Cuibul de viespi 1986 regizor Horea Popescu

psihologu 25 Jan 2011 11:09

Cuibul ce viespi

ShinyKiteMountains 06 Feb 2011 17:25

In secolul XX care nu a fost sa fie unul al luminilor ... filmul social s-a detasat ca cel mai bun film ("pills") in perioada de intemeiere a propagandei si a interventiei politicii in educatie, in ceea ce urma sa fie semnificativ pentru educatia celor mai recenti cititori de presa ... adica masele ... (deci nu maselele mele, ci masele)

Masele citesc pe unde sa o ia la dreapta ori la stanga ori inainte.

Cha-pills Chapels Chaplin ... sau ce plans

Departe de succesul filmului social, istoria filmului romanesc incepe in umbra marilor inaintasi ai tarii, ai filmului, ai cititorilor si deslusitorilor de greaca, slavona si latina.

In acest con de umbra si cu un film alb negru, aidoma ziarelor pe care le raspandeste Casa Scanteii (Izvestia) avand personaje cu profil neclar, incetosat, cu un psihic framantat peste masura, calauzite intre Spitale si dispensarul satesc, intre birourile ministrilor si taxiuri de ocazie aflate la capatul drumului, asadar, calauzite intre rolurile lor nefericite si morala adanc intiparita in urechile noastre mult dupa terminarea filmului de cate o voce inalta "cam cat un dangat" ... fara vreo epopee insa ... sfarsesc in a face din sufletul si asa necajit al omului (consumator de film) o scoala a filmului romanesc

... o scoala a filmului - atentie - de actualitate politica (ca fara politica nu incepe si nu se termina nimic (ar fi spus politrucii) ... a unei Romanii care nu sepoate ridica la inaltimea inaintasilor in ale artei pentru ca ... in comunism (accepta si artisti insisi) nu se poate face arta. Dar nici in capitalism nu se poate asa ca ... scuza serveste cel mai bine tot politicienilor vremii, si ii aserveste pe toti care ar crede ca vor face scoala de film in Romania.

deci daca filmul istoric nu se cade sa iasa in frunte pentru ca aduce izbitor cu politica
daca filmul social relevant (de "success") pentru o generatie de incepatori in ale filmului nu s-a turnat in Romania ci mult mai devreme si la polul politic opus
daca veselia lui Birlic nu reflecta deloc necazul romanului
daca toate interpretarile scenariilor inspirate din realitatea sociala, din viata intima a omului se finalizeasa intr-un ecou al vreunei voci calauzitoare sau in ecoul unei indelung gustate morale sarat-amare a filmului
atunci a ramas drama de familie cu ... un surprinzator "happy end" si in categoria asta subscriu multe productii romanesti, dar acestea nu vor satisface orgoliul de mare dramaturg si regizor or scenarist al nici unuia dintre ei daca vine vorba sa fie asezati intr-un top

pe de alta parte acest gen de film desi foarte gustat de majoritatea populatiei peste 17-18 ani traite in umbra si intunericul timpului acela nu este inteles si nu poate sa transmita invataturi nici unuia dintre copii ori adolescenti, ceea ce defineste de obicei un film de top al tuturor timpurilor.

in disperare de cauza (si cauzele cunoscandu-le preabine) as zice ca cel mai bine realizat film romanesc al tuturor timpurilor este un film pentru copii si pentru parintii acestora cu spirit la fel de tanar .... un film mai indragit in special acelor spirite care se numarau mai usor in randul aristocratiei, decat in acela al proletariatului

n-am sa numesc filmul pentru ca imi pare ca traim PENIBIL si asa destul de mult, fara a-l mai numi

recunoasteti simbolul victoriei alialtilor? ori al multora care viseaza la o victorie? "V"...

sabinalin 08 Feb 2011 18:52

Mi-e foarte greu sa aleg. As opta totusi pentru "Padurea spanzuratilor" de Liviu Ciulei,cel mai performant film romanesc la Cannes inainte de 432. Un film rar,pacat ca domnul Ciulei a filmat atat de putin...

Pashpix 25 Feb 2011 15:34

"Liceenii" - cel mai frumos film de dragoste românesc

"Liceenii", regizat de Nicolae Corjos, prima parte a unei serii de lungmetraje de succes, este cel mai frumos film de dragoste românesc, potrivit rezultatelor unui chestionar online postat pe www.mediafax.ro. Filmul "Liceenii" a fost ales de 36,19% dintre cei aproximativ 970 de votanţi de pe site, fiind urmat, la mică distanţă, de "Declaraţie de dragoste", semnat tot de Nicolae Corjos, care a obţinut 36,08% din voturi.

"Liceenii" (1987) este povestea de dragoste a doi "boboci" care se îndrăgostesc. Mihai (Ştefan Bănică) este un provincial ajuns la un liceu din Bucureşti, unde pasiunea sa pentru filosofie şi matematică va fi eclipsată de iubire, iar Dana (Oana Sârbu) este o împătimită a campionatelor de şah. Iubirea celor doi este presărată cu certuri, surprize inocente şi probe de prietenie. Pe lângă cei doi îndrăgostiţi se mai remarcă simpaticul Ionică (Mihai Constantin), prietenul lui Mihai, dar şi dura profesoară de matematică Isoscel (Tamara Buciuceanu) şi dirigintele Socrate (Ion Caramitru). Un film despre iubire şi viaţa de liceu care a umplut cinematografele, "Declaraţie de dragoste" (1985) poate fi considerat unul dintre primele "love story-uri" româneşti. Cuplul îndrăgostiţilor este format din Adrian Păduraru şi Teodora Mareş, iar Ion Caramitru şi Tamara Buciuceanu fac două roluri de neuitat în ipostaza faimoşilor profesori Socrate, respectiv Isoscel. Utilizatorii site-ului MEDIAFAX au fost invitaţi să voteze cel mai frumos film de dragoste românesc, putând opta, pe lângă cele două filme care în final au ajuns pe primele poziţii ale clasamentului, pentru "Buletin de Bucureşti", de Virgil Calotescu, şi mai recentele "California Dreamin' (nesfârşit)", de Cristian Nemescu, sau "Marţi, după Crăciun", de Radu Muntean. Pe locul al treilea s-a clasat filmul "Buletin de Bucureşti", cu 18,45% din voturi.

alex_dj20 05 Mar 2011 16:46

cum pot sa vad un film dac l-am bifat ?:-?

Lieutenant 22 Mar 2011 20:11

http://www.imdb.com/title/tt0172708/ ...
pentru cei care l-au urmarit, ce parere aveti?

mi-ar place sa aflu soundtrack-ul , mai ales la piesa de la min 3 in aceasta secventa : http://www.youtube.com/watch?v=WaT0ejS2HT0

anaelena 23 Mar 2011 13:57

nu l-am vazut decat ca imagini secvente in scoala, stiu ca e un film romanesc dublat in rusa, coloana sonora Isidor Burdin si Eugen Doga:)

anaelena 23 Mar 2011 13:57

Morometii

paul_aramis 23 Mar 2011 14:11

Originally Posted by anaelena:

nu l-am vazut decat ca imagini secvente in scoala, stiu ca e un film romanesc dublat in rusa, coloana sonora Isidor Burdin si Eugen Doga:)


e un film moldovenesc/rusesc dublat în română. dincolo de asta orice comentariu e inutil (pentru acest topic)

anaelena 23 Mar 2011 15:20

e cum zici tu

Lieutenant 23 Mar 2011 20:41

Este un film ROMANESC (se vorbeste romana , nu altceva , aviz idiotilor care cred ca limba moldoveneasca e altceva decat un dialect roman), dublat in rusa, date fiind timpurile in care a fost realizat. Filmul mi se pare excelent, iar Emil Loteanu un tip genial. Din acest motiv l-am postat aici, dar vad ca rationamentul unora s-a blocat la "moldovenesc" si basta...

paul_aramis 23 Mar 2011 22:41

sigur-sigur,e vorbit în româneşte şi l-au dublat în rusă. că doar s-a turnat ca să fie difuzat în România... iar actorii ruşi au învăţat româneşte special pentru asta. că doar actorii moldoveni nu vorbeau ruseşte

anaelena 13 Apr 2011 19:55

eram pe aici si am vazut ca ai intrebat de reconstituirea de ce ar fi numit cel mai bun film, o capodopera samd. drept sa spun nici mie nu mi-a trezit vreo emotie prea puternica, nu il consider un film de referinta cu toate ca asa este considerat dar depinde acum cati ani ai, daca ai trait in timpul perioadei comuniste sau nu!
el are o semnificatie pentru perioada aceea si pentru ce se intampla atunci, acum nu stiu cat mai poate fi privit cu interes sau macar cu oarecare intelegere...dar este un film bine facut unde se vede puterea conducerii si a militiei:)

Gestapo 29 Aug 2011 23:20

Actorul si Salbaticii ... Toma a fost GENIAL!!!

cosmin742000 16 Sep 2011 21:30

Greu de decis intre Morometii , Padurea spanzuratilor ,si Reconstituirea . As adauga si Ultima Noapte de dragoste , prima noapte de razboi.

Malombra 09 Feb 2012 16:14

am văzut ”La capătul liniei” și cred că e fenomenal, incredibil. pentru mine e unul dintre cele mai cele mai
mi-au plăcut și Sfârșitul nopții al lui Veroiu, și cei ”100 de lei” ai lui Săucan.
Nu cred ca Moara e piesă de muzeu, dimpotrivă.
Iubesc Duhul Aurului al lui pița și veroiu. la fel și Nunta de piatră.
[offtopic - aș fi vrut ca Aurora să aibă altă miză, cut tot cu personajul lui central, atââââât de antipatic, că mă întreb de ce regizorii pot face su succes cele mai antipatice caractere, așa cum a făcut și welles în touch of evil. pentru mine, știu că veți arunca cu cioturi, însă, repet, pentru mine Shekarchi al lui Pitts e ceea ce Puiu nu a reușit să facă cu Aurora.]
îmi mai plac Pădurea spânzuraților, Ilustrate cu flori de câmp, Thalassa Thalassa, Probă de microfon, Filip cel bun, așa ciopârțit cum am înțeles că e.
plus pintilie, dar asta se înțelege de la sine. după-amiaza te îngheață, niki aproape la fel.
ar mai fi și altele, poate și Tatos cu Mere roșii și Secvențe.
ce ziceți de Numele meu este... al lui Dorin Moldoveanu?
sau de Nu te supăra, dar.. , al Adinei Pintilie, dacă nu cumva am nevoie de lecitină.
ar mai fi și videogramele unei revoluții, de farocki și ujică. și filmul lui ujică cu autobiografia lui ceaușescu. altele de la ujică nu am văzut, dar aș vrea foarte mult să le văd.

bine, m-am întins și la filme de după opșnouă, pardon, am văzut doar "top".

Malombra 09 Feb 2012 16:54

și S-a furat o bombă de Popescu-Gopo - superr!, l-am încărcat și pe yt dacă e cineva interesat.

dan-matica 23 Apr 2012 18:52

Mihai
Sunt mai multe filme bune de diferite categorii, adr pe ansamblu
Asta e!

rashaeg 02 Jun 2013 01:20

Originally Posted by Alex Leo Serban:

'reconstituirea' fara nicio ezitare!
'la moara cu noroc' e piesa d muzeu, 'padurea...' ramine misto, da prea lung, iar prezenta in short list a 'actorului & salbaticii' in dauna 'secventelor' mi s pare o gafa d proportii... :x

ar fi interesant d comparat cu lista filmelor alese d richard pena (directoru ny fest) pt retrospectiva d la ny d peste 10 zile ;)
el a mai pus 'o lacrima d fata', 'lumina palida a durerii' & 'intoarcerea lu voda lapusneanu'...

Sunt de acord cu tine:)

kakapo 07 Mar 2014 21:09

Din pacate, lista cuprinde prea putine filme in care sa fi jucat "titanii" cinematografiei romanesti: Grigore Vasiliu Birlic (Titanic vals 1964), Toma Caragiu (Operatiunea Monstrul 1976), Alexandru Giugaru (Telegrame 1959), Amza Pellea (Nea Marin miliardar 1979), Puiu Calinescu (seria B.D. 1970-1971).

saiaj 25 Aug 2015 20:02

Evident, este un poll subiectiv n-ai cum sa-l faci altfel decat daca faci un poll dupa vanzari de bilete sa zicem, dar nici ala nu ar fi relevant.

Am ales "Actorul si salbaticii" pentru rolul genial al lui Toma Caramitru, dar nu sunt convins ca e cel mai bun film romanesc de dinainte de 89, sau ma rog, nu cred ca este filmul care imi place mie cel mai mult. Eu mai vad pe lista si un Burebista cu un Amza Pellea absolut genial si de asemenea Vlad Tepes (facut in 89 cred), foarte tare. Evident mai sunt multe altele foarte bune, astea doua imi vin in minte pe moment.

valeriu_z 22 Dec 2016 06:49

Pentru mine, "Actorul si salbaticii" si pe locul 2 "Proba de microfon"

into_the_labyrinth 01 Jan 2017 23:56

Nu sunt chiar specialist în filme româneşti, dar cu siguranţă în listă putea figura şi Glissando, în regia lui Mircea Daneliuc. Criptic, intens, tulburător, beneficiind şi de o interpretare de excepţie a regretatului Ştefan Iordache.

1MicuCelUmilSiViril 04 Jan 2017 14:51

Din acest corset de 10 am ales Actorul, lasand la o parte salbaticii! :)
Dar daca ma intrebati pe mine, eu vreau sa mentionez macar cateva grame de Tele (pentru cei initiati este vorba de filmul Telegrame) :) , un film cu momente de neegalat.

victor_homescu 22 Sep 2017 20:04

Cel mai bun film romanesc dinainte de 1989
 
Reconstituirea, ecranizare a nuvelei prozatorului şi scenaristului Horia Pătraşcu, capodopera regizorului Lucian Pintilie este unul dintre cele mai bune filme româneşti ale tuturor timpurilor (după un sondaj realizat printre criticii români de film în 2008, chiar cel mai bun).
Filmul a rulat, în 1970, câteva săptămâni bune în București, dar la un cinematograf de cartier, iar în restul țării câteva zile în fiecare cinematograf unde a fost programat, fiind înlocuit insa înainte de termen,fiind practic nedifuzat până în 1990 de autoritati,
Flmul a avut două „versiuni”, chiar dacă identice ca formă. Cea de la premiera din 70 și cea care a urmat relansării din 1990.
Văzut azi, filmul îşi păstrează veridicitatea, valenţele morale promovate, dar şi imoralitatea sau amoralitatea fiind aceleaşi ca şi cu decenii în urmă: Reconstituirea e un film actual.
Reconstituirea vorbește în mod vădit, cu accente cinice pe alocuri, și despre manipularea,prin film în speță, despre relația dintre puterea comunista şi cinematograf (ca instrument docil, executant),fiind vazut de critici drept un pamflet împotriva manipulării imaginii cinematografice sau o critica adusa acelor cineaști care se lasă manipulați de putere.
Reconstituirea reprezinta un unicat in cultura cinematografica romaneasca.

carmen_angelus_romila 07 Aug 2018 18:25

Nu regasesc filmul lui Sergiu Nicolaescu "Noi cei din linia intai" (?)

carmen_angelus_romila 30 Oct 2018 07:55

Nu dau nume, dar filmele care mi-au ramas in memorie si care le revad si astazi cu placere, sunt cele de dragoste si romantico-umoristice reaizate in stilul nostru neaos, asta poate si datorita varstei de adolescent pe care o aveam in perioada respectiva.


All times are GMT +2. The time now is 21:26.

Powered by vBulletin - Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.