Har Domnului, cä ultima ei aparitie este cea din "Räzboi pe calea undelor" - acele cadre atât de consistente, expresive si discrete totodatä, acele grosplanuri care, urmärind sä evite indiscretiile asupra unei ambiante marcate de elementele suferintei la pat, surprind în schimb ceva esential din lumina interioarä, intimä, a fiintei...
Acestei Doamne îi datoräm cärämizi întregi din zidäria întregimii noastre mintale si morale - sau trepte, multe trepte, pânä la cea unde stäm acum, pe scara dintre deseuri si îngeri.
Dumnezeu s-o ierte.

sint profund afectat...
stiam k este f bolnava, k nu s mai dadea jos din pat d citiva ani buni (in documentaru lui alecu solomon 'razboi p calea undelor' o vdm dja vorbind la microfon din pat, desi filmarile au fost facute acum cel putin 2 ani...), dar tot este un soc.
dispare nu doar o mare doamna 'a radioului' (cum suna cliseul), ci a culturii ro in general; eugen lovinescu poate fi mindru d fiica sa.

personal, am cunoscut-o o singura data, in 91 sau 92, acasa la ei, la 'monici' (cum i s spunea cuplului lovinescu-ierunca). p monik (pt kre facusem un cult p vremea cind ascultam 'europa libera') am adorat-o - desi nu cre k i-am spus-o vreodata: am doar un scurt 'entry' dspr vocea ei in 'dietetik lui robinson'... -, era naturala & culturala in ac timp; sau, mai bine zic, natura ei era cultura. ierunk mi s-a parut mai scrobit, mai pretios... era un mare meloman, in timp c monik reusea sa combine imaginea d 'monstru al cartilor' (senzatia k l citise p toate - k in versu lui mallarme) cu aceea a unui om a carui distanta initiala (semn al unei elementare igiene a socializarii) s topea instantaneu atunci cind intervenea caldura emotiei, k un contact electric: faceai 'priza' cu ea, gata, nu mai era 'monik lovinescu d la europa libera' - era 'alta'!
fuma mult; si a avut delicatetea d a-mi face un scurt portret intr-unul din volumele memoriilor ei...

acum, iarta, s-au reunit.
odihneasca-se in pace!

Este doar parerea mea sau chiar oamenii exceptionali ai romanilor dispar cu o viteza uimitoare si, din pacate, nu prea vad a fi inlocuiti. Se mai curata si din loaze, gen Balasa si Pruteanu, dar Nicolaestii, Balacenii, Priboii, sa-l amintesc pe Ilescu ce va ingropa toata Romania, el in Parlament fiind, sint verzi si parca vesnic tineri.

sint atit de trista. Monica Lovinescu si Virgil Ierunca sint monumente nationale, le-am adus jurnalele aici, departe, e singura Romanie care-mi place, cea pe care si-o imaginau ei, la care visau cind Raul va disparea, gindirea normala pe care o aparau chiar si in fata aberatiilor unui Noica comunisto-relegionarizat.
Un adevarat dezastru.

sunt foarte trist ca ne-a parasit Monica Lovinescu.
am iubit-o si am admirat-o.
o constiinta.
a fost mai mult decat profesorul meu de literatura in anii comunismului.
adihneasca-se in pace!

P.S.
1. Liiceanu n-a gasit, din nou, tonul si limbajul potrivit.
2. Este o impietate s-o evoci pe Monica Lovinescu alaturi de Balasa si George Pruteanu (vezi postrarea userului ulianov)

(...cu tot respectul, herbert, dar cel putin "pe userul Ulianov", l-ai citit gresit. doamna n-a comis nicio impietate din simplul motiv ca, intre pensularul nomenclaturist, "clovnul" pippidian si Monica Lovinescu, n-a existat nicio echivalare valorica a evocarii...vezi diferenta dintre "oameni exceptionali" si "loaze"...& ontopic, citesc azi, pe forumul unui cotidian marturia unui user anonim:
"In urma cu trei saptamani am vizitat-o la spitalul de langa Gare du Nord. Era singura. Asa cum a fost in ultima vreme. Era singura cu perfuziile si un televizor programat pe un canal de desene animate. Mi-a multumit pentru flori si m-a rugat sa le pun in apa. S-a uitat lung la ele si a inchis ochii. Atunci am vazut- pentru ultima oara. Asta seara pe strada François Pinton la numarul 8 e liniste. Am strecurat un "Merci Doamna" printre zabrele si am plecat in josul strazii in hohote de plans. Doamne ajuta-ne sa o meritam..."
well, simple and humble

sorry, sorry! (lui ulianov, in primul rand)
n-am citit, mi-am aruncat doar privirea.
dar tot e o nepotrivire sa-i pomenesti (chiar in context negativ) pe Balasa si pe Pruteanu in aceste momente. am citit atatea aberatii pe forumuri, unde Romania e jelita la gramada... Monica a fost unica.

intre atitea necroloage bine simtite, dar cam conventionale, iata si un excelent 'omagiu nervos', kre i-ar fi placut si monicai lovinescu, semnat iulia popovici - aici:

http://www.ziua.net/display.php?data...4-23&id=236486

da cel mai bun articol de pana acum despre ML si foarte trist :(

als, tre sa-ti spun ca ma ia cu fiori cand iti vad numele la acest topic. mi-e teama sa aud ca iar mai murit cineva.

ouch, asta e kiar nashpa!... da sa stii k nu's singuru cioclu d p-aici :lol:
solutia ar fi sa nu mai intri deloc p ac topic; vestile rele s afla oricum...

mda, încã 3 morþi în cultura româneascã:

Marcel Chirnoagã, unul dintre marii graficieni ai României
Nicãpetre, un sculptor stabilit în Canada, f bine cotat si pe piaþa nord-americanã (existã ºi un volum autobiografic "Brãiliþa - Downtown via U.A.P." apãrut în 1994)
Paul Miron, prof. de lb. românã la Freiburg, activ în cultura exilului românesc.

Si noi ce mai asteptäm...?

well, s-a dus si cezar ivanescu. :(

Cezar - om complicat, uneori poet inspirat...
odihneasca-se in pace!

Dumnezeu sä-l ierte.
Ii savuram ironia violentä din pamfletele publicate-n "Baricada", în 1990.
Nici interviurile luate de Smaranda Jelescu nu erau rele - tot atunci...

Odihneasca-se in pace.
foarte recent fusese scandalul cu presupusa sa postura de informator al securitatii.
la ce le-o fi folosit "demascarea"...nu stiu,

demascarea a folosit adevarului. cezar a fost frant de secu.
a fost tragedia lui, care i-a alimentat o rautate inexplicabila uneori.

Cred cä ai dreptate... Nu l-am cunoscut personal, si nici de la distantä n-am aflat destule date ca sä judec, dar ipoeza asta se cam leagä...
Putini au avut curajul, sinceritatea si demnitatea de a relata din proprie initiativä totul, complet si detaliat, imediat ce s-a putut, în '89-90, ca sä se limpzeascä si sä se salveze moral. Altii s-au temut, au tinut ascuns - iar asemenea viermi rod adânc si traumatic - da, tragic, cum spui tu - din päcate... Aproape la fel de pervers ca oxiurii jegosi care-si ascund nimicnicia moralä pozând în cicä demascatori - culmea, hräniti tot cu minciuni... Categoric, Herbie, folosul adus adevärului e sacrosanct.

s-a dus si marcel chirnoaga. imi va fi dor de bestiariile sale.

fabulos, absolut fabulos, textul lui Liiceanu...


http://www.cotidianul.ro/gabriel_lii... i-44352.html

impresionant...
este, intr-adevar, un txt (magistral) dspr batrinete & apropierea mortii - sau dspr pragul acela greu conturabil dintre cea kre a fost monica lovinescu & umbra kre avea sa devina...

3 lucruri m-au interesat cu precadere:
1 faptu k monica & virgil s-au indragostit 'livresc' - e d o mare frumusete!
2 ideea k ea, k regizor d teatru, incerk sa introduk 'gros-plan'-ul... cum oare? intotdeauna mi-am spus k asta e unul din motivele pt kre prefer cinema-ul: faptu k in teatru nu exista gros-plan, montaj, travelling...
dk stiam ac amanunt, as fi profitat sa o intreb atunci, in 91 - in prima & singura mea vizita la 'monici' (intilnire consemnata in jurnalu ei).
3 fireste, tot 'teatrul' acela ('teatru' in sens psihanalitic) cu revenirea mamei - odata cu moartea lui virgil; sint lucruri kre, iata, n-ar putea fi 'spuse' in niciun 'film' - trebuie sa l citesti...

Aºa e. D-zeu. sã-l ierte. Apropo de ce þi-am scris, ia sã vezi ce medalion trânteºte TVR-ul acum, de parcã pânã acum nu se putea difuza ceva, sã se bucure ºi maestru Colea!

Din pãcate...
Totusi, sã nu insistãm pe aspectele astea, acum. Sã cinstim memoria maestrului aºa cum se cuvine - fãrã comentarii indecente ºi lipsite de o minimã pietate.

Mea culpa,

Tua minima culpa.

Dumnezeu sa-l ierte.

Rog insistent ca, în numele unui elementar bun-simt, acest topic sä fie moderat mai atent decât celelalte.

pitbull e prea delicat&diplomat. vroia sa spuna de fapt k dragomara n-are voie aici! :oops:

PS. acest mesaj poate fi sters la moderarea topicului

... de`acum griji, nevoi, necaz, durere se vor duce ca un fum.Dumnezeu sa`l primeasca cu bucurie pe nenea Colea Rautu.

O, da! Cosarul - din "De trei ori, Bucuresti"! :)

Colea Rãutu a plecat la Ceruri

Actorul Colea Rãutu nu mai este printre noi. A pãrãsit aceastã lume ieri, în jurul orei 16:00, pe patul de spital, alãturi fiindu-i soþia.

El a fost internat chiar în duminica Paºtelui, iar ea nu l-a pãrãsit nici o clipã pînã în momentul plecãrii lui la Ceruri. Avea o suferinþã hepaticã mai veche ºi starea i s-a agravat. Va fi înmormîntat vineri, la Cimitirul Bellu. Împlinise la 27 noiembrie 95 de ani. A plecat parcã împãcat cu sine. Ducea dorul de neam, dorul neamurilor sale pe care le ºtia din copilãrie ºi care îi erau dragi, însã petrecute din aceastã lume. Acum s-a petrecut ºi el. Spunea cã nu a trãit degeaba pe acest pãmînt. I-a plãcut viaþa, i-au plãcut oamenii. ªi-a fãcut cu drag meseria, lãsînd pe altarul artei o galerie de personaje cum poate nici nu visase. Nenumãratele roluri în teatru ºi film au reprezentat izbînda pe care a purtat-o semeþ.

Spectatorii sãi îl regretã. κi exprimã pãrerile de rãu foºti colegi de-ai lui, dar ºi unii regizori cu care a lucrat. Sergiu Nicolaescu spune cã “sînt pierderi ireparabile” plecãrile pe alte tãrîmuri ale unor asemenea oameni.

“A fost un actor care ºi-a identificat întreaga viaþã cu scena româneascã, un om cu o capacitate deosebitã de a da substanþã ºi subtilitate rolurilor (...). A fost un om care a avut în egalã mãsurã talent pentru comedie, pentru dramã, pentru teatrul de revistã ºi, nu în ultimul rînd, un talent muzical deosebit”, afirmã ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu.

Pentru Jean Constantin, care a colaborat cu actorul Colea Rãutu în mai multe filme, moartea cunoscutului actor este “o mare pierdere pentru arta româneascã”.

ªi-a exprimatul regretul ºi primul-ministru Cãlin Popescu-Tãriceanu pentru dispariþia dintre noi a unuia dintre “seniorii teatrului românesc”, pe care îl caracterizeazã “personalitate complexã a vieþii artistice din România, de un farmec inegalabil, Colea Rãutu a fost ºi va rãmîne unul dintre reperele culturale ale teatrului ºi filmului românesc”.

DESTIN. S-a nãscut la Bãlþi, în Basarabia, la 27 noiembrie 1912. “În copilãrie îmi serbam ziua de naºtere alãturi de alte trei familii, ºi alea rude. Pe vremea cînd eram actor ºi mã prindea ziua mea la filmãri mergeam cu colegii într-o cîrciumã, lîngã Buftea. Îmi plãcea sã fie oameni cît mai mulþi, dar cît mai restrîns. Am avut foarte multe aniversãri speciale, încît nu mai þin minte sã spun una anume. Îmi plac surprizele atît de ziua mea, cît ºi pe scenã. Acum, de ziua mea, vor veni prietenii la mine. La vîrsta asta îmi dau seama prin cîte am trecut ºi cîte am vãzut. Nu ºtiu dacã e un privilegiul faptul cã am ajuns la vîrsta de 94 de ani, dar deocamdatã nu mi-a stricat. Nu am trecut prin lume degeaba. Ceva, ceva a rãmas în urma mea. Am muncit mult ºi pot sã spun cã nicãieri nu m-am fãcut de rîs. Sînt mulþumit cã mãcar 1% din þara asta mã ºtie. Eu zic cã este bine ºi atît. Totul este cum te ºtie lumea”, mãrturisea Colea Rãutu în urmã cu un an Jurnalului Naþional.

“Asta este soarta fiecãrui om”

Cînd a împlinit 92 de ani, mãrturisea pentru Jurnalul Naþional: “Sînt aºa de mulþi ani, cã nici nu mai simt dacã mai este unul în plus. Acum 20-30 de ani mã gîndeam: «Bãi, a mai trecut un an!». Acum, vin anii... M-am împãcat cu acest gînd, asta este soarta fiecãrui om. Mi-am petrecut ziua de naºtere în familie, cu rude. De altfel, ºi de ziua onomasticã (n.r. – Sf. Nicolae) va fi la fel. Nu cã nu aº avea chef, dar te aduce cumva la realitate. E un zid alb în faþã, înþelegeþi ce vreau sã spun... La 20 de ani era altã comedie, eram tineri, petreceam, ieºeam noaptea... Fiind în floarea vîrstei, petreceam în oraº. Acum normal cã nici resursele nu sînt aceleaºi, deºi nu ne plîngem, dar totuºi, a ieºi în oraº acum te scoate la cinci, ºapte milioane, ºi atunci... Nu am simþit cum a trecut timpul pînã acum, dar ceva mã deranjeazã: existã acest stat degeaba, care pe mine mã omoarã. Nepetrecîndu-se nimic, îmi taie, aºa, din elan, parcã mi-ar ciunti cineva vîrfurile penelor de la aripi. O aniversare specialã a fost o datã, cînd a venit fiica mea ºi mi-a fãcut surpriza; nu mi-a spus, a venit de la Paris”.

Din pãcate, fiica lui Colea Rãutu va veni mîine de la Paris, dar de data asta pentru a-ºi înmormînta tatãl.

“Azilul de noapte”, ultimul spectacol

Cu zece ani în urmã, Colea Rãutu revenea pe scena Teatrului Naþional din Bucureºti în spectacolul “Azilul de noapte” de Maxim Gorki, în regia lui Ion Cojar. Juca alãturi de Radu Beligan, Gheorghe Dinicã, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Draga Olteanu-Matei, Mircea Rusu, Tania Popa º.a. Astfel au avut prilejul ºi spectatorii mai tineri sã-l vadã jucînd pe scenã. Avea un rol memorabil. Cojar preþuia la Colea Rãutu farmecul ºi marea sa înzestrare artisticã. “Este un actor cu totul ºi cu totul ieºit din comun, o apariþie bãrbãteascã durã, puternic marcatã de fizionomia sa, cu trãsãturile unui om care ascunde multe surprize. Cînd îl cunoºti, în ciuda duritãþii sale la apariþie, descoperi cã are un suflet de copil”, marturisea Ion Cojar, pentru Jurnalul Naþional, la o aniversare a lui Colea Rãutu. L-a admirat ca actor ºi Rodica Popescu-Bitãnescu, care spunea cã este un actor excepþional, un mare profesionist. “Era un partener extraordinar, un partener foarte generos. Te ajuta pe scenã. Nu voia el sã se vadã ºi sã nu te vezi tu. ªtia un lucru: «Tu mã ajuþi pe mine ºi eu pe tine». ªi atunci ne vedeam toþi mai bine. Cã aºa se face teatru, în colectiv, nu singur”, declara acum cîþiva ani Rodica Popescu-Bitãnescu.

Carierã impresionantã, 74 de ani petrecuþi pe scenã

A absolvit Conservatorul de Artã Dramaticã din Bucureºti. Cariera ºi-a început-o în calitate de corist la Opera din Cluj. Din 1934 a fost actor la diferite teatre din þarã, dintre care Teatrul de Revistã “Constantin Tãnase”, Teatrul de Operetã, Teatrul de Stat din Piteºti. A debutat pe scena Teatrului bucureºtean “Giuleºti”, unde a avut o îndelungatã activitate teatralã, fiind apoi distribuit frecvent în filme de epocã ºi contemporane. A mai jucat la Teatrul Naþional din Bucureºti ºi la Teatrul Nottara.

Primul sãu film a fost “Desfãºurarea” (1954), unde l-a jucat pe Ilie Barbu, rol care a reprezentat reperul întregii sale filmografii. A colaborat cu majoritatea regizorilor de film care au creat din anii 1950, jucînd în peste 80 de filme, dintre care “La Moara cu noroc” (1956), “Bijuterii de familie” (1957), “Setea” (1960), “Lupeni ’29” (1962), “Neamul ªoimãreºtilor” (1964), “Rãscoala” (1965), “Castelanii” ºi “Vremea zãpezilor” (1966), “Rãpirea fecioarelor” (1967), “Haiducii lui ªaptecai” ºi “Mihai Viteazul” (1970), “Facerea lumii” ºi “Zestrea Domniþei Ralu” (1971), “Apaºii” (1972), “Chemarea Aurului” ºi “Ultimul cartuº” (1973), “ªtefan cel Mare – Vaslui 1475” (1974), “Toate pînzele sus!” (serial tv, 1976), “Rãzboiul de Independenþã” (1977), “Ultima noapte de dragoste” (1979), “Chira Chiralina” (1993), “Cel mai iubit dintre pãmînteni” (1994). A publicat diferite articole de film ºi de teatru. A fost membru al Uniunii Cineaºtilor ºi al Uniunii Teatrale din România – UNITER.

Printre distincþiile artistului pot fi enumerate titlul de Artist emerit, Premiul de Stat, Premiul la Festivalul de film Karlovy-Vary, Premiul Festivalului de film de la Moscova etc. În anul 1988 a obþinut Premiul Asociaþiei Cineaºtilor din România pentru întreaga activitate, iar la 14 mai 2002 a fost distins cu Premiul de Excelenþã în Cinematografia Româneascã.

JURNALUL NAȚIONAL

Azi s`au implinit 10 ani de cand marele Frank "Blue Eyes" Sinatra ne`a parasit.Nu vei fi uitat si muzica ta ma va incanta oricand si oriunde.You did it your way !

A murit Ion Apahideanu (Ioan Apahidean) - medicul veterinar al cailor din Buftea (si poate cel mai mare expert cabalin din România), consultant de cälärie si coordonator al prezentei cailor la majoritatea secventelor ecvestre din filmele românesti. Un om cu totul aparte, care a läsat enorm din viata si sufletul lui în istoria filmului românesc. Prin traditie, primea câte un rol episodic (ofiter, nobil, politist) în toate filmele românesti la care lucra - si la altele, pentru cä era o prezentä caldä pe platou, si tuturor le era drag sä-l aibä aproape.
Datä fiind mica întindere a acestor rolisoare, numai trei dintre ele au fost incluse în fisele aferente de pe IMDb, iar pagina lui e nedrept de incompletä. Dar am sä-l adaug acum la ""Cu mâinile curate" si la "Noi, cei din linia întâi" (unde l-am cunoscut).
http://www.imdb.com/name/nm2150943/
Dumnezeu sä-l ierte, si tuturor sä ne fie exemplu iubirea lui de animale, de oameni si de filme.

Dumnezeu sa-l ierte...

:lol:

am incercat sa ma abtin, dar nu am mai rezistat....a murit ingrijitorul de cai de la Buftea....nu stiu de ce, dar nu pot sa ma intristez cu adevarat

sper sa nu dati cu oua crude dupa mine si cu coji de pepene

... cred cã doar cei care l-au cunoscut în mod direct,au lucrat sau au trãit în preajma lui pot ºi sunt chiar datori sã-ºi exprime regretul pentru pierderea unui astfel de om. Dacã aºa s-a exprimat Pitbull, nici nu vreau sã mã gîndesc ce ar posta pe forumul acesta Szobi !! Pentru mine e trist cã s-a dus un om care toatã viaþa a trãit înþelegând,crescând,muncind ºi colaborând perfect cu sublimele animale, CAII !!! Nu cred cã e puþin lucru sã ai o astfel de carte de vizitã în viaþã ! Pãcat cã atât a mai rãmas...doar o amintire. Dumnezeu sã-l ierte !

pot sa spun ca a murit taica-meu?...azi dimineata....probleme cu rinichii.
Dumnezeu sa-l ierte...

Proletar man , condoleante !

Condoleante.

Sa-l ierte, cat a iertat el toata viata lui

multumesc...
nici nu pot plange deocamdata.
o voi face mai tarziu, intr-un ritual al solitutidinii.

Odihneascä-se în pace.
Dacä te-ndeamnä, deschide-ti sufletul si ne spune câte ceva despre el.
Iti suntem aläturi.

ma emotionam ori de cate ori ii auzeam vocea la telefon...
de vreo saisprezece ani nu mai locuiam cu el.
ori de cate ori veneam acasa, in oraselul meu natal, imi placea ca, la fiecare cinspe metri, il saluta cate cineva.
incapatanat, cu un umor spontan, greu de egalat in replici ironice...
am niste poze cu el de la inceputul anilor 60...cand toata lumea impartea aceeasi saracie, dar cei tineri incercau sa fie la moda prin imbracaminte, frizura, etc.
maica-sa, casiera o viata intreaga la cinematograf, i-a cunoscut pe toti marii actori ai vremii care veneau in turneu pe la husi, incepand cu birlic si terminand cu octavian cotescu sau emanoil petrut.
taica-meu intra pe gratis la filme, normal...probabil ca chestia asta i-a usurat cucerirea maica-mii...
sunt multe...
simteam nevoia sa impartasesc cu cineva aceasta veste.
fiecare dintre noi ne gandim cum va reactiona in astfel de momente, intr-un fel ne si pregatim o regie, dar cand e sa se intample, toate "scenariile" initiale pica si te comporti exact cum iti dicteaza imprejurarile...

Se contureazä un portret din câteva tuse trasate chiar pe liniile definitorii ale unei umanitäti substantiale; se simte cäldura profundä a unei relatii speciale - cum nu mi-a fost dat sä ating cu tata, care s-a dus când aveam 18 ani, dar cum încerc sä construiesc la rândul meu, de sus în jos.
Iar toate astea îmi amintesc unul dintre citatele mele favorie din Saint-Éxupéry:
"Singurul lux veritabil este cel al relatiilor între oameni."

Condoleante...
Odihneasca-se in pace!

multumesc tuturor.
cineva, mai devreme, se mira de ce ne preocupa moartea "unui ingrijitor de cai de la Buftea".
la fel de bine, altcineva s-ar putea sa se intrebe de ce v-ati gandi voi, macar o secunda, la moartea tatalui meu.
sau de ce am anuntat acest lucru aici, intr-un loc public.
sau de ce simt acum nevoia sa ma uit la toate comediile bune din lume, sa joc cele mai tari jocuri video, sa ma imbat, sa ma apuc sa citesc despre astronomie, despre istoria numarului de aur si altele...

pentru ca viata e...atat de...cum? cum e viata si cum trebuie traita? :(

dragomara,
multumesc.
inteleg ce spui.

...Acum am reuºit sã deschid net-ul ºi regret enorm ce veste tristã am citit
ªtiu cã în general cuvintele nu reprezintã mare lucru pentru cel care trece prin asemenea momente de care nu este scutit nimeni pe acest pãmânt.
Proletar, de la mine sincere condoleanþe ºi crede-mã cã îþi înþeleg perfect starea sufleteascã în care te afli. Eu am trecut-o în 1987 când mi-am pierdut tatãl în mod aproape fulgerãtor. De atunci, singurul lucru la care sper, lucru la care cred cã ºi tu te-ai gândit , este cã cei dragi care ne pãrãsesc (uneori nedrept de timpuriu) ajung acolo unde nu mai existã patimi, rele, durere ºi amãrãciune ! Nu te cunosc personal, însã am certitudinea cã toþi cei care în (uneori) puþinele momente în care ne "întâlnim" pe net, chiar toþi suntem alãturi de tine, fie ºi numai cu gîndul la suferinþa ta. Fii tare, capul sus, viaþa TREBUIE sã meargã înainte!

Dumnezeu sã-l ierte pe tatãl tãu!

Cu respect,
Grecu25

multumesc...

Sidney Pollack, 73.