Cum sä nu?!?

1) Cele mai bune filme istorice
2) Cele mai bune comedii
3) Cele mai bune ecranizäri
4) Cele mai bune filme cu comisari
5) Cele mai bune filme cu bätäi
6) Cele mai bune filme pentru copii
7) Cele mai bune filme de santier
8) Cele mai bune filme de birou
9) Cele mai bune filme cu militieni
10) Cele mai bune filme de, cu si despre Sergiu Nicolaescu

Un articol interesant din JN cu amintiri de-ale lui Ion Bucheru.
http://1989.jurnalul.ro/stire-specia...ti-522103.html

Pitbulle, daca stii vreun topic mai adecvat, muta tu, te rog, postarea asta la locul cuvenit.

Nu, aici e la fix. Bravo!

1) - Intoarcerea lui Voda Lapusneanul
2) - Operatiunea monstrul
3) - O vara de neuitat/Prin cenusa imperiului
4) - toate ca-s la fel, nu se pot departaja neam
5) - nu avem
6) - Maria Mirabela - detasat
7) - n-am prea vazut dar as vrea
8) - tanar si nelinistit (prin adoptia publicului romanesc)
9) - reconstituirea (chiar daca nu l-am vazut integral)
10) - iar aveti ceva cu Sergiu?

care nominalizari sunt serioase si care nu va dati voi seama

Mama, lu' Bostan.

Vreau sa fac niste scanuri la reviste foarte vechi dar nu merge ???? Ce mm??

Ai cumva Canon ? Si io am probleme la scanat cu Canon.

Nu, am Epson. Am scanat o gramada de materiale din arhiva personala pe care as vrea sa le vedeti si voi. Reviste din anii '50, '60, poze originale din timpul filmarilor (unicate si nedate public pe nicaieri) dar din pacate nu pot sa le atasaz. Cum procedam?

Uploadeazä-le undeva si posteazä aici linkurile.

O sa fac si asta, dar era mai misto sa apara direct pe site, whatever....

Ok, m-am dumirit cum se face, daca le gasiti interesante mai pun, pot sa scanez mii in limita timpului, daca nu, nu. Asta nu e decat un test.

Sunt minunate! :x
Iti multumim si mai vrem! :)

Mda, revenind:
Cinema 1968 si vesnicile anchete despre "starea cinematografiei" romanesti, printre balarii, si lucruri f. interesante










Balarii cu Sergiu,lupul singuratic, omul care si-a refuzat sansa de a-l juca pe James Bond, de acum 10 ani :

Continuare:


Welles la Buftea :





"Probleme de cinematografie", bunicul revistei CINEMA, 100% stalinista, trecerea la cinematograful comunist, texte traduse prost din limba rusa, de uz intern mai ales, ca si faimoasele CDC-uri, in principiu propaganda ieftina, in spiritul vremii:





Studiurile Buftea in plina constructie, intrate la capacitate in productie in 1958 (urmeaza peste 600 de lung metraje in 30 de ani):



Urmeaza niste fotografii document originale, cine e interesat, sa le salveze, nu se stie cat va merge acest photobucket, flickr-ul a crapat intre timp (linkurile dupa primele pagini).

Excelente! Brava, nation! (Cä "Bravos, natiune" are conotatii ironice...)
Câteva comentarii:

- Ultima pozä, cu macheta studiourilor din Buftea: n-a arätat asa nici mâine... nici poimâine... nici ieri, nici azi. Cele douä clädiri din extremitäti, pe malul lacului (aia cu frontispiciu de templu grecesc, si asta cu turn ca-Casa Scînteii) nu s-au fäcut niciodatä.

- Secventa cu Orson Welles a fost cea mai proastä din tot filmul - fiindcä a venit doar pentru o zi, iar cu o searä înainte Laurence Harvey l-a spurcat la sampania româneascä - si au ras vreo 40 de sticle.

- Interviul dat de Orson Welles are urmätoarea origine: la venire, omul a anuntat cä nu vrea sä prindä în preajma lui picior de ziarist. Pe platou, Tudor Caranfil a reusit sä se apropie de el si l-a întrebat: "Domnule Welles, ce-ar face Charlie Kane dacä cel mai mare regizor din lume i-ar refuza un interviu?" La care Welles a fäcut: "Ce? Ziaristi?! N-am zis clar cä nu vreau ziaristi??? Luati-l p-ästa de-aici!!!" Caranfil s-a retras, s-a urcat în masinä si a plecat spre Bucuresti. Zece minute mai târziu, se deschide usa biroului de presä si apare Orson Welles: "Sunt dispus sä dau interviuri, si mai ales ziaristului care m-a interpelat adineaori!"
...Asa se face cä a doua zi toate ziarele si revistele cu rubricä de cinema au publicat interviuri cu Orson Welles, în afarä de (...)*, unde lucra Tudor Caranfil!
__________________________
* - Nu mai stiu. (n.Pb.)

Stim maestre, aia e o fotografie cu studiourile Moscovite, care s-au copiat aici numai in parte

Interesant.
Cateva "reclame" la filmele romanesti facute pt. "export", inclusiv desene animate:
























__________________________
* - Nu mai stiu. (n.Pb.)[/quote]

Septembrie, subestimat :

excelente contributii, nume!

am spicuit rapid doua vorbe valabile si azi:

Cand vezi salile goale, nici nu-ti vine sa intri: daca altii nu se duc, de ce sa te pacalesti si tu?
Ion Nasturescu, frezor Grivita Rosie


Industria cinematografica, producatoare de bani, are mai mult comun intru structura cu surorile ei Krupp, Bayer, Renault, Fiat...(....) Intr-o cinematografie, poate ca este firesc sa existe ambele produse, o categorie sustinand-o pe cealalta; productia comerciala aducatoare de bani sutine material productia de arta...

in rest, multe, multe lucruri interesante.
o remarca: dupa parerea mea, in revista Cinema a acelor vremuri chiar scriau oameni seriosi.

Ai dreptate, din pacate imi trebuia un scaner mai mare macar cu vreo 5-6 cm ca sa cuprinda formatul ala mare, am sa caut si chestiile f. bine scrise, o sa mai dureze, am scanat vreo 5 ore azi, am foarte multe materiale, unele originale (foto) nu reviste sau carti.

Si când te gândesti cä acu' cinci ani, în regimul de tristä amintire, Nume fusese bannat pe viatä!...
...Cä asa e ei, destepti!

Neobositul Ray Arco :))))))



Crohmalniceanu despre Conversatia lui Coppola:









Dovezi ca filmu' nostru e "competitiv " peste tot in lume:

pe cand regimul de vesela amintire l-a banat doar un an jumate :P

...Cä asa estem noi, rezoni!
...Si gentlemani!
...Si avem manerä! ;)

Ma asteptam de la tine la niste comentarii mai constructive pe acest topic, pentru o angajare patriotica, nobila a filmului nostru, un comentariu omagiu vibrant al intregii tari.

Dupa anii '80 s-a cam bashit mireasa in revistele cinema, a aparut scandalul intern cu Tovii' pe prima pagina , au cazut capete (poate Pitbull stie mai multe), revista era cotata ca fiind cea mai "cuminte" dintre toate, insa materiale de calitate inca se mai strecurau printre omagii calde si "eroii care sa constituie un model de munca si de viata" , "portrete cinematografice a unui presedinte de C.A.P. care a demonstrat ca SE POATE!":








1.

2.








Si vasnicul Ray Arco:

@nume: Superb! Superb! Superb!

Mi-ar plăcea să simt textura şi mirosul hârtiei. Când organizezi ziua porţilor deschise nu uita să mă anunţi, te rog!:"> :-*

Mersi,inca un rand de 10 (din fericire vremea de afara imi da timp de asta):

Iancu Jianu THE TAX COLLECTOR :))))





Marele singuratic

Infama coperta :





1.

2.

o să îi întreb şi eu pe ai mei dacă mai au colecţia Cinema pe acasă.

Ion Bostan, un nume sinonim cu documentarul romanesc (care nu mai exista):











Griffith la 84 de ani si actrita sa fetis, Lillian Gish






Eva Sarbu, Dana Duma, Corciovescu ... critici, nu fufigaiuri ....

Ar fi ceva, poate poti sa contribui, eu nu le am pe toate, dar am unele chestii pe care nu le are nimeni(nu din Cinema), urmeaza si alea, nu pot sa le pun pe toate deodata.

din ce îmi aduc eu aminte sunt din mijlocul anilor '60 până în anii '70. cam greu cu contribuitul, eu aici revistele acolo, dar poate găsesc o soluţie. ca pionier fruntaş, eu citeam Cinema-ul, nu Cutezătorii.

Vesnica problema a marginalilor in societatea occidentala:

tine minte ca, intr-un almanah Cinema, pe doua pagini, aparuse un fel de banda desenata de catre Gopo, despre transformarile prin care trece un scenariu autohton...:)

Misterioasa flacără a reginei Loana - de ea mi-au adus aminte, azi, revistele de cinema, scanate de Nume. :">8-> 8->

In continuare tot reclamele ROMANIA FILM pentru export, "Soldiers never cry" aka Ecaterina Teodoroiu :











THE TAX COLLECTOR:













Concurs:







Buzduganul cu trei peceti :

In revistele Cinema pentru ca nu puteau sa scrie despre filmele occidentale datorita regimului, o dadeau in vesnica tema a "marginalilor", paria societatii imperialiste. Anchetele despre marginalii americani ai marilor metropole (gen New York) m-au facut sa vad Panica in Needle Park, un film pe care l-am cautat foarte mult, un film rar, excelent despre care am scris si pe Cinemagia (parca numai Keyzer Soze il vazuse). Anchetele "marginalilor" ii apartin Doamnei Ecaterina Oproiu, filmul e cu Al Pacino (printre primele daca nu ma insel):

http://www.imdb.com/title/tt0067549/

Mi le aduc bine aminte. Altul care înfiera mereu cu mânie proletarä filmele societätii capitaliste putrede si descompuse era Romulus Cäplescu - un nume despre care n-am mai auzit nimic de-atunci încoace...

Aura Puran; Andrei Bacalu; Nina Cassian

S.F., Soylent Green ...... , Era Video

Vad ca nu e inghesuiala la "mucegaiuri" ....

sunt foarte mişto toate. mai bagă!

Ceauşescu a renunţat la Steaua pentru "Buzduganul cu trei peceţi"

Ion Bucheru a lucrat o viaţă întreagă în presă. De la sfârşitul studenţiei (1956) până în 1970 a trecut prin redacţiile mai tuturor ziarelor bucureştene. A fost pe rând redactor-şef adjunct la Viaţa studenţească (1956-1966), secretar general de redacţie la Scînteia (1966-1968), redactor-şef la Informaţia Bucureştiului (1968-1969) şi redactor-şef la Scînteia Tineretului (1969-1970). Cu emoţie vorbeşte însă despre a doua sa "tinereţe" în presă.

La sugestia şi intervenţia lui Dumitru Popescu a lucrat, în două perioade, în domeniul audiovizualului. Mai întâi, pe funcţie mare, de vicepreşedinte al Comitetului Naţional al Radioteleviziunii (1970-1974). Apoi redactor şi şef de secţie la TVR în anii '80. A trecut, în cariera sa, şi prin cinematografie, ca director al Casei de Filme 1, între anii 1974 şi 1981. De la Ion Bucheru am aflat, printre altele, ce filme îi plăceau lui Nicolae Ceauşescu, care era traseul unui film din faza de proiect până la avizul comisiei ideologice şi multe alte istorii mai puţin cunoscute din lumea micului şi marelui ecran.


UN SCENARIU SE PLĂTEA CU 50.000 DE LEI

Deşi a schimbat multe locuri de muncă, vorbeşte cu pasiune despre anii petrecuţi în fruntea Casei de Filme 1. Acolo, la ultimul etaj al Casei Scînteii a cunoscut succese ca producător şi s-a confruntat cu vigilenţii tovarăşi din comisiile de vizionare a filmelor. "Pe vremea aceea, cinematografia avea patru nuclee de creaţie, Casele 1, 3, 4 şi 5 de film, îşi aminteşte Ion Bucheru. Directori erau Eugen Mandric (Casa 3), Corneliu Leu (Casa 4) şi Dumitru Fernoagă (Casa 5), eu fiind ultimul venit. Fernoagă, care era foarte vechi în cinematografie, se specializase în regizori consacraţi, gen S. Nicolaescu, E. Bostan, Geo Saizescu.

Mandric venise cu publiciştii pe care voia să îi aducă în scenarism, gen fraţii Creangă de la România liberă. Eu m-am profilat pe debuturi. Am început să umblu la tineri. Am văzut filme de institut, ale absolvenţilor. Şi aşa au debutat Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Nicolae Mărgineanu (care fusese operator), Dinu Tănase (tot operator), Alexa Visarion (regizor de teatru), Tudor Mărăscu."

În calitate de director, îi revenea sarcina de a tria scenarii, de a alege regizori şi a de a stabili bugete de film. "Căutam subiecte, citeam cărţi, îi chemam la discuţii pe scriitori, zice Ion Bucheru. Le spuneam că mă interesa un anumit filon dramaturgic. Mă duceam la teatru, vedeam piese, aveam discuţii, citeam sinopsisuri. În general, cinematografia făcea cam 30-32 de filme pe an. Noi aveam bani să facem opt filme pe an.

Un buget mediu de film era cam de 3-3,5 milioane. Dar nouă ne dădeau mai mult de mediu, pentru că, din astea opt filme, două erau de complexitate mai mare, care costau spre 5 milioane, şi unul, de festival, ducea spre 7-7,5 milioane maximum. Făceam filme de actualitate mai ieftine şi economiseam pentru alea mai mari, de epocă, cu personaje mai multe, cu costume. Alegeam un subiect. Şi căutam un scenariu. Vorbeam cu autorul şi îi spuneam să scrie patru-cinci pagini pe care le achiziţionam cu până la 3.500 de lei, pe vremea aia un salariu. Puteam să mă opresc aici."

Cel mai adesea, directorul Casei de Filme cerea un sinopsis de 15 pagini, plătit la rându-i cu banii jos. Astfel încât alţi 15.000 de lei puteau intra în buzunarul scriitorului. Următorul pas era scenariul propriu-zis, de 80-90 de pagini bătute la maşină, retribuit cu până la 50-55.000 de lei, care se plăteau la intrarea în producţie a filmului.

Proiectul prindea viaţă. Era contactat un regizor, care scotea primele cadre. Între timp se făcea şi un referat care împreună cu scenariul şi un buget estimativ primeau avizul de la Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste (CCES). De cinematografie se ocupa Dumitru Ghişe. Şi el putea interveni în scenariu, mai ales când sesiza "devieri" ideologice. Acolo se punea ştampila "bun de intrat în producţie". La România Film se făcea echipa finală. Erau selectaţi scenograful, directorul de film, operatorul şi ceilalţi specialişti. Imediat începeau prospecţiile prin ţară, căutându-se locuri de filmare adecvate subiectului.


LA VIZIONARE, CU DUMITRU POPESCU

Când filmul era gata, cele mai tensionate momente se petreceau la "vizionare". Producătorul şi regizorul vedeau filmul laolaltă cu activiştii de partid. Munca de câteva luni a unei echipe de zeci de oameni se putea nărui în câteva minute. Să joace rolul de mediator era sarcina lui Ion Bucheru, aflat între ciocan (comisie) şi nicovală (regizor). "Se făcea un fel de premixaj şi în acel moment venea comisia ideologică să aprobe filmul. Era condusă de un secretar al partidului, din CC, însărcinat cu cultura, care era pe atunci şi preşedinte al CCES. Lângă el mai veneau ciraci din CC, şeful secţiei de propagandă, primul-secretar al UTC şi uneori activişti de la Armată şi de la Interne.

Începea vizionarea. Sala de proiecţie era pe dreapta, în fundul coridorului de la etajul 8 al Casei Scînteii. Uneori era o atmosferă insuportabilă. Trebuia să ştii să te strecori, să fii diplomat. Acolo se hotăra soarta filmului. De cele mai multe ori aveam câştig de cauză. Uneori se spunea: «Bravo, băieţi, e în ordine, e bine!»" Atunci s-a reîntâlnit şi cu Dumitru Popescu, fostul său şef de la Scînteia. "Era extrem de dificil, îşi aminteşte Ion Bucheru. Era un om foarte deştept, cult, ştia de toate... Era însă foarte irascibil. La presiunea care era asupra lui, îl înţeleg. Şi foarte orgolios. Trebuia să ştii cum să i te adresezi."

Dacă se făceau economii, la sfârşit, fiecare membru al echipei de filmare primea bonusuri. "Filmul se deconta printr-un referat la România Film şi eu eram descărcat de cele 4 milioane pe care le primisem să execut filmul, spune fostul director.
Economiile, în proporţie de 20%, se duceau la echipă. Primeau bani scenaristul, actorii, oamenii de producţie. Se făceau liste cu contribuţia fiecăruia! Un actor cu rol principal câştiga bine, se ducea şi la 40.000.
Iar dacă prindea un rol principal în două serii, se ducea la 50.000. Regia pentru un film se plătea cu până la 70.000 de lei. E drept că regizorul după asta putea să stea un an şi jumătate."


FILME-PROBLEMĂ

Două filme cu "cântec" au marcat sfârşitul carierei lui Ion Bucheru în cinematografie. "În 1981 am fost scos de la Casa de Filme, pentru că băgasem în producţie două filme, îşi aminteşte Bucheru. Am produs filmul lui Pintilie «De ce trag clopotele, Mitică» şi am băgat în producţie filmul «Faleze de nisip», regizat de Dan Piţa, pe scenariul lui Bujor Nedelcovici. «De ce trag clopotele, Mitică» a fost oprit înainte de a se difuza. A fost văzut la patru benzi şi s-a spus: «În nici un caz nu apare, să fie ars». Din fericire, Constantin Pivniceru, directorul de la Buftea, nu l-a ars. A ţinut negativul într-un seif şi a fost scos după Revoluţie.

Eu am plecat din Casa de Filme cu şapte luni înainte ca filmul să ajungă la comisia ideologică. Eu îl văzusem între timp de nu ştiu câte ori. Iar ca producător văzusem fiecare cadru. Cu Pintilie, de fapt, eram în relaţii cu totul deosebite, pentru că fusesem cu el coleg de bancă la «Mihai Viteazu». Credeam că, prin nişte amputări, filmul va trece. Nu a fost aşa. Celălalt film, «Faleze de nisip», a reuşit să iasă, dar a apucat să ruleze doar trei sau patru zile pe ecran. A patra zi a fost o consfătuire ideologică la Mangalia, unde Ceauşescu a dat exemplu negativ chiar acest film. A fost dat un telefon la Bucureşti şi filmul a fost pus la index. A început să ruleze din nou abia după '90."


LUI CEAUŞESCU ÎI PLĂCEAU FILMELE ISTORICE

Înainte de a rula în cinematografe, filmele erau văzute şi de "Tovarăşul". Nimic nu-i scăpa, se pare. O copie specială a filmului trecea obligatoriu pe la Vila Lac, unde exista o sală de proiecţie. Seara, singuri sau însoţiţi de Dumitru Popescu, Ceauşeştii vedeau ultimele noutăţi ale cinematografiei româneşti. De proiecţie se ocupa un angajat al centralei România Film. Nea Florică, cum îi spuneau prietenii. În cursul zilei se trezea cu un apel telefonic de la Cabinetul 1. "Proiecţionistul să fie la sala vilei Lac, la ora 20:00", era anunţat laconic. Prin vizetă, tehnicianul urmărea orice mişcare din sala de film a cuplului prezidenţial. Era primul care le afla reacţiile.

La prima oră, a doua zi dădea şi el de ştire mai-marilor de la România Film despre impresiile cinefililor de rang înalt. De la nea Florică a aflat Ion Bucheru şi cum a renunţat Ceauşescu la un meci al Stelei Bucureşti pentru a vedea un film. În 1978 i s-a prezentat "Tovarăşului" "Buzduganul cu trei peceţi", produs de Ion Bucheru şi de Eugen Mandric. Peste trei ore a stat Ceauşescu pironit în scaun pentru a-l urmări pe Victor Rebengiuc în rolul lui Mihai Viteazul.

"Ceauşescu i-a zis lui Florea să înceapă filmul pe la 18:30-19:00, fiindcă la 20:30 era un meci din Cupa Campionilor, cu Steaua, spune Ion Bucheru. În sala de proiecţie avea şi televizor. «Băi Florea, uite, la fără cinci, tu îmi spui, oprim filmul şi dăm meciul». Era un film comandă. Se ceruse un film portret al ideii de unire în creaţia politică a lui Mihai Viteazul.

El a văzut în personaj un omagiu adus vizionarului care vede peste secole. La fără cinci, Florea a intrat în sală şi a zis: «Începe meciul, daţi pe televizor». I-a răspuns: «Duceţi-vă cu meciurile voastre cu tot, lasă filmul!». A doua zi, Florea mi-a zis: «Domnule, aşa ceva nu am crezut că se poate întâmpla. A văzut filmul până la capăt. Când a ieşit parcă plutea». I-am zis lui Mandric a doua zi: «Băi Jenică, am dat lovitura». Îi plăceau toate filmele istorice. Se pare că cel mai mult, în afară de «Buzduganul cu trei peceţi», i-a plăcut filmul lui Nicolaescu despre Mircea cel Bătrân. Nu îi plăceau ecranizările sofisticate."

Din "Jurnalul national":
http://1989.jurnalul.ro/stire-specia...ti-522103.html

Doua inexactitati:
1) Nu in 1981, ci in 1983, dupa scandalul cu "Faleze de nisip", a avut loc ¨remanierea" in cadrul careia au fost schimbati trei dintre cei patru directori ai caselor de filme (doar Fernoaga a ramas, era prea puternic). Bucheru a fost inlocuit cu Marin Vladimir, Mandric cu Radu Stegaroiu, Corneliu Leu cu... nu mai stiu cine.
2) Conferinta de la Mangalia nu a avut loc "a patra zi" (hai sa fim seriosi! In cat timp se organiza o Conferinta a C.C.-ului?), ci peste luni de zile, in 3 august 1983.
http://www.youtube.com/watch?v=YthLx3nxar8
Premiera cu "Faleze de nisip" avusese loc, daca tin bine minte, prin iarna-primavara...
Oricum, sunt convins ca greselile nu-i apartin lui Bucheru, care are o memorie fenomenala (adesea il intreb tot felul de chichite de pe vremea aia, si pe toate si le aminteste perfect), ci ziaristului, care a comprimat aiurea textul.

Hai ca ma citez singur. Stiam eu c-am mai adus aici articolul din JN. :P

„Faleze de nisip” a avut premiera pe 31 ianuarie 1983, la cinematograful Scala. A rulat trei zile in cinematografele Scala, Flamura si Favorit. In 3 februarie filmul a fost retras de pe ecrane din motivele binecunoscute.
La Casa de Filme Patru, Corneliu Leu a fost schimbat in 1983 cu Vasilica Istrate.
Prin 1985 dispare Casa de Filme Trei, ultima productie a acestei case de film având premiera pe 9 iunie 1986 la Scala (filmul „ Intunecare ” in regia lui Alexandru Tatos). Astfel, in scadere, numarul de filme pe an, ajunsese de la 20...22 (in anii 80...81), la numai 15 filme pe an in 1986 si era un semn ca latul devenise din ce in ce mai strâns... multi regizori consacrati stateau pe tusa, aproape toate filmele care intrau in productie la Casele Unu, Trei si Cinci ramase, executau filme de propaganda sau documentare omagiale pentru ziua tovarasului, ziua tovarasei, ziua de 1 Mai, ziua de 23 August, ziua partidului samd...
Stie totusi cineva de ce la Centrala Romaniafilm nu a existat si Casa de Filme Doi? Pura curiozitate...

Multumim, Stalker, pentru completäri!
Da, Vasilica a venit în locul lui Leu! Acum mi-am amintit.
(Dar nu la Patru, ci la Trei. La Patru s-a produs schimbul Mandric-Stegäroiu - stiu sigur, acolo am debutat eu în 1988.)
...Si de-aia nici nu mai tineam minte cine-a venit la Trei, fiindcä în '88, când mi-am început eu relatiile cu Casele, asta nu mai exista.
Din câte-mi amintesc, s-a pornit cu ideea de a se face cinci case de filme, si au început sä le facä pe rând, într-o ordine cam arbitrarä. Dupä ce s-au înregistrat primele patru, când s-o facä si pe ultima (mai rämäsese nealocat numärul 2), au conchis cä lasä, patru-s de-ajuns.

Cum adica jaf?

Nu a fost nici un jaf, daca Studiourile nu se privatizau ar fi fost furate de inaripate caramida cu caramida. Buftea era praf pana sa se vanda, tehnica era a anilor 70 / 80, cladirile erau intr-o degradare avansata, aproape de ruina. Uzura morala si fizica din gros. Daca nu se vindea Buftea devenea o amintire gen Sahia Film, Animafilm, RomaniaFilm etc. In Studiouri s-au investit bani seriosi.

A fost comparat mereu cu Alain Delon. Dacă viaţa nu i-ar fi întors spatele, poate că acum, biografia actorului din Clanul Sicilienilor ar fi început aşa: "Alain Delon, acest Geo Costiniu al francezilor..."

"Ai grijă cum mergi, să nu-l loveşti!" În faţa mea, pe partea carosabilă, o silueta îşi potriveşte paşii cu ajutorul bastonului. Grijuliu, ocolesc cât pot de mult, nu vreau să-l am pe conştiinţă chiar dacă, aşa, cu barba vraişte şi îmbrăcat sărăcăcios, pare un homeless. Suflet şi el...

"L-ai văzut? Nu cumva e....?" Trec doar câteva secunde până când să opresc, să parchez şi să mă întorc pe jos rugându-mă în gând să nu fie el, să mă fi înşelat…
"Mă scuzaţi, îi spun barându-i calea, sunteţi…?" "Da, eu sunt, domnul meu, sunt actorul Geo Costiniu!" După ce facem schimb de numere de telefon stabilim să luăm legătura pentru un interviu. Câteva zile mai târziu stabileam să ne întâlnim într-o cârciumioară de cartier "Atenţie, nu la «Una mică la Georgică», e de fiţe şi e gălăgie acolo, ne vedem lângă, la «Covorul Verde», e la câţiva metri depărtare, acolo o să stăm liniştiţi".

Denumirea nu m-a şocat, în fond, nenumăraţi mari actori frecventau ("defunctul") restaurant Şarpele Roşu.. Doar ora, respectiv 8:30 dimineaţa, m-a făcut să cred că am înţeles greşit. Abia când l-am văzut la o masă mi-am dat seama că m-am înşelat şi de data aceasta în ceea ce îl priveşte şi că maestrul este cu adevărat şi fascinant şi surprinzător în egală măsură.

Ce aţi făcut în ultimul timp maestre? Publicul aproape că v-a dat dispărut…
Nu-i chiar aşa, joc în Marchizul de Sade la Odeon, însă am ajuns aproape întâmplător în distribuţia asta din cauza îmbolnăvirii unui coleg. În afară de asta, mai nimic. M-am ocupat, în ultimii trei ani, cu fel de fel de... accidente. Am avut mâna fracturată. Abia ce m-am făcut bine şi am avut alt necaz, fractură de cap umeral! Băgată proteză metalică în umăr. Am reuşit să recuperez şi când am zis că am scăpat, hop!, fractură de şold…

Să facem puţină istorie. Aţi terminat Institutul de Teatru şi Film în 1973 şi aţi fost luat imediat la Teatrul Naţional din Iaşi. Eraţi deja nu numai o vedetă dar şi un idol al femeilor. Cum aţi profitat de această stare de fapt?
Au profitat partenerele mele de viaţă! De statutul de vedetă… mint! Am profitat! Dacă nu erau ouă la alimentara mie-mi dădeau câte un carton pe sub tejghea, dacă nu era unt, se găsea vreo domnişoară vânzătoare care să-mi dea unul-două pachete peste rând…

Aţi fost însurat de cinci ori, aveţi o experientă impresionantă… Care e definiţia dragostei?
E un fel de loz în plic! Poate să fie câştigător şi să rămâi cu prima. Poate să fie necâştigător şi atunci mai tragi o dată şi încă o dată şi încă…

Apropo, vă opriţi la cinci?
Da, cred că este suficient. Nu intru în concurenţă cu nimeni. Liz Taylor mă bate de mă zvântă în materie de căsătorii. A avut opt sau şapte.

Da, dar s-a recăsătorit de mai multe ori cu Richard Burton, se pune?
Şi eu am avut un repetir cu una dintre neveste. Am divorţat şi se pare că ne-am înţeles mai bine aşa… până am făcut greşeala să ne recăsătorim.

Se zvonea pe holurile judecătoriei unde aţi avut divorţurile că aţi rămas chiar cu un iaht de la una dintre neveste.
Nici pomeneală, e folclor, lăutărească judecătorească!

Ce greşeli pe care le-aţi făcut în viaţă le-aţi mai repeta?
Nu regret absolut nimic din ceea ce am făcut. Am făcut şi prostii, am făcut şi lucruri bune şi mai puţin bune. Dar de regretat nu regret absolut nimic. Le-am făcut crezând în ele.

Care dintre faptele bune nu le-aţi mai repeta pentru nimic în lume?
Nu aş mai face acte de caritate întru înzestrarea doamnelor care au bântuit în viaţa mea. Altfel, faptele bune le-aş tot face încă o dată şi încă o dată.

Dacă aţi spune seara Înger, îngeraşul meu, care ar fi lista de cereri?
În primul rând să-mi dea mintea de pe urmă, deşi la 61 de ani se presupune că am cam ajuns la mintea aia. Altceva? Să cadă Guvernul Boc! Dar nu cred că se ocupă îngeraşul cu asta. Şi îmi doresc să duc un trai decent, ceea ce acum nu se întâmplă.

Aţi prins cu siguranţă vremuri mult mai bune. Cui şi ce aveţi a reproşa pentru situaţia în care vă găsiţi acum?
Eu ştiu…?

Dintr-un rol la Odeon nu câştigaţi marea cu sarea. Pensie nu aveţi fiindcă mai sunt patru ani până la 65. Alte angajamente aţi avut de curând?
A existat "O lacrimă de râs", o dramatizare făcută de mine după un text de Aldaio Nicol şi Paul Ioachim, dar s-a jucat doar de vreo două ori în Bucureşti, de câteva ori prin ţară, şi de peste 25 de ori în Budapesta, Roma, Venetia, Paris, pentru comunităţile româneşti.

Aveţi o situatie, să-i spunem, nu chiar de invidiat. Dacă ar fi să obţineti ajutor de la cineva, în ce ar consta el şi de la cine ar trebui să vină?
Sunt mulţi cei care îmi spun "mai bagă-te şi tu în faţă, mai bagă-te şi tu în seamă", dar eu nu pot să mă bag pe gâtul oamenilor. Am totuşi un anumit box office şi aştept eu să fiu chemat...

Poate că vă trebuie un agent, un impresar…
Poate că da. Până acum am fost propriul meu agent. Dar am obosit. În special de a face rost de sponsorizări pentru diverse spectacole, emisiuni de televiziune. Ştiţi cum e? Pentru o sponsorizare trebuie să alergi la 20 de potenţiali sponsori. Din ăştia cinci îţi promit şi unul se ţine de cuvânt până la urmă. Şi acesta e scenariul optimist. Din păcate, sponsorizarea la ora actuală înseamnă mână întinsă. Milă şi pomană. Oboseşti la un moment dat, nu-ţi mai arde...

Aţi avut surprize neplăcute din partea prietenilor? V-a întors cineva spatele acum că aveţi nevoie de ajutor?
Da! S-a întâmplat şi, asta e, a trecut. Prefer sa ţin pentru mine numele acestor "binefăcători".

Haideţi să punem şi întrebarea aceea clasică de final. Ce vă doriţi de la viaţă domnule Geo Costiniu?
Încă un şpriţ!

Aproape în fiecare zi, programul maestrului cuprinde o escală la unul dintre micile restaurante de cartier cu care este vecin. Nu bea tării, indiferent de anotimp, raţia este un şpriţ lung, de vară, la fiecare oră de stat în local. Interesant este faptul că, deşi este cunoscut de toţi patronii de local din zonă, plăteşte după fiecare pahar, ca la "împinge tava". "E posibil să îmi mai vină să plec, aşa, brusc, şi atunci nu vreau ca cineva să spună ca am băut fără să plătesc"

Cu siguranţă, ceea ce ar fi şocat pe oricine l-ar fi întâlnit de curând pe maestrul Costiniu ar fi fost barba mare şi crescută în dezordine, "podoabă" care l-a făcut aproape de nerecunoscut. "Trebuie să spun că zilele astea am de dat o probă pentru o casă de filme din Berlin, spune Geo Costiniu, proaspăt bărbierit la momentul interviului, şi au vrut neaparat un personaj cu barbă. Şi, ca să fiu sincer, nici nu-mi place să mă rad..." Cu siguranţă, adevărul se găseşte undeva la mijloc.

Am fost curios să ştiu dacă s-a întâlnit vreodată cu actorul cu care este comparat mereu, cu Alain Delon. "Da, m-am întâlnit cu el o singură dată la Paris, la începutul anilor '90. Mă aflam cu teatrul într-un turneu şi m-am gândit să îl invit pe Jean Paul Belmondo – cu care filmasem în România o coproducţie franco-română în care eu eram … calu' şi el actorul – la un dineu oferit de ambasadă la Centrul Cultural Român. Culmea, a venit însoţit de Alain Delon! Ţin minte doar că m-au dezamăgit strângerea lui de mână, cam muieratică după părerea mea, şi faptul că, spre deosebire de Jean Paul care s-a băgat imediat în fasolea bătută şi-n paharele de zaibăr, a gustat, ţuguindu-şi buzele, un strop de şampanie. După care s-a făcut nevăzut".

"Cum am ajuns actor când tata voia să mă facă arhitect şi mama doctor? Simplu, am fost remarcat pe când aveam 8 ani la o serbare şcolară şi dus, pur şi simplu pe sus, la televiziune, la o emisiune-concurs de ghicitori. Astfel că prima replică serioasă din viaţa mea a fost "Are două roţi şi-o şa/Ghici ghicitoarea mea", iar prima parteneră de şcenă, regretata Vasilica Tastaman, cea care trebuia să nimerească, sau nu, răspunsurile la şarade. De atunci, când cineva avea nevoie de un copil în spectacol, hopa Costiniu! Astfel am fost pe scenă – căci de jucat nu pot să spun – cu maeştrii Carboreanu şi Ciubotaraşu la 10 ani


S-a născut pe 23 aprilie 1950 în Bucureşti şi este absolvent IATC, promoţia 1973, avîndu-i ca profesori pe Dem Rădulescu şi pe Octavian Cotescu. Debutează la Teatrul Bulandra încă din timpul facultăţii şi crede că adevăratul impuls în meserie l-a primit de la maestrul Liviu Ciulei. Este repartizat la Teatrul Naţional din Iaşi al cărui director, Teofil Vîlcu, îi spune că nu-i va da voie să plece decât la un teatru important din Bucureşti. Dă proba şi reuşeşte la Teatrul Giuleşti (azi "Odeon"), loc unde îşi desfăşoară, atâta cât e, şi astăzi activitatea. A jucat Shakespeare, Eftimiu, Sorbu, Wright... În cinematografie debutează cu filmul "Paraşutiştii" (1972), dar lovitura o dă cu "Septembrie" alături de Anda Onesa, cinci ani mai târziu. A fost ziarist "cu legitimaţie" pentru două zile fiindcă ziarul care îl angajase s-a închis. Urăşte cu sinceritate "şuşele şi telenovelele" şi are întreţinerea plătită la zi. Conform Guvernului Boc mai are încă patru ani până la pensie.

Sunt filme vechi dar deacolo a pornit miezul filmului din ziua de astazi, daca cineva nu facea ceva poate si acum ne uitam pe pereti:) de apreciat filmele romanesti si mai ales istoria cinematografiei romane:)