S-a cam präfuit subiectul, da' hai sä zic si eu douä vorbe.
Nu vä înfricati, voi fi scurt. Filmul nu meritä prea multe comentarii si, în mare, s-a spus cam tot ce era de spus, asa c-am sä punctez doar.
Nu poate fi în nici un caz declarat un "film bun" - Doamne, cât detest eticheta asta! - pur si simplu pentru cä e prea prost (hehe, asta-i o etichetä care-mi place!)
Dar acum vin si-mi auto-trag un sut, zicând cä nici verdictul de "film prost" nu tine - întrucât are, pe ici pe colo, câteva calitäti.
Un cliseu la mare modä acu' vreo 20-30 de ani zicea: "Scuzele nu se filmeazä." Pentru noi, cei preocupati si de bucätäria (si cancanurile) cinematografului, poate fi interesant sä stim câte ceva si despre bubuiala dintre Cätälin Saizescu si Mihai Oräsanu, si despre cei doi ani de post-productie sau cât au fost (apropo, alt "ca la noi la nimenea!"). La o adicä, pot avea si ästia o oarecare legäturä cu golurile filmului. Dar, în ultimä instantä, ceea ce conteazä e produsul final.
Asadar:
A început prin a-mi pläcea. În primul sfert de orä, chiar sunt niste secvente care stau în picioare - în special cele de actiune. Desi, cum se spuna mai sus, cascadoriile trupelor speciale nu sunt verosimile nici de fricä, totusi în materie de cinema, ca o conventie tipicä pentru genul ästa de secvente, functioneazä. Au mizanscenä bunä, structurä solidä, montaj meserias.
De asemenea, as mai da o bilä gri deschis pentru cele câteva experimente - începutul gen spot publicitar, insertiile de stop-cadre, etc. Intentii bune, lucräturä destul de riguroasä, dar pânä la urmä nu duc nicäieri.
Tot prin zona aia se plaseazä si cele câteva instante de umor autentic al filmului.
Din päcate, nu peste mult, povestea inträ într-o flescäialä absconsä si iremediabilä, care-o duce tot asa pânä la sfârsit, tintind cu osârdie un tembelism de-a dreptul abisal.
Nici nu mai are importantä "ce se vrea" filmul, din moment ce "nu se iese" nimic. Comedie? Actiune? Absurd? Delir? Din toate câte putin? Poate, pe alocuri. Într-un târziu - din toate NIMIC.
S-ar putea diseca fibrä cu fibrä, pe fiecare dintre feliile de mai sus, dar în scris nu meritä - prea mult efort de tastat pe keyboard si mijit ochii-n display. La o bere, ar merge.
Tudor Chirilä, säracul, o frige. Regret sincer, pentru cä suntem prieteni, iar eu mai sunt si fan Vama Veche - dar când nu iese, nu iese, ce sä-i faci? Sigur, nu-l putem înjura ca actor, mäcar pentru acel epocal Malvolio si alte câteva roluri excelente din teatru (nu si vaxul ästa cu "Chirita of Bârzoieni", unde ti se face räu doar dacä faci greseala sä te întâmpli în salä). Dar aici... regrete eterne, maestre! Mä rog, un bänut la buzunar, un pic de distractie, hai sä zicem. Da' nu mai mult.
Asa cä, în concluzie:
Cätäline tatä, mai încearcä. Poate s-o alege ceva si de tine, pân-la urmä. Cu conditia sä înveti din propriile greseli.
|
