72. Umbra din mormânt

Privesc la cel gânditor,
Mut, nu spune nici un cuvânt,
Și-l știam-n fiece zi om schimbător,
Schimbându-și poziția-n orice moment.

Tu, acest om, altădată milos,
Într-o clipă de-ntristare
Stăteai-ntr-un colț-ntunecos,
Și te gândeai la toate cele trecătoare.

Te-aș fi atins de-a pururi,
Mâinile să se fi ținut de mine,
Când te invitam către mine,
Iar pleoapele tale priveau la nenumărate ceruri.

Umbra ta cădea veșnică, blândă,
Suprafeței mormântului florii să șadă,
Hrănită de toate lacrimile
Tuturor fecioarelor noi-n lumini grele.

Tăcerea se așternea ca o manta
Peste-ntregul cimitir,
Curgând-ntruna lacrimile, nu din această manta,
Ci din ochii fecioarelor-n șir.

Am trecut și eu pe acolo având gust de ciocolată,
Bob mic de țărână aș fi vrut să degust,
Statuia-n antichitate sculptată
Să-mi fi fost martoră la acest gest.

Dor, durere, jale, suspine, lacrimi, muci,
În jurul mormântului de lacrimi cald,
De au înnebunit și vecinii de jos, cei reci,
Și să oprească totul, ar fi renăscut drept zombi de smarald.

Când mi-era interzis a intra-n cavou,
Am suspinat-n semn de nedumerire,
Ca o fecioară nouă-n lumină râzând ca un ou
Cu viață plină pentru toți-ncătușații acestui cimitir mare.

2006

73. Statuia de aer

Un porumbel păstrat în vecie
Cu un strop de nostalgie
Mă-nvăluia ca o briză rece
Ce poate însemna pace.

O! De-aș putea cu Ea, (Materia)
Cu jumătatea mea veșnică,
Să simt ceva, pe o petală de visare
Cât de mică, oricât de mică!

Niciodată, o pasăre
Visând cu surprindere,
Nu m-a visat cu mult dor
Precum sufletul meu zburător.

Aceea clipă de va veni,
Păr răsfirat-n pădure,
Trup de femeie dispărut,
În vecie voi fi cu nimeni.

2006

Colecția "Altceva":
Aleasa; Fluture, alintă-mi zilele; Floare de mister; Dansul lebedei sau dansul cerului.



74. Aleasa

O floare de ți-aș dărui
Pe fața ta s-o împodobesc
Pe fața petalei alese,
Cea nespus de Aleasă!

Să spui dorințele tale,
Aleasa florii mele
Căci ți-aș dărui și fundul mării,
Regină a comorilor!

Te-aș îmbrăca cu perdeaua cerului
Te-aș visa sirenă seducătoare…
Ție, aleasa florii visului meu,
Nu-ți fur nimic afară de privirea ta.

Mi se stinge lumea-ntunecată
Creier gol am deja, o minte pustiită deja,
Și nu te mai văd
În visul realității!

Mi s-ar stinge flacăra sufletului
Dacă Aureola ta și-ar fi făcut apariția
Mai strălucitoare și decât luna
Și ai fi plecat…

Tu, aleasa florii mele de visare,
Te-ai împrăștiat precum celelalte flori uscate
Cu toate aspirațiile mele
Lăsându-mi visul solitar…

O, sireno! De ce mi-ai ademenit privirea, tu, iluzie!
Să mă amăgești, ori mă amăgeam singură…
Să-mi furi mințile, ori mi le pierdeam și singură…
Într-un final, am înțeles.
Aleasa mea
Ce nu te pot defini decât ca Aleasa mea… tu ai fost sfârșitul stratului meu de ieri,
Cea de visătoare.

2006



Notă
* Cele 4 creații sunt acele experimente în căutarea a altceva. O evadare din canoanele poeziei clasice cu rimă, a stilului direct și a realității reale. În această perioadă nu cunoșteam conceptul suprarealismului.
** Nu m-aș fi așteptat să găsesc imagini asemănătoare ideilor mele. Dovada că și alții s-au gândit la aceleași lucruri.
*** Unde-i granița dintre propriu și figurat, real și vis real, luciditate și reverie, monosemantic și polisemantic în poezie față de proză ?

75. Fluture, alintă-mi zilele

Soare cu raze fluturânde pe paginile mele,
Zahăr topit, îngălbenit în ceașca mea,
Zăpada albă precum zahărul meu de acum o oră…
Făceau schița acestui “fluture".
Se plimbă, sau se perindă, nu-s sigură.
Îndrăgostit, galben, fără scop pentru mine.
Aiurez. Tot aia. Privesc lumina invadatoare.

Căldura. Mi-aș dori să fie confortabilă.
Galben.
Simfonia vântului nu se face auzită.
N-am muzică.
N-am dans.
N-am raze albe sau colorate.
Bate, undeva în spatele meu, un ticăit.
Este întuneric.

O muscă se gândește în jurul ceștii.
Oare admiră hieroglifele roz ?
Ori se întreabă ce caută aceea rază albă pe porțelanul alb ?
Halogen.
Insecta simte tot fără consecințe ?
Îmi ascult furia.
Galbenul a trecut. Negru și alb. Noaptea-i modernism.
Nepăsătoare. Așa nu-mi place.

Iarăși galben.
Zâmbet de lumină. Este frumos. Am obținut momentul nașterii.
Zâmbet gingaș. Confortabil.
Nu încetez cu uimirea.
Galben dulce.
Ce-mi creează același fluture de ieri.
Ajung într-o lume nouă. Blândă mi se pare. Lut maleabil. Îl ung cu alb.
Început. Liniște. Zero.
Pătrund-n chip de fluture.

2006

76. Floare de mister

Înălțătoare, floare de mister,
Cu perdea de nori-n mâini, brodată de ea-n cer,
Cu ață invizibilă prin acul cel mai fin,
Lucrând pe mătasea albastră de sus.
Îndrăgostită.

Înălțându-se, urcând pe scări invizibile,
Privind către roua misterioasă
Mereu. Ciclu nesfârșit și necondiționat.
Scuturându-se
Frumoasă.

2006

77. Dansul lebedei sau Dansul cerului

Lebăda neagră se leagănă
La serenadă mergând senină,
Mersul ei de basm
Fiind pe lacul calm.

Îndrăgostită-n veci fiindcă așa crede,
Netulburată, se strecoară printre unde,
Privirile mângâind-o s-o-mbie,
Către floarea de nufăr vie.

Legănată de dantela apei,
Fluturată pe linia transparenței, admirată de zei,
Dansează
Neîntrecut de frumoasă pe lunga rază.

Inima ei de pasăre,
Cu ușurătate necunoscută mie, se leagănă ca o floare,
Ușoară ca o pană invizibilă-n Univers,
Grăindu-mi într-un limbaj străin...neîntors.

2006

78. Ofilirea melancoliei

Floare roșie de melancolie
Te ofilești încet,
Precum curgerea sângelui,
Și fără să vrei, spulberi speranțele sufletului!...

Melancolie,
Floare ofilită-i acum,
Te frângi dacă te ating
Dureros ca o plăcere de vânt!...

Îți faci intrarea fără petalele tale,
Spulberare iminentă,
Fiindcă nu te pot atinge
Odată cu amintirile mele!...

Melancolie,
Te-ai sfârșit,
Fără durere, fără magie,
Fără a mă lăsa vreodată să te uit!...

Melancolie,
Te-ai scris Definiția ofilirii,
Și cu toată această umplere de fărâmături,
Ai pângărit cu sânge o bucată de Paradis!...

Melancolie,
Ești intrată-n o nouă-nfățișare,
Astfel, ca Metamorfoză ce mi te-a lăsat nud,
Sălășlușeai în același timp cu toate florile vii!...

2005 - 2006

79. Amanții latini

Cum îți dădeai părul la o parte de pe fruntea adâncită-n gânduri,
Ab immo pectore îmi dădeam seama negreșit
Cum tu ai realizat cu mâinile tale teama de a fi neiubit.

Ab origine, din neamuri, din învățăturile ce le considerai-nțelepte
Am parcurs puțin din viață, cu alea puține bucurii și temeri trăite,
Păstrând pentru cel din urmă moment ultimul fior.

De la începuturile dragostei, de pe vremea zeițelor
Și a pajului Cupidon, de pe vremea existenței lui-n basme și folclor...
Legendele-s vestite a avea o fărâmă de adevăr.

Eroii ce cunosc căile-ntortocheate ale iubirii
Au pătimit și au suferit fiecare cum se cuvine-n calea lor
Pentru a ajunge la idealul iubirii-mplinite printre vii.

Ochii, numiți-s poarta sufletului-ncătușat de rănile nedormite,
Strălucesc din adâncul lor ca două siameze dansatoare
Cu flăcări roșii ce bat, bat și tot bat-ntruna, până la infiniturile toate.

Ab immo pectore îmi dădeam seama când Tu ai venit...
Acum... tot ce atingi blând se transformă-n durere
Ca și inima mea.

Ab initio realizez sub umbra gândirii tale când te gândeai
Cum cu voința ta ai vrut lumea toată a-ți supune
În idealul tău.

2006



Notă
Ab immo pectore (latină) = din adâncul inimii
Ab initio (latină) = de la începuturi
Ab origine (latină) = de la origini

Influențele provin de la latină, istorie și mitologie, discipline studiate-n primară și generală.

80. Frunze blurate

Pe o palmă de pământ-i prinsă o pădure,
Cu agrafe mândre-n uimire,
Agățați-n vizită-s codrii măreți,
Toamnei de aur leagăne, munților cu brazi-nalți.

Frunze stacojii și galbene printre câmpii-nnegrite,
Codrii-s ramuri-i-mbătrânite,
Vântul a măturat toate frunzele moarte,
Adunate de prin lunci pustiite.

Plouă cu frunze galbene precum de pe cer soare,
Natura-ncepe să sforăie-n ale ei ore,
Frunzele să le ia pe sus pe păsările călătoare,
Să vestească peste-ntuneric furtuna-n mișcare.

Aceste frunze fâlfâiau multe și ușoare,
Alături de păsările ce au plecat departe cu vântul tare,
Doar foșnitul lor se mai auzea-n depărtare
Peste pământul pustiit, în tăcere.

2005 - 2006

81. Alba-i mantie

Alba-i mantie groasă peste trandafiri,
Scumpă-i, țesută cu flori,
Sub stelele ce stau să apară-n câmpii, puzderii,
Sub-mpărăția iernii, cerului de urgii.

Un fulg-i sculptat cu magie,
Cum-mi doream eu a fi-n creație,
Să ghicesc forme de petale veștezite,
De trandafiri, flori pe pământ culcate.

De capricii vremelnice-s-nvinse,
De pensulele invizible-s ninse,
Am decorat cum am vrut-n alb,
Încât și ultimul brad din orizont era dalb.

Înăuntru, pe masa cea pătrată potrivită ferestrei,
Casa cea veche primind căldura sobei,
Și mănunchiul sărac de trandafiri roșii cei proaspeți,
Nu-nfruntau reflecțiile crengilor copacilor-nalți.

Mătăsuri ce ard, vieți ce trăiesc,
Muzici ce șoptesc, țesături ce se croiesc,
Țin toate grosimile reci afară, departe,
De tot acest roșu cald ce se află-n toate.

Lunga cărare părea a duce-ntr-o lume și mai albă,
Sfârșitul ei invitându-mă a porni-n frig uitând de calda sobă,
Purtându-mi pașii către rama ușii-nchise,
Și să ies de aici voiam-mpinsă de lemnele arse.

Chemată ca o frunză, ușoară, de toate aceste vrăji și vise
Îmbrăcată ca uimirea, -n zări gri, o pasăre neagră apăruse,
Rătăcită era, mi se pare, omisă de uituca toamnă,
Și lăsată de izbeliște de această nouă și neștiutoare iarnă.

Pașii mei par că prind umbre pe podeaua de lemn,
Ușa grea desprinzându-se din lungul ei somn,
Și descopăr o răcoare ce-mi era necunoscută până atunci,
Alături de toți copacii singuratici ce s-au plantat cruci.

Din casă ies-n grădinile cu străluciri de rubin,
Crește entuziasmul tocmai când gerul-și varsă al său venin,
Natura iar-i adormită-n acest ceas,
Și iarăși discrețiile-mi șopteau de al ei glas.

Flori de iarnă vii-mi fac alee să pășesc către inima ei,
Când un fulg timid mi se prinde-n mână, omagiu artei,
Și-l priveam cum absorbit de mine se topea,
Astfel murind, rău de el-mi părea.

Peisaje albastre pictate de aceste ierni tremurătoare,
Alba-i mantie peste codrul de aproape departe mi se pare,
Și mă plimb-n neștire printre alți trandafiri de zahăr,
Călcând ușor cu sufletul, zăpada să n-o supăr.

2006

82. Ochii stelelor

Acum,
Seara apune,
Stelele zâmbesc pe cer
Pentru mângâierile mele
Și pentru oglinda sufletului meu galben.

Vântul,
În taină,
În această seară,
Rece trupul-mi-nfioară
Pe malul mării de legănare ușoară.

Salt,
Mă plimb,
Cu picioarele-n nisip,
Când din sufletul mării răsare,
Un nou tumult albastru de indigo ca cerul.

Tresar,
Ochii mei,
La trupul mării, cel tainic altar.
Ațintite-s privirile către zările-nalte,
Pentru necuvântarea albastrului-ntunecat.

Neguri,
Nu-și grăiesc secretele,
Cele-n trecut scrise pentru prezent,
Devenite amintiri pe peretele bolții-ntinse,
Când somnoroasa mare șoptește-n culori de stele.

Nuanță,
Din cele mai negre aleasă,
Se modelează supusă,
De ochii stelelor dezvăluiți-n mine,
Ce priveau curioși la valurile oglindei moi.

2006

83. ***

Trandafiraș,
Ești cea mai anxioasă
Dintre flori
Cu toți spinii tăi.

2006

84. ***

Nu strânge petalele că-i jale,
Ci lasă-le-n legea lor,
Lasă să se-ntoarcă marginile,
Când-i sezonul de ofilire.

2006

85. ***

Iar unele petale de trandafiri
Se apleacă,
Împrăștiindu-se,
Într-o deplină armonie.

2005

Notă
Inițial, a fost componentă a creației "Trandafirul" (2005), dar fiindcă nu-i mai vedeam locul acolo, a devenit de sine stătătoare, mai ales că se potrivea cu celelalte 2 de sine stătătoare.

86. O noapte ca-n povești

O prințesă de chiparos
Și chip necunoscut de abanos
Fugeau, către un alt anotimp trist;
Prinț transformat-n caleașcă
Pentru a-i fi trenă nemuritoare.

2006

87. Călărețul de pe lună

De ce te miri, călărețule de pe lună?
Că luna e rotundă precum Terra,
Sau fiindcă te pot vedea în nopțile senine,
Când bolta presărată cu stele micuțe lipite,
Joacă alături de puzderia de stele adevărate
Când clopoțelul Nopții duios sună?

2006

88. Galben de curcubeu

O nuanță din curcubeu
A căzut din perdeaua de culori
Parcă să mă înveselească nu mereu,
Ci doar când am ochii clari;
Prinsă pe pământ, mă luminează,
Cu înțelepciune, mă veghează
Și mă-nvață a nu-mi pierde calea
Când pleacă contesa-n negru.

2006

(forma originală)

89. Tablou gri

Ploaie cu fărâmituri de fericire amicală,
pe perna umedă a asfaltului...
Nebunia moleculelor de apă,
săltărețe pe asfaltul cenușiu,
În tonuri aburinde,
precum ochii unei pisici obosite, dar curioase...
Decorul blând și melancolic,
privit de alți ochi somnoroși,
Acaparează toate valsurile de pe pianul vântului,
și urechile celor ... ce nu-i cunosc, dar se află acolo.

2006

90. O petrecere. O noapte-ntre ani. O mulțime de artificii
(scrisă cu unghiile pe un șervețel alb)

Care mai de care, gătite de zor,
În lungi rochii dantelate, înflorate și alte asemenea accesorii,
Machiate cu gust sensibil sau fără,
Doamne și domnișoare,
Gătite de sărbătoare,
Ieșite toate să-mbrățișeze fermecatul bal,
Frumoase, ori urâte după toate accepțiunile,
Pălării și umbrele,
Cu distracție-namorată,
Sau fără.
Și când veni rândul Domnului Orologiu,
De o punctualitate morbidă,
Când-i rafinament inexistent,
A bătut numele noului an,
Și astfel dezvăluit-am măștile
Florilor.

2006 - 2007

91. Ochi astrofici

Ochii roșii
Nu se vor scălda în lumina lunii
Deși o vor săgeta
Cu sângele ieșit din inimă,
Prin corp,
Prin urechi,
Prin ochi,
Prin nas,
Prin suflet,
Prin alte orificii
Și, mai ales, prin gură.

2007